1.

Accepțiunile noțiunii de administrație publică

Termenul „administraţie” provine din latinescul „administer” desemnând o activitate
subordonată. De aici rezultă că „administraţia publică” va desemna o activitate subordonată
interesului public, o activitate aflată în slujba intereselor cetăţenilor, societăţii.
Noţiunea de administraţie publică are un dublu sens: un sens formal (organic) şi un sens
material (funcţional).
În sens formal (organic), prin administraţie publică înţelegem ansamblul autorităţilor şi
instituţiilor publice care realizează, pe baza şi în vederea executării legii, o activitate cu un
anumit specific. În România administraţia publică concepută în sens formal-organic este
alcătuită din: Preşedintele României, Guvern, ministere şi celelalte organe ale administraţiei
publice centrale de specialitate, serviciile lor deconcentrate în unităţile administrativteritoriale,
prefectul şi autorităţile administraţiei publice locale.
În sens material (funcţional), prin administraţie publică înţelegem activitatea de organizare a
executării şi de executare în concret a legilor de către autorităţi şi instituţii publice în vederea
satisfacerii intereselor generale, activitate realizată prin acţiuni cu caracter de dispoziţie şi
acţiuni cu caracter de prestaţie. Prin urmare, administraţia publică concepută ca activitate are
două componente:
-o componentă executiv-dispozitivă prin care administraţia publică organizează
executarea şi execută în concret legile adoptând, în acest scop acte administrative de
autoritate;
– o componentă de prestare de servicii publice prin care administraţia publică
înfiinţează, organizează şi ia măsurile necesare pentru asigurarea bunei funcţionări a
serviciilor publice adoptând, în acest scop acte administrative de autoritate şi încheind
contracte administrative
2. Raporturile dintre administraţia publică şi principalele elemente ale sistemului social
1. Relaţiile dintre administraţia publică şi partidele politice
Într-un stat democratic partidele politice nu se supraordonează administraţiei publice.
Voinţa partidelor politice nu se poate impune administraţiei publice decât filtrată prin sita
prevederilor Constituţiei, a legilor şi celorlalte acte normative. Opiniile politice se transformă
în decizii politice iar acestea în norme juridice obligatorii pentru administraţia publică
.2. Relaţiile dintre administraţia publică şi puterea legislativă
Din punct de vedere funcţional administraţia publică se subordonează puterii legislative.
Administraţia publică este chemată să execute legea nemijlocit sau să organizeze executarea
acesteia.
.3. Raporturile dintre administraţia publică şi grupele de presiune.
Grupele de presiune sunt grupuri sociale organizate care urmăresc realizarea unor obiective
proprii (sindicate, patronate, asociaţii şi fundaţii ale societăţii civile). Unele decizii
administrative pot privi aceste grupari sociale.
4.Raporturile dintre administraţia publică şi puterea judecătorească
Instanţele de judecată exercită controlul judecătoresc asupra acţiunii administraţiei publice
3. Definiţia obiectul şi trăsăturile dreptului administrativ
Dreptul administrativ reprezintă acea ramură a dreptului care cuprinde ansamblul normelor
juridice care reglementează raporturile sociale referitoare la organizarea şi activitatea
administraţiei publice pe baza şi în executarea legii.
 Obiectul de reglementare al dreptului administrativ
Normele dreptului administrativ reglementează:
raporturile dintre autorităţile administraţiei publice, pe de o parte şi dintre acestea şi
persoanele fizice şi juridice, pe de altă parte;
- drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici reglementate în principal prin Statutul
funcţionarilor publici;
-răspunderea patrimonială a autorităţilor administraţiei publice şi răspunderea
contravenţională a persoanelor fizice şi juridice;
- contenciosul administrativ alcătuit din totalitatea litigiilor de natură administrativă,
născute în relaţiile dintre administraţie şi particulari, date în competenţa instanţelor
judecătoreşti
- principiile şi procedura după care se desfăşoară activitatea autorităţilor administraţiei
publice.
Trăsăturile dreptului administrativ:
- este o ramură de drept tânără, fiind constituită în secolul XIX
- este o ramură a dreptului public. Prin normele dreptului administrativ se
urmăreşte, în principal, ocrotirea interesului public. Interesul public are prioritate
faţă de interesul particular
- Normele de drept administrativ au caracter imperativ alcătuind un regim juridic
derogator de la dreptul comun, un regim de putere publică, de supraordonare.
Acest regim juridic poartă denumirea de regim juridic administrativ şi presupune
faptul că în cadrul raporturilor de drept administrativ unul dintre subiecte este o
autoritate publică care are o poziţie supraordonată, putând să îşi impună voinţa
asupra celuilalt subiect de drept.
4. Noţiunea de izvor de drept
1.1. Noţiunea de izvor de drept
Există două accepţiuni ale acestei noţiuni:
a) izvor de drept în sens material – reprezintă ansamblul factorilor de natură economică,
socială, politică, culturală, ideologică etc. care stau la baza voinței legiuitorului de a
reglementa un anumit domeniu social; sunt acele „dat”-uri ale dreptului și societății care
determină acțiunea leguitorului.
b) izvor de drept în sens formal – reprezintă formele de exprimare, de exteriorizare ale
normelor juridice în cadrul sistemului de drept.

6.Normele de drept administrativ

- Normele de drept administrativ au caracter imperativ alcătuind un regim juridic

derogator de la dreptul comun, un regim de putere publică, de supraordonare.
Acest regim juridic poartă denumirea de regim juridic administrativ şi presupune
faptul că în cadrul raporturilor de drept administrativ unul dintre subiecte este o
autoritate publică care are o poziţie supraordonată, putând să îşi impună voinţa
asupra celuilalt subiect de drept.

7. Raporturile de drept administrativ

Definiţie. Raporturile de drept administrativ sunt acele raporturi sociale care iau naştere, se
modifică ori se sting sub incidenţa normelor de drept administrativ în care cel puţin unul din
subiecţi este o structură administrativă, cu privire la organizarea executării sau executarea
în concret prevederilor din actele normative.
Trăsăturile raporturilor de drept administrativ:
a) Unul dintre subiectele raportului este reprezentat de o structură administrativăautoritate
sau instituţie publică, un serviciu public, un stabiliment de utilitate publică (asociaţie,
fundaţie) abilitat să realizeze activităţi de utilitate sau de interes public.
Celălalt subiect al raportului poate fi tot o structură administrativă, o altă persoană
juridică sau o persoană fizică.
b) Sunt raporturi de autoritate sau de putere. Structura administrativă învestită cu
prerogative de putere publică are posibilitatea de a impune o anumită conduită
celuilalt subiect.
c) Sunt raporturi constituite, de regulă, pe inegalitatea de poziţie juridică a părţilor

8. Definiția și trăsăturile actului administrativ

Definiţie. Actul administrativ este un act juridic unilateral care emană de la o autoritate
publică, în temeiul puterii publice, pe baza şi în vederea executării legii.
2. Trăsăturile actului administrativ:
a) Actul administrativ este un act juridic, adică o manifestare de voinţă făcută cu
intenţia de a produce efecte juridice (respectiv de a da naştere, a modifica sau
stinge drepturi şi obligaţii). Actul administrativ se deosebeşte astfel de
operaţiunile administrative (avize, acorduri, procese-verbale de constare etc.
necesare pentru emiterea actului administrativ) care nu produc prin ele însele
efecte juridice.
.b) Actul administrativ este o manifestare unilaterală de voinţă juridică pentru că
el degajă o singură voinţă juridică, care provine de la o autoritate publică. Pentru
valabilitatea unui act administrativ nu este necesar consimţământul persoanei
căreia i se adresează, cum este cazul contractelor de drept civil (acte juridice
bilaterale). De asemenea manifestarea unilaterală de voinţă pe care o reprezintă
actul administrativ este realizată în regim de drept public, ceea ce o deosebeşte de
actul civil unilateral (testament, donaţie etc.).
Uneori la emiterea unui act administrativ participă pe lângă autoritatea emitentă şi
alte autorităţi administrative care acordă diverse avize (ex. avizele necesare pentru
acordarea unei autorizaţii de construcţie). Caracterul unilateral se menţine şi în acest
caz pentru că cel care acordă avizul şi emitentul actului administrativ apar ca un
singur subiect de drept, exprimând o singură manifestare de voinţă în raportul juridic
cu cel căruia i se adresează actul administrativ. Pe aceleaşi considerente caracterul
unilateral se menţine şi atunci când două sau mai multe instituţii ale administraţiei
publice emit un act administrativ comun (ex. Ordinul ministrului sănătăţii şi al
preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 864/2011 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării
asistenţei medicale în perioada 2011-2012). În situaţia în care actul administrativ este
emis la cererea unei persoane (o autorizaţie de construcţie) acesta îşi păstrează
calitatea de a fi o manifestare unilaterală de voinţă juridică, deoarece cererea solicitantului nu
face decât să pună în mişcare procedura de emitere a actului şi nu are
semnificaţia unui acord de voinţă.
c) Actul administrativ este emis/adoptat de o autoritate publică. Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 defineşte autoritatea publică emitentă
ca fiind orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care
actioneaza, în regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public.
Potrivit acestei legi sunt asimilate autoritatilor publice şi persoanele juridice de
drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt
autorizate sa presteze un serviciu public, în regim de putere publica (ex- Asociaţia
Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi este o asociaţie neguvernamentală de
utilitate publică având o competenţă exclusivă, delegată de stat prin acte
Desc?rcat de Carmen Stan (cstan983@gmail.com)
lOMoARcPSD|6247715
normative, în domeniul vânătorii şi pescuitului sportiv. În această calitate AGVPS
poate emite acte administrative).
d) Manifestarea de voinţă are loc în temeiul puterii publice. Datorită acestui fapt
actul administrativ este obligatoriu şi executoriu din oficiu. Autoritatea emitentă a
actului îşi poate impune în mod unilateral voinţa faţă de cel căruia i se adresează
acel act, stabilindu-i conduita de urmat. În cazul în care cel obligat la executare nu
execută de bunăvoie actul administrativ, autoritatea competentă poate trece direct,
din oficiu, la executarea silită a actului, fără a mai fi necesară obţinerea unei
hotărâri judecătoreşti care să încuviinţeze executarea aşa cum se întâmplă în cazul
actelor civile.
e) Actul administrativ este emis în vederea executării legii. Însăşi raţiunea de a fi
a administraţiei publice este aceea de a organiza şi executa în concret legea,
înţeleasă în accepţiunea sa largă, nu numai de act al Parlamentului
9.