LUCRAREA 9

RECOACEREA PENTRU REGENERARE

1. SCOPUL LUCRĂRII

Stabilirea experimentală a regimului optim pentru recoacerea de

regenerare a oţelurilor hipoeutectoide OLC30 şi OLC60, după
supraîncălzire, deformarea plastică la cald, turnare şi sudare.

2. PRINCIPII TEORETICE

Ca urmare a deformării plastice la cald prin laminare sau forjare

terminată la temperaturi relativ ridicate (peste 900°C), oţelurile
hipoeutectoide au o structură necorespunzătoare, caracterizată prin grăunte
grosolan şi distribuţie tip Widmanstätten a feritei, (dacă răcirea s-a făcut
relativ rapid, în aer). O astfel de structura se aşchiază relativ greu şi nu este
indicată în utilizări directe (fără tratamentul termic ulterior) deoarece are o
rezilienţă scăzută. Atunci când din semifabricatul laminat sau forjat în astfel
de condiţii urmează să se confecţioneze piese, ce se tratează termic prin
ulterioară călire şi revenire, structura mai sus amintită poate să conducă la o
austenitizare incorectă (austenită neomogenă, grăunte de mărime
neuniformă) şi deci la rezultate necorespunzătoare după călire (pete moi,
crăpături).
O structură necorespunzătoare se obţine şi atunci când deformarea
plastică la cald se termină la temperaturi prea joase, în apropiere de punctul
Ar1, şi anume structură cu dispunere în „benzi” paralele cu direcţia
deformării principale, a feritei.
La turnarea pieselor din oţeluri hipoeutectoide, din cristalizarea
primară rezulta grăunţi grosolani de austenită, din care, prin răcirea relativ
rapidă în formele de turnare, se poate separa ferita cu o aşezare
caracteristică „în frunză", apropiată de structura Widmanstätten, deci cu
proprietăţi de plasticitate şi rezilienţă scăzute.
La sudare, cusătura propriuzisă are o structură asemănătoare oţelului
turnat şi răcit relativ rapid, iar zonele învecinate au structuri de
supraîncălzire (grăunte grosolan, structură Widmanstätten), deci tot
necorespunzătoare din punct de vedere al proprietăţilor mecanice.
În sfârşit, Ia unele operaţii de tratament termic se pot obţine în mod
obiectiv structuri de supraîncălzire (recoacerea pentru omogenizare,
efectuată la 1100-1200°C timp îndelungat sau carburare, efectuată la 900-
920°C, de asemeni cu durate lungi de menţinere). Rezultate similare se obţin
şi atunci când tratamentul termic este incorect aplicat sau condus şi apar
structuri de supraîncălzire.
În toate cazurile arătate, în afara defectelor structurale amintite,
produsele şi piesele forjate, turnate sau sudate au tensiuni interne de valoare
ridicată.
Pentru a se corecta defectele de structură şi a se elimina o mare parte
din tensiunile interne, se aplică recoacerea pentru regenerare (recoacere cu
transformare de fază).
Recoacerea pentru regenerare este tratamentul termic prin care un

2
oţel având o structură iniţială necorespunzătoare rezultată dintr-o prelucrare
la cald (forjare, turnare, sudare, tratamente termice), este încălzit la o
temperatură superioară punctelor critice, menţinut timpul necesar pentru
efectuarea completă a transformărilor la încălzire şi apoi răcit lent prin
intervalul critic, în aşa fel încât să se obţină o structură apropiată de
echilibru, cu grăunte fin şi cu tensiuni interne minime.
Parametrii tehnologici de bază
Parametrii tehnologici de bază ai recoacerii pentru regenerare, după
prelucrărea la cald, sunt: temperatura de încălzire, durata de menţinere şi
viteza de răcire.
Determinarea valorii fiecăreia din aceşti parametri se face în felul
următor:
a)Temperatura de încălzire se alege în funcţie de punctele critice şi
de starea iniţială a oţelului. În cazul oţelurilor hipoeutectoide se poate aplica
fie o recoacere completă, încălzind oţelul la o temperatură Trec = Ac3 + (20 ÷
40)°C, fie o recoacere incompletă, la care încălzirea se face între punctele
critice: Trec = Ac1 + (20 ÷ 40)°C. Recoacerea incompletă se aplică numai
atunci când structura iniţială este relativ corespunzătoare şi se urmăreşte
numai eliminarea tensiunilor interne şi uşurarea prelucrării prin aşchiere (se
obţine o perlită mai moale).
b)Durata de încălzire şi menţinere se determină în funcţie de
dimensiunile pieselor tratate, de modul de aşezare pe vatra cuptorului, de
temperatura de încălzire, de starea iniţială şi de scopul urmărit.
Pentru piese de configuraţie simplă, aşezate pe vatră, la distanţe de
ordinul a 1-2 diametre (laturi) una faţă de alta se poate folosi relaţia
empirică:
tînc+menţ = 20 + D/2, [min];
în care:
tînc+menţ = durata de încălzire şi menţinere în minute;
D =diametrul (sau latura) secţiunii piesei în milimetri.
c)Viteza de răcire în intervalul critic (Ar3 ÷ Ar1) se alege în funcţie
de calitatea oţelului conform datelor din talelul de mai jos:

Tabelul 1. Valoarea vitezei de răcire în funcţie de calitatea oţelului

Calitatea oţelului Viteza de răcire, °C/oră
Oţeluri nealiate 150 – 300
Oţeluri slab şi mediu aliate 50 – 150
Oţeluri înalt aliate 30 - 60

Pentru siguranţă, răcirea lentă se face până la circa 600°C, după care
răcirea se poate face în aer (cu excepţia cazurilor când la recoacerea pieselor
masive sau cu configuraţii complexe din oţeluri aliate pot să apară tensiuni
termice de valori mari, care conduc la deformarea sau crăparea pieselor, şi
când răcirea se face lent până la circa 200°C).
Răcirea lentă se realizează practic prin reducerea treptată a aportului
de energie termică în cuptor sau cu cuptorul stins (oprit).
La oţelurile nealiate şi cele slab aliate răcirea se poate face direct în
aer de la temperatura de încălzire. În acest caz se realizează o recoacere
pentru normalizare sau normalizare.

3. MATERIALE ŞI APARATURĂ

2 bare din oţel OLC30 (ø 14 mm) şi OLC60 (ø14 mm), 2 cuptoare

electrice, microscop metalografic, durimetru Brinell.

4
 4.MOD DE LUCRU

Două bare din oţelurile OLC30 (ø 14 mm) şi OLC60 (ø14 mm) sunt
încălzite la temperatura de 950°C, menţinute timp de 60 minute la această
temperatură şi apoi răcite în aer. Din fiecare bară se taie câte şase probe,
care urmează a fi recoapte în diferite condiţii şi câte o probă pentru
determinarea structurilor iniţiale (de supraîncălzire).

Punctele critice ale celor două oţeluri sunt prezentate în tabelul de

mai jos:
Tabelul 2.Punctele critice ale mărcilor OLC30 şi OLC60
Oţelul Ac3 Ac1 Ar1
OLC30 820 730 690
OLC60 780 730 690

Ţinând seama de punctele Ac3, rezultă că temperaturile de recoacere

complete pentru cele două oţeluri sunt:
a)la OLC30:
820 + (20 ÷ 40) = 840 ÷ 860°C
b)la OLC60:
780 + (20 ÷ 40°C) = 800 ÷ 820°C
Pentru o cât mai completă cuprindere a rezultatelor la ambele oţeluri,
se recomandă să se lucreze în două cuptoare: unul încălzit la 860°C şi al
doilea la 800°C. În ambele cuptoare se vor introduce atât probe de OLC30
cât şi de OLC60, astfel încât în afara recoacerilor corecte se vor efectua şi
recoaceri incomplete pentru OLC30 (la 800°C) şi recoaceri cu
supraîncălzire (la 860°C) pentru OLC60.
Durata de încălzire şi menţinere va fi pentru ambele oţeluri aceeaşi,
deoarece au aceleaşi dimensiuni, care intră în calculul duratei (D = 14 mm).
tînc+menţ = 20 + 14/2 = 27 minute,
adoptându-se durata totală de 30 minute.
Pentru a se urmări şi influenţa menţinerilor insuficiente se vor face şi
normalizări cu menţineri mai scurte (de 10 minute).
Răcirea se va face în două moduri:
1) o serie de probe se răcesc cu cuptorul stins până la 600°C şi apoi în aer
(recoacere propriuzisă);
2) o altă serie de probe se răcesc în aer direct de la temperatura de încălzire
(normalizare).

Fig. 1 Schema regimurilor de experimentare.

6
 5.PREZENTAREA ŞI INTERPRETAREA
REZULTATELOR

Se vor reprezenta microstructurile înainte şi după aplicarea

recoacerii pentru regenerare, precum şi valorile de duritate măsurate (talelul
nr.3).

Tabelul 3. Prezentarea rezultatelor

Parametrii recoacerii pentru
Nr. Marca regenerare Microstructura Duritate
crt. oţelului Temperatura tînc+menţ Mediu (faze şi constituenţi) [HB]
[ºC] [min] de răcire
cuptor
10
aer
800
cuptor
30
aer
1 OLC30
cuptor
10
aer
860
cuptor
30
aer
cuptor
10
aer
800
cuptor
30
aer
2 OLC60
cuptor
10
aer
860
cuptor
30
aer
Aspectele microscopice obţinute vor fi comparate cu date existente în
literatura de specialitate.