CAPITOLUL 4

SISTEME DE ORGANIZARE A ÎNTREPRINDERII

4.1. Tipul de producţie; metode de organizare

a producţiei;
4.2. Metode de organizare a producţiei de
bază
OBIECTIVE PROPUSE:

Tipuri de producţie;

Parametrii liniei de producţie în flux

Metode de organizarea producţiei de bază;

 4.1. Tipul de producţie: metode
de organizare a producţiei;
Tipul de producţie – este o stare organizaţională determinată de
nomenclatorul de produse ce urmează a fi prelucrat, volumul
producţiei fabricate, gradul de specializare al întreprinderii şi
modul de deplasare a produselor de la un loc de muncă la
altul.

tipul de producţie în masă tipul de producţie în serie

tipul de producţie individual

Tipul de producţie în serie:

Serie mare Serie mijlocie

Serie mică
a) Tipul de producţie de masă
-Fabricarea unei nomenclaturi reduse de produse,
-în mod neîntrerupt şi în cantităţi mari sau foarte mari;

-Specializarea înaltă atât la nivelul locurilor de muncă,

-cât şi la nivelul întreprinderii;

-Deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul

-se face bucată cu bucată,
-în mod continuu cu ajutorul unor mijloace de transport specifice,
-cu deplasare continuă de felul benzilor rulante,
-conveioare sau planuri înclinate;

-locurile de muncă şi forţa care le utilizează au un grad înalt de

- specializare
- fiind amplasate în succesiunea operaţiilor tehnologice
- sub forma liniilor de producţie în flux.
 b) Tipul de producţie în serie
 este caracteristic întreprinderilor care fabrică o nomenclatură
relativ largă de produse, în mod periodic şi în loturi de fabricaţie
de mărime mare, mică sau mijlocie.
 gradul de specializare al întreprinderilor sau locurilor de muncă
este mai redus decât la tipul de serie mare, fiind mai ridicat sau
mai scăzut în funcţie de mărimea seriilor de fabricaţie;
 deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul se face
cu mijloace de transport cu deplasare discontinuă, cărucioare,
electrocare, etc. sau cu mijloace cu deplasare continuă,
pentru seriile mari de fabricaţie;
 locurile de muncă sunt amplasate după diferite criterii în funcţie
de mărimea seriilor de fabricaţie ( linii tehnologice sau grupe
omogene de maşini)
c) Tipul de producţie individuală
 fabricarea unei nomenclaturi foarte largi de produse, în
cantităţi reduse, uneori chiar unicate;
 repetarea fabricării unor produs are loc la intervale
nedeterminate, uneori fabricarea acestora putând să nu
se mai repete niciodată;
 utilajele din dotare au caracter universal, iar personalul
care le utilizează are o calificare înaltă;
 deplasarea produselor între locurile de muncă se face
bucată cu bucată sau în loturi mici de fabricaţie, cu
ajutorul unor mijloace de transport cu funcţionare
discontinuă;
 amplasarea locurilor de muncă în secţiile de producţie se
face conform principiului grupului omogen de maşini.
 4.2. METODE DE ORGANIZARE A
PRODUCŢIEI DE BAZĂ
 O influenţă puternică asupra metodelor de
organizare a activităţii de producţie o are tipul
de producţie existent în cadrul întreprinderii.
 Din acest motiv, metodele de organizare a
procesului de producţie pot fi:
- producţie în flux – producţia de masă;
- producţie pe comenzi – producţie de serie;
- producţie pe unicate – producţie individuală
a) Organizarea producţiei în flux
a.1) Definirea noţiunii; trăsături
caracteristice de bază
Realizarea unei încărcări complete a
locurilor de muncă, prin permanentizarea
executării unei operaţii, sau grup de
operaţii, pe anumite locuri de muncă ale
fluxului tehnologic.

Q  t  Ft
Trăsături:
 1) divizarea procesului tehnologic în operaţii egale sau
multiple din punct de vedere al timpului necesar pentru
prelucrarea unui produs şi stabilirea unor succesiuni
raţionale a acestora;
 2) repartizarea acestor operaţii pe anumite locuri de
muncă specializate în realizarea lor;
 3) amplasarea locurilor de muncă în ordinea impusă de
succesiunea tehnologică a operaţiilor, sub formă de fluxuri
tehnologice;
 4) procesul de producţie se desfăşoară în mod
concomitent pe toate locurile de muncă ale liniei în flux;
 5) deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul se
face cu ajutorul unor mijloace de transport adecvate;
 6) executarea unui anumit produs sau a unei grupe de
produse asemănătoare din punct de vedere constructiv,
al gabaritelor sau al procesului tehnologic;
 Locurile de muncă de pe liniile de flux diferă ca
număr în funcţie durata operaţiilor pe care le
execută:

 durate egale cu mărimea tactului de producţie:

N lmi  1

 durate multiple de mărimea tactului:

ti
N lmi 
T
 b) Tipologia liniilor de producţie
în flux
b.1) După gradul de continuitate:
- linii de producţie în flux continuu;
- linii de producţie în flux intermitent.

b.2)După nomenclatura producţiei fabricate:

- linii de producţie în flux cu nomenclatură constantă;
- linii de producţie în flux nomenclatură variabilă;
- linii de producţie în flux nomenclatură de grup.

b.3)După felul ritmului de funcţionare:

- linii de producţie în flux reglementat;
- linii de producţie în flux cu ritm liber.
 c) Proiectarea liniilor de
producţie în flux
c.1) proiectarea constructivă: presupune luarea în consideraţie a
acelor elemente care să asigure stabilitatea lor constructivă, unificarea şi
tipizarea acestora, precum şi asigurarea interschimbabilităţii lor.

c.2) proiectarea tehnologică a aceloraşi produse va stabili:

 nomenclatorul produselor care vor fi prelucrate în cadrul liniei;
 stabilirea operaţiilor tehnologice şi a succesiunii lor;
 utilajele care vor fi folosite, etc.
 d) Parametrii de funcţionare ai
liniilor de producţie în flux
Cei mai importanţi parametrii de funcţionare ai
unei linii de producţie în flux determinaţi în
momentul proiectării acesteia sunt:
1. tactul de producţie;
2. ritmul de lucru;
3. numărul de locuri de muncă din cadrul liniei;
4. numărul de muncitori care lucrează pe linie;
5. lungimea liniei;
6. viteza de deplasare a mijloacelor de transport
care servesc linia.
d.1. Tactul de producţie
reprezintă intervalul de timp la care ies de pe linie două produse
consecutive. Relaţia generală de calcul este:

t  60
T
Q
T - tactul de producţie al liniei;
t - fondul de timp al liniei pe o perioadă determinată, exprimat în ore;
Q - producţia ce urmează a fi prelucrată în perioada de timp stabilită.
Relaţia generală de calcul a tactului de producţie este influenţată de
particularităţile existente în întreprindere.
 t  60  i
T
d.1.1. există întreruperi: Q

t  60  K
T
Q

d.1.2.linii polivalente, norme de timp diferite nt B

b
t  60 nt A
T  Kr
A  bB  cC nt C
c
nt A
d.1.3.linii polivalente, norme de timp identice

t  60
T  Kr
A  B  C  ....
d.2. Ritmul de lucru al liniei în
flux
reprezintă cantitatea de produse care se
execută pe linie în unitatea de timp.
1
R
T

Pp
R
t  60
 d.3. Numărul de locuri de muncă

numărul de locuri de muncă pentru fiecare

operaţie în parte este dat de relaţia:
ti
N lmi 
T
numărul de locuri de muncă pe total linie este
dat de relaţia:
n

 ti
N lmt  i 1

T
 d.4.Numărul de muncitori care
lucrează pe linia în flux
- norma de servire este egală cu 1 dacă maşinile
nu au timpi de lucru automaţi;
- dacă maşinile au timpi de lucru automaţi,
norma de servire este mai mare decât 1 şi se
poate determina după relaţia:
t ai  t oi
N si 
t oi

ti
N mi 
N si
 d.5. Lungimea liniei de
producţie în flux
- dacă locurile de muncă sunt aşezate de
aceiaşi parte a benzii rulante:


L  d N lmt
- dacă locurile de muncă sunt pe ambele părţi
ale benzii rulante:


d N lmt
L
2
d.6. Viteza de deplasare


d
v
T
e. Amplasarea locurilor de muncă în
cadrul liniilor de producţie
în flux
Pentru aceasta se foloseşte cu bune rezultate
metoda gamelor fictive.
Metoda gamelor fictive operează cu două
concepte, şi anume:
e.1.gama reală de fabricaţie: reprezintă ansamblul
operaţiilor tehnologice destinate fabricării unui produs.
 e.2.gama fictivă de fabricaţie: a unui lot de produse
reprezintă ansamblul operaţiilor tehnologice destinate
fabricării unui lot de produse.
 Amplasarea locurilor de muncă folosind
metoda gamelor fictive este
realizată în următoarele etape:
a) inventarierea operaţiilor pentru fiecare produs în parte, cu specificarea numerelor
de ordine pe care apar acestea în fluxul tehnologic al fiecărui produs;
b) determinarea frecventei de apariţie a fiecărei operaţii pe fiecare număr de
ordine din gama reală a fiecărui produs;
c) determinarea timpului necesar pentru fiecare operaţie şi număr de ordine pentru
care există o frecvenţă de apariţie, determinată în etapa anterioară, după
relaţia: n
T nec   Q i  n ti
i 1
d) determinarea numărului de locuri de muncă necesare fiecărei operaţii în parte
din cadrul liniei se face conform relaţiei
Tneci
N lmi 
Tdi
e) amplasarea efectivă a locurilor de muncă are la bază principiul conform căruia în
cadrul fluxului tehnologic al tuturor produselor nu trebuie să existe întoarceri de la
un loc de muncă la altul din cadrul liniei în flux.
f. Dimensionarea suprafeţelor de producţie pentru
liniile de producţie în flux.
n
Stot   N lmi Sti
i1

Sb  L  l
ST  Stot  Sb
 Dintre efectele economice cele mai des întâlnite în
urma folosirii liniilor de producţie în flux,
menţionăm:
 deoarece tipul de producţie în care se folosesc cu preponderenţă liniile
în flux, este tipul de serie mare sau de masă, maşinile şi utilajele folosite
au randament ridicat şi utilizează echipament tehnologic specializat;
 utilizarea utilajelor de înaltă specializare şi a unor resurse umane cu
calificare doar pentru un număr redus de operaţii tehnologice,
conduce la creşterea substanţială a productivităţii muncii, în condiţiile
reducerii sistematice a cheltuielilor de timp şi de muncă;
 ca urmare a creşterii productivităţii muncii, va creste volumul de
producţie în condiţiile creşterii gradului de utilizare a capacităţilor de
producţie;
 utilizarea unor maşini, utilaje şi echipament tehnologic de înaltă
specializare permite realizarea unor operaţii tehnologice de înaltă
precizie, în urma cărora se vor obţine produse cu un nivel ridicat de
calitate;
 deoarece toate fazele tehnologice de realizare a unui produs sunt
concentrate în cadrul unei singure linii de producţie, va avea loc o
reducere a ciclului de fabricaţie al produsului, o scădere a mărimii
stocurilor de producţie neterminată şi o accelerare a vitezei de rotaţie
a mijloacelor circulante;
 transportul intern este foarte mult redus, datorită amplasării operaţiilor în
ordinea succesiuni tehnologice, iar deplasarea produselor între acestea
se face de regulă cu ajutorul benzilor rulante;
g. Organizarea producţiei de serie
mica şi individuală
Caracteristicile principale ale organizării acestor tipuri de producţie sunt:
 organizarea secţiilor de bază se face după principiul tehnologic,
ceea ce presupune că în cadrul secţiilor de bază se execută faze de
proces tehnologic, iar amplasarea utilajelor se face după metoda
grupelor omogene de maşini;
 în cazul unor produse de gabarit foarte mare, organizarea procesului
de producţie se face după principiul poziţiei fixe, conform căruia
produsul este aşezat pe un amplasament fix, iar prelucrarea acestuia
se face prin deplasarea echipelor de muncitori de la un produs la
altul şi în ordinea impusă de fluxul tehnologic;
 specializarea maşinilor şi utilajelor este foarte redusă (utilaje
universale) capabile să se adapteze uşor la schimbarea
nomenclatorului de fabricaţie printr-un număr forte mic de reglaje;
 trecerea de la un loc de muncă a produselor se face bucată cu
bucată sau în loturi mici de fabricaţie, cu ajutorul unor mijloace de
transport cu deplasare discontinuă de tipul cărucioarelor manuale,
electrocarelor sau motostivuitoarelor.
 pentru fabricarea produselor, în acest caz, se foloseşte o tehnologie
sumară valabilă pentru întreaga gamă de produse executate,
urmând ca detaliile tehnologice ale fiecărui produs să fie definitivate
în cadrul fiecărui loc de muncă de către muncitorul care-l utilizează.
Organizarea procesului de producţie după principiul
tehnologic are o serie de avantaje şi dezavantaje, din care
mai importante sunt următoarele:

a) Din rândul avantajelor cel mai important este dat de

faptul că procesul de producţie are o flexibilitate foarte
mare , putându-se adapta rapid la schimbarea
nomenclatorului de fabricaţie.

b) Dezavantajele mai importante sunt :

- volumul de transport intern şi manipulare este foarte
ridicat;
- necesită forţa de muncă cu un grad ridicat de calificare;
- ciclul de producţie al produselor este foarte lung;
- controlul calităţii producţiei este mult mai complex în
vederea obţinerii de produse de calitate superioară.
 Metoda verigilor este utilizată pentru amplasarea locurilor de
muncă după
principiul grupelor omogene de maşini.

ETAPE
1. Întocmirea tabloului verigilor constă în stabilirea verigilor de producţie
pentru fiecare produs care urmează să fie prelucrat pe utilajele care
urmează să fie amplasate pe suprafaţa de producţie. Pentru
aceasta se construieşte un tabel, care va avea în capătul
coloanelor denumirea produselor fabricate, fiecare coloană având
câte două subcoloane. Denumirea subcoloanelor va reprezenta
numele locurilor de muncă din succesiunea fluxului tehnologic şi a
verigilor de producţie corespunzătoare fiecărui produs.
2. Întocmirea tabloului intensităţilor de trafic este a doua etapă a
metodei verigilor reprezentată de un tabel triunghiular, ale cărei
coloane şi linii vor purta denumirea locurilor de muncă ce urmează
sa fie amplasate. La intersecţia liniilor cu coloanele vor fi marcate
verigile de producţie corespunzătoare produselor care vor fi
prelucrate.
3. Analiza posibilităţilor de amplasare;
4. Amplasarea locurilor de muncă.
 Metoda tehnologiilor de grup
 Pentru trecerea la fabricaţia produselor de la loturi mici la loturi
mari de fabricaţie, în condiţiile unor întreprinderi care fabrică o
nomenclatură largă de fabricaţie, se foloseşte metoda
tehnologiilor de grup.
 Potrivit acestei metode diferitele produse care se fabrică în loturi
mici vor fi încadrate în anumite grupe de fabricaţie pe baza unor
caracteristici comune constructive sau tehnologice.
Folosirea metodei tehnologiei de grup oferă următoarele
avantaje:
a) permite folosirea unor maşini şi utilaje specializate, de mare
randament şi trecerea la fabricaţia produselor pe baza
metodelor de organizare a producţiei în flux cu toate avantajele
ce decurg din aceasta;
b) permite folosire unor echipamente tehnologice specifice unei
clase de produse sau piese, în locul unor echipamente specifice
fiecărui produs în parte, ceea ce micşorează considerabil
volumul de muncă necesar proiectării şi producerii acestora.
c) influenţează în mod pozitiv mărimea ciclului de fabricaţie,
folosirea capacităţii de producţie, nivelul productivităţii muncii şi
al costurilor de producţie.