Știința și ingineria materialelor Îndrumar de laborator

LUCRAREA 10
STRUCTURI DE ECHILIBRU ÎN ALIAJE NEFEROASE

1. OBIECTIVELE LUCRĂRII

Lucrarea are ca scop evidenţierea aspectelor microstructurale ale aliajelor neferoase.

2. ASPECTE TEORETICE

Metalele şi aliajele neferoase, din punct de vedere al proprietăţilor sunt de o importanţă

deosebită pentru dezvoltarea tehnicii moderne. Fară metale şi aliaje neferoase nu ar fi posibilă crearea
noilor materiale speciale pentru industria electrotehnică şi electronică, chimică, pentru construcţii navale
şi aeronautice şi pentru tehnica nucleară.

Cu privire la structura lor se pot clasifica în:

- aliaje alcătuite dintr-un singur constituent structutural (monofazic) - metal pur sau soluţii solide;
- aliaje alcătuite din doi constituienţi structurali (bifazice) – două soluţii solide sau soluţie solidă şi
amestec mecanic;
- aliaje alcătuite din mai mulţi constituienţi structurali – metal pur, soluţii solide, faze intermetalică, cum
sunt majoritatea aliajelor cu baza de aluminiu, aliajele de cuzineţi şi altele.

STRUCTURA ALIAJELOR DE CUPRU

Cupru este un metal greu, cu temperatura de topire 1083°C, carecristalizează în reţea CFC,
ceea ce îi conferă maleabilitate şi ductilitate.Este rezistent la coroziune atmosferică, în apă dulce şi
marină.Rezistenţa mecanică este mică, dar se poate mări prin ecruisare şi aliere.
Cele mai utilizate aliaje pebază de cupru sunt alamele (aliaje Cu-Zn) şi bronzurile cu Sn, Al, Pb,
Be.

1. Aliaje Cu-Zn (alamele)

Alamele sunt aliajele cuprului cu până la 45% Zn, având proprietăţi mecanice şi tehnologice
suficient de ridicate, superioare celor ale cuprului, precum şi o bună stabilitate la coroziune.
Alamele cristalizează conform diagramei de echilibru Cu-Zn (fig.1).
 Fig. 1. Diagrama de echilibru Cu-Zn

Alamele tehniceconţin până la 45% Zn formând fazele: α-soluţiesolidă de Zn în Cu cu reţea

CFC, uşor deformabilăla rece; β-soluţie solidă pe baza compusuluielectronic CuZn, cu reţea CVC,
stabilă peste 453°C şi deformabilă.
Peste 50% Znapare faza γ-soluţie solidă, cu reţea cubică complexă, durăşi fragilă.
În consecinţă creşterea conţinutului de Zndetermină mărirea plasticităţii (max. la 30%Zn),
arezistenţei (max.45% Zn), a durităţii şi scăderea rezistenţei la coroziune.

Alamele se pot clasifica după mai multe criterii:

- după numărul de faze: monofazice şi bifazice;

- după compoziţie: obişnuite (Cu + Zn) şi speciale (Cu + Zn + elemente de aliere);
- după modul de prelucrare: alame deformabile şi alame pentru turnătorie.

Alamele obişnuite - sunt aliaje ale sistemului binar Cu-Zn, având doar elemente însoţitoare (fig. 2).

Alamele speciale - conţin şi unele elemente de aliere (Sn, Mn, Al, Ni, Fe), care îmbunătăţesc unele
caracteristici:rezistenţa la rupere, la coroziune, densitate, elasticitate, creşterea fragilităţii, tenacitatea şi
aşchiabilitatea (fig. 3).

Alamele deformabile sunt prelucratesub formă de profile, table, benzi, ţevi, sârme şi bare destinate
pieselor prelucrate prin aşchiere.

Alamele pentru turnătorie se toarnă de obicei în cochilie, în amestecuri de formare şi mai rar sub
presiune.

Fig.2. Alama CuZn37 laminată şi Fig.3. Alama CuZn36Mn2AlNi

recoaptă,(300x) turnată, (100x)
 2. Aliaje Cu-Sn (bronzurile)

În trecut sub denumirea de bronzuri se inţelegeau numai aliajele cuprului cu cositorul, dar în
prezent sub numele de bronzuri sunt cuprinse toate aliajele cuprului, în care zincul şi nichelul nu sunt
elemenete principale de aliere.

Bronzul este un aliaj al cuprului cu staniul (bronz obişnuit) sau cu alte elemente (Al, Be, Cr,
Mn, Pb, Si, Sn), caz în care se numescbronzuri speciale.

a). Bronzuri cu Sn

Bronzurile cu Sn cristalizează conform diagramei de echilibru Cu-Sn (fig.4).

Fig. 4. Diagrama de echilibru Cu-Zn

Bronzuriletehnice utilizate curent conţin max.15% Sn şi prezintă fazele: α-soluţie solidă de Sn

în Cu, cu reţeaCFC, maleabilă şi ductilă; β-soluţie solidă pe baza compusului electronic Cu3Sn cu reţea
CVC,stabilă peste 587°C, deformabilă; β'-faza β ordonată,mai dură şi mai puţin plastică; δ-soluţia solidă,
cu reţea cubicăcomplexă, fază dură şi fragilă (fig.5).

Bronzurile obişnuite seprelucrează prin turnare (cel maibine dintre toate bronzurile) şiprin
deformare plastică.

Bronzurile turnate conţinmai mult staniu, precum şizinc şi plumb (caz în care se mainumesc
bronzuri roşii, mai ieftine, dar mai puţin rezistente). Se folosesc la fabricarea lagărelor cu
alunecarepentru maşini-unelte şi material rulant, armăturilor de presiune care lucrează înabur şi apă,
precum şi a carcaselor, statoarelor şi rotoarelor de pompe carelucrează în apă de mare.
Bronzurile deformabile conţin mai puţin staniu şi uneori sunt aliate cu zincşi plumb. Ele se
livrează sub formă de benzi, table, ţevi, bare şi sârme şi seutilizează pentru arcuri, membrane, lamele
arcuitoare, lagăre şi piese pentruconstrucţii de aparatură în industria chimică.

b). Bronzurile speciale

Bronzurile cu Al conțin 7-15% Alşi prezintăproprietăţi mecanice superioare bronzurilor cu Sn

(fig.6). Ele au proprietăţi bune de turnare şi rezistenţă la coroziune în atmosferă, apa de mare, acizi şi
aburi supraîncalziţi de 9 ori mai mare decât a bronzurilor cu staniu.
Bronzurile cu Al de turnătorie conţin 9-15 % Al. Se folosesc pentru pompe de apă, carcase,
bucşe şi pentru piese solicitate mecanic şi la coroziune.

Bronzurile cu Mn conţin 5-20% Mn şi au structura formată din soluţie solidă,cuplasticitate şi

rezistenţă mecanică ridicate.
Bronzurile cu peste 20% Mn au caracteristici mecanice foarte ridicate, fiind indicate pentru arcuri
care lucrează la temperaturi înalte, organe de maşini puternic solicitate (roţi dinţate cilindrice, rulmenţi
cu bile, şuruburi, etc.).
 Bronzurile cu Si sunt mai ieftine decât bronzurile cu Sn, au fluiditate bună, dar au contracţie
de turnare mai mare decât bronzurile cu Sn. Ele nu conţin elemente deficitare, scumpe, şi pot înlocui cu
succes bronzurile cu Sn pentru confecţionarea unor piese solicitate mecanic.

Bronzurile cu Be conţin până la 2,7 % Be. Datorită proprietăţilor mecanice ridicate, a rezistenţei
mari la cald şi la oboseală şi a rezistenţei ridicate la uzare, bronzurile cu Be se utilizează pentru
confecţionarea arcurilor, a pieselor de maşini puternic solicitate şi a instrumentelor de precizie.
Bronzurile cu Be sunt materiale antiscântei şi nemagnetice. Datorită Be, sunt cele mai scumpe
dintre aliajele cu baza de cupru.

Fig.5. Bronz CuSn6 laminat şi Fig.6. Bronz CuAl9 turnat, (100x)

recopt, (300x)

STRUCTURA ALIAJELOR DE ALUMINIU

Aluminiul este un metal uşor, se topeşte la 660°C şi cristalizează în reţea CFC, ceea ce îi
conferă plasticitate şi rezistenţă mecanică redusă. Înstare pură prezintă conductibilitate electrică şi
termică ridicate şi rezistenţă la coroziune prinformarea peliculei compacte de Al2O3.
În funcţie de principalul element de aliere, aliajele pe bază de aluminiu se clasifică astfel:
- aliaje având ca principal element de aliere Si: Al-Si, Al-Si-Cu, Al-Si-Mg, Al-Si-Zn;
- aliaje cu elementul principal de aliere Cu : Al-Cu, Al-Cu-Mg, Al-Cu-Ti;
- aliaje cu Mg ca element de aliere: Al-Mg, Al-Zn-Mg;
- aliaje cu principalul element Zn: Al-Zn, Al-Zn, Mg;
- aliaje diverse : Al-Fe, Al-Cu-Si, Al-Mg-Mn.

1. Aliaje Al-Si

Aceste aliaje cristalizează după diagrama de echilibru Al-Si (fig.7).

Fig.7. Diagrama de echilibru Al-Si

Aliajele Al-Si deformabile au ∼1% Si şi adaosuri de Mg, Mn, Ti pentru creşterea rezistenţei.Sunt
aliaje durificabile prin tratament termic de călire şi îmbătrânire artificială, ca urmare a formăriicompusului
Mg2Si cu solubilitatea variabilă.
Aliajele Al-Si de turnătorie, cunoscute sub numele de siluminuri au cele mai bune proprietăţide
turnare dintre aliajele de Al (fig. 8,9). Sunt aliaje cu 4-18% Si, simple sau complex aliate cu Cu, Mg,
Fe,Ni, Mn.Adaosul de cupruîmbunătăţeşte rezistenţa la rupere, limita de curgere şi duritatea, precum
şifluiditatea şi aşchiabilitatea, iar adaosul de magneziu, rezistenţa mecanică.
Se utilizează la turnarea unor piese cu pereţi subţirişi configuraţie complicată care lucrează în
mediu corosiv (blocuri motoare,cartere, pistoane, chiulase, corpuri de pompe, fitinguri şi bucşe).
 Fig.8. Siluminiu ATNSi12 nemodificat, Fig.9. Siluminiu ATNSi12 modificat,
turnat, în forme de nisip, (100x) cu 0,1% Na; (100x)

2. Aliaje Al-Cu

Aliajele Al-Cu cristalizează conformdiagramei de echilibru Al-Cu (fig. 10), unde α- soluţie solidă
de Cu în Al, cu solubilitatevariabilă cu temperatura şi reţea CFC, iar θ -compusul Al2Cu dur şi fragil.

Fig. 10. Diagrama de echilibru Al-Cu

Aliajele Al-Cu pentru turnătorie conţin până la 12% Cu (fig. 11). Aliajele cu peste 2% Cu au
prelucrabilitate prin aşchiere foarte bună.
Aliajele cu 10 % Cu au fluiditate optimă. Influenţa cuprului în aliajele de aluminiu este similară
cu a carbonului în aliajele feroase.

Fig.11. Aliaj ATPSi9, turnat subpresiune, (300x)

Aliajele cu conţinut scăzut de cupru, după calire au structura omogenă, plasticitate ridicată,
duritate mică, iar cele cu eutectic au plasticitate scazută, rezistenţă şi duritate mari. Rezistenţa la
coroziune scade cu creşterea conţinutului de cupru. Prin alierea soluţiei solide cu Mn, Ni şi Si
proprietăţile mecanice cresc (fig.12).
 Fig. 12. Aliaj ATNSi18Cu MnNi nemodificat, (300x)

Aliajele Al-Cu sunt mai puţin utilizate pentru că se toarnă mai greu prin procedeele clasice şi au
tendinţa de fisurare la solidificare. Prin adaosuri de Mg şi Ti se îmbunătăţesc proprietăţilemecanice, se
tratează termic şi se prelucrează bine prin aşchiere. Se utilizează lafabricarea chiulaselor şi a
pistoanelor de motor, precum şi a cuzineţilor.

Prin aliere cu Mn, Ni, Si a soluției solide, proprietățile mecanice cresc.

Aliajul Al-Cu-Mg (Cu 4,5% si Mg 0,5%) se numesc duraluminiu normal, iar aliajul Al-Cu-Mn-
Mg (Cu 4,5%, Mn 1,5% si Mg 0,5%) duraluminiu imbunatatit.

În comparaţie cu aliajele Al-Si, aliajele Al-Cu au proprietăţi de turnare mai slabe, tendinţă mare
de formare a crăpăturilor la cald şi a retasurii şi greutate specifică mare.

PENTRU CA STUDENTUL SĂ FIE ADMIS LA EFECTUAREA LUCRĂRII TREBUIE SĂ RĂSPUNDĂ

LA TOATE ÎNTREBĂRILE DE MAI JOS

3. ÎNTREBĂRI DE CONTROL

1. De câte tipuri sunt aliajele pebază de cupru?

2. Cum se definesc alamele?
3. Care sunt principalele tipuri de alame?
4. Cum se definesc bronzurile?
5. Care sunt principalele tipuri de bronzuri?
6. Care sunt principalele aliaje ale aluminiului?
7. Ce sunt siluminurile? Dar duraluminurile?

4. MODUL DE LUCRU

Etapele desfăşurării activităţii:

1. Se pune la dispoziţia studentului o probă prelevată dintr-un aliaj neferos.

2. Se pregăteşte proba prelevatăconform etapelorde pregătirea probelor metalografice.
3. Se studiază suprafaţa pregatită a probei utilizând microscopul metalografic optic (în camp
luminos).
4. Se efectuează fotografii ale suprafeţei analizate, utilizând camera foto adaptată la
microscopul metalografic utilizat.
5. Se vor schiţa structurile probelor analizate la microscopul metalografic optic.
5. Se întocmeşte raportul de analiza microscopică.
 5. PRELUCRAREA DATELOR

Se vor scrie observaţiile făcute în timpul desfăşurării lucrării practice, în următorul tabel:

Nr.crt. Material/simbol Atac Constituenţi Faze Structura Mărire

metalografic structurali microscopică

6. CONCLUZII FINALE

Se identifică fazele şi constituienţii structurali specifici aliajelor neferoase, analizate la

microscopul metalografic optic.