Lucrari practice 2

ORGANE DE MAŞINI ŞI MECANISME

Organul de maşină reprezintă partea componentă a unui utilaj sau maşină, cu
rol funcţional bine definit şi care stă la baza construcţiei de subansamble. Organale de
maşini se clasifică în organe de maşini de uz general (se folosesc în componenţa
majorităţi maşinilor) şi organe de maşini specifice (se folosesc numai în componenţa
unei grupe de maşini)
Organele de maşini de uz general pot fi împărţite în următoarele grupe:
1. Organe de maşini pentru asamblări:
- demontabile (şuruburi, pene, caneluri etc.);
- nedemontabile (nituri, sudare, lipire);
- elastice (arcuri).
2. Organe de maşini pentru susţinerea mişcării de rotaţie (lagăre, arbori, osii);
3. Organe de maşini pentru transformarea mişcării (mecanismul
bielă-manivelă, mecanismul cu camă, mecanismul cremalieră etc.).
4. Organe de maşini pentru transmiterea mişcării de rotaţie (transmisii cu roţi
de fricţiune, transmisii cu curele, transmisii cu roţi dinţate, transmisii cu
lanţuri).
5. Organe de maşini pentru mecanismele de cuplare (cuplajele).

2.1. Organe de maşini pentru asamblări filetate – şuruburile

Sunt organe de maşini pentru asamblări demontabile.

În cele mai multe dintre situaţii, îmbinarea filetată cuprinde: şurubul, piuliţa şi
elementul de asigurare împotriva desfacerii accidentale. Piuliţa poate lipsi atunci când
înşurubarea se face direct în elementele asamblării.
Şurubul este format dintr-un cap de diferite forme (hexagonal, pătrat, eliptic,
cilindric, tronconic, înecat) şi o tijă cu o porţiune filetată. Filetul elicoidal poate fi
realizat pe o suprafaţă cilindrică (filet cilindric) sau pe o suprafaţă conică (filet conic).
Filetul şurubului este caracterizat printr-o serie de parametrii: pas, profil şi
adâncime.
Pasul filetului reprezintă distanţa parcursă de un punct de pe filet, pe direcţia
generatoarei, la rotirea şurubului cu 360o. Pasul unui filet poate fi mare, normal sau
fin. Valoarea pasului este standardizată şi creşte odată cu diametrul şurubului.
Profilul filetului poate fi: dreptunghiular, pătrat, trapezoidal (pentru
transmiterea mişcării), triunghiular (pentru şuruburile de fixare). Şuruburile pot fi
prevăzute cu filetul pe stânga sau pe dreapta, cu unul sau mai multe începuturi.
Rolul funcţional al şurubului este:
- de strângere – cu rol de a crea tensiuni între piese şi deci de a etanşa diferite
medii, de a transmite diferite forţe sau momente (asamblări demontabile - şuruburi de
fixare, creare de tensiune - asamblarea capetelor de tiranţi, închidere etanşă - dopuri
filetate);
- de reglaj – pentru fixarea poziţiei relative sau strângerea ulterioară în scopul
eliminării jocurilor după uzură (şuruburile de reglare ale penelor săniilor mici);
- transformarea mişcării rotative în mişcare axială sau invers (şurubul
central la strunguri, deplasarea mesei la strungurile normale, paralele);
- transformare de forţe periferice mici în forţe axiale mari (prese, organe
de închidere, menghine);
 - de masurare a dimensiunilor (micrometru).

2.2. Asamblări demontabile prin pene

Sunt organe de maşini utilizate pentru solidarizarea a doi arbori aflaţi unul în
prelungirea celuilalt sau pentru asamblarea roţilor pe arbori.
Asamblarea se caracterizează prin:
- este rapidă;
- preţul de cost este redus;
- protejează arborii şi osiile în cazul unor suprasarcini.
Asamblările prin pene se împart în două categorii:
 - pene transversale – se montează perpendicular pe axele elementelor
îmbinate;
- pene longitudinale – se montează paralel cu axul arborelui.
După modul în care transmit momentul de torsiune, penele se împart în:
- pene paralele şi pene disc – care transmit prin formă;
- pene înclinate – care transmit prin frecare;
- pene tangenţiale – care transmit prin formă şi prin frecare.

2.3. Asamblari nedemontabile

Niturile sunt organe de maşini pentru asamblări nedemontabile (acele îmbinări

la care pentru desfacere se distruge organul de îmbinare). Pot fi realizate din oţel,
alamă, aliaje de aluminiu etc. Un nit este format dintr-o tijă cilindrică care prezintă la
extremitate un cap iniţial, de forme diferite (semirotund, cilindric, semiînecat,
tronconic, înecat etc). În urma operaţiunii de nituire se formează cel de-al doilea cap,
denumit cap de închidere. Operaţiunea de nituire se poate realiza prin suprapunerea
pieselor ce urmează a fi îmbinate sau prin dispunerea lor cap la cap cu ajutorul unor
eclise.
După destinaţie, niturile se împart în trei categorii:
- nituri de rezistenţă;
- nituri de etanşare;
- nituri de rezistenţă şi etanşare.
Avantajele îmbinărilor nituite sunt:
- pot fi îmbinate materiale nesudabile care nu admit încălziri;
- se comportă bine la solicitări variabile (şocuri, vibraţii).
Dezavantaje:
- etanşeitate mai scăzută;
- consumul mai mare de material şi manoperă.

2.4. Asamblarea elastică prin intermediul arcurilor

Arcurile sunt organe de maşini folosite pentru a realiza legături elastice între
diferite părţi ale maşinilor, utilajelor. Sunt confecţionate din oţeluri speciale pentru
arcuri sau din aliaje neferoase sau din cauciuc.
Din punct de vedere al destinaţiei, domeniului de utilizare şi tipul solicitării,
arcurile se împart astfel:
- arcuri pentru exercitarea unei forţe elastice permanente (ex.: arcurile
contactelor electrice, arcuri pentru supape de motor, arcuri pentru
ambreiaje);
- arcuri de amortizare (suspensii, fundaţii);
- arcuri pentru limitarea şi reglarea forţelor (supape de siguranţe);
- arcuri pentru măsurarea forţelor (dinamometre);
- arcuri pentru acumularea de energie (arcurile ceasurilor, întrerupătoarelor);
- arcuri pentru readucerea unor organe în poziţia iniţială (arcurile de la
pedalele de ambreiaj, acceleraţie şi frână, arcurile de la frânele cu saboţi etc).
Din punct de vedere constructiv se împart în: arcuri elicoidale, spirale, conice,
lamelare, disc, bare de torsiune etc.
După solicitarea la care sunt supuse, se împart în:
- arcul lamelar – solicitare la încovoiere;
- arcul spiral – solicitare la torsiune;
- arcul bară de torsiune – solicitare la încovoiere şi răsucire;
- arcul elicoidal – solicitare la compresiune, tracţiune, torsiune.
 2.5. Lagărele

Lagărele sunt organe de maşini utilizate pentru sprijinirea arborilor aflaţi în

mişcare de rotaţie. Au funcţia de susţinere şi ghidare a arborilor şi a osiilor cu mişcare
rotativă sub acţiunea sarcinilor care acţionează asupra lor.
Clasificarea lagărelor se poate face după următoarele criterii:
 după frecarea ce apare între elementele componente, se împart în:
- lagăre cu frecare de alunecare;
- lagăre cu frecare de rostogolire;
- lagăre combinate.
  după direcţia solicitării din lagăr, se împart în:
- lagăre radiale;
- lagăre axiale;
- lagăre radial-axiale.

Lagărele cu frecare de alunecare se împart în:

- lagăre cu frecare uscată;
- lagăre cu frecare fluidă (hidrodinamice, hidrostatice, combinate).
Principalele tipuri de lagare de alunecare sunt urmatoarele: lagare simple,
lagare cu bucse si lagare cu semi-cuzunet.
Lagărele cu frecare de rostogolire (rulmenţi) se caracterizează prin faptul că
frecarea dintre fus şi lagăr se face prin intermediul corpurilor de rulare. Lagarul de
rostogolire se obţine prin înlocuirea cuzinetului din lagărul cu alunecare printr-un
rulment. De aceea, lagărele se numesc şi lagăre cu rulmenţi. Celelalte elemente
componente ale lagărelor cu rostogolire diferă foarte puţin de elementele lagărelor cu
alunecare. Datorită înlocuirii frecării de alunecare prin frecare de rostogolire,
randamentul lagărelor cu rostogolire este superior lagărelor cu alunecare, având
valorile cuprinse între 0,98 până la 0,995.
Lagărele cu rulmenţi prezintă următoarele avantaje principale faţă de lagărele
cu alunecare:
- pierderi mai mici de putere prin frecare;
- turaţii mari de 20.000 - 30.000 rotaţii/minut;
- consum redus de lubrifiant în perioadele de întreţinere;
- eficienţa economică superioară, datorită avantajelor standardizării şi
posibilităţile centralizării execuţiei lor prin întreprinderi specializate cu
procese de producţie automatizate.
Un lagăr cu frecare de rostogolire este format dintr-un inel interior, inel
exterior, corpurile de rulare şi colivia. Corpurile de rulare pot avea formă sferică,
cilindrică, tronconică, aciculară etc.
Avantajele folosirii lagărelor cu frecare de rostogolire sunt următoarele:
- pot transmite forţe mari în condiţii de frecare redusă;
- întreţinerea lor este uşoară;
- bună siguranţă în exploatare;
- jocuri mici.
Dezavantaje:
- nu pot fi utilizate în cazul solicitărilor prin şoc.

2.6. Organe de maşini pentru transmiterea şi transformarea mişcării de

rotaţie

Aceste organe de maşini sunt reprezentate prin:

- transmisii cu roţi de fricţiune;
- transmisii prin curele;
- transmisii cu roţi dinţate;
- transmisii cu lanţuri.
Transmisii cu roţi de fricţiune. Roţile de fricţiune transmit momente de
torsiune prin frecare, prin contactul direct al acestora. Sunt utilizate pentru
transmiterea de puteri mici între arbori apropiaţi, iar mişcarea nu se transmite cu
precizie.
Transmisiile prin fricţiune sunt transmisii mecanice la care mişcarea de rotaţie
şi momentul de torsiune se transmit, de la elementul conducător la cel condus, prin
intermediul forţelor de frecare, ca urmare a apăsării reciproce a elementelor în
contact.
Transmisii prin curele. Aceste organe de maşini transmit momente de torsiune
prin frecarea ce apare dintre roată şi curea. Se folosesc atunci când distanţa dintre
arbori este mare, iar mişcarea nu trebuie transmisă cu precizie.
După profilul curelei în secţiune, curelele pot fi:
- rotunde (circulare);
- late (dreptunghiulare);
- trapezoidale.
- profilate.
Curelele sunt realizate din piele, cauciuc şi materiale plastice cu inserţii de
rezistenţă din fibre textile, fibre de sticlă, sârmă etc.
 Transmisii cu roţi dinţate (angrenaje). Aceste organe de maşini sunt utilizate
pentru transmiterea mişcării între doi arbori. Transmiterea mişcării prin roţi dinţate se
realizează când distanţa între arbori este mică, forţa de transmisie este mare, iar
mişcarea trebuie transmisă cu precizie.
Angrenajele se clasifică după următoarele criterii:
 după poziţia roţilor, se împart în:
- angrenaje exterioare;
- angrenaje interioare.
 după poziţia arborilor, se împart în:
- angrenaje cu arbori paraleli şi roţi dinţate cilindrice;
- angrenaje cu arbori concurenţi şi roţi dinţate conice;
- angrenaje încrucişate cu şurub şi roată melcată.
 după poziţia dinţilor, roţile dinţate se împart în:
- roţi cu dinţi drepţi;
- roţi cu dinţi înclinaţi;
- roţi cu dinţi curbi.
 O roată dinţată este formată din butuc, disc şi dantură. Dantura roţii dinţate
este caracterizată printr-o serie de parametrii reprezentaţi prin profilul şi lungimea
dinţilor, înălţimea şi grosimea dinţilor, pasul, modulul şi numărul de dinţi. Pasul
danturii roţii reprezintă distanţa dintre un plin şi un gol, măsurată pe circumferinţa
primitivă (corespunzătoare diametrului primitiv – Dp) şi se calculează cu relaţia:
p = πDp/z
în care: Dp – diametrul primitiv sau de divizare;
z – numărul de dinţi al roţii dinţate.
Modulul reprezintă lungimea ce revine pe diametrul de divizare pentru un
dinte al roţii şi se calculează cu relaţia:
m = p/π
Raportul de transmitere a mişcării se calculează cu relaţia:
it = n1/n2 = Dp2/Dp1 = z2/z1

Transmisii prin lanţuri. Aceste transmisii se folosesc atunci când distanţa

dintre arbori este mare şi mişcarea trebuie transmisă cu precizie. O astfel de
transmisie este formată din lanţ, doua roţi de lanţ (pinioane)si sistem de intindere a
lantului
Sunt utilizate mai multe tipuri de lanţuri din care cele mai reprezentative sunt
următoarele: lanţuri cu eclise, cu zale articulate, cu zale turnate, cu zale ovale etc.
 Rotile de lant au aceiasi parametri cu rotile dintate doar ca difera forma dintilor.
Pentru a putea angrena cu un lant de transmisie o roata de lant trebuie sa aiba acelasi pas
si aceias latime cu lantul.

2.7. Organe de maşini pentru mecanismele de cuplare – cuplaje

Cuplajele sunt organe de maşini care au rolul de a prelua şi transmite

momentul şi puterea între doi arbori. Utilizarea cuplajelor evită construcţia unor
arbori de lungimi mari.
Cuplajele sunt organe de maşini folosite ca elemente de legătură între doi arbori
aflaţi unul în prelungirea celuilalt sau sub un anumit unghi. Ele mai realizează:
- amortizarea şocurilor şi vibraţiilor;
- limitarea unor parametrii funcţionali (turaţie, sens de rotaţie, moment de
torsiune);
- compensarea abaterilor de coaxialitate.
Mai sunt utilizate şi pentru protecţia contra suprasolicitării organelor
antrenate.
Cuplajele se clasifică astfel:
 - cuplaje permanente fixe şi mobile (la care legătura între cei doi arbori se
întrerupe numai prin demontarea elementelor de asamblare a cuplajului);
- cuplaje intermitente comandate – ambreiaje – şi automate – de sarcină, de
viteză şi de sens – (la care legătura între cei doi arbori poate fi stabilită sau
întreruptă, atât în repaus, cât şi în timpul funcţionării printr-o comandă
exterioară fără a demonta cuplajul).
Ca tipuri constructive întâlnim: cuplajele cu flanşă, manşon, în cruce, cu
craboţi, cuplaje cardanice, cu bile etc., din prima categorie şi ambreiaje mecanice,
hidraulice, electromagnetice, precum şi cuplajele de siguranţă, centrifugale şi unisens,
din a doua categorie.
Cuplajele sunt organe de maşini care asigură legătura permanentă sau
intermitentă pentru transmiterea mişcării de rotaţie de la un arbore la altul sau de la un
organ de maşină la altul. Unele cuplaje sunt folosite ca elemente de protecţie
împotriva suprasolicitării organelor de maşini antrenate.
 2.8. Mecanisme

Mecanismele sunt formate din mai multe organe de masini si au rolul de a

transforma o forma de miscare in alta forma de miscare.
Principalele mecanisme utilizate la utilajele tehnologice sunt reprezentate prin:
- mecanismul bielă-manivelă – care transformă mişcarea rectilinie alternativă în
mişcare de rotaţie sau invers;
- mecanismul cu camă – transformă mişcarea de rotaţie în mişcare rectilinie
alternativă;
- mecanismul cu şurub şi piuliţă – transformă mişcarea de rotaţie în mişcare
rectilinie alternativă;
- mecanismul cu cremalieră – transformă şi transmite mişcarea de rotaţie în
mişcare rectilinie alternativă sau invers;
- mecanismul cu excentric – transformă mişcarea de rotaţie în mişcare de
translaţie.