SUDAREA OŢELURILOR INOXIDABILE

SUDAREA OŢELURILOR AUSTENITICE Cr-Ni

¾ Sudarea în mediu protector de gaze

Sudarea WIG se utilizează pentru table cu grosimi până la 6 mm. metalul de adaos poate avea
compoziţia chimică identică cu a metalului de bază (fâşii decupate din acesta) sau diferită în raport cu
anumite particularităţi fizico-metalurgice. La tablele groase, stratul de rădăcină se execută prin
procedeul WIG cu o vergea de metal mai bogată în Cr.
Procedeul MIG este mai productiv şi se execută semiautomat sau automat, atât cu transfer fin,
cât şi cu arc scurt, folosind densităţi de curent de circa 200 A/mm2.
Gazele de protecţie utilizate sunt Ar, He sau amestecuri, Ar+He, Ar+O2. Adaosul de oxigen
măreşte considerabil stabilitatea arcului electric, dar impune utilizarea unor sârme cu conţinut mai
mare de Ni şi Cr pentru a compensa arderile de CO2, deoarece în acest caz sudura se carburează şi se
oxidează, favorizând coroziunea intercristalină.
Sudarea se face în c.c.+, rezultând cusături de calitate pentru toate poziţiile de sudare.
Evitarea străpungerilor la sudarea rădăcinii se face prin sudare pe suporturi din cupru. Dacaă
acest lucru nu este posibil, rădăcina se va suda de preferat prin procedeul WIG.
¾ Sudarea în baie de zgură
Procedeul se aplică pentru sudarea componentelor din oţel inoxidabil austenitic cu grosmi de
peste 40 mm. Ca material de adaos se utilizează sârme electrozi, electrozi lamelari sau suporţi din oţel
cu compoziţia chimică asemănătoare cu a metalului de bază.
Având în vedere că specific procedeului este aportul mare de căldură şi răcirea redusă după
sudare, rezultă pericolul precipitării carburilor de Cr şi a fazei σ, urmată de scăderea rezistenţei la
coroziune intercristalină şi a rezilienţei. Aceste proprietăţi pot fi îmbunătăţite dacă se utilizează sârme
cu conţinut ridicat de Ni (12-14%), care reduc fisurarea la cald, precum şi dacă se aplică un tratament
termic de călire de punere în soluţie.
Fluxurile de sudură sunt în general aceleaşi ca şi pentru celelalte oţeluri, dar prin folosirea unor
fluxuri cu conţinut mărit de CaF2 se pot utiliza tensiuni mai mici la sudare (20-25 V), iar oxidarea
elementelor de aliere este redusă.
Datorită contracţiei mari, rosturile vor fi variabile cu diferenţe de 4-7 m pe metru liniar de
sudură. Pentru evitarea fisurării la cald se recomandă un coeficient de formă al cusăturii de 1,5-4.
¾ Sudarea cu flacără de gaze
Se recomandă numai în cazul în care nu există la dispoziţie alte mijloace de sudare, deoarece
procedeul prezintă următoarele dezavantaje:
- flacăra uşor carburantă formează carburi de Cr, iar flacăra uşor oxidantă micşorează
conţinutul de Cr, Ti, Al; din acest motiv sudura fie nu rezistă la coroziune intercristalină, fie se
micşorează rezistenţa la cald;
- flacăra, chiar dacă este perfect neutră, produce supraîncălzirea muchiilor şi creşte pericolul
coroziunii intercristaline şi scade rezistenţa mecanică a îmbinării.
Tablele cu grosime până la 3 mm se sudează fără teşirea muchiilor, iar cele de peste 3 mm se
vor teşi la un unghi de 45°.
Consumul de gaze (acetilenă) variază până la 75 l/h pentru fiecare mm grosime de material.

În general la toate procedeele de sudare a oţelurilor austenitice Cr-Ni se vor respecta

următoarele condiţii:
- sudarea se va face în spaţii special destinate acestor tipuri de oţeluri, având scule şi
dispozitive executate din oţeluri asemănătoare, pentru a se evita contaminarea feroasă. Se va păstra o
curăţenie deosebită a suprafeţelor componentelor;
- sudarea se va face cu energie liniară minimă şi fără pendulări laterale, pentru o încălzire
minimă;
- sudarea stratului de rădăcină se va face de preferat prin procedeul WIG, cu o sârmă bogată în
Cr.
 SUDAREA OŢELURILOR INOXIDABILE MARTENSITICE

Elemente tehnologice la sudarea oţelurilor martensitice

Oţelurile martensitice conţin 12-18% Cr, au proprietăţi magnetice şi se călesc în aer după
încălzire peste 800°C. Conţinutul de carbon de 0,15-04% este mai ridicat comparativ cu oţelurile
inoxidabile austenitice. În urma ciclului termic de sudare aceste oţeluri se călesc în ZIT unde apare o
structură fragilă martensitică ce are o capacitate redusă de deformare.
Oţelul inoxidabil martensitic are capacitatea de deformare mică astfel că la structurile rigide pot
apare fisuri. Prezenţa hidrogenului în baia de sudură conduce la un proces de formare a fisurilor.
Pentru a reduce viteza de răcire a cusăturii se va face o preîncălzire la 300-400°C şi se va lucra cu
regimuri intensive de sudare.
În unele situaţii temperatura de preîncălzire nu trebuie să fie mai mică decât temperatura
punctului de transformare martensitică. Pentru a evita fisurarea, preîncălzirea se va face înainte de
prinderea în puncte de sudură. Încălzirea se va face în cuptoare cu atmosferă controlată; structura
trebuie să aibă posibilitatea deformării libere în timpul încălzirii şi sudării pentru a nu apare fisuri.
Temperatura de preîncălzire se va menţine în timpul operaţiei de sudare (se va evita sudarea în spaţii
cu curent de aer, iar piesele se vor acoperi cu materiale termoizolante, lăsând descoperită numai zona
de lucru).
Procesul de sudare trebuie realizat fără întrerupere şi tratamentul termic trebuie aplicat imediat
după sudare, evitând răcirea pieselor sub temperatura de fisurare. La structuri mai puţin rigide, după
sudare piesele se răcesc la 150-200°C, se menţin circa 2 ore la această temperatură, după care se face
încălzirea în cuptoare pentru aplicarea unui tratament termic de revenire făcându-se astfel
transformarea martensitică în condiţiile evitării fisurilor.
Materialele de adaos se aleg în funcţie de condiţiile de exploatare a structurilor (medii corozive,
şocuri termice) şi particularităţile la sudare a tipului de oţel folosit. Nu se recomandă utilizarea unor
materiale de sudare austenitice, în special în lucrările de reparaţii, pentru structuri exploatate în mediu
gazos bogat în sulf, solicitate la şocuri termice sau când este indicat un tratament termic. În unele
situaţii se face o placare cu oţel austenitic a flancurilor rostului, urmată de un tratament termic pentru
îmbunătăţirea structurii din ZIT. Urmează sudarea cu electrozi austenitici, cu conţinut redus de carbon
pentru a evita coroziunea intercristalină. Se vor folosi învelişuri sau fluxuri bazice.

Procedee de sudare a oţelurilor martensitice

¾ Sudarea manuală cu electrozi înveliţi
Pentru sudare se folosesc electrozi austenitici cu conţinut scăzut de carbon (<0,03%) sau care
conţin elemente stabilizatoare (Nb) pentru a se evita astfel fenomenul de coroziune intercristalină.
Sudarea cu electrozi având o compoziţie chimică similară metalului de bază măreşte tendinţa
de fisurare, însă se realizează cu acest tip de electrozi ultimele 2-3 straturi ale cusăturii, în special când
mediul de lucru este coroziv.
Structurile solicitate la şocuri termice fără medii bogate în sulf se sudează cu electrozi cu
conţinut ridicat de Ni.
Sudarea se va face u energii liniare mari, respectiv curent de sudare spre limita superioară,
pentru a se introduce o cantitate sufiecientă de căldură. Cusăturile se vor executa din mai multe treceri,
cu rânduri filiforme. După fiecare strat se recomandă polizarea pentru eliminarea eficientă a
eventualelor particule de zgură rămase şi a fisurilor în cratere care apar la terminarea unui electrod.
După sudare se va aplica un tratament termic.
¾ Sudarea în mediu de gaz protector
Pentru grosimi de tablă sub 3 mm şi în general pentru stratul de rădăcină se aplică sudarea prin
procedeul WIG în c.c.-. La tablele foarte subţiri, 0,3-1 mm, sudarea se va face în c.a. Sudarea rădăcinii
se va face cu protecţie pe partea opusă cu Ar pentru a evita oxidarea.
Procedeul MIG se utilizează pentru grosimi de tablă de peste 3 mm, folosind c.c.+. Gazele de
protecţie utilizate sunt Ar, He sau amestecuri Ar+He. Un procent de 2% O2 adăugat în Ar măreşte
temperatura arcului, transferul metalului se face în formă de picături fine şi se poate mări viteza de
sudare. Materialele de adaos au compoziţii similare metalului de bază.
 SUDAREA OŢELURILOR INOXIDABILE FERITICE

Elemente tehnologice la sudarea oţelurilor feritice

Oţelurile inoxidabile feritice conţin 15-30% Cr, se caracterizează prin rezistenţă la coroziune şi
oxidare la temperaturi ridicate, inclusiv în medii conţinând sulf. Ele nu se călesc şi sunt amagnetice.
Sudarea acestor oţeluri este mai dificilă decât a oţelurilor austenitice, dat fiind problemele care
apar:
9 Creşterea grăunţilor
La temperaturi peste 900°C apare o creştere a grăunţilor, care are efecte negative asupra
plasticităţii. O finisare a grăunţilor prin tratament termic nu este posibilă.
Creşterea grăunţilor poate fi frânată prin:
- adăugarea unor elemente ca Ti, N, Al;
- sudarea cu energie liniară cât mai mică.
9 Fragilizarea la temperatura de 475 °C
La încălzirea de durată, în domeniul 450-500°C, apare o fragilizare a materialului ca urmare a
precipitării carburilor de Cr. Sunt sensibile oţelurile cu peste 17% Cr. Fragilizarea poate fi eliminată
prin încălzire la 700-800°C şi răcire rapidă.
9 Coroziune intergranulară
Fenomenul se produce asemănător ca şi la oţelurile austenitice la răcire de la temperaturi peste
900°C. Se poate înlătura prin tratament termic la temperaturi de 600-800°C. Pentru evitarea coroziunii
intergranulare se recomandă stabilizarea oţelurilor cu peste 18%Cr, în special cu Ti.
În oţelurile feritice precipitarea carburilor de crom va avea loc după timpi de incubaţie mai
scăzuţi decât la oţelurile austenitice, ceea ce face ca pericolul coroziunii intergranulare să fie mai
accentuat.
9 Producerea fazei σ
Observaţiile referitoare la faza σ de la oţelurile austenitice sunt valabile şi la oţelurile feritice.
Fargilizarea prin faza σ devine mai accentuată cu creşterea conţinutului de Cr.
Fenomenul se poate înlătura prin aplicarea unui tratament termic la 900°C.

Procedee de sudare a oţelurilor feritice

¾ Sudarea manuală cu electrozi înveliţi
Se face cu electrozi austenitici de tip 23-12, 29-9, 18-10, cu conţinut scăzut de carbon şi
stabilizaţi cu Nb.
Sudarea se va afce cu o energie liniară minimă, cu electrozi având diametre mai mici şi un
curent de sudare spre limita superioară. Temperatura între straturi nu va depăşi 250°C, temperatură
peste care se extinde zona de creştere a grăunţilor.
Se va lucra cu viteze mari de sudare.
¾ Sudarea în medii de gaze protectoare
Sudarea prin procedeele WIG şi MIG se face cu bune rezultate, zona supraîncălzită este
îngustă, iar timpul de menţinere la temperaturi ridicate este scăzut.
Aspectele privind tehnica de sudare sunt similare ca la celelalte tipuri de oţeluri inoxidabile.
Regimul de sudare se va adopta astfel încât să se introducă o cantitate de căldură în cusătură spre
valoarea minimă necesară formării acesteia pentru a evita astfel fragilizarea.

SUDAREA OŢELURILOR DUPLEX

Oţelurile duplex au o structură austenito-feritică, cele două faze fiind în proporţii aproximativ
egale. O asemenea structură se obţine dacă oţelul are circa 21-25% Cr şi 5-7% Ni, în urma unui
tratament termic la circa 1000-1050°C, urmat de o călire în apă.
Faţă de oţelurile inoxidabile austenitice sau feritice, oţelurile duplex au o rezistenţă la rupere şi
o rezistenţă la coroziune fisurantă sub tensiune mai ridicate.
Principalele elemente de aliere ale oţelurilor duplex sunt Cr, Ni, Mi şi N. Cr şi Mo asigură
formarea feritei, în timp ce Ni şi N stabilizează austenita. Cr, Mo şi N îmbunătăţesc rezistenţa la
coroziune şi în mod special rezistenţa la coroziune prin pitting în medii care conţin cloruri. N
contribuie şi la creşterea rezistenţei mecanice a oţelului.
Gruparea oţelurilor duplex se face în general în funcţie de indicele de rezistenţă la coroziune
prin pitting PRE, calculat cu relaţia:

PRE = %Cr + 3,3 ⋅ %Mo + 16 ⋅ %N

Oţelurile cu indicele PRE peste 38 intră în categoria oţelurilor superduplex. Aceste oţeluri, în
general, nu ridică probleme deosebite la sudare. Dacă sudarea se face cu un material de adaos similar
metalului de bază, metalul depus va avea o structură preponderent feritică deoarece depunerea
cristalizează ca ferită şi se va transforma doar parţial în austenită. Astfel de operaţii nu sunt însă
fezabile pentru multe structuri sudate. De aceea, în aceste vazuri, compoziţia chimică a metalului
depus se modifică prin creşterea conţinutului de Ni la 8-10%, astfel că structura va conţine mai multă
austenită.
Materialele de adaos cu conâinut de Ni la nivelul materialului de bază pot fi utilizate doar în
cazurile în care se aplică după sudare un tratament termic. Sudarea fără material de adaos sau în
condiţii de diluţii excesive poate cauza producerea unei cusături fragile cu un conţinut ridicat de ferită.
Prin urmare, se va evita sudarea fără material de adaos, cu excepţia situaţiilor în care după sudare se va
efectua un tratament termic de călire de punere în soluţie.
Oţelurile duplex se pot suda cu două tipuri de materiale de adaos:
- materialul de adaos standard (22% Cr, 9% Ni, 3% Mo, 0,15% N) se poate utiliza la sudarea
oţelurilor standard cu 22% Cr;
- materialul de adaos mai aliat (25% Cr, 9% Ni, 4% Mo, 0,25% N) se pretează la sudarea
tipurilor de oţeluri cu 22% Cr şi mai înalt aliate.
Sudarea oţelurilor duplex, în general, se poate face prin majoritatea procedeelor de sudare prin
topire. La sudarea în medii de gaze protectoare se va utiliza Ar 99,96% sau Ar+2-5% N2 la sudarea
WIG, respectiv Ar+1-3% O2, Ar+1-3% CO2, Ar+30% He?1-3% O2, Ar+15% He+1-3% CO2 la sudarea
MIG/MAG. Pentru asigurarea calităţii îmbinărilor sudate, rădăcina va fi protejată la sudare cu un gaz
de tip Ar, N2 sau amestecuri.
Sudabilitatea oţelurilor duplex este bună, fiind mult mai bună decât a oţelurilor cu Cr, deoarece
prezintă o tendinţă mai redusă de creştere a grăunţilor în ZIT şi în metalul depus. Se remarcă, însă, o
scădere mică a tenacităţii în ZIT faţă de a materialului de bază, neafectat termic.
Siguranţa la fisurarea la rece şi la cald la sudarea oţelurilor duplex va fi considerată ca fiind
bună atât timp cât metalul de bază şi metalul depus au compoziţii chimice bine determinate. Acest
lucru înseamnă o tendinţă redusă spre creşterea grăunţilor, cât şi un conţinut de ferită delta în metalul
depus pur, sub 40%.
Pentru sudarea oţelurilor duplex aliate cu N se recomandă următoarea tehnologie de sudare:
- sudarea cu acelaşi tip de material de adaos, aliat cu N, cu conşinuturi mai ridicate de Ni pentru
limitarea conţinutului de ferită delta şi pentru obţinerea unor proprietăţi optime de tenacitate;
- reuscarea electrozilor şi fluxurilor de sudare conform indicaţiilor producătorului;
- nu este necesară, de regulă, o preîncălzire a materialului de bază;
- temperatura între straturi nu trebuie să depăşească 150°C, pentru a reduce pe cât posibil
creşterea conţinutului de fetiă delta şi a grăunţilor din ZIT.