TRATAMENTE TERMICE APLICATE

Tratamentul termic este un

proces tehnologic in urma
caruia se produc
modificari structurale in
aliajul metalic, cu scopul
obtinerii anumitor proprietati
tehnologice, mecanice, fizice,
etc.
La baza tratamentelor termice
stau transformarile in stare
solida.
Orice tratament termic
consta dintr-un ciclu de
incalzire si un ciclu de
racire
Tratamentul termic este un proces tehnologic in urma caruia se produc modificari structurale
in aliajul metalic, cu scopul obtinerii anumitor proprietati tehnologice, mecanice, fizice,
etc.
La baza tratamentelor termice stau transformarile in stare solida. Orice tratament termic
consta dintr-un ciclu de incalzire si un ciclu de racire.
Parametrii oricarui tratament termic sunt:
- viteza de incalzire;
- temperatura de incalzire;
- timpul de incalzire;
- viteza de racire
Diagrama tratamentului termic de calire arata ca in fig

Cele mai utilizate tratamente termice sunt:

- Călirea
- Revenirea
- Recoacerea
- Nomalizarea

Calirea otelului
Calirea reprezinta tratamentul termic realizat prin incalzirea otelului deasupra punctului critic
urmat de racirea brusca. Acest procedeu se realizeaza cu scopul de a obtine proprietatile fizico
– chimice dorite: duritate mare sau rezistenta la abraziune. Pentru ca, de obicei, prin calire se
doreste obtinerea unei structuri martensitice, racirea este efectuata cu viteza mai mare decat
viteza critica de calire a respectivului otel. In vederea obtinerii acestei structuri sunt
calite oteluri carbon si oteluri aliate in care carbonul depaseste 0,15 – 0,20 %.
Apa, uleiul (mineral, sintetic sau vegetal) si aerul sunt mediile de calire cel mai des utilizate si
acest mediu este ales in functie de compozitia otelului. Trebuie precizat ca anumite oteluri nu
permit calirea in orice mediu, exista riscul sa nu obtinem duritatea dorita pentru ca fie se
racesc prea repede, fie nu se racesc destul de repede.

Exista doua cerinte principale pe care trebuie sa le indeplineasca mediile de calire:

1. Sa ajute patrunderea calirii cat mai adanc in interiorul piesei, daca este posibil pe
intreaga sectiune a acesteia.
2. In timpul procedeului de calire sa nu apara tensiuni interne care sa duca la deformarea
sau fisurarea produsului.
 

Continutul de carbon influenteaza temperatura de calire. Intervalul de timp in care piesa de

otel este supusa la temperatura de calire este necesar sa fie suficient de mare, pentru a favoriza
completa dizolvare a carbonului in austenita.

O structura de calire optima este influentata atat de procedeele aplicate, mediile de incalzire si
racire, cat si de durata, viteza, temperatura incalzirii si viteza de racire.

Duritatea cea mai mare dupa calire o capata otelul cu cel mai mare continut de carbon.

Operatiunea de calirea este in cele mai frecvente cazuri una intermediara. Este recomandat
inainte de calire supunerea unui tratament de normalizare. Deoarece otelul calit devine
casant, este necesara aplicarea tratamentului de revenire, in caz contrar avem o piesa din otel
dura, dar in acelasi timp foarte fragila.

REVENIREA oțelurilor

Structurile obtinute la calire sunt in afara de echilibru, in piese s-au format tensiuni de valori
ridicate care ar putea produce fisurari ulterioare, iar fragilitatea este ridicata. Pentru inlaturarea unor
asemenea neajunsuri, de obicei, dupa calire se aplica un tratament termic de revenire.

Prin aplicarea tratamentului termic de revenire, structura otelului calit sufera transformari care
contribuie la reducerea instabilitatii structurale, imbunatatirea tenacitatii, indepartarea in mare masura
a tensiunilor interne, dar in acelasi timp, are loc o reducere a duritatii.

Dupa calire, in functie de continutul de carbon si de modul in care s-a aplicat calirea, structura
otelului este formata din troostita si martensita sau din martensita si austenita reziduala. La incalzirea
pentru revenire, structura de calire va suferi variatii de volum si de duritate ca urmare a transformarilor
care au loc .

Durata de mentinere la temperatura se stabileste ca si la calire, iar viteza de racire nu are nici o
influenta daca s-a atins echilibrul structural. In cazul in care revenirea este aplicata unor oteluri aliate
cu Mn si Cr, se recomanda viteze de racire mari pentru a preveni fragilitatea la revenire

Functie de domeniul de temperaturi la care se aplica revenirea se disting trei categorii :

a - revenire joasa la care incalzirea se aplica la 150-200°C ; se aplica otelurilor carbon, iar
structura este formata din martensita de revenire si austenita reziduala ;

b - revenire medie aplicata la 250-350°C otelurilor slab si mediu aliate pentru o structura de
martensita de revenire si troostita, la 350-450°C pentru o structura troostitica si la 450-550°C pentru o
structura troostito-sorbitica ;

c - revenire inalta cu incalzire la 500-600°C aplicata otelurilor inalt aliate pentru o structura
sorbitica sau de perlita globulara.
Recoacerea

Recoacerea este tratamentul termic prin care se urmareste realizarea unui echilibru energetic
si structural a anumitelor forme pentru constituentii metalografici, diminuarea tensiunilor
interne si marirea prelucrabilitatii prin aschiere.

Parametrii termici caracteristici recoacerii sunt : viteza de incalzire, temperatura de incalzire,

durata de mentinere si viteza de racire. Viteza de incalzire ( vi ) are valori mici, recomandabil
20…40oK/h, pentru a nu favoriza cresterea tensiunilor termice in piese.

Temperatura de incalzire ( Tinc ) este determinata de proprietatile mecanice ce urmeaza a fi

obtinute si orientativ se alege dupa diagrama de echilibru a aliajului respectiv. Durata de
mentinere ( tmen ) este specifica timpului de recoacere si are in general valori mari pentru
realizarea uniformizarii incalzirii pe sectiunea pieselor si pentru desavarsirea proceselor de
difuziune. Orientativ, durata de mentinere este de 2…3 min/mm din grosimea maxima a
piesei.

Tratamente termice aplicate otelurilor

1 Recoacerea de tip I (cu sau fara recristalizare fazica)

Se aplica otelurilor care prezinta instabilitati structurale de tipul neomogenitati

chimice, stare de ecruisare sau tensiuni interne. Temperatura de incalzire este temperatura la

care instabilitatea structurala este inlaturata, independent de temperatura de transformare in

stare solida a otelului. De aceea, incalzirea la recoacerea de tip I se poate face la temperaturi

superioare sau inferioare temperaturii de transformare in stare solida. Racirea lenta asigura

obtinerea unei stari cat mai apropiate de echilibru.

Dupa starea initiala a otelului, recoacerea de tip I este de trei tipuri : de omogenizare,

recristalizare si de detensionare.