Sunteți pe pagina 1din 8

7

DINAMICA FLUIDELOR REALE

În dinamica fluidelor reale intervine proprietatea de vâscozitate, care se manifestă prin apariţia unor eforturi
tangenţiale de frecare între straturile alăturate de fluid, precum şi între fluid şi suprafeţele solide cu care
acesta vine în contact.
Astfel, existenţa eforturilor tangenţiale din interiorul fluidelor reale are ca efect modificarea mobilităţii
particulelor şi implicit a profilului de viteze.

Fig 7.1 – Profilul de viteze la curgerea unui fluid peste o suprafaţă solidă

Fig 7.2 – Profilul de viteze într-un fluid ideal

7.1 CURGERI LAMINARE ŞI TURBULENTE. EXPERIMENTELE LUI REYNOLDS

Curgerea fluidelor reale se poate produce în două regimuri distincte de mişcare din punctul de
vedere al structurii fizice a acestora. Existenţa acestor două regimuri a fost pusă în evidenţă de
fizicianul O. Reynolds, cu ajutorul instalaţiei experimentale prezentată în figura 7.3.

Fig. 7.3 – Aparatul Reynolds

79
Aparatul lui Reynolds constă dintr-un rezervor (tank) de nivel constant căruia i se ataşează o
conductă orizontală de golire, din sticlă (glass tube), prevăzută cu un robinet. În conducta de golire
este introdus tub subţire prin care curge un lichid colorat (dye), dintr-un recipient aflat în partea
superioară.
Experimentele au relevat faptul că;
- la viteze mici de golire, curgerea firului de lichid colorat nu este perturbată de curgerea
lichidului din rezervor (figura 7.4) – curgere laminară
- la viteze mari cele două lichide se amestecă turbulent (figura 7.5) – curgere turbulentă

Fig. 7.4 – Curgere laminară Fig. 7.5 – Curgere turbulentă

Trecerea de la un regim de curgere la altul se face pentru aceeaşi valoare a raportului:


ρ vd
vd = = Re , (7.1)
µ ν

denumit numărul Reynolds, unde:


ρ este densitatea lichidului;
η este vâscozitatea dinamică a lichidului;
ν este vâscozitatea cinematică a lichidului;
v este viteza de curgere;
d este diametrul conductei de golire.

Pentru Re < 2300 regimul este unul laminar.


Pentru Re > 2300 regimul este turbulent.

Pentru numere Reynolds în intervalul 2320 şi 5000 regimul de curgere este unul de tranziţie.
Pentru valori mai mari de 5000, curgerea este turbulentă complet dezvoltată

7.2 PROFILUL VITEZELOR ÎN MIŞCARE LAMINARĂ ŞI TURBULENTĂ

Pentru mişcările laminare profilul vitezelor este unul parabolic, ca în figura 7.6. Viteza într-un punct
din interiorul unei conducte de rază R este, la distanţa r de axa conductei, dată de relaţia:
  r 2 
v = v max 1 −    , (7.2)
  R  
Unde v max este viteza maximă, în axa conductei. Ca valoare, viteza medie (mean velocity)
reprezintă jumătate din valoarea vitezei maxime.

Fig. 7.6 – Profilul de viteze în mişcare laminară

În mişcarea turbulentă profilul de viteze se aplatisează odată cu creşterea numărului Reynolds,


după cum este prezentat în figura 7.7

Fig. 8.5 - Profilul de viteze în mişcare turbulentă

În primă aproximaţie, se poate considera că viteza medie reprezintă 0.84 din valoarea vitezei
maxime. Profilul de viteze este, aproximativ, unul logaritmic, conform relaţiei:

v max − v y
= 5.75 log ,
τ0 R (7.3)
ρ

unde v este viteza medie în timp, iar τ 0 tensiunea tangenţială de frecare la perete.
Viteza medie în timp (temporal mean velocity), într-un punct, este dată de media vitezelor
instantanee.

Fig. 7.7 – Variaţiile locale în timp ale vitezei

Mărimea acestor fluctuaţii după cele trei direcţii ale sistemului de referinţă v 'x , v 'y , v 'z , ale vitezei

medii, este caracterizată de gradul de turbulenţă al fluidului, T definit de relaţia:

81
2 2 2
100 v' x + v' y + v' z v' 2 (7.4)
T = = 100 [%].
v 3 v

v’
v
t
τ
Fig. 7.8 – Variaţia în timp a vitezei instantanee

7.3 PIERDERI ENERGETICE LA CURGEREA


FORŢATĂ A FLUIDELOR

7.3.1º NOŢIUNI TEORETICE


Ca orice fenomen fizic real şi transportul fluidelor prin conducte se realizează cu pierderi de
energie, în acest caz fiind vorba de energie hidraulică. Calculul acestor pierderi se face pornind de
la ecuaţia conservării energiei în cazul mişcării permanente a fluidelor incompresibile, în câmp
gravitaţional, scrisă pentru două secţiuni de calcul:

ν12 p ν2 p
+ 1 + z1 = 2 + 2 + z2 + ∑12hr => (7.5)
2 ⋅g γ 2⋅g γ

2 ν12 − ν 22 p1 − p2
∑1 hr =
2 ⋅g
+
γ
+ z1 − z2 [m col. fluid], (7.6)

unde: ν1 ,ν 2 vitezele medii ale fluidului prin secţiunile de calcul;

p1 ,p2 presiunile statice ale fluidului pentru aceleaşi secţiuni;

z1 , z2 cotele de nivel ale celor două secţiuni de calcul faţă de un plan de referinţă.

2
Termenul ∑1 hr din ecuaţia anterioară reprezintă tocmai pierderile energetice (denumite si pierderi

hidraulice sau pierderi de sarcină), care apar la curgerea fluidului între secţiunile 1 şi 2 .
Deşi din punct de vedere fizic, pierderile hidraulice în orice element al unei reţele sunt indivizibile,
pentru uşurinţa calculelor, acestea sunt adesea împărţite, convenţional, pentru aceeaşi secţiune de
calcul, în:
¾ pierderi liniare, numite şi distribuite, hlin ;

¾ pierderi locale, hloc .


Ambele tipuri de pierderi se însumează după principiul suprapunerii pierderilor, pentru care se ia
suma aritmetică a pierderilor distribuite şi a pierderilor locale:
hr = hlin + hloc [m col. fliud]. (7.7)

Practic, valoarea hlin trebuie luată în considerare numai pentru componentele de lungime relativ

mare sau atunci când este apropiată ca valoare de hloc .


În calculele moderne ale reţelelor hidraulice se operează cu coeficienţi adimensionali ai
rezistenţelor hidraulice. Este mult mai convenabil, deoarece în curenţii dinamic asemenea,
pentru care se respectă asemănarea geometrică a sectoarelor şi egalitatea numerelor
Reynolds (şi a altor criterii de similitudine, dacă ele sunt importante), valoarea acestor
coeficienţi este independentă de natura fluidului, de viteza curentului, precum şi de
dimensiunile sectoarelor calculate. În general pierderile de energie hidraulică se exprimă în
raport cu termenul cinetic, utilizând viteza medie pe secţiune, sub forma generală:
ν2
hr = ζ ⋅ [m col. fluid], (7.8)
2g

unde: ζ [-] coeficientul pierderilor energetice (denumit şi coeficientul pierderilor


hidraulice, coeficientul pierderilor de sarcină sau coeficient de rezistenţă
hidraulică).

În funcţie de coeficienţii adimensionali caracteristici, relaţia (7.7) se poate scrie astfel:


v2 v2
hr = (ζ lin + ζ loc ) = ζ tot [m col. fluid], (7.9)
2g 2g

unde: ζ lin [-] - coeficientul de rezistenţă liniară;

ζ loc [-] - coeficientul de rezistenţă locală.

Observaţie: principiul însumării pierderilor se aplică nu numai la calculul unui element separat al
unei reţele hidraulice, dar şi la calculul hidraulic al întregului ansamblu, adică suma aritmetică a
pierderilor în diferitele elemente de pe traseu dă rezistenţa totală a reţelei. În acest caz se iau în
considerare influenţele reciproce ale elementelor ce compun reţeaua hidraulică, situate la distanţe
mici unele faţă de altele.

7.3.2 Pierderile liniare (distribuite) de sarcină


Pierderile distribuite sunt provocate de vâscozitatea (atât moleculară, cât şi turbulentă) fluidului de
lucru şi constituie rezultatul schimbului de cantitate de mişcare între molecule (în cazul mişcării
laminare), precum şi între particulele aflate în straturi învecinate ale fluidului, care se mişcă cu
viteze diferite (în cazul mişcării turbulente). Valoarea acestora este proporţională cu lungimea
traseului parcurs. Conform H. P. G. Darcy, relaţia de calcul a acestor pierderi este:

83
l ν2
hlin = λ ⋅ ⋅ [m col. fluid], (7.10)
dH 2g

unde: λ [-] coeficientul Darcy-Weissbach de frecare vâscoasă;


l [m] lungimea traseului parcurs între secţiunile 1 şi 2 ;
d H [m] diametrul hidraulic; în cazul conductelor circulare acesta coincide cu
diametrul geometric:

Asc Aria sectiunii vii a curentului


d H = 4 RH = 4 =4 [m]. (7.11)
Pu Perimetrul udat

Coeficientul rezistenţei distribuite pentru un element considerat se exprimă în funcţie de


coeficientul lui Darcy, după cum urmează:
l
ζ lin = λ [-]. (7.12)
DH

Când raportul l DH este constant şi fluidul este incompresibil, coeficienţii de rezistenţă λ ,

respectiv ζ lin depind de numărul Re şi de rugozitatea relativă ∆ a pereţilor elementului calculat:


∆ = [-], (7.13)
DH

unde: ∆ [mm] rugozitatea pereţilor elementului hidraulic calculat.

7.3.3 Pierderile locale de sarcină


Pierderile locale de presiune apar pe porţiuni scurte ale curgerii (numite singularităţi) unde are loc
o perturbare a curgerii normale (o variaţie a vectorului viteză medie, ca modul şi/sau direcţie).
Apar în locurile cu schimbări ale configuraţiei traseului (difuzoare, confuzoare, coturi, filtre, armaturi
etc.), la întâlnirea şi ocolirea obstacolelor sau la desprinderea curentului de pereţii reţelei.
Formarea vârtejurilor şi amestecarea turbulentă intensivă a curentului intensifică schimbul de
cantitate de mişcare (eforturile tangenţiale de frânare), mărind disiparea de energie.
Relaţia de calcul a acestora este de forma (7.8):
ν2
hloc = ζ ⋅ [m col. fluid], (7.14)
2⋅g

unde: ζ [-] coeficientul pierderilor locale; se determină în majoritatea cazurilor pe cale


experimentală.

Coeficientul rezistenţei locale ζ loc depinde în special de caracteristicile geometrice ale elementului
considerat, precum şi de câţiva parametri ai mişcării, precum:
• Caracterul distribuţiei vitezei la intrarea fluidului în elementul examinat; la rândul ei,
distribuţia de viteze depinde de regimul de curgere, de forma intrării în element, de
lungimea porţiunii drepte ce precede intrarea, de distanţa până la diferitele părţi
prelucrate ale tronsonului sau obstacole etc.;
• Numărul Reynolds:
• Numărul Mach M (pentru curgeri cu variaţii ale densităţii).

7.3.4 Calculul coeficientului lui Darcy

1. Pentru curgeri laminare, Re < 2300, λ se calculează cu relaţia lui Stokes, şi este funcţie doar
de numărul Reynolds:
64
λ= [-] (7.15)
Re

2. Pentru curgeri turbulente netede, Re > 5000 neinfluenţate de rugozitatea relativă a conductei
( ∆ D ) < 0.00008 , λ se calculează cu relaţia lui Blasius:

0.3164
λ= [-] (7.16)
Re 0.25

3. Pentru curgeri turbulente complet dezvoltate Re > 5000 , în conducte rugoase


( ∆ D ) = 0.00008 - 0.0125 , λ se poate calcula cu una din relaţiile:
0.25
 e 68 
λ = 0.11 +  [-] (stabilită de Idelcik) (7.17)
 D Re 

1
λ= 2
[-] (stabilită de Nikuradze)
 D  (7.18)
1.74 + 2 lg 2 ∆ 
 

4. Pentru regimurile de tranziţie se poate utiliza relaţia lui Moody’:


260 D
λ= [-]. (7.19)
Re e

Vezi diagrama STANTON:

85
λ Zona ∆
0.090 Regim Zona
de
laminar critică tranziţie
∆ 68 0.25 dH
0.080 Regim turbulent, rugos λ = 0.11 +
d H Re 0.05
0.070
0.04
0.060 0.03
0.050 0.02
0.015
0.040
64
λ= 0.008
Re 0.006
0.030
0.004
Re critic
0.025
0.002
0.020 0.001
0.0008
0.0006
0.0004
0.015
0.0002
0.3164 0.0001
λ= 0.25 Regim turbulent, neted
Re 0.00005
0.010 0.000001
0.009 0.000005
0.008 0.00001
3 4 5 6 7
7 9 3 2 10 3 4 5 67 9 4 2 10 3 4 5 67 9 5 2 10 3 4 5 67 9 6 2 10 3 4 5 67 9 7 2 10 3 4 5 6 7 9 3
10 10 10 10 10 10

Fig. 4 – Diagrama Stanton