UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE MECANICĂ ŞI TEHNOLOGIE

SECŢIA AUTOVEHICULE RUTIERE

TEHNOLOGII DE FABRICARE A
ARCURILOR ELICOIDALE

STUDENT:
PREDEANU M. CORNEL-CRISTIAN
A.R. GRUPA 321

2010

1
 CUPRINS

Pag.
1. Arcuri: definiţie şi rol funcţional ................................................................................ 1
2. Clasificarea arcurilor ………………………………………………………………. 2
3. Materiale folosite pentru confecţionarea arcurilor ……………………………….. 2
4. Arcuri elicoidale-generalitaţi ………………………………………………………. 3
4.1. Materia primă pentru obţinerea arcurilor elicoidale .......................................... 6
4.2. Fabricarea arcurilor din sârmă de oţel aliat ...................................................... 7
4.2.1. Spiralarea .................................................................................................... 7
4.2.2. Călirea şi revenirea arcului ...................................................................... 10
4.2.3. Finisarea arcului ......................................................................................... 12
Controlul calităţii arcului ................................................................................... 14

Bibliografie ..................................................................................................................... 16

2
 1. Arcuri: definiţie şi rol funcţional

Arcurile sunt organe de maşini care prin forma

lor şi prin calităţile de elasticitate ale materialelor din
care sunt executate, sub acţiunea forţelor exterioare
ajung la deformaţii relativ mari, revenind la forma
iniţială după îndepărtarea acestor forţe.
În timpul deformaţiei elastice, arcurile
înmagazinează lucrul mecanic efectuat de forţa
exterioară, cu posibilităţi de redare integrală sau
parţială.

Figura 1. Tipuri de arcuri

Scopurile arcurilor sunt :

- amortizarea energiei de şoc şi a vibraţiilor (arcuri vehicule, arcuri montate sub fundaţii);
- acumularea unei energii ce trebuie cedată treptat sau în timp scurt (arcurile ceasurilor, supapelor
motoarelor cu ardere internă);
- exercitarea unor forţe elastice permanente (arcurile unor ambreiaje);
- limitarea forţelor, reglare (la prese, ambreiaje automate, robinete de reglare);
- măsurarea forţelor şi momentelor prin utilizarea dependenţei dintre sarcină şi deformaţie –
(dinamometrice).

3
- schimbarea frecvenţelor proprii ale unor organe de maşini.

Figura 2. Suspensii

2. Clasificarea arcurilor:

 după forma constructivă  după direcţia şi sensul  după forma secţiunii:

arcurile pot fi: forţelor exterioare
arcurile pot fi:
- în foi - de compresiune - circulară
- elicoidale - de tracţiune - dreptunghiulară, pătrată
- disc - de torsiune - profilată
- inelare -de încovoiere
- spirale plane
- bară de torsiune
- speciale

4
 3. Materiale folosite pentru confecţionarea arcurilor

Materialele folosite pentru fabricarea arcurilor trebuie să îndeplinească următoarele

cerinţe:
- rezistenţă ridicată la rupere
- limită ridicată de elasticitate
- rezistenţă la oboseală şi rezistenţe ridicate
La anumite construcţii mai trebuie :
- rezistenţă la coroziune
- dilatare termică redusă
- lipsa proprietăţilor magnetice
- menţinerea proprietăţilor mecanice la temperatură
Materialele folosite pot fi
a) Oţeluri carbon de calitate şi oţeluri aliate : oţel călit pentru arcuri – STAS 795, OLC 55A;
65A; 75A; 85A, 51şi 17 A, … , 60 Si 15 A
b) Materiale neferoase : bronz, alamă, aliaje Cu – Ni
c) Materiale nemetalice : cauciuc, mase plastice, plută.

4. Arcurile elicoidale sunt arcuri formate din sârme sau bare cu

secţiune rotundă sau dreptunghiulară, înfăşurate în elice pe o anumită
suprafaţă directoare. Pot fi cilindrice sau conice. Elementele geometrice
caracteristice sunt (STAS 7068) (fig.4 si 3)
- diametrul sîrmei (b)
- diametrul total al arcului (D, Dm sau
D1);
- unghiul de înclinare a spirelor (α = 60
…..90 )
Dm
- pasul t in stare liberă (  0,2  t );
4
f2
- coeficientul de arcuire ( a = );
H0

5
 H0
- coeficientul de zvelteţe ( λ = )
Dm

Figura 3

După sensul forţei de lucru F (figura 4), pe direcţia axei, arcul poate căpăta o deformare
elastică de compresiune sau de întindere. Arcul , în ansamblu, poate fi solicitat la tracţiune sau la
compresiune, dar spira, în principiu, la torsiune.

Figura 4

Arcurile elicoidale cilindrice pot fi de compresiune sau de torsiune. În figura 5 este

prezentat arcul elicoidal cilindric de compresiune cu capete închise şi prelucrate precum şi
caracteristica elastică asociată liniară.

6
 Figura 5. Arcul elicoidal cilindric de compresiune

Elemente dimensionale specifice acestui tip de arc sunt:

 numărul total de spire al arcului : n t = n + n r , unde : n - numărul de spire active ; nr -
numărul de spire de rezervă;
 înălţimea blocată a arcului: H b = (n +1) d;
 înălţimea arcului sub sarcina de lucru: H n = H b + j n , unde: j = (0,12...0,15)d este
jocul între spire;
 înălţimea liberă a arcului este: H0 = H n + f , în care f este deformaţia arcului sub
sarcina maximă;
 pasul arcului în stare liberă este: t = d + f/n +j

Arcul elicoidal de compresiune este probabil mult mai mult utilizat, ca număr de bucăţi,
decât oricare din celelalte tipuri constmctive. Tehnologia de execuţie relativ simplă şi eficienţa
ridicată a stocării energiei fac din acesta o componentă inginerească remarcabilă. El este folosit
în mecanisme de multe ori mai mici decât jucariile şi în echipamente gigantice cum ar fi morile
de măcinare şi autovehiculele de transport marfă de 100 tone.
În figura 6 se arată forma unui arc de compresiune şi terminologia utilizată în proiectarea sa.

7
 Figura 6. Elemente dimensionale ale arcului elicoidal de compresiune.

a) b)
Figura 7. Arcuri elicoidale: a) conice; b) cilindrice
4.1. Materia primă pentru obţinerea arcurilor elicoidale
Pentru fabricarea arcurilor elicoidale se pot folosi oţeluri carbon. Mărcile româneşti
de oţeluri carbon şi slab aliate pentru arcuri sunt standardizate. Sârmele sunt realizate din bare
laminate la cald care vor fi prelucrate prin tragere la rece în vederea obţinerii dimensiunilor
impuse, a finisării suprafetei şi a unor bune proprietăti mecanice. Prin modificarea compozitiei
chimice, a gradului de reducere a sectiunii în urma deformării la rece şi a altor parametri de
proces, inclusiv de tratament termic, se pot obţine proprietătile mecanice impuse de proiectare.
 Sârmele pentru arcuri din oţel carbon tras se execută din oţeluri aliate cu siliciu care au
un conţinut în carbon cuprins între 0,45 şi 0,75%. Proprietăţile lor sunt dezvoltate prin tragere la
rece după patentare prin laminare la cald. Patentarea poate fi numită şi austempering la
temperaturi ridicate deoarece transformarea austenitei deformate are loc la temperaturi cuprinse
între 450 şi 550°C, care sunt mai mari decât cele utilizate obişnuit la tratamentul austempering.
Aceeaşi microstructură bainitică poate fi obţinută în barele laminate la cald printr-o combinare
corespunzătoare a compoziţiei chimice şi vitezei de răcire.
Operaţia de tragere la rece măreşte caracteristicile de rezistenţă mecanică fară o
diminuare semnificativă a celor de ductilitate şi tenacitate. Tenacitatea bainitei deformate la rece

8
face ca aceste sârme să permită grade mai mari de deformare la rece comparativ cu sârmele
revenite în ulei. Din cauza particularităţilor pe care le are transformarea izotermă, grosimea
maximă a sîrmei este limitată, în general, la 12mm. Aceste arcuri au aplicaţii în care apar
încărcări statice la tensiuni scăzute şi cu o frecvenţă redusă a ciclurilor de solicitare. Rezistenţa
minimă la tractiune a sârmelor executate din diferite materiale este arătată în figura 8.

Diametrul sîrmei mm

Figura 8. Dependenţa rezistenţei minime la tracţiune de diametrul sîrmei.

Pentru a se evita aşezarea arcurilor în timpul încărcărilor statice, tensiunile maxime de
proiectare nu ar trebui să depăşească limita elastică de torsiune .
 Sârmele pentru arcuri de supape din oţeluri carbon revenite în ulei se folosesc la
execuţia arcurilor de supape ale motoarelor cu ardere internă. Pentru asigurarea unei durate
maxime de viaţă la oboseală, oţelurile folosite trebuie să aibă o puritate înaltă şi să nu conţină
defecte de suprafaţă. Din motive de relaxare a tensiunilor, arcurile pentru supape sunt revenite în
ulei, neadmitîndu-se decarburarea suprafeţei. De asemenea, suprafaţa sârmei nu trebuie să
conţină fisuri, zgîrieturi, ciupituri, sau alte defecte care ar reduce durata de viaţă la oboseală a
arcului.
 Sîrmele pentru arcuri din oţeluri aliate. Comparativ cu otelurile carbon, cele aliate oferă
următoarele avantaje:
a) Rezistenţă la relaxare la temperaturi de pînă la 250°C;

b) Rezistenţă mai mare la tracţiune;

c) Limite elastice la torsiune mai mari.

Pentru obţinerea unei durate maxime de viaţă la oboseală (peste 108 cicluri) se recomandă
folosirea mărcilor corespunzătoare arcurilor de supapă revenite în ulei.
9
  Oţeluri inoxidabile. Din această categorie de oţeluri se execută arcurile care lucrează în
medii corozive şi/sau la temperaturi ridicate. Rezistenţa la coroziune a acestor arcuri este
superioară celei a arcurilor din oţeluri carbon sau aliate care au fost acoperite galvanic. În plus,
sîrmele de diametru mic, pînă la 0,5mm, executate din oţeluri inoxidabile sunt uneori mai ieftine
decît cele placate din oţeluri carbon revenite în ulei sau trase tare. Oţelurile inoxidabile
austenitice prezintă o rezistenţă excelentă la coroziune şi o rezistenţă mare la relaxare termică
pînă la 250°C.
Oţelul inoxidabil austenito-martensitic cu 17%C şi 7%Ni, în urma operatiei de înfăşurare
este durificat prin îmbătrînire la 480°C timp de 1h; el conferă o rezistenţă la coroziune egală cu
cea a oţelului austenitic şi în plus, are o rezistenţă la relaxare pînă la 300°C.

4.2. Fabricarea arcurilor din sârmă de oţel aliat presupune următoarele etape:

1. Spiralarea  2. Călirea  3. Finisarea

4.2.1. Spiralarea poate fi făcută la rece sau la cald.

a) Spiralare la rece.

În general, o sârmă de până la 0,75 inch (18 mm) în diametru poate fi rulată la
temperatura camerei, folosind una din cele două tehnici de bază:

 bobinarea sârmei în jurul unui ax numit arbore sau mandrină.. Acest lucru poate fi
realizat pe o masina de bobinare electrica, un strung, , sau o maşină de bobinare
manuala. Un mecanism de ghidare, cum ar fi şurubul de plumb pe un strung, trebuie să
fie utilizat pentru a alinia sârma în pasul dorit (distanta dintre spire succesive) în jurul
mandrinei .
 Sârma poate fi rulată şi fără o mandrină, dar acest mod de lucru se execută cu ajutorul
unei masină cu comandă numerică(CNC).

De exemplu: sârma este împinsă înainte pe un bloc de sprijin faţă de un cap de canelat care
deviază sârma, fortand-o să se îndoaie. Capul şi blocul de sprijin pot fi mutate unul faţă de
celălalt în maxim cinci direcţii pentru a controla diametru şi pasul arcului format.

b) Spiralare la cald

10
 Sârmele mai groase pot fi rulate sub forma de arcuri dacă sunt încălzite pentru a le face
mai flexibile. Maşinile industriale standard de făcut arcuri pot prelucra bări de oţel de până la 3
inch (75 mm) ) în diametru, dar pot fi făcute şi arcuri personalizate din bare de 6 inch (150 mm)
diametru. Oţelul este încolăcit în jurul unui ax foarte fierbinte (încălzit permanent), apoi este
scos imediat din maşină şi aruncat într-un vas cu ulei pentru a se răci mai repede şi să se
întărească. În acest stadiu oţelul este prea fragil pentru a funcţiona ca un arc şi trebuie să fie apoi
călit.
Arcurile elicoidale mari care au un diametru mediu al spirei de peste 50 mm şi un diametru al
sîrmei mai mare de 9mm se realizează prin încălzirea sîrmei la 850 0...900°C, urmată de o
înfaşurare la cald. Asemenea arcuri de compresiune sunt utilizate la suspensiile vagoanelor de
cale ferată. Ele suportă încărcări statice substanţiale şi de obicei sunt comprimate pănă la
înăltimea de blocare printr-o solicitare dinamică. Viteza de solicitare q se defineşte astfel:
8* D * Kz G*d 4
qs în care s este viteza de încărcare s  , iar D=De – d, diametrul mediu
 *d3 8* n * D3
în mm; d – diametrul barei, mm; K – factorul de corecţie al curburii calculat cu relaţia:
4 * c  1 0,615
K  unde c=D/d, indexul arcului
4*c  4 c

G modulul de elasticitate transversal; la oţeluri G este de cca. 79.000 N/mm2; z este factorul de
corecţie pentru excentricitate:
0,5 0,16 2
z  1  
n / d n / d 2
n / d3

h - înălţimea de blocare;
n - numărul de înfăşurări active: n = h/d —1,2

Limitele tipice sugerate pentru proporţii sunt:

- diametrul exterior: de 4 pînă la 8 ori diametrul barei;
- înăltimea feţei: de 1 pînă la 4 ori diametrul exterior;
- înălţimea minimă: de 5 ori diametrul barei.

Înaintea încălzirii pentru înfăşurare se va da o formă potrivită capetelor prin forjare la cald.
Urmează operaţia de înfaşurare la cald după care se recomandă executarea călirii directe în ulei;
alţi producători de asemenea arcuri procedează la o răcire lentă pînă la temperatura ambiantă,
apoi arcurile sunt reîncălzite în vederea călirii.

11
Clasele de oţeluri utilizate pentru arcurile înfăşurate la cald depind de:
> tensiunea de proiectare;
> dimensiunea secţiunii;
încărcarea Oţel carbon, Oţel aliat, N/mm2
N/mm2

Dinamică, moderat de 965 1030

severă'
Dinamică severă* 690 825

Presiune constantă 1170 1240

Tensiunile statice ar trebui să nu depăşească 65% din tensiunea de proiectare. Dacă arcurile
nu sunt prefixate, tensiunile maxime de proiectare trebuie să fie mai mici cu 20%.
Cheia selecţiei acestor oţeluri constă în utilizarea unei compoziţii chimice cu un conţinut
nominal în carbon de cel puţin 0,60% şi cu o călibilitate care să permită obţinerea unei durităţi
minime de 50HRC în centrul barei călite în mediul ales. Unele dintre recomandările de selecţie
sunt:
 Oţel carbon OLC85A pentru încărcări dinamice moderat de severe şi un diametru de
pănă la 25mm;

 Oţeluri aliate - pentru încărcări dinamice severe;

 51Sil7A - până la diametre de 35mm. Oţelul 51Si17 A (STAS 795-80) este un oţel de
arcuri în foi sau elicoidale pentru solicitări medii. Elasticitatea este asigurată de alierea
cu Si şi tratamentul termic final care constă în călire de la 8700C în ulei urmată de
revenire medie la 4500C
 51VCrl 1A - pentru diametre cuprinse între 35 şi 70mm;

 60Sil5A - pentru diametre cuprinse între 70 şi 100mm.

Microstructura obţinută în urma tratamentului termic de călire trebuie să nu conţină ferită

proeutectoidă (care are o rezistenţă la oboseală de numai 69-lOON/mm 2) pe cel puţin o treime
din distanţa de la suprafaţă pînă la centru.

4.2.2. Călirea şi revenirea arcului

12
 Fie că oţelul a fost rulat la cald sau la rece, procesul a creat stres în interiorul
materialului. Pentru a elimina stresul şi pentru a permite oţelului să-şi menţină
rezistenţa , arcul trebuie să fie călit prin tratare termică. Arcul este încălzit într-un
cuptor, la temperatura corespunzătoare pentru un timp predeterminat, şi apoi lăsat să se
răcească încet. Timpul şi temperature se stabilesc în funcţie de destinaţia arcului.

Pentru prevenirea deformaţiilor de tratament se folosesc dispozitive de călire de tipul celui

prezentat în figura 9.

Procesarea arcurilor elicoidale în urma înfăşurării prezintă o importanţă aproape similară cu cea
a calităţii moştenite a oţelului. Pentru reducerea relaxării în timpul serviciului şi creşterea
duratei de viaţă la oboseală, se recomandă următoarele:

- Diminuarea tensiunilor după înfăşurarea sârmei trase sau revenite în ulei;

- Aşezarea la cald;

- Sablarea cu alice.

Figura 9. Dispozitiv de călire a arcurilor elicoidale:1-baie de călire; 2-serpentină de răcire;

3-dispozitiv de susţinere a arcurilor; 4-tijă cilindrică; 5-arc; 6-coş penlru colectarea reziduurilor, 7-
cameră pentru curăţirea arcurilor cu aer comprimat; 8-bazin de spalare.

Prin înfaşurarea în arcuri elicoidale a sârmelor trase sau revenite în ulei, se produce o
tensionare a oţelului peste limita de curgere. Efectul înfaşurării asupra tensiunilor reziduale este
diferit pe diametrul interior respectiv exterior al arcului, în sensul că în cel dintâi tensiunile
reziduale de întindere sunt plasate pe suprafaţa sârmei.

13
 Acest fapt conduce la diminuarea rezistenţei la relaxare şi la oboseală a arcului. În
consecinţă, arcurile executate din acest tip de sârme necesită o recoacere pentru detensionare în
urma înfăşurării. Temperatura de încălzire ar trebui să fie cât mai ridicată posibil fără a provoca
o scădere a rezistenţei sârmei. De aceea, arcurile din sârmă de oţel carbon tras şi sârmele pentru
instrumente muzicale sunt de regulă detensionate la temperaturi de 200-250°C; arcurile din
sârmă revenită în ulei, cu excepţia mărcilor de oţeluri aliate cu Cr-Si ar trebui detensionate la
300-350°C, iar cele realizate din oţeluri Cr-Si, la 350-400°C. La fel ca la arcurile foi, arcurile
elicoidale tensionate peste limita de curgere în directia sarcinilor de lucru vor poseda pe
suprafata activă tensiuni reziduale de compresiune în momentul îndepărtării sarcinii. Evident că
aceste tensiuni măresc durata de viaţă la oboseală de lungă durată. Desigur, arcul va trebui să fie
înfăşurat pe o lungime mai mare decât cea dorită pentru arcul final astfel încât după aşezare
piesa să aibă o lungime corectă. Practica preaşezării la rece a arcurilor puternic tensionate cu
indexuri între 5 şi 10 are ca scop prefixarea la o înălţime sau la o încărcare la care se produce o
tensiune corectată de 1100 N/mm2.
Aşezarea la cald este utilizată pentru creşterea rezistenţei la relaxare la temperaturi
ridicate de exploatare. În cursul acestui proces arcurile sunt încărcate şi fixate în timp ce sunt
încălzite la o temperatură peste cea anticipată de exploatare şi apoi răcite înainte de a fi
desfăcute. Tendinţa de relaxare sub sarcină la temperaturi ridicate nu numai că va fi minimizată,
dar se vor induce şi tensiuni de compresiune în fibrele exterioare ale sârmei care vor prelungi
durata de viaţă la oboseală. Cu toate acestea, tensiunile de compresiune apărute nu sunt aşa de
ridicate ca în cazul aşezării la rece.
Un procedeu mai puţin eficient este presarea la cald, prin care arcul va fi încălzit în
poziţie liberă la o temperatură superioară celei anticipată pentru serviciu şi în timp ce este cald se
comprimă la o înălţime sub cea de lucru sau instalată, înainte de eliberarea încărcării. Efectele
favorabile ale sablării cu alice asupra rezistentei la oboseală de lungă durată a arcurilor elicoidale
sunt similare cu cele folosite la arcurile foi şi la alte piese. Îmbunătăţirile obţinute în privinţa
rezistenţei la oboseală sunt de obicei de ordinul 4 la 1.
Pentru a fi eficientă, sablarea trebuie să atingă diametrul interior al spirei.
Ca la orice proces de inducere a tensiunilor reziduale de compresiune, ea este eficace
numai dacă tensiunile de lucru sunt cu mult sub limita de curgere (cu excepţia cazului în care
sunt folosite pentru îndepărtarea stratului decarburat şi optimizarea finisării suprafeţei). Pe
măsură ce tensiunile de lucru se apropie de limita de curgere, se va declanşa curgerea localizată
şi în acest mod o detensionare care va înlătura efectele benefice ale tratamentului termic de
14
sablare. Totodată, efectele favorabile ale sablării încep să se diminueze la o temperatură de
exploatare a arcului de 250°C şi dispar complet la peste 400°C.
Arcurile elicoidale care lucrează în condiţii de încărcare dinamică extremă, ca de exemplu
arcurile de supape ale motoarelor cu combustie intemă sau ale mecanismelor Diesel de injecţie a
combustibilului trebuie să fie proiectate cu grijă. Suplimentar faţă de tensiunile simple statice şi
dinamice trebuie luaţi în considerare şi alţi factori ca de exemplu condiţiile de mediu,
coordonarea timpului de reacţie (ridicare) cu cel de compresie, analiza armonicii şi tratamentele
de suprafaţă.

4.2.3.Finisarea arcului cuprinde urmatoarele etape:

 şlefuirea
În cazul în care arcul trebuie să fi plat la capete el se montează într-un dispozitiv care
asigură orientarea corectă în timpul prelucrării cu o roată abrazivă până la gradul dorit de
planeitate. Prelucrarea abrazivă se face întâi cu roţi grosiere apoi cu roţi fine. In timpul
abraziunii se va folosi un fluid corespunzătoare (apa sau o substanţă pe bază de ulei) pentru
răcirea arcului si a roţii de abraziune.
 Întărirea
Acest proces întăreşte oţelul pentru a rezista la oboseală şi pentru a nu se fisura în timpul
vieţii sale datorită flexărilor repetate. Întreaga suprafaţă a arcului este expusă unui baraj de
bile de otel mici care determina ciocnirea şi comprimarea oţelului.
 Reglarea pasului arcului.
Pentru a rezolva permanent pasul arcului pe lungimea dorită, arcul este total comprimat
astfel încât toate spirele să se atingă reciproc. Unii producători repetă acest proces de mai multe
ori.
 Acoperirea (Protecţia suprafeţei)
Protectia suprafeţei unui arc elicoidal depinde de şase factori:
a) Severitatea coroziunii mediului în care lucrează.
b) Gradul de protecţie corozivă impus pentru asigurarea duratei de viată a arcului.
c) Efectul acoperirii asupra proprietăţilor mecanice ale arcului (cum ar fi efectul
fragilizării prin hidrogen în urma placării);
d) Costul aplicării unei tehnici de acoperire;

15
 e) Efectul acoperirii asupra elementelor asociate şi a mediului (de exemplu cadmierea,
plumbuirea şi zincarea nu trebuie folosite în contact cu alimentele sau cu băuturile)
f) Disponibilitatea materialelor de protecţie şi a echipamentelor necesare pentru
implementarea tehnicii de acoperire.
Pentru a preveni coroziunea, întreaga suprafaţă a arcului este protejată :
 prin vopsire;
 prin înmuierea în cauciuc lichid;
 prin acoperire metalică, cu un alt metal, cum ar fi zinc sau crom. Placarea metalică
presupune rostogolirea arcului într-un container ce conţine pulbere metalică, apă, substanţe
chimice accelerante şi bile mici de sticlă care ajută pulberea metalică să adere la spirele
arcului. Placarea metalică se poate face si electrolitic,in galvanoplastie, folosind bai
electrolitice. In baia electrolitică arcul se aşează la catod, iar metalul cu care se va acoperi
arcul se aşează, sub formă de bară groasă, la anod, iar ca electrolit se foloseşte o soluţie ce
conţine ionii metalului de la anod.. Metoda se numeste electroliză cu anod solubil.
Galvanizarea face arcurile de oţel carbon, friabil, deci la scurt timp după placare (mai puţin
de patru ore) acestea trebuie să fie coapte la 325 la 375 ° F (160-190 ° C) timp de patru ore
pentru a contracara fragilizarea.

Tabelul A poate fi folosit ca un ghid general de selectie a tehnicilor de acoperire a

suprafeţelor finisate
Tabelul A Protectia anticorozivă a arcurilor
Criterii pentru Protecţii Adâncimea Metode de Avantaje speciale,
determinarea recomandate minimă a aplicare a precauţii, limite
protecţiei care va fi în ordinea stratului, protecţiei
folosită preferinţei mm

Expuse direct Acoperiri cu 0,025-0,051 Scufundare, Asamblările strânse vor

intemperiilor, dar care fosfat şi vopsiri pulverizare sau coji vopseaua
nu realizează fixări sau numai periere
strânse vopsiri
Expuse direct Placări cu 0,013 Electroplacare Bună protecţie corozivă,
intemperiilor, cadiniu sau cu îndepărtarea fragilizării
realizează fixări zinc prin hidrogen în special
strânse după electroplacare

Nu sunt expuse direct Placări cu 0,0038 Electroplacare La fel ca mai sus

intemperiilor, cadmiu sau
realizează fixări zinc
strânse

16
 Nu sunt expuse direct Acoperire cu 0,008-0,020 Scufundare Protecţie corozivă mai
intemperiilor, fosfat plus ulei slabă decât acoperirea cu
realizează fixări fosfat plus vopsea
strânse

Condiţii de coroziune Sârmă Grosimea Scufundarea la Aplicabilă sârmelor pentru

relativ uşoare preacoperită este cald sau arcuri din toate
pentru arcuri variabilă şi electroplacare dimensiunile, potrivită
depinde de pentru condiţii uşoare de
dimensiune coroziune

Condiţii de coroziune Oxid negru Mai puţin Soluţie alcalină

foarte uşoare de 0,005 de oxidare, 30-60
min la 140°C
Condiţii de coroziune Unsoare de ulei Dependent Scufundare sau Bună pentru protecţie
dintre cele mai uşoare sau compuşi de metoda pulverizare înainte de instalare şi
antirugină de aplicare pentru o perioadă scurtă
şi/sau după instalare
vâscozitatea
materialului

Controlul calităţii arcurilor se face cu dispozitive de testare care măsoară proprietăţile arcurilor
cum ar fi : duritatea metalului şi deformarea sub o forţă cunoscută. Analiza statistică a
rezultatelor testului poate ajuta producătorii să identifice problemele de producţie .
Gradul de puritate cât mai ridicat al oţelurilor pentru arcuri constituie o cerinţă de prim ordin.
Este bine cunoscut efectul defavorabil al incluziunilor nemetalice asupra duratei de viaţă la
oboseală. Din aceste considerente este justificată utilizarea unor oţeluri de calitatea celor
obţinute în cuptoare electrice (dezoxidate cu carbon, degazate în vid), destinate pentru rulmenţi
sau pentru aviaţie, iar în cazuri extreme chiar a celor retopite sub arc electric în vid.
Sulful este o măsură directă a purităţii oţelului şi de aceea este preferat ca acest element sa fie
conţinut mai puţin de 0,025% (ideal, sub 0,01%). De asemenea, din cauza efectului său
fragilizant, conţinutul în fosfor al oţelurilor pentru arcuri revenite nu trebuie să depăşească
0,025% (ideal, sub 0,010%). Incluziunile de aluminiu sunt probabil cele mai dăunătoare
deoarece sunt dure şi pot avea dimensiuni mari. În consecinţă, oţelul va trebui să aibă un
conţinut minim în aluminiu. Înainte de fabricarea arcului, producătorul de maşini şi utilaje va
verifica gradul de puritate şi calitatea suprafeţei oţelului.
Cele mai obişnuite cauze care provoacă cedarea prematură a arcurilor elicoidale (altele decât
puritatea otelului) sunt:
 Defectele de suprafată cum ar fi zgârieturile, crestăturile, cicatricile şi semnele de matriţă.

17
 Coroziunea, care produce ciupituri şi care este de obicei însoţită de fragilizarea prin
hidrogen.

 Tratamentul tehnic necorespunzător; de exemplu, unul care are ca rezultat o granulaţie

grosolană datorată temperaturii excesive şi care dezvoltă o microstructură
necorespunzătoare (insule de ferită sau carburi mari nedizolvate şi cu o dispersie
neuniformă).

18
 Bibliografie

1. Boiangiu Dumitru D., Constantinescu Constantin, Săveanu Luciu – „Arcuri” - Editura

Tehnică, Bucureşti , 1958
2. Constantin Viorica, Paladi Vasile – “Organe de masini si mecanisme”-Editura Fundatiei
Universitare “Dunarea de Jos” ,Galati, 2004
3. Dolga Valer – „Elemente pentru acumularea energiei si traducerea semnalelor” (Curs
13) –pentru studenti-http://www.mec.upt.ro/~dolga/EIM_13.pdf
4. Tudor Andrei –„Note de curs pentru student”i- Capitolul 5. Asamblari elastice-
Universitatea Politehnica Bucuresti
5. Urmă Dem., Ionescu Gh..- „Arcuri pentru vehicule” - Editura Transporturilor şi
Telecomunicaţiilor, Bucureşti , 1961
6. www.fim.usv.ro/pagini/specializari/tcm/files000/.../C13.DOC
7. www.didactic.ro/files/13/cap.asamblarielastice.pdf
8. www.madehow.com/Volume-6/Springs.html

19