ACEST MATERIAL ESTE DESTINAT EXCLUSIV STUDENTILOR

PROGRAMULUI DE LICENȚĂ „O.S.P.” SERIA 2022-2025.

MATERIAL NEDESTINAT PUBLICITATII1.
PUBLICAREA SAU DISTRIBUIREA NEAUTORIZATE SUNT INTERZISE
SI SE PEDEPSESC CONFORM LEGII PENALE2

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ADMINISTRAŢIA

PUBLICĂ ÎN ROMÂNIA

SECŢIUNEA 1 – NOŢIUNEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

1. Accepţiunile administraţiei publice

Trebuie observat încă de la început faptul că dreptul administrativ, ca ramură distinctă

de drept, are ca obiect de reglementare acele relaţii ce se nasc şi se derulează în cadrul
proceselor de organizare şi funcţionare a administraţiei publice din România.
Având în vedere acest lucru, vom începe prezentarea problematicilor specifice ştiinţei
dreptului administrativ cu clarificarea noţiunii de „administraţie publică”. Dorim să facem
acest lucru deoarece specificitatea dreptului administrativ este determinată de natura
activităţilor realizate în cadrul sistemului de organe ce formează administraţia publică.
Din punct de vedere etimologic, acest termen derivă de la latinescul “administrare”
care se traduce prin „a servi” şi este în legătură cu cuvântul “magister” care îl desemnează
pe „stăpân”, căruia i se subordonează servitorul şi pe care acesta trebuie să-l slujească 3.

1 Art. 7 din legea nr. 8/1996: „Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală
în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și
independent de valoarea și destinația lor, cum sunt:
a) scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere scrise sau
orale, precum și programele pentru calculator;
b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele
școlare, proiectele și documentațiile științifice;
c) compozițiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele;
e) operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, fotogramele peliculelor cinematografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un
procedeu analog fotografiei;
g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă
monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei și a metalului, desene, design, precum și alte
opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și științei în general.
2 Art. 196 alin. 1 din legea nr. 8/1996: „ (1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la
un an sau cu amendă următoarele fapte comise fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor
recunoscute de prezenta lege:a) reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi
conexe;b) distribuirea, închirierea sau importul pe piața internă al operelor ori al produselor purtătoare de drepturi
conexe, altele decât mărfurile-pirat;c) radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi
conexe;d) retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;e) realizarea de opere
derivate;f) fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau a execuțiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune
sau de televiziune.

3 Mihai T.Oroveanu, Tratat de drept administrativ, Universitatea creştină “Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Drept, Bucureşti, 1994, pag.
15;
“Minister” înseamnă servitor, iar prepoziţia “ad” înseamnă “la, către”. “Administer”
reprezintă slujitorul cuiva sau cel care execută ordinele cuiva.
Deci termenul de administraţie desemnează o anumită activitate a cuiva, care ajută la
ceva şi la ordinele cuiva4. Altfel spus o administraţie se caracterizează ca fiind o activitate
desfăşurată într-un anumit scop sau pentru realizarea unor obiective şi care este condusă de
cineva .
În limbajul curent, „a administra” înseamnă a conduce, a organiza, a dirija activităţi
publice şi particulare. În orice compartiment al vieţii sociale, procesul complex al
administrării – administraţia – constă într-o activitate raţională şi eficientă de utilizare a
resurselor umane, materiale şi financiare în scopul obţinerii unor rezultate maxime cu eforturi
minime.
În doctrina de specialitate a fost exprimată ideea că în conţinutul complex al unei
administraţii sunt cuprinse următoarele imperative:
 a prevedea;
 a organiza;
 a conduce;
 a coordona şi
 a controla5.
Noţiunea de administraţie este mai largă decât aceea de administraţie publică, ea
cuprinzând şi administraţia particulară. Ca orice activitate umană, atât administraţia publică,
cât şi administraţia particulară urmăresc un scop iar pentru atingerea acestuia utilizează
anumite mijloace. Atât sub raportul finalităţii cât şi al resurselor folosite, există diferenţe
esenţiale între ele.

COMPARAŢIE
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ ADMINISTRAŢIA PARTICULARĂ
- urmăreşte realizarea unui interes general - urmăreşte realizarea unui interes propriu
(nu este un interes propriu) (profit, în situaţia societăţilor comerciale)
- are rol de punere în executare a normelor - este obligată să se conformeze unor
juridice; dispoziţii legale emise şi de structurile
administraţiei publice;
- poate emite norme juridice subsecvente - nu poate emite norme juridice dar poate
legii; emite norme interne, în consonanţă cu
dispoziţiile legale;
- personalul angajat se supune dispoziţiilor
- mare parte a personalului angajat se supune dreptului comun;
unor dispoziţii legale cu caracter special;
- organizarea şi funcţionarea acesteia sunt
- organizarea şi funcţionarea acesteia sunt realizate, care regulă, conform normelor
realizate, care regulă, conform normelor dreptului privat
dreptului public; - mijloacele financiare sunt de natură
- mijloacele financiare sunt publice. privată.

Spre deosebire de administraţia privată, administraţia publică urmăreşte satisfacerea

interesului public, a utilităţii publice, în mod dezinteresat, inclusiv prin realizarea de servicii
publice. Mobilul administraţiei publice este atât satisfacerea, în mod corespunzător şi
continuu, a unor cerinţe esenţiale, comune întregii colectivităţi umane, care exced prin

4 Al. Negoiţă, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Universitatea Athenaeum, Facultatea de Drept, Bucureşti, 1991, pag. 1 ;
5 Idem;
amploarea lor posibilităţile particularilor, cât şi satisfacerea acelor cerinţe care, prin natura
lor, sunt nerentabile şi nimeni nu s-ar oferi să le asigure.
Sub aspectul mijloacelor pe care le are la dispoziţie administraţia publică pentru
realizarea scopului său, evidenţiem, în mod esenţial, posibilitatea folosirii prerogativelor de
putere publică. Deciziile administraţiei publice sunt obligatorii fără a se cere acordul celor
cărora li se aplică, administraţia publică putând utiliza atunci când este necesar, mijloace de
constrângere.
Administraţia publică constituie un proces continuu, o activitate neîntreruptă, adaptată
permanent la condiţiile dinamice ale mediului social, economic şi politic, pe când
administraţia particulară poate înceta în momentul în care nu mai devine rentabilă (societăţi
comerciale) sau din alte motive.
Administraţia publică nu se confundă cu administraţia de stat, întrucât ea are o sferă
mai largă de cuprindere şi se realizează nu numai prin activitatea organelor statului, ci şi prin
activitatea altor subiecţi, inclusiv a autorităţilor administraţiei publice locale, a regiilor
autonome şi a instituţiilor publice.
Pentru clarificarea noţiunii de administraţie publică este necesar să luăm în calcul cât
mai multe accepţiuni sau sensuri ale acestei noţiuni, după cum urmează:
 în primul rând, administraţia publică reprezintă acel segment de relaţii sociale
reglementate de normele dreptului administrativ;
 în al doilea rând, administraţia publică reprezintă un sistem de organe,
autorităţi şi instituţii ale căror activitate şi organizare sunt guvernate de norme
juridice de drept public (sensul organic/formal);
 în al treilea rând, administraţia publică reprezintă ansamblul activităţilor
realizate şi competenţelor exercitate în scopul promovării interesului public,
fie la nivel general, fie la nivel local (sensul funcţional/material).

Administraţia publică poate fi privită ca un segment al vieţii sociale ce are ca rol

punerea aplicare a dispoziţiilor normative edictate de puterea legiuitoare. Cu alte cuvinte,
sistemul administraţiei publice are un rol unic la nivelul societăţii, acela de a realiza ordinea
socială, prin instituirea ordinii juridice, în consonanţă cu schimbările legislative sau
normative de la nivelul statului luat în considerare în baza de referinţă.
Aşa cum se poate observa mai sus, administraţia publică reprezintă un segment de
relaţii sociale ce se manifestă în comunitatea socială la care se referă, segment de relaţii
guvernat de normele juridice aflate în vigoare la un moment dat. Astfel, dacă la nivelul unei
forme de organizare cu caracter privat normele de conduită sunt interne, stabilite la nivelul
conducerii, la când vorbim de instituţii sau organisme ce aparţin administraţiei publice, toate
activităţile derulate sunt circumscrise dispoziţiilor normative emise de Parlament.
Administraţia publică poate fi definită ca acea activitate de organizare şi de executare
în concret a legii, cu caracter dispozitiv şi prestator care se realizează în principal de
organele administraţiei publice şi, în subsidiar, de celelalte organe ale statului, precum şi de
organizaţii particulare de interes public6.

2. Obiectul administraţiei publice

Am prezentat mai sus faptul că administraţia publică, în comparaţie cu administraţia

privată, urmăreşte realizarea unui scop ce nu îi este propriu, respectiv realizarea interesului
general. Astfel, administraţia publică reprezintă un sistem de organe, instituţii, autorităţi etc.
ce nu-şi promovează interesele proprii, cum se întâmplă în cazul administraţiilor particulare

6 Alexandru Negoiţă, op. cit., pag. 12;

(societăţi comerciale sau firme), ci valori generale, în conformitate cu competenţe atribuite
prin lege.
La nivelul fiecărei societăţi umane sunt identificate interese în funcţie de nevoile
societăţii respective, interese care trebuie realizate de structurile de conducere ale
colectivităţii umane respective, printre care se numără şi sistemul de organe al administraţiei
publice.
În general, administraţia publică are ca obiect sau ca scop realizarea valorilor care
exprimă interesele statului sau ale unei colectivităţi distincte, recunoscută ca atare de stat,
valori care sunt exprimate în actele normative elaborate de către puterea legiuitoare.
Astfel, la nivelul administraţiei publice centrale este promovat interesul public
naţional, iar la nivelul administraţiilor publice locale sunt promovate interesele publice
locale.
Obiectul administraţiei publice este realizat prin anumite activităţi ce intră, conform
legii, în competenţa administraţiei publice. Administraţia publică, în statul de drept,
reprezintă principala pârghie prin care se realizează valorile stabilite la nivelul eşicherului
politic.
Administraţia publică se regăseşte pretutindeni, în toată complexitatea vieţii sociale,
intervine în toate domeniile socialului şi constituie una dintre cele mai utile activităţi umane.

3. Legăturile administraţiei publice cu alte structuri statale

Trebuie reţinut faptul că administraţia publică nu-şi realizează obiectivele independent

de celelalte puteri ale statului şi în legătură cu acestea. Acest lucru presupune atât o
colaborare, cât şi un control reciproc între acestea.
Spre exemplu, administraţia este legată de puterea judecătorească ale cărei hotărâri
sunt aplicate şi executate în cadrul administraţiei publice, la nevoie, putându-se recurge la
mijloace de constrângere statală. Pe de altă parte, puterea judecătorească exercită un control
de legalitate asupra activităţii administraţiei, dacă avem în controlul judecătoresc în
contencios administrativ.
Cel mai strâns administraţia este legată de puterea executivă. Administraţia publică se
realizează atât de organele puterii executive (Preşedintele României, Guvernul României şi
Ministerele) cât şi de autorităţile administraţiei publice locale (consiliile judeţene, consiliile
locale şi primarii) care nu sunt organe ale puterii executive, precum şi prin regii autonome şi
instituţii social-culturale care, de asemenea, nu sunt organe ale puterii executive.
Într-adevăr, dacă statului i se recunoaşte dreptul originar de exercitare a administraţiei
publice, doctrina şi practica recunosc faptul că aceasta poate fi exercitată şi de colectivităţile
locale, prin instituţii publice proprii, constituite în acest caz vorbindu-se de un drept derivat,
iar activitatea purtând denumirea de administraţie publică locală.

3. Funcţiile administraţiei publice

În doctrina juridică se consideră că funcţiile administraţiei publice se pot rezuma la

acţiuni de consultare şi acţiuni de deliberare. De aceea, administraţia a fost clasificată în
activă, consultativă şi deliberativă7.
7 Paul Negulescu - Tratat de drept administrativ, ediţia a IV-a, Editura “F.Marvan”, Bucureşti 1934, pag. 41-42;
 Administraţia este activă când aplică şi execută legea sau când se ia o măsură de
utilitate publică, este consultativă când dă avize şi este deliberativă când un organ colegial ia
anumite decizii . Astfel, cu titlu de exemplu, administraţia este activă atunci când un agent
constatator încheie un proces-verbal de contravenţie sau când un primar decide asupra unei
probleme de interes local, administraţia este consultativă când ministrul finanţelor avizează
un proiect de hotărâte de guvern, întocmit de alt minister şi este deliberativă când Colegiul
director al serviciului Român de Informaţii ia o decizie.
Din analiza competenţelor pe care le are administraţia publică putem observa că
principalele funcţii pe care aceasta le are sunt următoarele:
a) - funcţia de execuţie care are menirea de a organiza şi a asigura punerea în aplicare
a actelor normative, în ultimă instanţă folosind autoritatea de care dispune sau chiar
constrângerea;
b) - funcţia de instrument de conservare a valorilor societăţii;
c) - funcţia de elaborare a unor proiecte de acte normative;
d) - funcţia de elaborare a unor norme juridice, în baza delegării din partea
Parlamentului ;
e) - funcţia previziune şi de implementare a politicilor economice şi sociale.

a) Funcţia de execuţie a administraţiei publice rezultă din rolul acesteia de

organizare a executării legii şi de executare în concret a acesteia. Din această perspectivă,
administraţia publică dispune de o structură organizatorică şi funcţională aptă să pună în
practică şi chiar aplice legea în momentul în care aceasta este încălcată. De asemenea, tot
administraţia publică este aceea care realizează cadrul necesar pentru respectarea legii în
toate segmentele vieţii sociale.
b) Funcţia de instrument de conservare a valorilor societăţii. Aceasta este
îndrituită să ia măsuri pentru protejarea tuturor valorilor sociale, chiar prin măsuri coercitive.
Din această perspectivă administraţia publică dreptul dar şi obligaţia de a sancţiona acele
fapte de natură a aduce atingere valorilor sociale.
c) Funcţia de elaborare a unor proiecte de acte normative. Puterea
executivă este aceea care are dreptul de a elabora proiecte de acte normative pe care le trimite
spre aprobare Parlamentului. În activitatea sa de executare a legii puterea executivă se
confruntă permanent cu probleme noi ce necesită a fi reglementate fapt ce impune, chiar şi
practic, realizarea de astfel de proiecte.
d) Funcţia de elaborare a unor norme juridice. Această funcţie rezultă,
după cum vom observa, pe de o parte, din posibilitatea legală pe care o are Guvernul de a
emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe in temeiul unei legi speciale de
abilitare si ordonanţe de urgenta potrivit Constituţiei şi, pe de altă parte, din posibilitatea pe
care o au consiliile locale şi judeţene de a emite hotărâri cu caracter normativ care se aplică în
unitatea administrativ-teritorială unde acestea funcţionează.
e) Funcţia de previziune şi de implementare a politicilor economice şi
sociale. Spre exemplu, această funcţie se observă cel mai bine din una din atribuţiile pe care
le are Guvernul, aceea de elaborare a strategiei de punere în aplicare a Programului de
guvernare acceptat de Parlament. Guvernul trebuie să ia măsuri pentru buna funcţionare a
sistemului economic al statului, precum şi măsuri de rezolvare a problemelor ce apar la
nivelul societăţii globale.

4. Conţinutul administraţiei publice

Conţinutul administraţiei publice este dat de două categorii de activităţi:

- activităţi cu caracter dispozitiv sau de dispoziţie şi
 - activităţi cu caracter prestator sau de prestaţie.
a) Prin activităţile executive cu caracter de dispoziţie se stabileşte ce trebuie să facă
sau să nu facă, ce le este permis sau interzis subiecţilor de drept, persoane fizice sau juridice,
administraţia publică putând interveni în anumite cazuri, cu aplicarea de sancţiuni pentru
nerespectarea conduitei prescrise8. Acest gen de activităţi corespund funcţiei administraţiei
publice de elaborare de norme juridice.
Denumirea de activităţi executive cu caracter de dispoziţie relevă caracterul pregnant
al folosirii puterii conferite de lege administraţiei publice de a organiza executarea legii.
Acest proces este deosebit de complex şi laborios, parcurgând mai multe etape, respectiv
documentare, studii, avize, variante, opţiuni, deliberări, decizii etc.
b) Cea de-a doua categorie de activităţi care formează conţinutul administraţiei
publice este prestarea de servicii. Administraţia publică, mai ales în statul de drept,
democratic, nu îşi poate reduce activitatea numai la latura dispozitivă. Activitatea
administraţiei constă şi din diferite prestaţii, de interes general realizate pe baza şi în
executarea legii din oficiu sau la cererea cetăţenilor, persoanelor juridice sau diferitelor
organe ale statului.
Prestaţia cuprinde administraţia publică în domeniul salubrităţii publice şi a ocrotirii
mediului ambiant, furnizarea de gaze naturale, curent electric, servicii telefonice, radio,
televiziune, poştă, transport în comun, construcţii şi închirieri de locuinţe, asistenţă sanitară,
spectacole şi activităţi culturale, educative şi multe altele 9.
Persoanele fizice şi persoanele juridice recurg la prestaţiile pe care le realizează
administraţia publică în cele mai variate ocazii şi cele mai diferite domenii de activitate.
Organele administraţiei publice au misiunea de a satisface nevoile cetăţenilor şi ale
colectivităţii, realizarea prestaţiilor respective având caracterul unor servicii publice pe care
administraţia le pune la dispoziţia cetăţenilor. Aceste prestaţii se înfăptuiesc tot pe baza şi în
executarea legii, ele reprezintă o formă specifică de executare în concret a legii.
Activităţile executive cu caracter de prestaţie se realizează atât prin acte juridice, cât
şi prin operaţii materiale. Unele dintre actele juridice prin care se realizează prestaţiile sunt
acte administrative. Astfel, sunt certificatele medicale sau diplomele eliberate de şcoli sau
facultăţi. Uneori prestaţiile administraţiei publice se realizează în baza unor contracte
administrative ce se încheie între administraţie şi alte persoane.
Activităţile de prestaţie care fac parte din conţinutul administraţiei publice derivă din
funcţiile statului de drept.
Într-adevăr, statul modern pe lângă funcţiile tradiţionale de reglementare a activităţii
membrilor societăţii şi de executare a acestor reguli, mai are de realizat o multitudine de
prestaţii în favoarea membrilor societăţii.
În unele cazuri, activităţi de organizare a executării legii şi de executare a acesteia se
realizează şi de către organizaţii particulare, activităţile lor fiind de interes public, prevăzute
în conformitate cu prevederile acesteia, deşi nu fac parte din sistemul de organizare a statului.
Aşa, de exemplu, este cazul barourilor de avocaţi, unităţilor sanitare ori instituţiilor de
învăţământ particulare care desfăşoară activităţi de interes şi utilitate publică, dar nu fac parte
din sistemul de organizare a administraţiei publice.
Aceste două tipuri de activităţi pe care le realizează administraţia publică le vom
aprofunda mai în amănunt când vom vorbi despre modalităţile prin care administraţia publică
îşi realizează obiectivele

8 Mircea Preda, Curs de drept administrativ, Partea generală, Casa editorială “Calistrat Hogaş”, Bucureşti, 1995, pag.15;
9 J.Vermeulen, citat de Al. Negoiţă - op. cit., pag. 9;
 CONEXIUNILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

În această secţiune ne vom ocupa de conexiunile sau legăturile pe care le are

administraţia publică cu diferitele elemente componente ale societăţii . Vom observa din
această analiză că administraţia publică nu funcţionează ca un sistem izolat ci, din contră, se
manifestă activ în toate sferele vieţii sociale, având un rol uneori de coordonare a unor
activităţi iar alteori chiar de conducere a acestora . Din acest punct de vedere administraţia
publică se manifestă ca un motor al vieţii sociale. Din altă perspectivă administraţia publică
la rândul ei este influenţată de acest angrenaj social.

1. Administraţia publică şi sistemul social

Orice administraţie este rezultatul mediului social. Structura şi etica oamenilor,

nivelul de dezvoltare economică şi tehnică, puterea politică reprezintă tot atâtea elemente
care determină formele de activitate ale administraţiei. A studia administraţia, ignorând
aceste date, duce la o simplă descriere a sistemului administrativ şi limitează înţelegerea
esenţei sale. De aceea este bine ca studiul despre administraţie să înceapă prin examinarea
mediului în care se integrează administraţia cu atât mai mult cu cât relaţia este reciprocă –
mediul îşi determină administraţia iar administraţia influenţează mediul însuşi 10.
Evoluţia administraţiei publice depinde deci de evoluţia mediului social. Se
conturează astfel ceea ce numim pe de o parte socialitatea administraţiei, care ne arată felul
în care mediul social îşi pune amprenta asupra administraţiei publice ca sistem de organizare
şi ca activitate.
Socialitatea administraţiei se cercetează prin două elemente – timp şi spaţiu – pentru
că atât mediul social cât şi administraţia există în timp şi spaţiu. Socialitatea administraţiei
arată trăsăturile care particularizează un anumit tip de administraţie în raport cu mediul
social. Nu se poate vorbi de un sistem abstract de administraţie publică, ci de un tip istoric
concret de administraţie într-o ţară sau alta. Construcţia sistemului administrativ este strâns
legată de particularităţile grupurilor sociale de la nivel statal. Aceste aspecte determină în
mare măsură structura şi funcţionalitatea sistemului administraţiei publice 11.
Părţile componente ale sistemului administraţiei publice sunt constituite în strânsă
legătură cu specificul activităţilor dispozitive sau prestatoare ale administraţiei în aşa fel ca
acestea să poată fi accesibile mediului social, în care funcţionează. Astfel, administraţia
publică este organizată funcţie de aşezarea şi structura meniului social pentru a realiza
accesul uşor al acestuia la serviciile sale. Exemplu: amplasarea primăriei sau prefectură în
puncte accesibile egal pentru toţi membrii colectivităţii locale.
În afară de socialitatea administraţiei, putem vorbi de sociabilitatea ei.
Sociabilitatea administrativă ne arată dacă şi în ce măsură sistemul administraţiei
publice este penetrabil de mediul social şi, în funcţie de aceasta, dacă este sau nu compatibil
cu societatea globală.
Există tipuri de administraţie publică care sunt incompatibile cu mediul social din
punct de vedere al compoziţiei sociale a oamenilor care compun sistemul administraţiei
publice, deoarece organele administraţiei publice sunt formate numai din anumite clase sau
categorii sociale ale mediului social dat.
Dimpotrivă există sisteme ale administraţiei publice care sunt deschise sistemului
social global înlesnindu-i acestuia penetrarea sub diferite forme atât în compoziţia organelor
administraţiei publice cât şi în funcţionalitatea acestora. Asemenea sisteme ale administraţiei

10 A se vedea şi Mihai T.Oroveanu - Tratat de ştiinţa administraţiei, Editura CERMA, Bucureşti, 1996, pag. 41;
11 A se vedea Alexandru Negoiţă - Drept administrativ, 1996, op. cit., pag. 24;
publice sunt caracteristice statelor democratice care asigură în acest fel un raport pozitiv de
compatibilitate între sistemul administraţiei publice şi societatea globală 12.

2. Administraţia publică şi sistemul politic

Legăturile dintre administraţie şi mediul politic sunt atât de ordin teoretic cât şi de
ordin practic, deoarece administraţia are o poziţie de subordonare faţă de deciziile politice.
Într-adevăr, administraţia execută sarcinile încredinţate de puterea politică. Atribuţiile
administraţiei sunt stabilite de puterea politică, care prin aceasta îşi asumă răspunderea
conţinutului lor, chiar dacă ele au fost inspirate de organele administrative.
Administraţia statului constituie una din activităţile cele mai importante ale societăţii
contemporane. De aceea, ea trebuie să stea în centrul preocupărilor factorilor politici.
Pentru organizarea şi funcţionarea unui stat este necesar ca administraţia şi puterea
politică să colaboreze. Administraţia statului este una din formele fundamentale de realizare a
puterii politice. Având un caracter determinant, mediul politic este examinat în ştiinţa
administraţiei. Dintre instrumentele de care dispune puterea politică pentru conducerea
politică, desigur că administraţia prezintă cea mai mare importanţă. Interdependenţa
reciprocă, armonia între concepţii, metodele, oamenii care au responsabilităţi în stat şi în
administraţie sunt factori esenţiali pentru eficienţa activităţilor administrative. De aceea
analiza raporturilor dintre elementul politic şi administrativ şi interacţiunea lor este
primordială.
Prin esenţa sa, sistemul administraţiei publice este inseparabil legat de realizarea
politicii statului, având în vedere natura activităţii pe care o desfăşoară.
Administraţia publică are ca obiect realizarea valorilor politice prin care se exprimă
interesele generale ale societăţii organizate în stat.
Sistemul politic ca ansamblu de elemente prin care se realizează politica, cuprinde
statul ca instrument principal al puterii politice dar şi partidele politice şi unele grupări
sociale care au un rol important pentru structurarea interesului general ca valoare politică 13.
Cu fiecare dintre elementele componente ale sistemului politic, sistemul administraţiei
de stat are anumite legături. Cele mai importante legături pentru structura şi funcţionalitatea
sistemului administraţiei publice sunt cele care privesc puterea de stat.
Sistemul administraţiei publice este legat din punct de vedere organizatoric şi
funcţional de puterea legiuitoare şi puterea executivă.
Puterea legiuitoare este cea care formulează prin lege valorile politice pe care le
realizează sistemul administraţiei publice. Puterea legiuitoare are importante atribuţii în
constituirea organelor puterii executive, a guvernului, în controlul funcţionalităţii acestuia.
Prin aceasta este subliniată legătura între sistemul administrativ şi puterea legiuitoare.
Cele mai ample şi complexe relaţii există între sistemul administraţiei publice şi
organele puterii executive pe planul determinărilor şi influenţelor mediului politic. Puterea
executivă este formată din Preşedintele României şi Guvern. Sub autoritatea şi conducerea
generală a Guvernului îşi desfăşoară activitatea administraţia publice. Puterea executivă este
cea care asigură conducerea şi controlul întregului sistem al administraţiei publice, pentru
realizarea puterii statului. De aceea în structura sistemului administraţiei publice există
importante funcţii de conducere cu caracter politic prin care se coordonează activitatea
sistemului administraţiei publice.
Sistemul administraţiei publice cuprinde însă pe lângă aceste funcţii legate de puterea
de stat care au un pronunţat caracter politic şi funcţii care relevă tehnicitatea administraţiei
publice ca activitate cu caracter dispozitiv şi prestator. Această parte a administraţiei publice,

12 Idem pag. 25;

13 Mihai T.Oroveanu - Tratat de ştiinţa administraţiei, op. cit., pag. 45-46;
desemnată prin funcţionarii birourilor, serviciilor şi a diferitelor instituţii publice, marchează
şi nuanţează specificul sistemului administraţiei publice în raport cu sistemul politic.
O chestiune importantă priveşte sistemul administraţiei publice şi partidele politice.
Între sistemul administraţiei publice şi partidele politice ca elemente ale sistemului
politic există relaţii diferenţiate de la un stat la altul şi în funcţie de sistemul de guvernământ.
În statele democratice bazate pe sisteme pluripartidice sistemele administrative au
legături indirecte cu partidele de guvernământ şi cele care participă în coaliţiile de guvernare.
Persoanele desemnate de aceste partide sau acceptate de ele ocupă funcţii politice în
organele puterii executive şi prin aceasta influenţează sistemul administraţiei publice în
funcţionalitatea sa.
La nivelul administraţiei locale reprezentanţii partidelor politice aleşi în organele
administraţiei locale au acelaşi rol cu privire la structura şi funcţionalitatea acestor
componente ale sistemului administraţiei publice.
Din acest punct de vedere se poate spune că prin aceste pârghii se conturează o
anumită politică administrativă sub influenţa factorilor participanţi la realizarea puterii
politice în cadrul sistemului administraţiei publice.
În sistemele de guvernământ bazate pe existenţa unui singur partid politic, sistemul
administraţiei publice este subordonat structural şi funcţional acestui partid politic. În aceste
condiţii este foarte greu să se facă distincţie între conducerea de stat şi cea de partid.
O altă problemă priveşte raportul dintre sistemul administraţiei publice şi grupele de
presiune. Grupele de presiune sunt grupuri sociale organizate care urmăresc realizarea unor
interese cum ar fi interese de natură profesională. Aceste grupări exercită o anumită presiune
asupra sistemului administraţiei publice atunci când organele componente ale acestuia iau
anumite decizii care privesc interesele acestor organizaţii. Aşa sunt de pildă sindicatele şi
patronatele.
În fine, trebuie remarcat rolul sistemului administraţiei publice în activitatea
sistemului politic.
Sistemul administraţiei publice nu-şi limitează funcţia la realizarea valorilor politice
formulate de puterea publică, cu participarea specifică fiecăruia din elementele componente
ale sistemului politic.
Oamenii care compun sistemul administraţiei publice participă în diferite forme la
activităţile care se desfăşoară în cadrul sistemului politic. Astfel, birourile şi serviciile
administraţiei publice pregătesc în mare măsură proiectele deciziilor pe care le iau organele
de conducere ale puterii executive. De asemenea, îşi dau concursul la elaborarea proiectelor
de lege, pe care le votează organele puterii legiuitoare, contribuind prin tehnicitatea pregătirii
lor şi a funcţiilor pe care le îndeplinesc la precizarea domeniului de reglementare şi
preciziunii reglementării.
La aceasta se mai adaugă şi participarea unor funcţionari ai sistemului administraţiei
publice la viaţa politică în cadrul unor partide politice sau acela al unor organizaţii care
desfăşoară activităţi de interes obştesc.

3. Administraţia publică şi dreptul

Multitudinea şi varietatea activităţilor şi a formelor de organizare a sistemului

administraţiei publice sunt rezultatul activităţii normative din sfera juridică.
Normele juridice constituie o modalitate importantă de realizare a ordinii în
organizarea şi funcţionarea sistemului administraţiei publice, oferind un criteriu obiectiv de
apreciere a conduitei oamenilor care realizează administraţia publică.
Necesitatea reglementării juridice a administraţiei publice, în condiţiile statului de
drept, derivă din natura obiectului acestei activităţi. După cum am văzut, administraţia
publică are ca obiect realizarea valorilor politice, care exprimă interesele generale ale
societăţii, interese care sunt formulate prin lege.
Având de asigurat executarea legii, sistemul administraţiei publice este instrumentul
cu ajutorul căruia se realizează dreptul. Pentru a răspunde acestei misiuni administraţia
publică, privită ca activitate şi ca sistem de organizare, trebuie să fie de asemenea supusă
dreptului. În felul acesta se conturează principiul legalităţii administraţiei publice care
caracterizează statul de drept.
Există o complexitate de relaţii sociale ce se desfăşoară în cadrul colectivelor de
oameni organizaţi în scopul realizării administraţiei publice, precum şi între aceste
colectivităţi de oameni şi instituţii publice sau organe de stat. Organizarea şi activitatea celor
care realizează administraţia publică trebuie să fie supusă reglementării juridice. În felul
acesta dreptul constituie o dimensiune necesară pentru administraţia publică.
Normele de drept constituie şi un criteriu raţional de apreciere a acţiunilor celor care
realizează administraţia publică, prevăzându-se răspunderea acestora în situaţiile în care
acţiunile lor nu corespund exigenţelor exprimate prin normele juridice.
Normele juridice aplicabile administraţiei publice se pot grupa în două mari categorii,
în funcţie de faptul dacă acestea se aplică administraţiei în raport cu ea însăşi sau în raport cu
alţii.
Principiul legalităţii administraţiei publice trebuie interpretat dinamic, în sensul
obligaţiei organelor administraţiei publice de a acţiona punând în executare legea şi de a lua
măsurile care se impun, inclusiv cele de constrângere, pe baza şi în executarea legii, în scopul
restabilirii ordinii juridice încălcate. Această interpretare decurge din însăşi menirea
administraţiei publice ca slujitoare a intereselor generale ale societăţii exprimate în lege. De
asemenea, numai această interpretare a principiului legalităţii administraţiei publice poate
explica particularităţile dreptului administrativ care, după cum vom vedea, admite actul
administrativ implicit dedus din inacţiunile organelor administraţiei publice.
În acţiunea de executare a legilor, administraţiei i se poate îngădui să emită ea însăşi
norme juridice.
Emiterea de norme juridice de către administraţie trebuie făcută pe baza şi în
executarea legii şi cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
O altă chestiune este aceea a normelor juridice aplicabile sistemului administraţiei
publice.
Pentru rezolvarea problemei naturii normelor juridice aplicabile administraţiei publice
şi a surselor acestor norme de drept, trebuie să ţinem seama de diversitatea problemelor la
care se referă reglementarea juridică cu privire la administraţia publică.
Diversitatea situaţiilor la care se referă normele juridice în legătură cu administraţia
publică implică varietatea reglementărilor aplicabile administraţiei publice.
Din cercetarea normelor juridice care se referă la administraţia publică rezultă marea
diversitate a acestor norme precum şi diferitele particularităţi pentru diferitele grupe de astfel
de norme juridice. Pentru acest motiv socotim că în această situaţie nu mai putem să reducem
normele juridice aplicabile organizării şi funcţionării administraţiei publice la o singură
ramură de drept, ramura dreptului administrativ, care să cuprindă toate normele juridice
aplicabile administraţiei publice.
Astfel, cu privire la organizarea administraţiei publice există multe norme ale
dreptului constituţional care stabilesc principiile de bază pentru organizarea şi funcţionarea
administraţiei publice. Există însă şi norme juridice care reglementează particularităţile de
organizare şi funcţionare a administraţiei publice, norme care tocmai datorită acestor
particularităţi pe care le cuprind pot fi grupate în ramura dreptului administrativ.

4. Administraţia publică şi mass media

 Un subiect important şi în acelaşi timp delicat este relaţia între mass media ca
fenomen social şi administraţia public, îndeosebi cu sistemul autorităţilor publice ca parte
fundamentală componentă a fenomenului administrativ central sau local. Preocuparea de a
studia această relaţie răspunde imperativelor impuse de realitatea socială, realitate în care
rolul mediei a devenit foarte important.
Presa a devenit în ultimii ani în România un puternic factor dinamizator al
conştiinţelor, ceea ce îi face pe mulţi analişti să afirme că este o “a patra putere” în stat. De
fapt, mass-media a devenit o interfaţă între societate şi individ precum şi între sistemul
autorităţilor publice şi cetăţean14.
Termenul “media” desemnează toate mijloacele de expresie, inclusiv vocea şi gestul.
Există media autonomă (cărţi, ziare, casete video şi audio etc.), media de difuzare (radioul şi
televiziunea) şi media de comunicare (telefonul, videotextul etc.).
Noţiunea de mass-media, provenind din termenul “mass” de origine anglo-saxonă şi
cuvântul “media”, pluralul cuvântului latin „medium”, desemnează intermediarii care
realizează difuzarea mesajelor şi presupune existenţa a trei componente, respectiv suport,
mesaj şi public de masă care receptează mesajul.
Media poate influenţa cetăţeanul în legătură cu orice problemă existenţială, deci
implicit şi referitor la exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor în raporturile cu administraţia. Mai
mult, media poate constitui şi o cauză de apariţie a unor distorsiuni, chiar conflicte între
administraţie şi cei administraţi, relaţiile între administraţie şi media sunt în ambele sensuri
influenţându-se reciproc15.
Practic, între media, autorităţile publice şi cetăţeni există raporturi de
interdependenţă, de presiune reciprocă16.
Desemnarea autorităţilor administraţiei publice, prin alegere sau numire, mobilizează
întreaga medie a unui stat. Totodată, media intervine pe întreg parcursul exercitării puterii şi
activităţii administraţiei, inclusiv printr-un control riguros şi sesizarea disfuncţionalităţilor.
Pe de altă parte, autorităţile administraţiei publice au tendinţa de a ţine sub control
prin modul de reglementare juridică, audio-vizualul, presa scrisă şi celelalte segmente ale
media în scopul manipulării mai mult sau mai puţin directe a informaţiei.
De fapt, indiferent de modul de organizare socio-politică a unui stat, media nu poate fi
total independentă. Acolo unde media este un serviciu public, dependenţa de puterea politică
este evidentă, finanţarea fiind asigurată, în principal, de la bugetul statului. Aceasta nu
înseamnă însă că media ca serviciu oferit de un particular ar fi total independentă şi neutră.
În relaţiile administraţiei cu media, cei administraţi ocupă în societate un loc cu o
dublă semnificaţie: beneficiari ai mesajelor transmise prin media de la autorităţile
administraţiei publice dar şi de factor determinant în constituirea acestor autorităţi sub
influenţa mesajului mediatizat.

14 Alina Livia Nicu, -Sistemul autorităţilor publice în România şi media, Editura Sibila, Craiova, 1998, pag. 253;
15 A se vedea şi Balle Francis, Media şi politicul, P.U.F. 1985, pag. 32;
16 A se vedea şi Balle Francis, Media şi societatea, Moncheresten, 1990, pag. 8;