INCERCAREA DE LUNGA DURATA A MATERIALELOR

Fluajul este definit ca o deformaţie lentă şi continuă, care se dezvoltă sub acţiunea unei
tensiuni şi temperaturi constante.
Pentru materialele metalice tehnice, fenomenul de fluaj are o intensitate dependentă de
temperatură, evidenţiindu-se pregnant pentru temperaturi ridicate.
În 1, se indică drept temperatură
T
f , în grade Kelvin, temperatura de la care urmează
să fie luate în considerare efectele fenomenului de fluaj, temperatură dată de relaţia:
T f =β f⋅T T (1.16)
în care:
T f -reprezintă temperatura de topire a materialului;
β f -coeficient având valorile: β f =0 , 300 pentru metale pure; β f =0 , 400 pentru
oţeluri în general;
β f =0 , 600 pentru aliajele speciale.
La metale uşor fuzibile (plumbul), fluajul poate avea loc şi la temperatura de 200C (293K).
Curba tipică de fluaj
În fig. 1.9. se prezintă curba tipică de fluaj 1,3, care cuprinde următoarele stadii
(domenii, zone) caracteristice:
 stadiul I (porţiunea AB), numit stadiu al fluajului primar, stadiu al fluajului iniţial sau stadiu
al fluajului în curs de stabilizare; unghiul β=β 1 scade continuu cu creşterea timpului;
 stadiul II (porţiunea BC) , numit stadiu al fluajului uniform sau stadiu al fluajului stabilizat,
caracterizat prin aceea că unghiul
β=β =β
2 min =const în timp;
 stadiul III (porţiunea CD) numit stadiu al fluajului accelerat, stadiu al fluajului intensiv sau
stadiu al fluajului distructiv, în acest stadiu unghiul
β=β 3 creşte mereu cu creşterea
timpului până la momentul τ =τ r , corespunzător punctului D, când survine ruperea prin
fluaj, funcţionarea utilajului petrochimic în acest stadiu trebuie evitată.

Viteza de fluaj
Viteza instantanee de fluaj
v f , reprezintă raportului dintre creşterea Δε a
deformaţiilor specifice de fluaj şi creşterea Δτ a timpului când aceasta din urmă devine oricât
de mică şi deci, se poate considera că tinde la zero.
Δε dε
w f = lim = =tg β
Δτ →0 Δτ dτ , în ( mm/mm⋅h ) sau ( %/ h ) (1.17)
 Fig. 1.9. Curba tipică de fluaj
a-curba de fluaj propriu-zisă; b-detaliu de analiză, extras din curba tipică de fluaj;
c-curba tipică corespunzătoare legii generale de variaţie a vitezei de fluaj.

Rezultă deci, că legea de variaţie în timp a vitezei de fluaj

w
f , pentru diferite stadii ale
curbei tipice de fluaj, se identifică cu legea de variaţie a tangentei trigonometrice a unghiului
β . Această lege este reprezentată convenţional în fig. 1.9.c, din care rezultă în mod evident
că, pentru stadiul II al curbei tipice de fluaj, este îndeplinită condiţia:
w f =wf min =ct (1.18.)
 Aşadar, funcţionarea sub sarcină la temperaturi ridicate în condiţii de fluaj se recomandă să
fie asigurată în stadiul II, deoarece în acest stadiu viteza de fluaj este constantă şi are valoare
minimă.
Vitezele minim admisibile de fluaj vor depinde de condiţiile de lucru ale utilajelor şi
elementelor de conductă, pentru exemplificare în tabelul 1.1., 1 sunt indicate valorile acestor
viteze.
Tabelul 1.1
Exemplificarea unor viteze de fluaj.
N Viteza minimă admisă de fluaj, wf=wf min
Nr.
Denumirea elementului de conductă
C %/ h mm/( mm⋅h )
crt
1 Conducte de abur, ţevi pentru cazane de
1 abur, cusături sudate 1⋅10−5 1⋅10−7
2 1⋅10−4 .. 1⋅10−6 ..
Ţevi pentru supraîncălzitoare de abur
2 1⋅10−5 1⋅10−5
3
3
Ţevi de cuptor tubular tehnologic 1⋅10−5 1⋅10−7
4 Tijă de armaturi pentru conducte 1⋅10−6 1⋅10−8
5 Suporturi specifice cuptoarelor
5 tehnologice şi cazanelor de abur 1⋅10−7 1⋅10−9

Limita convenţională (tehnică) de fluaj

Reprezintă acel efort unitar σ , corespunzător secţiunii iniţiale a epruvetei şi unei
anume temperaturi constante date, pentru care într-un interval de timp determinat, egal în general
cu durata maximă de serviciu
τ s=τ calc (punctul M de pe curbă) rezultă o anumită deformaţie

remanentă de fluaj ε sau o anumită viteză de fluaj

w f min .
σ t
Limita convenţională (tehnică) de fluaj se exprimă în N/mm2 şi are simbolul general f
σ t t t
sau ε/τ sau R1/10000 sau R1/100000
Durata până la rupere şi durata de serviciu
Timpul τ r măsurat până la momentul ruperii materialului, corespunzător punctului D (fig.
1.9.a) se numeşte durată până la rupere.
Durata de serviciu
τs însumează durata totală a tuturor perioadelor de funcţionare
neîntreruptă şi îndeplineşte condiţia:
τ s <τ r (1.19)
τr
cτ= >1,0
Raportul : τs
(1.20)
defineşte coeficientul (global) de siguranţă faţă de durata până la rupere.
Duratele convenţionale de serviciu
τ s şi de calcul τ calc sunt:
 τ s=τ calc =10000 h (corespunde la circa 1,25 ani serviciu neîntrerupt);
τ s=τ calc =100000h (corespunde la circa 12,5 ani serviciu neîntrerupt);
τ s=τ calc =200000 h (corespunde la circa 25 ani serviciu neîntrerupt).
Rezistenţa convenţională (tehnică) de durată
Tensiunea σ la care, pentru o anumită temperatură constantă dată, survine ruperea prin
fluaj într-un interval de timp determinat τ =τ r , este denumită rezistenţa convenţională (tehnică)
σ t t t
de durată şi se notează d t sau σ
r /10000 r /100000 r/ 100000
sau σ sau R .