INCERCAREA DE SCURTA DURATA A MATERIALELOR

Încercarea standard statică, de scurtă durată se aplică acelor materiale care lucrează în
domeniul unor temperaturi ambiante sau ridicate un timp scurt, nepermiţând apariţia fluajului.
Încercarea se conduce prin prelevarea unei epruvete de formă standardizată supusă pe
direcţia axei longitudinale unei sarcini F de întindere crescătoare, în vederea punerii în
evidenţă a curbei caracteristice a materialului încercat şi a determinării principalelor
caracteristici elasto-mecanice.
Se precizează că, prin curbă caracteristică a materialului se înţelege (fig. 1.1.)
reprezentarea grafică a variaţiei sarcinii F , respectiv a tensiunilor σ sau τ (determinate
prin raportarea sarcinii F la aria
A 0 a secţiunii iniţiale), în funcţie de lungirea Δl ,
respectiv de lungirea specifică ε , în cursul încercărilor mecanice standard efectuate pe
epruvete tip (fig. 1.2.)

.
Fig. 1.1. Curba caracteristică tipică a oţelurilor

Fig. 1.2. Încercarea mecanică standard la întindere (tracţiune) a epruvetelor (cu

secţiuni) rotunde

Între reperele A şi B ale epruvetei (fig. 1.2.) în orice secţiune normală pe axa
epruvetei, tensunea σ şi alungirea specifică ε se pot considera constante şi egale cu
relaţiile fundamentale:
F
σ=
A 0  ; (1.1.)
Δl
ε=
l  ; (1.2.)
unde: Δl reprezintă alungirea masurată între reperele A,B pentru valorile lui F , începând de
la F=0 .
 Se înţelege că mărimile caracteristice σ , puse în evidenţă prin încercarea standard de
întindere (tracţiune) şi folosite în mod curent în calculele practice sunt - în realitate - nişte
mărimi convenţionale, fictive, care caracterizează şi definesc incomplet comportarea sub sarcină
a materialelor. Din acest motiv, în continuare, mărimile respective se vor numi nu proprietăţi, ci
caracteristici fizico-mecanice convenţionale sau tehnice.
 Limita de proporţionalitate convenţională (tehnică),
σ
p , reprezintă tensiunea σ ,
corespunzătoare secţiunii iniţiale a epruvetei, pentru care abaterea de la proporţionalitate Δ
dintre tensiunea σ şi lungirea specifică atinge valoarea prescrisă de 10%, care se menţionează
ca indice. Această limită se notează prin simbolul 10
σ =R p10 şi se exprimă în N /mm . 2

La majoritatea materialelor utilizate în realizarea utilajului petrochimic, dependenţa

σ −ε pe porţiunea (0,a în fig. 1.1.) este liniară şi se poate exprima conform 3 astfel:
σ =(tg β 0 )⋅ε=E⋅ε (1.3.)
denumită legea lui Hooke pentru întinderea statică simplă.
σ
E= =tg β 0 =ct
Mărimea ε se numeşte modul de elasticitate longitudinal (modulul lui
Young) şi are aceleaşi unităţi de măsură ca şi σ .
Abaterea Δ (de 10% ) se calculează conform 1, în funcţie de valorile modulului de
elasticitate longitudinal E , cu următoarea formulă (fig. 1.1.):
E−Eu tg β 0 −tg βu
Δ= ⋅100= ⋅100
E tg β 0 , [%] (1.4.)
 Limita de elasticitate convenţională (tehnică)
σ
e , reprezintă tensiunea σ ,
corespunzătoare secţiunii iniţiale a epruvetei, pentru care lungirea specifică remanentă plastică
ε rp atinge valoarea prescrisă de 0,01%, care se menţionează ca indice. Această limită se
σ =R
notează prin simbolul 0 , 01 p 0 ,01 şi se exprimă în N /mm .
2

 Limita de curgere convenţională (tehnică)

σ c , reprezintă tensiunea σ ,
corespunzătoare secţiunii iniţiale a epruvetetei, pentru care lungirea specifică remanentă plastică
ε rp atinge valoarea prescrisă de 0,2%, care se menţionează ca indice. Această limită se notează
prin simbolul
σ 0,2 =R p 0,2 şi se exprimă în N /mm 2 .
 Rezistenţa la rupere σ r , reprezintă raportul dinre sarcina maximă
F max , suportată
A
de către epruvetă şi aria 0 a secţiunii transversale iniţiale a epruvetei, respectiv:
F max
σr=
A0 (1.5)
Rezistenţa la rupere se notează prin simbolul r σ =R m (fig. 1.1.) şi se exprimă în
2
N /mm .
 Lungirea specifică standardizată:
l −l
ε STAS =100⋅ε u=100⋅ u 0
l0 , [%] (1.6)
iar lungirea specifică la rupere standardizată:
l r −l 0
δ n= A n =100⋅ε r =100⋅
l0 , [%] (1.7)
l l
în care 0 , u şi l r reprezintă lungimile iniţială, ultimă la un moment dat şi ultimă la
ε
rupere, măsurate în mm , iar u şi ε r lungirile specifice ultimă la un moment dat şi la
rupere.
 Gâtuirea specifică standardizată este:
A 0− A r
ψ STAS =100⋅ψ u =100⋅
A0 , [%] (1.8)
iar gâtuirea specifică remanentă la rupere standardizată este:
A −A r
z=100⋅ψ r =100⋅ 0
A0 , [%] (1.9)
în care
A u şi A r reprezintă aria secţiunilor transversale ultimă (minimă) la un moment dat şi

respectiv , ultimă la rupere ale epruvetei, în mm

2
, iar
ψ u şi ψ r -gâtuirile specifice ultimă
la un moment dat şi la rupere, fără dimensiune.
 Lungirea specifică remanentă plastică standardizată, notată prin simbolul general rp
ε
(fig. 1.1.) şi exprimată în %, se înţelege ca fiind lungirea specifică ε măsurată (determinată)
după descărcarea respectiv ruperea epruvetei.
 Contracţia specifică transversală
ε t , se identifică pentru calculele practice cu
contracţia specifică a diametrului ε1 , admiţându-se următoarea egalitate aproximativă:
d −d
ε t ≈ε 1 = 0 u
d0 (1.10)
d d
în care 0 şi u reprezintă diametrele iniţial şi ulterior la un moment dat ale epruvetei, în
mm .
Conform 1, materialele care ascultă de legea lui Hooke [1 ;3] şi mai ales pentru oţeluri,
încercările experimentale au demonstrat că:
ε εu εr
= = =m=const
ε1 ε1 u ε1 r (1.11)
În calculele practice se utilizează inversul constantei m :
1 ε 1 ε 1u ε 1r
= = = =μ=const
m ε εu εr (1.12)
care se numeşte coeficient de contracţie transversală sau coeficientul lui Poisson. Acest
1 1
μ< =0,5 m= >2,0
coeficient are următoarele valori: 2 , respectiv μ .
 Între modulele de elasticitate longitudinal E şi transversal G , pe de o parte şi
coeficientul lui Poisson μ , pe de altă parte , există la temperatura standard normală (
0
T n=293 K respectiv t n=20 C ), următoarea relaţie de izotropie conform 1:
E
G=
2(1+μ ) (1.13)

1.4. INFLUENŢA TEMPERATURILOR RIDICATE

La temperaturi superioare celei standard normale, adică temperaturi mai mari decât
0
t n=20 C ( T n=293 K ), caracterul curbelor caracteristice (fig. 1.1.) se schimbă, palierul de

curgere se îngustează, apoi dispare total (fig.1.3.), astfel că limita de curgere

σ c nu se mai
poate determina prin citire directă din curba caracteristică.

Fig. 1.3. Exemplificarea ilustrativă a curbelor caracteristice tipice ale unui oţel la
diferite temperaturi

Din analiza curbelor caracteristice din figura 1.3., se desprind următoarele concluzii
generale:
 caracteristicile mecanice σ r (inclusiv σR şi H ), σ c =σ 0,2=R p0,2 ,
σ e =σ 0 , 01=R p 0 , 01 şi σ p =σ 10=R p 10 scad cu creşterea temperaturii, însă, de regulă, σ r
scade mai lent decât c ;
σ
 modulul de elasticitate longitudinal E scade cu creşterea temperaturii (deoarece
β 0 > β 1 > β 2 > .. . ).
Studiind dependenţa de temperatură a raportului dintre pricipalele caracteristici fizico-
mecanice (CFM) ale oţelurilor, la temperatura ridicată respectivă şi la temperatura standard
normală (fig. 1.4.) rezultă:
 Fig. 1.4.Variaţia, cu creşterea temperaturii, a principalelor caracteristici fizico-
mecanice ale oţelurilor .Schematizare exemplificativă.

σ ,σ '
 pentru unele oţeluri, rezistenţa de rupere ( r ' R' , respectiv H ) şi limita de
σ =σ ' =R '
curgere ( c ' 0,2 p0,2 ) cresc puţin la început cu creşterea temperaturii (până la circa
'
σ ' ,σ ', H
200..3000C, pentru oţelurile carbon obişnuite), însă, de la o anumită temperatură, r R şi
σ ' =σ ' =R '
c 0,2 p0,2 scad mereu şi sensibil cu creşterea temperaturii.;
' '
 lungirea la rupere ( δ ,δ ) şi gâtuirea la rupere ( z, z ) au legi de variaţie inverse faţă
σ ,σ
de cele privind rezistenţa la rupere ( r r ' ).;
 modulele de elasticitate E şi G , conductivitatea termică  şi difuzivitatea termică
a scad cu creşterea temperaturii;
c
 coeficientul lui Poisson μ , dilativitatea liniară α , şi căldura masică p , cresc tot
timpul cu creşterea temperaturii.