TRATAMENTE TERMICE - Indrumar de laborator

____________________________________________________________________________________

7. TEHNOLOGIA TRATAMENTULUI TERMIC

DE CĂLIRE A OŢELURILOR

Prin călirea aliajelor se înţelege în general succesiunea operaţiilor de încălzire la

temperaturi supracritice (temperaturi ce marchează transformări de fază, transformări
polimorfice sau variaţia solubilităţii unui compus chimic în soluţie solidă) urmate de
răciri rapide în scopul obţinerii unor structuri în afară de echilibru
Incălzirea urmăreşte întotdeauna obţinerea soluţiei solide omogene chimic şi
dimensional, iar răcirea rapidă urmăreşte aducerea soluţiei solide într-o stare de
suprasaturare, caracterizată prin proprietăţi şi posibilităţi de modificare structurală
ulterioară bine determinate.
Trebuie menţionat că structura realizată prin călire nu prezintă întotdeauna o
duritate superioară faţă de structura premergătoare. Rezultatul călirii, privit din acest
punct de vedere, depinde de tipul aliajului călit şi este reflectat de aspectul diagramei de
echilibru.
Dacă încălzirea unui aliaj are loc deasupra liniei de solubilitate variabilă a soluţiei
solide, la răcirea rapidă ulterioară se obţine aceeaşi soluţie solidă, dar suprasaturată,
nestabilă şi cu o duritate scăzută, caracteristică soluţiilor solide. Acest tratament termic
se numeşte călire pentru punere în soluţie şi conduce la obţinerea unei structuri a cărei
instabilitate se manifestă puternic chiar la temperatura ordinară (cazul aliajelor neferoase
şi al oţelurilor feritice sau austenitice).
Dacă încălzirea se face deasupra liniei ce marchează o transformare de tip
eutectoid (cazul oţelurilor) sau peritectoid, prin răcire rapidă se obţine o soluţie solidă tot
suprasaturată dar de altă natură, cu o duritate ridicată. Călirea astfel realizată, se numeşte
martensitică, iar structura obţinută nu suferă transformări importante la temperatura
ordinară. Tensiunile interne, termice şi structurale, care se formează la încălzire, dar mai
ales la răcire, trebuie dirijate ca mărime şi distribuţie, astfel încât, să se prevină apariţia
fisurilor sau a deformaţiilor permanente iremediabile.
Prin amploarea aplicabilităţii practice, cel mai mare interes îl prezintă
transformarea martensitică a austenitei la oţeluri. Obţinerea structurii martensitice se
urmăreşte atât în scopul asigurării unei durităţi mari, mai ales în stratul superficial al
pieselor şi sculelor, cât şi în scopul asigurării, în stratul călit anterior, prin aplicarea unei
reveniri înalte, a unor structuri cu proprietăţi de tenacitate ridicată şi duritate moderată. In
 TRATAMENTE TERMICE - Indrumar de laborator
____________________________________________________________________________________

cel de-al doilea caz, caracteristicile mecanice, sunt superioare celor obţinute după
recoacere sau normalizare, tratamente termice prin care s-ar putea obţine durităţi
apropiate.

7.1. Stabilirea parametrilor şi condiţiilor de încălzire şi de răcire la

călirea martensitică

Pentru realizarea scopului urmărit prin călire martensitică, parametrii încălzirii

(viteza de încălzire, temperatura şi durata de menţinere, mediul de încălzire), joacă un rol
determinant.
Viteza de încălzire trebuie să fie aleasă astfel încât tensiunile interne ce apar
datorită distribuţiei diferite în timp şi spaţiu a temperaturilor, să nu depăşească limita de
rupere.
Viteza de încălzire va fi cu atât mai mică cu cât conductivitatea termică a aliajului
este mai scăzută. Datorită acestui fapt oţelurile aliate şi reperele cu o configuraţie
complexă necesită viteze de încălzire reduse sau trepte de menţinere intermediare pentru
uniformizarea temperaturii.
In funcţie de temperatura de încălzire, călirea poate fi completă sau incompletă.
Călirea completă constă din încălzirea şi menţinerea produsului din oţel la o temperatură
deasupra liniilor Ac şi Ac (fig.7.1.) pentru o austenitizare completă. Acest tip de
3 cem
călire se aplică produselor din oţeluri hipoeutectoide aliate şi nealiate. Temperatura de
încălzire se alege cu puţin peste punctul Ac pentru a se evita fenomenul de
3
supraîncălzire :
Tcălire  Ac  ( 30  50) , [C]
3

Produselor din oţeluri hipereutectoide nu li se aplică călirea completă (încălzire

peste Ac ) deoarece la aceste temperaturi apar următoarele inconveniente ce trebuie
cem
evitate:
- grăuntele austenitic creşte excesiv;
- oţelul se decarburează mai intens în lipsa unui mediu protector;
- la răcire apare o proporţie mare de austenită reziduală, datorită procentului mare
de carbon şi a grăunţilor de austenită mai mari, deci mai stabili;
- există pericolul deformării şi fisurării.
Călirea incompletă se aplică oţelurilor eutectoide şi hipereutectoide; la oţelurile
hipoeutectoide acest mod de călire este necorespunzător deoarece conduce la defecte ce
trebuie remediate. Dacă încălzirea se realizează în domeniul (+), deci în intervalul
Ac  Ac , oţelul hipoeutectoid după călire, prezentă în structură ferită netransformată şi
1 3
martensită provenită din austenită. Amestecul ferito-martensitic conferă pe ansamblu o
duritate scăzută şi conduce după revenire la o structură cu proprietăţi mecanice
inutilizabile.
 TRATAMENTE TERMICE - Indrumar de laborator
____________________________________________________________________________________

Oţelurile eutectoide şi hipereutectoide se încălzesc la temperaturi superioare

punctului Ac :
1
Tcălire  Ac  ( 30  50) , [C]
1

Fig.7.1. Domeniul temperaturilor

optime de încălzire în vederea
călirii.

Incălzind la această temperatură un produs din oţel hipereutectiod, în prealabil

normalizat, se obţine o structură alcătuită din austenită cu o concentraţie apropiată de cea
eutectoidă şi insule de cementită fine şi uniform distribuite. In urma răcirii rapide, va
rezulta martensită alături de cementită, care nu suferă transformări, dar care contribuie la
realizarea unei durităţi ridicate.
In cazul oţelurilor aliate, temperaturile de încălzire sunt mai ridicate deoarece, pe
de o parte, elementele de aliere urcă punctele de transformare, iar pe de altă parte, la
oţelurile ce prezintă în structură carburi, se cere dizolvarea acestora în austenită.
Durata de menţinere la temperatura de încălzire trebuie să fie suficientă pentru
uniformizarea temperaturii în secţiunea produsului şi pentru a se produce complet
transformările în stare solidă. Durata de menţinere se stabileşte pentru fiecare produs în
funcţie de compoziţia chimică a materialului, forma şi dimensiunile reperului. Pentru ca
produsul metalic, încălzit în vederea călirii, să-şi păstreze intactă compoziţia chimică,
adică să nu se oxideze sau decarbureze la suprafaţă - zona cea mai solicitată în exploatare
- se recomandă ca operaţia de încălzire să se realizeze în atmosferă de protecţie..
Alegerea condiţiilor de răcire se face în funcţie de calitatea oţelului, forma şi
dimensiunile produsului, prin condiţii de răcire înţelegându-se mediul de răcire şi
procedeul de călire folosite. Un mediu de răcire pentru călire trebuie să asigure viteze de
răciri mai mari decât viteza critică de călire ( Vcr ) pe zone cât mai adânci din produsul
căl
care se supune acestui tratament termic şi să se evite apariţia unor tensiuni interne
periculoase care pot conduce la deformaţii exagerate sau la fisuri (fig.7.2.). De aceea un
mediu de călire ideal trebuie să realizeze în prima etapă o viteză de răcire mare pentru a
evita transformarea perlitică, iar în a doua etapă să realizeze o viteză redusă pentru a
suprapune peste tensiunile interne termice, tensiuni structurale cât mai mici.
Mediile de răcire care asigură viteza de răcire cea mai mare în intervalul de
temperaturi în care este situat cotul perlitic sunt apa şi soluţiile apoase. Din păcate, aceste
medii realizează viteze mari şi în domeniul de temperaturi în care are loc transformarea
 TRATAMENTE TERMICE - Indrumar de laborator
____________________________________________________________________________________

martensitică. Uleiul, topiturile de săruri şi aerul, asigură viteze reduse în domeniul

transformării martensitice dar şi în dreptul cotului perlitic.

Fig. 7.2 Nomogramă pentru stabilirea vitezei critice de călire cu ajutorul datelor de la
călirea frontală

Caracterizarea mediilor de răcire în scopul alegerii ca medii de călire se face pe

baza vitezelor de călire. In tabelele 7.1 şi 7.2 sunt prezentate vitezele de răcire realizate în
diferite medii.

Tabelul 7.1. Viteza de răcire a unei sfere din oţel (d=20 mm) în diferite
medii
Mediul Viteza C/s,
în intervalul de temperatură
650...550 C 300...20 C
Apă la 20 C 600 270
Apă la 50 C 100 270
10% NaOH în apă 1200 300
10% NaCl în apă 1100 300
Ulei mineral 120 30
Petrol lampant 170 50
Aer comprimat 30 10
Aer liniştit 3 1

Tab.7.2 Principalele medii de răcire folosite la călire

Mediul de călire Temperatura Viteza de răcire [0C/s] la
de fierbere 400 0C 200 0C
[0C]
Apă liniştită la 20 0C 400 200 700
0
Apă liniştită la 40 C 350 100 550
0
Apă liniştită la 80 C 250 30 200
 TRATAMENTE TERMICE - Indrumar de laborator
____________________________________________________________________________________

Apă liniştită la 98,5 0C 200 20 20

Apă la 20 0C, cu recirculare 400 350 700
Apă distilată 350 150 700
Emulsii în apă 300 100-200 500-700
Soluţie de 1 % NaCl în apă la 20 0C 500 1200 700
Soluţie de 10 % NaCl în apă la 20 0C 650 2200 700
Soluţie de 5-30 % NaOH în apă la 20 0C 650 1800 200
Soluţie de 50 % NaOH în apă la 20 0C 650 1100 100
Soluţie de 50 % NaOH în apă la 70 0C 650 800 100
Soluţie de 50 % NaOH în apă la 96 0C 650 500 100
Ulei mineral la 200C Punt de infl. 60 10

7.2 Efectuarea lucrării

Pentru efectuarea lucrării, fiecare formaţie de studenţi va primi o probă dintr-un oţel,
căruia i se cunoaşte marca şi starea de livrare. Funcţie de datele cunoscute şi structura
iniţială, studenţii vor stabili parametrii regimului de călire. După efectuarea călirii se
verifică duritatea şi structura şi se completează un referat.
*
* *

REFERAT
Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava
Facultatea de Inginerie Mecanică Mecatronică şi Management
Specializarea: Data: Grupa:
Numele şi Prenumele studentului:
Structurile iniţială şi finală ale probei: Material: RUL 1
Parametrii regimului de călire
Tîncălzire = 820 tmenţinere = 30 min Vrăcire = 100 0C/s
0
C
Nr. probă Duritate HRC (Apă) Duritate HRC (Ulei)
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Media