Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative

REFERAT
la disciplina
Probleme actuale ale administrației publice

Tema: “Administrația publică și administrația privată –

similitudini și deosebiri”

A elaborat: Studenta Burdiumov CRISTINA

A verificat: conferențiar universitar,
Tatiana ȘAPTEFRAȚI

Chișinău 2023
 CUPRINS

INTRODUCERE..........................................................................................................2
1. Administrație publică............................................................................................3
2. Administrație privată.............................................................................................6
3. Similitudini și deosebiri între administrația publică și administrația
privată...........................................................................................................................9
3.1.Administrație publică și administrație privată similitudini……………….10
3.2.Administrație publică și administrație privată deosebiri………………….11
CONCLUZII..................................................................................................................14

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................16

1
 INTRODUCERE
Cercetarea domeniului administrației publice și private necesită o privire asupra modului în
care aceste două domenii sunt definite, organizate și funcționează în cadrul societății.
În lucrarea efectuată am abordat un subiect interesant din domeniul științei administratiei
publice și anume - „Similtudini si deosibirile dintre administrația publică și administrația privată”.
Înainte de toate să definim termenul de "administrație", care se referă la activitățile și procesele
de gestionare și conducere a unei organizații, instituții sau entități. Aceasta poate acoperi o gamă
largă de contexte, iar în funcție de context, poate avea diverse conotații.
Indiferent de context, administrația implică, în general, planificare, organizare, coordonare și
luarea deciziilor pentru a atinge obiectivele stabilite. Este o activitate esențială în diverse domenii și
contribuie la asigurarea eficienței și succesului organizațiilor și instituțiilor.
Dezvoltarea sectorului privat şi extinderea lui în toate sferele societăţii accentuează tot mai
pronunţat încercările de a atenua diferenţele dintre sectorul public şi sectorul privat. Colaborarea
acestor două domenii demonstrează interdependenţa dintre ele şi rolul lor în funcţionarea de
ansamblu a economiei naţionale şi a societăţii în ansamblu. Utilizarea pe larg a metodelor din
sectorul privat şi teoriilor privind organizarea procesului de conducere indică asupra faptului că
ideile din sectorul privat se pot transfera şi pot fi folosite în domeniul funcţiei publice. Se consideră,
că prin aceste schimbări, sectorul public se va transforma într-un mediu mai eficace şi va contribui
la creşterea productivităţii naţionale.
Multe idei reflectate în studiile privind procesul de conducere în sectorul privat sînt
implementate cu succes în managementul serviciilor publice, în acelaşi timp însă, nu se pot ignora
diferenţele care există între cele două sectoare de activitate.
Experienţa a demonstrat că unele idei şi metode din sectorul privat nu au funcţionat foarte
bine în sectorul public unde s-au lovit de opoziţia şi rezistenţa profesională, politică sau
organizaţională (Deaconu, 2001)1.

1
Alexandrina Deaconu, Flexibilitatea resurselor umane în administraţia publică, Editura economică, Bucureşti, 2001,
p.16.

2
 1. Administrație publică
Administrația publică se referă la activitățile, structurile și funcțiile care gestionează și
implementează politicile publice ale unei țări sau unei entități administrative la nivel local, regional
sau național. Aceasta implică planificarea, organizarea, coordonarea și monitorizarea diferitelor
aspecte ale guvernării pentru a asigura furnizarea eficientă a serviciilor publice și îndeplinirea
obiectivelor stabilite de către autorități.
În contextul administrației publice, instituțiile publice reprezintă organizații și entități
guvernamentale responsabile de implementarea politicilor publice, furnizarea de servicii și
administrarea resurselor în beneficiul societății
În Republica Moldova, instituțiile publice reprezintă o parte esențială a administrației publice,
având rolul de a implementa politicile publice, de a furniza servicii publice și de a gestiona resursele
în beneficiul cetățenilor. Iată câteva categorii de instituții publice relevante pentru contextul
administrației publice în Republica Moldova:
1. Instituții Legislative:
 Parlamentul Republicii Moldova: Organul legislativ care adoptă legi și monitorizează
activitatea executivului.
2. Instituții Executive:
 Guvernul Republicii Moldova: Răspunde de implementarea politicilor și administrarea
afacerilor publice.
 Ministere și Agenții Executive: Departamente specializate care gestionează sectoare
specifice, cum ar fi Ministerul Finanțelor, Ministerul Educației, Agenția pentru Siguranța
Alimentară, etc.
3. Instituții Judiciare:
 Curtea Supremă de Justiție: Răspunde de administrarea justiției și asigurarea interpretării
corecte a legilor.
4. Instituții Financiare Publice:
 Ministerul Finanțelor: Se ocupă de gestionarea resurselor financiare ale statului, elaborarea
și implementarea bugetului.
5. Instituții de Sănătate și Asistență Socială:
 Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale: Responsabil pentru politici de sănătate
și asistență socială.
6. Instituții Educaționale:
 Ministerul Educației: Supervizează sistemul educațional din țară.
7. Instituții de Securitate:
 Ministerul Afacerilor Interne: Se ocupă de securitatea internă și ordinea publică.

3
  Ministerul Apărării: Răspunde de forțele armate ale Republicii Moldova.
8. Instituții de Planificare Urbană și Dezvoltare:
 Agenția de Dezvoltare Regională: Se ocupă de planificarea și dezvoltarea regională.
9. Instituții Culturale și de Informare:
 Ministerul Culturii: Se ocupă de dezvoltarea culturală și protejarea patrimoniului cultural.
 Agențiile de știri și radioul public: Furnizarea de informații publice.
10. Instituții de Reglementare și Supraveghere:
 Banca Națională a Moldovei: Reglementează și supraveghează sistemul bancar și monetar.
 Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică: Supraveghează sectorul energetic.

Aceste instituții operează într-un cadru legal specific, iar activitatea lor este guvernată de
legislația în vigoare. O parte importantă a administrației publice constă în asigurarea transparenței,
responsabilității și eficienței acestor instituții pentru a îndeplini nevoile cetățenilor și pentru a
promova dezvoltarea durabilă a societății. Este important să consultați surse oficiale pentru a obține
cele mai recente informații despre structura și activitatea instituțiilor publice în Republica Moldova.
În sensul birocratic pe care îl au în ziua de astăzi instituţiile publice, reprezintă singurul mod
de organizare social-economică a statului care poate face faţă provocărilor modernităţii (numărul
mare al populaţiei, diversitatea şi complexitatea nevoilor umane ce se cer satisfăcute). Ceea ce face
din instituţiile birocratice instrumente eficiente este caracterul lor raţional manifestat în cele patru
dimensiuni principale ale acestora:
- pot manevra un număr mare de sarcini;

- pun accent pe cuantificare;

- operează într-un mod previzibil, standardizat;

- pun accent pe controlul asupra celor angrenaţi în sistemul instituţiilor.

Într-un stat democratic ele au următoarele funcţiuni:
- pregătirea şi adoptarea actelor normative;

- punerea în executare a legilor;

- supravegherea punerii în executare a hotărîrilor luate la nivel politic.

O instituţie publică „vinde” bunuri şi servicii care asigură facilităţi precum: servicii de
telecomunicaţii, electricitate, aprovizionarea cu gaze şi apă, transport (căi ferate, aeriene, navale),
transportul public urban, servicii financiare (bănci, companii de asigurare). Obiectivul unei instituţii
publice este servirea interesului public. Există situaţii în care iniţiativa particulară nu poate acoperi
cerinţele societăţii şi de aceea sînt necesare instituţii specifice. Există patru motive care determină
existenţa organizaţiilor publice :
4
 - minimalizarea erorilor de pe piaţă;

- creşterea rentabilităţii economice;

- facilitarea planificării centralizate a economiei;

- schimbarea naturii economiei.

Organizaţiile publice se află în competiţie directă cu organizaţiile private: bănci, companii
de asigurare, aeriene, petroliere. Pentru a stimula competiţia şi pentru a menţine controlul unor
ramuri strategice, guvernele controlează aceste companii.

Conform modelului tradiţional, o administraţie funcţionează sub controlul formal al elitei

politice. Există un sistem strict de ierarhie birocratică, cu oficialităţi anonime motivate de interesul
public şi care susţin partidele aflate la guvernare. Teoriile lansate la sfîrşitul sec. XIX s- au menţinut
neschimbate şi au fost utilizate pînă la sfîrşitul sec. XX în majoritatea ţărilor occidentale. La
începutul anilor ’80 ai sec. XX guvernele au început să caute răspunsuri la marile probleme sociale
şi economice apărute. S-a constatat că răspunsurile rapide şi flexibile, la stimuli din ce în ce mai
variaţi, sînt necesare într-o societate dinamică. Exemplificare – Modelul birocratic weberian.
Weber are în vedere şase principii ale sistemului birocratic modern, derivate din conceptul de
autoritate legală / raţională:
- principiul teritoriilor stabile aflate sub o jurisdicţie specifică. Sînt stabilite, în general,
prin legi sau regulamente administrative;
- principiul ierarhiei oficiale şi a nivelurilor de autoritate. Presupun o subordonare a
cadrelor inferioare celor superioare;
- managementul birocraţiei moderne. Se bazează pe documente scrise, „dosare” ce sînt
păstrate;
- managementul birocratic presupune o pregătire de specialitate;
- persoanele implicate în aceste activităţi le pun pe primul-plan;

- managementul birocratic urmează anumite legi, mai mult sau mai puţin stabile sau
exhaustive, care pot fi invalidate. Cunoştinţele celor ce fac parte din domeniu trebuie să includă
jurisprudenţa, managementul administrativ şi de afaceri.
Sectorul public a avut întotdeauna şi alte scopuri decît cele financiare. Orice guvern are
autoritatea de a se implica în toate sectoarele economiei, ceea ce presupune şi crearea de companii
proprii.
Interesul public a fost întotdeauna o prioritate care presupunea angajarea celor mai
competente persoane pentru a forma o elită administrativă care să acţioneze în conformitate cu
legea şi precedentele existente.

5
 2. Administrație privată

Termenul administrația privată se referă la gestionarea și conducerea organizațiilor și

întreprinderilor private în scopul realizării obiectivelor lor comerciale sau non-profit. Acesta
include toate activitățile și procesele implicate în conducerea unei afaceri sau organizații care nu
sunt sub controlul direct al unei entități guvernamentale. Administrația privată implică luarea
deciziilor strategice, gestionarea resurselor, implementarea politicilor și asigurarea funcționării
eficiente a afacerii.
Principalele caracteristici ale administrației private includ:
 Scopul comercial: Administrația privată are ca scop obținerea de profit și prosperitate
financiară pentru proprietari sau acționari. Organizațiile private sunt în general conduse
pentru a realiza câștiguri financiare și pentru a-și satisface clienții sau alte părți
interesate.
 Proprietate privată: Întreprinderile private sunt deținute și controlate de persoane
fizice sau juridice private. Deciziile cheie sunt luate de proprietari, directori sau consilii
de administrație.
 Flexibilitate și inovație: Administrația privată este adesea caracterizată prin
capacitatea de a reacționa rapid la schimbările din piață și de a inova pentru a rămâne
competitive. Acest lucru se datorează, în parte, faptului că organizațiile private nu sunt
supuse la aceeași birocrație ca cele publice.
 Competiție: În sectorul privat, concurența este adesea acerbă, iar întreprinderile
trebuie să își ajusteze strategiile pentru a se adapta la schimbările din mediul de afaceri
și pentru a-și menține avantajul competitiv.
 Responsabilitate față de acționari: În cazul întreprinderilor private care sunt listate
la bursă, administrația are responsabilitatea de a asigura creșterea valorii acțiunilor și
de a maximiza randamentul pentru acționari.
 Managementul riscului: Administrația privată trebuie să gestioneze și să minimizeze
riscurile pentru a asigura durabilitatea și succesul pe termen lung al afacerii.

În ultimul timp, în conducerea organizaţiilor private se acordă o importanţă deosebită

căilor şi acţiunilor de creştere a productivităţii pe baza utilizării metodelor moderne de organizare
a activităţilor productive şi a proceselor de muncă (Nicolescu, 1998)2.
Se pune un accent pronunţat pe comunicarea formală şi informală între membrii firmei,

2
O. Nicolescu, Sisteme, metode şi tehnici manageriale ale organizaţiei, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p. 68
6
 astfel urmărindu-se realizarea unui climat organizaţional destins, cu puţine stări conflictuale, cu
şedinţe în care intervenţiile participanţilor sînt interpretative şi nu justificative, permisiv la ideile
noi, de natură să stimuleze creativitatea şi să crească potenţialul inovaţional al firmei.
Majoritatea firmelor sînt angajate în managementul calităţii totale, care oferă premise
solide dobîndirii şi amplificării unor avantaje competitive apreciabile în raport cu firmele
concurente. Managementul calităţii totale este integrat în eforturile de creştere a productivităţii
astfel încît reducerea costurilor de producţie determinată de această creştere să nu se realizeze în
detrimentul calităţii.3 (Radu Emilian, 2004.)3

Studierea literaturii de specialitate demonstrează că în ţările comunităţii europene, precum şi de

peste ocean în ultimii ani se atestă o mobilitate a funcţiilor din sectorul public în cel privat şi
viceversa4 (A.Deaconu, 2001)4. Astfel, în Franţa funcţionarii (mai ales înalţii funcţionari) pot să
lucreze, în general, timp de 3 sau 6 ani maximum într-o întreprindere privată, fără a-şi rupe
legătura cu funcţia publică şi menţinînd posibilitatea de a reveni. În Franţa, sectorul public este un
sector competitiv care este foarte asemănător sectorului privat. De exemplu, în sectorul bancar şi
al asigurărilor, limita actuală între sectorul public şi cel privat este foarte fină, ca urmare a
schimbărilor istorice recente, prin care se constată că situaţia serviciilor speciale este foarte
solicitată de funcţionarii care, în timp ce lucrează în întreprinderile publice, se află în relaţie directă
cu sectorul privat. În Franţa, cînd statul vrea să atragă în aria sa o anumită personalitate din sectorul
privat, dispune de o serie de mijloace juridice. Există însă trei motive principale care deosebeşte
administraţia publică de cea privată şi mobilitatea funcţiilor în aceste două domenii:
- un sistem de valori diferit;
- organizarea actuală a formării înalţilor directori în Franţa;
- aspectul legal de remunerare.
În acest context numeroşi înalţi funcţionari au responsabilitatea de gestiune, datorită punerii în
practică a politicilor naţionale în cîmpul social şi a intervenţiilor guvernului în economie. În cele mai
multe cazuri, responsabiităţile acestor înalţi funcţionari sînt unite cu exerciţiul suveranităţii statului şi
acest fapt îi determină să dea mai multă importanţă aplicării regulii de drept decît dorinţei de a obţine
beneficii economice. În aceeaşi ordine de idei, managerii din sectorul privat sînt obligaţi să obţină, în
primul rînd, rezultate bune ale întreprinderii pe care o conduce şi apoi se preocupă de interesul general,
precum şi de sensul propriilor responsabilităţi personale şi cetăţeneşti.
Dificultatea este dublă: unii înalţi funcţionari nu au succes în sectorul privat, la fel cum, de
asemenea, mari manageri se obişnuiesc greu cu regulile la care este supusă gestiunea publică. Dar această

3
Radu Emiian,ş.a. Fundamentele managementului firmei, Editura ASE, Bucureşti, 2004, P.37-63
4
Alexandrina Deaconu, Flexibilitatea resurselor umane în administraţia publică, Editura economică, Bucureşti, 2001,
P.111-118
7
limitare se pare că reprezintă mai mult un obstacol pentru mişcarea din sectorul privat către cel public
decît invers, şi asta se datorează nivelului de formare a conducătorilor din cele două sectoare.
Este evident că se cîştigă mai mult în sectorul privat decît în cel public. Este normal şi justificat.
Dar este evident, de asemenea, că obţinerea unor venituri mari nu este unica motivaţie a specialiştilor.
Experienţa a demonstrat că unele idei şi metode din sectorul privat nu au funcţionat foarte bine în
sectorul public unde s-au lovit de opoziţia şi rezistenţa profesională, politică sau organizaţională.

8
 3. Similitudini și deosebiri între
administrația publică și administrația privată
Evoluţia rapidă a societăţii moderne şi dinamismul mediului administraţiei publice fac ca
generalizările în acest domeniu să fie periculoase iar analiza deosebit de dificilă.
Apartenenţa la spaţiul public sau la cel privat poate fi structurată în funcţie de doi factori majori
(Wamsley şi Zald, 1973): proprietate şi finanţare. Combinarea acestor doi factori duce la apariţia a
4 tipuri de organizaţii:
• organizaţii deţinute şi finanţate de stat (majoritatea instituţiilor guvernamentale);
• organizaţii aflate în proprietatea statului dar finanţate din surse private (spre exemplu
poşta);
• organizaţii private dar finanţate de către stat (firme ce “trăiesc” în mod esenţial pe baza
contractelor încheiate cu statul);
• organizaţii deţinute şi finanţate de către sectorul privat (reţele de magazine etc.).

În realizarea unei comparaţii corecte între organizaţiile publice şi cele private trebuie să iniţiem
o analiză atentă şi rezervată; distincţia nu este întotdeauna atât de clară şi simplă cum ar putea părea
la o primă vedere. Este adevărat că marile teorii manageriale (referitoare la motivarea personalului,
stabilirea obiectivelor strategice, cultură organizaţională etc.) se aplică într-o măsură mai mare sau
mai mică şi în organizaţiile publice.
Există şi multe modalităţi în care cele două tipuri de organizaţii interacţionează: forme mixte,
intermediare şi hibride.5 (Hințea, 2007)
Un număr semnificativ de organizaţii publice sunt construite de o manieră asemănătoare cu
firmele private – deşi aparţinând autorităţilor publice ele operează într-o manieră tipică afacerilor
private, încercând să obţină câştiguri şi un loc confortabil pe piaţă (serviciile poştale, autorităţi
portuare etc.).
Pe de altă parte există o multitudine de organizaţii non-profit (ONG) ce îşi asumă funcţii
asemănătoare celor ale autorităţilor publice (multe dintre ele nu deţin indicatori de profit şi urmăresc
scopuri ce ţin de domeniul serviciului public – precum protecţia socială, dezvoltarea comunitară etc.).
Atunci când comparăm organizaţiile publice şi private trebuie să ne ferim de generalizări; este
important să luăm în considerare elementele specifice: mărimea organizaţiei, tipul organizaţiei,
mediul organizaţiei, nivelul managerial analizat etc. (este impropriu să comparăm primarul unei
localități X din Republica Moldova cu preşedintele Microsoft; deși ambii conduc o organizaţie,

5
Călin Emilian Hințea, Management Public, editura Accent, Cluj-Napoca, 2007, p.15-18
9
accesul la resurse, influenţa precum şi tipul de activităţi sunt diferite).
În contextul celor menţionate, conchidem că între administrația publică și administrația privată,
există câteva diferențe cheie, iar acestea sunt legate de scopul, proprietatea, sursele de finanțare,
responsabilitățile și alte aspecte. Iată o comparație între cele două:

Administrația Publică: Administrația Privată:

Scopul: Satisfacerea nevoilor și intereselor Generarea de profit și satisfacerea
publicului, îmbunătățirea calității intereselor proprietarilor sau
vieții cetățenilor și asigurarea acționarilor. Obiectivul principal
bunăstării societății în ansamblu. este succesul pe piață și
maximizarea valorii acțiunilor.
Proprietate: Entitățile din administrația publică Entitățile din administrația privată
sunt de obicei deținute și controlate sunt deținute și controlate de
de guvern sau de autorități publice. persoane fizice sau juridice private.
Acestea pot include guvernele Deciziile cheie sunt luate adesea de
locale, regionale sau naționale. conducerea companiei și de
consiliul de administrație.
Sursa de Se bazează pe finanțarea publică, Se bazează pe finanțarea privată,
finanțare:
adică pe taxe și impozite colectate inclusiv venituri din vânzări,
de la cetățeni și întreprinderi. investiții private și împrumuturi
comerciale.
Responsabilitate: Față de cetățeni: responsabilă față Față de acționari: are
de cetățeni și trebuie să opereze în responsabilitatea de a maximiza
interesul public. Deciziile și profiturile și de a crea valoare pentru
activitățile sale sunt supuse acționari. Deciziile de afaceri pot fi
transparenței și responsabilității. orientate mai mult către eficiența
financiară și competitivitate.
Obiective: Non-profit: Deși pot exista De profit: Administrația privată are
întreprinderi publice care vizează obiective clare de profitabilitate și
generarea de venituri, administrația creștere economică. Succesul în
publică în general nu urmărește afaceri se măsoară adesea în termeni
profitul, ci îndeplinirea nevoilor și financiari.
obiectivelor publice.

10
 3.1. Administrație publică și administrație privată similitudini
Chiar dacă administrația publică și administrația privată au scopuri și caracteristici distincte,
există și similitudini semnificative între aceste două domenii:
Managementul Resurselor: Atât administrația publică, cât și cea privată, implică gestionarea
resurselor, cum ar fi financiare, umane, informaționale, tehnologice, etc. Ambii se confruntă cu
nevoia de a aloca eficient resursele pentru a atinge obiectivele stabilite.
Planificare și Strategie: Atât administrația publică, cât și cea privată, sunt implicate în procese
de planificare și dezvoltare a strategiilor pentru a îndeplini obiectivele și pentru a face față
schimbărilor din mediul înconjurător.
Luarea Deciziilor: Procesul de luare a deciziilor este o componentă esențială în ambele
domenii. Atât managerii publici, cât și cei din sectorul privat iau decizii pentru a rezolva problemele
și a atinge obiectivele organizației lor.
Gestionarea Personalului: Atât în administrația publică, cât și în cea privată, gestionarea
personalului este crucială. Aceasta include recrutarea, formarea, evaluarea performanțelor și
dezvoltarea profesională a angajaților.
Comunicare: Atât în sectorul public, cât și în cel privat, comunicarea eficientă este esențială.
Managerii trebuie să comunice cu angajații, clienții, partenerii și alte părți interesate pentru a asigura
o înțelegere clară și pentru a menține transparența.
Responsabilitate Socială: În ambele domenii, există o creștere a accentului pe
responsabilitatea socială. Atât organizațiile publice, cât și cele private, sunt din ce în ce mai interesate
să contribuie la bunăstarea comunităților lor și la protejarea mediului.
Nevoia de Eficiență: Atât administrația publică, cât și cea privată, își propun să fie eficiente
în activitățile lor. Îmbunătățirea eficienței și a productivității este un obiectiv comun.
Adaptabilitate la Schimbare: Atât în sectorul public, cât și în cel privat, adaptabilitatea la
schimbare este crucială în fața evoluțiilor economice, sociale și tehnologice.

3.2. Administrație publică și administrație privată deosebiri

Deși există similitudini, este important să recunoaștem că există și diferențe semnificative între
cele două tipuri de administrație, cum ar fi scopurile lor fundamentale, sursele de finanțare și
procesele de luare a deciziilor.
Există câteva diferențe semnificative între administrația publică și administrația privată, în
ciuda similitudinilor pe care le au. Iată câteva aspecte cheie care le deosebesc:
Scopul:
 Administrația Publică: Scopul principal este de a furniza servicii și de a satisface nevoile
11
 publicului. Obiectivul este de a asigura bunăstarea și calitatea vieții pentru cetățeni.
 Administrația Privată: Scopul principal este de a genera profit și de a satisface interesele
proprietarilor sau acționarilor. Prioritatea este adesea pe eficiență operațională și creștere
financiară.
Proprietatea și Controlul:
 Administrația Publică: Este deținută de stat sau entități publice și este supusă controlului și
reglementărilor guvernamentale.
 Administrația Privată: Este deținută și controlată de persoane fizice sau juridice private, iar
deciziile cheie sunt luate de conducerea companiei și de acționari.
Luarea deciziilor:
 Administrația Publică: deciziile în administraţia publică oglindesc cursul politic al statului;
de regulă, deciziile se iau, în urma consultării cu cetăţenii;
 Administrația Privată: în administrație privată deciziile se iau de către conducerea
organizației și de către managerii responsabili cu diferitele departamente sau funcții ale
acesteia.
Sursele de Finanțare:
 Administrația Publică: Se bazează pe finanțarea publică, inclusiv taxe și impozite colectate
de la cetățeni și întreprinderi.
 Administrația Privată: Se bazează pe finanțarea privată, cum ar fi veniturile din vânzări,
investiții private și împrumuturi comerciale.
Transparență:
 Administrația Publică: Este responsabilă în fața cetățenilor și este adesea supusă unui grad
ridicat de transparență și responsabilitate.
 Administrația Privată: Este responsabilă în fața acționarilor și poate avea un grad variabil
de transparență, dar este mai puțin supusă reglementărilor publice în această privință.
Obiectivele de Profit:
 Administrația Publică: Obiectivele principale nu sunt profitabile, ci sunt orientate spre
satisfacerea nevoilor publice și sociale.
 Administrația Privată: Obiectivele principale sunt orientate către realizarea profiturilor și
creșterea valorii pentru acționari.
Flexibilitate și Inovație:
 Administrația Publică: Poate fi afectată de birocrație și poate fi mai puțin flexibilă în raport
cu sectorul privat.
 Administrația Privată: Este adesea mai flexibilă și mai orientată spre inovație, având
12
 capacități de răspuns mai rapide la schimbările din mediul de afaceri.
Concurența:
 Administrația Publică: Nu este supusă competiției în același mod în care sunt firmele
private.
 Administrația Privată: Este supusă concurenței și trebuie să-și ajusteze strategiile pentru a
rămâne competitive pe piață.
Aceste diferențe reflectă natura diferitelor obiective și contexte ale administrației publice și
private. Este important să înțelegem că aceste două forme de administrație pot să lucreze împreună
în anumite circumstanțe, cum ar fi parteneriatele public-private sau colaborările între organizații
publice și private.
Este important să subliniem că există și situații în care linia dintre administrația publică și cea
privată poate fi mai puțin clară, de exemplu, în cazul parteneriatelor public-private sau
întreprinderilor de stat care concurează pe piața privată. Cu toate acestea, aceste diferențe de bază
reflectă caracteristicile generale ale celor două tipuri de administrație.

13
 CONCLUZII:

Administrația publică și administrația privată reprezintă două sfere diferite, fiecare cu

caracteristicile și scopurile sale specifice.
În urma analizei effectuate în lucrarea data - similitudini și deosebiri dintre administrația
publică și cea privată, se poate concluziona că graniţa dintre sectorul public şi cel privat nu prezintă
continuitate şi stabilitate în timp şi spaţiu. Cu alte cuvinte, ceea ce obişnuia să fie un domeniu
exclusiv de acţiune publică acum 25 de ani poate să reprezinte un spaţiu al acţiunii private astăzi.
Pe de altă parte problemele care nu intrau în sfera de interes a administraţiei acum 25 de ani
sunt astăzi incluse în obiectivele sale şi reprezintă obiectul muncii pentru diverse instituţii publice.
Aşa cum remarca D. Waldo (1980) “public şi privat nu semnifică categorii naturale; este vorba
de categorii construite de istorie, cultură şi lege”. Astfel, ceea ce ne poate părea în Republica
Moldova un domeniu în care sectorul public trebuie să se implice preponderent poate fi complet
diferit în viziunea americană sau franceză6. (Waldo, 1980)

Avantaje și Dezavantaje ale Administrației Publice:

Avantaje:
 Orientare către Interesele Publicului: Administrația publică este axată pe satisfacerea
nevoilor publicului și asigurarea bunăstării generale a societății.
 Transparență și Responsabilitate: Administrația publică este supusă unui nivel ridicat de
transparență și responsabilitate în fața cetățenilor, contribuind la încrederea în guvern.
 Servicii Publice Esențiale: Furnizează servicii esențiale, precum sănătate, educație și
securitate, pentru toți cetățenii.
 Stabilitate și Continuitate: Administrația publică oferă stabilitate și continuitate în furnizarea
serviciilor, independent de schimbările din mediul de afaceri.
 Obiective Non-Comerciale: Scopul principal nu este profitul, ci satisfacerea nevoilor și
promovarea intereselor publice.
Dezavantaje:
 Birocrație și Lentor: Procesele birocratice pot duce la decizii lente și la dificultăți în
implementarea schimbărilor.
 Ineficiență Operațională: Administrația publică poate fi percepută ca fiind mai puțin
eficientă din punct de vedere operațional în comparație cu sectorul privat.
 Finanțare Limitată și Dependență de Bugetul Public: Dependența de finanțarea publică poate

6
Waldo, D., The Enterprise of Public Administration, Chandler&Sharp Publishers Novato, Ca, 1980
14
 limita resursele disponibile pentru inițiativele guvernamentale.
 Vulnerabilitate Politică: Deciziile pot fi influențate de schimbările politice, ceea ce poate
afecta stabilitatea și coerența politicilor publice.

Avantaje și Dezavantaje ale Administrației Private:

Avantaje:
 Eficiență Operațională: Accentul pe eficiența operațională poate duce la o gestionare mai
eficientă a resurselor.
 Inovare și Flexibilitate: Sectorul privat este adesea mai flexibil și orientat spre inovare în
răspunsul la schimbările de pe piață.
 Generarea Profitului: Obiectivul principal este de a genera profit, ceea ce poate susține
dezvoltarea organizațională și investițiile.
 Autonomie Decizională: Companiile private au mai multă autonomie în luarea deciziilor, fără
a fi supuse la nivelul de birocrație din sectorul public.
Dezavantaje:
 Orientare către Interese Private: Prioritățile sunt adesea orientate către satisfacerea
intereselor proprietarilor sau acționarilor, nu neapărat către binele public.
 Excluderea unor Segmente Sociale: Pot exista situații în care anumite segmente sociale nu
au acces la serviciile sau produsele oferite de sectorul privat.
 Instabilitate și Riscuri: Sectorul privat poate fi afectat de instabilitatea economică și de
riscurile de piață.
 Lipsa Serviciilor Publice Esențiale: Unele servicii esențiale pot fi neglijate dacă nu sunt
rentabile, ceea ce poate afecta anumite segmente ale populației.
În concluzie, într-un mediu economic și social echilibrat, colaborarea și parteneriatele dintre
aceste două sectoare pot maximiza beneficiile și minimiza dezavantajele pentru societate.

15
 BIBLIOGRAFIE

1. Deaconu Alexandrina, (2001). Flexibilitatea resurselor umane în administraţia publică.

Bucureşti: Editura economică.

2. Hințea, C. E. (2007). Management public. Cluj-Napoca: Accent.

3. Nicolescu, O. (1998). Sisteme, metode şi tehnici manageriale ale organizaţiei. Bucureşti:

Editura Economică.

4. Radu Emilian, ş. (2004.). Fundamentele managementului firmei. Bucureşti: Editura ASE.

5. Waldo, D. (1980). The Enterprise of Public Administration. Ca: Chandler&Sharp Publishers

Novato.

6. https://www.definebusinessterms.com/ro/diferenta-dintre-administratia-publica-si-cea-privata

7. https://www.scritub.com/administratie/Tipuri-de-administratie94382.php

16