CAPITOLUL 2

SISTEMELE DE PRODUCŢIE - ORGANIZAREA

STRUCTURALĂ A ACESTORA

 2.1. Procesul de producţie: noţiune, tipologie,

factori de influenţă.
 2.2. Structura organizatorică a unei întreprinderi
de producţie.
 2.3. Posibilităţi de perfecţionare a structurii de
producţie şi concepţie.
 2.4. Structura organizatorică a întreprinderii pe
baza centrelor de responsabilitate.
OBIECTIVE PROPUSE:
Procesul de producţie, tipologia acestora şi factorii
care influenţează asupra acestuia;

Structura de producţie, tipuri de structuri de producţie

şi concepţie;

Posibilităţi de perfecţionare a structurii de

producţie şi concepţie;

Centre de responsabilitate;

Tipuri de centre de responsabilitate;

 2.1. Procesul de producţie: noţiune,
tipologie, factori de influenţă

PROCESUL DE PRODUCŢIE

PROCESUL TEHNOLOGIC PROCESUL DE MUNCĂ

elementare complexe

PROCESE NATURALE
TIPOLOGIA PROCESELOR
DE PRODUCŢIE:
a) după modul de participare la obţinerea produsului finit;

b) după gradul de continuitate;

c) după modul de obţinere a produsului finit;

d) după gradul de periodicitate;

e) după natura tehnologică;

a) După modul de participare la obţinerea produsului finit:

a.1) procese de producţie de bază;

a.2) procese de producţie auxiliare;

a.3) procese de producţie de servire;

a.4) procese de producţie anexă;

 a.1) Procese de producţie de bază:

a.1.1) pregătitoare a.1.2) prelucrătoare a.1.3) montaj-finisaj

b) După gradul de continuitate

b.1) procese de producţie continue b.2) procese de producţie periodice

c) După modul de obţinere a

produselor finite:

c.1) directe c.2) sintetice c.3) analitice

 d) După gradul de periodicitate:

d.1) ciclice d.2) neciclice

e) În funcţie de natura
tehnologică a operaţiilor:
e.1) procese chimice e.3) procese de asamblare

e.2) de schimbarea a e.4) procese de

configuraţiei transport
Factorii ce influenţează modul de
organizare a P.P.:
a) felul materiilor prime folosite;

b) caracterul produsului finit;

c) felul procesului tehnologic utilizat;

d) volumul producţiei fabricate;

 a) După felul materiilor prime folosite:

a.1) P.P. extractive a.2) P.P. prelucrătoare

b) Caracterul produsului finit:

b.1) produse omogene b.2) produse eterogene

 Structura organizatorică a unei
întreprinderi de producţie:
 structura organizatorică reprezintă ansamblul persoanelor,subdiviziunilor
organizatorice şi al relaţiilor dintre acestea orientate spre realizarea obiectivelor
prestabilite ale întreprinderii.
 1. Structura funcţională reprezintă ansamblul cadrelor de conducere şi al
compartimentelor (tehnice, economice şi administrative), modul de constituire şi
grupare al acestora, precum şi relaţiile dintre ele necesare desfăşurării
corespunzătoare a procesului managerial şi de execuţie.

2. Structura de producţie şi concepţie, din punct de vedere organizatoric,

reflectă locul de desfăşurare a activităţii de producţie, de control tehnic de calitate
şi de cercetare în cadrul unor verigi organizatorice bine delimitate.
 Structura de producţie şi concepţie a unei
întreprinderi de producţie industrială:

- se referă la numărul şi componenta unităţilor de producţie, de

control şi cercetare, mărimea şi amplasarea lor pe teritoriul
întreprinderii, modul de organizare internă a acestora şi
legăturile funcţionale care se stabilesc între ele în cadrul
procesului de producţie şi cercetare.
Structura de producţie şi concepţie este formata dintr-un număr
stabilit de verigi organizatorice de producţie dintre care cele mai
des întâlnite sunt următoarele:
a) 􀂉 secţii de producţie, montaj sau "service";
b) 􀂉 ateliere de producţie, montaj, proiectare;
c) 􀂉 laboratoare de control şi cercetare;
d) 􀂉 sectoare de producţie;
e) 􀂉 locuri de munca.
a)Secţia de producţie:
- este o verigă de producţie, distinctă din punct de
vedere administrativ, în cadrul căreia se execută un
produs, o parte a acestuia sau o fază de proces
tehnologic. Constituirea unei secţii de producţie îşi
propune organizarea şi coordonarea unitară a
activităţilor corelate din punct de vedere tehnologic.
În funcţie de felul proceselor tehnologice care se
desfăşoară în cadrul secţiilor de producţie există:
1) secţii de bază;
2) secţii auxiliare;
3) secţii de servire;
4) secţii anexă.
a.1) Secţii de bază:
 secţii de bază organizate după principiul tehnologic;
 secţii de bază organizate după principiul pe obiect;
 secţii de bază organizate după principiul mixt.

a.1.1) Secţii de bază organizate după principiul

tehnologic

 secţii de bază pregătitoare;

 secţii de bază prelucrătoare;
 secţii de bază de montaj - finisaj.
Tipuri de structuri de producţie
şi concepţie:
a) structura de producţie şi concepţie de tip
tehnologic;

b) structura de producţie şi concepţie de tip pe

obiect;

c) structura de producţie şi concepţie de tip mixt.

 a) Structura de producţie şi
concepţie de tip tehnologic
 Caracteristici:
1. organizarea secţiilor de bază se face după principiul tehnologic, denumirea secţiilor de bază fiind
dată de procesul tehnologic care se execută în cadrul acestora (turnatorie, forja, filatură, ţesătorie
etc.)
2. în cadrul secţiilor de producţie locuri de muncă universale a căror funcţionare este asigurată de forţa
de muncă de înaltă calificare;
3. amplasarea acestor locuri de muncă se face după principiul grupelor omogene de maşini.

 Avantajele acestui tip de structură:

1. permite realizarea unei varietăţi mari de produse;
2. are loc o încărcare completă a locurilor de muncă;
3. are un grad mare de flexibilitate, datorat caracterului universal al locurilor de muncă;
4. acest tip de structură este caracteristic tipului de serie mică sau individuală.

 Dezavantajele acestei structuri:

1. datorită faptului că fiecare fază de proces tehnologic se realizează în secţii diferite, transportul intern
în întreprindere este foarte ridicat;
2. deoarece locurile de muncă trebuie să se adapteze la fabricaţia unei varietăţi mari de produse,
timpul pentru reglare al acestora este uneori foarte mare ducând la creşterea timpilor de întreruperi
în funcţionarea utilajului;
3. micşorează răspunderea pentru obţinerea unei calităţi ridicate, datorită faptului că produsele se
prelucrează în mai multe secţii de producţie;
4. produsele au un ciclu lung de fabricaţie şi deci există stocuri mari de producţie neterminată, care vor
influenţa negativ costul produselor şi viteza de rotaţie a mijloacelor circulante.
 b) Structura de producţie şi concepţie
pe obiect
 Caracteristici:
1. organizarea secţiilor de producţie este realizată după principiul obiectului de fabricaţie;
2. în fiecare secţie se fabrică un singur produs sau componente ale acestuia, iar secţiile
poartă denumirea produsului pe care-l fabrică;
3. locurile de muncă sunt specializate în realizarea unei singure operaţii sau a unui număr
foarte mic de operaţii;
4. amplasarea locurilor de muncă se face sub formă de linii tehnologice specializate în
fabricaţia unui produs sau a unor componente ale acestuia;
5. acest tip de structură este specific tipului de producţie de serie mare sau de masă.

 Avantaje:
1. asigură organizarea liniilor de producţie în flux cu eficienţa ridicată;
2. permite o creştere a specializării în producţie;
3. reduce volumul de transport intern;
4. reduce durata ciclului de fabricaţie şi a costurilor de producţie;
5. determină o reducere substanţială a stocurilor de producţie neterminată.

 Dezavantaje:
1. este tipul de structură de producţie cu o flexibilitate foarte redusă la
schimbările sortimentale;
2. nu poate fi folosită în mod eficient decât pentru tipul de serie mare sau de
masă.
 c) Structura de producţie şi
concepţie mixtă
Caracteristici:
1. organizarea secţiilor de producţie se face după
principiul mixt, o parte a secţiilor de producţie
organizându-se după principiul tehnologic (cele
pregătitoare), iar celelalte după principiul pe obiect;
2. acest tip de structură este specific tipului de serie
mică şi mijlocie;
3. acest tip de structura îmbină avantajele celorlalte
două tipuri şi le elimină dezavantajele.
2.3 Posibilităţi de perfecţionare a structurii de producţie şi
concepţie

Asigurarea unei structuri de producţie şi

concepţie raţionale are loc în două situaţii şi
anume:

1. în momentul proiectării întreprinderii;

2. în momentul funcţionării întreprinderii în funcţie

de modificările care survin în nomenclatorul de
produse, în tehnologiile de fabricaţie sau în
organizarea producţiei şi a muncii.
 Indiferent de situaţia în care are loc perfecţionarea structurii de
producţie şi concepţie există un ansamblu de măsuri care trebuie
adoptate pentru atingerea acestui obiectiv:

 a) creşterea ponderii subunităţilor de producţie (secţii, ateliere)

organizate după principiul pe obiect în totalul subunităţilor de
producţie ale întreprinderii;
 b) adâncirea specializării subunităţilor de producţie şi extinderea
relaţiilor de cooperare dintre acestea;
 c) creşterea ponderii volumului de producţie pentru activitatea
de bază a întreprinderii de către întreprinderi specializate şi
reducerea activităţii secţiilor auxiliare şi de servire proprii;
 d) asigurarea proporţionalităţii dintre capacităţile de producţie
ale subunităţilor de producţie ale întreprinderii;
 e) sistematizarea întreprinderii prin care se va realiza un flux
tehnologic continuu, pe traseele cele mai scurte.
Toate aceste măsuri de perfecţionare a structurii de producţie şi concepţie
vor influenţa în mod pozitiv o serie de indicatori ai întreprinderii dintre care
mai importanţi sunt:

1. volumul şi costul aferent activităţilor de transport intern;

2. numărul, felul, mărimea, locul de amplasare şi costurile
aferente depozitelor întreprinderii;
3. numărul de personal şi fondul de salarii aferent aparatului
administrativ;
4. durata ciclului de producţie al produselor întreprinderii,
mărimea stocurilor de producţie neterminată şi viteza de
rotaţie a mijloacelor circulante etc.

Perfecţionarea structurii de producţie şi concepţie

trebuie să ţină seama de îmbunătăţirea permanentă a
tuturor acestor indicatori, atât în momentul proiectării
întreprinderii, cât şi pe tot parcursul funcţionării ei.
2.4. Structura organizatorică a întreprinderii pe
baza centrelor de responsabilitate.
a) posibilitatea de stabilire a responsabilităţii pentru cheltuielile
efectuate;
b) urmărirea şi fundamentarea corectă a cheltuielilor chiar pe
locurile lor de formare;
c) delimitarea cheltuielilor care nu depind strict de activitatea de
producţie de cele care sunt legate strict de acest proces;
d) stabilirea abaterilor de la nivelurile prestabilite ale acestor
cheltuieli;
e) stabilirea unui sistem de reguli care să permită evidenţierea
responsabilităţilor fiecărui executant;
f) introducerea unui sistem de alocare a resurselor şi de urmărire
a modului de utilizare a acestora, prin elaborarea unor bugete
de cheltuieli specifice fiecărui centru de responsabilitate.
Tipuri de centre de
responsabilitate:
a) centre de costuri;

b) centre de cheltuieli discreţionare

c) centre de cifră de afaceri;

d) centre de profit;

e) centre de rentabilitate.
a) Centre de costuri (standard) sunt specifice secţiilor sau atelierelor
de producţie. Obiectivul şefului de secţie sau de atelier este
concretizat în producerea unei cantităţi de produse în condiţiile unui
consum minim de resurse materiale sau de muncă vie.

b) Cheltuielile discreţionare sunt acele cheltuieli care nu pot fi stabilite în

funcţie de un plan de activitate de producţie. Aceste centre de cheltuieli se
caracterizează prin aceea că rezultatul activităţii lor nu este direct măsurabil.
De asemenea, în aceste centre este dificil să se facă o departajare a
cheltuielilor variabile de cele de structură.
c) Centre de cifra de afaceri (centre de produse sau centre de încasări)
au ca obiectiv realizarea unui volum de producţie sau de vânzare dinainte
stabilit, în vederea maximizării cifrei de afaceri.

d) Centre de profit sunt centrele ai căror responsabili trebuie să găsească

cele mai bune corelaţii între costuri şi încasări.

e) Centrele de rentabilitate sunt centre de profit, al căror responsabil are

un obiectiv de rentabilitate nu numai în funcţie de vânzări ci şi în funcţie de
capitalul utilizat.