2.1.2.

Cabluri din oţel

Cablurile se execută din sârme de oţel carbon de calitate, tras la rece, cu o rezistenţă la
rupere de 1200…1800 N/mm2.
Cea mai largă utilizare o au cablurile duble de construcţie obişnuită, cu un strat de
toroane circulare (fig.3). Acest tip de cablu este alcătuit din sârme de acelaşi diametru, înfăşurate
elicoidal în jurul unei sârme centrale formând toroanele. La rândul lor, toroanele obţinute se
înfăşoară în cablu în jurul unei inimi.

Fig.3. Secţiune transversală printr-un cablu dublu, de construcţie normală.

Sârmele şi toroanele se pot înfăşura spre stânga sau dreapta. Deci, după sensul de
înfăşurare, sunt:
- cabluri paralele, la care sârmele şi toroanele se înfăşoară în acelaşi sens, rezultând
cabluri paralele pe stânga (S/S) sau pe dreapta (Z/Z);
- cabluri în cruce, la care sârmele în toron şi toroanele în cabluri se înfăşoară în sensuri
inverse; deci cabluri în cruce dreapta-stânga (Z/S) sau stânga-dreapta (S/Z).
Cele mai utilizate cabluri sunt cele în cruce, datorită tendinţei mai reduse de desfăşurare.
Notarea (simbolizarea) cablurilor de construcţie normală se face prin două cifre M x N
(de exemplu 6 x 19 sau 6 x 37), prima indicând numărul toroanelor din cablu, iar a doua numărul
sârmelor din toron.

2.2. Organe pentru ghidarea şi acţionarea organului flexibil

Organele pentru ghidarea cablurilor şi lanţurilor sunt rolele, destinate să servească drept
reazeme ale acestora în punctele în care apar modificări ale traseului lor.
Organele pentru acţionarea cablurilor şi lanţurilor sunt roţile de acţionare şi tobele, ele
fiind destinate transmiterii mişcării către organul flexibil.

2.2.1. Role pentru cabluri

 Rolele pentru cablu se execută în mod obişnuit prin turnare, din fontă cenuşie şi, mai rar
din fontă cu grafit nodular sau maleabilă.
La maşinile care lucrează în condiţii grele de exploatare, rolele se execută prin turnare
din OT 45 sau OT 50. În anumite condiţii se pot utiliza şi role de construcţie sudată, deoarece
sunt mult mai uşoare.

Fig.4. a) Rolă de cablu turnată; b) Profilul şanţului rolelor de cablu.

În obada rolei este strunjit un şanţ care, pentru a asigura condiţii bune de funcţionare,
trebuie să realizeze:
- o suprafaţă cât mai mare de contact cu cablul;
- imposibilitatea de înţepenire a cablului;
- posibilitatea unei abateri cât mai mari a ramurilor cablului din planul rolei, fără
apariţia contactului dintre cablu şi bordurile şanţului (acest contact creează
posibilitatea de cădere a cablului de pe rolă).

2.2.2. Tobe pentru cabluri

Tobele sunt organele mecanismelor de ridicare pe care se înfăşoară cablurile în scopul

deplasării pe verticală a sarcinilor. Din punct de vedere funcţional se deosebesc:
- tobe simple (pentru o singură ramură de cablu);
- tobe duble (pentru două ramuri).

Fig.5. Tobe pentru cabluri: a) tobă simplă; b) tobă dublă.

 Tobele se confecţionează prin turnare din Fc 200 sau OT 40, iar pentru sarcini foarte
mari, prin sudarea elementelor componente executate din OL 37. Pe suprafaţa de lucru se prevăd
şanţuri elicoidale (renuri) cu scopul de a asigura înfăşurarea regulată a cablului, evitându-se
totodată frecarea spirelor alăturate si uzura permanentă a cablului. De asemenea, tobele se prevăd
în lateral cu borduri pentru a se evita căderea cablului.

2.2.3. Roţile dinţate

Roţile dinţate pentru lanţurile cu eclise şi bolţuri au periferia prevăzută cu dinţi de o

construcţie specială, în golurile cărora se aşează bolţurile lanţului, realizându-se astfel o
solidarizare prin angrenare a lanţului cu roata.

Fig.6. Roată dinţată de lanţ.

Roţile dinţate se execută prin turnare din fontă sau oţel şi prin forjare, profilul dinţilor
prelucrându-se prin frezare.

2.2.4. Palane

Palanele sunt nişte dispozitive de transmisie, specifice maşinilor de ridicat, formate

dintr-un ansamblu de role înfăşurate de acelaşi cablu, care realizează o multiplicare a forţei
dezvoltate de organul de acţionare, prin repartizarea greutăţii sarcinii de ridicat pe mai multe
ramuri de cablu. Cum pe organul de acţionare (tobă) se înfăşoară una sau două ramuri de cablu,
palanele pot fi simple sau gemene.
 Fig.7. Palane factoriale; a – palan simplu; b – palan geamăn; 1 – tobă; 2 – cablu;
3 – muflă mobilă; 4 – cârlig; 5 – muflă fixă; 6 – rolă de egalizare.

Rola de egalizare nu se roteşte, ea având numai rolul de a prelua (egaliza) eventualele

diferenţe de alungiri ale organului flexibil. Din acest motiv, se admite ca diametrul acesteia să fie
mai mic decât diametrele celorlalte role ale palanului. Dacă se consideră că palanul geamăn este
alcătuit din două palane simple, rola de egalizare ar reprezenta punctul de reuniune al capetelor
celor două cabluri.
Palanele gemene prezintă în comparaţie cu cele simple, avantajul că asigură o deplasare
perfect verticală a sarcinii, precum şi o încărcare egală a reazemelor tobei.
Caracteristica principală a unui palan este numărul de ramuri portante, care determină sau
se alege în funcţie de sarcina de ridicat.

2.3. Organe pentru apucarea şi suspendarea sarcinilor

Principalele organe pentru apucarea şi suspendarea sarcinilor sunt cârligele şi ochiurile.

Acestea se solidarizează cu mufla mobilă a mecanismului de ridicare.
Deoarece forma sarcinilor nu permite întotdeauna atârnarea lor nemijlocită în cârlig, se
folosesc şi unele organe auxiliare a căror construcţie depinde de felul sarcinilor (individuale, în
bucăţi sau vărsate).

2.3.1. Cârlige şi ocheţi

Cârligele se pot clasifica după următoarele două criterii:

- după modul de construcţie: cârlige forjate (matriţate) şi cârlige lamelare (din plăci);
- după tipul de construcţie: cârlige simple şi duble.
Pentru sarcini mai mici se utilizează cârlige simple forjate, în cazul sarcinilor foarte mari
utilizându-se cârlige duble executate din lamele.
 Fig.8. Cârlige; a – cârlig forjat simplu; b – cârlig forjat dublu; c – cârlig din plăci;
1 – plăci; 2 – coliere de strângere; 3 - capul cârligului; 4 - bucşă; 5 – armătură amovibilă;
6 – tija cârligului.

Pentru capacităţi de ridicare mari şi foarte mari (peste 80 – 100 t), în locul cârligelor se
folosesc de obicei ochiurile (ocheţii). Datorită formei lor închise, sub aceeaşi încărcare, starea de
tensiune în ocheţi este mai uşoară decât cea care se dezvoltă în cârlige. Dezavantajul ocheţilor
constă într-o oarecare dificultate la suspendarea sarcinii, deoarece organele auxiliare de legare
trebuie introduse prin ochi.

2.3.1.1. Montajul cârligelor şi ochiurilor

Montajul cârligelor şi ochiurilor la grupul mobil de role al palanelor de ridicare, se face în

cadrul unui ansamblu, denumit muflă. O cerinţă de bază impusă muflei este mobilitatea
cârligului (ochetului). Acesta se poate roti, atât după axa tijei sale, cât şi după o axă
perpendiculară pe aceasta. În funcţie de construcţia lor, muflele pot fi normale, scurtate şi mufle
speciale.
2.3.2. Organe auxiliare pentru apucarea şi suspendarea sarcinilor individuale sau vărsate

2.3.2.1. Dispozitivul de încleştare

Se foloseşte pentru ridicarea unor sarcini în bucăţi mari, cu avantajul că timpul pentru
atârnarea şi eliberarea sarcinii este micşorat prin aceea că, operaţia de agăţare a sarcinii cu
ajutorul unor organe flexibile de prindere este înlocuită prin strângerea sarcinii de către
dispozitiv.
2.3.2.2. Electromagneţi pentru sarcini

Pentru manipularea şi transportul materialelor feromagnetice sub forme ca: brame, profile
laminate, table, sfărâmături de fontă etc., a căror manevrare cu alte mijloace ar fi incomodă sau
periculoasă, se întrebuinţează electromagneţi de ridicare. Prinderea sarcinii se realizează prin
intermediul unuia sau mai multor electromagneţi suspendaţi în cârligul mecanismului de ridicare.
Electromagneţii pentru sarcini sunt construiţi de obicei în formă rotundă. Alimentarea bobinei se
face în curent continuu, cu ajutorul unui cablu electric flexibil, care trebuie menţinut mereu
întins, pentru a evita frecarea sa cu sarcina sau alte acţiuni mecanice vătămătoare. Construcţiile
moderne de electromagneţi permit transportul materialelor în stare caldă până la aproximativ
500°C.
2.3.2.3. Graifărele

Graifărele sunt nişte dispozitive ataşate instalaţiilor de ridicare, care se folosesc pentru
preluarea prin săpare a materialelor vărsate, ridicarea şi descărcarea acestora în mijloace de
transport sau grămadă. Ele au în structura lor două cupe, prin a căror închidere sau deschidere se
face prinderea, respectiv eliberarea materialului.
Orice graifăr are în componenţă două mecanisme:
- mecanismul de închidere-deschidere;
- mecanismul de ridicare-coborâre.
În funcţie de modul de amplasare a celor două mecanisme se disting două categorii de
graifăre: graifăre monocablu şi graifăre bicablu.
După construcţia cupelor, ambele tipuri de graifăre pot fi:
- cu două cupe;
- cu mai multe cupe (graifăre polip);
- cu cupe speciale.

2.4. Organe pentru blocare şi frânare

Organele de blocare – opritoarele – şi organele de frânare – frânele – sunt dispozitive

utilizate în construcţia maşinilor de ridicat şi altor utilaje pentru:
- realizarea opririi mecanismului într-un timp determinat;
- asigurarea menţinerii în repaus a mecanismului după oprire, împiedicând mişcarea
într-unul din sensurile de rotaţie.

2.4.1. Opritorul cu clichet

Opritoarele cu clichet sunt formate dintr-o roată cu dantură specială (asimetrică), montată
pe un arbore al mecanismului care trebuie blocat şi o piesă de formă caracteristică, numită
clichet, fixată articulat pe o parte fixă a mecanismului. Arcul lamelar menţine un contact
permanent între clichet şi dantura roţii. La rotirea arborelui maşinii în sensul permis, clichetul
alunecă pe dinţi. La încetarea mişcării, dacă apare tendinţa de rotire inversă, clichetul pătrunde în
golul dintre dinţi, blocând roata.

2.4.2. Opritorul cu role

Opritoarele cu role sunt destinate pentru fixarea unui element rotitor exterior.

2.4.3. Frânele

Frânele sunt subansambluri care au rolul de a absorbi forţele de inerţie ale maselor
mobile ale mecanismelor, după deconectarea motoarelor acestora, realizând în acest mod oprirea
mişcării. Utilajele metalurgice folosesc în mod curent frâne semiautomate, care realizează
frânarea prin acţiunea unei contragreutăţi sau a unui arc, iar defrânarea datorită unui
electromagnet conectat în paralel cu motorul de acţionare; deconectarea motorului reprezintă şi
comanda de frânare.

2.4.3.1. Frâna cu doi saboţi

Frânele cu doi saboţi au un singur organ mobil constând dintr-o roată cu periferia netedă
(discul de frână), montată pe unul din arborii mecanismului şi două organe fixe (saboţii), a căror
suprafaţă de lucru este conturată după un arc de cerc de rază egală cu raza discului de frână. La
deconectarea motorului de la reţea se deconectează şi electromagnetul frânei şi, ca urmare,
contragreutatea presează saboţii pe discul de frână. La conectarea motorului electromagnetul
ridică contragreutatea.

2.4.3.2. Frâna cu bandă

Frânele cu bandă au ca element caracteristic o bandă din oţel cu ferodo, care înfăşoară o
roată de frână sub un unghi de aprox.250°. Capetele benzii sunt prinse articulat la o pârghie, care
rotită într-un sens produce frânarea, iar în celălalt sens, slăbirea frânei. Acţionarea pârghiei în
sensul frânării se face în mod obişnuit cu ajutorul unei contragreutăţi, iar defrânarea cu ajutorul
unui electromagnet.
În funcţie de modul de amplasare a capetelor benzii pe pârghia de comandă, frânele cu
bandă se grupează în:
- frâne simple;
- frâne cu însumare;
- frâne diferenţiale.
Frânele simple şi cele diferenţiale, la care valoarea momentului de frânare este funcţie de
sensul de rotaţie, se folosesc la mecanismele la care momentul activ are un singur sens
(mecanismul de ridicare a sarcinii). Frânele prin însumare se folosesc la mecanismele la care se
frânează în ambele sensuri de mişcare (mecanismul de translaţie), întrucât ele pot fi astfel
construite, încât valoarea momentului de frânare să nu fie funcţie de sensul de rotaţie al roţii de
frână.
Frânele cu bandă sunt capabile de momente de frânare mai mari şi au o construcţie mai
simplă decât frânele cu saboţi. În schimb, la frânele cu bandă, arborele roţii de frână este puternic
solicitat la încovoiere. Din această cauză, frânele cu bandă sunt mai puţin utilizate decât cele cu
saboţi. În general, ele se utilizează la macaralele la care toate mecanismele sunt acţionate de un
motor unic.

2.4.3.3. Frânele conice şi cu discuri (axiale)

Frânele cu discuri (plane şi conice) se executa atât ca frâne semiautomate, cât şi ca frâne
automate. Datorită construcţiei lor compacte, ele sunt frecvent utilizate în construcţia unor
mecanisme de ridicat, la gabaritele cărora se impun condiţii strânse (de exemplu palane manuale
sau electropalane). Construcţiile moderne de electromotoare cu frâne înglobate sunt, de
asemenea, realizate cu frâne cu discuri. Spre deosebire de frânele cu saboţi sau cu bandă, la care
deplasarea organelor de lucru are direcţia radială, la frânele cu discuri deplasarea acestora este
axială, de unde şi denumirea frecventă pentru acestea de frâne axiale.
 Frânarea se obţine prin strângerea discurilor rotitoare între cele nerotitoare şi carcasa
frânei, datorită deplasării axiale a discurilor, sub acţiunea forţei elastice de destindere a unui arc
comprimat. La strângerea discurilor, între ele apar forte de frecare, ce dau naştere unui moment
de frânare.
Slăbirea frânei se realizează printr-un electromagnet, care, la conectare, comprimând
suplimentar arcul de frână, da posibilitatea discurilor să se deplaseze în sens invers şi face să
dispară forţele de frecare dintre acestea.
Frâna conică semiautomata funcţionează analog cu frâna cu discuri plane, frecarea
apărând între discul tronconic mobil şi alezajul tronconic corespunzător al carcasei fixe. Frânarea
se realizează prin arc, iar defrânarea prin electromagnet.

2.5. Organe pentru deplasare

Organele pentru deplasare sunt destinate să permită deplasarea diferitelor subansamble

ale utilajelor (în general cărucioare) în scopul creşterii razei de acţiune. Aceste organe se pot
clasifica în:
- roţi de rulare cu obada rigidă – pentru deplasarea pe o cale de rulare cu şine;
- roti de rulare cu obadă elastică – pentru deplasare pe sol;
- căi de rulare.
Roţile cu obadă rigidă se realizează din oţel sau din fontă, pentru sarcini mici şi viteze
reduse.
Dacă mecanismele deservite lucrează în condiţii foarte grele se utilizează roţi de rulare cu
obada tronconică sau cu bandaj.
Căile de rulare (şinele) se confecţionează din bare din oţel carbon obişnuit cu diverse
secţiuni: pătrată sau dreptunghiulară, plană sau bombată, profile speciale.