Sunteți pe pagina 1din 33

TEMA LUCRĂRII:

SISTEME DE AUTOMATIZARE ALE


MASINILOR UNELTE

1
CUPRINS

Argument ........................................................................................................................ 3
Capitolul I ............................................................................................................................ 5
Clasificarea sistemelor de automatizare folosite la masinile unelte .................................... 5
1.1 Sisteme de automatizare rigide .................................................................................. 7
1.2. Sisteme de automatizare rigide, temporale ............................................................... 7
1.3 Sisteme de automatizare secventiale ........................................................................ 17
1.4. Sisteme de autonavigare mixte ............................................................................... 24
CAPITOLUL II.................................................................................................................. 26
SISTEME DE AUTOMATIZARE ELASTICE ................................................................ 26
2.1. Sisteme de automatizare cu fişe .............................................................................. 26
2.2. Sisteme de automatizare cu bile .............................................................................. 28
2.3. Sisteme de automatizare cu comandă numerică ..................................................... 31
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................ 33

2
Argument
În timpul prelucrării unei piese oarecare pe o maşină-unealtă automată se succed în
ordinea impusă de procesul tehnologic numeroase faze, de generare şi auxiliare.
Executarea fiecărei faze se face cu ajutorul unui anumit mecanism de acţionare care poate
fi realizat pe cale mecanică, hidraulică, electromecanică etc.
Aşadar, pentru fiecare obiect comandat (sanie, suport etc.) trebuie să existe cîte un
mecanism de ACŢIONARE şi deci vor exista atîtea mecanisme le acţionare cîte obiecte
urmează a interveni în timpul prelucrării.
Pe de altă parte, pentru ca fiecare obiect comandat să intre în acţiune la momentul
potrivit, moment stabilit prin procesul tehnologic şi să se oprească, de asemenea, la
momentul potrivit, este necesar ca, pe lîngă fiecare mecanism de acţionare să fie ataşat un
mecanism de comandă pe care îl numim ORGAN ELEMENTAR DE COMANDĂ.
Suma organelor elementare de comandă împreună cu dispozitivul care asigură durata
şi succesiunea fazelor, conform procesului tehnologic stabilit, formează ceea ce numim
SISTEM DE AUTOMATIZARE.
Ca urmare a celor de mai sus, rezultă că în cadrul unui sistem de automatizare vor
exista atîtea organe elementare de comandă cîte obiecte comandate ) urmează a intra în
acţiune.
Asistenta informatica permite definirea mai rapida a modelului geometric al piesei,
a proiectarii rapide a tehnologiei de prelucrare, calcule rapide si în timp real pentru
stabilirea conditiilor de operare. În acest context, timpii necesari pentru asigurarea
programarii pot fi redusi la jumatate si timpii de executie a pieselor de asemenea pot fi
redusi la jumatate.
Aceste avantaje sunt datorate în general aportului tehnic adus de comanda
numerica, dar sunt mult mai vizibile în cazul programarii asistate de calculator care
elimina si restrictiile legate de timpii si costurile de programare.
Maşinile-unelte automate existente sînt dotate cu sisteme de automatizare foarte
diferite realizate cu mijloace mecanice, electrice, pneumatice, hidraulice şi combinaţii ale
acestora. Marea varietate a sistemelor de comandă face dificilă o prezentare exhaustivă a
lor din care cauză, în cele ce urmează, vor fi prezentate doar sistemele de comandă ale
maşinilor-unelte mai frecvent întîlnite.
Sistemele de automatizare rigide se împart la rîndul lor în sisteme temporale şi
sisteme secvenţiale. în cadrul sistemelor rigide temporale, succesiunea semnalelor de
3
comandă este determinată de timpul programat rigid pe profilul camelor sau fixat prin
reglarea unor relee de timp.
Avantajul sistemelor temporale constă în posibilitatea de a suprapune fazele, ceea ce
face ca timpul total de prelucrare a unei piese să fie mai mic şi deci productivitatea
maşinii-unelte să fie mai mare.
Dezavantajul sistemelor temporale constă în faptul că acestea nu permit controlul
executării comenzilor şi ca urmare, în cazul cînd o fază oarecare nu s-a efectuat, fazele
următoare se desfăşoară normal, aşa cum au fost programate, dar se produce defectarea
maşinii-unelte automate.
Sistemele de automatizare rigide secvenţiale sînt caracterizate prin aceea că o secvenţă
oarecare nu poate începe decît la sfîrşitul secvenţei precedente. Aceasta înseamnă că, în
cadrul acestor sisteme, nu se poate face suprapunerea secvenţelor, ceea ce duce la o
valoare maximă a timpului total de prelucrare şi deci la o productivitate minimă. Aceste
sisteme au însă avantajul că, prin structura lor, efectuează controlul executării comenzilor
şi deci, în cazul neefectuării unei secvenţe, maşina se opreşte în mod automat.

4
Capitolul I

Clasificarea sistemelor de automatizare folosite la


masinile unelte

În general, organele elementare de comandă sînt alcătuite din trei elemente:


generatorul de impuls (GI), elementul intermediar (EI) şi elementul execuţie (EE).
Generatorul de impuls este elementul care dă semnalul de comandă, semnal ce poate fi
mecanic, electric, hidraulic etc. Elementul intermediar, care uneori poate să lipsească, are
rolul de a face transformarea semnalului emis de generatorul de impuls, transformare ce
poate fi cantitativă (de regulă amplificare) sau calitativă (trece semnalul din mecanic în
electric, din electric în electromagnetic etc.). Elementul de execuţie (EE) al organului
elementar de comandă este un mecanism care execută comanda intervenind asupra
sistemului de acţionare al obiectului comandat respectiv.
Pentru o mai bună înţelegere a acestor noţiuni se iau ca exemplu sistemele de
ACŢIONARE şi de COMANDĂ ale unei sănii ce face parte dintr-o maşină- unealtă
automată (fig. 1.1).

Fig. 1.1. Schema sistemelor de acţionare şi de comandă ale unei sănii.

5
Sania este acţionată hidraulic, iar sistemul de comandă este electro- hidraulic.
Obiectul comandat (OC) este sania maşinii-unelte automate, iar sistemul de acţionare este
format din sursa de ulei sub presiune (p) împreună cu motorul hidraulic (MH).
Obiectul comandat este acţionat în sensul săgeţii sau în sens invers după cum este
COMANDAT de către cele două organe elementare de comandă, cîte unul pentru fiecare
sens de deplasare, organe elementare de comandă ce fac parte din sistemul
electrohidraulic de comandă al maşinii-unelte respective. Astfel, pentru deplasarea
obiectului comandat în sensul săgeţii este activat primul organ elementar de comandă
(OECx) format din: generatorul de impuls (GIj) care în acest caz poate fi un limitator de
cursă acţionat la sfîrşitul fazei precedente sau un semnal de comandă emis de
echipamentul de comandă numerică al maşinii-unelte; elementul intermediar (EI) al
organului elementar de comandă este, în acest caz, bobina electromagnetului EM1 care
transformă calitativ impulsul electric în forţă electromagnetică. Elementul de execuţie al
organului elementar de comandă este tija sertăraşului distribuitor (SD).
Sania se deplasează pînă cînd opritorul (O) întîlneşte limitatorul de cursă (LC)
acţionîndu-1 şi, ca urmare, se dă COMÂNDA de retragere a săniei cu ajutorul celui de-
al doilea organ elementar de comandă (OEC2). Elementele acestui organ de comandă
sînt: generatorul de impuls, format din opritorul O şi limitatorul de cursă (LC);
elementul intermediar EM2, iar elementul de execuţie al celui de-al doilea organ
elementar de comandă este aceeaşi tijă a sertăraşului distribuitor (SD) care se
deplasează spre stingă pentru a permite uleiului sub presiune să acţioneze în motorul
hidraulic de la stingă la dreapta.
În general, sistemele de comandă ale maşinilor-unelte automate se împart în două
mari grupe: sisteme de comandă rigide şi sisteme de comandă elastice. Dar, aşa cum nu
există materiale perfect rigide sau perfect elastice, evident, nici sistemele de comandă nu
fac excepţie de la această regulă generală.
Sistemele de comandă automată rigide sînt caracterizate prin aceea că succesiunea şi
durata semnalelor de comandă sînt determinate precis (rigid), în prealabil şi nu depind de
valoarea reală a mărimii comandate.
Maşinile-unelte automatizate după aceste sisteme au avantajul unei mari fiabilităţi,
dar pretind un timp relativ mare cu ocazia schimbării programului, în vederea prelucrării
unei noi piese, din care cauză aceste sisteme sînt potrivite numai pentru producţia de serie
mare. Este vorba de sistemele mecanice cu came, de cele hidraulice etc.
Sistemele de automatizare elastice sînt acele sisteme la care succesiunea şi durata
6
semnalelor de comandă se pot schimba cu uşurinţă creînd astfel condiţii bune pentru
utilizarea lor la maşinile-unelte care lucrează în producţie de serie mică şi unicate.
Deşi, deocamdată, costul de producţie ridicat şi fiabilitatea ceva mai scăzută decît la
cele rigide le frînează răspîndirea, sistemele de automatizare elastice în general şi cele cu
comandă numerică în special, vor deveni din ce în ce mai competitive.

1.1 Sisteme de automatizare rigide


Sistemele de automatizare rigide se împart la rîndul lor în sisteme temporale şi
sisteme secvenţiale. în cadrul sistemelor rigide temporale, succesiunea semnalelor de
comandă este determinată de timpul programat rigid pe profilul camelor sau fixat prin

reglarea unor relee de timp.


Avantajul sistemelor temporale constă în posibilitatea de a suprapune fazele, ceea ce
face ca timpul total de prelucrare a unei piese să fie mai mic şi deci productivitatea
maşinii-unelte să fie mai mare.
Dezavantajul sistemelor temporale constă în faptul că acestea nu permit controlul
executării comenzilor şi ca urmare, în cazul cînd o fază oarecare nu s-a efectuat, fazele
următoare se desfăşoară normal, aşa cum au fost programate, dar se produce defectarea
maşinii-unelte automate.
Sistemele de automatizare rigide secvenţiale sînt caracterizate prin aceea că o secvenţă
oarecare nu poate începe decît la sfîrşitul secvenţei precedente. Aceasta înseamnă că, în
cadrul acestor sisteme, nu se poate face suprapunerea secvenţelor, ceea ce duce la o
valoare maximă a timpului total de prelucrare şi deci la o productivitate minimă. Aceste
sisteme au însă avantajul că, prin structura lor, efectuează controlul executării comenzilor
şi deci, în cazul neefectuării unei secvenţe, maşina se opreşte în mod automat.

1.2. Sisteme de automatizare rigide, temporale

Sistemele de automatizare rigide temporale se împart în: sisteme cu o singură turaţie


la arborele de omandă (grupa I de automatizare); sisteme cu două turaţii la arborele de
comandă (grupa a II-a); sisteme cu o singură turaţie lentă la arborele de comandă dar şi cu
un arbore auxiliar cu turaţie rapidă (grupa a IlI-a); sisteme de automatizare fără came.
a) Sisteme de automatizare temporale cu o singură turaţie la arborele de

7
comandă (grupa I de automatizare). În cadrul acestor sisteme de automatizare,
mecanismele cu camă cumulează cele două funcţii, funcţia de comandă şi funcţia de
acţionare întrucît, prin profilul lor, camele acţionează asupra obiectului comandat dar nu
oricum ci numai la momentul potrivit pentru că începutul acţionării ca şi sfîrşitul ei sînt şi
ele programate pe însăşi profilul camelor şi prin poziţiile reciproce ale tuturor camelor
fixate pe arborele de comandă.
Schema cinematică structurală a acestor sisteme de automatizare este reprezentată
în figura 1.2 şi ea se întîlneşte frecvent la strungurile automate monoax de profilat şi
retezat şi la alte maşini de lucru. De la motorul M mişcarea se transmite la lanţul
cinematic principal prin intermediul unui element reglabil (roţile de schimb A/B) şi la
lanţul cinematic de comandă şi avans prin elementul reglabil C/D. Pe arborele de
comandă (ac) se află atîtea came (ki) cîte sănii transversale (STi) are strungul automat.
La o rotaţie completă a arborelui de comandă se execută o piesă, iar profilul camelor (ki)
şi poziţia lor reciprocă sînt astfel determinate încît să asigure desfăşurarea normală a
procesului tehnologic de prelucrare a piesei. Cuplajul (CI) este acţionat manual şi este
utilizat în timpul reglării strungului sau pentru oprirea ciclului de lucru.
In figura 1.3, a se află reprezentate unghiurile fazelor de lucru (a,) şi al fazelor
auxiliare (βi) pentru o rotaţie completă a arborelui de comandă, adică pentru executarea
completă a unei piese oarecare pe un strung dotat cu un sistem de automatizare ca cel
reprezentat în figura 1.2 (grupa I).

8
Fig. 1.2

Fig. 1.3

La aceste sisteme de automatizare fazele auxiliare se execută mereu cu aceleaşi came


astfel că unghiurile βi rămân aceleaşi pentru oricare ar fi piesa ce se prelucrează, iar cu o
anumită aproximaţie se poate afirma că, în acest caz, suma unghiurilor auxiliare rămîne
constantă, adică:

de unde rezultă că şi deoarece (v. fig. 1.3b).


Pe de altă parte, arborele de comandă se roteşte cu turaţie constantă astfel că n ac = ct
şi deci, la unghiuri egale corespund timpi egali, observaţie care permite a se scrie
următorul şir de fracţii egale:

unde:
T este timpul total necesar pentru executarea unei piese, timp egal cu cel necesar
rotirii complete a arborelui de comandă; t t — timpul de lucru sau timpul necesar fazelor
de aşchiere; t a — timpul necesar fazelor auxiliare. Din şirul de egalităţi de mai sus se
poate scrie:

Cum α şi β sunt valori constante rezultă că se poate scrie ecuaţia;

9
Relaţia de vmai sus arată legătura ce există, în cadrul acestui sistem de automatizare,
între t a şi t h legătură ce limitează utilizarea sistemului de automatizare numai la acele
maşini-unelte automate care prelucrează piese simple, cu timpi de lucru (t t ) mici.
Prelucrarea pieselor cu timpi mari de lucru duce la o productivitate mică deoarece,
conform relaţiei precizate timpul auxiliar (t a ) va fi şi el mare.
Productivitatea strungurilor automate care au la arborele de comandă o singură
turaţie (grupa I de automatizare) este dată de relaţia:

in care: Q1 este productivitatea strungurilor din grupa I, în bucăţi/minut;

k - productivitatea ideală ,
β 1 0 -suma unghiurilor corespunzătoare fazelor auxiliare pentru automatizarea cu o
singură turaţie la arborele de comandă (grupa I).
Graficul productivităţii (Qj) în funcţie de productivitatea ideală este redat
în figura 1.4 unde limitele de utilizare fixate prin punctele A şi B sînt deter-
minate de limita minimă admisibilă a productivităţii (Q A ) şi de elementele
constructive ale maşinii-unelte (Q B ).

Fig. 1.4. Diagrama productivităţii sistemelor din grupa I de automatizare.

b) Sisteme de automatizare temporale cu două turaţii la arborele de


comandă (grupa a Il-a de automatizare). Spre deosebire de sistemele din
grupa I, sistemele cu două turaţii la arborele de comandă au în plus un lanţ cinematic, cu
raport de transmitere fix, utilizat pentru turaţia rapidă (n r ) a arborelui de comandă (fig.
1.5). Dotate cu un asemenea sistem de automatizare, strungurile automate au posibilitatea

10
de a obţine o productivitate mai mare pentru că timpul de executare a fazelor auxiliare se
micşorează prin executarea acestor faze cu turaţie rapidă a arborelui de comandă.

Fig. 1.5. Schema cinematică structurală a sistemului de automatizare cu două turaţii la


arborele de comandă (grupa a II-a).

Turaţia rapidă se obţine prin cuplarea cuplajului C2 la un impuls de comandă dat


de cama Ci, iar pentru ca arborele de comandă să poată primi oricînd schimbarea turaţiei
sale, s-a introdus un cuplaj de depăşire (CD).
În cadrul acestui sistem de automatizare, timpul necesar pentru fazele auxiliare nu mai
depinde de timpul de lucru, ci este constant şi se determină cu relaţia:

iar productivitatea se poate calcula cu formula:

unde:
QII este productivitatea sistemelor din grupa a Il-a; taII —timpul pentru fazele auxiliare;

k — productivitatea ideală .
Reprezentarea grafică a productivităţii în funcţie de productivitatea ideală, pentru
grupa a doua de automatizare, se poate studia pe graficul din figura 1.6.

11
Fig.1.6. Diagrama productivitatii sistemelor din grupa a II-a de automatizare

Grupa a II-a de automatizare se poate aplica cu succes numai în cazurile în care


procesul tehnologic permite sepa- rarea fazelor de lucru de cele auxiliare pentruca
frecvenţa schimbărilor de turaţii la arborele de comandă să fie minimă. Asemenea
condiţie se poate realiza la strungurile semiautomate monoax (strungurile semiautomate
multicuţite)şi la strungurile multiaxe semiautomate verticale unde avantajele sistemului
de automatizare cu două turatii la arborele de comandă îşi oferă din plin avantajele sale cu
privire la mărirea productivităţii.

c) Sisteme de automatizare cu o turaţie lentă la arborele de comandă şi un


arbore auxiliar cu turaţie rapidă (grupa a IlI-a). Prelucrarea pieselor complicate cu
numeroase faze de lucru alternînd cu cele auxiliare nu se poate efectua pe maşini
automatizate după sistemul cu două turaţii la arborele de comandă din cauza frecvenţei
relativ mari a schimbărilor de turaţie. S-a putut evita acest neajuns prin introducerea unui
arbore auxiliar care să preia turaţia rapidă şi cu ajutorul căruia să se poată efectua
principalele faze auxiliare ale ciclului de lucru, urmînd ca celelalte faze auxiliare de mai
scurtă durată, împreună cu toate fazele de lucru să fie efectuate cu turaţia lentă de lucru a
arborelui de comandă. Acest sistem de automatizare a fost aplicat cu succes la strungurile
automate revolver unde, cu ajutorul turaţiei rapide a arborelui auxiliar, se execută în mod
curent faze auxiliare cum sînt rotirea capului revolver, avansarea şi strîngerea materialului
etc.
Schema cinematică structurală a acestor sisteme de automatizare este alcătuită din
lanţul cinematic principal (fig. 1.7) care pe lîngă roţile de schimb AjB posedă şi o cutie de
viteze (Cv), lanţul cinematic de comandă şi avans, format din arborele de comandă (ac)
cu elementul reglabil CjD şi un arbore auxiliar (aa) de la care se ia mişcarea rapidă prin

12
intermediul unor cuplaje semiautomate (C SA )*ce primesc la rîndul lor semnalul de
comandă de la camele de impuls respective (Ci).
Dat fiind faptul că o parte din fazele auxiliare nu se mai execută cu ajutorul unor
came de pe arborele de comandă ci cu arborele auxiliar, a fost necesară separarea
funcţiei de comandă, care a rămas camelor de impuls de pe arborele de comandă, de
funcţia de acţionare care a fost preluată de arborele auxiliar. Din această cauză
sistemele de comandă cu arbore auxiliar şi cu came de impuls pe arborele de comandă se
pot considera ca fiind sisteme cu separarea PARŢIALĂ a funcţiei de comandă de cea de
acţionare, spre a le deosebi de sistemele cu came care sînt sisteme fără separarea funcţiei
de comandă de cea de acţionare şi de sistemele fără came la care separarea este totală.
Pe schema cinematică structurală din figura 1.7 s-au notat: CR — capul revolver;
MSAM — mecanismele de strîngere şi de avansare a materialului; C SA i cuplajul
semiautomat pentru rotirea capului revolver; C SA1 — cuplajul semiautomat pentru
MSAM; Ci 1 — cama de impuls care dă comanda de cuplare a lui C SA ; Ci 2 — cama de
impuls care dă comanda de cuplarea lui C SA2.

Fig.1.7.Schema cinematica structurala a sistemului de automatizare cu o turatie la


arborele de comanda si cu arbore auxiliar (grupa a III-a)

13
Fig. 1.8

Productivitatea masinilor care fac parte din grupa a III-a de automatizare este data
de relatia :

în care s-a notat cu: Q1I: — productivitatea maşinii-unelte, în bucăţi pe minut;


k — productivitatea ideală, în bucăţi pe minut; taII — timpul necesar fazelor auxiliare
executate cu arborele auxiliar; βI— unghiul de rotaţie al arborelui de comandă pentru
fazele auxiliare efectuate de arborele de comandă, în grade.

Graficul variaţiei productivităţii sistemelor din grupa a III-a de automatizare este


reprezentat în figura 1.8 împreună cu graficele grupelor I şi II pentru a putea fi comparate
între ele. Se poate observa că cea mai mare productivitate se poate obţine cu aj utorul
grupei I de automatizare dar numai pentru piese simple, care satisfac condiţia: k>k c .
Pentru piese complicate, cu timp mare de lucru, adică pentru piese de tip k<k A , grupa
a II-a de automatizare oferă cele mai mari valori ale productivităţii. Grupa a III-a de
automatizare este o grupă intermediară, ea fiind recomandată a fi aplicată pentru
prelucrarea pieselor de complexitate medie, piese de complexitate k caracterizate prin
inegalităţile: k A < k < k c .
Diagrama din figura 1.8 poate fi utilă tehnologului în vederea repartizării judicioase a
pieselor ce se vor prelucra pe diversele maşini-unelte automate din dotare, în funcţie de
grupa de automatizare, ştiind că în activitatea de atelier limitele k A şi k c au următoarele
valori orientative: k A = 1, iar k c = 10 buc./min.
d) Sisteme de automatizare rigide temporale cu separarea totală a funcţiei de
comandă de cea de acţionare. În această grupă se află sistemele de automatizare ce

14
folosesc în general, mijloace electrice, electronice sau pneumatice, iar ca mod de realizare
ele pot fi centralizate sau descentralizate.
Schema din figura 1.9 reprezintă sistemele de automatizare rigide temporale
centralizate pe care s-a notat: A.C. — aparat de comandă cu mişcare de rotaţie constantă
(n AC ); M — motorul de antrenare; R — reductor de turaţii; AjB — roţi de schimb pentru
reglarea turaţiei pentru AC; p x...- perii; l x ... l n — lamele de lungimi diferite care
împreună cu periile Pi---p n menţin conectate la reţeaua electrică a elementelor de
execuţie un timp proporţional cu lungimea lamelelor; /0 — lamelă continuă pe toată
lungimea cercului care, împreună cu peria p 0 , menţine continuu legătura electrică între
conductorul pozitiv (+) şi aparatul de comandă {AC); EE X ... ... EE n — elementele de
execuţie ale organelor elementare de comandă; SA X ... SA n — sistemele de acţionare ale
obiectelor comandate; 0C X — 0C n — obiecte comandate; BP şi BO — butoni de pornire
şi respectiv de oprire.

Fig.1.9.Schema sistemului de automatizare rigid temporal, centralizat

Se observă că aparatul de comandă {AC) avînd turaţie constantă, reprezintă de fapt


aparatul care măsoară timpul, avînd acelaşi rol ca şi arborii de comandă ai sistemelor
rigide temporale, unde funcţiile de comandă şi de acţionare sînt suprapuse. Aici cele două
funcţii sînt complet separate, funcţiile de comandă sînt materializate prin aparatul de
comandă cu lamelele (l,-) şi periile (pi), precum şi prin elementele de execuţie EE t . Se
mai observă că sistemul fiind temporal posedă avantajul tuturor acestor sisteme constînd
din suprapunerea fazelor, ceea ce se realizează prin suprapunerea lamelor (li) astfel că, de

15
exemplu, elementul -de execuţie EE 2 este conectat la reţea înainte de a se opri EE X pentru
că peria p. 2 ia contact cu lamela /2 înainte ca peria p x să piardă contactul cu lamele l x
ş.a.m.d. Dezavantajul sistemelor temporale constînd în necontrolarea executării
comenzilor ce se constată şi pe schema acestor sisteme, întrucît între sistemul de
comandă al unui obiect comandat şi sistemul de acţionare al obiectului comandat
precedent nu există nici o legătură.
Sistemele de automatizare temporale, descentralizate, cu separarea totală a
funcţiilor de comandă şi de acţionare, sînt reprezentate în schema din figura 1.10 unde au
ca elemente componente principale relee de timp (RTi) ca aparate ce măsoară duratele
fazelor. După apăsarea pe butonul de pornire (BP) intră în funcţiune primul releu de timp
(RT X ) care, în acelaşi moment conectează la reţea elementul de execuţie (EE X ) al
primului organ elementar de comandă. Acesta pune în funcţiune sistemul de acţionare
(SAj) al obiectului comandat (OC x ). După scurgerea timpului reglat pe releul RT X pentru
prima fază, releul de timp (RT X ) dă comanda de deconectare a elementului EE X , săgeata

Fig. 1.10. Schema de principiu a sistemului temporal de automatizare, descentralizat

Cu traseu punctat sub BP şi, ca urmare, se produce oprirea obiectului comandat


(OCj). Fiind sistem temporal de automatizare, se pot suprapune fazele astfel că acelaşi
releu (RT-y) dă şi comanda de pornire a releului următor (RT 2) care, la rîndul său
conectează la reţea elementul de execuţie al fazei a doua (EE 2 ) mai înainte ca RT 1 să dea
comanda de oprire pentru OC 1 ş.a.m.d.
Numărul mare de piese din care sînt alcătuite releele de timp ca şi numărul relativ
mare de relee, în cazul unui proces tehnologic cu mai multe faze, duc la o fiabilitate mai
scăzută decît în cazul sistemelor temporale centralizate. Avantajul sistemelor cu relee de
timp constă în marea uşurinţă cu care se pot face reglările ocazionate de trecerea la
realizarea unui nou ciclu de lucru cu timpi pe faze diferiţi.

16
1.3 Sisteme de automatizare secventiale
Sistemele de automatizare secvenţiale sînt sisteme utilizate în mod frecvent la
maşinile-unelte automate, inclusiv la cele cu comandă numerică. Ele se împart în sisteme
centralizate si sisteme descentralizate, iar din punctul de vedere al mijloacelor utilizate
pentru realizarea lor, se întîlnesc sisteme electrice, electrohidraulice, pneumatice etc.
a) Sisteme de automatizare secvenţiale, centralizate. Schema acestor sisteme
reprezentată în figura 1.11 are în componenţa sa un aparat de comandă (AC) de formă
cilindrică pe a cărei suprafaţă se află atîtea ploturi (li ) cîte organe urmează a fi
comandate; fiecărui plot îi corespunde cîte o perie, iar periile sînt aşezate în linie, în
lungul unei generatoare a aparatului de comandă.

Fig. 3.11. Schema de principiu a sistemului secvenţial de automatizare, centralizat.

Elementele de execuţie (EE i ) ale organelor elementare de comandă sînt conectate la


reţea pe rînd, pe măsură ce aparatul de comandă este rotit intermitent de un mecanism cu
roată de cliciiet acţionat de un electromagnet (EM). Ploturile (li) sînt permanent sub
tensiune prin intermediul periei p 0 şi a lamelei continue (l0). Elementul de execuţie (EE P )
este acţionat prin contactul dintre peria (p x ) şi plotul (l x ) şi, ca urmare, este pus în
funcţiune sistemul de acţionare (SA j al obiectului comandat (OC 1 ). La capătul cursei
obiectul comandat însuşi, sau un alt element legat de acesta prin deplasare spre un
limiţator de cursă (LC 1 ) îl acţionează închizînd contactul normal deschis după cum se

17
poate observa pe figura 1.11.
Prin acţionarea lui LC 1 este conectat la reţea electromagnetul EM şi, ca urmare, se
roteşte roata de clichet (RC), deci şi aparatul de comandă (AC) cu un pas. în acest caz,
palpatorul p 2 face contact cu plotul l 2 , iar peria p 1 pierde contactul cu plotul l 1 şi deci, al
doilea obiect comandat îşi începe acţiunea dar încetează acţiunea primului obiect
comandat (OC 1 ). în acest mod se realizează condiţia de bază a funcţionării sistemelor de
automatizare secvenţiale exprimată prin aceea că: o secvenţă (fază) oarecare nu poate
începe pînă cînd nu s-a terminat secvenţa (faza) precedentă. Tot aşa, mai departe, OC 2
închide pe LC 2 care dă comanda de rotire a aparatului de comandă şi se trece la secvenţa
a treia.
În general, obiectul comandat (OCi) prin deplasare, la capătul cursei, închide
limitatorul de cursă (LC i ) care, conectînd la reţea electromagnetul (EM), roteşte aparatul
de comandă (AC) trecînd astfel la acţionarea obiectului comandat următor (OC n+1 ) si asa
mai departe pînă la ultimul obiect comandat (OCn)

b) Sistemelor secvenţiale care constă însisteme de automatizare secvenţiale,


descentralizate. Fără un aparat de comandă, schema de principiu a sistemelor de
automatizare secvenţiale, descentralizate (fig. 1.12) utilizează aceleaşi simboluri ca şi în
cazul sistemelor centralizate, cu deosebirea totuşi că limitatorii de cursă (LCp au cîte
două contacte, unul normal închis, iar celălalt normal deschis. La începutul ciclului de
lucru se apasă pe butonul de pornire (BP) care închide circuitul electric al primului
element de execuţie (EE 1 ), iar acesta pune în funcţiune sistemul de acţionare (S2t x), iar
la terminarea fazei (secvenţei) obiectului comandat (OC 1 ) acesta acţionează asupra
limitatorului de cursă (LC 1 ) şi ca urmare, contactul normal închis se deschide oprind
mişcarea obiectului comandat (OC 1), iar contactul normal deschis se închide, conectînd la
reţea următorul element de execuţie (EE 2 ) şi astfel, prin intermediul sistemului de
acţionare (SA2), intră în acţiune cel de-al doilea obiect comandat (OC 2 ) ş.a.m.d.
Se regăseşte şi în cadrul acestui sistem de automatizare avantajul principal al
aceea că o secvenţă oarecare nu incepe pînă nu se termină secvenţa precedentă dar şi
dezavantajul legat de imposibilitatea suprapunerii secvenţelor şi de aici obţinerea unei
productivităţi minime.

18
Fig. 1.12. Schema de principiu a sistemului secvenţial de automatizare,
descentralizat.

Cu toate că dezavantajul sistemelor secvenţiale nu este un neajuns de neglijat, datorită


avantajului lor de a putea efectua controlul executării comenzilor, ele sînt utilizate într-un
procent foarte mare la automatizarea maşinilor-unelte şi astfel se explică faptul că
sistemele secvenţiale de automatizare se întîlnesc foarte frecvent nu numai la maşinile-
unelte clasice dar, mai ales, la maşinile-unelte moderne, inclusiv cele cu comandă
numerică.

c) Sisteme de automatizare secvenţiale, electrohidraulice. În cazul cînd sistemul


de ACŢIONARE al maşinii-unelte este hidraulic, este normal ca şi sistemul de
COMANDĂ în vederea automatizării al acelei maşini, să fie tot hidraulic sau
electrohidraulic. în figura 1.13 este reprezentată schema de automatizare a unei maşini-
unelte oarecare, automatizare realizată cu mijloace electrohidraulice, schemă alcătuită
dintr-un arbore de comandă (ac) pe care sînt fixate atîtea came (K t) cîte obiecte
comandate (OC t ) urmează a fi comandate; pe acelaşi arbore de comandă mai sînt fixate
roata de clichet (RC) şi manivela (M). Clichetul roţii de clichet este articulat pe tija (T) a
cilindrului de comandă (C c), iar pe tijă se mai află fixaţi opritorii (T şi O2) care acţionează
asupra capătului pîrghiei (P).
Schema conţine doar trei obiecte comandate (OC i ) şi cinci secvenţe (I... ... V) dar ea
poate fi extinsă pentru un mult mai mare număr de obiecte comandate cît şi pentru un
număr mai mare de secvenţe. Evident, tijele motoarelor hidraulice (OC i) acţionează
asupra unor sănii, suporţi sau alte organe ale maşinii-unelte care se deplasează dar, pentru
simplificarea schemei, s-a considerat că acestea (tijele) vor acţiona asupra limitatorilor de
cursă respectivi (A i , B i ).
19
Schema este desenată pentru executarea primei secvenţe (secvenţa I) a unui ciclu de
lucru oarecare, ea fiind aptă de a efectua un număr relativ mare de cicluri de lucru, dintre
care cel din figura 3.14 este unul oarecare, în prima secvenţă lucrează numai OC lt iar tija
va parcurge drumul de la B 1 la A x (v. ciclograma din fig. 1.14). La sfîrşitul cursei este
acţionat limi- tatorul de cursă A 1 ale cărui contacte sînt legate de fapt pe circuitul contac-
tului normal deschis LC 1 şi astfel se închide circuitul electric al electromagne- tului EM

prin manivela M, pîrghia P şi contactul C.


Fig. 1.13. Schema de principiu a sistemului secvenţial de automatizare, electrohidraulic.

Fig. 1.14. Ciclograma de lucru pentru o maşină-unealtă automatizată


după sistemul reprezentat în schema din figura 1.13.

In acest moment, electromagnetul deplasează tija sertăraşului distribuitor (SD)


dirijînd uleiul în partea de sus a pistonaşului cilindrului de comandă (Cc), determinînd

20
astfel coborîrea tijei (T). în cursa de coborîre a tijei (T), opritorul (O1) atinge capătul
pîrghiei (P) şi deschide contactul (C) deconectînd electromagnetul de la reţea şi
permiţînd arcului să readucă sertăraşul în poziţia iniţială. în această poziţie a sertăraşului,
uleiul este distribuit pe partea de jos a pistonului şi, ca urmare, tija se deplasează în sus cu
care ocazie se execută următoarele faze: se roteşte roata de clichet şi împreună cu ea
arborele de comandă împreună cu manivela (M) care trece de pe plotul I pe plotul II;
opritorul (O 2 ) acţionează asupra pîrghiei (P) şi cu celălalt capăt al ei închide contactul
(C) dar circuitul electromagnetului nu se mai închide pentru că manivela (M) se află pe
plotul (II), iar contactul (LCII) este normal deschis, el urmînd a se închide la finele
secvenţei a Il-a; prin rotirea arborelui de comandă (ac) se rotesc toate camele (K i ) care
sînt astfel profilate încît, prin profilul lor, să genereze semnale de comandă la începutul
fiecărei secvenţe, în conformitate cu ciclograma ce urmează a fi realizată. Pentru
ciclograma din figura 1.14 şi pentru secvenţa a II-a, profilele camelor trebuie să fie astfel
proiectate încît să dea semnale de comandă pentru ca OC 1 să facă deplasarea de la A 1 la
B 1 , OC 2 — de la B 2 la A 2 , iar OC 3 să rămînă pe loc. La sfîrşitul secvenţei a II-a vor fi
acţionaţi limitatorii de cursă B 2 şi A 2 dar nu în acelaşi timp, ci pe rînd, fiecare la sfîrşitul
cursei respective.
De aici necesitatea ca acele două contacte care se vor lega pe linia lui LC n să fie
aşezate în serie, adică contactul normal deschis (LC n ) va fi, în cazul ciclogramei din
figura 1.14, alcătuit din două contacte normal deschise B 1 şi A 2 , legate în serie pentru a se
aştepta unul pe celălalt. Tot aşa, la sfîrşitul secvenţei a IV-a, pe circuitul limitatorului
LC IV vor fi introduse nu două, ci trei contacte normal deschise (A 1 , A 2 şi P3), legate, de
asemenea, în serie. Pentru altă ciclogramă, legăturile vor fi şi ele altele, în conformitate cu
natura secvenţelor înscrise pe ciclograma respectivă.
d)Sisteme de automatizare secvenţiale pneumatice, centralizate. Ca structură,
sistemele de automatizare secvenţiale, pneumatice se aseamănă cu cele electrohidraulice
cu deosebirea că, generarea impulsurilor de comandă la sistemele pneumatice se face pe
cale mecano-pneumatică, pe cînd la cele electro-hidraulice, semnalele de comandă sînt
generate cu mijloace mecano- electrice sau mecano-hidraulice.

21
Fig.1.15.Schema de principiu a sistemului de automatizare, pur pneumatic.

Pe schema sistemelor de automatizare pneumatică (fig. 1.15) se pot observa: aparatul


de comandă (AC), arborele cu came (ac) şi camele (Kf) identice ca la sistemele
electrohidraulice, sertăraşele pilot pneumatice (SPf), obiectele comandate (OC t ) care, de
data aceasta sînt motoare pneumatice liniare, sertăraşele distribuitoare de construcţie
specială pentru a funcţiona cu comenzi pur pneumatice (căpătînd denumirea de sertăraşe
diferenţiale SD t ) şi limitatoarele de cursă pur pneumatice (A i} B-).
Aparatul de comandă (AC) este alcătuit dintr-un rotor (R) prevăzut cu un canal radial
şi un stator (S) cu 6 orificii, cîte unul pentru fiecare secvenţă, notate cu cifre romane de la
I la VI, orificii ce fac legătura pe rînd între canalul radial al rotorului şi semnalele de
comandă primite ca impulsuri pneumatice de la limitatoarele de cursă (A t , B t ) sau direct
de la butonul de pornire (BP).
Parcurgîndu-se următoarele faze: aerul sub presiune trece prin butonul de pornire prin
limitatorul LC X care este deschis şi pătrunde în sertăraşul de comandă (SC) deplasînd
sertăraşul acestuia spre stînga şi prin aceasta dirijînd aerul comprimat prin SC în partea
superioară a cilindrului de comandă (Ct) producînd deplasarea în jos a pistoanelor şi
rotirea tijei (7\) de sus în jos; în deplasarea sa, tija (7\) închide pe LC X , roteşte arborele de
comandă (ac) şi, în final, deschide limitatorul de cursă (LC 2 ) care permite aerului
comprimat să pătrundă în sertăraşul de comandă (SC) deplasîndu-1 spre dreapta şi ca
urmare tija (T 2 ) a cilindrului de comandă se ridică aducînd şi tija (1\) în poziţia iniţială
cînd LC X este deschis, iar LCS — închis. Prin rotirea arborelui (ac) se trece la faza

22
următoare astfel că se rotesc toate camele (K f ) şi rotorul (R) al aparatului de comandă
(AC). Noile poziţii ale camelor (K t ) reprezintă noi semnale de comandă date sertăraşelor
pilot (SP t ), semnale determinate de ciclograma ce urmează a fi realizată de către
obiectele comandate (OC t ).

Fig. 1.16. Ciclograma de lucru pentru o maşină-unealtă automatizată după sistemul


reprezentat în schema din figura 1.15.

Fig. 1.17. Element SI de însumare a două semnale de comandă.

Ca exemplu a fost luată ciclograma din figura 1.16, reprezentînd una din nume-
roasele posibilităţi oferite de schema din figura 1.15. în cazul dat, trecerea
de la secvenţa I la secvenţa a II-a se efectuează automat printr-un semnal
de comandă de natură pneumatică dat de limitatorii de cursă A 2 şi A 3 la.
sfîrşitul secvenţei, semnal ce are ca urmare rotirea arborelui de comandă
(ac) împreună cu camele (K t ) care, prin profilul lor dau comenzile pentru sec-
venţa a II-a dar se roteşte şi rotorul (R) aducînd canalul radial în dreptul
orificiului II al statorului (S), pregătind astfel aparatul de comandă pentru
semnalele ce vor veni la sfîrşitul secvenţei a II-a.
Se observă pe diagrama din figura 1.16 că, la finele primei secvenţe, se produc
două semnale de comandă de natură pneumatică ce se însumează cu ajutorul unui element
SI care adună cele două semnale şi în final oferă la ieşire un singur semnal de comandă,
pneumatic, reprezentînd suma celor două semnale de la intrare, aşa cum se poate constata
23
pe schema din figura 1.17. într-adevăr, dacă apare mai întîi semnalul A2 el singur nu
poate da la ieşire, semnal de comandă pentru că, pe calea A3 nu a apărut încă semnalul.
De asemenea, dacă primul semnal este A3 el singur nu poate da comanda întrucît calea
spre ieşire este închisă de poziţia celor două pistoane ţinute spre stînga de arcul din
dreapta şi numai cînd apare şi semnalul Az care învinge forţa arcului, deplasează grupul
de pistonaşe spre dreapta, deschizînd calea,pentru crearea semnalului de comandă la
ieşirea din clementul S I . în cazul cînd se întîlnesc trei semnale, produse de trei limitatori
de cursă, cum este cazul la finele secvenţei a V-a de pe diagrama din figura 1.16, se
utilizează două elemente S I , identice cu cel din figura 1.17 şi legate între ele ca în figura
1.18, unde s-au luat în considerare semnalele (Ax -f- A2 -j- Bs), ce se produce la sfirşitul
fazei a V-a. în primul element S I se adună semnalele (A1 - A2), iar suma lor se adună cu
B 3 în cel de-al doilea element S I . în final, semnalul de comandă pentru trecerea la
secvenţa a V-a se produce numai după ce s-au terminat toate cele trei operaţii executate
de cele trei obiecte comandate.

1.4. Sisteme de autonavigare mixte

Aceste sisteme de automatizare cumulează într-un sistem unic avantajele sistemelor


temporale de a putea face suprapunerea secvenţelor cu avantajele sistemelor secvenţiale
de a putea efectua, controlul executării comenzii, după cum se poate observa pe schema
de principiu prezentată în figura 1.19.
Schema conţine un aparat de comandă {AC) identic cu cel al sistemelor temporale cu
turaţia constantă oferită de un motor (M), un reductor (R) şi un element reglabil format
de o pereche'de roţi de schimb AfB. în prezentarea schemelor mixte se mai observă că
apar limitatorii de cursă (LCj) acţionaţi de obiectele comandate (OC*) la fel ca în cazul
sistemelor secvenţiale (v. fig. 1.11). în plus, pe schemă apare un disc (D) fixat pe acelaşi
ax cu aparatul de comandă, iar opritorii (0f) reglaţi pe disc acţionează asupra contactului
normal închis (LC0), plasat pe circuitul de alimentare al motorului (M).
Opritorii (Ot) sînt astfel reglaţi încît să acţioneze asupra limitatorului LC0 în acelaşi
moment cu limitatorii de cursă {LCt), adică Ox concomitent cu LCl7 02 — concomitent
cu LC2 ş.a.m.d. în acest mod, în caz că o operaţie oarecare, de exemplu deplasarea lui
OCx, nu s-a executat, nu se va închide LC1; dar în acelaşi moment LC0 este deschis de
către opritorul [Ox) şi deci motorul (M) este deconectat de la reţea, oprindu-se şi astfel

24
făcîndu-se controlul executării operaţiei. Dacă procesul tehnologic decurge normal, fără
avarii, atunci cînd opritorul 02, de exemplu, deschide limitatorul (LC0) moto¬rul (M) nu
se opreşte deoarece circuitul motorului se închide prin Mmitato- rul de cursă {LCX) care
este închis la capătul cursei obiectului comandat (OC1).

Fig. 1.19. Schema de principiu a sistemului mixt de automatizare, temporal şi secvenţial

25
CAPITOLUL II

SISTEME DE AUTOMATIZARE ELASTICE

In această grupă intră toate acele sisteme de automatizare la care operaţiile care
însoţesc trecerea de la prelucrarea unei piese la prelucrarea piesei următoare, se fac într-
un timp cît mai scurt cu putinţă pentru ca, prin aceasta, să devină economică prelucrarea
pieselor în serie mică, în condiţii de mare productivitate.
Dintre numeroasele sisteme încercate şi aplicate pe maşinile-unelte, în cele ce
urmează vor fi prezentate doar acele sisteme care au o răspîndire mai mare, dovedindu-şi
astfel calităţile reale ca sisteme de automatizare, mai mult sau mai puţin elastice. Printre
sistemele elastice de automatizare, cităm: sistemele cu fişe, sistemele cu bile şi sistemele
cu comandă numerică în rapidă dezvoltare şi perfecţionare.

2.1. Sisteme de automatizare cu fişe

Maşinile-unelte dotate cu sisteme de automatizare cu fişe au pe panoul de comandă al


lor sau în afara acestuia un tablou cu orificii ca în figura 3.20 în care se pot introduce fişe
metalice şi astfel putîndu-se programa diferite comenzi pentru fiecare secvenţă (fază) a
ciclului de lucru ce se efectuează pe maşina respectivă. Prin introducerea fişei metalice
într-un orificiu oarecare (fig. 1.20) se stabileşte circuitul electric între conductorii vertical
şi cel orizontal, prin intermediul celor două semibucşe (7 şi 2) ale orificiului respectiv le-
gate electric cu conductorii amintiţi.
Pe coloanele ABC ... UVZ se programează diverse funcţii ale maşinii - unelte sau
valori ale unor parametri cum ar fi viteza, turaţia etc. pentru fiecare din cele (n) secvenţe
sau faze ale ciclului de lucru, număr care poate să varieze de la cifre relativ mici (3—5)
pînă la 40 sau 50, uneori şi mai mari, în funcţie de complexitatea piesei ce se prelucrează
26
pe maşina-unealtă respectivă.
Tablourile cu fişe se utilizează pentru comenzi de tipul cuplat - decuplat, adică
pentru ambreiaje, cuplaje, sertăraşe hidraulice sau pneumatice etc.
Avantajele tabloului cu fişe constau în pune uşurinţa şi în rapiditatea cu care se
obţine imaginea schimbarea programului prin redistribuirea fiselor în locaşurile tabloului.
Deşi sînt voluminoase, motiv pentru care capacitatea lor este limitată, tablourile cu
fişe sînt utilizate în mod frecvent la cele mai recente maşini-unelte, unde se pot programa
un volum relativ mare de informaţii. Ca valori maxime, orientative; întîlnite la maşinile-
unelte construite pînă în prezent pot fi date valorile: 30 de funcţii cu 50 de rînduri (faze
sau secvenţe) deci un tablou cu 1 500 de orificii.

Fig. 3.21. Schemei electrică de comandă cu fişe a unei maşini-unelte.


Ca exemplu, se consideră schema electrică a unui tablou comutator relativ simplu
(fig.1.20), cu patru faze notate cu cifre romane şi patru funcţii, materializate prin cele
patru relee: R r şi R 2 , releele de comandă pentru cele două turaţii ale motorului electric şi
releele R s şi R 4 care comandă două ambreiaje stînga-dreapta. Manivela M, prin rotirea sa
în sensul săgeţii, face trecerea de la o fază (secvenţă) la alta. Rotirea manivelei se poate
face cu ajutorul unui organ al maşini-unelte, cu ajutorul unui motor pas cu pas sau
manual.
Pe schemă au fost însemnate, cu cercuri haşurate, orificiile unde au fost introduse
fişele pentru un proces tehnologic simplificat, avînd ca obiect strunjirea (secvenţa I),
filetarea cu filiera (secvenţa a II-a), deşurubarea filierei (secvenţa a III-a) şi continuarea
strunjirii, inclusiv retezarea piesei (secvenţa a 7F-a).
Strungul semiautomat model MAGKOMAT este dotat cu un tablou cu fişe folosit la
programarea, pentru fiecare din cele 5 faze de lucru, a uneia din cele 3 turaţii

27
programabile pentru arborele principal şi a uneia din cele 12 avansuri posibile pentru
sania port-cuţit a strungului.

2.2. Sisteme de automatizare cu bile

Sistemele de automatizare cu bile sînt asemănătoare sistemelor cu fişe, deoarece în


cadrul ambelor sisteme de automatizare, programarea se poate face pentru fiecare
secvenţă (fază), prin închiderea unor contacte electrice cu deosebirea totuşi, că în cazul
sistemelor cu bile, închiderea contactelor electrice se efectuează cu ajutorul unor bile de
mici dimensiuni ce acţionează asupra unor microîntrerupătoare sau limitatoare de cursă
(LC) cum se mai numesc.
În locul tabloului cu fişe, sistemele cu bile sînt dotate cu un tambur la periferia căruia
se găsesc practicate o reţea de orificii în care se vor introduce Bile.

Bateria de (n) !imitatori de cursă pentru toate funcţiile programabile ale maşinii unelte;
turatii,avansuri}cicluri fixe de lucru etc.

Orificiile tamburului (fig. 3.22. şi 3.23) formează, pe suprafaţa acestuia o reţea cu


linii în lungul axei şi cu coloane sub forma unor inele circulare. Tamburul se p>oate roti
pas cu pas cu ajutorul unui mecanism cu roată de clichet (RC) acţionat de un
electromagnet (EM) şi este protejat de o carcasă (7), fixată pe peretele panoului de
comandă (2).
Diametrul interior al carcasei are dimensiuni potrivite astfel ca bilele de pe tamburul
care se roteşte să rămînă în locaşurile lor în tot timpul rotirii.
Limitat orii de cursă (LC t ... n ) sînt numerotaţi cu cifrele de la 7 la n şi sînt aşezaţi în
lungul generatoarei tamburului (v. fig. 3.22) astfel că fiecare microîntrerupător se află în
dreptul unei coloane şi evident, toţi în lungul unei linii cu locaşuri pentru bile ale
28
tamburului. Acolo unde locaşul este liber, fără bilă, palpatorul microlimitatorului nu este
acţionat şi deci nu se închide contactul respectiv; în locaşurile în care se află bile, acestea
prin prezenţa lor, împing palpatorii limitatorilor de cursă (LC t ) şi închid contactele
respective. Dat fiind faptul că o linie de orificii în lungul tamburului reprezintă o secvenţă
(fază) a ciclului de lucru, iar fiecărei coloane îi corespunde o anumită
funcţie înseamnă că se pot distribui bilele în aşa fel ca, în cadrul fiecărei sec venţe, să se
poată programa numai acele funcţii necesare bunei desfăşurări a procesului tehnologic.

Fig. 3.23 Sectiune prin tamburul cu bile


Intr-adevăr, aşa se şi procedează cu ocazia programării maşinii-unelte, prin
distribuirea bilelor în locaşurile de pe tambur, cu ajutorul unui dispozitiv special prin
orificiile 4 (v. fig. 3.23). Carcasa (7) are atîtea orificii (4) cîte coloane are tamburul şi
permite introducerea bilelor pentru toate funcţiile unei secvenţe oarecare. Numărul de
ordine al secvenţei care se programează este citit printr-o fereastră făcută în corpul
carcasei (7) în dreptul şirului de cifre care corespund numărului de ordine al fazei (v. fig.
3.22).

29
Fig. 3.24. Fragment dintr-o fişă de programare cu bile
Pentru a veni în ajutorul programatorului, se alcătuiesc fişe de programare ca, de
exemplu, cea din figura 3.24, unde se poate observa modul cum trebuie distribuite bilele
pe fiecare secvenţă astfel că, în cadrul fiecărei secvenţe să se dea numai comenzile
necesare. Liniile orizontale reprezintă secvenţele şi sînt numerotate de la 1 la 40, iar
coloanele numerotate de la 1 la 32 reprezintă diverse funcţii, ca de exemplu: coloanele 1,
2, 3 şi 4 sînt rezervate pentru programarea uneia din cele 12 turaţii ale arborelui principal
(o singură bilă pe coloana 3 înseamnă turaţia de 140 rot/min, iar bilele pe coloanele 2, 3 şi
4 înseamnă că arborele principal va avea turaţia de 710 rot/min ş.a.m.d.), coloanele
5 , 6 , 7 şi 8 pentru avansurile longitudinale şi transversale, coloanele 11 şi 12 pentru
blocarea şi respectiv, deblocarea capului revolver, coloanele 29, 30, 31 şi 32 pentru
programarea uneia din cele 16 poziţii ale capului revolver etc.
Fişa de programare din-figura 3.24 îi serveşte programatorului şi reglo- rului maşinii-
unelte în sensul că, pe această fişă sînt însemnate, prin haşura- rea cerculeţelor, locaşurile
unde vor trebui introduse bilele. Partea cu cer- culeţe a fişei de reglare reprezintă, de fapt,
desfăşurata tamburului cu bile, iar în cazul considerat se observă că pe maşina respectivă
se pot programa pînă la maximum 40 de secvenţe, iar fiecare secvenţă poate cuprinde un
număr mai mare sau mai mic din cele 32 de funcţii ale maşinii-unelte automate.

30
2.3. Sisteme de automatizare cu comandă numerică

Introducerea şi extinderea rapidă a comenzii numerice la maşinile-unelte în ultimii


ani, atît în numeroase ţări ale lumii, cît mai ales, la noi în ţară, sînt o urmare a
numeroaselor cercetări şi experienţe pentru a găsi o soluţie economică prelucrării prin
aşchiere, pe maşini-unelte, a pieselor de serie mică,piese cu pondere însemnată ce nu pot
fi prelucrate în condiţii de eficacitate economică pe maşinile-unelte cu sisteme de
automatizare clasice, sisteme ce pretind un timp de reglare relativ mare, uneori mult mai
mare decît timpul necesar prelucrării în întregime al seriei mici de piese. Sistemele de
automatizare cu comandă numerică, prin elasticitatea lor în ceea ce priveşte timpul scurt
consumat la reglarea maşinii, reprezintă o soluţie pentru problema prelucrării avantajoase
a seriilor mici de piese, dar avantajul elasticităţii sistemului de automatizare este însoţit
de un cost ridicat al echipamentului de comandă, ceea ce reduce din avantaj.
Progresele ce se fac continuu în domeniul microelectronicii şi în alte domenii ale
tehnicii ne dau convingerea că, într-un timp relativ scurt, sistemele de automatizare cu
comandă numerică care sînt şi ele într-o continuă dezvoltare şi o mai adecvată adaptare la
maşinile-unelte, vor căpăta o răspîndire generală, rezolvînd în condiţii de înaltă
eficacitate, prelucrarea pe maşini- unelte şi a pieselor unicate sau de serie mică.
Echipamentele de comandă numerică (ECN), fabricate pînă în prezent sînt foarte
numeroase, pentru că, condiţiile de lucru sînt foarte variate şi firmele producătoare sînt
relativ numeroase. Şi în ţara noastră se produc ECN-de tip NUMEROM — cu care sînt
echipate maşinile româneşti cu comandă numerică.
Cu toată diversitatea lor, ECN se pot împărţi în trei grupe mari, după complexitatea
lor, după modul de folosire la maşina-unealtă: A — ECN de poziţionare; B — ECN de
prelucrare liniară; C — ECN de conturare.
A. Echipamentele de comandă numerică DE POZIŢIONARE sînt destinate, în
special, maşinilor de găurit în coordonate şi altor maşini-unelte, unde se cere doar
deplasarea rapidă şi precisă a piesei de la un punct la altul, pe o singură direcţie sau pe
două direcţii perpendiculare. Evident, în acest caz, ECN este mai simplu şi, ca urmare,
mai ieftin, deci cu eficacitate sporită.
La noi în ţară au fost construite ECN de poziţionare pentru strunguri şi anume:
NUMEROM3 1 0 — 3 cu poziţionare pe două axe, în mod succesiv şi cu introducerea
manuală a datelor şi NUMEROM 311 — 3 cu poziţionare pe 2 axe cu introducerea
automată a datelor (bandă perforată). O schemă bloc a unui ECN de poziţionare se poate

31
urmări pe figura 3.25, compusă din următoarele blocuri principale: al mecanismului de
citire a benzii (M. Cit.), convertorul de cod din numeric (digital) în analogic {Cv),
mecanismul de memorie {Meni), comparatorul {Cp), care compară semnalul venit pe
calea directă descrisă pînă aici cu semnalul de pe bucla de reacţie şi emite semnale de co-
mandă către mecanismul de comandă {M. Cd.), iar mai departe, de la mecanismul de
comandă, fluxul de informaţii trece la mecanismul de acţionare {M. Acţ.) al săniei. Pe
bucla de reacţie se află traductorul de reacţie {TR) care transformă deplasarea săniei în
semnale ce se pot compara.

Fig. 3.25. Schema-bloc a unui echipament de comandă numerică de poziţionare.

32
BIBLIOGRAFIE

1. Zetu D., Biber Gh., Boncai Gh. – Masini unelte automate si cu comanda

numerica – EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, BUCUREŞTI – 1982

2. www.regielive.ro

33