Mecanica 2-TCM II;IEI II

CURS NR.4

Dinamica mișcării relative a punctului material

A. Ecuația fundamentală a mișcării relative.

În unele situații este necesar a se determina mișcarea

relativă a punctului material.
Pentru aceasta se scrie ecuația fundamentală a dinamicii,

m𝑎𝑎 = 𝐹 (1.1)
unde:

 𝑎𝑎 este accelerația absolută a punctului material și

 𝐹 este rezultanta forțelor care acționează asupra punctului
material și ținând seama de relația

𝑎𝑎 = 𝑎𝑡 + 𝑎𝑟 + 𝑎𝑐 (1.2)
stabilită la cinematica mișcării relative a punctului ,se obține

m𝑎𝑟 = 𝐹 + (—m𝑎𝑡 ) + (—m𝑎𝑐 ) (1.3)

Termenii —m𝑎𝑡 , —m𝑎𝑐 au dimensiunile unor forțe și
se notează cu 𝐹𝑡 (forță de transport) ,respectiv 𝐹𝑐 (forța
Coriolis).Aceste două forțe se numesc forțe complementare. În
acest fel relația (1.3) devine,

m𝑎𝑟 = 𝐹 +𝐹𝑡 + 𝐹𝑐 (1.4)

Ș.l.dr.ing.Monica BÂLDEA 1
 Mecanica 2-TCM II;IEI II

unde:
𝐹𝑡 = —m𝑎𝑡 , 𝐹𝑐 = —m𝑎𝑐 (1.5)

Relația (1.4) se numește ecuația fundamentală a mișcării

relative.

Dacă 𝐹𝑡 = 0, 𝐹𝑐 = 0 atunci relația (1.3) se scrie:

m𝑎𝑟 = 𝐹 (1.6)
și este formal identică cu relația (1.1).
Pentru aceasta este necesară condiția

𝐹𝐶 = −2m𝜔 × 𝑣𝑟 = 0

și cum 𝑣𝑟 ≠ 0 , rezultă 𝜔 = 0.
Mai trebuie îndeplinită condiția

𝐹𝑡 = —m 𝑎0 + 𝜀 × 𝑟 + 𝜔 × (𝜔 × 𝑟) = 0

și din care ținând seama de faptul că 𝜔 = 0 ,rezultă 𝑎0 = 0 .

De aici rezultă că relația (1.6) este adevărată numai în cazul în
care triedrul la care se raportează mișcarea are o mișcare de
translație rectilinie și uniformă.Un astfel de sistem se numește
sistem inerțial.
Cele de mai sus se pot exprima și astfel:
Față de sisteme inerțiale ,ecuația lui Newton rămâne
invariabilă.

Ș.l.dr.ing.Monica BÂLDEA 2
 Mecanica 2-TCM II;IEI II

B. Repausul relativ.

Repausul relativ se realizează atunci când nu există

mișcare relativă ,adică atunci când sunt îndeplinite condițiile:
𝑎𝑟 = 0 , 𝑣𝑟 = 0 (1.7)
Din condițiile (4.7) mai rezultă,

𝐹𝑐 = 0 (1.8)
și relația (4.4) devine,
𝐹 + 𝐹𝑡 = 0 (1.9)
Un punct material care satisface relația (1.9) se găsește
într-o poziție de repaus relativ.

C. Forțe complementare la suprafața Pământului.

Pământul, după cum se știe, are o mișcare de revoluție în

jurul Soarelui mișcare care se poate exprima drept mișcare
circulară și o mișcare de rotație în jurul axei polilor.
Se utilizează notațiile:

 𝑀𝑃 -masa Pământului
 𝑀𝑆 -masa Soarelui
 𝑑−distanța O𝑂𝑆 (centrul O al Pământului –centrul 𝑂𝑆 al
Soarelui)
 𝑚− masa unui punct material M situat la suprafața
Pământului
 𝑟 - vectorul 𝑂𝑀
 𝑎𝑂 - accelerația centrului Pământului
 𝐹𝑂 - forța de atracție exercitată de Soare asupra Pământului

Ș.l.dr.ing.Monica BÂLDEA 3
 Mecanica 2-TCM II;IEI II

 𝐹𝑆 - forța de atracție exercitată de Soare asupra punctului

material
 𝜔 - viteza unghiulară a Pământului

Din egalitățile
𝐹𝑂 = 𝑀𝑃 𝑎𝑂
𝑀𝑃 𝑀𝑆
𝐹𝑂 =f
𝑑2

se deduce accelerația 𝑎𝑂
𝑓𝑀𝑆
𝑎𝑂 = (1.10)
𝑑2

În ecuația fundamentală a mișcării relative a punctului M

intervine suma forțelor complementare 𝐹𝑆 +𝐹𝑡 +𝐹𝑐 (neglijate în
cazul în care s-a considerat Pământul drept sistem de referință
fix ),unde

 𝐹𝑡 este forța de transport care se scrie

𝐹𝑡 = —m 𝑎0 + 𝜀 × 𝑟 + 𝜔 × (𝜔 × 𝑟) (1.11)

 𝐹𝐶 este forța Coriolis care se scrie

𝐹𝐶 = — 2m𝜔x𝑣𝑟 (1.12)
𝑣𝑟 fiind viteza punctului M față de Pământ.
Ș.l.dr.ing.Monica BÂLDEA 4
 Mecanica 2-TCM II;IEI II

Viteza unghiulară a Pământului fiind practic constantă

rezultă că 𝜀 = 0 și suma 𝑆 = 𝐹𝑆 +𝐹𝑡 +𝐹𝑐 a forțelor
complementare se scrie

𝑆 = 𝐹𝑆 —m𝑎𝑂 — m𝜔 x (𝜔 x 𝑟) + 𝐹𝑐 (1.13)
𝑚 𝑀𝑆
Forța 𝐹𝑆 având intesitatea aproximativ egală cu f
𝑑2
rezultă că suma 𝐹𝑆 —m𝑎𝑂 este nulă și în consecință suma
forțelor complementare se scrie

𝑆 = 𝐶 + 𝐹𝑐 (1.14)
unde

𝐶 = — m𝜔 x (𝜔 x 𝑟) (1.15)

Influența forței 𝑪
Cu notațiile din Fig.1 unde 𝜆 este latitudinea, iar A este
piciorul perpendicularei din M pe axa polilor se obțin
egalitățile

𝑟 = 𝑂𝑀= 𝑂𝐴 + 𝐴𝑀

și cum 𝜔 x 𝑂𝐴 = 0, iar 𝜔 ∙ 𝐴𝑀 =0 (deoarece 𝜔 ⊥ 𝐴𝑀) se

obțin egalitățile

𝐶 = — m𝜔 × (𝜔 × 𝐴𝑀)= m𝐴𝑀𝜔2 −m𝜔(𝜔𝐴𝑀) (1.16)

din care rezultă

𝐶 = m𝐴𝑀𝜔2 (1.17)
Forța 𝐶 are intensitatea
Ș.l.dr.ing.Monica BÂLDEA 5
 Mecanica 2-TCM II;IEI II

C = mR𝜔2 cosλ (1.18)

unde R este raza Pământului, iar reprezentarea forței 𝐶 este dată

în Fig.1.
Forța 𝐶 se descompune în componentele 𝐶1 , 𝐶2 care au
intensitățile

𝐶1 = mR𝜔2 𝑐𝑜𝑠 2 λ

𝐶2 = mR𝜔2 cosλsinλ (1.19)

Componenta 𝐶1 are tendința de a ușura greutatea corpurilor

și este maximă la Ecuator și este nulă la Poli.

Fig.1

Greutatea G = mg în aceste condiții devine

mgλ = mgPol −mR𝜔2 𝑐𝑜𝑠 2 λ (1.20)

de unde rezultă legea de variație a accelerației gravitaționale

cu latitudinea

Ș.l.dr.ing.Monica BÂLDEA 6
 Mecanica 2-TCM II;IEI II

gλ = gPol −R𝜔2 𝑐𝑜𝑠 2 λ (1.21)

Rezultă valorile
gPol = 9,83 m/𝑠 2

gEcuator = 9,79 m/𝑠 2

Componenta 𝐶2 are tendința (Fig.2) de a devia firul cu

plumb este nulă la Poli și Ecuator și este maximă

𝑚𝑅 𝜔 2
𝐶2 max =
2

la latitudinea λ = 45◦.
La această latitudine deviația x (Fig.2) se obține din
relațiile successive

𝑥 𝐶2 max 𝑅𝜔 2
tg𝛼 ≈ sin 𝛼 = = =
𝑙 𝑚𝑔 2𝑔

și rezultă
𝑅𝑙𝜔 2
x== (1.22)
2𝑔

Fig.2

Ș.l.dr.ing.Monica BÂLDEA 7
 Mecanica 2-TCM II;IEI II

Dacă lungimea firului este l = 100 m se obține o deviație x

= 0,17 m

Efectul forței Coriolis

Direcția și sensul forței Coriolis depind de direcția și
sensul vitezei relative 𝑣 a punctului material.
Astfel, dacă punctul material se deplasează spre Nord
(Fig.3) atunci forța Coriolis are tendința de deplasare a punctului
spre Est și de aici rezultă că fluviile care curg spre Nord au
tendința de a coroda malul drept.

Fig.3

Dacă un punct material se deplasează de la Vest spre Est,

atunci forța
Coriolis are reprezentarea din Fig.3 și se descompune în două
componente 𝐹1 , 𝐹2 , 𝐹2 având tendința de deviere către
Ecuator.
Dacă un punct material cade către central
Pământului(Fig.3.c) atunci forța Coriolis are tendința de deviație
către Est (Fig.3) și are valoarea
FC = 2m𝜔vcosλ

Ș.l.dr.ing.Monica BÂLDEA 8
 Mecanica 2-TCM II;IEI II

Scriind ecuațiile de mișcare

m𝑥 = 2𝑚𝜔vcosλ
m𝑦 = mg (1.23)

rezultă 𝑦 ≈ v = gt și se obține ecuația diferențială

𝑥 = 2𝜔gtcosλ (1.24)

din care se obține

1
x = 𝜔gt3cosλ (1.25)
3

Fig.4

Din relația
𝑔𝑡 2
h=
2

se obține
2ℎ
t=
𝑔

Ș.l.dr.ing.Monica BÂLDEA 9
 Mecanica 2-TCM II;IEI II

și astfel deviația xt la suprafața Pământului este

2 2ℎ
𝑥𝑡 = 𝜔ℎ cosλ (1.26)
3 𝑔
Pentru h = 1000 m se obține o deviație 𝑥𝑡 = 0,16 m.

Ș.l.dr.ing.Monica BÂLDEA 10