Referat

Drept administrativ

Relatia intre guvernare si administratia publica

Prof. coord: Bucur Catalin Ionut

Student: Popa Nica George Razvan

Facultatea de Stiinte Economice si Drept

Cuprins:
Capitolul I:
Conceptul de administratie publica
- Structura administratiei publice
- Principiul separatiei puterilor in stat
- Distinctia intre activitatea executiva si activitatea de administrare

Capitolul II:
Rolul executivului in dreptul public contemporan
- Organizarea statului potrivit principiului separatiei si echilibrul
puterilor

Capitolul III:
Relatia executiv – administratie publica
- Distinctia dintre legislativ si executiv
- Raportul dintre legislativ si executiv

Capitolul IV: - Concluzii

Capitolul V: - Bibliografie

1
Capitolul I
Conceptul de administratie publica.
In doctrina administrativa recenta, stiinta administratiei este definita ca
reprezentand stiinta care cerceteaza activitatea si structura autoritatiilor
administrative in vederea perfectionarii lor continue, in functie de valorile politice
si cerintele economico-sociale, in scopul realizarii eficiente a sarcinilor sale si a
nevoilor si interesele generale ale cetatenilor. 1
Din punct de vedere al dreptului administrativ, prin structura administratiei
publice se intelege ansamblul organelor administrative ordonate si dispuse pe
orizontala sau verticala dupa numite criterii (territorial si functional) pe baza unor
reguli bine determinate si intre care se stabilesc diferite raporturi administrative. 2
Din perspectiva stiintei administratiei, administratia consta intr-o activitate
chibzuita, rationala si eficienta de utilizare a resurselor umane, materiale si
financiare in scopul obtinerii unor rezultate maxime cu eforturi minime.3
Vom conveni prin aceea ca notiunea de adminsitratie publica reprezinta notiunea
centrala a dreptului administrativ, orice discutie cu privire la definirea acestuia
urmand sa aiba ca punct de reper o intelegere cat mai deplina a acestei notiuni.
In egala masura, notiunea de administratie constituie notiunea fundamentala si
pentru stiinta administratiei, care o analizeaza sub multiple acceptiuni, in
continutul sau sau complex fiind cuprinse impreativele: a prevedea, a organiza, a
conduce, a coordona si a controla.
Administraţia a fost definită în doctrina de drept public, ca o activitate ce constă
într-o prestaţie a unei persoane sau a unui grup de persoane în folosul altora, faţă
de care prestatorul activităţii se află în anumite raporturi juridice şi căruia
beneficiarul prestaţiei îi pune la dispoziţie mijloacele materiale şi financiare
necesare.4
Administraţia poate fi particulară dacă are ca scop satisfacerea unor interese
particulare, sau poate fi publică, dacă are ca scop satisfacerea unor interese
generale, naţionale sau locale.

1
Cezar Corneliu Manda, Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, op.cit., 2012, pag 15.
2
Dana Apostol Trofan, Drept Administrativ, Vol I, Ed. 3, Editura C.H. Beck, pag 18.
3
M. Oroveanu, op.cit., 1998, pag 38.
4
https://cj.md/wp-content/uploads/2019/01/Drept-administrativ-suport-de-curs.pdf

2
 Atunci cand activitatea prestata are drept scop realizarea unor interse particulare,
vorbim de o administratie particulara, iar daca are drept scop satisfacerea unor
interse generale, nationale sau locale, ne aflam in prezenta unei administratii
publice. Interesul general este, de regula, exprimat prin actele politice ale celor
care detin puterea, cee ace fac ca activitatea prestatoare, in cazua, sa aiba un
caracter politic. 5
Prin scopul sau, administratia publica este legata de puterea legislativa care, prin
activitatea sa principala, care consta in legiferare, circumscrie si stabileste
finalitatea si sensul in care administratia va actiona.
Totodata, administratia publica este legata de puterea judecatoreasca, hotararile
instantelor judecatoresti fiind aplicate si executate tot in sfera acesteia. Plecând de
la sensul organic al noţiunii de administraţie publică se impune raportarea acesteia
la celelalte autorităţi publice care înfăptuiesc activitatea legislativă şi respectiv,
activitatea judecătorească. Astfel, administraţia publică este legată în primul rând
de puterea legislativă care, prin activitatea sa principală ce constă în legiferare,
stabileşte finalitatea şi sensul în care administraţia va acţiona.
De asemenea, administraţie publică este legată şi de puterea judecătorească,
hotărârile acesteia fiind aplicate şi executate de administraţia publică.
Cea mai strânsă legătură o are administraţia publică cu puterea executivă, dar cu
care nu se identifică. În realizarea funcţiei executive a statului se desfăşoară două
categorii de activităţi: de guvernare şi de administrare. Administraţia publică este o
dimensiune a executivului fără a fi însă singurul element al acestuia. 6
Mai mult decat atat, si persoane juridice de drept privat pot fi autorizate sa
presteze servicii publice fundamentale precum invatamant, cultura, sanatate.
Executivul realizeaza si atributii administrative, dar acest fapt nu ne poate
conduce la a-l confunda cu administratia publica insasi si nici la idea ca executivul
ar putea fi limitat numai la conducerea acestuia. 7
In realizarea functiei executive a statului se desfasoara doua categorii de activitatii:
- de guvernare
- de administrare

5
Mircea.Preda, Drept administrativ, 2006, Ed. Lumina Lex, pag 11.
6
https://cj.md/wp-content/uploads/2019/01/Drept-administrativ-suport-de-curs.pdf
7
Cezar Corneliu Manda, Drept Administrativ, Editura Universul Juridic, op cit., 2008, pag 38.

3
 Activitatea de adminstrare, fata de activitatea de guvernare, reuneste
totalitatea serviciilor publice destinate sa asigure satisfacerea interselor
generale, regionale sau comunale. 8
Activitatea de guvernare reprezintă trasarea deciziilor esenţiale pentru
prezentul, dar mai ales pentru viitorul unei ţări, inclusiv din perspectiva
relaţiilor cu alte state sau cu organisme internaţionale şi interne. În schimb,
activitatea de administrare reprezintă rezolvarea nevoilor curente, cotidiene.
Administraţia publică în mod tradiţional presupune două elemente de bază:
- executarea legii - cuvântul lege fiind înţeles în accepţiunea lato sensu de act
normativ cu forţă obligatorie şi nu în accepţiunea stricto sensu de act juridic
al Parlamentului; -
- prestarea de servicii publice în limitele legii.

Distinctia intre activitatea executiva si activitatea de administrare

Doctrina actuala a mentinut distinctia intre activitatea executive si actvitatea de
adminsitrare, pornind de la semnificatia executivului in raport cu administratia
publica.Se retine astfel in doctrina ca acestea nu se identifica, sfera de cuprindere a
administratiei publice fiind mai larga, dar in egala masura se poate afirma ca
administratia publica este in intregime sub influenta si sub controlul puterii
executive, fata de prevederile art. 102 din Constitutia Romaniei republicata, care
consacra expres rolul Guvernului de a exercita conducerea generala a
administratiei publice.9
Principiul separatiei puterilor in stat
În perioada socialistă principiul separaţiei puterilor în stat a fost înlocuit cu
principiul unicităţii puterii în stat. In acest context noţiunea de administraţie de stat
a fost utilizată pentru a desemna una din formele fundamentale de activitate
înfăptuită prin patru categorii de organe ale statului: organele puterii de stat,
organele administraţiei de stat, organele judecătoreşti şi organele procuraturii.
După 1990 se revine la principiul separaţiei puterilor în stat, iar în ce priveşte
raporturile dintre activitatea administrativă şi activitatea executivă, conform

8
Dana Apostol Trofan, Drept adminsitrativ, Ed CH Beck, vol 1, editia 3, pag 20.,
9
Alexandru Negoita, Drept administrativ, Editura Sylvi, 1996, op cit, pag 8.

4
prevederilor din Constituţie, revizuită şi republicată în 2003, se consacră expres
rolul Guvernului de a exercita conducerea generală.10
Originea teoriei separatiei puterilor
Orice proces de conducere social politic desfasurat in vederea realizarii unor
obiective de interes general sau prin care se urmareste “binele comun” al natiunii
presupune specializarea activtatiilor statale , adica stabilirea unor organisme
investite cu autoritate, care sa desfaoare neintreupt si potrivit anumitor metode ,
practice ori reguli, acelasi tip de activitati. Aceasta cerinta are caracter obiectiv. Se
impune cu necessitate in viata oricarui stat, pentru ca procesul de conducere la
nivel general sa fie eficient. 11
Pe parcursul istoriei si a practicii sociale acest principiu a cunoscut diverse
corectii, adaptari si explicatii, dar in esenta a ramas neschimbat pana in zilele
noastre, chiar daca multi teoreticieni si practicieni vad in acest principiu o
problema de buna organizare a puterii, de oportunitate, o regula de arta politica.
In mod practic, nu este vorba de o separatie a puterilor, ci de o delimitare a
functiilor de baza ale oricarei puteri de stat: de elaborare a legilor, (functia
legislativa), de executare a legilor (functia executiva) si de rezolvare a litigiilor
care apar in executarea legilor (functia judecatoreasca).
In baza acestui principiu, fiecarei functii ii corespunde „o putere” si fiecare
„putere” este incredintata unor organe distincte:
- Puterea legislativa este incredintata Parlamentului
- Puterea executiva – Sefului statulu, Guvernului si celorlalte autoritati ale
administratiei publice
- Puterea judecatoreasca este incredintata instantelor judecatoresti.
Toate aceste trei puteri se gasesc in echilibru, nici una dintre ele nu o domina pe
cealalta ci, actioneaza autonom si colaboreaza asigurand buna functionare a
statului, in ansamblul sau.12

Capitolul II
10
https://cj.md/wp-content/uploads/2019/01/Drept-administrativ-suport-de-curs.pdf
11
C.Ionescu, Tratat de drept constituţional contemporan, Ediţia a II a, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, pag 261.
12
https://conspecte.com/drept-administrativ/puterea-executiva-si-administratia-publica.html

5
Rolul executivului in dreptul public contemporan
Toate organizările statale cunosc o diviziune între multele organe prin care îşi
realizează scopul fiecare fiind mai mult sau mai puţin specializat într-o funcţie.
Specializarea presupune exercitarea de către un organ al statului a unei singure
funcţii şi numai a aceleia, în întregime, fără a lăsa atribuţii proprii acelei funcţii
in competenţa altor organe de stat.13

Organizarea statului potrivit principiului separatiei si echilibrul

puterilor.
În acest context, independenţa în exercitarea funcţiilor, adică exercitarea lor
complet separate fără nici o influenţă din exterior, ar conduce la imposibilitatea
funcţionării statului.14 De altfel, aici se regăseşte şi una din principalele limite
practice ale conceptului teoretic si abstract al separaţiei puterilor în stat, întrucât,
în această viziune, nu ar fi posibilă nici răspunderea Guvernului în faţa
Parlamentului, nici dizolvarea uneia din camere de către puterea executivă şi
nici numirea vreunuia din membrii unui organ de către autorităţi sau organe ale
statului exercitând alte funcţii.

Teoria separaţiei puterilor este în realitate o justificare ideologică a unui scop

politic foarte concret; Stabilirea puterii guvernanţilor în ansamblu, limitându-i
pe unii prin alţii. Se consideră că separaţia puterilor comportă două aspecte :

- Separaţia Parlamentului vizavi de Guvern

- Separaţia jurisdicţiilor în raport cu cu guvernanţii, fapt ce permite

controlul acestora prin judecători independenţi. 15

13
Alexandru Negoita, Drept administrativ, Editura Sylvi, 1996, op cit, pag 8
14
Ibidem, pag 9.
15
I.Muraru, E.S Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, volumul II, Editia a XI a, Editura All Beck,
Bucuresti, 2004, pag 10.

6
Capitolul III

Relatia executiv-administratie publica

In dreptul public contemporan, problema fundamentalacare isi pastreaza pe

deplin actualitatea o constituie distinctia dintre legislative si executive, disticntie
ce reprezinta esenta structurii puterii politice. 16

In relatia legislativ- executiv, guvernului nu I se mai rezerva doar un rol

secundar, ci deseori primordial, el devenind “elemental motor si dinamic al
intregului sistem politic.17 Analiza raportului dintre legislativ si executive in
sistemul constitutional romanesc actual, porneste de la dispoziile art. 61 din
Constitutia Romaniei republicata, care conscara expres rolul Parlamentului de
organ reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a
tarii, avand prerogative de a reglementa primar relatiile sociale, spre deosebire
de executiv care, in principiu, adopta normed oar in aplicarea legii, in vederea
punerii ei in executare. 18

Vom retine ca principiu ca sistemul constitutional romanesc a consacrat

executive bicefal compus din presedintele Romaniei pe de-o parte si Guvern,
avand in frunte pe prim-ministru, pe de alta parte.

Art. 102 din Constitutia republicata se limiteaza la a prevedea rolul Guvernului

de a asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si de a exercita
conducerea generala a administratiei publice.

Capitolul din titlul III al Constitutiei este consacrat raporturilor dintre

Parlament si Guvern, fiind evident rolul politic al Guvernului, exprimat nu
numai in sfera exclusive executive, ci si prin colaborare cu celelalte autoritati

16
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, op.cot, 2005, Ed IV, Editura ALL Beck, pag 252.
17
Ioan Muraru, E. Simina Tanasescu, op cit, vol II, 2013, pag 252.
18
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, op.cot, 2005, Ed IV, Editura ALL Beck, pag 68

7
publice, in special cu cea legiutoare, spre exemplu, in cazul initiative legislative
si al delegarii legislative. 19
Atat presedintele cat si Guvernul se comporta
preponderant ca autoritati politice in raportulrile cu Parlamentul. Intre Presedinte
si Guvern, reprezentat de primul-ministru, nu exista raporturi de subordonare, ci
doar de colaborare.

Guvernul, la randul sau, se afla in urmatoarele raporturi administrative:

- de supraordonare fata de ministere (sau alte organe de specialitate cu rang de

minister)

- de colaborare cu autoritatile administrative autonome si de tutela

administrative fata de autoritatilr administratiei publice locale. 20

Capitolul IV - Concluzii:

Administraţia a fost definită în doctrina de drept public, ca o activitate ce

constă într-o prestaţie a unei persoane sau a unui grup de persoane în folosul
altora, faţă de care prestatorul activităţii se află în anumite raporturi juridice şi
căruia beneficiarul prestaţiei îi pune la dispoziţie mijloacele materiale şi
financiare necesare. Administraţia poate fi particulară dacă are ca scop
satisfacerea unor interese particulare, sau poate fi publică, dacă are ca scop
satisfacerea unoir interese generale, naţionale sau locale. Plecând de la sensul
organic al noţiunii de administraţie publică se impune raportarea acesteia la
celelalte autorităţi publice care înfăptuiesc activitatea legislativă şi respectiv,
activitatea judecătorească. Astfel, administraţia publică este legată în primul
rând de puterea legislativă care, prin activitatea sa principală ce constă în
legiferare, stabileşte finalitatea şi sensul în care administraţia va acţiona. De
asemenea, administraţie publică este legată şi de puterea judecătorească,

19
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, op.cot, 2005, Ed IV, Editura ALL Beck, pag 68
20
Ibidem, pag 71

8
hotărârile acesteia fiind aplicate şi executate de administraţia publică. Cea mai
strânsă legătură o are administraţia publică cu puterea executivă, dar cu care nu
se identifică. În realizarea funcţiei executive a statului se desfăşoară două
categorii de activităţi: de guvernare şi de administrare. Administraţia publică
este o dimensiune a executivului fără a fi însă singurul element al acestuia.
Activitatea de guvernare reprezintă trasarea deciziilor esenţiale pentru prezentul,
dar mai ales pentru viitorul unei ţări, inclusiv din perspectiva relaţiilor cu alte
state sau cu organisme internaţionale şi interne. În schimb, activitatea de
administrare reprezintă rezolvarea nevoilor curente, cotidiene. Administraţia
publică în mod tradiţional presupune două elemente de bază: - executarea legii -
cuvântul lege fiind înţeles în accepţiunea lato sensu de act normativ cu forţă
obligatorie şi nu în accepţiunea stricto sensu de act juridic al Parlamentului; -
prestarea de servicii publice în limitele legii. În perioada socialistă principiul
separaţiei puterilor în stat a fost înlocuit cu principiul unicităţii puterii în stat; în
acest context noţiunea de administraţie de stat a fost utilizată pentru a desemna
una din formele fundamentale de activitate înfăptuită prin patru categorii de
organe ale statului: organele puterii de stat, organele administraţiei de stat,
organele judecătoreşti şi organele procuraturii. După 1990 se revine la principiul
separaţiei puterilor în stat, iar în ce priveşte raporturile dintre activitatea
administrativă şi activitatea executivă, conform prevederilor din Constituţie,
revizuită şi republicată în 2003, se consacră expres rolul Guvernului de a
exercita conducerea generală a administraţiei publice. Principiul separaţiei
puterilor presupune şi colaborarea acestora. Mai mult, în perioada modernă acest
principiu a fost influenţat de factori noi, cum ar fi: - participarea maselor la
conducere prin referendum şi iniţiative legislative, restrângându-se astfel
principiul reprezentării; - instituţionalizarea în Constituţie a unor autorităţi noi
ca, de exemplu, ombudsmanul cu rol de control asupra administraţiei publice; -
9
recurgerea la justiţia constituţională, înfăptuită de o autoritate jurisdicţională
independentă; - înfiinţarea unor organisme auxiliare ale diferitelor puteri, cum ar
fi Consiliul Legislativ; - controlul societăţii civile prin diferite mijloace dar în
primul rând prin mass-media.

Capitolul V

Bibliografie:

1) I.Muraru, E.S Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, volumul II, Editia a
XI a, Editura All Beck, Bucuresti.
2) Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, 2005, Ed IV, Editura ALL Beck

3) Ioan Muraru, E. Simina Tanasescu, vol II, 2013, Editura

4) https://conspecte.com/drept-administrativ/puterea-executiva-si-administratia-publica.html

5) C.Ionescu, Tratat de drept constituţional contemporan, Ediţia a II a, Editura C.H.Beck,

Bucureşti, 2008

6) https://cj.md/wp-content/uploads/2019/01/Drept-administrativ-suport-de-curs.pdf

7) Alexandru Negoita, Drept administrativ, Editura Sylvi, 1996, op cit, pag

8) Dana Apostol Trofan, Drept adminsitrativ, Ed CH Beck, vol 1, editia 3

9) Mircea.Preda, Drept administrativ, 2006, Ed. Lumina Lex

10) Cezar Corneliu Manda, Drept Administrativ, Editura Universul Juridic, 2008

10
11