TAE Curs nr.

2. CALCULUL HIDRAULIC AL RETELELOR DE CONDUCTE

2.1. Notiuni generale

Calculul hidraulic al conductelor stabileste legatura dintre caracteristicile

geometrice si constructive – diametru, lungime, armaturi, traseu – si cele ale curgerii
fluidului transportat – presiune, debit, viteza-. Este necesara cunoasterea unor proprietati
ale fluidelor - viscozitate cinematica sau dinamica, densitate, difuzivitate termica, etc. si se
stabilesc : pierderile de presiune ale fluidului, distributia de debit, lungimea posibila de
transport, caracteristicile sistemului de pompare, regimuri hidraulice,etc.

Viscozitatea reprezinta caracteristica fluidelor de a se opune curgerii datorita

frecarii interne tangentiale intre straturile de fluid. Se definesc doua tipuri de viscozitate :
viscozitate dinamica  (Ns/m2; Pa.s) si viscozitate cinematica  (m2/s).
Legatura dintre ele o constituie densitatea fluidului  (kg/m3):  = /. La
majoritatea lichidelor viscozitatea scade cu cresterea temperaturii, iar la gaze creste cu
cresterea ei. Pentru lichide viscozitatea se mai exprima si in grade Engler ( E).
Gradul Engler se defineste ca raportul intre timpii de curgere a acelorasi volume
de lichid analizat si apa pura, prin aceeasi sectiune la aceeasi temperatura de 20C.
Exprimarea viscozitatii cinematice si dinamice, functie de gradul Engler (ºE):

 = [0.0731E - (0.0631/E)]10-4 (m2/s)

 
   7,31o E   6,31 / o E   106 [ Ns / m 2 ] (2.1)

Regimul de curgere, al unui fluid se caracterizeaza de un criteriu adimensional

Reynolds (Re) ce reprezinta raportul dintre fortele de inertie si cele datorate viscozitatii:

Re = w d/  = w d  / , (2.2)

unde: w este viteza fluidului, in (m/s), iar d este dimensiunea preponderenta a curgerii, in
(m). Pentru conducte circulare "d" coincide cu diametrul interior, iar pentru sectiuni diferite
de cele circulare acesta se inlocuieste cu diametrul echivalent dech.:

dech = 4S / P (m) (2.3)

unde S si P sunt sectiunea transversala a curgerii, si respectiv perimetrul udat de fluid. Se

deosebesc urmatoarele regimuri de curgere:

- regim laminar, pentru Re < 2320 ;

- regim tranzitoriu, pentr 2320 < Re < 4000 (10000) ;
- regim turbulent, pentru Re > 4000 (10000).

Profil de viteza (fig.2.1) Tipul miscarii influienteaza distributia de viteze in

sectiunea transversala de curgere. In regim tranzitoriu repartitia de viteze este
parabolica, dupa expresia:

wx = wmax [1 -(x2/r2)], cu valoarea medie: wmed = 0.5 wmax (m/s), (2.4)

unde : wmax este viteza maxima in axa conductei, x este coordonata curenta fata de axa
conductei unde se calculeaza viteza wx si r este raza interioara a conductei. In regim
turbulent profilul de viteze este aplatisat, iar distibutia de viteze dupa Altsul este :
-1-
 TAE Curs nr. 2

wx = wmax [1 -(x/r)]0,9f, cu valoarea medie: wmed = wmax/(1+1,35f), (m/s), (2.5)

unde: f este coeficientul de pierderi liniare de presiune.

Fig.2.1. Distributia de viteze intr-o conducta: a - regim laminar ; b - regim turbulent

Stratul limita reprezinta zona (filmul) de fluid din vecinatatea peretelui care mai
pastreaza regimul laminar de curgere, indiferent de regimul de curgere al restului masei
de fluid si se datoreaza fortelor de frecare cu peretele si al celor de viscozitate. Grosimea
stratului limita δ scade cu cresterea vitezei medii a fluidului si a rugozitatii peretelui si cu
reducerea viscozitatii fluidului. Pentru conductele cilindrice de diametru d (mm), grosimea
srtatului limita se determina cu relatia aproximativa :

δ = 30d/Re f (mm), (2.6)

unde f este coeficientul de frecare liniara.

Lungimea hidrodinamica de intrare Lh este distanta masurata intre sectiunea de

intrare in canal si sectiunea in care stratul limita si profilul vitezei au ajuns la forma finala,
stabilizata. Pentru curgerea laminara Lh = 50 d, iar pentru curgerea turbulenta:
Lh = (10-15)d.

Legea lui Bernoulli este practic legea conservarii energiei in hidraulica (lege
conform careia energia totala a unui fluid in miscare este constanta). Astfel pentru
curgerea unui fluid incompresibil, in regim stationar si izoterm suma dintre presiunile,
statica, dinamica si de pozitie este constanta (fig.2.2) :

-2-
 TAE Curs nr. 2

p + ρw2/2 + ρgz = ct (2.7)

Fig.2.2. Reprezentarea liniilor energetice pentru un tub de curent

(explicitarea legii lui Bernoulli)

O alicatie tehnica importanta a legii lui Bernoulli o constituie determinarea

pierderilor de presiune intre doua puncte, in curgerea unui fluid :

w12  w22
p    g  h   z1  z 2     g   p1  p 2     [ Pa] (2.8)
2

Puterea de pompare a unui fluid se determina cu relatia :

P    g  h  Qs /  p   m  Qs  ptot /  p  m [W], (2.9)

unde Qs (m3/s) este debitul volumic de fluid; ρ (kg/m3) este densitatea fluidului; Δh (m) ,
este inaltimea de pompare ; ηp, ηm sunt randamentele pompei si respectiv al motorului de
antrenare.

2.2 Calculul pierderilor liniare de presiune Δplin

Pierderea liniara de presiune pe o conducta orizontala dreapta de lungime l (m) si

diametru interior d (m), prin care circula un fluid in regim izoterm cu viteza w (m/s) se
determina cu relatia lui Darcy – Weisbach:

l w2
plin    g  hlin  f  [ Pa ] ,
d 2
unde: f este coeficientul de pierderi liniare de presiune si care depinde de criteriul
Reynolds (Re) si de starea peretilor conductei prin rugozitatea relativa a acestuia (ε):
ε = k/d (k fiind rugozitatea absoluta a peretelui conductei (m) ). (2.10)

-3-
 TAE Curs nr. 2

In cazul curgerii laminare (Re < 2320) coeficientul de frecare f se detrmina

analitic cu relatia lui Stokes : f = 64/Re , depinzind exclusiv de criteriul Re indiferent de
starea peretilor conductei.
In cazul curgerii turbulente coeficientul de frecare f depinde atit de criteriul de
curgere Re cat si de starea suprafetelor interioare ale conductei prin rugozitatea relativa
 = k/d. Astfel se calculeaza doua numere Reynolds limita (dupa Altsul):

Re1  10 / si Re2  500 / =50 Re1 (2.11)

care imparte domeniul de analiza in trei domenii :

a) Cazul 2320 < Re < Re1, conducta se numeste neteda hidraulic si
coeficientul de frecare depinde numai de criteriul Re: f = f(Re). In acest caz rugozitatea
absoluta a peretelui este mai mica decit grosimea stratului limita (k<).
b) Cazul Re1 < Re < Re2, conducta este semirugoasa hidraulic, iar
coeficientul de frecare depinde atit de Re cit si de  , f = f(Re,), rugozitatea absoluta fiind
comparabila cu grosimea stratului limita, (k).
c) Cazul Re > Re2, conducta se numeste rugoasa hidraulic, pentru care k >,
iar coeficientul de frecare depinde numai de rugozitatea relativa , f = f( ).
Pentru determinarea coeficientului de frecare f in cele trei cazuri se poate apela la
relatii exprimentale (tabel 2.1), sau la diagrama Colebrook - White (fig. 2.3).

Tabel 2.1. Determinarea coeficientului de frecare f la curgerea izoterma a fluidelor

-4-
 TAE Curs nr. 2

Fig.2.3. Diagrama pentru determinarea coeficientului de pierderi de presiune liniare

(dupa relatii Colebrook-White)

In cazul curgerii neizoterme a fluidelor, apare o modificare a viscozitatii ceea ce

determina o variatie a coeficientului de pierderi liniare, notat in acest caz cu ft, pentru
acelasi regim de curgere ca si in curgerea izoterma. Astfel Petuhov recomanda relatia:
n
 p 
f t  f   (2.12)
 f 
 
in care f este coeficientul de pierderi liniare din curgerea izoterma, iar n este un coeficient
experimental ce depinde de sensul transferului de caldura: n = 0.14 la incalzirea lichidului
si n = 0.28 Prf- 0.25, la racirea fluidului. Marimile p si f sunt viscozitatile dinamice ale
fluidului determinate la temperaturile peretelui si respectiv fluidului. Filonenko recomanda
pentru curgerea neizoterma a lichidelor prin tevi netede relatia :
2
  f  
f t  1.82 lg Re f   1.64 (2.13)
   p  

De asemenea, functie de natura fluidului pot fi aplicate si alte relatii experimentale,
ca de exemplu pentru gaze :
0.14
 Tp 
f t  f  (2.14)
T f 
 
unde Tp si Tf sunt temperaturile absolute ale peretelui si respectiv fluidului.

2.3. Calculul pierderilor locale de presiune ploc

-5-
 TAE Curs nr. 2

Pierderile locale de presiune apar in asa numitele rezistente locale : coturi, curbe,
armaturi, compensatoare de dilatatii, reductii, elemente de asamblare, aparate de masura,
etc. Aceste pierderi sunt create ca si la cele liniare de frecarea cu peretii, dar mai ales
datorita turbulentelor suplimentare din zona rezistentelor locale. Weisbach recomanda
relatia :
w2
p loc    g  h    [ Pa] (2.15)
2
in care: ξ este coeficientul de pierderi locale de presiune, specific rezistentei locale
respective. In cazul a ‚n’ rezistente locale ξ se inlocuieste cu ξ i.
Coeficientii de pierderi locale de presiune se determina fie analitic pentru diverse
configuratii, fie din tabele ca valori experimentale pentru diferitele rezistente locale.

Fig.2.4. Cazuri de conducte cu sectiune de curgere variabila:

a - marire brusca de sectiune; b – reducere brusca de sectiune; c – reducere brusca cu diafragma;
d – crestere continua de sectiune; e – reducere continua de sectiune

Astfel pentru o crestere brusca de sectiune (fig.2.4.a) de la diametrul d 1 la d2

coeficientii ξ se pot determina cu relatia:
2 2
 S   S 
1  1  1  sau  2  1  2  (2.16)
 S2   S1 
Deci pierderile locale de presiune sunt exprimate de una din relatiile:
 w2 w2
ploc   w1  w2   1 1    2 2  [ Pa]
2
(2.17)
2 2 2
In cazul reducerii bruste de sectiune (fig.2.4.b) pierderile locale de presiune se determina
cu relatia:
2
w2  1  
ploc   2 2  [ Pa ] unde  2     1 (2.18)
2    
Coeficientul μ reprezinta coeficientul de contractie a vanei de fluid si are de obicei valori
intre 0,62 si1 . El se poate determina cu una din relatiile:
0,0418 0,043
  0,582  Merriman sau   0,57  Altsul (2.19)
1,1   d 2 d 1 
2
1,1   S 2 S1 

-6-
 TAE Curs nr. 2

In alte cazuri se pot utiliza pentru determinarea coeficientilor de pierderi locale tabele sau
nomograme (rezultate prin masuratori in instalatii existente sau pe standuri special
amenajate), conform cu cele prezentate mai jos.

Tabel 2.2. Determinarea coeficientului de pierderi locale de presiune ξ

la variatia sectiunii de curgere

Tabel 2.3. Determinarea coeficientului ξ si raportul x/d

pentru unele rezistente locale

-7-
TAE Curs nr. 2

-8-
 TAE Curs nr. 2

Fig.2.5. Determinarea coeficientului ξ de pierderi locale in derivatii

-9-
 TAE Curs nr. 2

Fig.2.6. Determinarea coeficientului ξ pentru diferite tipuri de ventile, la Dn 100

2.4. Pierderile totale de presiune  ptot (lungimea echivalenta a conductei

lech)

Reprezinta suma pierderilor liniare si a celor locale de presiune de pe intreg traseul

analizat :
l w2 w2
ptot = plin + ploc = f  +   (Pa), (2.20)
d 2 2
Lungimea echivalenta a conductei se stabileste prin echivalarea tuturor pierderiolr
de presiune ale conductei analizate cu pierderile de presiune liniare pentru o conducta
dreapta virtuala de acelasi diametru si de lungime l ech , prin care circula acelsi debit de
fluid :

l ech w 2 l w2 w2 ,
f  f  +   (2.21)
d 2 d 2 2

d
din care rezulta : l ech  l   (m). (2.22)
f

- 10 -
 TAE Curs nr. 2

Fig.2.7. Determinarea lungimii echivalente x = lech pentru diferite tipuri de armaturi

2.5 Capacitatea relativa de transport a conductelor

In cazul configuratiilor complexe de retele de conducte, apare necesitatea

exprimarii capacitatii de transport a conductelor cu diverse dimensiuni. Acest lucru
reprezinta determinarea numarului n de conducte, de diametru mai mic d1 care vor
transporta aceeasi cantitate de fluid ca si o conducta de diametru mai mare d2.
Calculele se efectueaza prin aproximatii succesive, luandu-se in considerare
efectele produse de variatia criteriului Re. Se admite in ambele cazuri regimul turbulent
de curgere si se neglijaza diferentele intre rugozitatile relative dintre cele doua conducte.
Conform ipotezelor de mai sus se scriu egalitatile dintre debitele volumice si pierderile de
presiune din cele doua cazuri (indice 1 pentru conductele de diametru mic, d 1 si 2 pentru
conducta de diametru mare, d2):

l1 w12 l w2 si d12 d2 , (2.23)

f1   f2 2 2  Qv   w1 n   2 w2
d1 2 d2 2 4 4

- 11 -
 TAE Curs nr. 2

Rezulta de aici numarul de conducte de inlocuire:

5
d  2
n   2  . (2.24)
 d1 

Pentru conducte de diametru mare se recomanda relatia modificata :

3
d 
n   2   d1  92 /  d 2  92 , (2.25)
 d1 
cu d1 si d2 in (mm).

- 12 -