Reductorul-distribuitor

3.1. Prezentare generală

Vehiculele de transport marfă destinate să lucreze în condiţii grele de drum sau pe
terenuri accidentate (pante abrupte, obstacole, şanţuri, terenuri mlăştinoase etc.) au de învins
rezistenţe mult mai mari decât în cazul deplasării pe drumuri obişnuite. Pentru a asigura
funcţionarea automobilelor în aceste condiţii, prin construcţie se prevede antrenarea integrală a
roţilor (punţilor), obţinându-se, în acest fel, utilizarea întregii greutăţi a automobilului ca greutate
aderentă şi deci mărirea considerabilă a forţei de tracţiune.
Pentru transmiterea momentului motor la toate punţile, automobilele sunt echipate cu un
distribuitor sau cu un reductor-distribuitor.
Distribuitorul are rolul de a distribui momentul motor la punţile automobilului, fără însă
a-1 modifica. Anumite vehicule sunt prevăzute numai cu un distribuitor pentru cuplarea la nevoie
a punţii din faţă. Distribuitoarele se utilizează la automobilele cu capacitate mare de trecere,
prevăzute cu o cutie de viteze, care asigură numărul necesar de trepte şi rapoarte de transmitere.
Reductorul-distribuitor are rolul de a distribui momentul motor la punţile motoare şi, în
acelaşi timp, îl poate şi amplifica. La majoritatea vehiculelor, reductorul - distribuitor este
prevăzut cu două trepte. Existenţa celor două trepte ale reductorului-distribuitor permite dublarea
numărului de trepte ale cutiei de viteze. în majoritatea cazurilor, una din trepte are raportul de
transmitere egal cu unitatea, iar a doua, variabil, între 1,8 şi 2,8. Astfel, prin mărirea raportului
de transmitere şi folosirea integrală a greutăţii ca greutate aderentă, automobilul va putea să urce
pante de 50-60%, va putea trece prin terenuri grele etc. La autoutilitarele mici, reductorul-
distribuitor se montează oe acelsși corp cu cutia de vitezem iar la camioane pe cadrul
automobilului, separat de cutia de viteze. Momentul de la arborele secundar al cutiei de viteze se
transmite arborelui primar al reductorului-distribuitor fie direct (cazul când carterele cutiei şi al
reductorului-distribuitor sunt montate în bloc), fie printr-o transmisie cardanică (cazul montării
separate pe carter).

3.2. Construcţia reductorului-distribuitor

3.2.1. Clasificarea reductoarelor-distribuitoare
Reductoarele-distribuitoare se clasifică după modul de prevenire a „circulaţiei de puteri”
în transmisia automobilelor. Dacă la un moment dat la una dintre punţi nu este asigurată
aderenţa, se poate ca roţile de la o punte să patineze şi de la cealaltă să alunece, adică să fie
împinse. Prin aceasta, forţele tangenţiale de la roţile împinse îşi schimbă sensul, devenind din
forţe motoare forte de frânare. În această situaţie, roţile rămase motoare, în afara rezistentelor la
înaintare trebuie să învingă şi forţele de frânare apărute, rezultând o „circulaţie” de puteri în
transmisia automobilului. Datorită acestui fapt, la vehiculele cu tracţiune integrală, apar
următoarele dezavantaje: uzură sporită a pneurilor şi a organelor transmisiei din cauză că prin ele
se transmit puteri mult mai mari decât în cazul deplasării normale, scade randamentul
transmisiei, se măreşte consumul de combustibil al motorului şi uzura pieselor sale etc.
În funcţie de modul de realizare a circulaţiei de puteri s-au realizat mai multe tipuri de
reductoare-distribuitoare, şi anume:
• cu dispozitiv de decuplare a punţii motoare anterioare;
• cu diferenţial interaxial;
• cu cuplaje unidirecţionale (unisens).
3.2.2. Tipuri constructive de reductoare-distribuitoare
1
Fig. 1. Reductorul-distribuitor al autoutilitarelor mici
1 — flanşă de antrenare punte faţă; 2 — arbore pentru puntea faţă; 3 şi 9 — capace rulmenţi; 4 şi
7 — roţile dinţate de pe arborele punţii din faţă; 5 — manşon de cuplare punte faţă; 6 — carter; 8
— buşon pentru orificiul de golire a uleiului de transmisie; 10 şi 22 — roţile dinţate de pe
arborele intermediar; 11 — arbore intermediar; 12 şi 17 — angrenaj kilometraj; 13 — capac
rulment; 14 — arbore pentru puntea spate; 15 — flanşă de antrenare punte spate; 16 — capac
kilometraj; 18 — roată dinţată a arborelui pentru puntea spate; 19 — manşon de cuplare punte
spate; 20 — buşon orificiu de umplere cu ulei de transmisie; 21 — supapă de aerisire; 23 —
furcă de cuplare a punţii din spate; 24 — axul furcii de cuplare a punţii din spate; 25 — axul
furcii de cuplare a punţii din faţă; 26 — furcă de cuplare a punţii din faţă; 27 — arbore secundar
cutie de viteze; 28 — roată dinţată arbore secundar.
2
3.2.2.1. Reductorul-distribuitor cu dispozitiv pentru decuplarea punţii anterioare
În figura 1 este reprezentat un exemplu de reductor-distribuitor, cu acșionare mecanică
utilizat la autoutilitarele mici. Reductorul-distribuitor are două trepte: una cu raportul de
transmitere 1 şi a doua cu raportul de transmitere 2,175. Treapta cu raportul de transmitere 1 se
obţine prin solidarizarea la rotaţie a arborelui secundar 27 al cutiei de viteze cu arborele 11 al
punţii din spate, prin intermediul manşonului de cuplare 19, care se deplasează spre stânga.
Cuplarea punţii din faţă se realizează prin deplasarea spre stânga a manşonului de cuplare 5
pentru solidarizarea roţii 4 cu arborele punţii din faţă 2. În felul acesta, mişcarea de la roata 28 a
arborelui secundar al cutiei de viteze se transmite, prin intermediul roţii 22 de pe arborele
intermediar 11, la roata 4, solidarizată cu arborele 2 al punţii din faţă. Treapta cu raportul de
transmitere de 2,175 se obţine prin solidarizarea roţii 18 cu arborele 14, cu ajutorul manşonului
19 (pentru puntea din spate), şi a roţii 7 cu arborele 2, prin intermediul manşonului 5 (pentru
puntea din faţă). În felul acesta, roţile 18 şi 7 primesc mişcarea de la roata 10 de pe arborele
intermediar 11 (a cărui roată 22 se găseşte în angrenare cu roata 28 a arborelui 27).
Prin utilizarea reductorului-distribuitor se poate obţine ;
cuplarea numai a punţii din spate, fără mărirea momentului motor;
cuplarea ambelor punţi, cu mărirea momentului motor (regim de reductor-distribuitor).
Reductorul-distribuitor este prevăzut cu un dispozitiv de fixare şi zăvorâre care nu permite
cuplarea treptei cu raportul de transmitere 2,175 când puntea din faţă este decuplată. Pentru
diminuarea efectelor dăunătoare ale „circulaţiei de puteri” se recomandă: evitarea de a efectua
viraje cu rază mică când sunt cuplate ambele punţi; decuplarea punţii motoare din fată la
deplasarea pe drumuri cu rezistenţe la înaintare reduse (şosele).

3.2.2.2. Reductorul-distribuitor cu diferenţial interaxial

La reductoarele-distribuitoare cu diferenţial interaxial, vitezele unghiulare ale arborilor de
ieşire pot să varieze, iar distribuţia momentelor între punţile motoare se determină folosindu-se
proprietăţile mecanismului diferenţial. La reductoarele distribuitoare ale automobilelor cu trei
punţi motoare, diferenţialul poate fi dispus între arborii care transmit momentul la puntea
posterioară şi puntea din mijloc, fie între arborii care transmit momentul la puntea anterioară şi la
ambele punţi din spate. În figura 2 este reprezentată schema cinematică a reductorului-
distribuitor prevăzut cu un diferenţial interaxial asimetric, cu roţi cilindrice, utilizat la
autocamioane.
Diferenţialul asimetric se utilizează la automobilele la care greutatea aderentă
corespunzătoare punţii anterioare G1 diferă mult de greutatea aderentă corespunzătoare punţii
posterioare G2. Diferenţialul asimetric repartizează momentele de răsucire M1 la puntea
anterioară şi M2 la puntea posterioară în raportul M1/M2=G1/G2. În felul acesta, diferenţialul
interaxial asimetric, la acelaşi coeficient de aderenţă φ pentru roţile punţii anterioare şi roţile
punţii posterioare, permite să se realizeze forţa de tracţiune maximă după motor sau după
greutatea aderentă, ca şi în lipsa diferenţialului, eliminând în acelaşi timp posibilitatea apariţiei
circulaţiei de puteri în transmisia automobilului.
La deplasarea automobilului pe un teren cu un coeficient de aderenţă care variază brusc,
diferenţialul interaxial reduce mult capacitatea de trecere. Pentru înlăturarea acestui neajuns,
diferenţialul interaxial este prevăzut cu un dispozitiv de blocare. În cazul reductorului-
distribuitor reprezentat în figura 2, treapta 1 (cu raportul de transmitere 1) se obţine prin
solidarizarea pinionului 5 cu arborele primar 1, prin intermediul mufei de cuplare 17. De la
pinionul 5, prin intermediul pinionului 7, mişcarea se transmite la roata 9, fixată pe caseta 11 a
3
diferenţialului. Sateliţii 13 ai diferenţialului se află în angrenare permanentă cu roţile 14 şi 12
fixate pe arborii 3 şi, respectiv 4 (care transmit mişcarea la puntea din faţă, respective la cea din
spate).
Fig. 2. Schema cinematică a reductorului-distribuitor,
utilizat la autocamioane :
a — diferenţial neblocat; b — diferenţial blocat; 1 —
arbore primar; 2 — arbore intermediar ; 3 — arbore
secundar pentru puntea din faţă ; 4 — arbore secundar
pentru puntea din spate ; 5 si 6 — pinioanele arborelui
primar ; 7 şi 8 — pinioanele arborelui intermediar ; 9 —
pinion pe arborele secundar ; 10 — ax sateliţi ; 11 —
casetă diferenţiai ; 12 — coroană cu dantură interioară ;
13 — satelit ; 14 — pinion planetar ; 15 — pârghie de
acţionare ; 16 — mufă de blocare a diferenţialului; 17 —
mufă de cuplare a treptelor I şi a II-a.

Pentru realizarea treptei a II-a, mişcarea se transmite prin mufa 17 la roata 6, aflată în
angrenare permanentă cu roata 8, fixată pe arborele intermediar 2 şi de aici la roata 7 şi mai
departe la roata 9 fixată pe caseta 11 a diferenţialului. În cazul în care raportul forţelor roţilor
punţilor din faţă şi din spate diferă de raportul razelor roţilor 14 şi 12, diferenţialul intră în
funcţiune. Cu ajutorul mufei 16 diferenţialul se blochează în cazul în care roţile uneia dintre
punţi patinează. Reductorul-distribuitor descris are două trepte cu raportul de transmitere 1 şi
1,83. Sschema constructive cu prezebntarea componentelor reductorului distribuitor cu
mechanism planetar, este prezentată în figura 3.

3.2.2.3. Reductorul-distribuitor cu cuplaj unisens

Cuplajul unisens utilizat este, în general, un dispozitiv tip roată liberă pentru acţionarea punţii
anterioare. În figura 4 este reprezentată construcţia unui reductor-distribuitor cu dispozitiv tip
roată liberă, utilizat la un autocamion G x 6. Când este cuplată treapta inferioară, momentul se
transmite la arborii 6 şi 9 prin intermediul pinioanelor 3, 4 şi 5, iar la arborele 3, prin intermediul
pinioanelor 3, 4, 4', şi 3'. în cazul treptei a doua, momentul se transmite la arborii 6 şi 9 prin
intermediul pinioanelor 3', 4', 4 şi 5, iar la arborele 2, prin cuplarea directă (cu mufa 10), cu
arborele 1. La deplasarea automobilului în linie dreaptă, pe un drum cu coeficient de aderenţă
mare, motoare va fi numită puntea posterioară ce primeşte momentul de la arborele 2. Puntea din
mijloc şi puntea din faţă devin motoare numai la patinarea punţii posterioare, când intră în
acţiune mecanismele tip roată liberă 7 şi 7'. Pentru ca momentul motor să poată fi transmis la
cele trei punţi, la deplasarea înapoi a automobilului, reductorul-distribuitor este prevăzut cu
mufele de cuplare 8— 8', care blochează mecanismele tip roată liberă când se cuplează treapta
pentru mersul înapoi.
Dispozitivele tip roată liberă la aparţia circulaţiei de puteri se decuplează.

4
 Fig. 3. Reductorul-distribuitor
cu diferenţial interaxial
asimetric cu roti cilindrice
I – arbore primar; II1 – arbore
punte spate; II2 – arbore punte
faţă; III – arbore intermediar; 1
– flanşă; 2 – carcasă; 3 şi 5 –
roţi dinţate arbore primar; 4 –
mufă de cuplare; 6 – capac; 7
şi 8 – roţi dinţate arbore
intermediar; 9 – coroana piesei
portsatelit; 10 – dispozitiv de
cuplare punte faţă, 11 – şurub
de închidere; 12 – roată
epicicloidală; 13 – roata solară;
14 – piesa portsatelit; 15 –
satelit.

Fig. 4. Reductorul-
distribuitor cu dispozitiv tip
roată liberă :
1 — arbore primar; 2 —
arbore secundar punte spate;
3 — pinion arbore primar; 3'
— pinion arbore secundar ; 4
şi 4' — pinioane arbore
intermediar ; 5 — pinion
dispozitiv tip roată liberă; 6
— arbore secundar de
antrenare a punţii din faţă; 7
şi 7' — mecanisme tip roată
liberă; 8 şi 8' — mufe de
cuplare pentru blocarea
mecanismelor tip roată liberă
la mersul înapoi; 9 — arbore
secundar de antrenare a
punţii din mijloc; 10 — mufă
de cuplare; 11 — arbore
intermediar.

5
 Un alt exmplu în reprezintă reductor distrinuitorul destinat camioanelor cu trei punți
motoare, figura 5

Fig. 5. Reductorul-distribuitor pentru trei punţi motoare:

I – arbore primar; II1 – arbore punte spate; II2 – arbore punte faţă; III – arbore intermediar; 1 –
flanşă; 2 – carcasă; 3 – pinion arbore primar; 4 – pinion de cuplare; 5 – roată liberă punte spate;
6, 7, 8 – roţi arbore intermediar; 9 – dispozitiv cuplare punte faţă; 10 – pinion arbore punte spate.

6
3.3. Întreţinerea reductorului-distribuitor
Întreţinerea reductorului-distribuitor constă în verificarea nivelului uleiului; dacă acesta
este scăzut, se vor elimina cauzele pierderilor şi se va completa cu cantitatea necesară. Uleiul din
carterul reductorului-distribuitor se înlocuieşte o dată cu înlocuirea uleiului de transmisie din
carterul cutiei de viteze.

Fig. 6. Pompa de ulei a reductoruluidistribuitor

cu acţionare pneumatică
1 – corpul pompei; 2 – piston; 3 –
pistondistribuitor; 4 şi 10 – supape de aspiraţie
(de tip cu bilă); 5, 11 şi 13 – arcuri elicoidale; 6
– capac; 7, 8 şi 14 – reducţii; 9 – conductă de
aspiraţie a uleiului; 12 – supapă de refulare (de
tip cu bilă); 15 – şuruburi de fixare.

Ungerea angrenajelor la reductorul-distribuitor utilizat la autocamioane, se poate face cu

o pompă (fig. 6) acţionată cu aer comprimat, la o presiune de 4,5×105 N/m2, dispusă la partea
inferioară a reductorului - distribuitor. Această pompă trimite uleiul, prin intermediul a două
conducte, prevăzute cu orificii, spre danturile roţilor şi spre mufa de cuplare. Există și variant de
ungere a reductorului-distribuitor, de către o pompă cu piston antrenată de un excentric.

Transmisia Longitudinală (Cardanică)

4.1. Prezentare generală
Transmisia cardanică are rolul de a transmite momentul motor - fără să-l modifice - între
diferite organe ale automobilului, a căror poziţie relativă este, în general, variabilă, în
următoarele cazuri:
1. de la cutia de viteze la transmisia principală (în cazul automobilelor cu o singură punte
motoare);
2. de la reductorul-distribuitor la transmisia principală (în cazul automobilelor cu mai multe
punţi motoare);
3. de la diferenţial la roţile de direcţie şi motoare (în cazul automobilelor cu tracţiunea pe
puntea faţă);
4. de la diferenţial la roţile motoare (în cazul automobilelor cu suspensie independentă a
roţilor motoare).
Condiţiile principale impuse transmisiilor cardanice sunt următoarele:
transmiterea mişcării să fie sincronă;
să asigure compensările unghiulare şi axiale necesare;
să atenueze solicitările dinamice şi să asigure rigiditatea necesară la torsiune;
să asigure amortizarea şi izolarea vibraţiilor;
să asigure unghiuri corespunzătoare între axele arborilor;

7
 să asigure o durabilitate mare (uzură redusă, rezistenţă la oboseală);
randamentul să fie cât mai ridicat; să prezinte siguranţă în funcţionare;
construcţia să fie simplă şi economică;
organele componente care se uzează repede să fie uşor înlocuibile;
montarea, demontarea şi întreţinerea să fie uşoare;
tehnologia de execuţie să fie simplă;
arborii împreună cu piesele aferente să fie echilibraţi.
Clasificarea transmisiilor cardanice se face după mai multe criterii, astfel:
a) după legea de transmitere a mişcării, pot fi: transmisii asincrone şi sincrone;
b) după funcţia sau scopul transmisiei, pot fi: transmisii de forţă şi de comandă;
c) după poziţia relativă a arborilor, pot fi: transmisii plane şi spaţiale, cu poziţia relative
invariabilă sau variabilă;
d) după numărul articulaţiilor cardanice, pot fi: transmisii bicardanice, tricardanice;
e) după tipul constructiv al articulaţiilor cardanice, pot fi: transmisii rigide şi elastice.

4.2. Construcţia transmisiei longitudinale

Transmisia longitudinală se compune din două părţi principale: articulaţiile cardanice şi
arborii longitudinali. Părţile componente ale transmisiei longitudinale sunt reprezentate în fig. 7.

Fig. 7. Părţile componente ale transmisiei longitudinale

1 şi 2 – articulaţii cardanice; 3 – arbore longitudinal; 4 – arborele secundar al cutiei de viteze; 5 –
cutia de viteze; 6 – cadru; 7 – arcuri; 8 – arbore; 9 – cuplaj de compensare axială.

Cutia de viteze 5 este montată pe cadrul 6, iar transmisia principală împreună cu puntea
motoare este legată de cadru prin intermediul arcurilor 7. În acelaşi timp, axa geometrică a
arborelui secundar 4 al cutiei de viteze este aşezată sub un anumit unghi în raport cu axa
geometrică a arborelui 8 al transmisiei principale, unghi care variază în timpul deplasării
automobilului, deoarece variază distanţa dintre cei doi arbori în funcţie de sarcina utilă,
rigiditatea suspensiei şi denivelările drumului. Pentru a transmite momentul motor de la arborele
4 la arborele 8, care au axele geometrice dispuse sub un unghi variabil γ, se foloseşte transmisia

8
longitudinală compusă din articulaţiile cardanice 1 şi 2, arborele longitudinal 3 şi cuplajul de
compensare axială 9.

4.2.1. Articulaţii cardanice

Articulaţiile cardanice sunt mecanisme care servesc la transmiterea mişcării de rotaţie
între doi arbori concurenţi, cu unghiuri între axe, în general, variabile şi al căror raport de
transmitere mediu este unu.

4.2.1.1. Cinematica articulaţiei cardanice

În fig. 8,a este reprezentată o articulaţie cardanică asincronă rigidă la care arborele 1 este
conducător, iar arborele 2 condus şi formează cu primul unghiul γ1. Legătura dintre furcile 4 şi 5
se realizează cu ajutorul crucii 6. În timpul rotaţiei, punctele A şi A' ale furcii arborelui 1 descriu
cercuri CA, care se găseşte într-un plan perpendicular pe arborele 1. Punctele B şi B' ale furcii
arborelui condus descriu cercul CB, care se găseşte într-un plan ce face unghiul γ1 cu planul
cercului CA.

Fig. 8. Schema de
funcţionare a
articulaţiilor cardanice

Dacă se consideră că arborele 1 se roteşte până când punctul A ajunge în A1 în acelaşi

timp, punctul B ajunge în B1. Din analiza figurii 2, b rezultă: că la o turaţie constantă a arborelui
conducător 1, arborele condus 2 va avea o turaţie variabilă. Din analiza fig. 9, b mai rezultă:
decalajul unghiular al celor doi arbori este cu atât mai mare cu cât unghiul γ1 dintre cei
doi arbori, este mai mare;
la o rotaţie completă a arborelui conducător (α = 0…360°), arborele condus va rămâne în
urmă pentru α = 0…90° şi α = 180…270° şi o va lua înainte pentru α = 90…180° şi α =
270…360°.
Variaţiile rapide ale vitezei unghiulare vor da naştere la forţe de inerţie importante care
uzează repede articulaţiile cardanice. Pentru a înlătura acest dezavantaj al articulaţiei cardanice
se vor utiliza două astfel de articulaţii aşezate la extremităţile arborelui longitudinal 2 (fig. 9).
Pentru ca la o turaţie constantă a arborelui conducător1 să se obţină o turaţie constantă a
arborelui condus 3 trebuie îndeplinite condiţiile:
unghiurile γ1 şi γ2 dintre arbori să fie egale;
furcile montate la extremitatea arborelui longitudinal 2 să fie în acelaşi plan.

9
 Dacă furcile 4 şi 5, montate la extremităţile arborelui longitudinal, nu sunt în acelaşi plan şi
fac între ele un unghi oarecare, atunci apare din nou un decalaj unghiular între arborii 1 şi 3.

Fig. 9. Schema cinematică a transmisiei

longitudinale bicardanice:
1 şi 3 – arbori; 2 – arbore longitudinal;
4 şi 5 – furci

4.2.1.2. Tipuri constructive de articulaţii cardanice

Articulaţiile cardanice se clasifică după principiile constructive şi după viteza unghiulară
transmisă faţă de cea primită.
Din punct de vedere constructiv, articulaţiile cardanice pot fi: rigide şi elastice, deschise
şi închise.
În funcţie de viteza unghiulară obţinută la arborele condus, articulaţiile cardanice pot fi:
asincrone (cu viteză unghiulară variabilă) şi sincrone (cu viteză unghiulară constantă).
La automobilele actuale, transmisia longitudinală utilizează articulaţii cardanice rigide
asincrone de tip deschis. Articulaţiile cardanice sincrone se utilizează în cazul arborilor planetari
de la automobilele cu tracţiune faţă.

Articulaţia cardanică rigidă asincronă de tip deschis. (fig. 10). Cele două furci 2 şi 11
sunt amplasate în plane perpendiculare; furca 2 este montată rigid pe arborele I, iar furca 11 este
montată, prin intermediul unor caneluri, pe arborele II.

Fig. 10. Articulaţia cardanică cu viteză unghiulară variabilă:

a – schemă; b – elemente componente; 1 – flanşă; 2 şi 11 – furci; 3 – supapă de siguranţă; 4 –
garnitură de etanşare; 5 – rulmenţi cu role – ace; 6 – bucşe de oţel; 7 – plăci; 8 – capace; 9 –
gresor; 10 – butuc canelat; 12 – cruce; 13 – ungător; 14 - şuruburi

10
 Axele celor doi arbori fac între ele unghiul γ. Furcile 2 şi 11 sunt asamblate prin
intermediul crucii 12, care permite şi mişcarea acestora în jurul axelor. Furca 2 este prevăzută cu
flanşa 1 cu ajutorul căreia se asamblează, prin şuruburi, de axul secundar al cutiei de viteze.
Furca 11 este prevăzută cu butucul 10, care, fiind canelat, permite culisarea arborelui
longitudinal în scopul măririi sau micşorării distanţei dintre cele două articulaţii cardanice
datorita oscilaţiilor cadrului automobilului faţă de puntea motoare. Canelurile, reprezentând
suprafeţele în frecare, se ung cu ajutorul gresorului 9.
În scopul reducerii pierderilor prin frecare, între orificiile furcilor şi fusurile crucii se
montează bucşele de otel 6, prevăzute cu rulmenţii cu role-ace 5, care se sprijină pe garnitura de
etanşare 4. Crucea se fixează în braţele furcilor cu capacele 8, prinse cu şuruburile 14 şi asigurate
cu plăcile 7. Pentru asigurarea ungerii rulmenţilor cu role-ace, crucea cardanică este prevăzută cu
ungătorul 13 şi cu canale de ungere pe fiecare ramură. Pentru ca unsoarea să nu depăşească
presiunea maximă, crucea cardanică este prevăzută cu o supapă de siguranţă 3. La acest tip de
articulaţii cardanice, la o viteză unghiulară constantă a arborelui conducător, se obţine o viteză
unghiulară variabilă pentru arborele condus, care depinde de unghiul γ dintre axele geometrice
ale celor doi arbori. Variaţia vitezei unghiulare a arborelui longitudinal este un dezavantaj al
transmisiei longitudinale ce se poate înlătura folosindu-se doua articulaţii cardanice, având
furcile de pe arborele longitudinal montate în acelaşi plan.

Articulaţii cardanice elastice. În fig. 11 este prezentată o articulaţie cardanică elastică

formată din discul elastic 5 montat prin intermediul şuruburilor 6 între furcile 2 şi 4 ale arborilor
1 şi 3. Aceste articulații se pot folosi la autoturilitarele din gama mica și la anumite vehicule
destinate transportului de personae.

Fig. 11. Articulaţia cardanică elastică:

1 şi 3 – arbori; 2 şi 4 – furci; 5 – disc elastic;
6 – şuruburi.

11
 Furcile au o construcţie identică având trei braţe ce pleacă din butuc şi fac între ele
unghiuri egale cu 120°. Discul elastic se execută, de obicei, dintr-o textură cauciucată, rezistentă
la temperaturi de până la 60°C.
Articulaţiile cardanice elastice prezintă unele avantaje faţă de articulaţiile cardanice
rigide, ca:
întreţinere uşoară;
amortizează oscilaţiile de torsiune.

4.2.2. Arborii longitudinali

Arborii longitudinali sunt organe de transmisie longitudinală ce fac legătura între
articulaţia cardanică, montată pe arborele secundar al cutiei de viteze, şi articulaţia cardanică de
pe arborele transmisiei principale; au rolul de a transmite la distanţă, momentul motor.
Arborii longitudinali sunt formaţi din partea centrală şi piesele de legătură din partea
centrală şi articulaţiile cardanice. Partea centrală are forma tubulară, fiind executată din ţevi
speciale din oţel, trase sau sudate. În fig. 12 este reprezentat arborele longitudinal al unui
autocamion 4x2, compus din partea centrală 8, executat dintr-un tub de oţel, prevăzut la capătul
dinspre cutia de viteze cu un arbore canelat 5, iar la capătul dinspre puntea motoare cu furca 10.

Fig. 12. Construcţia arborelui longitudinal:

1 – capac; 2 şi 10 – furci cardanice; 3 şi 11 – cruci cardanice; 4 – gresor; 5 – arbore canelat; 6 –
garnitură de etanşare; 7 şi 9 – plăcuţe pentru echilibrare; 8 – arbore longitudinal; 12 – orificiu; 13
şi 14 – articulaţii cardanice

Montarea furcii 2 pe arborele 5, prin intermediul canelurilor, este necesară pentru a

permite variaţia distanţei dintre crucile cardanice 3 şi 11 datorită variaţiei săgeţii suspensiei.
După fabricare, arborele longitudinal împreună cu articulaţiile cardanice este supus echilibrării
dinamice. Arborele se echilibrează cu adaosuri de metal sub forma plăcuţelor 7 şi 9.

4.2.3. Transmisia longitudinală a automobilelor cu mai multe punţi motoare

Punţile motoare ale automobilelor pot fi dispuse una în spate şi una în faţă, două sau mai
multe în spate şi una în faţă în funcţie de scopul automobilului şi de particularităţile constructive
ale acestuia.
În fig. 13 este reprezentată transmisia longitudinală a unui autocamion cu trei punţi
motoare şi cu arborii cardanici dispuşi în serie.

12
Fig. 13. Ansamblul transmisiei longitudinale la a un autocamion cu trei punţi motoare (6x6):
1 – arbore cardanic de legătură între cutia de viteze şi reductorul – distribuitor; 2 – arbore
cardanic de legătură între reductorul – distribuitor şi prima punte din spate; 3 – arbore cardanic
de legătură între prima punte din spate şi cea de-a doua; 4 – arbore cardanic de legătură între
reductorul – distribuitor şi puntea motoare din faţă.

Figura 14 prezintă transmisia longitudinală a unui autocamion cu două punţi motoare şi

cu arborii cardanici dispuşi în serie.

Fig. 14. Ansamblul transmisiei longitudinale la a un autocamion cu două punţi motoare (8x4):
1- motor; 2- cutie de viteze; 3- arbori cardanici; 4- punți motoare

4.3. Materiale utilizate la construcţia transmisiei longitudinale

Arborele longitudinal. Părţile componente ale arborelui longitudinal se execută din
diferite materiale în funcţie de solicitările la care sunt supuse. Porţiunea canelată se execută din
oţeluri de îmbunătăţire slab aliate. Partea tubulară a arborelui se execută din ţeavă trasă cu
conţinut redus de carbon.
13
 Crucile articulaţiei cardanice se execută din oţeluri aliate de cementare, elementul
principal de aliere fiind cromul. Cementarea se face pe o adâncime de 0,7 – 1,5 mm, duritatea
variind între 56 şi 65 HRC.
Furcile articulaţiei cardanice se execută din oţeluri cu conţinut mediu de carbon, 0,35 –
0,45%, sau din oţeluri de îmbunătăţire slab aliate. După călire şi revenire, duritatea furcilor
variază între 197 şi 300 HB.
Bucşa rulmentului cu role – ace se execută, în general din oţel RUL3, supus la călire şi
revenire.

4.4. Defecte în exploatare ale transmisiei longitudinale şi înlăturarea lor

Dezechilibrarea arborilor longitudinali. Defectul se manifestă prin vibraţii pe timpul
deplasării automobilului. Defectul se datorează:
dezlipirii plăcuţelor de echilibrare;
deformării arborelui prin lovire,
uzurii pronunţate a crucilor cardanice;
existenţei unui joc prea mare între canelurile arborelui şi butucul furcii culisante;
deformării flanşelor de prindere;
uzurii rulmenţilor de la arborele secundar al cutiei de viteze.
În cazul în care vibraţia nu este puternică, se continuă deplasarea automobilului cu viteză
redusă până la atelierul de reparaţie.
Ruperea arborelui longitudinal sau a crucilor cardanice. Datorită acestor defecte,
automobilul nu poate porni sau, dacă se găseşte în mişcare se poate răsturna.
Defectul se datorează:
manevrărilor necorespunzătoare ale ambreiajelor;
uzurii articulaţiilor cardanice.
La apariţia defectului, se opreşte imediat automobilul, se demontează arborele longitudinal
rupt şi se remorchează automobilul până la atelierul de reparaţie.
Ruperea sau slăbirea suportului intermediar. Defectul se datorează desfacerii sau ruperii
şuruburilor de prindere. Înlăturarea defectului constă în strângerea şuruburilor. În cazul în care s-
au rupt umerii suporturilor, automobilul se remorchează până la atelierul de reparaţie.

4.5. Defectele şi tehnologia de recondiţionare a transmisiei longitudinale

Crucea articulaţiei cardanice (fig. 15). Pot apărea următoarele defecte: uzura
suprafeţelor de lucru a fusurilor; uzura filetului; uzura frontală a fusurilor. Suprafaţa de lucru a
fusurilor uzate se recondiţionează prin metalizare cu pulberi sau cromare, urmată de rectificare la
cota nominală. Filetul uzat se recondiţionează prin încărcare cu sudură, găurire şi rectificare.
Fusurile uzate frontal se recondiţio
Butucul articulației cardanice (fig. 16). Pot apărea următoarele defecte (fig. 26):
încovoierea butucului 1; uzura locaşurilor 2 pentru rulmenţii cu role-ace; uzura filetului 3 pentru
gresor; uzura suprafeţei de centrare a canelurilor 4; uzura în grosime a canelurilor 5. Încovoierea
butucului se elimină prin îndreptare la o presă de 105 N. Locaşurile pentru rulmenţi, se
recondiţionează prin alezare, la cota de reparaţie. Filetul pentru gresor se recondiţionează prin
încărcare cu sudură, găurire şi refiletare. Canelurile uzate în grosime, se recondiţionează prin
broşarea canelurilor la cota de reparaţie.
Furca cu flanşă. Pot apărea următoarele defecte (fig. 17): uzura găurii de prindere a
flanşei 1; uzura locaşurilor pentru rulmenţii cu role-ace 2. Gaura de prindere a flanşei se încarcă
14
cu sudura şi se găureşte la cota nominală. Locaşurile pentru rulmenţi se recondiţionează prin
alezarea locaşurilor rulmenţilor la cota de reparaţie.

Fig. 15. Locuri unde pot apare defecte la

crucea cardanică

Fig. 16. Locurile posibile de apariţie

a defectelor la furca cu butuc a
articulaţiei cardanice

Fig. 17. Locurile posibile de

apariţie a defectelor la furca cu
flanşă a articulaţiei cardanice

15
Porţiunea canelată a arborelui longitudinal. Pot apărea următoarele defecte (fig. 18): uzarea în
lăţime a canelurilor 1; uzarea suprafeţei de centrare a canelurilor 2. Canelurile uzate se
recondiţionează prin broşarea canelurii arborelui la cota de reparaţie. Suprafaţa de centrare a
canelurilor se recondiţionează prin înlocuirea porţiunii canelate cu una la cotă majorată.

Fig. 18. Locurile posibile de apariţie a Fig. 19. Locul de apariţie al defectului la inelul
defectelor la porţiunea canelată a arborelui exterior al rulmentului cu role – ace.
longitudinal

Inelul exterior al rulmentului cu role-ace. La acest inel (fig. 19) poate apărea uzura
suprafeţei 1 de contact cu orificiul furcii articulaţiei cardanice.

16