UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚA ȘI INGINERIA

MATERIALELOR
DEPARTAMENTUL INGINERIA SI MANAGEMENTUL
OBTINERII MATERIALELOR METALICE
Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6, cod poștal
060042, http://www.sim.pub.ro

PROIECT
MATERIALE AVANSATE

Materiale magnetice

Indrumator stiintific: Student: Dumitru

S.l.dr.ing.ec. Mariana CIURDAŞ Ramona Maria

Grupa: E1

BUCURESTI
2022
 2. MATERIALE MAGNETICE

2.1. Noţiuni generale

Cunoscute din cele mai vechi timpuri, materialele permanent magnetice au căpatăt o largă
utilizare abia după ce electricitatea a ajuns să fie în centrul atenţiei fizicienilor şi inginerilor şi
să capete răspandirea cunoscută.
Prima referire la proprietăţile magnetice ale magnetitului datează din anul 2369 î.Hr.
din China. În Europa, fenomenul este amintit de Tales din Milet în anul 585 î.Hr., apoi
descris
într-o carte, în 1269, de către P. de Maricourt, supranumit Petrus Peregrinus. La acea dată
busola, inventată de chinezi, era deja cunoscută şi în Europa. În 1600, în cartea De Magnet
foarte lăudată de către Galilei şi Kepler şi susţinută apoi de Newton, medicui englez W.
Gilbert compară atracţia magnetică cu cea electrostatică şi încearcă, să explice aceasta
proprietate. În 1750 John Michell explică inducţia magnetică şi un an mai tarziu B. Franklin
arată ca electricitatea poate magnetiza şi demagnetiza acele din fier. Apoi, în 1823, A.M.
Ampere dezvota o teorie care face legătura între electricitate şi magnetism, deschizând calea
electrotennici moderne.
Primii magneţi utilizaţi la sfarşitul sec. XIX la generarea electricităţii erau făcuţi din lamele
din oţel călit, magnetizate şi aşezate una peste alta, şi aveau proprtetăţi magnetice foarte
slabe. La începutui sec. XX apar oţelurile cu 6% wolfram, apoi oţelurile cu 3,5% crom cele
cu cobalt, cu proprietatj din ce în ce mai bune şi după 1920 aliajele AlNi şi AlNiCo, folosite
şi astăzi pe scara largă. Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial apar feritele, magneţii SmCo şi
în ultimul timp magneţii cu Neodium.

2.2. Clasificarea şi caracterizarea materialelor magnetice

Din punct de vedere al comportării în câmpul magnetic şi în funcţie de mărimea
permeabilităţii magnetice, există următoarele tipuri de materiale magnetice:
- diamagnetice
- paramagnetice
- feromagnetice
- ferimagnetice şi
- antiferomagnetice

2.2.1. Materialele diamagnetice au permeabilitatea magnetică µr subunitară, aproape de

unitate, mai mică decât cea a vidului, dar foarte apropiată de aceasta (exemplu Cu foarte
având µr=0,999995[H/m]). Acest gen de materiale sunt respinse atunci când sunt introduse
într-un câmp magnetic.

Ex: argint, cupru, zinc, sulf, fosfor, siliciu, hidrogenul,

carbonul, aurul, germaniul, seleniul, etc.
 2.2.2. Materialele paramagnetice se caracterizează printr-
o permeabilitate magnetică µr supraunitară, dar totuşi apropiată de
unitate (exemplu aerul având µr=1,000003[H/m]).
Acest gen de materiale sunt atrase atunci când sunt
introduse într-un câmp magnetic mai intens. Ex: oxigen, oxid
de azot, seleniu, aluminiul, titan, vanadiu V, crom, platina,
manganul, radiul, potasiul, pământuri rare (samariu Sm, ceriu Ce,
neodium Ne).

2.2.3. Materialele feromagnetice sunt acele materiale

la care permeabilitatea magnetică nu mai este constantă,
depinzând de intensitatea câmpului magnetic stabilit în
interiorul lor şi are valori mult mai mari decât la materialele
magnetice liniare. La foarte multe materiale utilizate azi în
tehnică, µr = 10 4 - 10 5[H/m] .
Materialele feromagnetice sunt cunoscute sub
denumirea de materiale magnetice. Acestea sunt: fierul,
cobaltul, nichelul, gadoliniul şi aliaje. Ele au permeabilitate
magnetică relativă mult mai mare decât unitatea, ajungând la
valori peste 100 000.
Aceste materiale îşi pierd complet proprietăţile
magnetice la temperatura Curie, care este de 7690C pentru fier,
10750C pentru cobalt, 3600C pentru nichel şi între 60 şi 380 0C
pentru aliaje, în funcţie de compoziţie.
Conform teoriei magnetismului molecular, materialele
magnetice se compun dintr-un
număr foarte mare de magneţi extrem de mici - magneţi
moleculari.
Într-un material nemagnetizat, magneţii moleculari sunt
asezaţi în dezordine (figura
2.1.a). Prin magnetizare, magneţii moleculari se orientează
succesiv după direcţia câmpului de magnetizare (figura 2.1.b). În
consecinţă, efectele magnetice ale materialului se manifestă şi în
exterior, materialul sa magnetizat.

Figura 2.1. Magneţi moleculari

a-în material ferromagnetic nemagnetizat; b-în material

ferromagnetic magnetizat

De asemenea, permeabilitatea magnetică a

acestor materiale nu depinde doar
de factorii fizici de mediu şi de structură dar şi, paradoxal, de
procesul tehnologic de obţinere
a acestor materiale precum şi de antecedentele (istoria trecută)
stării de magnetizare a
corpului.