MATERIALE

NEFEROASE
 SISTEME CRISTALINE.
ARANJAMENTUL ATOMILOR ÎN REŢEAUA
CRISTALINĂ
Tab 1. Cele 7 sisteme cristalografice
Majoritatea metalelor şi aliajelor cristalizează
într-unul din sistemele cu reţea:

a) cubică cu volum centrat (C.V.C.)

b) cubică cu feţe centrate (C.F.C.)

c) hexagonală compactă (H.C.)

 Plasticitatea cea mai bună o are reţeaua

CFC.
SISTEME CRISTALINE.
ARANJAMENTUL ATOMILOR ÎN REŢEAUA
CRISTALINĂ.
Reţele cristaline mai des întâlnite la metale
1.Reţeaua cubică cu feţe centrate (fig.1)
 Cristalizează: (Caα, Ceβ, Sr, Th, Pb, Ni, Ag, Au, Pd, Pt, Rh,
Ir, Feγ, Cu, Coβ), cu proprietăţi bune de ductilitate şi
maleabilitate

Fig. 1
2. Reţeaua cubică cu volum centrat (CVC) (fig.2)

Cristalizează: Rb, K, Na, Li, Zrβ, Ta, Mo, V, Feα, Cr, Nb, Ba,
Tiβ.

Rezistenţa mecanică ridicată şi o plasticitate moderată.

fig.2
3. Reţeaua hexagonală compactă (fig.3)

Cristalizează: Hf, Mg, Tiα, Cd, Re, Os, Ru, Zn, Coα, Be,
Y, Zrα.

fig.3
Metale şi sisteme de cristalizare
 Polimorfism - dacă acelaşi metal prezintă în
intervale de temperatură diferite reţele
cristaline diferite
 Stări alotropice - stările prin care trece
respectivul metal şi în care prezintă reţele
cristaline diferite dar stabile în diferite intervale
de temperatură.
 Notaţia stărilor alotropice se face cu litere ale
alfabetului grecesc α, β, γ, δ, etc., ele fiind scrise
la simbolul chimic al materialului respectiv.
Exemplu: Feα, Feβ, Coβ, etc.
 Dacă există mai multe stări alotropice notaţia lor
se face în ordine alfabetică, pornind de la
temperaturi joase spre temperaturi ridicate.
 STRUCTURA ALIAJELOR DE CUPRU

Cupru este un metal greu (ρ = 8960 kg/m3)

Temperatura de topire 1083°C,
Cristalizează în reţea CFC, ceea ce îi conferă maleabilitate şi
ductilitate.
Prezintă în stare pură conductibilitate electrică si termică ridicate,
fiind utilizat pentru conductori electrici, circuite integrate, plăci de
transfer pentru cazane termice, etc.
Rezistent la coroziune atmosferică, în apă dulce şi marină.
Rezistenţa mecanică este mică, dar se poate mări prin ecruisare şi
aliere.
Cele mai utilizate aliaje pe bază de cupru sunt alamele (aliaje Cu-
Zn) şi bronzurile (aliaje Cu - Sn, Al, Pb, Be).
Aliajele pe bază de cupru se simbolizează prin simbolul chimic al
cuprului şi al elementului principal de aliere, urmate de concentraţia
acestuia, apoi simbolurile şi concentraţiile celorlalte elemente de aliere. In
cazul elementelor de aliere cu concentraţiile sub 1% aceasta nu se indică.
Ex: alama CuZn39Pb2 conţine39% Zn; 2% Pb.
 Aliaje Cu cu Zn - Alame
Alamele tehnice conţin până la 45% Zn formând fazele:
 α - soluţie solidă de substitutie a Zn în Cu cu reţea CFC;
 β - soluţie solidă pe baza compusului electronic CuZn,
cu reţea CVC, stabilă peste 453°C;
 β' – reprezinta faza β in stare ordonată;
 γ - soluţie solidă, care apare in cazul in care aliajul are
peste 50% Zn, cu reţea cubică complexă, dură şi fragilă.

 Alamele se clasifică

 după proprietăţile  după compoziţia

tehnologice: chimică în
- deformabile - alame obişnuite
- de turnătorie - speciale sau aliate.
 Alamele deformabile (STAS 95-80)

o < 39% Zn sunt monofazice α şi uşor deformabile la

rece: alama pentru cartuşe cu 30% Zn, alama pentru
ambutisare cu 37% Zn, etc.
o <20% Zn numite tombac au rezistenţă la coroziune şi
se folosesc pentru ornamente.
o bifazice (>39%Zn) au structură α+β' sunt mai dure şi
mai rezistente decât cele monofazice. Se deformează
mai uşor prin presare sau forjare în domeniul 600-
700°C când prezintă structura α+β. Se pot deforma la
rece după călire la structura β. Alama cu 40% Zn se
foloseşte pentru monede iar cea cu 42%Zn şi 1-
3% Pb pentru prelucrarea pe maşini unelte automate.
Adaosul de Pb măreşte prelucrabilitatea prin aşchiere.
 Alamele de turnătorie

 Conţin alame turnate în blocuri (SRN 1982-2008)

şi turnate în piese (SRN 1982-2008).
 Sunt aliaje Cu-Zn-Pb sau alame speciale.
 Au un interval de solidificare redus ceea ce le
conferă bune proprietăţi de turnare: fluiditate,
segregaţie redusă, retasură concentrată.
 Rezistente la coroziune, oxidare şi uzură.
 Se folosesc pentru conducte şi armături de apă,
abur, gaze, colivii de rulmenţi, lagăre, etc.
 Alamele speciale

 Conţin pe lângă Cu şi Zn, elemente de aliere în

scopul îmbunătăţirii rezistenţei mecanice (Al, Mn,
Fe, Si), a plasticităţii (Ni), a rezistenţei la coroziune
(Al, Si, Ni, Sn), a fluidităţii (Si), etc.

 Alamele pentru lipit (STAS 204-77) conţin peste

50% Zn şi prezintă faza γ casantă. Aceste alame au
rezistenţă şi tenacitatea reduse.
 Aliaje Cu cu Sn – Bronzuri cu Sn

Bronzurile tehnice utilizate curent conţin max.15%

Sn şi prezintă fazele:
 α - soluţie solidă de substitutie izomorfa a Sn în Cu,
cu reţea CFC;
 β - soluţie solidă cu reţea CVC, stabilă peste 587°C;
 γ – stabila numai la temperaturi ridicate de peste
520°C reprezinta o redistribuire a atomilor din faza
β;
 δ - soluţia solidă, cu reţea cubică complexă, fază dură
şi fragilă.
 Structura de echilibru se obţine numai la o răcire
foarte lentă.
 În condiţiile practice de turnare, solubilitatea Sn în
Cu scade, astfel încât peste 5-6% Sn apare structura
bifazică α+δ.
 Creşterea conţinutului de Sn peste 6% conduce la
micşorarea plasticităţii, creşterea durităţii şi a
rezistenţei (maxima la 20% Sn).
 Bronzurile cu Sn pot fi
 deformabile
 de turnătorie, obişnuite sau complexe.
Bronzurile deformabile (STAS 93 - 80) conţin max.
9% Sn şi prezintă în stare recoaptă structură
monofazică α. Sunt folosite pentru monede, palete
de turbină, resoarte, etc.
Bronzurile de turnătorie suntbronzurile turnate în
blocuri (STAS 197/1-80 ) sau în piese (STAS
197/2-83) şi conţin sub 15% Sn. Bronzurile bifazice
α+δ au rezistenţă la uzură (proprietăţi antifricţiune),
la coroziune, prelucrabilitate prin aşchiere.
Proprietăţile de turnare sunt inferioare alamelor. Se
utilizează pentru cuzineţi de lagăre, bucşe, roţi
melcate, armături, etc.
 Bronzurile cu Zn şi Pb numite
″bronzuri roşii″ sunt mai ieftine
dar cu o rezistenţă mai redusă. Se
practică alierea, în scopul
îmbunătăţirii proprietăţilor de
turnare (Zn, Pb, P), a rezistenţei la
uzură (P), prelucrabilităţii prin
aschiere (Pb).
 Aliaje Cu cu Al – Bronzuri cu Al
 
Bronzurile cu Al Aliajele tehnice conţin
max.12% Al şi formează fazele:
 α - soluţie solidă desubstitutie a Al în Cu, cu
reţea CFC;
 β - soluţie solidă cu reţea CVC stabilă peste
570°C;
 γ - soluţie solidă ordonată cu reţea cubică
complexă, dur şi fragil.
 ↑ conţinutului de Al creşte plasticitatea (max. 5-10% Al)
rezistenţa (max.10% Al) şi duritatea.
 Bronzurile cu Al deformabile conţin 5-11% Al. Cele
monofazice α sunt deformabile la rece. Cele bifazice α+γ
sunt deformabile la cald în domeniul α+β (STAS 203-80).
 Bronzurile aliate complex cu Mn, Fe, Ni au rezistenţa
mecanică mărită, tenacitate, rezistenţa la coroziune şi
refractaritate superioare.
 Bronzurile de turnătorie (SRN 1982-2008) conţin 9- 11%
şi au proprietăţi de turnare şi rezistenţă la coroziune
superioare bronzurilor cu Sn. Pot fi călite obţinându-se o
soluţie solidă β′ suprasaturată în Al, dură, similară
martensitei din oţeluri. Prin încălzire sub 500°C se
produce separarea fazei γ obţinându-se o structură α+γ fin
dispersată, rezistentă şi tenace.
 Bronzurile cu Al se folosesc ca înlocuitor al bronzurilor cu
Sn pentru piese de frecare, armături, elici de vapoare, palete
de turbină, carcase, pompe etc.
 Aliaje Cu cu Pb - Bronzuri cu Pb
 Componenţii sunt parţial miscibili în stare lichidă şi
insolubili în stare solidă, cu un interval mare de
solidificare. Pentru a se evita segregaţia gravitaţională a
Pb este necesară răcirea forţată. Pentru îmbunătăţirea
proprietăţilor de turnare şi de rezistenţă se aliază cu Sn şi
Zn.
 Bronzurile cu Pb tehnice ce conţin max. 25% Pb şi au
structură monofazică α cu particule insolubile de Pb.
Sunt bronzuri antifricţiune pentru lagăre care lucrează în
condiţii de presiune ridicată şi cu conductivitate termică
ridicată.
 Aliaje Cu cu Be - Bronzuri cu Be
Bronzurile cu beriliu sunt aliajele tehnice ce conţin 2-3% Be şi
prezintă fazele :
 α - soluţie solidă de substitutie a Be în Cu, cu reţea CFC;
 γ - soluţie solidă pe baza compusului CuBe, dură şi fragilă.

 Datorită variaţiei solubilităţii Be în Cu, cu temperatura, aceste

bronzuri se pot căli de la 800°C la structura α când prezintă o
deosebită plasticitate. Se pot apoi durifica prin precipitare în urma
îmbătrânirii la 300-350°C.
 Sunt bronzuri uşor deformabile, elastice, rezistente la coroziune,
sudabile, antiscântei.
 Sunt folosite pentru ciocane şi dălţi de mină, arcuri, diafragme,
piese de ceas, etc.
 Microstructura aliajelor de cupru

 Alama CuZn37 , dupa atac cu  Alama CuZn37 , dupa atac cu

clorura cuprica amoniacala, are clorura cuprica amoniacala, are
în stare turnata o structura de în stare deformata plastic la rece
solutie solida α graunti albi, si β grauti de solutie solida α si β
graunti de culoare inchisa. alungiti.

Bronzul CuSn6 este un
bronz deformabil la rece
care în stare laminată şi
recoaptă are , dupa atac cu
clorura cuprica amoniacala,
o structură monofazică α
maclată.
Bronzul CuSn14 prezintă după
turnare în nisip si dupa atac cu
clorura amoniacala,o structură
bifazică alcătuită din soluţia solidă
α neomogenă, colorată brun închis
şi eutectoidul (α+δ) de culoare
deschisă. Se remarcă atât segregaţia
intercristalină cât şi cea dendritică
prin atacul metalografic diferenţiat.
 STRUCTURA ALIAJELOR DE ALUMINIU

• Aluminiul este un metal uşor (ρ = 2700 kg/m3), se topeşte la 660°C

şi cristalizează în reţea CFC, ceea ce îi conferă plasticitate şi
rezistenţă mecanică redusă.

• În stare pură prezintă conductibilitate electrică şi termică ridicate şi

rezistenţă la coroziune.

• Se utilizează în industria electrotehnică pentru conductori electrici,

în industria chimică şi alimentară pentru placări anticorozive.

• Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice sau de turnare se

aliază cu Cu, Si, Mg, Mn, Zn. Aliajele de aluminiu pot fi binare sau
complexe, deformabile (STAS 7608-80) sau de turnătorie (STAS
201/12-80), durificabile sau nu prin tratament termic.
 Aluminiul tehnic pur (99,8%) are o structură dendritică de
turnare cu o cantitate redusă de eutectic (Al+Al3Fe) la limita
de grăunte. La concentraţii de Fe > 0,4% se produce fragilitatea
aluminiului. După laminare structura este poliedrică fără
macle.

 Aliajele de Al deformabile (STAS 7608-88) se simbolizează

prin simbol chimic al aluminiului urmat de simbolul şi
concentraţia elementelor de aliere în ordinea descrescătoare a
concentraţiei. Ex: duraluminiul AlCuMg1,5Mn.

 Aliajele de turnătorie (SR EN 1676:1998) se indică prin

grupul de litere AT, simbolul procedeului de turnare: N-în
forme de nisip, C-în cochilă; P-sub presiune, urmat de simbolul
chimic şi concentraţia elementelor de aliere. Ex: ATC
AlSi12MnFe.
 Aliaje Al cu Cu
 
Aliajele Al-Cu prezinta urmatoarele faze:
 α - soluţie solidă de Cu în Al, cu solubilitate variabilă
cu temperatura şi reţea CFC
 θ - compusul Al2Cu dur şi fragil.

 Aliajele industriale conţin până la 12% Cu şi se

clasifică în aliaje deformabile (2-6% Cu) şi de
turnătorie (4-12% Cu).
 Aliajele Al-Cu deformabile sunt complex aliate pentru
creşterea rezistenţei mecanice (Mg, Mn, Si, Fe) şi la coroziune
(Ni, Mn). Dintre cele mai utilizate sunt: aliajele de tip
duraluminiu (Al – Cu – Mg – Mn):
 slab aliat: 2,0-3,5% Cu; 0,2-0,5% Mg; 0,2-0,5% Mn;
 normal aliat: 3,5-4,5% Cu; 0,3-0,8% Mg; 0,3-0,8% Mn;
 bogat aliat:4,6-5,2% Cu; 0,6-1,8% Mg; 0,6-1,2% Mn.
Sunt aliaje uşoare, susceptibile de durificare prin
tratament termic. Cele slab aliate sunt cu plasticitate mărită,
cele bogat aliate sunt înalt rezistente.
Duraluminul se poate durifica prin călire de punere în soluţie,
urmată de îmbătrânire.
 Călirea constă din încălzire la 495-505°C pentru
solubilizarea compuşilor şi omogenizarea fazei α, urmată de
o răcire în apă. Se obţine o structură monofazică α
suprasaturată în elemente de aliere, cu o bună plasticitate care
permite prelucrarea acestor aliaje prin deformare la rece.
Această structură metastabilă are tendinţa de a ajunge în timp
la o stare mai apropiată de echilibru. Acest proces poartă
denumirea de îmbătrânire şi este însoţit de o puternică
durificare. Prin încălzire pentru cateva minute la 230°C are
loc separarea fazelor în exces, însoţită de înmuirea
materialului, ca în stare călită. Acest tratament numit
reversiune este utilizat pentru refacerea plasticităţiialiajelor
îmbătrânite în vedereaprelucrărilor prin nituire ştanţare,
etc.
 Duraluminiul se foloseşte în industria aeronautică.
 Un alt aliaj deformabil,
durificabil prin tratament termic
este aliajul (Al-Cu-Ni-Fe-Mg),
utilizat pentru pistoane, unde Ni
asigură refractaritatea şi o
dilataţie termică redusă.
 Aliajele Al cu Cu de turnătorie

 Conţin 4-10% Cu

 Pot fi simple sau complexe (Mg,

Ni, Ti).

 Au proprietăţi de turnare mai reduse

cu fluiditate mică, tendinţa de a
forma crăpături la cald, dar pot fi
durificate prin tratament termic.
 Aliaje Al cu Si
 
 Deformabile au circa 1% Si şi adaosuri de Mg, Mn,
Ti pentru creşterea rezistenţei.

 Sunt aliaje durificabile prin tratament termic de călire

şi îmbătrânire artificială, ca urmare a formării
compusului Mg2Si cu solubilitatea variabilă.

 De turnătorie, cunoscute sub numele de siluminuri

au cele mai bune proprietăţi de turnare dintre aliajele
de Al. Sunt aliaje cu 4-18% Si, simple sau complexe
aliate cu Cu, Mg, Fe, Ni, Mn. Cele mai utilizate sunt
aliajele cu 11-14% Si.
 Aliaje Al cu Mg
 
 Tehnice conţin până la 10% Mg. Se remarcă
solubilitatea variabilă cu temperatura a Mg în Al şi
formarea unor compuşi intermetalici. Sunt eficiente la
durificarea prin tratament termic numai aliajele cu > 3%
Mg.
 Deformabile conţin 1-7% Mg şi 0,1-0,6% Mn. Sunt mai
uşoare decât Al, dure, cu rezistenţă mecanică şi
prelucrabilitatea prin aşchiere superioare, rezistenţă la
coroziune marină şi în soluţii slab alcaline,
deformabilitate la rece şi în stare ecruisată. Se
folosesc ca înlocuitor al Al în construcţia de avioane, în
industria chimică, alimentară, navală;
 Aliajele deformabile Al-Mg-Si numite
“avial” sunt durificabile prin călirea de
punere în soluţie a compusului Mg2Si şi
îmbătrânire artificială la 100-200°C.
 De turnătorie, cu 3-9% Mg au
proprietăţi de turnare inferioare
siluminurilor.
 Aliaje Al cu Mn
 
o Aliajele Al-Mn sunt aliaje deformabile cu 1-1,5%
Mn folosite ca înlocuitor al aluminiului.
o Rolul Mn este de a mări rezistenţa mecanică,
rezistenţa la coroziune şi de a ridica temperatura
de recristalizare.
o La conţinuturi mici, împiedică formarea acelor
fragile de Al3Fe dar la concentraţii mai mari se
produce fragilizarea aliajelor prin aparitia
compusului Al6Mn.
o Sunt aliaje care nu se durifică prin tratament
termic şi sunt deformabile prin ambutisare (vase,
tacâmuri, etc).