CURS 2

1.3 Organe de ghidare şi acţionare a elementelor flexibile

Organele pentru ghidarea şi acţionarea elementelor flexibile, specifice echipamentelor

mecanice industriale, servesc la modificarea direcţiei acestora şi la suspendarea diferitelor tipuri de
sarcini respectiv transmiterea mişcării la elementul flexibil de tracţiune. În schema următoare se
prezintă clasificarea organelor de ghidare şi de acţionare a elementelor flexibile.

Pentru ghidarea
cablurilor
Role
Pentru ghidarea
lanţurilor

Organe de ghidare şi Pentru lanţuri

de acţionare a Roţi de sudate
elementelor flexibile acţionare Pentru lanţuri cu eclise şi
bolţuri (roţi stelate)

Simple
Pentru
După organul Duble
cabluri
flexibil pe care
Pentru lanţuri
îl acţionează
sudate

După suprafaţa Cu suprafaţa

care înfăşoară netedă
organul flexibil Cu suprafaţa
canelată
Tobe
După modul
de acţionare a Cu fixare
organului
Cu fricţiune
flexibil

După forma
Cilindrică
geometrică a
suprafeţei de
Conică
înfăşurare
Clasificarea organelor de ghidare şi de acţionare a elementelor flexibile

1.3.1.Role de ghidare pentru cabluri şi lanţuri

1.3.1.1 Elemente constructive şi funcţionale ale rolelor de ghidare

Rolele de ghidare sunt organe de maşini pentru dirijarea cablurilor din oţel şi sunt realizate în
construcţie turnată din fontă sau oţel, precum şi în construcţie mixtă, prin sudarea elementelor
2 ECHIPAMENTE MECANICE INDUSTRIALE
componente: butucul, spiţele şi obada. Ele prezintă avantajul unei înfăşurări normale şi sigure a
cablului, precum şi a unui contact favorabil al acestuia cu rola.
În (figura 1) se prezintă construcţia rolelor turnate şi a celor sudate. Obada roţii este prevăzută
cu un canal al cărui profil asigură o bună conducere a cablului şi exclude posibilitatea de înţepenire,
respectiv uzura rapidă a cablului. Inima rolelor de cablu poate fi plină sau prevăzută cu goluri cu rol de
reducere a greutăţii.

a - rola turnată b - rolă sudată

1- butuc; 2-spiţe; 3-obadă 1- butuc; 2-spiţe; 3-obadă; 4-bucşă
Figura 1. Role de ghidare pentru cabluri

Rolele pentru cabluri se montează pe o osie, fie prin intermediul unei bucşe de bronz sau
fontă, fie pe lagăre de rostogolire cu rulmenţi. La dispozitivele care lucrează la sarcini mici, rola poate
fi montată direct pe osie fără a se mai folosi bucşe. Presiunea admisibilă între bucşe şi osie are
valoarea cuprinsă între pa = 4…6 N/mm2 pentru bucşele realizate din fontă şi pa = 10…15 N/mm2
pentru bucşele executate din bronz.

a – cu posibilitatea oscilării în jurul osiei b – cu plăci de protecţie contra căderii cablului

1- rolă; 2-ax de montaj 1- ax de montaj; 2 - plăci de protecţie împotriva căderii
cablului; 3- rolă
Fig.2.Montajul rolelor pe axe
 Capitolul 1. Organe de maşini şi dispozitive specifice echipamentelor mecanice industriale 3
Montajul rolelor se poate face cu posibilitatea oscilării în jurul osiei, (figura 2a) şi cu plăci de
protecţie contra căderii cablului, (figura 2b).

1.3.1.2 Calculul randamentului rolelor

În general, randamentul rolelor se defineşte ca fiind raportul dintre efortul util şi cel aplicat în
mod efectiv la acţionarea cablului rolei.
Calculul randamentului rolelor se efectuează luând în considerare pierderile care rezultă în
funcţionarea ansamblului, pe de o parte datorită rigidităţii cablului şi pe de altă parte datorită
frecărilor din lagărele rolelor.
a. Pierderile provocate de rigiditatea cablului sunt
determinate de rezistenţa elastică de deformare a
sârmelor componente şi de frecarea interioară a
acestora. Datorită rezistenţei elastice de deformare, în
momentul înfăşurării pe rolă, cablul se deplasează spre
exterior faţă de poziţia lui teoretică, cu o anumită
distanţă “1”, iar ramura de cablu care se desfăşoară se
deplasează aproximativ cu aceeaşi distanţă spre interior
“2”, deoarece cablul, datorită frecării interioare caută
să-şi păstreze forma iniţială, (figura 3).
Considerând condiţia de echilibru a rolei, tensiunea
din ramura cablului care se desfăşoară, va trebui
să fie mai mare cu o valoare “s” decât tensiunea din
ramura cablului care se înfăşoară, tocmai pentru a
învinge rezistenţa datorată rigidităţii cablului şi care
Figura 3. Deformarea cablului pe rolă se opune deformării sale în punctul de înfăşurare şi
în mişcare desfăşurare.

Din condiţia de echilibru a rolei, rezultă:

D  D 
S     1   S  s      2  (1)
2  2 
Din relaţia (1.19) se obţine valoarea rezistenţei datorită rigidităţii cablului „s”, [1]:
 2 ,
sS 1 (2)
D
2
2
în care: s reprezintă rezistenţa datorită rigiditatea cablului, [N];
S – tensiunea care apare în ramura cablului care se desfăşoară, [N];
D – diametrul nominal al rolei, [mm].
Valoarea pierderilor din cauza rigidităţii cablului la o rolă nu depăşeşte 1%, indiferent de
unghiul de înfăşurare al cablului.
b. Pierderile datorită frecării din lagărul rolei, depind de presiunea pe lagăr, deci de
rezultanta “R” a tensiunilor din cablu. La un unghi de 1800, rezultanta R  2 S.
Momentul de frecare în lagăr se determină cu relaţia (5):
d
M f  2S   1 (3)
2
4 ECHIPAMENTE MECANICE INDUSTRIALE
Momentul de frecare “Mf” trebuie să fie învins de o forţă suplimentară dată de relaţia (4):
d
2S   1
s'  2 , (4)
D
în care: d1 este diametrul lagărului roţii, [mm];
 - coeficient de frecare la alunecare, [-];
Astfel, valoarea pierderilor totale este “ s+ s ' “, iar randamentul rolei reprezintă raportul dat în:
S 1
  (5)
Sss '
1   2 d1
1  2 
D D
2
2
În general, în proiectare, randamentul rolelor nu se calculează ci se adoptă, conform tabelului 1.

Tabelul 1. Alegerea randamentului rolelor

Role montate pe lagăre de alunecare Role montate pe lagăre de rostogolire
Cu unghi de Cu unghi de Cu unghi de Cu unghi de
înfăşurare de 900 înfăşurare de 1800 înfăşurare de 900 înfăşurare de 900
  0,96   0,95   0,98   0,97

O influenţă hotărâtoare asupra randamentului rolelor o are tipul frecării în lagăr, frecvenţa
ungerii, precum şi unghiul de înfăşurare a cablului pe rolă.

1.3.2 Roţi stelate de acţionare

Roţile stelate cunoscute şi sub denumirea de roţi cu came, sunt utilizate pentru acţionarea
lanţurilor cu eclise şi bolţuri. De obicei, roţile stelate sunt realizate în construcţie turnată din oţel;
uneori acestea se forjează din oţeluri carbon obişnuite sau din oţeluri aliate. Randamentul roţilor
stelate are valori cuprinse între   0,95... 0,96.
Caracteristicile geometrice ale roţilor stelate sunt prezentate în (figura 4).

Figura 4. Caracteristicile geometrice ale roţilor stelate

 Capitolul 1. Organe de maşini şi dispozitive specifice echipamentelor mecanice industriale 5
AB = t2 , (6)
Dar: AB  OA  sin 2, (7)
t Dp 
sau   sin , (8)
2 2 2
360 0
din care rezultă valoarea lui D p pentru,   :
z
t
Dp  , (9)
180 0
sin
z
în care: Dp reprezintă diametrul de divizare (primitiv), [mm];
t – pasul lanţului articulat, [mm];
z – numărul de dinţi al roţii, [-];
Pentru celelalte dimensiuni ale roţii stelate se dau următoarele relaţii de calcul:
De – diametrul exterior al roţii:
Ds  Dp + 1,2 d1, [mm]; (10)
D1 – diametrul interior al roţii, (cercul tangent la baza dinţilor):
Di  Dp – d1, [mm]; (11)
R – raza flancului dinţilor;
R t – r, [mm]; (12)
r - raza dintelui sub cercul de divizare; se alege constructiv; r  0,53d1[mm],
în care: d1 este diametrul bolţului lanţului articulat, [mm];
a – lăţimea interioară a dintelui, [mm];
b – lăţimea piciorului dintelui; b  0,9a, [mm];
b1 – lăţimea capului dintelui; b1  b- 0,16 t, [mm];
Dr – diametrul cercului auxiliar; Dr  Dp- 0,2  t, [mm];

1.3.3 Tamburi pentru acţionarea cablurilor

1.3.3.1 Destinaţie, construcţie, clasificare

Tamburii sunt organe de maşini specifice troliilor pe care se înfăşoară cablul şi cu ajutorul
cărora se acţionează ramurile active ale acestora.
Tamburii pot avea formă cilindrică, tronconică sau hiperboloidală, iar antrenarea cablului are
loc, fie datorită fixării acestuia pe tambur, (figura 5), fie prin fricţiune, (figura 6).

Figura 5. Tambur cu fixare Figura 6. Tamburi cu fricţiune

6 ECHIPAMENTE MECANICE INDUSTRIALE

Tamburii cu fricţiune sunt folosiţi la mecanismele destinate deplasării sarcinilor pe direcţie

orizontală, (figura 11). La aceşti tamburi, mişcarea se transmite cablului datorită frecării dintre cablu şi
tobă, pe care se află înfăşurat întotdeauna un număr întreg de spire.
Suprafaţa activă a tamburilor poate fi netedă sau canelată.
Tamburii netezi se utilizează la troliile cu acţionare manuală şi mecanică, atunci când cablul
este de lungime foarte mare şi se înfăşoară pe tambur în straturi suprapuse, (figura 7).

Figura 7. Tambur cu suprafaţă netedă

Tamburii cu suprafaţă canelată, au geometria canelurii definită în profil normal de raza de

racordare a şanţului “r” şi de pasul înfăşurării elicoidale “t”.
Utilizarea tamburilor canelaţi, prezintă avantajul asigurării unei mai mari durabilităţi a
cablului, atât prin evitarea frecării laterale a spirelor vecine, cât şi prin reducerea tensiunilor de
contact. De asemenea, prin canelare se asigură înfăşurarea regulată a cablului pe tambur, spiră lângă
spiră, fără suprapunerea acestora. Profilul canelurii este standardizat în funcţie de diametrul cablului
înfăşurat pe tambur.
Tamburii pe care se înfăşoară o singură ramură activă a cablului sunt simplu canelaţi (figura
8a), canelura fiind de regulă orientată spre dreapta, iar tamburii utilizaţi pentru palane gemene sunt
dublu canelaţi, (figura 8b).
Tamburii pentru cabluri sunt realizaţi prin turnare, din oţel OT 40-1, OT 55-1 sau din fontă
cenuşie Fc 200 sau în construcţie mixtă prin sudare din tablă de oţel. Soluţia turnată este preferată în
cazul producţiei de serie, iar în cazul altor tipuri de producţie se preferă fonta datorită preţului de cost
mai scăzut, cu excepţia tamburilor puternic solicitaţi, în cazul cărora se recomandă utilizarea oţelului.

1.3.3.2 Calculul tamburilor pentru cabluri

Calculul tamburilor presupune determinarea dimensiunilor principale ale acestora, care sunt:
 diametrul nominal, “D”;
 lungimea activă, “l”;
 numărul canelurilor, “n”;
 grosimea peretelui tamburului, “  ”.
Diametrul nominal al tamburilor “D” se determină în funcţie de diametrul cablului utilizat.
 Capitolul 1. Organe de maşini şi dispozitive specifice echipamentelor mecanice industriale 7
Lungimea activă a tamburilor canelaţi se determină în funcţie de numărul total de spire şi de
pasul înfăşurării:
l  z  z 0   t , (13)
în care: z este numărul necesar de spire;
z0 – numărul spirelor de rezervă, z0 = 1,5  2;
t – pasul canalului elicoidal, [mm].
Numărul total de spire se determină cu ajutorul relaţiei:
L ,
z (14)
 D
în care: L este lungimea cablului care se înfăşoară pe tambur, [mm];
D – diametrul nominal al tamburului, [mm].
Determinarea lungimii totale a tamburului se efectuează cu următoarea relaţie:
 L 
l  k   z0   t , (15)
   D 
în care: k este coeficientul care ţine seama de tipul tamburului;
k = 1, pentru tamburi simpli şi k = 2, pentru tamburi dubli.

a- tambur simplu canelat

1-ax; 2-lagăre; 3-borduri laterale; 4-zonă canelată
8 ECHIPAMENTE MECANICE INDUSTRIALE

b- tambur dublu canelat

Figura 8. Tamburi canelaţi pentru acţionarea cablurilor

Corpul tamburului este solicitat la: răsucire, încovoiere şi compresiune transversală

datorită înfăşurării cablului.
Întrucât tensiunile datorate solicitărilor de răsucire şi încovoiere sunt foarte mici în comparaţie
cu tensiunea produsă de compresiunea transversală, peretele tamburului se calculează numai ţinând
cont de această solicitare.
Calculul la compresiune transversală se efectuează considerând tamburul ca un cilindru cu
pereţi groşi supus unei presiuni exterioare, uniform distribuită pe circumferinţa tamburului,
provocată de înfăşurarea cablului. Pentru aceasta se consideră un semi-inel, (figura 9), decupat din
ansamblul tamburului, având grosimea egală cu pasul înfăşurării. La capetele cablului înfăşurat pe
semi-inel acţionează forţele “S”, egale cu forţa de tracţiune din cablu.
Pe o suprafaţă elementară “dA” a semi-inelului considerat, acţionează forţa exterioară “dP” a
cărei valoare este:
dP  p  dA , (16)
în care: p este presiunea care acţionează pe unitatea de suprafaţă a tamburului ca urmare a înfăşurării
cablului pe acesta, [N/m2].
Din condiţia de echilibru rezultă:  FOY  0
 
2 2
2 S  2  dP  cos   2  p  dA  cos  , (17)
0 0

De
Dacă în relaţia (16) înlocuim suprafaţa elementară “dA” cu valoarea sa: dA   t  d , atunci:
2

2
2 S  p  t  De   cos   d  p  t  De . (18)
0
 Capitolul 1. Organe de maşini şi dispozitive specifice echipamentelor mecanice industriale 9

Figura 9. Schema de calcul a tamburilor

Valoarea presiunii exercitată pe unitatea de suprafaţă a tamburului, ca rezultat al înfăşurării cablului:

2S
p (19)
t  De
Tensiunea maximă din fibrele interioare se determină cu relaţia (20). Această relaţia
reprezintă relaţia de calcul a tensiunii maxime din fibrele interioare ale unui tub cu pereţi groşi fără
presiune interioară:
D2
 max  2 p  2 e 2 , (20)
De  Di
în care: De ,Di reprezintă diametrul exterior, respectiv interior al tamburului, [mm];
Dacă înlocuim valoarea presiunii în expresia (20) se obţine:
4  S  De2
 max 
 
.
t  De2  Di2
Deoarece: Di = De - 2, rezultă:
4  S  De 4  S  De S  De
 max   
       
. (21)
t  De  Di  De  Di t  De  De  2  De  De  2 t  De    
Întrucât diametrul exterior al tamburului, “De” este mult mai mare decât grosimea acestuia
“”, relaţia (22) se mai poate scrie:
S  De
  ac . ,
S
 max   (22)
t  De   t  
în care:  este grosimea tamburului, [mm];
t – pasul canelurii, [mm].
ac – rezistenţa admisibilă la compresiune a materialului tamburului, [N/mm2].
Din relaţia (22) se determină grosimea tamburului cu următoarea relaţie:


S
mm (23)
t   ac
Pentru rezistenţa admisibilă la compresiune ac se adoptă valorile:
ac = 70... 90 N/mm2, pentru tamburi din fontă turnată;
ac = 100 ... 120 N/mm2, pentru tamburi din oţel turnat.
10 ECHIPAMENTE MECANICE INDUSTRIALE

1.3.3.3 Montajul tamburilor pe axe

Montajul tamburilor se realizează în funcţie de condiţiile de exploatare conform schemelor

din (figura 1).
În (figura 10a) – varianta 1, se prezintă schematizat tamburul fixat în punctele B şi C pe arbore
prin intermediul penelor, iar antrenarea se realizează prin intermediul unei roţii dinţate situată pe
arbore, acesta fiind solicitat la încovoiere şi răsucire.
În (figura 10a) – varianta 2, este prezentat sistemul de antrenare al tamburului prin intermediul
unei roţi dinţate, liberă pe arbore dar fixată pe tambur, iar toba este fixată rigid cu pană pe acesta în
punctul B. În această situaţie, arborele tamburului este solicitat la răsucire şi încovoiere.

Varianta 1 Varianta 2
a-montajul tamburilor pe arbore cu ajutorul penelor

b - montajul liber al tamburului pe ax c– variantă de montaj în cazul solicitărilor mari

Figura 10. Scheme pentru montajul tamburilor

În (figura 10b), roata dinţată este solidarizată cu tamburul, iar ansamblul acestora este liber pe
ax, care este fixat rigid în punctele A şi B. Arborele tamburului este solicitat numai la încovoiere.
În (figura 10c), este prezentată schema de montaj a tamburilor în cazul solicitărilor mari.
Tamburul este acţionat prin intermediul a două roţi fixate rigid pe acesta, ansamblul lor fiind liber pe
ax. În acest caz tamburul este dublu, iar pentru asigurarea repartiţiei egale a sarcinii pe cele două roţi
dinţate, corpul tamburului se execută din două părţi care se rotesc pe ax.

1.3.3.4 Fixarea capetelor cablurilor pe tamburi

Fixarea capetelor cablurilor pe tamburi asigură transmiterea de la tambur către cablu a forţei
periferice. Indiferent de sistemul utilizat, transmiterea acestui efort se face prin frecare sub acţiunea
efectului de strângere sau presare a cablului pe tambur, cumulat cu forţa de frecare care apare între
spirele de siguranţă şi tambur.
Fixarea capetelor cablurilor pe tamburi se execută prin următoarele procedee:
 cu cleme şi prezoane, (figura 11);
 Capitolul 1. Organe de maşini şi dispozitive specifice echipamentelor mecanice industriale 11
 cu pană paralelă şi şuruburi de fixare, (figura 12);
 cu pană înclinată,(figura 13).
.

Figura 11. Fixarea cablului cu cleme şi prezoane

1- corp tambur; 2- cablu; 3- prezon; 4 - cleme

Metoda cea mai utilizată pentru fixarea capetelor cablurilor este fixarea cu ajutorul clemelor şi
prezoanelor, (figura 2), datorită montajului relativ simplu şi a siguranţei în exploatare. În acest caz,
clemele sunt aşezate pe corpul tobei sub un unghi de 1200, fixarea realizându-se cu ajutorul
prezoanelor.
Pentru fixarea capătului cablului cu pană paralelă şi şuruburi de fixare, (figura 3) sau cu pană
înclinată, (figura 4), în corpul tamburului sunt realizate degajări (orificii) pentru montarea penelor.
Fixarea cu ajutorul penelor înclinate se utilizează de regulă în cazul tamburilor turnaţi.

Figura 12. Fixarea cablului cu pană paralelă şi şuruburi de fixare

Figura 13. Fixarea cablului cu pana înclinată

12 ECHIPAMENTE MECANICE INDUSTRIALE

Pana paralelă de fixare are o formă specială şi este presată pe capătul cablului cu ajutorul
şuruburilor, iar pana înclinată este prevăzută cu un canal semicircular pe care se înfăşoară capătul
cablului.
1.4 Organe de suspendare şi dispozitive de prindere a sarcinilor

Pentru suspendarea şi prinderea sarcinilor, echipamentele mecanice industriale şi în mod

special instalaţiile de ridicat sunt dotate cu organe speciale şi elemente flexibile pentru ridicare,
tracţiune şi manevrare. Organele de maşini pentru suspendarea sarcinilor depind de natura şi forma
sarcinilor, astfel:
 pentru sarcini individuale sau în bucăţi se utilizează cârlige şi ocheţi;
 pentru materiale vrac se folosesc cleşti, electromagneţi, graifăre.
Clasificarea organelor de suspendare şi a dispozitivelor de prindere a sarcinilor este prezentată
în schema următoare:
Simple
Forjate liber,
matriţate Duble
Cârlige
Simple
Lamelare
Duble

Organe de Rigide
suspendare Ochiuri
Articulate

Organe de
suspendare şi Dispozitive de legare şi traverse pentru sarcini
dispozitive de
prindere a
Cleşti
sarcinilor Paralele
Electromagneţi
e În cruce
Organe de
prindere Monocable

Bicable
Graifăre
Cu motor

De construcţie specială

Clasificarea organelor de suspendare şi a dispozitivelor de prindere a sarcinilor

1.4.1 Organe pentru suspendarea sarcinilor

Suspendarea sarcinilor se face în general prin intermediul cârligelor, pentru sarcini

cuprinse între 0,8…20 kN sau prin intermediul ocheţilor, pentru sarcini de peste 10 kN. Prinderea
 Capitolul 1. Organe de maşini şi dispozitive specifice echipamentelor mecanice industriale 13
acestor organe de maşini la grupul mobil de role al mecanismului de ridicare se face în cadrul unui
ansamblu denumit muflă. Această prindere trebuie să le asigure mobilitate de rotaţie faţă de o axă
verticală şi una orizontală, astfel încât operaţia de prindere a sarcinii să se facă cu uşurinţă. Din punct
de vedere al tehnologiei de execuţie se deosebesc: cârligele forjate, liber sau în matriţă, şi cârligele
lamelare.

1.4.1.1 Cârlige forjate pentru suspendarea sarcinilor

1.4.1.1.1 Construcţia cârligelor forjate simple şi duble

Cârligele forjate sunt organe de maşini standardizate, iar utilizatorului îi revine sarcina de a
alege tipul şi mărimea cârligului, potrivit sarcinii nominale şi grupei de funcţionare a mecanismelor
din care fac parte.
Din punct de vedere constructiv, cârligele pot fi:
 simple, (figura 14);
 duble, (figura 15).
.

Figura 14. Parametrii dimensionali ai unui cârlig forjat, simplu

14 ECHIPAMENTE MECANICE INDUSTRIALE

Figura 15. Parametrii dimensionali ai unui cârlig forjat, dublu

Forma secţiunii cârligelor este variabilă astfel încât să aibă caracteristici de rezistenţă optime :
tija este cilindrică, solicitată la întindere, iar corpul are formă curbă de secţiune dreptunghiulară,
circulară sau trapezoidală, adecvat solicitărilor de întindere, încovoiere şi forfecare. Porţiunea filetată
a tijei serveşte la montajul cârligului în cadrul muflei mecanismului de ridicare. Pentru sarcini relativ
mici se prevede filet metric, iar pentru sarcinile mai mari, filet trapezoidal.

1.4.1.1.2 Calculul cârligelor forjate

În vederea efectuării calculului cârligelor simple forjate se presupune că se cunosc:

geometria cârligului şi sarcina maximă de încărcare. Prin calcul se urmăreşte determinarea
valorilor maxime ale tensiunilor în secţiunile periculoase, în vederea comparării acestora cu cele
admisibile.
Calculul cârligelor forjate este de fapt un calcul de verificare al tijei filetate şi al corpului
cârligului.
Pentru calculul ariei secţiunilor indicate în schema din (figura 14) se utilizează relaţiile: (24),
(25) şi (26).Aria secţiuniilor periculoase este:
 Capitolul 1. Organe de maşini şi dispozitive specifice echipamentelor mecanice industriale 15

A  b  b1   ,
h
(24)
2
h b  2  b1
iar dimensiunile: e1   (25)
3 b  b1
e2  h  e1 (26)
Tija filetată, atât pentru cârligele simple cât şi pentru cele duble, se verifică în zona de
diametru minim, adică în zona cilindrică de degajare pentru filet, această zonă fiind solicitată la
întindere.
Tensiunea normală de întindere se determină cu formula:
Q
t  
Q
A   d 02

  a N / mm 2 , (27)

4
în care: Q este sarcina utilă ridicată cu ajutorul cârligului, [N];
A - aria secţiunii tranversale a tijei filetate a cârligului, [mm2];
d0 – diametrul minim de racordare a filetului la tijă, [mm].
a – rezistenţa admisibilă a materialului tijei, [N/mm2];
Corpul cârligului se comportă ca o bară curbă, iar încărcarea de calcul, care se consideră
aplicată vertical pe axa cârligului, produce o solicitare compusă de întindere, forfecare şi încovoiere,
întrucât sistemul echivalent în centrul de greutate al secţiunii este alcătuit dintr-o forţă axială, o forţă
tăietoare şi un moment încovoietor. Pentru calcule se consideră că forfecarea este neglijabilă
comparativ cu celelalte două solicitări.
Tensiunea normală, datorată întinderii şi încovoierii, într-o fibră a unei secţiuni studiate este
dată de formula lui Tolle:


N Mi 

1
 1  
y 
 N / mm 2 ,
A   A  K   y 
  (28)

în care: N este forţa de întindere-compresiune din secţiunea studiată, [N];

Convenţie de semne: forţa “N” se consideră pozitivă la solicitarea de întindere şi
negativă la solicitarea de compresiune;
A – aria secţiunii transversale studiate, [mm2];
Mi – momentul încovoietor în secţiunea studiată[Nmm];
Convenţie de semne: momentul încovoietor “Mi” se consideră pozitiv când tinde să
micşoreze raza de curbură şi negativ când tinde să o mărească;
K – coeficientul de formă al secţiunii (coeficientul lui Tolle), care se determină cu următoarea
relaţie:
1  e2 y
K    dA; (29)
A e1   y
în care:  este raza de curbură a secţiunii studiate, [mm];
y – distanţa de la centrul secţiunii transversale până la fibra extremă a secţiunii
studiate [mm];
Convenţie de semne: distanţa “y” se consideră pozitivă spre exteriorul barei curbe şi
negativă spre interiorul acesteia.
16 ECHIPAMENTE MECANICE INDUSTRIALE
Acest coeficient de formă se mai poate determina pe baza nomogramei din figura 16, în
funcţie de raportul /e1.

Figura 16. Nomogramă pentru determinarea coeficientului de formă „K”

în funcţie de raportul /e1

Calculul de verificare al corpului cârligelor forjate simple se efectuează în două secţiuni:

 secţiunea A-B, obţinută prin secţionarea corpului cârligului cu un plan orizontal,
(figura 1.32);
 secţiunea C-D, obţinută prin secţionarea corpului cârligului cu un plan vertical,
ambele trecând prin centrul corpului cârligului, (figura 5).
Pentru calculul tensiunilor normale efective în secţiunea A-B, se presupune că sarcina este
suspendată în cârlig printr-un organ flexibil de prindere cu o singură ramură, astfel încât greutatea “Q”
a sarcinii utile este dirijată după verticala care trece prin centrul de greutate al cârligului.
În această ipoteză, în secţiunea A-B acţionează o forţă normală de tracţiune “N” a cărei
valoare este egală cu sarcina utilă Q: N = Q [N] şi un moment încovoietor “Mi” generat de aceeaşi
sarcină utilă, dat de relaţia (7), care tinde să mărească raza de curbură a cârligului:
a 
M i  Q    e1  N  m , (30)
2 
în care:   a  e1 este raza de curbură a cârligului;
2
e1 – distanţa de la centrul de greutate al secţiunii A-B până la fibra extremă
interioară a acestei secţiuni;
Se admite că centrul de curbură al axei neutre a cârligului în secţiunea A-B coincide cu centrul
secţiunii studiate.
Tensiunea normală efectivă în secţiunea A-B pe baza celor anterioare prezentate este:
a 
 Q  e1   

Q 2   1 y Q  1  y
 AB    1  (31)
A a   K a  A K a
  e1   A   e1  y   e1  y
2   2  2
În funcţie de valoarea lui “y” se determină tensiunea normală efectivă în cele două puncte
extreme “A” şi “B” ale secţiunii studiate.
 Capitolul 1. Organe de maşini şi dispozitive specifice echipamentelor mecanice industriale 17
Tensiunea normală efectivă în fibra extremă interioară, când y = - e1 este:
A 
Q 1 e1
 
A K a

N / mm 2 .  (32)

2
Tensiunea normală efectivă în fibra extremă exterioară, când y = + e2, va fi:
Q 1 e2 Q 1 e
B       2 , (33)
A K a A K a
 e1  e 2 h
2 2
în care: e2 este distanţa de la centrul secţiunii A-B la fibra extremă
exterioară, [mm];
h – înălţimea secţiunii A-B, [mm].
Pentru determinarea tensiunilor în
secţiunea periculoasă C-D, (figura 17) se
presupune că sarcina este suspendată de cârlig
printr-un organ flexibil cu două ramuri, ca în
(figura 17). În acest caz, în fiecare ramură a
cablului acţionează o forţă de tracţiune care se
determină cu relaţia (5).
Proiectând pe o direcţie vertcală toate
forţele care acţionează asupra cârligului,
(figura 8), se obţine:
Figura 17. Schema prinderii sarcinii cu un organ 2  S  cos   Q ,
flexibil cu două ramuri

de unde se obţine forţa de solicitare din organul flexibil de care este suspendată sarcina:
S
Q
N , (34)
2 cos 
în care: Q este greutatea sarcinii utile, [N];
 - jumătatea unghiului dintre cele două ramuri ale organului flexibil de
prindere, [grade];
Unghiul maxim de prindere a sarcinii max = 2, se recomandă să nu depăşească valoarea de 600.
Descompunând forţa “S” ce apare în fiecare dintre cele două ramuri ale organului flexibil de
tracţiune, se obţine:
 componentă perpendiculară pe planul secţiunii periculoase “C-D”:
Q  sin  Q
S '  S  sin     tg N  ; (35)
2 cos  2
 componentă paralelă cu planul secţiunii periculoase “C-D”:
Q  cos  Q
S ' '  S  cos    N  . (36)
2 cos  2
Din analiza efectuată se observă că secţiunea periculoasă „C-D” este
supusă solicitării de întindere (datorită componentei orizontale S’), forfecare (datorită
componentei verticale S’’) şi încovoiere datorită momentului Mi.
Efectul datorat solicitării de forfecare este neglijabil şi nu se va ţine cont de el în calculele
următoare.
18 ECHIPAMENTE MECANICE INDUSTRIALE
Tensiunea normală efectivă în secţiunea periculoasă „C-D” se calculează ţinând cont de faptul
că momentul încovoietor este dat de relaţia (14):
Q a 
M i      e1   tg , (37)
2 2 
în care: e1 este distanţa de la centrul de greutate al secţiunii C-D la fibra extremă
interioară, [mm].
În urma efectuării calculelor se obţine:
1 Q 1
 CD     
2 A K a
e1
 
 tg N / mm 2 . (38)
 e1  y
2
Pentru determinarea tensiunii normale efective din punctul „C” care este situat pe fibra
extremă interioară, se admite unghiul    max  60 0 şi y = -e1 şi se obţine:

C  
1 Q 1 e1

   tg max N / mm 2
2 A K a
 (39)

2
Tensiunea normală efectivă în punctul „D”, situat pe fibra extremă exterioară pentru care:
y = + e2, este:
1 Q 1 e

 D      2  tg max N / mm 2
2 A K a
 (40)
h
2
În care: h- înălţimea secţiunii periculoase “C-D”, [mm];
A – aria secţiunii periculoase “C-D”, [mm2];
e2- distanţa de la centrul de greutate al secţiunii “C-D” la fibra extremă
exterioară a cârligului în secţiunea considerată, [mm];