Asamblari elastice

Argument :

Asamblarile cu elemente elastice servesc la imobilizarea

unor piese in pozitia dorita, folosind la montare efectul
deformatriilor elastice a materialelor.
In urma strangerii datorate deformatiei elastice asupra
suprafetelor in contact, se exercita o presiune si prin urmare,
forte de strangere. Aceste forte genereaza forte de frecare, care
se opun modificarii pozitiei relative a suprafetelor in contact.
Metoda este folosita la fixarea coroanelor bandajelor din
materiale de calitate, pe discurile rotilot executate din material
de calitate inferioara, la fixarea rotoarelor motoarelor electrice
pe arbori sau pentru executrea altor organe de masini.
Asamblarile prin strangere pot fi:
 Cu strangere proprie.
 Cu organe de strangere auziliare.

Cele mai folosite organe de masina la asamblarile elastice

sunt elemente elastice de tip arcuri (amortizoare).
Materiale: OLC55A, OLC60A, OLC65A, OLC75A, OLC
80A, materiale neferoase si oteluri aliate.

Avantaje:
 Aceste materiale utilizate la confectionare arcurilor
sunt rezistente la coroziune;
 Rezistenta la socuri si vibratii;
 Se utilizeaza cu bune rezultate la suspensiile
masinilor; arcurilor, franelor sau ambreajelor.

1
  Strangerea se produce fara a se folosi elemente
auxiliare, ceea ce conduce la economie de material,
gabarit si masa redusa

Dezavantaje:
o Dupa ruperea lor acestea trebuie inlocuite.
o Utilizarea unor materiale tratare tero chimic
o Personal inalt calificat
o Necesita precizie mare de executie a pieselor
componente;
o Montarea si demontarea necesita mijloace speciale si
costisitoare;
o In timpul executarii operatiilor de demontare, piesele
se deterioreaza adesea

CAPITOLUL I
ASAMBLĂRI ELASTICE (ARCURI)

Arcurile sunt organe de maşini care realizează o legătură

elastică între anumite piese sau subansamble ale unei maşini. Prin
forma lor şi prin caracteristicile mecanice deosebite ale
materialelor din care se confecţionează, arcurile au capacitatea de a
se deforma sub acţiunea unei forţe exterioare, preluând lucrul
mecanic al acesteia şi înmagazinându-l sub formă de energie de
deformaţie. La dispariţia sarcinii exterioare, energia înmagazinată
este restituită sistemului mecanic din care face parte arcul.
In tehnica moderna campul de folosire a arcurilor este
foarte larg, ele putand servi unor scopuri multiple:
- amortizarea energiei de soc si a vibratiilor

2
 - acumularea unor energii ce trebuie redata treptat sau
in scurt timp respectiv readucerea unor piese in pozitia
initiala
- exercitarea unei forte elastice permanente
- masurarea fortelor de reglare
- masurarea fortelor si momentelor prin utilizarea
dependentei dintre sarcina si deformatia arcurilor
- schimbarea fregventelor proprii ale unor organe de
masini

Criteriile principale de clasificare sunt:

a.)In functie de forma constructiva se clasifica in:
- arc cu foi;
- arc bare de torsiune;
- arc elicoidal;
- arc spirale plane;
- arc inelar;
- arc disc;
- arc bloc;
b.)In functie de solicitarea materialului:
La incovoiere arcurile se clasifica in:
- arcuri cu foi;
- arcuri disc;
- arcuri spirale plane;
La rasucire arcurile se clasifica in:
- arcuri bara de torsiune;
- arcuri elicoidale;
La tractiune – compresiune arcurile se clasifica in:
- arc inelar;

c.)In functie de materialul din care sunt executate se

clasifica in:
Arcuri metalice: - feroase;
- neferoase;

3
 d.)In functie de modul de actiune a sarcinilor se clasifica
in:
- arcuri de traciune;
- arcuri de incovoiere;
- arcuri de rasucire
e.)In functie de rigiditate se clasifica in:
- Arcuri cu rigiditate constanta;
- Arcuri cu rigiditate variabila
( progresiva sau degresiva)

Domeniile de folosire ale arcurilor sunt variate, cele mai

importante fiind:
 amortizarea şocurilor şi vibraţiilor (la suspensiile
autovehiculelor, cuplaje elastice, fundaţia utilajelor etc.);
 acumularea de energie (la ceasuri cu arc, arcurile supapelor
etc.), care apoi poate fi restituită treptat sau brusc;
 exercitarea unei forţe permanente, elastice (la cuplajele de
siguranţă prin fricţiune, ambreiaje prin fricţiune etc.);
 reglarea sau limitarea forţelor (la prese, robinete de reglare
etc.);
 măsurarea forţelor şi momentelor, prin utilizarea dependenţei
dintre sarcina exterioară şi deformaţia arcului (la cântare,
chei dinamometrice, standuri de încercare etc.);
 modificarea frecvenţei proprii a unor sisteme mecanice.

MATERIALE ŞI TEHNOLOGIE

Materialele utilizate în construcţia arcurilor se aleg astfel

încât să îndeplinească o serie de condiţii generale, cum sunt:
rezistenţă ridicată la rupere, limită ridicată de elasticitate, rezistenţă

4
mare la oboseală (uneori şi rezistenţă la temperaturi înalte,
rezistenţă la coroziune, lipsa proprietăţilor magnetice, dilataţie
termică redusă, comportare elastică independentă de temperatură
etc.).
Materialele feroase dedicate construcţiei arcurilor sunt
oţelurile. Acestea pot fi oţeluri carbon de calitate (OLC 55A, OLC
65A, OLC 75A, OLC 85A) sau oţeluri aliate (cu Si, pentru
rezistenţă şi tenacitate; cu Mn sau Cr, pentru călibilitate şi
rezistenţă la rupere; cu V, pentru rezistenţă la oboseală; cu Ni,
pentru termorezistenţă). Oţelurilor pentru arcuri li se aplică un
tratament termic de călire şi revenire medie, obţinându-se în acest
mod o elasticitate mărită în toată masa materialului. Mărcile de
oţeluri pentru arcuri sunt standardizate.
Materialele neferoase se folosesc, de regulă, la arcuri care
lucrează în câmpuri electrostatice, pentru care se doreşte lipsa
proprietăţilor magnetice. Cele mai utilizate materiale neferoase
pentru arcuri sunt alama şi bronzul, dar şi anumite aliaje speciale
(Monel, Inconel etc.).
Materialele nemetalice utilizate la arcuri sunt cauciucul,
pluta etc.
Tehnologia de obţinere a arcurilor depinde, cu precădere, de
forma constructivă a acestora. Semifabricatele pentru arcuri
elicoidale se prezintă sub formă de sârme, bare, benzi etc.. Forma
elicoidală se obţine prin înfăşurare la rece (la arcuri cu secţiune
mică) sau prin înfăşurare la cald (la arcuri cu secţiune mai mare).
Tratamentul termic se efectuează, în general, după înfăşurare. La
arcuri înfăşurate la rece, puţin solicitate, tratamentul termic se
poate face înainte de înfăşurare, urmând ca după înfăşurare să se
efectueze doar operaţii de revenire.

5
 Calitatea suprafeţei arcurilor este determinantă pentru rezistenţa
acestora la oboseală. În scopul creşterii durabilităţii arcurilor
supuse la solicitări variabile, măsurile care se iau sunt: rectificarea
suprafeţei arcului (după tratamentul termic), durificarea stratului
superficial (dacă nu este posibilă rectificarea), acoperirea
suprafeţei (pentru protecţie împotriva coroziunii), evitarea
decarburării suprafeţelor în timpul tratamentului termic etc.

CARACTERISTICA ELASTICĂ
Caracteristica elastică a unui arc reprezintă dependenţa dintre
sarcina exterioară ( forţă sau moment de torsiune) care acţionează
asupra sa şi deformaţia elastică (săgeată sau rotire) pe direcţia
sarcinii. În funcţie de tipul sarcinii exterioare, caracteristica
elastică se poate exprima prin una din expresiile F = F(δ) sau Mt =
Mt(θ), în care δ reprezintă deformaţia liniară a arcului pe direcţia
forţei F (săgeata), iar θ – deformaţia unghiulară a arcului pe
direcţia momentului de torsiune Mt (rotirea). În fig. 5.1 sunt
prezentate cele două tipuri de caracteristici elastice liniare
corespunzătoare celor două tipuri de sarcini exterioare.
Panta caracteristicii elastice a arcului indică rigiditatea c a
arcului, care se detrmină cu una din relaţiile (v. fig. 5.1):

F M
c  tg  ; c  tg  t .
 si 

Caracteristica elastică liniară este întâlnită doar la arcuri care

lucrează fără frecare, executate din materiale care respectă legea
lui Hooke. Aceste arcuri sunt caracterizate de rigiditate constantă c
= const.
O altă mărime care caracterizează funcţionarea unui arc este
energia de deformaţie acumulată, egală, în absenţa frecărilor, cu
lucrul mecanic al forţei care a provocat deformaţia. În (fig. 1.1),

6
suprafeţele haşurate reprezintă lucrul mecanic de deformaţie al
arcului încărcat cu forţa F3 (v. fig. 1.1,a), respectiv cu momentul de
torsiune Mt3 (v. fig.5.1,b). Expresiile lucrului mecanic de
deformaţie sunt:

respectiv

Fig 1.1
Deşi arcurile cu caracteristică elastică liniară (rigiditate
constantă) sunt cele mai întâlnite, în practică se utilizează şi arcuri
cu rigiditate variabilă, la care caracteristica elastică este neliniară
(fig. 1.2).
Rigiditatea acestor arcuri se exprimă prin una din relaţiile:
si

Fig. 1.2 Fig. 1.3

7
 Caracteristicile cu rigiditate progresivă au panta crescătoare,
iar caracteristicile cu rigiditate regresivă au panta descrescătoare.
Lucrul mecanic de deformaţie al arcurilor cu caracteristica elastică
neliniară se exprimă sub una din formele (v. fig. 5.2):

Caracteristica elastică la descărcare se suprapune exact peste

caracteristica elastică de la încărcare doar dacă nu există frecări
între elementele componente.
Dacă arcurile sunt realizate din mai multe elemente suprapuse
(arcuri în foi, arcuri inelare, arcuri disc) sau dacă arcul este realizat
dintr-un material cu frecări interne considerabile (arcuri din
cauciuc), caracteristica elastică (fig. 5.3) prezintă o diferenţă între
încărcare şi descărcare (aşa-numitul „histerezis”). Lucrul mecanic
absorbit de arc în timpul încărcării (suprafaţa de sub caracteristica
de încărcare) este diferit de lucrul mecanic cedat de arc în timpul
descărcării (suprafaţa de sub caracteristica de descărcare).
Diferenţa dintre aceste lucruri mecanice o reprezintă lucrul
mecanic consumat prin frecare (supraţa închisă de bucla
„histerezisului”), care se transformă în căldură şi încălzeşte
arcul. Datorită acestui fenomen, arcurile care prezintă o
caracteristică elastică cu „histerezis” au capacitate mai mare de
amortizare a şocurilor şi vibraţiilor.

8
 CAPITOLUL II
ARCURI ELICOIDALE

Arcurile elicoidale se obţin din sârme sau bare de diverse

profile, înfăşurate pe o suprafaţă directoare.
Arcurile elicoidale se clasifică după o serie de criterii,
prezentate în continuare.
 După forma secţiunii spirei, arcurile elicoidale pot fi cu

secţiune rotundă, cu secţiune pătrată sau dreptunghiulară, cu

secţiune profilată;
 După forma suprafeţei directoare, arcurile elicoidale se

împart în arcuri cilindrice, arcuri conice, arcuri dublu conice,

paraboloidale, hiperboloidale, prismatice etc.
 După modul de acţionare a sarcinii, se deosebesc arcuri

elicoidale de compresiune, de tracţiune şi de torsiune.

Standardele reglementează, pentru arcuri elicoidale,
clasificarea, terminologia şi reprezentarea în desenul tehnic.

Arcuri elicoidale cilindrice de compresiune:

În fig. 1.4 sunt prezentate câteva soluţii de arcuri elicoidale de

compresiune, iar în fig. 1.5 sunt prezentate elementele geometrice
ale arcurilor cilindrice elicoidale de compresiune cu secţiunea
spirei rotundă (fig. 1.5, a) şi dreptunghiulară (fig. 15, b).

9
 Fig 1.4

a b c
Fig 1.5

Terminologia utilizată pentru arcurile elicoidale cilindrice de

compresiune cu secţiunea spirei rotundă (aplicabilă şi la secţiune
dreptunghiulară a spirei) este:
 d - diametrul spirei;

 Di - diametrul interior de înfăşurare;

 Dm - diametrul mediu de înfăşurare;

 D - diametrul exterior de înfăşurare;

 t - pasul spirei;

 H0 - lungimea arcului în stare liberă;

 0 - unghiul de înclinare al spirei în stare liberă.

10
 Suprafeţele de aşezare ale arcurilor elicoidale de compresiune se
prelucrează plan, perpendicular pe axa arcului. Spirele de capăt,
prelucrate astfel, nu se deformează elastic.
Numărul total de spire, nt , ale unui arc elicoidal de
compresiune se determină cu relaţia nt = n + nr , în care n
reprezintă numărul de spire active (care participă la deformaţia
elastică a arcului), iar nr este numărul de spire de reazem (de
capăt), reglementat în standarde în funcţie de numărul de spire
active: nr = 1,5, dacă n  7; nr = 1,5...3,5, dacă n > 7.

Calculul de rezistenţă al arcului elicoidal cilindric de

compresiune
Schema de calcul a arcului elicoidal cilindric de compresiune
cu secţiunea spirei rotundă este prezentată în fig.1.6. Forta F, care
actioneaza in axa arcului se descompune in doua componente :

a
Fig 1.6
 Fcos - perpendiculară pe planul spirei - determină
solicitările de torsiune (dată de momentul de torsiune
) şi de forfecare (dată de forţa tăietoare T =
Fcos);

11
  Fsin - aflată în planul spirei - determină solicitările de
încovoiere (dată de momentul de încovoiere )
şi de compresiune (dată de forţa normală N=Fcos).
Deoarece unghiul de înclinare a spirei are valori mici ( =
6…9 o), deci cos  1 şi sin  0, iar tensiunea de forfecare este
neglijabilă, în calcule se consideră doar solicitarea de torsiune, cu
momentul .
Tensiunea de torsiune care apare în spira arcului – considerată
de forma unei bare drepte – este

Dm
Notând cu i
d
indicele arcului, relaţia tensiunii de torsiune
poate fi scrisă sub forma

Deoarece distribuţia tensiunii de torsiune nu este uniformă pe

circumferinţa spirei, având valori mai mari pe partea de la
interiorul curburii (fig. 5.6, b), verificarea arcului la solicitarea de
torsiune se efectuează cu una din relaţiile :

si

în care k reprezintă coeficientul de formă al arcului, dependent de

indicele i al arcului şi se poate determina cu relaţia :

Pentru dimensionarea spirei arcului rezultă:

12
 sau

Rezistenţele admisibile la torsiune at se aleg [] în funcţie de

materialul arcului, tratamentul termic aplicat, caracterul sarcinii
(statică sau oscilantă), condiţiile de funcţionare, importanţa arcului
în cadrul ansamblului din care face parte, luând valori în intervalul
at = 500…800 MPa.
Calculul la deformaţii al arcului elicoidal cilindric de
compresiune
Calculul la deformaţii (denumit şi calcul de rigiditate) este un
calcul specific arcurilor şi constă in determinarea deformaţiei
arcului corespunzătoare unei anumite încărcări.
Deformaţia arcului elicoidal cilindric de compresiune
(săgeata) este reprezentată de deplasarea punctului de aplicaţie al
forţei care îl încarcă, pe direcţia acesteia. Prin desfăşurarea spirei
arcului sub forma unei bare (fig. 1.7). Fig 1.7

de lungime l = Dmn, deformaţia este dată de lungimea arcului de

cerc de-a lungul căruia se deplasează forţa F. Răsucirea totală a
spirei arcului este :

13
iar deformaţia arcului este :

sau

unde: n reprezintă numărul de spire active, G – modulul de

elasticitate transversal şi Ip – momentul de inerţie polar al secţiunii
spirei arcului.
Relaţia de determinare a săgeţii demonstrează rolul
determinant al indicelui arcului asupra elasticităţii acestuia.
Arcurile cu indice mare sunt elastice (uşor deformabile), iar cele cu
indice mic sunt rigide.
Caracteristica elastică
În fig1.8 este prezentată
caracteristica elastică a unui arc
elicoidal cilindric de
compresiune. Notaţiile folosite în
definirea acesteia sunt:
 H 0 – lungimea arcului în
stare liberă;
 F1 – sarcina iniţială, de
precomprimare (de montaj);
 1, H1 – săgeata, respectiv
lungimea arcului montat,
Fig. 5.8 pretensionat cu forţa F1;

14
  Fmax – sarcina maximă de funcţionare;
max, Hmax – săgeata, respectiv lungimea arcului sub acţiunea
forţei Fmax;
h – cursa de lucru a arcului;

Fb – sarcina limită de blocare a arcului;

b, Hb – săgeata, respectiv lungimea arcului blocat (comprimat

spiră pe spiră).
Datorită neuniformităţii pasului spirelor, la încărcare, unele
spire intră în contact mai repede decât altele şi, în consecinţă,
porţiunea finală a caracteristicii devine progresivă. Pentru evitarea
funcţionării pe această porţiune neliniară a caracteristicii se
recomandă limitarea sarcinii maxime de funcţionare Fmax  (0,8…
0,9) Fb.
Algoritm de proiectare
Dimensionarea unui arc elicoidal cilindric de compresiune se
efectuează atât prin adoptarea unor parametri geometrici şi
funcţionali ai acestuia, din considerente tehnologice şi funcţionale,
cât şi în urma calculelor de rezistenţă şi la deformaţii.
Datele de intrare generale sunt: forma secţiunii spirei,
sarcina maximă care încarcă arcul, săgeata maximă sau numărul de
spire active sau rigiditatea impusă şi condiţiile de funcţionare.
Etapele de proiectare ale unui arc elicoidal cilindric de
compresiune sunt prezentate în continuare.
1. Se alege materialul arcului în funcţie de condiţiile de
funcţionare şi se stabileşte rezistenţa admisibilă la torsiune.
2. Se efectuează calculul de rezistenţă, în urma căruia se
determină diametrul d al spirei, care trebuie să corespundă
unei sârme standardizate.

15
 3. Se efectuează calculul la deformaţii – alegându-se sau
adoptându-se numărul de spire active – astfel încât arcul să
asigure condiţiile de rigiditate şi de gabarit impuse.
4. Se stabilesc dimensiunile geometrice ale arcului şi parametrii
corespunzători caracteristicii elastice.
5. Se întocmeşte desenul de execuţie, în conformitate cu
rezultatele etapelor anterioare şi cu prescripţiile cuprinse în
standarde.

Arcuri elicoidale cilindrice de tracţiune

Arcul elicoidal de tracţiune preia o sarcină axială care tinde

să îl întindă. Sarcina se aplică prin intermediul unor ochiuri de
prindere, de forma unor cârlige realizate prin deformarea spirelor
de capăt ale arcului (fig. 1.9 a, b, c şi d) sau prin intermediul unor
piese separate (fig. 1.9 e şi f).

a b

c d

e f

Fig 1.9

16
Arcuri elicoidale cilindrice de torsiune
Arcurile elicoidale cilindrice de torsiune preiau un moment
de torsiune aplicat pe direcţia axei arcului. Forma acestor arcuri
este asemănătoare cu a arcurilor elicoidale cilindrice de
compresiune, diferenţa fiind dată de construcţia spirelor de capăt,
îndoite astfel încât să permită fixarea la un capăt şi aplicarea
momentului de torsiune la celălalt capăt.

Fig 1.10

CAPITOLUL III
Norme de tehnica securitatii muncii

17
 In atelierele de montaj si intretinere se iau o seroe de masuri,
in scopul protectiei impotriva accidentarilor si pentru evitarea
deteriorarii organelor de masini.
Printre aceste masuri, putem enumera :
- temperatura din interiorul atelierului trebuie sa fie optima
pentru desfasurarea activitatii, (temperatura ridicata micsoreaza
atentia si perceptia, iar cea scazuta micsoreaza mobilitatea
lucratorilor).
- masuri de mecanizare si automatizare, in special a
operatiilor grele si cu risc crescut de accidentari ;
- curatarea aerului de gaze, praf si aburi, prin ventilatie ;
- atelierele de reparatii si intretinere trebuie sa fie bine
iluminate, atat ziua , cat si noaptea ;
- protejarea instalatiilo electrice impotriva electrocutarii si
legarea aparatelor si instalatiilor la reteaua de impamantare ;
- verificarea inainte de utilizare a instalatiilor de ridicat
(cabluri, lanturi, scripeti) ;
- ancorarea masinilor si a instalatiilor in timpul transportului ;
- evitarea stationarii muncitorilor in raza de actiune a
macaralelor, sau a altor utilaje grele ;
- mecanismele de ridicat si transportat sa fie manevrate
numai de personalul calificat in acest scop ;
- respectarea regurilor prescrise pentru personalul care
manevreaza substantele necesare spalarii pieselor (manusi, masti
de gaze, interzicerea folosirii flacarii deschise, departarea de
locurile sudata) ;
- verificarea starii utilajelor si a dispozitivelor folosite ;
- indepartarea aschiilor de pe masini ;
- respectarea regurilor de depozitare a pieselor.

Echipamentul individual de protectie reprezinta totalitatea

mijloacelor cu care este dotat fiecare participant in procesul de

18
munca si constituie un element foarte important in protejarea
impotriva factorilor de risc.
Echipamentul se acorda obligatoriu si gratuit tuturor
salariatilor, precum si altor categorii participante la procesul
muncii, in conformitate cu Normativul cadru de acordare si
utilizare a echipamentului individual de protectie, elaborat de
Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si aprobat prin
Ordinul nr. 225/1995. Pe baza acestuia, angajatorul este obligat sa
intocmeasca lista interna de dotare cu EIP ( echipament individual
de protectie) adecvat executarii sarcinilor de munca in conditii de
securitate.
Alegerea echipamentului individual de protectie se face in
functie de riscuri, alegandu-se tipul, aplicandu-se anumite
standarde si folosind anumite marcaje.
Prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale se
face prin introducerea pe piata si doar prin utilizarea acelor
echipamente individuale de protectie care mentin sanatatea si care
asigura securitatea altor persoane, animale domestice ori bunuri,
atunci cand sunt intretinute adecvat si utilizate conform scopului
prevazut.
Utilizarea EIP este permisa daca :
 Este conform reglementarilor tehnice aplicabile ;
 Este corespunzator riscurilor pe care le previne, fara a induce
el insusi un risc suplimentar ;
 Raspunde conditiilor existente la locul de munca ;
 Tine seama de cerintele ergonomice si de sanatate ale
angajatului ;
 Este adaptat conformatiei purtatorului.
Degradarea sau pierderea lui, inainte de termenul de utilizare
prevazut, din vina purtatorului, atrage raspunderea acestuia pentru
prejudiciul cauzat, potrivit legii (art. 13, Legea nr 90/1996,
republicata).

19