Laborator L6

6. Analiza microscopica in cazul

materialelor neferoase

6.1 STRUCTURA ALIAJELOR DE CUPRU

6.1.2. Aspecte teoretice

Cupru este un metal greu (ρ = 8960 kg/m3), cu
temperatura de topire 1083°C, care cristalizează în reţea CFC, ceea
ce îi conferă maleabilitate şi ductilitate. Prezintă în stare pură
conductibilitate electrică si termică ridicate, fiind utilizat pentru
conductori electrici, circuite integrate, plăci de transfer pentru cazane
termice, etc. Este rezistent la coroziune atmosferică, în apă dulce şi
marină. Rezistenţa mecanică este mică, dar se poate mări prin
ecruisare şi aliere. Cele mai utilizate aliaje pe bază de cupru sunt
alamele (aliaje Cu-Zn) şi bronzurile (aliaje Cu-Sn, Al, Pb, Be).
Aliajele pe bază de cupru se simbolizează prin simbolul chimic al
cuprului şi al elementului principal de aliere, urmate de concentraţia
acestuia, apoi simbolurile şi concentraţiile celorlalte elemente de aliere.
In cazul elementelor de aliere cu concentraţiile sub 1% aceasta nu se
indică. Ex: alama CuZn39Pb2 conţine 39% Zn; 2% Pb.

6.1.3. Aliaje Cu cu Zn - Alame

Alamele tehnice conţin până la 45% Zn formând fazele:
 α - soluţie solidă de substitutie a Zn în Cu cu reţea CFC;
 β - soluţie solidă pe baza compusului electronic CuZn, cu reţea
CVC, stabilă peste 453°C;
 β' – reprezinta faza β in stare ordonată;
 γ - soluţie solidă, care apare in cazul in care aliajul are peste
50% Zn, cu reţea cubică complexă, dură şi fragilă.
Alamele se clasifică după proprietăţile tehnologice în deformabile
şi de turnătorie, iar după compoziţia chimică în alame obişnuite şi
speciale sau aliate.
Alamele deformabile (STAS 95-80) care conţin sub 39% Zn sunt
monofazice α şi sunt uşor deformabile la rece: alama pentru cartuşe cu

Pag. 1
30% Zn, alama pentru ambutisare cu 37% Zn, etc. Alamele cu <20%
Zn numite tombac au rezistenţă la coroziune şi se folosesc pentru
ornamente. Alamele bifazice (>39%Zn) au structură α+β' sunt mai
dure şi mai rezistente decât cele monofazice. Se deformează mai uşor
prin presare sau forjare în domeniul 600-700°C când prezintă
structura α+β. Se pot deforma la rece după călire la structura β. Alama
cu 40% Zn se foloseşte pentru monede iar cea cu 42%Zn şi 1-
3% Pb pentru prelucrarea pe maşini unelte automate. Adaosul de Pb
măreşte prelucrabilitatea prin aşchiere.
Alamele de turnătorie conţin alame turnate în blocuri (SRN 1982-
2008) şi turnate în piese (SRN 1982-2008). Sunt aliaje Cu-Zn-Pb sau
alame speciale. Alamele au un interval de solidificare redus ceea ce le
conferă bune proprietăţi de turnare: fluiditate, segregaţie redusă,
retasură concentrată. Sunt rezistente la coroziune, oxidare şi uzură. Se
folosesc pentru conducte şi armături de apă, abur, gaze, colivii de
rulmenţi, lagăre, etc.
Alamele speciale conţin pe lângă Cu şi Zn, elemente de aliere în
scopul îmbunătăţirii rezistenţei mecanice (Al, Mn, Fe, Si), a plasticităţii
(Ni), a rezistenţei la coroziune (Al, Si, Ni, Sn), a fluidităţii (Si), etc.
Alamele pentru lipit (STAS 204-77) conţin peste 50% Zn şi
prezintă faza γ casantă. Aceste alame au rezistenţă şi tenacitatea
reduse.

6.1.4. Aliaje Cu cu Sn – Bronzuri cu Sn

Bronzurile tehnice utilizate curent conţin max.15% Sn şi prezintă
fazele:
 α - soluţie solidă de substitutie izomorfa a Sn în Cu, cu reţea
CFC;
 β - soluţie solidă cu reţea CVC, stabilă peste 587°C;
 γ – stabila numai la temperaturi ridicate de peste 520°C
reprezinta o redistribuire a atomilor din faza β;
 δ - soluţia solidă, cu reţea cubică complexă, fază dură şi fragilă.
Structura de echilibru se obţine numai la o răcire foarte lentă. În
condiţiile practice de turnare, solubilitatea Sn în Cu scade, astfel încât
peste 5-6% Sn apare structura bifazică α+δ. Din acest considerent
creşterea conţinutului de Sn peste 6% conduce la micşorarea

Pag. 2
plasticităţii, creşterea durităţii şi a rezistenţei (maxima la 20% Sn).
Bronzurile cu Sn pot fi deformabile sau de turnătorie, obişnuite
sau complexe.
Bronzurile deformabile (STAS 93 - 80) conţin max. 9% Sn şi
prezintă în stare recoaptă structură monofazică α. Sunt folosite pentru
monede, palete de turbină, resoarte, etc.
Bronzurile de turnătorie sunt bronzurile turnate în blocuri (STAS
197/1-80 ) sau în piese (STAS 197/2-83) şi conţin sub 15% Sn.
Bronzurile bifazice α+δ au rezistenţă la uzură (proprietăţi antifricţiune),
la coroziune, relucrabilitate prin aşchiere. Proprietăţile de turnare sunt
inferioare alamelor. Se utilizează pentru cuzineţi de lagăre, bucşe, roţi
melcate, armături, etc.
Bronzurile cu Zn şi Pb numite ″bronzuri roşii″ sunt mai ieftine dar
cu o rezistenţă mai redusă. Se practică alierea, în scopul îmbunătăţirii
proprietăţilor de turnare (Zn, Pb, P), a rezistenţei la uzură (P),
prelucrabilităţii prin aschiere (Pb).

6.1.5. Aliaje Cu cu Al – Bronzuri cu Al

Bronzurile cu Al Aliajele tehnice conţin max.12% Al şi formează

fazele:
 α - soluţie solidă desubstitutie a Al în Cu, cu reţea CFC;
 β - soluţie solidă cu reţea CVC stabilă peste 570°C;
 γ - soluţie solidă ordonată cu reţea cubică complexă, dur şi
fragil.
Odata cu creşterea conţinutului de Al creşte plasticitatea (max. 5-
10% Al) rezistenţa (max.10% Al) şi duritatea.
Bronzurile cu Al deformabile conţin 5-11% Al. Cele monofazice α
sunt deformabile la rece. Cele bifazice α+γ sunt deformabile la cald
în domeniul α+β (STAS 203-80).
Bronzurile aliate complex cu Mn, Fe, Ni au rezistenţa mecanică
mărită, tenacitate, rezistenţa la coroziune şi refractaritate superioare.
Bronzurile de turnătorie (SRN 1982-2008) conţin 9- 11% şi au
proprietăţi de turnare şi rezistenţă la coroziune superioare bronzurilor
cu Sn. Pot fi călite obţinându-se o soluţie solidă β′ suprasaturată în Al,
dură, similară martensitei din oţeluri. Prin încălzire sub 500°C se

Pag. 3
produce separarea fazei γ obţinându-se o structură α+γ fin dispersată,
rezistentă şi tenace.
Bronzurile cu Al se folosesc ca înlocuitor al bronzurilor cu Sn
pentru piese de frecare, armături, elici de vapoare, palete de turbină,
carcase, pompe etc.

6.1.6. Aliaje Cu cu Pb - Bronzuri cu Pb

Componenţii sunt parţial miscibili în stare lichidă şi insolubili în

stare solidă, cu un interval mare de solidificare. Pentru a se evita
segregaţia gravitaţională a Pb este necesară răcirea forţată. Pentru
îmbunătăţirea proprietăţilor de turnare şi de rezistenţă se aliază cu Sn
şi Zn.
Bronzurile cu Pb tehnice ce conţin max. 25% Pb şi au structură
monofazică α cu particule insolubile de Pb. Sunt bronzuri antifricţiune
pentru lagăre care lucrează în condiţii de presiune ridicată şi cu
conductivitate termică ridicată.

6.1.7. Aliaje Cu cu Be - Bronzuri cu Be

Bronzurile cu beriliu sunt aliajele tehnice ce conţin 2-3% Be şi

prezintă fazele :
 α - soluţie solidă de substitutie a Be în Cu, cu reţea CFC;
 γ - soluţie solidă pe baza compusului CuBe, dură şi fragilă.
Datorită variaţiei solubilităţii Be în Cu, cu temperatura, aceste
bronzuri se pot căli de la 800°C la structura α când prezintă o
deosebită plasticitate. Se pot apoi durifica prin precipitare în urma
îmbătrânirii la 300-350°C. Sunt bronzuri uşor deformabile, elastice,
rezistente la coroziune, sudabile, antiscântei. Sunt folosite pentru
ciocane şi dălţi de mină, arcuri, diafragme, piese de ceas, etc.

Pag. 4
6.1.8 Microstructura aliajelor de cupru

Alama CuZn37 , dupa atac cu clorura cuprica amoniacala, are în

stare turnata o structura de solutie solida α graunti albi si β graunti de
culoare inchisa.

Alama CuZn37 , dupa atac cu clorura cuprica amoniacala, are în

stare deformata plastic la rece grauti de solutie solida α si β alungiti.

Bronzul CuSn6 este un bronz deformabil la rece care în stare

laminată şi recoaptă are , dupa atac cu clorura cuprica amoniacala, o
structură monofazică α maclată.

Pag. 5
 Bronzul CuSn14 prezintă după turnare în nisip si dupa atac cu
clorura amoniacala,o structură bifazică alcătuită din soluţia solidă α
neomogenă, colorată brun închis şi eutectoidul (α+δ) de culoare
deschisă. Se remarcă atât segregaţia intercristalină cât şi cea dendritică
prin atacul metalografic diferenţiat.

6.2 STRUCTURA ALIAJELOR DE ALUMINIU

6.2.1. Aspecte teoretice

Aluminiul este un metal uşor (ρ = 2700 kg/m3), se topeşte la
660°C şi cristalizează în reţea CFC, ceea ce îi conferă plasticitate şi
rezistenţă mecanică redusă. În stare pură prezintă conductibilitate
electrică şi termică ridicate şi rezistenţă la coroziune prin formarea
peliculei compacte de Al2O3. Se utilizează în industria electrotehnică
pentru conductori electrici, în industria chimică şi alimentară pentru
placări anticorozive.
Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice sau de turnare se
aliază cu Cu, Si, Mg, Mn, Zn. Aliajele de aluminiu pot fi binare sau
complexe, deformabile (STAS 7608-80) sau de turnătorie (STAS
201/12-80), durificabile sau nu prin tratament termic.
Aluminiul tehnic pur (99,8%) are o structură dendritică de turnare
cu o cantitate redusă de eutectic (Al+Al3Fe) la limita de grăunte. La
concentraţii de Fe > 0,4% se produce fragilitatea aluminiului. După

Pag. 6
laminare structura este poliedrică fără macle.
Aliajele de Al deformabile (STAS 7608-88) se simbolizează prin
simbol chimic al aluminiului urmat de simbolul şi concentraţia
elementelor de aliere în ordinea descrescătoare a concentraţiei. Ex:
duraluminiul AlCuMg1,5Mn.
Aliajele de turnătorie (SR EN 1676:1998) se indică prin
grupul de litere AT, simbolul procedeului de turnare: N-în forme de
nisip, C-în cochilă; P-sub presiune, urmat de simbolul chimic şi
concentraţia elementelor de aliere. Ex: ATN Si12MnFe.

6.2.2. Aliaje Al cu Cu

Aliajele Al-Cu prezinta urmatoarele faze:

 α - soluţie solidă de Cu în Al, cu solubilitate variabilă cu
temperatura şi reţea CFC
 θ - compusul Al2Cu dur şi fragil.
Aliajele industriale conţin până la 12% Cu şi se clasifică în aliaje
deformabile (2-6% Cu) şi de turnătorie (4-12% Cu).
Aliajele Al-Cu deformabile sunt complex aliate pentru creşterea
rezistenţei mecanice (Mg, Mn, Si, Fe) şi la coroziune (Ni, Mn). Dintre
cele mai utilizate sunt: aliajele de tip duraluminiu (Al – Cu – Mg –
Mn):
 slab aliat: 2,0-3,5% Cu; 0,2-0,5% Mg; 0,2-0,5% Mn;
 normal aliat: 3,5-4,5% Cu; 0,3-0,8% Mg; 0,3-0,8% Mn;
 bogat aliat:4,6-5,2% Cu; 0,6-1,8% Mg; 0,6-1,2% Mn.
Sunt aliaje uşoare, susceptibile de durificare prin tratament
termic. Cele slab aliate sunt cu plasticitate mărită, cele bogat aliate
sunt înalt rezistente.
În stare de echilibru duraluminiul are structura formată din
soluţie solidă α pe bază de aluminiu şi o serie de compuşi intermetalici
solubili şi compuşii insolubili. Datorită solubilităţii variabile cu
temperatura a compuşilor în soluţia solidă α, duraluminul se poate
durifica prin călire de punere în soluţie, urmată de îmbătrânire.
Călirea constă din încălzire la 495-505°C pentru solubilizarea
compuşilor şi omogenizarea fazei α, urmată de o răcire în apă. Se
obţine o structură monofazică α suprasaturată în elemente de aliere, cu
o bună plasticitate care permite prelucrarea acestor aliaje prin

Pag. 7
deformare la rece. Această structură metastabilă are tendinţa de a
ajunge în timp la o stare mai apropiată de echilibru. Acest proces
poartă denumirea de îmbătrânire şi este însoţit de o puternică
durificare. Prin încălzire pentru cateva minute la 230°C are loc
separarea fazelor în exces, însoţită de înmuirea materialului, ca în
stare călită. Acest tratament numit reversiune este utilizat pentru
refacerea plasticităţii aliajelor îmbătrânite în vederea prelucrărilor
prin nituire ştanţare, etc. Duraluminiul se foloseşte în industria
aeronautică.
Un alt aliaj deformabil, durificabil prin tratament termic este
aliajul (Al-Cu-Ni-Fe-Mg), utilizat pentru pistoane, unde Ni asigură
refractaritatea şi o dilataţie termică redusă.
Aliajele Al cu Cu de turnătorie conţin 4-10% Cu şi pot fi simple
sau complexe (Mg, Ni, Ti). Au proprietăţi de turnare mai reduse ca
fluiditate mică, tendinţa de a forma crăpături la cald, dar pot fi
durificate prin tratament termic.

6.2.3. Aliaje Al cu Si

Aliajele Al cu Si deformabile au circa 1% Si şi adaosuri de Mg,

Mn, Ti pentru creşterea rezistenţei. Sunt aliaje durificabile prin
tratament termic de călire şi îmbătrânire artificială, ca urmare a formării
compusului Mg2Si cu solubilitatea variabilă.
Aliajele Al-Si de turnătorie, cunoscute sub numele de siluminuri
au cele mai bune proprietăţi de turnare dintre aliajele de Al. Sunt aliaje
cu 4-18% Si, simple sau complex aliate cu Cu, Mg, Fe, Ni, Mn. Cele
mai utilizate sunt aliajele cu 11-14% Si. La răcirea lentă (turnare în
forme de nisip) a aliajelor cu aproximativ 13% Si, în structură apar
cristale primare de Si, eutectic grosier de soluţie solidă α de Si în Al şi
cristale aciculare de Si. Pentru finisarea granulaţiei se recurge la
turnarea aliajelor în cochilă (forme metalice), sub presiune sau la
modificare.

6.2.4. Aliaje Al cu Mg

Aliajele Al cu Mg tehnice conţin până la 10% Mg. Se

remarcă solubilitatea variabilă cu temperatura a Mg în Al şi

Pag. 8
formarea unor compuşi intermetalici. Sunt eficiente la durificarea
prin tratament termic numai aliajele cu > 3% Mg.
Aliajele deformabile Al cu Mg conţin 1-7% Mg şi 0,1-0,6% Mn.
Sunt mai uşoare decât Al, dure, cu rezistenţă mecanică şi
prelucrabilitatea prin aşchiere superioare, rezistenţă la coroziune marină
şi în soluţii slab alcaline, deformabilitate la rece şi în stare
ecruisată. Se folosesc ca înlocuitor al Al în construcţia de avioane, în
industria chimică, alimentară, navală;
Aliajele deformabile Al-Mg-Si numite “avial” sunt durificabile prin
călirea de punere în soluţie a compusului Mg2Si şi îmbătrânire artificială
la 100-200°C.
Aliajele de turnătorie, cu 3-9% Mg au proprietăţi de turnare
inferioare siluminurilor.

6.2.5. Aliaje Al cu Mn

Aliajele Al-Mn sunt aliaje deformabile cu 1-1,5% Mn folosite ca

înlocuitor al aluminiului. Rolul Mn este de a mări rezistenţa mecanică,
rezistenţa la coroziune şi de a ridica temperatura de recristalizare. La
conţinuturi mici, împiedică formarea acelor fragile de Al3Fe dar la
concentraţii mai mari se produce fragilizarea aliajelor prin aparitia
compusului Al6Mn. Sunt aliaje care nu se durifică prin tratament termic
şi sunt deformabile prin ambutisare (vase, tacâmuri, etc).

6.2.6. Microstructura aliajelor de aluminiu

Aluminiul tehnic pur (99,8%) are o structură dendritică de turnare

cu o cantitate redusă de eutectic (Al+ Al3Fe) la limita de grăunte.
La concentraţii de Fe >0,4% se produce fragilizarea aluminiului. După
laminare structura este poliedrică fără macle.
Duraluminiul AlCu4SiMg în stare laminată, are structura alcătuită
din grăunţi de soluţie solidă α şi precipitate de Al2Cu; Mg2Si;
Al2CuMg. După călire, cea mai mare parte a compuşilor se dizolvă în
aluminiu, obţinându-se o structură α suprasaturată în elemente de
aliere cu o cantitate redusă de compuşi intermetalici nedizolvaţi.
Îmbătrânirea naturală produce durificarea prin precipitare la 100-

Pag. 9
200°C şi are la bază durificarea prin precipitarea compusului Mg2Si.
Siluminul ATNSi12, turnat în amestec de formare şi nemodificat
are o structură grosieră formată din cristale cenuşii mari, colţuroase
sub formă de plăci sau ace de siliciu primarşi un eutectic denaturat
format din α+Si acicular,cu un grad redus de dispersie. Prin modificare
cu 0,1% Na, structura devine hipoeutectică cu cristale primare
dendritice de soluţie solidă α de culoare deschisă pe fondul unui eutectic
(α+Si) globular fin.

Bibliografie:
1. Radulescu M., Dragan N., Hubert H., Opris C. - Atlas metalografic,
Editura Tehnica, Bucuresti;
2. Suzana Gâdea , Mantea Stefan, Geru Nicolae, … - Metalografie –
Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;
3. STAS 4203-74 Metalografie. Luarea şi pregătirea probelor
metalografice
4. STAS 5500-74 Metalografie. Defecte. Terminologie
5. SR ISO 2624:1994/A99:2003 Cupru şi aliaje de cupru. Determinarea
mărimii medii a grăuntelui
6. SR 10013:1995 Metale şi aliaje neferoase exceptând cuprul şi aliajele
de cupru. Determinarea mărimii medii a grăuntelui

Activitati:

A1
Cerinta: Sa se identifice contituientii structurali pentru o proba
prelevata dintr-o piese, confectionata din aliaje de cupru sau aluminiu,
componeta a unui utilaj de constructii.
Etapele desfasurarii activitatii:
1. Se pune la dispozitia studentului o proba prelevata dintr-o piesa,
confectionata din aliaje de cupru sau aluminiu, componeta a unui utilaj
de constructii.
2. Se pregateste proba prelevata avand cele parcurse in cadrul
laboratorului - pregatirea probelor metalografice.
3. Se studiaza suprafata pregatita a probei utilizand microscopul
metalografic.

Pag. 10
4. Se efectueaza fotografii ale suprafetei analizate utilizand camera
foto adaptata la microscopul metalografic utilizat.
5. Se intocmeste raportul de analiza microscopica.
Prezentarea rezultatelor:
Se intocmeste un raport care trebuie sa contina urmatoarele
capitole:
- Date de identificare ale studentului si data intocmiri raportului;
- Identificarea piesei din care a fost prelevata proba si a utilajului
de unde provine piesa;
- Descrierea suprafetei analizate cu identificarea constituientilor
structurali pentru piesa, confectionata din aliaje de cupru sau aluminiu,
studiata;
- Prezentarea fotografiilor ale suprafetei analizate prin micrografie;
- Concluzii.
Evaluare: Activitatea este evaluata in baza raportului intocmit. Modul de
punctare a activitati este:
- pregatirea probei - 20 puncte;
- analiza suprafetei cu ajutorul microscopului - 30 puncte;
- identificarea constituientilor structurali – 30 puncte;
- concuzii - 10 puncte
Punctajul maxim este de 100 puncte si se acorda 10 puncte din oficiu.

Pag. 11