Capitolul II.

EVOLUŢIA ŞI POZIŢIA A SURSELOR DE FINANȚARE A

INSTITUȚIILOR PUBLICE

2.1. Constituirea şi evoluţia a instituției publice

Instituţiile publice reprezintă ansamblul structurilor organizate, create în societate pentru

gestionarea afacerilor publice. Instituţiile publice, în sensul birocratic pe care îl au în ziua de
astăzi, reprezintă singurul mod de organizare social-economică a statului care poate face faţă
provocărilor modernităţii (numărul mare al populaţiei, diversitatea şi complexitatea nevoilor
umane ce se cer satisfăcute).

Ceea ce face din instituţiile birocratice instrumente eficiente este caracterul lor raţional –
observa Max Weber – manifestat în cele patru dimensiuni principale ale acestora:

 pot manevra un număr mare de sarcini;

 pun accent pe cuantificare;
 operează într-un mod previzibil, standardizat;
 pun accent pe controlul asupra celor angrenaţi în sistemul instituţiilor.

Într-un stat democratic ele au următoarele funcţiuni:

 pregătirea şi adoptarea de acte normative;

 punerea în executare a legilor;
 supravegherea punerii în executare a hotărârilor luate la nivel politic.

O instituţie publică  „vinde” bunuri şi servicii care asigură facilităţi precum: servicii de
telecomunicaţii, electricitate, aprovizionarea cu gaze şi apa, transport (căi ferate, aeriene,
navale), transportul public urban, servicii financiare (bănci, companii de asigurare).
Obiectivul unei instituţii  publice este servirea interesului public. Sunt situaţii în care iniţiativa
particulară nu poate acoperi cerinţele societăţii şi de aceea sunt necesare instituţii specifice.

Agregarea comunităţilor umane la nivelul unor sisteme naţionale a condus la apariţia

primelor guverne. Pentru gestionarea situaţiei la nivel teritorial au fost necesare forme
administrative.

14
 Putem enumera aici:

 Sistemele administrative sin Egiptul antic;

 Sistemele administrative din timpul dinastiei Han (206 î.e.n. – 220 e.n.), care sugerau
pornind de la preceptele confucianiste, modul de acces al indiviziunilor la guvernare
(calitatea indivizilor şi nu poziţia socială);
 Imperiile administrative grec şi roman controlate de la centru prin legi şi proceduri.

Modelul tradiţional de administraţie publică datează de la mijlocul secolului al XIX-lea,

structurile democratice dezvoltându-se odată cu apariţia statului modern.

S-a trecut astfel de la sistemele de administraţie bazate pe loialitatea faţă de un individ

(rege, ministru etc.) la sisteme administrative în care individul este devotat statului în raport
cu componentele sistemului legislativ. În ultima parte a secolului al XIX-lea au fost necesare
reforme asociate cu modelul tradiţional de administraţie.

Succesul instituţiilor publice depinde şi de modul în care Guvernele vor găsi

mecanismele de motivare şi control adecvate fără a implementa proceduri rigide la nivelul
fiecărei entităţi publice.

A) Serviciile publice

Caracteristicile lor sunt :

 Satisfac o nevoie socială;

 Se creează / desfiinţează prin decizie administrativă de management;
 Regimul lor juridic este reglementat de reguli ale dreptului public;
 Se realizează prin stabilimente publice; etc.

Serviciile publice pot asigura servicii precum aprovizionarea cu apă, electricitate, gaz,
telecomunicaţii, considerate esenţiale pentru economie, în ansamblu.

Sunt situaţii în care activităţile de interes nu aparţin serviciului public. Sunt considerate
servicii publice numai activităţile care satisfac nevoi sociale apreciate de puterea politică ca
fiind de interes public (furnizate ca servicii în reţea). De multe ori, guvernele acordă facilităţi

15
grupurilor dezavantajate.Aceste servicii impun investiţii iniţiale mari conducând la tendinţe
monopoliste. Prin natura lor, aceste servicii pot avea un impact politic.

Controlul susţinut prin reglementări asigură coordonarea instituţiilor publice. Există riscul,
din cauza gestionării defectuoase a resurselor financiare, ca bugetele să aibă de suferit.

B) Companiile publice se află în competiţie directă cu companiile private: bănci,

companii de asigurare, aeriene, petroliere.

Pentru a stimula competiţia şi pentru a menţine controlul unor ramuri strategice,

guvernele controlează aceste companii.

Sunt ţări, în care statul deţine monopolul asupra companiilor:

 producătoare de maşini;
 de alcool şi tutun.

Există patru motive care determină existenţa companiilor publice :

 minimalizarea erorilor de pe piaţă;

 creşterea rentabilităţii economice;
 facilitarea planificării centralizate a economiei;
 schimbarea naturii economiei.

Managementul instituțiilor publice

A) Prezentare generală

Tranziţia spre economia de piaţă determină o transformare şi în calitatea

administraţiei, conducând la profesionalism (ceea ce înseamnă o instruire permanentă
a funcţionarilor publici la un înalt nivel).

Managementul publice:

 studiază procese şi relaţii de management

 se bazează pe principii şi legităţi
 este determinat şi determină: valori economice, politice , sociale, culturale
 încearcă satisfacerea interesului public
16
  sporeşte nivelul de performanţă în organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice.

B) Definiţia managementului public

ANSAMBLUL proceselor şi relaţiilor de management, bine structurate, existente între

componente ale sistemului administrativ , prin care , în regim de putere publică, se
aduc la îndeplinire legile/procesele de acţiune, şi/sau se planifică, organizează,
coordonează, gestionează şi controlează activităţi ce satisfac interesul public.

C) Caracteristicile şi principiile managementului public

Tabelul 1.1
CARACTERISTICILE  MANAGEMENTULUI PUBLIC
1. Scopul: fundamentare soluţii de perfecţionare şi
INTEGRATOR raţionalizare sistem administrativ
2. POLITIC Este influenţat de factorul politic.

Trăsătura dominantă a managementului public este

tocmai caracterul său politic.
3. DE Există instituţii cu competenţă materială generală şi
DIVERSITAT instituţii cu competenţă specială: instituţii centrale
E şi locale.
4.COMPLEX Reuneşte elemente specifice managementului din
diferite domenii aparţinând sectorului public:
învăţământ, cultură, sănătate  etc .
5 . DE Preia din alte domenii concepte, metode, teorii ce
SINTEZĂ sunt folosite cu succes de funcţionarii publici.
Sursa:  Caracteristicile şi principiile managementului public. Disponibil:
http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/marinescu/2.htm
Tabelul 1.2

Relaţii între structurile sistemului de administraţie

RELATII CU CINE?
1. INTERNE Intre :

 Autorităţile Puterii Executive

17
  Legislative
 Judecătoreşti

2. EXTERNE Intre: :
Administraţie şi :

 ONG-uri
 Agenţi Economici
 Persoane fizice, etc.

Sursa:  Caracteristicile şi principiile managementului public. Disponibil:

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/marinescu/2.htm

2.2. Particularitățile activității și organizării instituțiilor publice

Instituțiile și autoritățile publice contribuie la satisfacerea intereselor publice generale și

specifice și de aceea ele au nevoie de un sistem managerial riguros elaborat și implicit  de un
sistem organizatoric care  reunește  totalitatea componentelor organizatorice  identificate în
fiecare din domeniile dinstincte ale sectorului public dintr-o țară.

Studiul organizării are dublu caracter: atribut al conducerii și domeniu de sine stătător. Ele
nu se exclud ci sunt complementare, ambele fiind subordonate realizării obectivelor.

Complexul de activități, care alcătuiesc organizarea, urmărește să introducă ordinea,

disciplina și rigoarea necesară în instituții publice în vederea utilizării eficiente a resurselor
materiale și umane disponible în raport cu deciziile luate. De aceea, în condițiile actuale,
organizarea capătă valoare și dimensiune nemai întalnite până acum.

Resursa principală a dezvoltării, organizarea este în măsură a angaja celelalte  resurse;

etimologic "organizare" vine de la grecescul "organon" care înseamnă armonie.

În conținut, organizarea impune o distincție între:  organizarea ca proces și

ca  structură.

A) Organizarea procesuală

Organizarea este nemijlocit subordonată atingerii obiectivelor previzionate,

circumscrise organizației, constituind un mijloc esențial pentru realizarea lor. În consecință,

18
conținutul organizării și modul său de manifestare sunt condiționate de caracteristicile
obiectivelor pe termen lung, mediu și scurt. Datorită acestui fapt, însăși denumirea
conținutului organizării implică referiri la sistemul de obiective din cadrul autorității publice.
Obiectivele reprezintă caracterizări calitative și/sau cantitative ale scopurilor urmărite
de instituția publică. Ele se pot împărți, în funcție de sfera de cuprindere și de importanță, în
mai multe categorii:

Obiective fundamentale - exprimă principalele scopuri urmărite de o instituție/autoritate

publică.

Obiective derivate de gradul I - se deduc nemijlocit din obiectivele fundamentale, realizarea

lor implică o parte apreciabilă din procesele de muncă desfășurate în instituție.

Obiective derivate de grad II - se deduc direct din obiectivele derivate de grad I, se

caracterizează printr-o definire mai concretă și prin implicarea în realizarea lor a unor procese
de muncă restrânse, de regulă, cu aceleași caracteristici esențiale.

Obiective specific - ce sintetizează mobilurile sau utilitatea unor lucrări sau acțiuni care
contribuie la realizarea obiectivelor derivate.

Obiective individuale - concretizează obiectivele specifice la nivelul persoanelor (funcționari

publici).

Prin intermediul organizării procesuale se poate stabili o delimitare clară a domeniilor

de activitate dintr-o instituție publică sau autoritate publică și modul de integrare a acestora
în procesele de realizarea a obiectului de activitate și a obiectivelor managementului public.

Principalele domenii de activitate care se identifică într-o instituție/autoritate publică

sunt: cercetare-dezvoltare, comercial, realizarea și furnizarea serviciului public, resurse
umane, financiar contabil.

Domeniul de cercetare-dezvoltare reunește ansamblul activităților desfășurate în

instituția sau autoritatea publică prin care se concepe și implementează noile modele, metode,
abordări, tehnici și proceduri moderne de management public. În instituțiile publice din țară
noastră acest domeniu este slab reprezentat remarcându-se în domenii precum sănătate,
învățământ în timp ce în domenii precum transport, cultură, administrație este aproape absent.

19
  Domeniul comercial încorporează ansamblul proceselor de cunoaștere a legăturilor ce
se stabilesc între instituția respectivă și comunitatea locală sau alte instituții precum și cu piața
serviciilor, de procurare a resurselor materiale, umane, financiare și informaționale necesare
realizării obiectivului fundamental al instituției.

  Domeniul de realizare și furnizare de servicii publice constă în ansamblul de activități

de bază, auxiliare și de deservire prin care se realizează obiectivele instituțiilor
publice.Principalele activități cuprinse în acest domeniu sunt: realizarea de servicii publice și
furnizarea acestora.

  Domeniul financiar-contabil cuprinde ansamblul activităților prin care se asigură

resursele financiare necesare atingerii obiectivelor instituției, precum și evidența valorică a
fenomenelor economice din cadrul instituției publice.

Domeniul resurse umane cuprinde ansamblul activităților desfășurate în cadrul

instituției publice prin care se asigură resursele umane necesare din punct de vedere cantitativ,
ca număr și calitativ, ca pregatire, pentru realizarea obiectivelor unei instituții publice.

B) Organizarea structurală

Din perspectiva structurală, organizarea reprezintă ansamblul persoanelor și

subdiviziunilor organizatorice astfel constituite, încât să ofere optimul în atingerea
obiectivelor stabilite, cât și a documentelor de exprimare a acestei organizări. Din acest punct
de vedere organizarea își găsește expresia în:

     Componentele structurii organizatorice: postul, funcția publică, funcția politică,

compartimentul, relațiile organizatoric.

  Tabelul 1.3

Componentele structurii organizatorice

Componentele Descrierea generală

Postul reprezintă cea mai simplă subdiviziune organizatorică a instituției/autorității
publice ce poate fi definit ca ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competentelor și
responsabilităților care, în mod regulat, revin spre exercitare unui funcționar
public din cadrul instituției. Postul poate fi privit ca o cale de personalizare a
fiecărui loc de muncă și de dezvoltare profesională a fiecărui salariat.
20
Funcția publică abordată din două perspective: legislativă și managerială. Din perspectiva
legislative, funcția publică a fost caracterizată de către specialiștii în drept
administrativ ca un complex de competențe, organizat de lege pentru satisfacerea
unui interes general destinată a fi ocupată, în mod temporar de unul sau mai mulți
titulari, persoane fizice, care exercită atribuțiile în limitele competenței legale,
urmărind realizarea scopului pentru care a fost creată funcțiunea.
Funcția politică reprezintă funcția publică ocupată de reprezentanți politici. Titularii de funcții
politice răspund în primul rând în fața liderilor politici și a organismelor colective
ale partidelor politice pe care le reprezintă și nu față de obiectivul fundamental al
managementului public.
Compartimentu reprezintă ansamblul funcționarilor publici dintr-o instițtie ce efectuează activități
l omogene și/sau complementare, de regulă pe același amplasament, care
contribuie la realizarea acelorași obiective derivate și sunt subordonate nemijlocit
unui titular de funcție publică de conducere.
Sursa: Particularitățile ale organizărilor instituțiilor publice. Disponibil:
http://www.rasfoiesc.com/legal/administratie/PARTICULARITATI-ALE-
ORGANIZARI52.php

21