Știința și ingineria materialelor Îndrumar de laborator

LUCRAREA NR. 7

ANALIZA MICROSTRUCTURALĂ A ALIAJELOR FEROASE TRATATE TERMIC

1. OBIECTIVELE LUCRĂRII

Lucrarea urmăreşte stabilirea transformărilor structurale pe care le suferă sistemele de aliaje în

condiţiile variaţiei aplicării tratamentelor termice.

2. ASPECTE TEORETICE
O mare parte dintre aliaje îşi modifică proprietăţile tehnologice şi de utilizare sub influenţa unor
factori, dar cele care se bazează pe sistemul binar fier – carbon, adică oţelurile şi fontele, pot face acest
lucru într-un domeniu de valori foarte larg. De aceea, oţelurile şi fontele sunt aliajele cele mai folosite
în industria constructoare de maşini şi utilaje. In practica industrială, acest scop poate fi atins prin
aplicarea unor prelucrări la cald, numite tratamente termice şi termochimice. Pentru a aprecia modul
în care un material metalic se comportă în timpul acestor prelucrări, sunt luate în considerare – printre
altele – aspecte referitoare la natura materialului metalic (aliaj feros sau neferos), exprimate, calitativ
şi cantitativ, prin proprietăţile tehnologice de tratament termic.

Acestea sunt:
• temperaturile de transformare în stare solidă ;
• sensibilitatea la supraîncălzire ;
• sensibilitatea la deformare şi fisurare ;
• posibilitatea de durificare prin răciri cu viteze mari.

Pentru a realiza o serie de tratamente termice (recoaceri, căliri, …) este necesar ca produsele
metalice să fie încălzite în domeniul austenitic (deasupra punctelor critice). Se pot obţine astfel structuri
complet austenitice (la încălziri peste Ac3, respectiv peste Accm) sau mixte (la încălziri între Ac1 şi Ac3,
respectiv între Ac1 şi Accm).În sistemul de aliaje fier - carbon, temperaturile de transformare sunt notate
cu litera A (provenind de la cuvântul francez «arrêt» - oprire), urmată de o cifră sau de un grup de litere.
Astfel :

A1 (orizontala PSK) desemnează transformarea eutectoidă, produsă în punctul S din diagrama

fier – carbon, de coordonate (0,77%C; 723°C); austenita (soluţia solidă γ) se transformă într-un
amestec mecanic de cristale, cu caracter lamelar (soluţie solidă α şi compusul chimic definit
cunoscut sub denumirea de cementită secundară Fe3C); acest constituent se numeşte perlită
lamelară;
A2(orizontala MO) este transformarea magnetică (Curie); se produce la 911°C (fierul şi oţelurile
pierd proprietăţile magnetice, devenind paramagnetice;
A3 (curba GOS) marchează începutul separării feritei (soluţia solidă α) din austenită (soluţia
solidă γ); separarea feritei se face în oţelurile hipoeutectoide, la temperaturi cuprinse între
911°C şi 723°C;
Acem (curba ES) desemnează separarea cementitei secundare din soluţia solidă γ – austenită;
fenomenul se manifestă la oţelurile hipereutectoide, în intervalul de temperaturi 1145 …723°C.
Știința și ingineria materialelor Îndrumar de laborator

Figura 1.Dedublarea punctelor critice în cazul oţelurilor

În cazul încălzirilor/răcirilor continui cu diferite viteze (mai mari decât cele pentru care se obţin
structuri de echilibru), se observă, şi în cazul aliajelor fier – carbon, fenomenul dedublării punctelor
critice. Astfel, temperatura A1 va avea o valoare Ac1> A1 pentru o încălzire accelerată, şi o valoare Ar1 <
A1, pentru o răcire accelerată (cu o viteză mai mică decât cea considerată critică).
La temperatura de încălzire, structura va fi caracterizată de proporţia de austenită, de
compoziţia chimică a austenitei si de mărimea grăuntelui de austenită. Pentru a determina temperatura
optimă de austenitizare este necesar să se determine mai întâi punctele critice ale mărcii respective de
oţel (Ac1, Ac3, Accm), dat fiind faptul că în intervalul termic considerat proporţia de austenită în structură
variază de la zero la 100%.
Pe măsură ce viteza de răcire creşte, constituenţii microstructurali devin tot mai fini,
microstructurile astfel obţinute fiind tot mai puţin asemǎnătoare cu cele din diagrama de echilibru:
constituenţii de tip perlitic au lamelele din ce în ce mai fine, ele ajungând – la un moment dat – să fie
dispuse în rozetă (perlita nodulară, cunoscută şi sub denumirea de troostită), la temperaturi situate la
aproximativ 550°C.
La temperaturi inferioare acesteia, microstructura oţelurilor şi fontelor începe să aibă un aspect
microscopic acicular. În acest domeniu de temperaturi se formează constituenţii numiţi bainite
(superioară şi inferioară).
La temperaturi mai scăzute în structura acestor aliaje apare un nou constituent, cu aspect
acicular mai pronunţat decât în cazul bainitelor, pe un fond alb de austenită rămasă netransformată:
martensita. Temperatura Ms, numită temperatura de început de transformare martensitică (martensite
start), este situată la valori de aproximativ 180… 150 °C. Există şi o temperatură de sfârşit de
transformare martensitică (Mf), dar aceasta are, de obicei, la valori negative. Austenita rămasă ca atare
la finalul transformării martensitice, numită austenitǎ remanentă sau reziduală, nu trebuie să
depăşească 5% din masa materialului metalic, dacă tratamentul termic de călire a fost executat în mod
corect.

În figura 2 sunt prezentate schematic morfologiile unor tipuri de microstructuri specifice

diferitelor tratamente termice, aşa cum se observă prin microscopie optică. Aceste microstructuri pot fi
obţinute prin aplicarea unor tratamente termice la care răcirea este neîntreruptă până la temperatura
ambiantă (cazul cel mai frecvent întâlnit în practica industrială) sau cu răcire izotermă, cu palier la diferite
temperaturi, situate la valori mai mici decât punctul critic inferior Ar1.
Știința și ingineria materialelor Îndrumar de laborator

Figura 2. Structuri microscopice caracteristice unui oțel cu 0,16-0,25%:

a) călit în apă după austenitizare la 8800C (structuri: ferită, perlită și bainită, 500:1);
b) călit în apă după austenitizare la 8000C și revenit 90 min la 6000C (structuri: ferită, perlită,
sorbită,500:1 );
c)călit în apă după austenitizare la 9300C (structuri: ferită, martensită și bainită, 500:1);
d)călit în apă după austenitizare la 9300C și revenit la 90minla 6000C (structuri: ferită
probainitică și sorbită,500:1 )

În cazul majorităţii aliajelor din sistemul fier - carbon, în urma călirii se obţin structuri martensitice
şi/sau bainitice, cu aspect microscopic acicular, uşor de recunoscut, ceea ce înseamnă că la aceste
aliaje este vorba de călibilitate martensitică. Structurile ce se pot obține după călire sunt prezentate
în tabelul 1. Calitativ, călibilitatea martensitică este caracterizată de viteza critică de călire, definită
ca fiind cea mai mică viteză de răcire cu ajutorul căreia materialul capătă în centrul produsului o structură
de călire (martensită şi/sau bainită). Această viteză este o caracteristică tehnologică a materialului şi nu
a mediului de răcire folosit.
În figura 3 sunt prezentate structuri de călire, după atac cu nital 2%.

Figura 3. Microstructura oțelului C45:

a) călit corect (400:1);
b) călit incorect, cu defectul de tip pete moi (400:1).

În cazul produselor metalice tratate termic superficial zona marginală a acestora prezintă o
structură diferită de cea centrală. Deosebirile se datoresc fie condiţiilor diferite de încalzire şi răcirea
Știința și ingineria materialelor Îndrumar de laborator

(caul călirii superficiale), fie gradientului de concentraţie a unui element de aliere (carbon, azot, aluminiu,
crom, zinc, bor, etc).
Astfel, in zona din apropierea suprafeţei produselor călite superficial structura este martensitică, iar în
miez-perlito-feritică (de echilibru) sau sorbitică (dacă tratamentul termic superficial a urmat îmbunataţiri).

Tabel 1.Structurile obţinute după călire

Constituentul Mod de obţinere şi aspect Proprietăţi

structural microscopic
Martensita Martensita este o soluţie solidă de Duritatea foarte ridicată, depinzând de
carbon în fierul α , suprasaturată şi conţinutul de carbon; pentru 0,8 % C 62-
metastabilă. Se obţine prin răcirea 64 HRC. Practic lipsită de plasticitate şi
austenitei cu o viteză de răcire egală tenacitate (fragilă); volum specific mare,
sau mai mare decît viteza critică coeficient de dilatare mic. Este
superioara de călire. La microscop feromagnetică şi greu atacabilă de aiczi.
apare sub formă de ace albe de
dimensiuni variabile, formînd între ele
0
unghiuri de 60 (martensită aciculară).
Martensita fină, unde la mărimi de
500:1 nu se observă forma aciculara,
poartă denumirea de martensită
criptocristalină sau hardenită.
Bainita Este compusă dintr-un amestec Rezistenţă şi duritate ridicată (45-55
extrem de fin, aproape molecular HRC). Are o tenacitate mai ridicată decît
dispers, de ferită suprasaturată şi martensita.
carburi (Fe C) de diferite forme, care
încă nu au ajuns la forma finală Fe2C).
La microscop apare de culoare
închisă, cu aspect acicular.
Bainita Călire izotermă în zona superioară a Duritatea mare, depinzînd de conţinutul
superioară transformării izoterme a austenitei în carbon şi elementele de aliere; la
0
subrăcite (500-400 C). oţelul autectoid: 40-45 HRC.
Bainita Călire izotermă în zona inferioară a Duritatea mare, la 0,8 % C 50-55 HRC.
inferioară transformării izoterme a austenitei Rezistenţă mare la uzură, rezistenţă la
0
subrăcite (350-250 C). uzură, rezistenţă mecanică ridicată cu
plasticitate şi tenacitate satisfăcătoare
Troostită de Este un amestec de ferită şi cementită, Are o duritate de 35-40 HRC, tenacitate
călire. extrem de fin. Se obţine la o călire şi plasticitate mai ridicată decît a bainitei.
moderată, cu o viteză de răcire mai Este puţin rezistentă la atacul reactivilor
mică decît cea critică. La microscop metalografici din care cauză apare
(300:1) apare în formă de pete negre, puternic colorată în negru.
(sferoidale sau sub formă de rozete)
situate la marginile grăunţilor (foste
austenitice).
Sorbita Se obţine o călire continuă mai lentă Duritate sub 300 HB. Plasticitate şi
decît cea a troostitei. Este un amestec tenacitate mai ridicată decît a troostitei.
de ferită şi cementită mai puţin fin decît
troostita. La mărimi de 600:1 apare
aspectul lamelar clar. Gradul de
dispersie creşte cu viteza de răcire.

PENTRU CA STUDENTUL SĂ FIE ADMIS LA EFECTUAREA LUCRĂRII TREBUIE SĂ RĂSPUNDĂ

LA TOATE ÎNTREBĂRILE DE MAI JOS
Știința și ingineria materialelor Îndrumar de laborator

3. ÎNTREBĂRI DE CONTROL
1. Ce sunt tratamentele termice?
2. Care sunt temperaturile critice de transformare corespunzătoare diagramei Fe-C?
3. Care sunt structurile ce se pot obține după călire?

4. MODUL DE LUCRU

Vor fi analizate macroscopic probe metalice tratate termic din aliaje feroase cu diferite procente de C și
elemente de aliere. Se vor identifica constituenți structurali în condiții de atac cu nital 2%.
Etapele desfașurării activității:
1. Se pune la dispoziția studentului o probă prelevată dintr-o piesă, confecționată din oțel, supusă unuit
tratament termic de călire.
2. Se pregatește proba prelevată urmând etapele de pregatirea probelor metalografice.
3. Se studiază suprafața pregătită a probei utilizând microscopulmetalografic.
4. Se efectuează fotografii ale suprafeței analizate utilizând camera foto adaptată la microscopul
metalografic utilizat.
5. Se intocmeste raportul de analiza microscopică.

Se va urmări:
• Corelația structură-compoziție chimică – tratament termic.

5. PRELUCRAREA DATELOR
Se vor înscrie observaţiile făcute în timpul desfăşurării lucrării practice în tabelul 1.

Nr.crt. Material/ T.T. aplicat Constituenți Faze

simbol metalografici
1
2
3
4

6. CONCLUZII FINALE

Se vor stabili fazele și concentrațiile constituenților.