ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Facultatea de Management

Management operaţional

Prof. Univ. Dr: Dobrin Cosmin

 Organizarea – funcţie a managementului operaţional

Analiza condiţiilor de fabricaţie pentru adoptarea metodelor, tehnicilor şi

instrumentelor de management operational
numărul de niveluri
de structură

diversitatea numărul de
materiilor prime componente de la
folosite în execuţia acelaşi nivel de
produselor
Caracteristicile structură

produsului finit

numărul de repere complexitatea

care se execută în legăturilor
acelaşi timp constructive
 Particularităţile procesului tehnologic

• În funcţie de volumul producţiei, gradul de continuitate, de specializare şi volumul

de muncă necesar, procesele de obţinere a produselor pot avea:
• caracter convenţional-continuu - producţia se află în permanenţă în diferite stadii de
prelucrare; este specifică organizaţiilor caracterizate printr-o nomenclatură restrânsă, care
realizează produse în cantităţi mari;
z  (s)  w, de unde rezultă că z = f (w, s).

• convenţional-discontinuu- are loc o succesiune a fabricării şi livrării diferitelor feluri de

produse.
z  (d)  w, rezultă că z = f (w, d).
z = momentul de lansare în fabricaţie,
w = termenul de obţinere a produsului finit, semifabricat, subansamblu sau reper
s = stocurile de producţie neterminată care se află permanent în prelucrare
 Tipul de producţie
Tipul de producţie este determinat de un ansamblu
de factori interdependenţi:
• volumul (cantitatea) producţiei,
• complexitatea constructivă şi tehnologică a produselor,
• nivelul şi formele specializării producţiei,
• nivelul tehnic al utilajelor din dotare,
• nivelul de pregătire profesională al resursei umane etc.

• Ierarhizarea proceselor de producţie, pe baza trăsăturilor celor mai generale, a condus la

următoarele trepte de diferenţiere:
• producţia individuală,
• producţia de serie
• producţia de masă.

• Se impune determinarea tipului de producţie la nivel de reper-operaţie sau la nivel de verigă de

producţie.
Determinarea tipului de producţie la nivelul unei verigi de producţie

• Criteriul principal folosit de metodele cantitative pentru aprecierea tipului de

producţie: „numărul de obiecte-operaţie” (No) executate la un loc de muncă:
No = 1 – tip de producţie de masă;

2 < No < 6 – tip de producţie de serie mare;

6 < No < 10 – tip de producţie de serie mijlocie;

10 < No < 20 – tip de producţie de serie mică;

No > 20 – tip de producţie individuală.

• O astfel de metodologie măsoară exact tipul de producţie în două cazuri:

 când la un loc de muncă se execută continuu un singur obiectiv-operaţie;
 când la un loc de muncă se execută mai multe obiective-operaţii ale căror volume de muncă
sunt repartizate uniform pe timpul maxim disponibil.

• Se impune utilizarea unui indicator sintetic, care, incluzând toate cazurile

particulare, să permită o caracterizare unitară a tipului de producţie.
• Pentru cazul concret al stabilirii tipului de producţie:
n
k tp    p1 log 2 p1 ;
i 1
n

• în care p 1
i 1
i

• unde: - coeficientul tipului de producţie;

k tp
- ponderea timpului necesar executării programului de producţie
al p1
reperului (i) în fondul de timp maxim al locului de muncă;
n - număr de repere care se execută la un loc de muncă.
• Ponderea timpului necesar executării programului de producţie al reperului (i) în
fondul de timp maxim-disponibiltali qlocului de muncă se determină cu relaţia:
i
pi 
Tmax

• unde: ti
qi - durata normată a operaţiei reperului (i), minute/bucată;

Tmax - volumul producţiei reperului (i), bucăţi;

• Pentru determinarea tipului de producţie la nivel de atelier şi secţie poate
fi utilizat coeficientul mediu al tipului de producţie, calculat ca o medie
aritmetică astfel:
m

 k T max ij ij
t tpi  i l
m

 T max
i l
ij

• unde:
k ij - coeficientul tipului de producţie la locul de muncă (i);
T max ij - fondul de timp maxim-posibil al locului de muncă (i) din atelierul (secţia) j;
m - numărul locurilor de muncă din atelierul (secţia) j.
 .
Determinarea tipului de producţie la nivel de reper-operaţie
• Gradul de omogenitate şi continuitate poate fi cuantificat, pentru fiecare reper g
şi operaţie k, cu ajutorul unui indicator TPkg :
Rg
TPkg 
Tuk

• unde:
g  l, q
Rg - ritmul mediu al fabricaţiei reperului g, în min/buc;
k  l, n
Tuk - timpul unitar, de prelucrare a reperului g la operaţia k;

• Încadrarea unei anumite operaţii k în producția de serie sau masă se face astfel:
 dacă TPkg > 1, operaţia corespunde producţiei de serie;
 dacă TPkg ≤ 1, operaţia corespunde producţiei de masă.
• Producţia de serie poate fi diferenţiată astfel:
dacă 1 < TPkg ≤ 10, operaţia corespunde producţiei de serie mare;
dacă 10 < TPkg ≤ 20, operaţia corespunde producţiei de serie mijlocie;
dacă TPkg > 20, operaţia corespunde producţiei de serie mică.
 • Este posibil ca nu toate operaţiile unui reper g să se încadreze în acelaşi tip de
producţie.
Este necesară determinarea tipului de producţie predominant, specific fabricării reperului g.
• Se calculează ponderea operaţiilor, corespunzător fiecărui tip de producţie:
100  M 100  SM 100  SMj 100  Sm
 
A%  ; B%   ; C%   ; D%  
n n n n
n - numărul total de operaţii din procesul tehnologic de fabricaţie al reperului g;
M, SM, SMj, Sm - numărul de operaţii ce se încadrează în tipurile masă (M), serie mare (SM), serie
mijlocie (SMj), serie mică (Sm).

• Tipul predominant de producţie în care se încadrează fabricaţia reperului g se

stabileşte în funcţie de ponderea cea mai mare (peste 50%) a coeficienţilor A, B, C, D.
Dacă nu se întruneşte această condiţie se cumulează valorile coeficienţilor, începând cu
producţia de masă (A + B > 50%, B + C > 50% etc.).
 Tipul predominant se stabileşte la nivelul inferior al celor două tipuri de producţie luate în calcul.
 Influenţa directă a tipului de producţie asupra
managementului operaţional

Influenţa tipului de producţie asupra managementului operaţional se

realizează prin:
nomenclatura de fabricaţie şi stabilirea acesteia;
 determină o descentralizare netă a muncii de management operaţional la nivelul secţiilor,
atelierelor şi locurilor de muncă.
forma de organizare spaţială a fabricaţiei.
 dacă producţia este organizată pe comenzi, în loturi sau în flux, utilajulele se amplasează pe
grupe de maşini de acelaşi tip, pe linii de fabricaţie în flux cu variantele: bandă rulantă, producţie
sincron, linii tehnologice etc.
• Dependenţa formelor de management operaţional al fabricaţiei faţă de tipul
de producţie:
Ordinea prelucrării Metoda de corelare a programării
Tipul de producţie Forma de management operativ
art. unui produs între secţii

1 2 3 4
Coordonarea montajului cu
1. Producţie de masă Pe baza ritmului de livrare Continuă prelucrarea mecanică pe baza
ritmului

Refacerea permanentă a stocului

mare – pe stoc Lot cu periodicitate riguroasă
tehnologic din depozitul tampon

2. Producţie de serie Cu decalaje de completare în raport

mijlocie – pe bază de subansamble Pe loturi în cadrul seriei date
cu termenele de livrare a seriei

mică – pe complete şi Grafic, diferenţiat în raport cu

Pe loturi în cadrul seriei date
subansamble termenul de montaj

Pe complete de piese Decalaj calendaristic în raport cu

3. Producţie individuală pe comenzi
necesare produsului termenul de livrare
 Întrebări pentru autoevaluare

• 1. Explicaţi mecanismul prin care tipul de producţie şi formele organizatorice adoptate

influenţează strategia unităţii, în cele trei faze ale acesteia (formularea, implementarea,
evaluare şi controlul strategiei).
• 2. O unitate industrială a determinat, pe bază de calcule riguroase, tipul de producţie.
Managerii subunităţilor doresc determinarea tipului de producţie pentru fiecare centru de
producţie. Este necesar noul calcul?
• 3. Ce înţelegeţi prin producţie cu caracter continuu? Dar discontinuu? Cum se realizează
corelaţiile dintre termenul de lansare în fabricaţie şi cel final de execuţie a produselor în cele
două cazuri?
• 4. Care sunt particularităţile unui produs, din profilul unităţii, care influenţează procesul
M.O.?
• 5. Care funcţii ale M.O. sunt accentuate în cazul formelor superioare de organizare a
producţiei (fluxuri de fabricaţie, producţie automatizată etc.)?