1.

3 Administraţia centrală de specialitate

Administraţia centrală de specialitate se compune din :

- ministere,
- alte structuri aflate in subordonarea sau în coordonarea Guvernului sau a ministerelor
- autoritățile administrative autonome.

Înfiinţarea acestor organe sau autorităţi centrale de specialitate ale administraţiei

publice a fost determinată, în principal, de sfera largă de cuprindere şi complexitatea
activităţii administraţiei publice, care a impus organizarea şi desfăşurarea activităţii şi în alte
forme organizatorice decât ministerele.
Competenţa lor poate fi:
• teritorială – naţională , adică îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul ţării;
• materială – specială, în sensul că îndeplinesc, fiecare în sectorul său de activitate,
un serviciu din administraţia publică.
Ca regulă, constituţiile occidentale actuale nu conţin reglementări ample cu privire
la organizarea şi funcţionarea administraţiei ministeriale, fiind una din materiile cele
mai supuse schimbărilor. Legiuitorii constituanţi se rezumă doar la unele dispoziţii cu
valoare de principiu în ceea ce priveşte organizarea, dar mai ales în ceea ce priveşte
funcţionarea, strâns legate de clarificarea statutului constituţional al miniştrilor1.
În cadrul numeroaselor mişcări de modernizare a funcţiei publice şi a guvernării
existente la ora actuală în lume, o problemă care se ridică adesea priveşte structurile optime
ale serviciilor guvernamentale şi ministeriale, ca şi cum s-ar putea vorbi undeva în lume de un
model ideal sau ca şi cum această problemă ar putea fi analizată separat în raport cu
atribuţiile autorităţilor administraţiei publice centrale2.
Administraţia Statului din România a cunoscut o modificare importantă din
punct de vedere organic şi funcţional . Serviciilor tradiţionale ce ţin de suveranitatea
proprie a unui stat minimalist, de tip liberal ( servicii de justiţie , Interne , Apărare , controlul
pieţelor şi al monedei, Relaţii externe ) li s-au adăugat altele ce ţin de statul Bunăstării , statul
prestator de servicii educaţionale, culturale, sanitare, precum şi altele determinate de
schimbările şi complexitatea de ordin economic şi tehnologic, dar şi de noile nevoi apărute la
nivelul societăţii precum cea de protecţie a mediului înconjurător.
Numărul ministerelor şi atribuţiile fiecărui membru al Guvernului variază
frecvent, inclusiv cu ocazia remanierilor guvernamentale3. Acest aspect riscă să antreneze
o instabilitate considerabilă a structurilor administrative , în măsura în care fiecare
schimbare de guvern sau, mai rău, orice remaniere guvernamentală ar urma să se
materializeze prin crearea sau suprimarea de servicii. Dimpotrivă, limitarea rigidă a
numărului ministerelor ar provoca, la rândul ei, o serie de inconveniente de ordin politic, mai

1
A. Iorgovan - Tratat de drept administrativ , vol. I , Introducere . Organizarea administrativă . Funcţia publică ,
ed. a IV-a , Ed. All Beck , Bucureşti , 2005 , p.443
2
J .Ziller – Administrations comparee . Les systemes politico-administratifs de l’Europe des Douze , Editions
Montchrestien , Paris , 1993 , op. cit , p. 324
3
ibidem , p.136
ales în ţările în care guvernarea se sprijină pe coaliţii de partide şi unde dozajul în repartiţia
portofoliilor ministeriale constituie un element cheie al formării coaliţiilor. 4 Excepţie fac doar
unele ţări , în care referiri la numărul de ministere apar în Constituţie.
În România, preşedintele este cel care numeşte Guvernul pe baza votului de încredere
acordat de către Parlament. În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului,
preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai
Guvernului, iar dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia
politică a Guvernului, preşedintele României va putea revoca şi numi pe unii membrii ai
Executivului numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-
ministru.

1.3.1. Ministerele

1.3.1.1 Rol, clasificare , organizare

Locul şi rolul ministerelor. Ministerele reprezintă o categorie distinctă în cadrul


sistemului autorităţilor administraţiei publice având rolul de a realiza politica
guvernamentală în domeniile şi sectoarele de activitate ale acestora pe întreg teritoriul
ţării.
Ele constituie o verigă importantă subordonată direct Guvernului şi au două elemente
caracteristice:
▪ competenţa materială - specială;
▪ competenţa teritorială - naţională .
Ministerele sunt persoane juridice de drept public , au sediul in Municipiul
Bucurestii si sunt conduse de ministru.

 Funcțiile ministerelor .
Ministerele îndeplinesc următoarele funcții :
• funcții principale :
a) funcția de strategie, prin care se asigură aplicarea politicilor și strategiilor
Guvernului în domeniul de competență, precum și a propriilor strategii și
politici , coordonate cu politica Guvernului;
b) funcția de reglementare în domeniul de competență , cu respectarea
ierarhiei actelor normative ;
c) funcția de control și monitorizare a domeniului de competență , exercitată
asupra persoanelor fizice sau juridice sau autorităților publice care intră sfera
de reglementare a domeniului de specializare, în limitele competențelor legale
d) alte funcții specifice domeniului lor de activitate stabilite prin actele
normative de organizare și funcționare ale acestora.

4
Dana Apostol Tofan – Instituţii administrative europene , Editura C.H. Beck , Bucureşti , 2006, p.94
 •  Clasificarea ministerelor. În raport cu natura sarcinilor ce le revin, ministerele5
se grupează în trei categorii:
• ministere cu activitate economică ( Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
Ministerul Economiei , Energiei şi Mediului de afaceri, Ministerul Finanţelor Publice ,
• Ministerul Transporturilor , Infrastructurii si Comunicaţiilor , Ministerul mediului ,
apelor si padurilor , Ministerul lucrarilor publice, dezvoltarii si administratiei publice ,
Ministerul fondurilor europene , etc.);
• ministere cu activitate administrativă şi de apărare a ordinii de drept (Ministerul
Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor interne, Ministerul Afacerilor Externe,
Ministerul Justiţiei etc.)
• ministere cu activitate socio-culturală, sanitara şi ştiinţifică (Ministerul muncii si
protectiei sociale, Ministerul Educaţiei si Cercetării, Ministerul Tineretului şi
Sportului, Ministerul Culturii , Ministerul Sănătăţii etc.)
 Organizarea ministerelor. Ministerele se aprobă de către Parlament. Primul-
ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea,
desfiinţarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere. Acest proces are un
puternic fundament politico-administrativ.
Organizarea ministerelor este stabilită prin legi proprii (Ministerul Apărării
Naţionale) sau prin hotărâri ale Guvernului (în celelalte cazuri).

Din punct de vedere strict politic, trebuie să observăm faptul că restructurarea

ministerială poate să apară în mod automat ca urmare a unei schimbări în compoziţia
Guvernului , atât din punct de vedere cantitativ , cât şi din punctul de vedere calitativ şi al
personalului , şi că aceste modificări pot să indice un interes mai mare sau mai mic al
partidelor politice pentru anumite tipuri de activităţi. Această ultimă chestiune nu este
neimportantă, iar aşa cum arăta un autor <administraţia este structura care leagă puterea
politică de societate şi contribuie la legitimarea sa în faţa cetăţenilor, şi ca urmare trebuie să
răspundă complexităţii ţesutului social reproducând conflictele, contradicţiile, problemele şi
speranţele acestuia şi aducând soluţii>6.
Din punct de vedere administrativ, trebuie să recunoaştem că delimitarea funcţiilor
între ministere nu este foarte strictă. Exceptând ministerele , cu o puternică tradiţie şi care
deţin aparate centrale puternice şi mari contingente de angajaţi ( de exemplu: Ministerul de
Interne , Justiţie , Educaţiei) , cât şi arii de activitate bine definite, restul sectoarelor de
activitate se caracterizează printr-o mai slabă cristalizare organică şi care urmare sunt supuse
unor mai mari constrângeri politice şi sociale. Pe de altă parte, toate aceste schimbări au ca
efect apariţia, dispariţia, întărirea sau slăbirea unor organe cu competenţă generală ale
ministerelor ( secretariate generale , şefi de personal, servicii financiare , etc.) , dar şi efecte
în ceea ce priveşte repartiţia puterii între corpurile sau tipurile de funcţionari afectaţi de
aceste modificări ( în termeni de carieră , salariu , proiecţie socială sau politică).

5
În Anexa 2 am prezentat lista actuală a Guvernului şi site-urile ministerelor pe rubrici şi domenii de interes.
6
Jorge Crespo Gonzales – La administracion del nivel nacional de Gobierno în Administraciones publicas
espanolas, Mc Graw Hill, 2002, pg.96
 Există însă şi alte probleme politico-administrative care ţin de restructurările
ministeriale , şi care nu au neapărat o logică tehnică şi obiectivă, precum7 :
- problemele repartiţiei posturilor în cadrul Guvernului între
diferitele fracţiuni sau partide aflate la putere, fenomen ce se intensifică în cazul
guvernelor de coaliţie, unde trebuie să se negocieze nu numai cu clientela internă proprie
partidului , dar şi cu asociaţii guvernului .
- interesele corpurilor de funcţionari sau sindicatelor angajaţilor
publici , care deseori opun rezistenţă oricăror modificări care le-ar putea afecta aceste
interese, aceştia fiind deseori la originea eşecului unor tentative de reformă a administraţiei
publice .
- raţionalitatea administrativă, conform căreia buna gestiune se
potriveşte puţin cu enormele structuri incontrolabile ; acesta face ca atunci când o arie
creşte exagerat în complexitate, buget şi număr de personal, aceasta în final este
secţionată în mai multe . Pe de altă parte nu este bine nici să se disperseze în mai multe
ministere probleme care au o mare legătură unele cu altele , nu numai din motive de
coordonare tehnică , dar şi din motive ce ţin de cultura diferită de înţelegere a temelor de către
cei care sunt însărcinaţi cu gestiunea lor .
- proiecţia socială a ministerului şi capacitatea de mobilizare a
clientelei ministeriale. Departamentele din ministere nu sunt doar structuri formale
însărcinate cu prestarea unor servicii, ci totodată , ele realizează o comunicare ascendentă şi
descendentă dintre societate şi puterea politică, iar o modificare sau suprimare a acestora
semnifică pur şi simplu o afectare a zonelor de acces ale clientelei ministeriale către puterea
politică.
Spre exemplu în anul 2002, s-a produs o profundă restructurare a organizării
ministeriale . Astfel , dacă în perioada 2000-2002 , existau un număr de 20 de ministere ,
numărul acestora s-a redus semnificativ în perioada 2002-2004, reducându-se la 14.

Tabelul .2.3 Comparaţie între organizarea ministerelor în 2000, 2002, 2008

2000 2002 2008

7
Ibidem , op.cit , pag. 97
1.Ministerul Afacerilor externe
2. Ministerul Integrării Europene
3. Ministerul Finanţelor publice
4. Ministerul Justiţiei
5. Ministerul Apărării Naţionale
6. Ministerul de Interne
7.Min. Dezvoltării şi Prognozei
8.Min. Muncii şi Solidarităţii
Sociale
9.Min. Industriei şi Resurselor
10.Min. Agriculturii, Alimentaţiei
şi Pădurilor
11.Min. Apelor şi Protecţiei
mediului
12. Min. Lucrărilor publice ,
Transporturilor şi Locuinţei
13. Ministerul Turismului
14.Min. Intreprinderilor Mici şi
Mijlocii
15.Ministerul Educaţiei şi
Cercetării
16.Ministerul Culturii şi Cultelor
17. Min. Sănătăţii şi Familiei
18. Min. Tineretului şi Sportului
19. Ministerul Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiilor
20.Min. Administraţiei Publice
1.Ministerul Afacerilor Externe
2.Ministerul Integrării Europene
3.Ministerul Finanţelor publice
4.Ministerul Justiţiei
5.Ministerul Apărării Naţionale
6.Ministerul Administraţiei şi
Internelor
7. Min. Muncii, Solidarităţii
sociale şi Familiei
8. Min. Economiei şi Comerţului
9. Min. Agriculturii , Pădurilor ,
Apelor şi Mediului
10.Ministerul Transporturilor ,
Construcţiilor şi Turismului
11.Ministerul Educaţiei
Cercetării şi Tineretului
12.Min. Culturii şi Cultelor
13. Ministerul Sănătăţii
14. Ministerul Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiilor
1.Ministerul Afacerilor Externe
2. Min. Economiei şi finanţelor
3.Ministerul Justiţiei
4. Ministerul Apărării
5. Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative
6. Ministerul Dezvoltării ,
Lucrărilor Publice şi Locuinţelor
7. Ministerul Muncii, Familiei şi
Egalităţii de Şanse
8. Ministerul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale
9. Ministerul Transporturilor
10. Ministerul Educaţiei ,
, Cercetării şi Tineretului
11. Ministerul Culturii şi Cultelor
12. Ministerul Sănătăţii publice
13. Ministerul Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiilor
14. Min. pentru Întreprinderi Mici
şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi
Profesii Liberale

Sursa : Guvernul Romaniei

Atribuţiile ministerelor. Atribuţiile exercitate de către ministere se grupează în


două categorii:
• atribuţii comune tuturor ministerelor;
• atribuţii proprii, specifice fiecărui minister.

➢ Atribuţiile comune derivă, în principal, din rolul şi locul pe care îl au toate

ministerele în sistemul autorităţilor administraţiei publice, ca autorităţi subordonate nemijlocit
Guvernului. Ele pot fi grupate în:
• atribuţii referitoare la organizarea executării legilor şi ordonanţelor Guvernului;
• atribuţii din domeniul activităţilor economice şi sociale;
• atribuţii privind realizarea politicii externe;
• atribuţii privind formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului,
dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniul propriu de activitate etc.

➢ Atribuţiile specifice sunt determinate de sfera de activitate coordonată şi condusă

de fiecare minister în parte.
 1.3.1.2. Conducerea ministerelor

Conducerea ministerelor se exercită de către miniştri.

Rolul ministrilor – exercita conducerea ministerului si il reprezinta în raporturile cu

celelalte autorități publice , cu persoanele juridice și fizice din țară și străinătate , precum și în
justitie

 Responsabilitatea miniştrilor.
În toate statele Uniunii Europene , ministrul este cel responsabil de organizarea şi de
gestiunea internă a departamentului său ministerial, cu condiţia aplicării reglementărilor
generale în domeniul funcţiei publice şi a contabilităţii publice8 .
În România, Ministrul răspunde de întreaga activitate a ministerului în faţa
Guvernului, iar în calitate de membru al acestuia, răspunde în faţa Parlamentului, solidar
cu ceilalţi membri ai Guvernului. El are deci o dublă responsabilitate, şi anume:
▪ faţă de organul puterii legislative, care derivă din faptul că miniştrii sunt învestiţi
în funcţie de către Parlament;
▪ faţă de Guvern, care derivă din rolul pe care îl are Guvernul în exercitarea
administraţiei publice pe întreg teritoriul ţării şi în toate domeniile şi sectoarele de
activitate.

Atribuţii. Miniştrii îndeplinesc, în domeniul lor de activitate, următoarele atribuţii


principale:
a) organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi
hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu
respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale ;
b) elaborează şi avizează proiecte de lege, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, în
condiţiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern;
c) elaborează și aplică strategia proprie a ministerului, integrată celei de dezvoltare
economico-socială a Guvernului;
d) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le
înaintează Guvernului;
e) urmăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului, în baza
bugetului aprobat;
f) reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale şi
dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi
cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate;
g) iniţiază şi negociază, din împuternicirea preşedintelui României sau a Guvernului,
încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propun
întocmirea formelor de aderare la cele existente, în domeniul său de activitate

8
J .Ziller - op.cit.317
 h) urmăresc şi controlează aplicarea acestor convenţii și acordurilor
internaționale la care România este parte și ia măsuri pentru realizarea
condițiilor în vederea integrării în alte organisme internaționale;
i) coordonează şi urmăresc elaborarea şi implementarea de politici şi strategii în
domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului;
j) avizează înfiinţarea organismelor neguvernamentale şi cooperează cu acestea în
realizarea scopului pentru care au fost create;
k) colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea
pregătirii profesionale a personalului din sistemul lor.

Rolul ministrilor
Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu Guvernul, cu celelalte ministere şi
autorităţi ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu
organizaţiile neguvernamentale ale acestora, cu instituţii publice de specialitate, precum şi cu
alte persoane juridice şi fizice.
Ca ordonator principal de credite, el dispune de mijloacele materiale şi fondurile
băneşti încredinţate ministerului.
Ministrul conduce aparatul propriu al ministerului , stabilit prin hotărâre a Guvernului
, numește și eliberează din funcție personalul acestuia.
Guvernul poate dispune, în condițiile legii, modificări în organizarea și funcționarea
ministerelor, precum și transferul unor activități de la un minister la altul ori la organe de
specialitate din subordinea Guvernului sau a ministerelor.

 Miniştrii sunt ajutaţi în munca lor de următoarele organe de conducere:

• secretari şi subsecretari de stat, care sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin
decizii ale primului-ministru;
• secretarul general şi secretarii generali adjuncţi care sunt înalţi funcţionari
publici, numiţi prin concurs sau prin examen, pe criterii de profesionalism, în
condiţiile legii;
• Colegiul ministerial sau, în cazul Ministerului Apărării Naţionale, Consiliul
Militar Suprem, ca organ consultativ. El se întruneşte o dată pe lună sau ori de
câte ori este necesar. Şedinţele sunt prezidate de către ministru. În cadrul acestora
se dezbat probleme importante privind activitatea ministerului.
Cabinetul demnitarului9 este compus din directorul cabinetului, asistentul de cabinet,
consilierul personal, secretarul personal, curierul personal10. Numărul acestora depinde de
funcţia pe care o deţine demnitarul în cauză. În principiu , cabinetul ministerial este un organ de
sprijin şi consiliere care depinde direct de ministru, fără a se afla pe linia ierarhică a ministerului

9
În Franţa , Cabinetul ministrului îndeplineşte două funcţii suplimentare şi anume : o funcţie de coordonare
generală a serviciilor şi a politicii ministerului , asigurată de către directorul de cabinet al ministrului , şi
respectiv , o funcţie mai rar întâlnită în alte sisteme europene , constând în urmărirea sistematică a dosarelor
rezolvate de diferitele birouri , într-o manieră care-i să-i permită ministrului să dispună de o analiză neutră în
raport cu cea a serviciului din minister , pentru fiecare din aceste dosare.( J. Ziller , op. cit. , p.325)
10
În Franţa , în componenţa cabinetului ministerial intră şi un şef de cabinet , ce dispune de anumite atribuţii de
secretariat , precum organizarea ceremoniilor oficiale şi urmărirea afacerilor din circumscripţia ministrului , în
schimb în alte ţări sau la nivelul Comisiei europene , termenul de şef de cabinet corespunde ,mai mult sau mai
puţin , directorului de cabinet din Franţa.( Dana Apostol Tofan , 2006, op.cit .103)
şi care, în mod formal, nu conduce nici o instanţă administrativă, existând însă şi cazuri în care
el se implică direct în rezolvarea unor dosare aparţinând unor servicii ministeriale.
Personalul din cadrul cabinetului demnitarului este numit sau eliberat din funcţii
numai la propunerea demnitarului în subordinea căruia funcţionează, funcţiile fiind exceptate
de la regula ocupării prin concurs sau examen. Contractul de muncă al acestor persoane se
încheie pe o perioadă determinată de patru ani.

Actele miniştrilor. În exercitarea conducerii ministerului, ministrul emite ordine


și instrucţiuni cu caracter normativ si individual.
Instrucţiunile stabilesc regulile generale de conduită pentru organele şi unităţile
subordonate.
Ordinele sunt acte juridice prin care se rezolvă anumite probleme concrete, ele nu au
caracter normativ, fiind acte de aplicare a unor acte normative.
• Prin ordine se pot aproba norme metodologice , regulamente sa alte categorii de
reglementări care sunt parte componenta a ordinului prin care se aproba.

Actele administrative cu caracter normativ, neclasificate , potrivit legii, emise de

ministru se publica in Monitorul Oficial , Partea I

1.3.1.3. Aparatul propriu al ministerului

 Aparatul propriu al ministerului este o structură organizatorică fără personalitate

juridică care poate cuprinde, în funcţie de importanţa, volumul, complexitatea şi specificul
activităţii desfăşurate, următoarele compartimente:
• Direcţiile generale se pot organiza pentru delimitarea unui grup de activităţi ce
reprezintă un domeniu sau un sector de activitate.
• Direcţiile cuprind mai multe servicii sau birouri care desfăşoară activităţi ce necesită o
coordonare.
• Serviciile pot funcţiona fie independent, fie în cadrul unei direcţii.
• Birourile se organizează pentru îndeplinirea unor activităţi omogene sau pentru mai
multe activităţi complementare, pentru care se cere o conducere unitară.
Structura organizatorică şi atribuţiile principale ce revin fiecărei verigi componente
din cadrul ministerului, precum şi stabilirea unităţilor din subordinea ministerului se stabilesc
prin actul normativ de organizare şi funcţionare a ministerului aprobat de către Guvern.

 Personalul din cadrul aparatului propriu al ministerului11 se compune din următoarele

categorii:
• personal de conducere – demnitarii : ministrul , secretarii de stat şi sub-secretarii
de stat;
• personal de conducere de specialitate - înalţi funcţionari publici şi funcţionari
publici de conducere ;

11
Personalul din aparatul propriu al ministerelor care are calitatea de funcţionar public se bucură de toate
drepturile şi obligaţiile prevăzute în Legea privind statutul funcţionarului public.
 • personal de execuţie administrativ - funcţionari publici de execuţie;
• personal de deservire - personal contractual.
Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului se fac prin ordin al ministrului.

 Secretarul general al ministerului

Potrivit unui autor francez, acolo unde există, el este , în general un personaj foarte
puternic . Fie el beneficiază de o stabilitate şi de o experienţă ce îi conferă o importanţă
considerabilă ( ca de exemplu, Secretarul permanent12 din Marea Britanie ). Secretarul
general poate deveni tot atât de influent ca şi ministrul, motiv pentru care Franţa a eliminat
încetul cu încetul această funcţie, ca reprezentând un simbol al puterii birocratice13 .
În România, Secretarul general al ministerului face parte din categoria înalţilor
funcţionari publici, dar rolul său este pe departe de cel al omologilor săi din celelalte ţări
europene. O lungă perioadă de timp această funcţie a fost puternic politizată, iar atribuţiile
sale se limitează la simpla coordonarea a compartimentelor cu caracter funcţional . El este
numit în funcţie în condiţiile legii, exclusiv pe criterii profesionale.
 Rol Acesta asigură stabilitatea funcționării ministerului, continuitatea conducerii
și realizarea legăturilor funcționale între structurile ministerului , precum și cu
celelalte autorități și organe ale administrației publice.

Principalele atribuţii şi responsabilităţi ale secretarului general sunt următoarele:

a) coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter
funcţional din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă dintre ministru şi
conducătorii tuturor compartimentelor din minister şi unităţile subordonate;
b) primeşte şi transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative
iniţiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la alţi iniţiatori;
c) urmăreste și gestionează procedurile de avizare , aprobare și publicare , după caz,
ale actelor normative aprobate de Guvern, care a fost inițiate de minister;
d) monitorizează şi controlează elaborarea raportărilor periodice, prevăzute de
reglementările în vigoare în sarcina ministerului;
e) monitorizeză implementarea politicilor de personal şi principiile pivind
managementul de personal din cadrul instituției.
f) Îndeplinește alte atribuții stabilite prin R.O.F. ori încredințate de ministru.

În realizarea acestor atribuţii secretarul general poate fi ajutat de unul sau mai mulţi
secretari generali adjuncţi, care sunt înalţi funcţionari publici, numiţi prin concurs sau prin
examen, pe criterii de profesionalism, în condiţiile legii.

12
În sistemul britanic , Secretarul permanent este plasat la cel mai înalt nivel al administraţiei , iar remuneraţia
sa foarte ridicată o depăşeşte adesea pe cea ministrului . Atribuţiile sale fac din el personajul cheie al ministerului
, fiind consilierul şi colaboratorul cel mai apropiat al ministrului.( Ch. Debbasch, Science administrative , ed. A
V-a , Dalloz , Paris , 1989, p.192 )
13
Yves Meny – Politique comparee , Editions Montchrestien , Paris , 1991 , p.331
 1.3.1.5 Disfuncţionalităţi ale structurilor administrative ministeriale

Din păcate structurile organizatorice ale ministerelor actuale prezintă anumite

disfuncţionalităţi care afectează eficienţa şi eficacitatea gestiunii acestora. În principiu, aceste
structuri au fost gândite mai mult pentru funcţii clasice de control administrativ , decât pentru
dezvoltarea unor politici de prestare de servicii , care necesită o organizare de tip mai
executiv. Disfuncţiile cele mai des întâlnite ale acestor structuri administrative sunt :
➢ lungimea excesivă a acestor structuri, mai ales pe verticală , care determină o
mare distanţă între unităţile de conducere strategică şi cele de execuţie ; există multe verigi
intermediare : de la posturi cu caracter politic , trecând prin departamente , direcţii generale şi
direcţii , servicii , birouri , la care se adaugă structurile ministeriale aflate în teritoriu. Aceasta
poate conduce la lentoare şi rigiditate în gestiunea diferitelor programe şi servicii.
➢ fragmentarea excesivă pe orizontală , sectorială este specifică în general
organizaţiilor publice de mari dimensiuni. Excesiva divizare în arii şi sectoare de competenţe ,
denumită şi modelul ministerial , poate determina la o pierdere a viziunii integrate a diferitelor
scopuri ale gestiunii. Fragmentarea sectorială presupune potenţarea tensiunilor centrifuge ce
derivă dintr-o viziune care se limitează protejarea diferitelor teritorii administrative : fiecare
unitate se limitează la a-şi urmării propriile sale obiective fără să se preocupe de obiectivele
generale ale organizaţiei. Astfel de circumstanţe afectează definirea şi implementarea unor
programe integrate , atât de necesare pentru administraţia publică.
➢ densitatea mare a structurilor administrative, densitatea organică care este
legată de numărul mare de posturi de conducere aflate în structura administrativă, fără a fi
neapărat necesare din punct de vedere obiectiv. Densitatea posturilor de conducere depinde ,
în mare măsură, tipul de competenţe şi funcţiuni care vor fi dezvoltate de fiecare arie de
gestiune. Domenii de gestiune cu caracter mai administrativ necesită o mai mare densitate a
posturilor de conducere , în timp ce domenii de gestiune dedicate prestării de servicii pot
prezenta o mai mică densitate organizatorică ( de exemplu educaţia , afacerile sociale).
Fragmentarea competenţelor şi a politicilor transversale între diferitele ministere
şi în cadrul acestora, în diferite arii de gestiune ( secretari de stat , secretari generali) a
obligat administraţia generală a statului să creeze, pe de o parte numeroase comisii şi
comitete interministeriale , care sunt însărcinate cu coordonarea politicilor diferitelor
ministere în ceea ce priveşte probleme care le sunt comune, iar pe de altă parte se creează
comisii care sunt responsabile de coordonarea anumitor politici transversale cu caracter
interministerial.
Spre exemplu, începând cu 2005, în România, pentru a întări capacitatea
administrativă în ceea ce priveşte elaborarea, implementarea şi evaluarea politicilor publice,
au fost create un număr de 9 comitete interministeriale permanente . Astfel au fost constituite
următoarele consilii interministeriale permanente14, ca organisme cu rol consultativ, fără
personalitate juridică:

14
Conducerea consiliilor interministeriale este asigurată, după caz, de primul-ministru, miniştrii de stat, respectiv
miniştrii de resort.
Consiliile interministeriale se reunesc în şedinţe ordinare lunare sau, ori de câte ori este necesar, în
şedinţe extraordinare, la solicitarea oricărui membru. Fiecare membru al consiliului interministerial are dreptul
să introducă o problemă pe agenda întâlnirii ordinare sau extraordinare.
 - Consiliul interministerial pentru afaceri interne şi justiţie;
- Consiliul interministerial pentru relaţii externe şi afaceri europene;
- Consiliul interministerial pentru integrare europeană;
- Consiliul interministerial pentru probleme economice,politici fiscale şi comerciale,
piaţa internă, competitivitate,mediul de afaceri;
- Consiliul interministerial pentru administraţie şi funcţie publică, descentralizare,
comunităţi locale;
- Consiliul interministerial pentru afaceri sociale, sănătate, protecţia consumatorului;
- Consiliul interministerial pentru educaţie, cultură, cercetare, tineret, sport şi
minorităţi;
- Consiliul interministerial pentru agricultură, dezvoltare rurală şi mediu;
- Consiliul interministerial pentru dezvoltare regională ,infrastructură, amenajarea
teritoriului şi turism;
- Consiliul interministerial pentru situaţii de criză;
- Consiliul de planificare strategică.
Acestea îndeplinesc următoarele atribuţii principale:
-soluţionează problemele specifice din domeniile majore pe care le gestionează;
-asigură coerenţa fundamentării şi implementării politicilor guvernamentale din
domeniul respectiv;
- asigură comunicarea interministerială din domeniul respectiv, precum şi armonizarea
punctelor de vedere;
- formează grupuri de lucru interministeriale pentru soluţionarea problemelor
punctuale cu caracter multisectorial;
- propun constituirea, conform prevederilor legale, de comisii interministeriale pentru
gestionarea unei anume problematici;
- coordonează monitorizarea implementării politicilor promovate;
- elaborează rapoarte periodice;
- monitorizează activitatea comisiilor interministeriale şi a grupurilor de lucru din
subordine.
➢ ponderea excesivă a serviciilor cu caracter funcţional , care asigură
buna funcţionare a serviciilor care desfăşoară activitatea de bază ( de personal , finnaciar-
contabil , administrativ ). Aceasta poate conduce la disfuncţionalităţi precum excesiva
birocratizare a activităţilor, apariţia unor conflicte şi tensini între unităţile verticale şi unităţile
însărcinate cu gestiunea acestor servicii cu caracter funcţional, pierderea de către unităţile
verticale a capacităţii de decizie şi a autonomiei de gestiune în ceea ce priveşte activităţile
care le sunt proprii şi care sunt foarte condiţionate de către aceste servicii funcţionale.

Deciziile consiliilor interministeriale se iau în unanimitate. În cazul în care nu se ajunge la unanimitate

în luarea unei decizii, se vor propune alternative, decizia finală amânându-se pentru şedinţa următoare. Luarea
unei decizii nu poate fi amânată de mai mult de două ori, în caz contrar decizia finală urmând a fi luată în prima
şedinţă a Guvernului, pe baza alternativelor menţionate.
 1.3.2 Celelalte organe ale administraţiei publice centrale de
specialitate

1.3.2.1 Organele subordonate Guvernului sau ministerelor

Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate

în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.
Aceste organe ale administraţiei publice centrale de specialitate poartă diferite denumiri:
agenţii, instituţii, comisii, oficii, secretariate, birouri, departamente, comitete, administraţii sau
autorităţi.
Conducătorii acestor organe sunt secretari de stat şi au diferite titulaturi: preşedinţi,
directori generali, şefi de oficiu. Aceştia nu sunt membri ai Guvernului, ei sunt numiţi şi eliberaţi
din aceste funcţii prin decizia primului-ministru. Statutul lor juridic este asemănător cu cel al
conducătorilor compartimentelor din aparatul propriu al Guvernului – nu răspund nici juridic şi
nici politic ca miniştrii, dar sunt supuşi fluctuaţiilor politice, schimbărilor şi remanierilor
guvernamentale. Ei au competenţa de a emite ordine şi instrucţiuni.
Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi sunt stabilite prin hotărâri ale
Guvernului.

Institutii publice si Alte organe centrale de specialitate aflate sub coordonarea

Primului-ministru si sub finantarea SGG

• Exceptie : Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale,

instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea
Departamentului pentru Relaţii Interetnice, cu finanțare prin bugetul SGG.

www.ispmn.gov.ro

• Agenţia Naţională Anti-Doping, instituţie publică cu personalitate juridică, în

subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Secretariatul General al
Guvernului, cu finanțare prin bugetul SGG.

www.anad.gov.ro

• Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, instituţie publică cu

personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului
prin Secretariatul General al Guvernului, cu finanțare prin bugetul SGG.

www.anmcs.gov.ro

• Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, organ de specialitate al administraţiei publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-
ministrului prin Secretariatul General al Guvernului, cu finanțare prin bugetul SGG.

www.onjn.gov.ro
 • Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“,
instituţie publică cu personalitate juridică, în coordonarea prim-ministrului prin
Secretariatul General al Guvernului, cu finanțare prin bugetul SGG.

www.inshr-ew.ro

• Centrul Naţional de Cultură al Romilor Romano-Kher, instituţie publică cu

personalitate juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Romi, cu finanțare prin
bugetul SGG.

www.romanikultura.ro

• Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc,

instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea
prim-ministrului prin Secretariatul General al Guvernului, cu finanțare prin bugetul
SGG..

www.iiccmer.ro

• Laboratorul de Control Doping, instituţie publică cu personalitate juridică, în

subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Secretariatul General al
Guvernului, cu finanțare prin bugetul SGG.

www.lcd.gov.ro

• Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea

Neagră, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate
juridică, în subordinea Guvernului, cu finanțare prin bugetul SGG.

www.acropo.gov.ro

• Comisia Nationala de Strategie si Prognoza, organ de specialitate al administratiei

publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Secretariatului General al
Guvernului si coordonarea prim-ministrului, cu finanțare prin bugetul SGG.

www.cnp.ro

• Autoritatea Naţională pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din

România, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în
coordonarea prim-ministrului, cu finanțare prin bugetul SGG.

www.anfpisdr.gov.ro

Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale

coordonate de Prim-ministru, prin Cancelaria Prim-ministrului
 • Institutul Naţional de Statistică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale,
cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Prim-ministrului,
prin Cancelaria Prim-ministrului. www.insse.ro

• Agenţia Naţională pentru Romi, organ de specialitate al administraţiei publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Prim-
ministrului, prin Cancelaria Prim-ministrului.www.anr.gov.ro

• Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, organ de specialitate al administraţiei

publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea
Prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-ministrului.www.namr.ro

• Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, instituţie publică de interes

naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Prim-
ministrului, prin Cancelaria Prim-ministrului.www.cncan.gov.ro

• Secretariatul de Stat pentru Culte, organ de specialitate al administraţiei publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Prim-
ministrului, prin Cancelaria Prim-ministrului.www.culte.gov.ro

• Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și
în coordonarea Prim-ministrului. www.onpcsb.ro

Activităţile acestor instituţii şi organe de specialitate al administraţiei publice centrale

pot fi trecute, prin decizie a primului-ministru, în coordonarea miniştrilor de stat, a miniştrilor
sau miniştrilor delegaţi.

1.3.2.2 Autorităţile administrative autonome

Potrivit dispoziţiilor constituţionale, administraţia centrală de specialitate se realizează

nu numai de către ministere şi alte organe de specialitate din subordinea Guvernului şi a
ministerelor, ci şi de către „autorităţi administrative autonome“ .
Prin natura lor juridică şi a activităţilor pe care le desfăşoară, aceste autorităţi nu se pot
subordona Guvernului, ministerelor sau altor organe centrale. Ele se înfiinţează prin lege
organică, cum sunt: Consiliul Naţional al Cinematografiei, Consiliul Naţional al
Audiovizualului, Banca Naţională, Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii
Statului , Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare etc.
Este vorba despre un ansamblu eterogen de organizaţii, care dispun de o anumită
neutralitate respectată de sfera politică şi de partide pentru a-şi putea îndeplini misiunile care le-
au fost atribuite de o manieră independentă. Ele se disting însă de acele servicii administrative
aflate în slujba unor organe constituţionale ( denumite în literatura de specialitate drept
administraţie de sprijin sau de susţinere) care deţin o anumite neutralitate mai mare sau mai mică
faţă de Administraţia Statului , dar nu dispun de o adevărată neutralitate politică.15 În timp ce
administraţiile aflate în slujba unor organe Constituţionale ( Preşedintele, Parlamentul, Curtea
Constituţională , Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ) au o independenţă
recunoscută de către Constituţie, autorităţilor administrative autonome le este recunoscută
independenţa prin legi organice, care le definesc şi garantează această autonomie.
Aşadar , deşi este dificil să delimităm autorităţile administrative autonome, putem încerca
să le definim drept un ansamblu eterogen de organizaţii administrative aflate în cadrul puterii
executive , dar articulate mai mult sau mai puţin cu aceasta , cu scopul de a neutraliza din punct
de vedere politic anumite funcţii care realizau în sectoare mai sensibile de intervenţie publică şi
care, în mod tradiţional, erau îndeplinite printr-o mai slabă dependenţă faţă de Guvern.
Prin natura lor juridică şi a activităţilor specifice pe care le realizează, sunt autorităţi
administrative şi se află în raporturi juridice cu puterea legislativă – Parlamentul – şi cu cea
executivă – Guvernul.
Conducătorii acestor autorităţi publice autonome poartă denumirea de preşedinţi. În
exercitarea atribuţiilor ce le revin, ei pot emite ordine sau instrucţiuni.

15
Sala Arquer , J.M- Estado neutral. Contribucion al estudio de las Administraciones indepiendentes , Revista
Espanola de Derecho Administratvo, nr.42, 1984
 Capitolul 2

Ramificaţiile administraţiei statului

2.1 Administraţia teritorială de stat sau administraţia

periferică

Crearea administraţiilor de stat moderne , înainte chiar de a se traduce prin dezvoltarea

administraţiilor centrale , a avut drept consecinţă apariţia sistemelor de reprezentare a Statului
pe ansamblul teritoriului. Cu cât statul şi-a asumat direct o serie de activităţi productive sau
realizarea unor servicii , cu atât mai mult s-au dezvoltat servicii locale ale acestui stat 1. În cea
mai mare parte a ţărilor europene , la nivelul eşalonului local sau intermediar există un
reprezentant al statului , care exercită cel mai adesea funcţii de poliţie administrativă , de
administraţie generală şi de control al actelor autorităţilor locale.2
Constituţia României deşi nu foloseşte în mod explicit sintagma administraţie
teritorială de stat, include prevederi referitoare la reprezentantul statului în teritoriu , acestea
fiind stipulate în mod eronat la Secţiunea a-2-a Administraţia publică locală din cadrul
Capitolului V. De altfel până în 2004 , această greşeală persista şi în legislaţie , aceste
prevederi fiind incluse în Legea administraţiei publice locale.
În statele unitare, aşa cum este şi România , autonomia locală nu este perfectă, ea
exercitându-se în anumite limite ce decurg atât dintr-o determinare economică obiectivă , cât
şi din considerente de ordin politic. De aici decurge şi necesitatea existenţei la nivel teritorial
a unui reprezentant al statului , mai precis al Executivului, cu rolul de veghea asupra aplicării
legii de către autorităţile administraţiei publice locale , inclusiv ale comunităţilor autonome3 .
La nivel european există diferenţe de la o ţară la alta , atât sub aspectul competenţei ,
al mijloacelor de care dispune , dar şi al prestigiului de care se bucură acesta4 .
Aşa cum am arătat, deşi în legislaţia noastră, nu există această sintagmă de
Administraţie teritorială de stat, considerăm însă că ea ar trebui introdusă ,ea trebuind să
includă referiri la prefect şi instituţia prefecturii, serviciilor publice deconcentrate ale
ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate,
organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi Colegiul prefectural. Despre acestea
vom vorbi în continuare.

1
J. Ziller , op.cit., p.335
2
ibidem , , p.338
3
a se vedea Dana Apostol Tofan , 2006, p.111
4
J. Ziller , op. cit , p.338
 2.1.1 Serviciile deconcentrate

➢ Ministerele si celelalte organe de specialitate ale Administrației centrale pot avea in

subordine servicii deconcentrate5, ca structuri de specialitate in unitatile administrativ-
teritoriale.
➢ SP deconcentrate pot indeplini atributii de control , inspectie si monitorizare in
domeniul de specializare al ministerului de resort sau al organului de specialitate al
APC competent.
➢
➢ Infiintarea si desfiintarea lor , obiectul de activitate si competențele sunt stabilite prin
actul de infiintare a ministerului, respectiv al organului de specialitate al APC
competente in subordinea căruia se afla serviciul deconcentrat.

➢ Conducerea serviciilor publice deconcentrate ( modificat 2021)

➢ Ministerele de resort, respectiv celelalte organe de specialitate ale Administrației

centrale stabilesc organigrama , numărul de posturi și funcțiile de conducere pentru
serviciile deconcentrate din subordinea lor.
➢ Ele emit ordine și instrucțiuni obligatorii pentru serviciile din subordinea lor.

Prefectul conduce și coordonează serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale,
organizate la județului pentru asigurarea implementării măsurilor din programul de
guvernare și în situații care implică intervenția de urgență a organelor statale
➢ Ministerul de resort , respectiv organul de specialitate al administratiei publice
centrale competent și prefectul au obligația de a colabora în vederea exercitării
competențelor legale privind conducerea serviciilor deconcentrate din uat.
➢ Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt obligate să
comunice de îndată prefecţilor actele cu caracter normativ emise în domeniul de
activitate al serviciilor publice deconcentrate.

➢ Conducătorul serviciului public deconcentrat care deţine o funcţie publică de

conducere :
• este numit şi eliberat din funcţie prin ordin al ministrului de resort sau al
conducătorului organului de specialitate al administraţiei publice centrale
competent.
• Ordinul se comunică prefectului judeţului în care serviciul public deconcentrat
este organizat sau are sediul ori prefectului municipiului Bucureşti, după caz,
în termen de 10 zile de la intervenirea acestora.

5
Exemplu. Inspectoratele scolare judetene , inspectoratele judetene de politie , Directiile
judetene de sanatate publica , Directiile judetene ale Finantelor publice si ale controlului
financiar de stat– Administratiile finantelor publice ale o, m, sectoarelor Municipiului
Bucresti
 • are calitatea de angajat cu contract individual de muncă sau calitatea de
angajat cu contract de management încheiate în condiţiile legii îşi îndeplineşte
atribuţiile în condiţiile prevăzute în cuprinsul contractului încheiat.
• are calitatea de ordonator de credite

Conducătorul serviciului public deconcentrat emite decizii .

Atribuțiile Conducătorului serviciului public deconcentrat

2.1.2 Rolul instituţiei prefectului în contextul integrării europene

În contextul integrării României în Uniunea Europeana şi în vederea accelerării

procesului de reformă, s-a manifestat necesitatea modernizării şi eficientizării acţiunii
instituţiei prefectului, ca instrument de coordonare şi control aflat la dispoziţia Guvernului.
Modernizarea administraţiei publice la nivelul serviciilor deconcentrate presupune
îndeplinirea, în condiţii de eficienţă şi transparenţă, a obiectivelor si prerogativelor conferite
prefectului de Constituţie, precum şi crearea cadrului care să asigure prefectului instrumentele
necesare desfăşurării activităţii în condiţii optime.
Coerenţa activităţilor desfăşurate de către prefect condiţionează coeziunea serviciilor
deconcentrate şi unitatea de acţiune a Statului, implică utilizarea unor metode noi de gestiune
modernă a resurselor umane, cât şi mijloace tehnice şi financiare .
În realitate ne putem aştepta la un efect de boomerang asupra funcţiei prefectorale
care nu-şi mai poate asuma misiunea prevăzută în Constituţie fără ca aceasta să ţină seama de
propria schimbare şi adaptare la noile provocări. Instituţia prefectului poate fi considerată
drept “Casa Statului în teritoriu”. Ea trebuie sa devină un centru de asumare a
responsabilităţilor, pentru a traduce în termeni funcţionali principiul interministerialităţii la
nivel teritorial.
Dificultatea schimbărilor rezidă şi în decalajul între modul în care trebuie tratată
societatea de mâine, deja în formare, cu mentalităţile învechite şi lipsa de viziune în ceea ce
priveşte rolul instituţiei prefectului în respectarea autorităţii statului în teritoriului făra a aduce
prejudicii procesului de descentralizare.
Funcţia prefectorală trebuie să se adapteze unei triple mutaţii:
- cea de la amatorism la profesionalism;
- cea de la politică la arbitraj instituţional;
- cea de la politică la social.
Prefectul este un decident investit cu autoritate. El trebuie să răspundă la
evenimente, la apelul populaţiei, la ordinele Guvernului pentru a pune în practică programele
de reforme anunţate . A reacţiona este o obligaţie din partea acestuia, a avea iniţiative
înseamnă un mod de a preveni situaţii neplăcute. Adesea Prefectul este solicitat să intervină
pentru restabilirea circuitelor de responsabilitate la nivel local, el trebuie să fie un bun
comunicator. Comunicarea a devenit o datorie importantă pentru toate instituţiile statului.
Instituţia prefectului trebuie să demonstreze că dispune de un mecanism de ascultare a
nevoilor cetăţenilor şi să dezvolte în acelaşi timp un dialog imparţial şi obiectiv cu toţi actorii
de pe plan local şi central. Modul de comunicare al instituţiei prefectului comportă
caracteristici proprii, diferite de cele ale mediului politic sau ale mediului de afaceri.
Consolidarea procesului de descentralizare va permite reînnoirea profundă a rolului
prefectului, ceea ce presupune o altă manieră de exercitare a autorităţii statului.
Descentralizarea se bazează pe noi relaţii între aleşii locali şi reprezentanţii statului. Prefectul
este chemat să exerseze o dublă misiune, de control, într-un spirit de arbitraj şi de antrenare în
favoarea acţiunilor de solidaritate. Prefectul este cel care coordonează serviciile statului în
teritoriu, el trebuie să inventeze o nouă formă de autoritate asupra serviciilor deconcentrate,
bazată pe o coordonare colegială, pe obiective, în spiritul noilor misiuni ale instituţiilor
deconcentrate.
Interministerialitatea privită în corelaţie cu deconcentrarea inspiră o nouă schemă a
serviciilor statului în teritoriu. Acest nou tip de politică se dezvoltă pentru ansamblul
politicilor ministeriale.
Deschiderea asupra societăţii româneşti aflată în mutaţii profunde plasează
reprezentantul statului în prima linie a aspiraţiilor şi presiunilor cetăţenilor. Este o altă
modalitate de administrare, de apropriere de oameni. Prefectul trebuie să însoţească şi pe cei
mai buni către modernitate şi inovare dar, şi pe cei care au nevoie de solidaritate socială
(comunele mici în raport cu marile oraşe, micile întreprinderi în raport cu marile
întreprinderi). Imersiunea administraţiei în cadrul societăţii va avea ca efect apropierea
acesteia de cetăţean şi transformarea acestuia din administrat în client al administraţiei .
În acest efort de adaptare a funcţiei prefectorale nu putem să excludem dimensiunea
comunitară. În acest sens, deschiderea internaţională, lărgirea cooperărilor transfrontaliere
impun statului o altă modalitate de poziţionare în raport cu referinţele tradiţionale ale
colectivităţilor locale.
Dincolo de statutul şi atribuţiile funcţiei prefectorale, trebuie să luăm în considerare
dimensiunea misionară a funcţiei de prefect. Prezervarea omogenităţii şi a coerenţei acţiunii
statului la nivelul teritoriului justifică acţiunea prefectului asupra a trei axe de acţiune6:
1. Protecţia bazelor vitale ale societăţii:
2. Păstrarea coeziunii sociale la nivelul teritoriului naţional;
3. Modernizarea administraţiei.

Prefectul are ca sarcină principală apărarea intereselor naţionale. Uneori privit ca

un conservator, alteori ca promotor al modernizării, reprezentantul statului în teritoriu
veghează la condiţiile care permit cetaţenilor nu numai să traiască, ci în mod egal să trăiască
şi să reacţioneze împreună. Asigurarea continuităţii administraţiei la nivelul serviciilor
statutului în teritoriu face din acesta un garant al menţinerii unei anumite perspective, care se
află deasupra intereselor private, unor interese locale sau unor poziţii fracţionale si
categoriale.
Acesta trebuie totodată privit ca un gardian al ordinii şi securităţii. Trăind în
mijlocul oamenilor, el trebuie să vegheze la apariţia unor situaţii neprevăzute. Securitatea
internă este un concept mobilizator ce exprimă situaţia de armonie într-o societate cu regulile
sale şi cu comportamentul propriilor cetăţeni. În prezent, noţiunea de riscuri majore impune o
nouă provocare instituţiei prefectului, astfel: situaţiile legate de inundaţii, accidente
industriale, toate acestea fac din aceasta centrul de responsabiltate cel mai expus riscurilor
majore. Cu siguranţă intervenţia prefectului trebuie să se facă împreună cu cea a autorităţilor
locale .
Promotor al partenariatul, el trebuie să susţină iniţiativele publice şi private.
Prefectul trebuie să ajute mediul de afaceri şi să susţină eforturile de inovare şi dezvoltare.
Asigurarea solidarităţii reprezintă o altă misiune vitală a reprezentantului statului în teritoriu.
Statul este chemat să înlăture carenţele economiei productive care se bazează pe o competiţie
puternică ce elimină pe cei care nu au forţa financiară, morală sau fizică. Favorizarea
consensului impune existenţa unor convergenţe şi finalităţi comune pentru sprijinirea
interesului general. Reprezentantul statului in teritoriu este bine plasat, deasupra intereselor
partizane de grup. De exemplu, construcţia unei autostrăzi impune asigurarea unui minim de
6
Paul Bernard – Le prefet de la Republique : Le chene et l’olivier , Ed. Economica, 1992
consens între aleşi şi diferitele interese personale sau categoriale.Tot el, poate propune o
strategie de dezvoltare economică a zonei respective constituind pentru aceasta un comitet de
dezvoltare asociind la aceasta, primarii, consilierii locali şi judeţeni, grupările industriale,
cetăţenii şi grupurile de interese.
Controlul aplicării legilor şi normelor juridice evita anarhia şi are rolul de a atenua
dezechilibrele apărute ca urmare a neaplicării acestora sau a proastei administrări la nivel
local. Accelerarea şi consolidarea procesului de descentralizare impun crearea în paralel a
unui mecanism de control în concordanţă cu cerinţele unui proces democratic. Chiar dacă
prefectul nu dispune decât de puteri limitate în ceea ce priveşte controlul administrativ, el are
însă posibilitatea de a declanşa capacitatea de expertiză şi de inspecţie din partea ansamblului
aparatului de stat din teritoriu. Evaluarea politicilor publice nationale la nivel teritorial
trebuie să devină prelungirea normală şi indispensabilă a controlului conceput într-o manieră
constructivă şi indispensabilă. În acest sens, Prefectul este invitat sa găsească modalităţi de
îmbunătăţire a activităţii administraţiei depăşind simplul rol de constatare a verificărilor. El
este un instrument de regularizare a acţiunii publice, ce trebuie să facă faţă unei critici
permanente şi a realităţilor din teren. Cu toate acestea, cunoaştem faptul că regulile nu pot,
prin simpla lor respectare, să împiedice apariţia şi dezvoltarea unor tensiuni în societate.
Rolul de moderator al prefectului reprezintă un mijloc de a stapâni tensiunile
apărute, pe cât este posibil. Ea presupune punerea în practică a unor mijloace proprii de
demorsare a unor conflicte. Plasat la intersecţia mai multor curente de neînţelegeri sau chiar
tensiuni, Prefectul trebuie să posede o vocaţie naturală şi recunoscută pentru crearea unui
climat de toleranţă şi deschis ce garantează o bună regularizare a energiilor sociale. Obiectivul
trebuie să fie acela de a lăsa să se exprime forţele existente în prezenţa sa. Atunci când apar
conflicte, grija principală trebuie să fie eliminarea intoleranţelor apărute. De exemplu, situaţia
unui spital public este caracterizată de interese contradictorii, administraţia spitalului
urmăreşte asigurarea echilibrului bugetar; corpul medical caută să beneficieze de echipamente
tehnice moderne şi eficace; reprezentanţii sindicali caută să obţină cele mai bune condiţii de
muncă şi salarizare, primarul localităţii pe raza căreia se afla spitalul încearcă să se pună de
acord cu direcţia statului pentru a găsi echilibrele financiare, tehnice şi sociale necesare.
Soluţiile nu pot fi reuşite dacă cei cinci parteneri nu se regăsesc în jurul obiectivului lor
comun care este starea pacientului. Prefectul, responsabilul de politica de sănătate publică în
teritoriu poate juca acest rol esenţial în momentul examinării bugetului spitalului. În practica
modernă a reprezentanţilor statului în teritoriu pot fi folosite două mecanisme pentru crearea
unui climat de regularizare a intereselor în domeniu.Pe de o parte, apelarea la democraţia
aplicată iar, pe de altă parte, recunoaşterea interesului general, public sau colectiv.
În situaţia actuală, nu mai este posibil ca serviciile statutului în teritoriu să
impună, în mod unilateral, punerea în practică a politicilor publice naţionale. Legăturile cu
aleşii locali, cu asociaţiile şi grupările economice şi sociale reprezintă unul din mijloacele de
moderare aflate la dispoziţia prefectului.Însă acompanierea iniţiativelor nu trebuie să fie
tradată prin tentaţia de a recupera puterea de către reprezentantul statului în teritoriu. În mod
indirect, Prefectul va recupera pentru Stat, cu alte cuvinte pentru interesul general, rodul
acestui efort partajat de participare civică şi responsabilitate colectivă. Rolul de moderator al
prefectului impune însă şi o implicare puternică referitoare la efortul de comunicare al
acestuia faţă de toţi partenerii săi. Concertarea ca modalitate de acţiune a Prefectului este
menită să responsabilizeze participanţii la acţiunea publică şi să pregatească negocierea unor
soluţii rezonabile şi acceptabile pentru toate părţile implicate.
Misiunea Prefectului îşi gaseşte finalitatea în respectarea priorităţilor naţionale fixate
de către Guvern şi în redarea puterii către cetăţeni, ceea ce implică eforturi permanente de
adaptare şi modernizare a Statului. Modernizarea Statului are ca scop principal o mai bună
servire a cetăţenilor şi apropierea acestuia de nevoile reale ale populaţiei. Pentru aceasta este
nevoie de câteva din următoarele acţiuni:
1. Reînnoirea serviciului public. Contextul general se schimbă, iar problemele
publice se pun din ce în ce mai mult în termeni de transversalitate, de colaborare între diversi
actori însărcinaţi cu aceasta problemă. Un rol important în acest proces de înnoire a
serviciului public îl joacă pe lângă presiunile cetăţenilor, cele ale aleşilor sau ale asociaţiilor şi
funcţionarilor publici. Inovarea este un instrument util pentru asigurarea schimbărilor
necesare iar, funcţionarii publici sunt chemaţi să-l utilizeze. În acest mecanism, Prefectul are
locul său, el nu se mai poate comporta ca un moştenitor al unei administraţii tradiţionale sau
ca observator pasiv al schimbărilor din societate. El trebuie să devină un actor esenţial al
schimbărilor pentru crearea unui unui Stat care se doreşte a fi teritorial, modern şi deschis
parteneriatului.
2. Utilizarea managementului public. Unitatea de conducere ce condiţionează
coeziunea servicilor şi coerenţa acţiunii Statului implică utilizarea de metode noi de gestiune
modernă a resurselor umane şi de mijloace tehnice şi financiare. Autoritatea Prefectului faţă
de şefii serviciilor deconcentrate trebuie să se bazeze nu numai pe raporturi de subordonare
dar şi pe raporturi de colaborare în numele unor acţiuni de inter-ministerialitate în cadrul
polilor de competenţă.
3. Gestiunea optimă a resurselor bugetare şi a procedurilor; Prefectul ca
gestionar a resurselor publice este chemat să devină primul agent al creşterii eficacităţii
administraţiei statului în teritoriu. Deconcentrarea antrenează după sine creşterea exigenţei
controlului de gestiune. În acest spirit, Prefectului îi revine sarcina reorganizării aparatului
administrativ, reconceperea structurilor şi punerea în comun a mijloacelor. Faţă de cetăţeni
acesta are rolul de a lupta contra birocraţiei, cautând să simplifice procedurile administrative
şi să clarifice politicile guvernamentale. Această inginerie administrativă face să ia naştere un
anume tip de management prefectoral care trebuie să integreze funcţiile de conducere cu
funcţiile de partenariat.

Prefectul trebuie privit totodată ca un partener de antrenare pentru ceilalţi actori

implicaţi în procesul de gestionare a teritoriului într-o logică de cooperare faţă de
colectivităţile locale. Legea administraţiei publice locale dar şi Legea - cadru a
descentralizării creează premisele dezvoltării unor parteneriate la nivel local pentru punerea în
practică a diverselor politici publice naţionale. Prefectul trebuie să asigure arbitrajul între
colectivităţile locale şi să negocieze convenţiile sau contractele în care Statul este implicat.
Nu trebuie însă să uităm că şi aleşii locali, la rândul lor, trebuie să înţeleagă spiritul
descentralizării. După prima fază de luare în considerare a competenţelor transferate, aleşi
locali trebuie să-şi asume responsabilităţi în spaţiul comun al intereselor publice.

Toate aceste provocări cărora Prefectul trebuie să le facă faţă impun revalorizarea
corpului prefectoral odată cu profesionalizarea acestuia, ceea ce va necesita un program intens
de pregătire a celor care vor deveni primii prefecţi de cariera din România.

2.1.3. Prefectul judeţului şi al municipiului Bucureşti

 •În conformitate cu articolul 108 din Constituţia României, precum şi cu Legea nr.
340/12.07.2004 privind instituţia prefectului7, modificată prin OUG
nr.179/14.12.20058, OUG nr.4/27.01.2021 pt modificarea si completarea Codului adm
privind transformarea prefectilor si subprefectilor in demnitari ( MO nr. 117/ 3 feb
2021) Guvernul numeşte câte un prefect, ca reprezentant al său, în fiecare judeţ şi în
municipiul Bucureşti. El este ajutat de un subprefecţi, iar în municipiul Bucureşti
acesta este ajutat de doi subprefecţi 9.
La numirea în funcție, prefectul și subprefectul depun următorul jurământ în fața
Guvernului, respectiv a prim-ministrului sau a unui ministru desemnat, în limba română: «Jur
să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună-credință tot ceea ce stă în puterile și
priceperea mea pentru binele locuitorilor județului ………………/municipiului București. Așa să-
mi ajute Dumnezeu!»”.
2.1.2.1. Aspecte introductive
• Statutul prefectului și al subprefectului
•
• In perioada 2006-2020, prefecţii şi subprefecţii au făcut parte din categoria înalţilor
funcţionari publici10. Trebuie însă să subliniem faptul că anterior datei de 1 ianuarie
2006 , această funcţie a fost puternic politizată , profesionalizarea acestei funcţii fiind
unul dintre obiectivele strategiei de reformă a administraţiei publice. Deşi acest
obiectiv s-a realizat in mod legal, în realitate concursurile au rămas încă politizate, fapt
dovedit şi prin faptul că la fiecare schimbare a Guvernului determinată şi de
schimbarea compoziţiei politice a acestuia , are loc şi revocarea prefecţilor din
funcţiile pe care le-au ocupat prin concurs.
• Incepând din 2021 , funcția de prefect și subprefect a fost repolitizată în mod oficial, iar în
contrapondere a fost recreată funcția de secretar general al instituției prefectului, ca înalt funcționar
public și are rolul de a sprijini activitatea prefectului în exercitarea atribuțiilor prevăzute la
art. 255 din Codul administrativ (controlul de legalitate) și de a coordona structura de
specialitate prin care se realizează aceste atribuții.

La ora actuală, funcțiile de prefect și de subprefect sunt funcții de demnitate

publică.

7
Publicată în M.O. nr. 658/21.07.2004
8
Publicată în MO. Nr. 1142/16 dec.2005
9
OUG nr.179/14.12.2005 pentru modificarea legii instituţiei prefectului a mărit cu unul numărul de subprefecţi
numiţi la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti , prin transformarea funcţiei de secretar general al
prefecturii în funcţie de subprefect.
10
Iniţial Legea 340/12.07.2004 prevedea anumite condiţii10 pentru ocuparea funcţiei de prefect, respectiv de
subprefect, condiţii ce urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie 2006:
• vârsta de cel puţin 30 de ani pentru prefect, respectiv 27 de ani pentru subprefect;
• îndeplinirea condiţiilor specifice prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
• studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, şi o vechime în
specialitatea absolvită de 5 ani pentru prefect si 3 ani pentru subprefect;
• absolvirea unor programe de formare şi perfecţionare în administraţia publică, organizate, după
caz, de Institutul Naţional de Administraţie sau de alte instituţii specializate, din ţară sau din străinătate, ori a
dobândit titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe juridice sau administrative ori a exercitat cel puţin un mandat complet
de parlamentar. Aceste condiţii au fost însă abrogate.
 • Drepturile de natură salarială corespunzătoare funcțiilor de prefect și subprefect sunt
stabilite prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare

 Condiţii pentru ocuparea funcției de prefect și subprefect(2^ 1):

• a) este cetățean român și are domiciliul în țară;
• b) se bucură de exercițiul drepturilor electorale;
• c) are capacitate deplină de exercițiu;
• d) nu a suferit condamnări penale, cu excepția situației în care a intervenit
reabilitarea;
• e) are studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
f) a absolvit programe de formare specializată în vederea numirii într-o funcție de
prefect sau subprefect, organizate de Institutul Național de Administrație, în
condițiile legii.

• Condiția prevăzută la alin. (2^1) lit. f) se consideră îndeplinită în situația în care

persoana care poate fi numită în funcția de prefect sau subprefect a absolvit
programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice
corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, precum și dacă persoana a
ocupat cel puțin un mandat întreg funcția de senator sau deputat.(2^3)
• Prin excepție de la prevederile alin. (2^1) lit. f), poate fi numită în funcția de
prefect, respectiv de subprefect o persoană care nu a absolvit programele de formare
specializată, cu condiția ca în termen de maximum 1 an de la data emiterii actului
de numire în funcție să absolve un astfel de program.
• (2^4) La încetarea termenului de 1 an de la numire, persoana numită în funcția de
prefect, respectiv de subprefect în condițiile alin. (2^3) și care nu a absolvit
programul de formare specializată este eliberată de drept din funcția de demnitate
publică deținută.
• (2^5) Pe perioada exercitării funcției de prefect sau subprefect se suspendă
contractul de muncă, respectiv raportul de serviciu al acestuia, cu excepția
situațiilor prevăzute de lege.

 Activitatea prefectului se întemeiază pe principiile:

• legalităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii;
• transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public;
• eficienţei;
• responsabilităţii;
• orientării către cetăţean.

Incompatibilităţi11. Îndeplinirea funcţiei de prefect, respectiv de subprefect este

incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii:

11
Funcţiilor publice de prefect şi de subprefect nu le sunt aplicabile prevederile art. XVI alin. (4) din Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor
publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
 a) calitatea de deputat sau senator;
b) funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului
Bucureşti;
c) funcţia de consilier local sau consilier judeţean;
d) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop
comercial;
e) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator,
membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv
băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum
şi la instituţiile publice;
f) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau
asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la sub-punctul e);
g) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale
prevăzute la sub-punctul e);
h) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor
autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;
i) calitatea de comerciant persoană fizică;
j) calitatea de membru al unui grup de interes economic;
k) o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute
în acordurile şi convenţiile la care România este parte.

Prefecţii şi subprefecţii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al

cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.

• La numirea in functie , prefectul depune un jurământ in fata Guvernului , respectiv

a Primului -ministru si unui ministru desemnat (MAI).

 Drepturile şi îndatoririle prefecţilor şi subprefecţilor

▪ Prefecţii şi subprefecţii numiţi în funcţii în alt judeţ decât cel de domiciliu

beneficiază de o indemnizaţie de instalare egală cu 3 salarii, precum şi de locuinţă de
serviciu corespunzătoare, în condiţiile legii, în baza unui contract de închiriere12.
▪ Ca reprezentant al Guvernului, prefectului i se acordă onoruri militare, in
condiţiile stabilite prin regulamentele specifice , cu ocazia ceremoniilor organizate la nivelul
judeţului.
▪ Prefecţii şi subprefecţii nu au dreptul la grevă şi nu pot să înfiinţeze
organizaţii sindicale proprii.
▪ Aceştia au, de asemenea, obligaţia să informeze conducerea Ministerului
coordonator al instituției prefectului ori de câte ori călătoresc în afara judeţului.

12
În această situaţie, cheltuielile privind chiria locuinţei de serviciu, cele pentru transportul prefecţilor şi
subprefecţilor şi al familiilor acestora, la mutarea în localitatea în care îşi are sediul instituţia prefectului, şi cele
de instalare sunt suportate din bugetul instituţiei prefectului. Contractul de închiriere a locuinţei de serviciu
se încheie pe perioada exercitării funcţiei de prefect, respectiv de subprefect. La data încetării exercitării funcţiei
de prefect, respectiv de subprefect, contractul de închiriere încetează de drept.
 2.1.2.2. Rolul şi atribuţiile prefectului şi subprefecţilor

 Rolul prefectului

Constituţia României precizează trei dintre rolurile prefectului la nivel local , şi

anume :
- reprezentant al Guvernului în teritoriu;
- conduce serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi
ale administraţiei publice centrale de specialitate, organizate în unitățile administrativ
teritoriale.
- organ de tutelă administrativă, ce verifică legalitatea actelor administrative ale
autoritatilor administraței locale prevăzându-se în mod expres dreptul prefectului de a
ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de către Consiliul local ,
judeţean şi primar, considerate ilegale , ceea ce atrage după sine suspendarea de drept a
actelor respective.
- asigurarea conducerii comitetelor judetene pentru situatii de urgenta, rol adăugat de
Codul administrativ (2019) .
La rândul său, Legea instituţiei prefectului îi atribuie prefectului alte două roluri ,
care decurg însă din prevederile constituţionale :
▪ Prefectul este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local.
▪ În calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, prefectul asigură
legătura operativă dintre fiecare ministru, respectiv conducător al organului
administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului şi conducătorul
serviciului public deconcentrat din subordinea acestuia.

 Atribuţiile prefectului. Prefectul, ca reprezentant al Guvernului, îndeplineşte urmă-

toarele categorii de atribuţii principale:
• A) atributii privind asigurarea implementarii la nivel local a politicilor
guvernamentale si respectarii ordinii publice
• B) atributii in exercitarea rolului constitutional de conducere a serviciilor publice
deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale Administratiei Publice
centrale din unitatile administrativ-teritoriale
• C) Atributii privind verificarea legalitatii actelor administrative ale autoritatilor
locale si atacarea actelor adm. pe care le considera ilegale
• D) atributii de indrumare , la cererea autoritatilor adm.publice locale , privind
aplicarea normelor legale din sfera sa de competenta
• E) atributii in domeniul situatiilor de urgenta
• F) alte atributii
• G) atributii care pot fi delegate prefectului ( art.259 Cod adm)
A. Atribuţii privind asigurarea implementarii la nivel local a politicilor guvernamentale si
respectarea ordinii publice
• asigură monitorizarea aplicării unitare şi respectării Constituţiei, a legilor,
a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a celorlalte acte normative, la nivelul
judetului / respectiv a MB;
• analizează modul de indeplinire in judet, respectiv MB a obiectivelor cuprinse în
Programul de guvernare şi informeaza Guvernul, prin intermediul ministerului
coordonator al institutiei prefectului , cu privire la stadiul realizării acestora ;
▪ monitorizeaza activitatea de implementare în mod coerent si integrat in judet ,
resp MB, a politicilor promovate de catre ministere si celelalte autoritati ale APC
din subordinea Guvernului si informeaza Guvernul cu privire la stadiul realizarii lor
▪ asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, aducerea la îndeplinire, în
condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de pregătire pentru situaţii de urgenţă;
în situaţii de urgenţă sau de criză, autorităţile militare şi organele locale ale MAI au
obligaţia să informeze şi să sprijine prefectul pentru rezolvarea oricărei probleme care
pune în pericol ori afectează siguranţa populaţiei, a bunurilor, a valorilor şi a mediului
înconjurător.
▪ actioneaza pentru asigurarea climatului de pace sociala, mentinerea unei
comunicari permanente cu toate nivelurile institutionale si sociale, acordand o
atentie constanta prevenirii tensiunilor sociale;
▪ Verifică modul de aplicare a normelor legale care reglementeaza folosirea limbii
minorităţilor naţionale in raporturile dintre autoritatile locale şi serviciile publice
deconcentrate, pe de o parte si cetatenii apartinând minorităților naționale , pe de altă
parte, în unităţile administrativ-teritoriale în care aceştia au o pondere de peste
20% conform ultimului recensământ

B. Atributii in exercitarea rolului constitutional de conducere a serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale AP centrale din U.a.t

▪ Verifica modul in care serviciile deconcentrate ale ministerelor si ale altor organe
centrale isi indeplinesc atributiile de monitorizare si control in domeniul in care
activeaza
▪ Avizeaza proiectele bugetelor si situatiile financiare privind executia bugetara ale
SP deconcentrate si le transmite conducatorului institutiei ierarhic superioare SP
deconcentrat, aceste avize avand rol consultativ
▪ Poate propune ministrului, respectiv conducatorului organului APC (
conducatorului institutiei ierarhic superioare SP deconcentrat) cercetarea
disciplinara a conducatorului SP deconcentrat in cazul in care apreciaza ca acesta a
savârșit o abatere disciplinara , sau după caz poate sesiza direct comisia de disciplină
competentă
▪ Desemneaza prin ordin un reprezentant al institutiei prefectului in comisia de
concurs prin ocuparea postului de conducător al unui serviciu public
deconcentrat din judet
C. Atributii privind verificarea legalității
• verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului
local sau ale primarului.
• Prefectul poate ataca actele acestor autoritati atunci cand le considera ilegale, in
fata instantei de contencios administrativ , in conditiile legii contenciosului
administrativ ( Legea 554/2004)

D. Atributii de indrumare
• Primeste solicitari de indrumare transmise de autoritatile locale , si dupa caz,
consulta celelalte autoritati ale AP centrale in vederea emiterii unui punct de
vedere
• Emite puncte de vedere ca urmare a solicitarilor de indrumare primite de la
autoritatile locale
• Comunica solicitantului punctele de vedere emise

E. Atribuțiile privind coordonarea intervenției în caz de forță majoră sau în caz de

maximă urgență
• dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă,
măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora;
• utilizează, în calitate de şef al protecţiei civile, fondurile special alocate de la
bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză, în scopul
desfăşurării în bune condiţii a acestei activităţi;
• veghează la desfășurarea în bune condiții a intervențiilor și a altor activități
necesare restabilirii situației normale în plan local.

În cazuri care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru gestionarea

situațiilor de criză sau de urgență, prefectul poate solicita primarului sau preşedintelui
consiliului judeţean, respectiv Primarului General al MB convocarea, după caz, a unei
şedinţe extraordinare a CJ , a CGMB ori a consiliului local. ( cu 3 zile)
În situația declarării stării de alertă, în condițiile legii, pentru rezolvarea intereselor
locuitorilor unităţilor administrativ-teritoriale, prefectul poate solicita convocarea de îndată
a CJ , a CGMB ori a consiliului local,după caz. ( imediat)
În situaţii de urgenţă sau de criză, autorităţile militare şi organele locale ale
ministerului cu atribuții în domeniul afacerilor interne au obligaţia să informeze şi să
sprijine prefectul pentru rezolvarea oricărei probleme care pune în pericol ori afectează
siguranţa populaţiei, a bunurilor, a valorilor şi a mediului înconjurător.

F.Alte atributii
▪ Sprijină , la cerere, in limita competentei, autoritatile adm. publice locale pentru
evidentierea prioritatilor de dezvoltare economica teritoriala
▪ Sustine , la cerere, actiunile desfasurate de serviciile publice deconcentrate ,
respectiv de autoritatile AP locale, in domeniul afacerilor europene
• hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din
ţară şi din străinătate, în vederea promovării intereselor comune;
 • Indeplineste atributiile stabilite prin legi speciale in domeniul organizarii si
desfasurarii alegerilor locale, parlamentare, prezidentiale, alegerilor pentru
Parlamentul european , precum si a referendumurilor nationale ori locale
• Asigura desfasurarea in bune conditii a activitatii serviciilor publice comunitare
pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple, respectiv regim permise de
conducere si inmatriculare a autovehiculelor , precum si de eliberare a apostilei
pentru actele oficiale administrative
• Alte atributii prevazute de lege, precum si insarcinarile stabilite de Guvern

 Relaţiile prefectului cu conducătorii administraţiei centrale de specialitate

▪ Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din

subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile lor de
conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din
subordine precum13:
a) verificarea modului de utilizare a fondurilor publice alocate serviciilor publice
deconcentrate;
b) verificarea modului de realizare a obiectivelor cuprinse în strategiile sectoriale;
c) analizarea modului de realizare a acţiunilor cu caracter interministerial care au ca scop
creşterea calităţii serviciilor publice;
d) organizarea unor achiziţii publice prin programe comune mai multor servicii publice
deconcentrate din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti;
e) reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti, în cazul în care serviciile publice
deconcentrate din subordine nu pot fi mandatate;
f) alte atribuţii stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei ierarhic superioare
serviciului public deconcentrat.
La solicitarea Secretariatului General al Guvernului sau a Cancelariei Primului-
Ministru, după caz, prefectul asigură, prin consilierii juridici ai instituţiei prefectului,
reprezentarea Guvernului sau a primului-ministru în faţa instanţelor judecătoreşti.
In ceea ce priveste relatia cu serviciile deconcentrate, marjele de manevra ale prefectului
sunt limitate
- Este la latitudinea ministerelor si altor organe centrale de specialitate daca deleaga
unele din atributiile lor de conducere si control a serviciilor deconcentrate.
- Prefectul conduce si coordoneaza activitatea SP deconcentrate pentru asigurarea
implementarii masurilor din programul de guvernare si in situatii care implica
interventia urgenta a organelor statale in teritoriu.
- Ministerul de resort, respectiv organul APC competent si prefectul au obligatia de a
colabora .
- Principala modalitate prin care asigura conducerea serviciilor deconcentrate este
convocarea colegiului prefectural.

13
HG 460 din 5 aprilie 2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul si
instituţia prefectului , publicată în Monitorul Oficial nr. 363 din 26 aprilie 2006
 - Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt obligate să
comunice de îndată prefecţilor actele cu caracter normativ emise în domeniul de
activitate al serviciilor publice deconcentrate.
- Prefectul poate propune ministerelor si celorlalte organe ale Ap centrale masuri de
imbunatatire a activitatii SP deconcentrate , organizate in unitatile administrativ-
teritoriale.

Lista serviciilor publice deconcentrate se aprobă prin decizie a primului-ministru

şi se actualizează la propunerea ministrului MAI.
Prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte autorităţi ale administraţiei
publice centrale de specialitate măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii serviciilor publice
deconcentrate, organizate la nivelul judeţului.
Din comisia de concurs pentru ocuparea postului de conducător al unui serviciu
public deconcentrat face parte obligatoriu şi un reprezentant al instituţiei prefectului din
judeţul în care îşi are sediul serviciul public, desemnat prin ordin al prefectului, în condiţiile
legii.
Prefectul poate propune miniştrilor şi conducătorilor celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale organizate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale
sancţionarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate din subordinea acestora.
Cu toate acestea , putem afirma ca marjele de manevră ale prefectului pentru îndeplinirea
competenţei sale prevăzute de Constituţie , cea de conducere a serviciilor deconcentrate, sunt
relativ limitate.
▪ Conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe
ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului au obligaţia să
transmită prefectului proiectul de buget. După avizarea acestuia, prefectul
înaintează proiectul de buget conducătorului instituţiei ierarhic superioare
serviciului public deconcentrat.
▪ Situaţiile financiare privind execuţia bugetară, întocmite de serviciile publice
deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice
centrale din subordinea Guvernului, se transmit prefectului pentru avizare. După
avizare, prefectul înaintează situaţiile financiare conducătorului instituţiei
ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.

Avizele prefectului sunt însă consultative.

 Relaţiile prefectului cu autorităţile locale

Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi

preşedinţii consiliilor judeţene, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

▪ Prefectul verifica legalitatea actelor administrative ale autoritatilor AP locale ,

putand sa le atace in fata instantei de contencios administrativ
▪ Prefectul poate sesiza comisia de disciplină daca apreciaza, in urma unui control al
institutiei prefectului sau la sesizarea scrisa si motivata a unei autoritati sau institutii
 abilitate, ca secretarul al unei u.a.t a săvârșit o faptă care constituie abatere
disiplinara.

▪ Prefectul poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele

consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea
administrativ-teritorială şi poate sesiza organele competente în vederea stabilirii
măsurilor necesare, în condiţiile legii.
▪ Prefectul poate solicita primarului sau preşedintelui consiliului judeţean, după caz,
convocarea unei şedinţe extraordinare în cazuri care necesită adoptarea de măsuri
imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor,
catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea
ordinii şi liniştii publice.
▪ În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor
unităţilor administrativ-teritoriale, prefectul poate solicita convocarea de îndată a
consiliului local sau a consiliului judeţean.
▪ Pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin , prefectul poate solicita instituţiilor şi
autorităţilor administraţiei publice locale documentaţii, date şi informaţii , iar
acestea sunt obligate să i le furnizeze cu celeritate si in mod gratuit.
▪ prefectul poate emite puncte de vedere la solicitarile de indrumare transmise de
autoritatile locale
▪ Prefectul intocmeste lista cuprinzand alesii locali, lista care se comunica
ministerului competent in domeniul administrației publice si ministerului cu
atributii in domeniul afacerilor interne.

 Atribuţiile subprefecţilor

Subprefecţii îndeplinesc, în numele prefectului, atribuţii în domeniul conducerii serviciilor

publice deconcentrate, al conducerii operative a instituţiei prefectului, precum şi alte atribuţii
prevăzute de lege ori sarcini date de Ministerul Afacerilor Interne sau de către prefect.

Subprefecţii au următoarele atribuţii principale14:

1. cu privire la exercitarea, în numele prefectului, a conducerii serviciilor publice:

a) analizarea activităţii desfăşurate de serviciile publice deconcentrate, de serviciile
publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi de serviciile
publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor şi

14
Atribuţiile subprefectului sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului , în speţă Hotărârea Guvernului nr. 460 din
5 aprilie 2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul si instituţia prefectului ,
publicată în Monitorul Oficial nr. 363 din 26 aprilie 2006;
elaborarea de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii acestora, pe care le înaintează
prefectului;
b) examinarea, împreună cu conducătorii serviciilor publice deconcentrate şi cu
autorităţile administraţiei publice locale, a stadiului de execuţie a unor lucrări şi acţiuni
care se derulează în comun;
c) consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate cu privire la ordinele
prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, potrivit
legii;
d) asigurarea transmiterii ordinelor prefectului având ca obiect stabilirea de măsuri cu
caracter tehnic sau de specialitate către conducătorul instituţiei ierarhic superioare
serviciului public deconcentrat, prin grija personalului din cadrul instituţiei prefectului;
e) asigurarea examinării proiectelor bugetelor, precum şi a situaţiilor financiare privind
execuţia bugetară întocmite de serviciile publice deconcentrate, conform procedurii
stabilite, după caz, prin ordin al ministrului ori al conducătorului organului administraţiei
publice centrale organizat la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea emiterii
avizului prefectului;
f) întocmirea proiectului regulamentului de funcţionare a colegiului prefectural, cu
respectarea prevederilor regulamentului-cadru;
g) dispunerea măsurilor în vederea organizării şedinţelor colegiului prefectural, stabilirea,
după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, a ordinii de zi şi a listei
invitaţiilor, pe care le înaintează prefectului;
h) urmărirea modului de îndeplinire a hotărârilor luate în cadrul colegiului prefectural,
prin grija secretariatului colegiului prefectural, şi formularea de propuneri în cazul
nerespectării acestora, pe care le înaintează prefectului;
i) gestionarea şi urmărirea măsurilor dispuse de către prefect în calitate de preşedinte al
comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, precum şi a hotărârilor luate în cadrul
comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă;

2. cu privire la conducerea operativă a instituţiei prefectului:

a) asigurarea conducerii operative a instituţiei prefectului, cu excepţia cancelariei
prefectului;
b) elaborarea proiectului regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei
prefectului, pe care îl supune spre aprobare prefectului;
c) asigurarea elaborării proiectului ordinului prefectului privind înfiinţarea şi organizarea
oficiilor prefecturale şi transmiterea acestuia către Ministerul Administraţiei şi Internelor;
d) asigurarea transmiterii către persoanele interesate a ordinelor prefectului cu caracter
individual;
e) primirea, distribuirea corespondenţei şi urmărirea rezolvării acesteia în termenul legal;
f) elaborarea de studii şi rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, pe
care le prezintă prefectului;
g) asigurarea transmiterii ordinelor prefectului cu caracter normativ către Ministerul
Administraţiei şi Internelor, precum şi publicarea în monitorul oficial al judeţului ori al
municipiului Bucureşti, după caz;
h) îndrumarea metodologică a secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale şi ai
subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, cu excepţia secretarului general
al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti;
 i) gestionarea şi urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect cu privire la
realizarea sarcinilor rezultate din actele normative în vigoare;
j) stabilirea şi urmărirea modului de realizare a fluxului de informare-documentare în
domeniile de activitate specifice instituţiei prefectului;
k) înaintarea către prefect de propuneri cu privire la organizarea şi desfăşurarea circuitului
legal al lucrărilor, informarea documentară, primirea şi soluţionarea petiţiilor, precum şi la
arhivarea documentelor;
l) acordarea de consultanţă autorităţilor administraţiei publice locale privind proiectele
acordurilor de colaborare, cooperare, asociere, înfrăţire şi aderare, iniţiate de acestea;
m) verificarea documentaţiei şi aplicarea apostilei pe actele oficiale administrative
întocmite pe teritoriul României, care urmează să producă efecte juridice pe teritoriul unui
stat semnatar al Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor
oficiale străine15.
n) aprobarea eliberării de extrase sau copii de pe acte din arhiva instituţiei prefectului, cu
excepţia celor care conţin informaţii clasificate ca secrete de stat sau de serviciu;
o) asigurarea secretariatului comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate
privată asupra terenurilor, în calitate de secretar al comisiei judeţene;
p) exercitarea atribuţiilor rezultate ca urmare a aplicarii actelor normative cu caracter
reparatoriu şi convocarea în şedinţe lunare a comisiilor care au ca obiect punerea în
aplicare a acestor legi.

Atribuţiile prevăzute care revin fiecărui subprefect se stabilesc prin ordin al prefectului.

2.1.2.3. Actele prefectului

Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu caracter

normativ sau individual.
Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către secretarul general al instituției prefectului. În cazul în
care funcția publică de secretar general al instituției prefectului nu este ocupată prin niciuna dintre modalitățile
prevăzute de lege, contrasemnarea ordinelor prefectului se realizează de către conducătorul compartimentului
juridic din instituția prefectului”.
Ordinele care stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise
după consultarea conducătorului serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale
celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la
nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit competențelor proprii domeniilor de
activitate.
• Prefecţii sunt obligaţi să comunice aceste ordine emise conducătorului instituţiei
ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.
• Ordinele cu caracter normativ emise de prefect se publică, potrivit legii.
Ordinul prefectului devine executoriu:

15
adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999,
aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare;
 • numai după ce a fost adus la cunoştinţă publică în cazul dispoziţiilor normative. Ele
se aduc la cunoștiința publică ;
• de la data comunicării persoanei interesate, în cazul dispoziţiilor cu caracter
individual.
• Ordinele emise de catre prefect, in calitate de presedinte al Comitetului judetean
pentru situatii de urgenta, produc efecte juridice de la data aducerii lor la cunostiinta
publica si sunt executorii.
• Ordinele cu caracter normativ se comunica, de îndată Ministerului cu atributii în
domeniul de resort.
• Ministerul coordonator al institutiei prefectului poate propune Guvernului
anularea ordinelor emise de prefect, daca le consideră nelegale sau netemeinice, în
cazul în care acestea nu au produs efecte juridice și pot leza interesul public.

2.1.3 Instituţia prefectului

Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituţiei şi

altor legi se organizează şi funcţionează instituţia prefectului16, sub conducerea prefectului.
Instituţia prefectului17 este instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu
si buget propriu, care este organizată şi funcţionează în fiecare judeţ şi în municipiul
Bucureşti.
Capacitatea juridică de drept public a instituţiei prefectului se exercită în exclusivitate
de către prefect.
Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor civile ale instituţiei prefectului se
realizează de către prefect sau de către o persoana anume desemnată prin ordin al acestuia.
Activitatea instituţiei prefectului este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi din alte surse legal constituite.

Instituţia prefectului poate beneficia de programe cu finanţare internaţională.

2.1.3.1. Organizarea şi funcţionarea instituţiei prefectului

Structura organizatorică şi modul de funcţionare ale instituţiei prefectului se stabilesc

prin hotărâre a Guvernului. Structurile de specialitate ale instituţiei prefectului se pot
organiza, în condiţiile legii, prin ordin al prefectului, la nivel de direcţii, servicii şi birouri,
după caz, în funcţie de specificul fiecărei activităţi.

Personalul din cadrul instituţiei prefectului este format din funcţionari publici,
funcţionari publici cu statut special şi personal contractual. Numirea, respectiv încadrarea,

16
Hotărârea Guvernului nr. 460 din 5 aprilie 2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind
prefectul si instituţia prefectului , publicată în Monitorul Oficial nr. 363 din 26 aprilie 2006;

17
Sediul instituţiei prefectului, denumit prefectură, este în municipiul reşedinţa de judeţ, într-un imobil
proprietate publică a statului, a judeţului sau a municipiului, după caz. Pentru municipiul Bucureşti, respectiv
judeţul Ilfov, sediul instituţiei prefectului este în municipiul Bucureşti.
precum şi modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a
raporturilor de muncă ale personalului din cadrul instituţiei prefectului se efectuează prin
ordin al prefectului, în condiţiile legii.
Numirea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale
subprefecţilor se efectuează in condiţiile legii.
Numărul maxim de posturi şi structura posturilor aferente instituţiei prefectului se
stabilesc anual prin ordin al ministrului administraţiei si internelor, cu încadrarea în numărul
maxim de posturi şi în structura posturilor aprobate MAI.
▪ Prefectul este ordonator terţiar de credite.
▪ Îndrumarea și controlul ierarhic de specialitate asupra activității prefecților, a
subprefecților și a instituțiilor prefectului se asigură de ministerul care
coordonează instituția prefectului.
▪

În figura nr. 2.4 am prezentat structura organizatorică18 a instituţiei prefecturii

judeţului.

COLEGIUL PREFECTURAL Activitatea E

PREFECT
CANCELARIA PREFECTULUI
Activitatea F
PREFECTULUI

2 SUBPREFECŢI
CORPUL DE CONTROL AL
PREFECTULUI

AUDIT INTERN

OFICIUL
PREFECTURAL
Activitatea A Activitatea B Activitatea C

Activitatea D

Figura nr. 2.4. –

Organigrama prefecturii judeţului
A = Activități privind: afacerile europene, absorbție fonduri europene, relațiile
internaționale, strategiile și programele guvernamentale, relația cu minoritățile
naționale, dezvoltarea economică, serviciile publice deconcentrate, serviciile
comunitare de utilități publice, situațiile de urgență, ordinea publică
B = Activități privind: controlul legalității, contenciosul administrative, aplicarea
actelor cu caracter reparatoriu, aplicarea apostilei, procesul electoral, îndrumarea
autorităților administrației publice locale

18
În cadrul acestei structuri se pot organiza, după caz, prin ordin al prefectului, direcţii, servicii, birouri şi alte
compartimente.
C = Activități privind: operațiunile financiar-contabile, achizițiile publice, operațiunile
administrative, resursele umane, informatică
D = Activități de: informare, relații publice, secretariat, arhivare
E = Serviciul public comunitar de pașapoarte
F = Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a
vehiculelor
G = Oficiu prefectural

2.1.3.2. Atribuţiile structurilor de specialitate ale instituţiei prefectului19

Structurile de specialitate ale instituției prefectului îndeplinesc următoarele atribuții

principale:
I. cu privire la asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale și
respectării ordinii publice:
1. monitorizează respectarea Constituției României, republicată, și aplicarea unitară a
legilor, a ordonanțelor și a hotărârilor Guvernului, precum și a celorlalte acte
normative de către autoritățile administrației publice locale și serviciile publice
deconcentrate, la nivelul județului, respectiv al municipiului București, pentru care
desfășoară următoarele activități:
a) elaborează studii și rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare,
precum și propuneri privind îmbunătățirea stării de legalitate, pe care le înaintează
prefectului;
b) participă alături de reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate la acțiuni de
verificare, potrivit competențelor, a modului de aplicare și respectare a actelor
normative la nivelul județului, respectiv al municipiului București, în cadrul unor
comisii mixte constituite prin ordin al prefectului;

19 Hotărârea nr. 906/2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale Ordonanței de urgență

a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrative Modificări (1)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 994 din 28 octombrie 2020.
În vigoare de la 28 octombrie 2020
c) prezintă semestrial prefectului propuneri privind prioritățile de dezvoltare a
județului, respectiv a municipiului București, în concordanță cu prevederile planului
de dezvoltare regională și cu consultarea autorităților administrației publice locale și
a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate;
2. analizează modul de îndeplinire în județ, respectiv în municipiul București a
obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare și informează Guvernul, prin
intermediul ministerului care coordonează instituția prefectului, cu privire la stadiul
realizării acestora, în conformitate cu atribuțiile ce le revin potrivit legii, pentru care
desfășoară următoarele activități:
a) întocmesc anual, cu consultarea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor
și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului
organizate la nivelul județului și a autorităților administrației publice locale, planul de
acțiuni pentru realizarea în județ, respectiv în municipiul București a obiectivelor
cuprinse în Programul de guvernare;
b) elaborează și prezintă prefectului informări semestriale cu privire la stadiul
realizării obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare, în județ, respectiv în
municipiul București;
c) elaborează și prezintă documente prefectului pentru informarea anuală a
Guvernului, prin intermediul ministerului care coordonează instituția prefectului, cu
privire la stadiul realizării obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare, în județ,
respectiv în municipiul București;
3. monitorizează activitatea de implementare în mod coerent și integrat în județ,
respectiv în municipiul București a politicilor publice promovate de către ministere și
celelalte autorități ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului și
elaborează periodic documente pe care le prezintă prefectului în vederea informării
Guvernului, anual, prin intermediul ministerului care coordonează instituția
prefectului asupra stadiului de realizare a acestora;
4. monitorizează acțiunile de prevenire a infracțiunilor și de apărare a drepturilor și a
siguranței cetățenilor, desfășurate de către organele legal abilitate;
5. verifică modul de aplicare a normelor legale care reglementează folosirea limbii
minorităților naționale în raporturile dintre autoritățile administrației publice locale și
serviciile publice deconcentrate, pe de o parte, și cetățenii aparținând minorităților
naționale, pe de altă parte, în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o
pondere de peste 20%, conform ultimului recensământ;
II. cu privire la activitățile desfășurate pentru exercitarea de către prefect a rolului
constituțional de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și
ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului,
organizate la nivelul județului;
1. solicită serviciilor publice deconcentrate, trimestrial și la cererea prefectului,
informări cu privire la activitatea desfășurată;
2. verifică, la solicitarea prefectului, modul în care serviciile publice deconcentrate ale
ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale își îndeplinesc
atribuțiile;
3. propune prefectului avizarea proiectelor bugetelor și situațiilor financiare privind
execuția bugetară ale serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte
organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului și le transmite
conducătorului instituției ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. Avizele
au caracter consultativ. În îndeplinirea acestei atribuții, desfășoară următoarele
activități:
a) analizează proiectele bugetelor și situațiile financiare privind execuția bugetară ale
serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale
administrației publice centrale din subordinea Guvernului organizate la nivelul
județului;
b) propun prefectului emiterea avizelor consultative;
c) transmit avizele consultative conducătorului instituției ierarhic superioare
serviciului public deconcentrat;
4. asigură relația prefectului cu minoritățile naționale existente la nivelul județului,
identifică problemele acestora și propune soluții de rezolvare;
III. cu privire la verificarea legalității actelor administrative adoptate sau emise de
autoritățile administrației publice locale:
a) țin evidența actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile
administrației publice locale și transmise prefectului în vederea verificării legalității,
b) asigură păstrarea actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile
administrației publice locale, până la stingerea termenelor pentru introducerea
acțiunii prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările
și completările ulterioare, precum și evidența acțiunilor și dosarelor aflate pe rolul
instanțelor judecătorești;
c) examinează sub aspectul legalității, în termenele prevăzute de lege, actele
administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale și le
comunică acestora rezultatul verificării;
d) verifică din punctul de vedere al legalității contractele încheiate de autoritățile
administrației publice locale, asimilate potrivit legii actelor administrative, ca urmare
a sesizării prefectului de către persoanele care se consideră vătămate într-un drept
sau interes legitim;
e) propun prefectului sesizarea autorităților emitente, în vederea reanalizării actului
considerat nelegal, sau a instanței de contencios administrativ, cu motivarea
corespunzătoare;
f) întocmesc documentația, formulează acțiunea pentru sesizarea instanțelor
judecătorești și susțin în fața acestora acțiunea formulată, precum și căile de atac,
atunci când este cazul;
g) elaborează semestrial rapoarte și, la solicitarea prefectului, prezintă informări cu
privire la actele verificate;
h) avizează ordinele prefectului din punctul de vedere al legalității;
i) întocmesc documentația și reprezintă prefectul și instituția prefectului în fața
instanțelor judecătorești de orice grad;
j) acționează în vederea îndeplinirii, în condițiile legii, a atribuțiilor ce revin
prefectului în domeniul organizării și desfășurării alegerilor locale, parlamentare,
europarlamentare și prezidențiale, precum și a referendumului național ori local;
k) efectuează, în condițiile legii, verificările și întocmesc documentația necesară cu
privire la dizolvarea de drept a unor consilii locale sau județene, respectiv a
Consiliului General al Municipiului București, la suspendarea de drept a unor
mandate de consilier sau de primar ori la încetarea de drept a unor mandate de
primar, respectiv la încetarea înainte de termen a mandatului președintelui consiliului
județean sau al președintelui Consiliului General al Municipiului București, după caz;
l) efectuează, în condițiile legii, verificări cu privire la măsurile întreprinse de primar
sau de președintele consiliului județean, respectiv de președintele Consiliului General
al Municipiului București, în calitatea lor de reprezentanți ai statului în unitatea
administrativ-teritorială, inclusiv la sediul autorităților administrației publice locale, și
propun prefectului, dacă este cazul, constatarea contravențiilor și aplicarea
sancțiunilor, precum și sesizarea organelor competente;
IV. cu privire la activitățile de îndrumare:
1. primesc și analizează solicitările de îndrumare transmise de autoritățile
administrației publice locale și, după caz, consultă celelalte autorități ale
administrației publice centrale în vederea emiterii unui punct de vedere;
2. elaborează puncte de vedere ca urmare a solicitărilor de îndrumare primite de la
autoritățile administrației publice locale;
3. prezintă prefectului punctele de vedere elaborate pentru soluționarea solicitărilor
de îndrumare primite;
4. comunică solicitantului punctele de vedere emise, pentru care realizează
demersurile necesare;
V. cu privire la realizarea atribuțiilor prefectului în domeniul situațiilor de urgență:
a) urmăresc îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect, în calitate de președinte
al comitetului județean, respectiv al municipiului București, pentru situații de
urgență;
b) prezintă prefectului propuneri privind modul de utilizare, în situații de criză, a
fondurilor special alocate de la bugetul de stat;
c) propun prefectului, în situațiile prevăzute de lege, convocarea consiliilor locale, a
consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, după
caz;
d) întocmesc, la solicitarea prefectului, rapoarte și informări privind evoluția și
desfășurarea evenimentelor în situații de urgență sau de criză, potrivit art. 257 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare, precum și cu privire la măsurile întreprinse de autoritățile administrației
publice locale, pe care le înaintează Ministerului Afacerilor Interne și celorlalte
ministere cu atribuții în gestionarea problemelor apărute;
e) centralizează, la solicitarea prefectului, în perioada producerii fenomenelor
naturale periculoase, datele referitoare la evaluarea preliminară a efectelor și a
pagubelor produse;
f) centralizează solicitările autorităților administrației publice locale cu privire la
acordarea unor ajutoare umanitare și prezintă prefectului propuneri pentru
repartizarea acestora în scopul protecției populației afectate de calamități naturale,
epidemii, epizootii, incendii sau alte fenomene periculoase;
g) monitorizează modul în care autoritățile administrației publice locale distribuie
ajutoarele umanitare persoanelor afectate;
VI. cu privire la activitățile de eliberare și de evidență a pașapoartelor, respectiv la
activitățile privind regimul permiselor de conducere, al certificatelor de
înmatriculare a vehiculelor și al plăcilor cu numere de înmatriculare, îndeplinesc
atribuțiile stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 83/2001 privind înființarea,
organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de pașapoarte și serviciilor
publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările și
completările ulterioare;
VII. cu privire la atribuțiile în domeniul afaceri europene și relațiile externe:
a) susțin, la cerere, acțiunile desfășurate de serviciile publice deconcentrate,
respectiv de către autoritățile administrației publice locale în domeniul afacerilor
europene;
b) identifică împreună cu serviciile publice deconcentrate necesitățile acestora și
susțin atragerea în acest sens de fonduri europene;
c) țin evidența tuturor fondurilor europene atrase la nivelul județului;
d) desfășoară activități menite să conducă la cunoașterea de către autoritățile
administrației publice locale, serviciile publice deconcentrate și de către cetățeni a
programelor cu finanțare externă inițiate și susținute de Uniunea Europeană și de alte
organisme internaționale;
e) întocmesc, gestionează prin evidență centralizată și monitorizează activitatea de
relații și de colaborări internaționale a instituției prefectului;
f) elaborează evidența centralizată a rapoartelor de activitate întocmite obligatoriu
pentru orice activitate de relații internaționale.
(2) Structurile de specialitate ale instituției prefectului mai îndeplinesc și
următoarele atribuții:
a) întocmirea documentației necesare emiterii ordinelor prefectului;
b) întocmirea graficului de convocare a consiliilor locale și a consiliului județean,
respectiv a Consiliului General al Municipiului București, în ședința privind ceremonia
de constituire;
c) asigurarea primirii, înregistrării și soluționării petițiilor adresate prefectului,
precum și a comunicării către petent a răspunsului, în termenul legal;
d) îndrumarea cetățenilor care se adresează instituției prefectului în problemele
generale sau specifice relației cu publicul;
e) organizarea activității de primire a cetățenilor în audiență la prefect și subprefecți;
f) realizarea lucrărilor de secretariat pentru colegiul prefectural și întocmirea
proiectului cu privire la programul de activitate al acestuia;
g) conlucrarea cu unitățile teritoriale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne,
Ministerului Apărării Naționale și a Serviciului Român de Informații la elaborarea
măsurilor care se impun pentru asigurarea respectării drepturilor individuale,
apărarea proprietății publice și a proprietății private, siguranța proprietății private,
siguranța cetățenilor și prevenirea infracțiunilor;
h) asigurarea, la solicitarea prefectului, a organizării și funcționării comisiilor sau
comitetelor, constituite prin ordinul prefectului;
i) conlucrarea cu compartimentele din aparatul propriu al consiliului județean,
respectiv al Consiliului General al Municipiului București, în vederea elaborării
proiectelor hotărârilor Guvernului care au ca obiect soluționarea unor probleme de
interes local ori a inițierii, prin ministerul care coordonează instituția prefectului, a
unor proiecte de acte normative;
j) exercitarea atribuțiilor rezultate ca urmare a aplicării actelor normative cu caracter
reparatoriu;
k) întocmirea documentației necesare în vederea cooperării sau asocierii cu instituții
similare din țară sau străinătate;
l) întocmirea și actualizarea listei cuprinzând aleșii locali de la nivelul fiecărei
unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, listă care se comunică ministerului cu
atribuții în domeniul administrației publice și ministerului cu atribuții în domeniul
afacerilor interne.

Art. 7. -
Prefectul poate stabili prin ordin și alte atribuții pentru structurile de specialitate ale
instituției prefectului.

2.1.3.3 Secretarul general al instituției prefectului

La nivelul instituției prefectului se înființează funcția de secretar general al instituției

prefectului. Secretarul general al instituției prefectului este înalt funcționar public și se
subordonează nemijlocit prefectului.
(12) Secretarul general al instituției prefectului este absolvent de studii superioare juridice,
administrative sau științe politice.
(13) Secretarul general al instituției prefectului asigură stabilitatea funcționării instituției
prefectului, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor funcționale între
compartimentele instituției. Secretarul general al instituției prefectului sprijină activitatea
prefectului în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 255 și coordonează
structura/structurile de specialitate prin care se realizează aceste atribuții.
(14) Atribuțiile secretarului general al instituției prefectului se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului la propunerea ministerului care coordonează instituția prefectului, cu avizul
ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice”.

Ca înalți funcționari publici, Secretarii general al instituției prefectului

nu pot fi membri ai unui
partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi
partidelor politice, potrivit legii, sub sancţiunea destituirii lor din funcţia publică.
Secretarii general al instituției prefectului răspund, după caz, disciplinar, administrativ, civil
sau penal, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii.

2.1.3.4Cancelaria prefectului şi oficiile prefecturale

 Cancelaria prefectului

În cadrul instituţiei prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria prefectului.

Cancelaria prefectului este un compartiment organizatoric distinct, care cuprinde

următoarele funcţii de execuţie de specialitate specifice: directorul cancelariei, 2 consilieri, un
consultant şi secretarul cancelariei20.

20
Funcţia de secretar al cancelariei se asimilează din punct de vedere al salarizării cu funcţia de şef de cabinet.
Pot fi numite în funcţia de secretar al cancelariei persoane cu studii superioare sau medii, în condiţiile legii.
 Personalul din cadrul cancelariei prefectului este numit sau eliberat din funcţie de către
prefect.
Personalul din cadrul cancelariei prefectului îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract
individual de muncă încheiat, în condiţiile legii, pe durata exercitării funcţiei publice de către
înaltul funcţionar public.
Activitatea cancelariei prefectului este coordonată de director, care răspunde în faţa
prefectului în acest sens.
Cancelaria prefectului are următoarele atribuții principale:
a) stabilirea împreună cu prefectul a activităților ce vor fi cuprinse în agenda de lucru
a acestuia, care va fi adusă la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet
a instituției și, după caz, pe conturile de social media;
b) punerea la dispoziția mijloacelor de informare în masă a informațiilor referitoare la
activitatea prefectului în vederea cunoașterii acesteia de către cetățeni;
c) asigurarea condițiilor necesare desfășurării ședințelor de lucru ale prefectului;
d) analizarea, la solicitarea prefectului, a datelor oferite de sondaje, statistici, studii și
informarea prefectului cu privire la principalele probleme și tendințe ale mediului
social și economic din județ, respectiv din municipiul București;
e) elaborarea sintezelor mass-media pentru informarea rapidă și corectă a
prefectului;
f) organizarea, la solicitarea prefectului, a evenimentelor de natură să informeze
opinia publică și mass-media cu privire la acțiunile prefectului;
g) acordarea de sprijin prin orice mijloace administratorilor desemnați pentru
asigurarea realizării, întreținerii și actualizării paginii de internet a instituției
prefectului și conturilor de social media;
h) organizarea întâlnirilor prefectului cu reprezentanții locali ai societății civile, ai
sindicatelor, ai patronatelor și ai parlamentarilor ce reprezintă cetățenii județului în
Parlamentul României;
i) asigurarea legăturii prefectului cu reprezentanții altor state prin persoanele
desemnate, stabilirea agendei întâlnirilor cu delegațiile externe, a obiectivelor și a
autorităților locale care participă la întâlnire;
j) actualizarea și gestionarea, prin evidență centralizată, a activității de relații și
colaborării internaționale a instituției prefectului și comunicarea rapoartelor
obligatorii pentru orice activitate de relații internaționale celor care păstrează
evidența centralizată a acestora.
Prefectul poate stabili prin ordin și alte atribuții pentru personalul din cadrul
cancelariei prefectului.
Oficiul prefectural

(1) În cadrul instituției prefectului se pot organiza oficii prefecturale prin ordin al
prefectului.
(2) Oficiul prefectural are următoarele atribuții principale:
a) realizarea documentării în vederea evaluării modului de implementare a politicilor
publice în zona deservită;
b) desfășurarea unor acțiuni de îndrumare și de verificare a măsurilor întreprinse de
către primari în calitatea lor de reprezentanți ai statului în unitățile administrativ-
teritoriale;
c) desfășurarea de activități menite să conducă la cunoașterea de către autoritățile
administrației publice locale și de către cetățeni a programelor cu finanțare externă
inițiate și susținute de Uniunea Europeană și de alte organisme internaționale;
d) informarea prefectului cu privire la situațiile deosebite care apar în zona deservită;
e) formularea de propuneri privind convocarea consiliilor locale, respectiv a
Consiliului General al Municipiului București, după caz, în situațiile prevăzute de lege,
pe care le înaintează prefectului;
f) urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect, în calitate de președinte al
comitetului județean, respectiv al municipiului București, pentru situații de urgență;
g) asigurarea primirii și înregistrării petițiilor adresate prefectului;
h) îndrumarea cetățenilor care se adresează oficiului prefectural în problemele
generale sau care intră în sfera de competență a instituției prefectului.
(3) Prefectul poate stabili prin ordin și alte atribuții pentru oficiul prefectural.

(1) Regulamentul de organizare și funcționare a oficiului prefectural, întocmit în

conformitate cu regulamentul- cadru, se aprobă prin ordin al prefectului.
(2) Proiectul regulamentului prevăzut se înaintează în vederea avizării ministerului
care coordonează instituția prefectului împreună cu nota de fundamentare și
documentația aferentă.

Colegiul prefectural

(1) În fiecare județ, respectiv în municipiul București funcționează un colegiu

prefectural condus de către prefect.
(2) Componența colegiului prefectural se stabilește de către prefect, prin ordin .
(3) În județele, respectiv în municipiul București, în care sunt în funcție mai mulți
subprefecți, din colegiul prefectural face parte subprefectul desemnat prin ordin al
prefectului.
(4) Colegiul prefectural are ca scop armonizarea activității serviciilor publice
deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice
centrale, care sunt organizate sau au sediul în județul respectiv sau în municipiul
București, după caz.
(5) În cadrul ședințelor de lucru, membrii colegiului prefectural raportează și
analizează stadiul implementării programelor, politicilor, strategiilor și planurilor de
acțiune de la nivelul județului sau al localităților acestuia, respectiv de la nivelul
municipiului București, nevoile și dificultățile cu care se confruntă serviciile publice
deconcentrate, propunând măsuri în vederea îmbunătățirii activității.

(1) Colegiul prefectural are următoarele atribuții principale privind armonizarea

activității serviciilor publice deconcentrate:
a) analizează activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale
celorlalte organe ale administrației publice centrale, care sunt organizate sau au
sediul în județul respectiv sau în municipiul București, și propune măsuri în vederea
îmbunătățirii acesteia;
b) stabilește domeniile și acțiunile în care este necesară implicarea mai multor servicii
publice deconcentrate pentru realizarea cu eficiență a unor activități desfășurate în
comun;
c) stabilește măsurile necesare implementării, la nivel județean, respectiv al
municipiului București, a programelor, politicilor, strategiilor și planurilor de acțiune
adoptate la nivel național.
(2) Colegiul prefectural îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege, precum și
sarcini date de ministere sau de celelalte organe ale administrației publice centrale
din subordinea Guvernului ori de către prefec
Regulamentul de funcționare a colegiului prefectural se elaborează în conformitate
cu regulamentul-cadru și se aprobă prin ordin al prefectului.
 2.2 Administraţia exterioară

Termenul de administraţie exterioară nu apare ca atare prevăzut în legislaţie,

totuşi considerăm că el ar trebui să fie folosit şi în legislaţia noastră, folosindu-se însă
termenul de serviciu exterior al Ministerului Afacerilor externe. Prin administraţie
exterioară21 înţelegem totalitatea misiunilor diplomatice , permanente şi speciale , a
reprezentanţelor şi misiunilor permanente, a delegaţiilor, oficiilor consulare, dar şi a altor
organisme care acţionează în exteriorul ţării, aşa cum sunt Institutele culturale româneşti din
străinătate.
Considerăm că pe lângă rolul administraţiei exterioare de reprezentare a
statului român în exteriorul ţării, şi de apărare a drepturilor şi intereselor statului român , a
cetăţenilor şi persoanelor juridice române, acesta trebuie să fie garantarea unităţii de acţiune a
statului în exterior, unitate de acţiune care a fost erodată de o proastă coordonare internă
proprie administraţiei statului care se proiectează în exterior de o manieră sectorializată, dar şi
de o creştere activităţii internaţionale a administraţiei locale. Astfel, legea specifică faptul că
Ministerul Afacerilor Externe participă la coordonarea sistemului naţional de gestionare a
afacerilor europene , în domeniul său de competenţă şi participă împreună cu Departamentul
pentru Afaceri Europene la urmărirea angajamentelor asumate în procesul de negociere a
aderării la Uniunea Europeană.
Misiunile diplomatice cuprind :
- Ambasadele . Ambasadele reprezintă statul român în faţa unuia sau mai
multor state ( în cazul acreditării multiple ) cu care România are relaţii diplomatice.
- Reprezentanţele sau misiunile permanente , care reprezintă statul în
faţa unor organizaţii internaţionale precum : Comisia Dunării, NATO , Uniunea Europeană
,Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva , Organizaţia Mondială a Turismului, Organizaţia
Internaţională a Aviaţiei Civile, Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul înconjurător şi
Centrul Naţiunilor Unite pentru Aşezări Umane , Naţiunile Unite , UNESCO, Organizaţia
Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură ( FAO), Consiliul Europei , alte organizaţii
internaţionale cu sediul la Geneva şi Viena.
- Oficiile consulare . Consulatele generale sunt însărcinate cu exercitarea
funcţiilor consulare în termenii definiţi de către dispoziţiile legale şi prin acorduri încheiate de
către România cu alte state . Funcţiile acestora sunt foarte variate , începând cu protecţia
cetăţenilor şi informaţiilor Statului , funcţii cu caracter notarial şi de colaborare cu curţile
judecătoreşti , dar şi funcţii referitoare la starea civilă a persoanelor şi succesiuni , registrul
cetăţenilor rezidenţi, etc.
- Organismele sau instituţiile care acţionează în exterior şi care sunt
stabilite cu autorizarea Guvernului , precum Institutele culturale româneşti în străinătate.

Şeful misiunii diplomatice este reprezentantul unic al României în ţara în care este
acreditat. În cadrul misiunilor diplomatice îşi pot desfăşura activitatea :

21
În România, administraţia exterioară este organizată în conformitate cu Hotărârea Guvernului Nr. 100/2004
cu modificările şi completările ulterioare, iar personalul său este constituit din corpul diplomatic şi consular , al
cărui statut este reglementat de către Legea nr.269/2003.
 - diplomaţi cu atribuţii de expansiune economică ,
- diplomaţi cu atribuţii în domeniul relaţiilor cultural –ştiinţifice şi
educaţionale
- ataşaţi în domeniul apărării
- specialişti pe probleme financiar-bancare
- ataşaţi pe probleme de muncă şi sociale .
Aceştia sunt supuşi autorităţii şefului misiunii diplomatice în care îşi desfăşoară
activitatea şi acţionează sun îndrumarea acestuia , fiind investiţi atât cu atribuţii de consiliere
a acestuia , cât şi cu atribuţii specifice în domeniul lor de specialitate.
Funcţionarii desemnaţi să îşi desfăşoare activitatea în serviciul exterior al MAE
acţionează sub îndrumarea şefului misiunii diplomatice.
La rândul lor , ministerele şi altele instituţii formulează propuneri , în limita posturilor
alocate prin hotărâre a Guvernului , de specialişti care îşi desfăşoară activitatea în cadrul
Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană , pentru îndeplinirea
atribuţiilor specifice ale acestora pentru participarea la activităţile Uniunii Europene.
Propunerile acestora sunt examinate de către Comisia pentru trimiterea în misiune permanentă
în străinătate , organizată în cadrul MAE.
 Parlamentul şi serviciile Parlamentare

Conform Constituţiei României, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al

poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. El este alcătuit din două Camere:
Camera Deputaţilor şi Senatul, care au puteri egale.
Cele două Camere ale Parlamentului sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat, potrivit Legii nr.208/20151, iar numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte
în raport cu populaţia ţării. Deputaţii şi senatorii se aleg în cele 43 de circumscripţii electorale
(la nivelul celor 41 de judeţe, o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi o circumscripţie pentru
cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării) pe bază de scrutin, potrivit
principiului reprezentării proporţionale, precum şi pe bază de candidaturi independente.
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de patru ani, care poate fi
prelungit de drept în stare de mobilizare, în caz de război, de asediu sau de urgenţă până la
încetarea acestora. Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel
mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Parlamentul nou
ales se întruneşte, la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această
perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi
organice.

3.1.1. Parlamentul României

3.1.1.1 Statutul deputaţilor şi al senatorilor

• În exercitarea mandatului, senatorii şi deputaţii sunt în serviciul poporului. Orice

mandat imperativ este nul.
• Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei
din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului.
• Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou
alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de
deces.
• Numărul senatorilor şi deputaţilor se stabileşte, potrivit Constituţiei, prin Legea
electorală, în raport cu populaţia ţării2. Determinarea numărului acestora se face prin raportarea
numărului de locuitori ai fiecărei circumscripţii electorale la norma de reprezentare. Astfel,
Camera Deputaţilor este formată din 329 de deputaţi, iar Senatul din 136 de senatori.
• Parlamentarul se bucură de imunitate parlamentară. Parlamentarul nu poate fi tras
la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

1
Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în M.O. nr. 553/24.07.2015, cu modificările și
completările ulterioare.
2
Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 73.000 de locuitori, iar pentru
alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.
 • Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu
au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot
fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după
ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.
• În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi
percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii
şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va
dispune imediat revocarea acestei măsuri.
• Cererea de reţinere, arestare sau percheziţionare se adresează preşedintelui Camerei
din care face parte parlamentarul în cauză de către ministrul justiţiei. Preşedintele Camerei
aduce la cunoştinţa deputaţilor/senatorilor cererea în şedinţă publică, după care o trimite
Comisiei juridice spre examinare, care va stabili prin raportul său dacă există sau nu motive
temeinice pentru aprobarea cererii. Hotărârea comisiei se aprobă, în cel mult cinci zile de la
sesizare, prin votul secret al majorităţii membrilor acesteia. Cererea ministrului justiţiei,
împreună cu raportul comisiei se înaintează grupului parlamentar din care face parte
parlamentarul în cauză. Grupul îşi va exprima punctul de vedere în termen de cinci zile printr-
un raport scris. Raportul comisiei împreună cu raportul grupului parlamentar se înaintează
Biroului permanent şi se supun dezbaterii şi aprobării Camerei în cel mult 20 de zile de la
sesizare. Camera se va pronunţa asupra măsurii cu votul secret al majorităţii membrilor în cazul
Senatului, respectiv cu votul majorităţii membrilor prezenţi în cazul Camerei Deputaţilor.
• Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu:
a) exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate3, cu excepţia celei de membru al
Guvernului;
b) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru
al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau
alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile
publice;
c) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau
asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la subpunctul b);
d) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale
prevăzute la subpunctul b);
e) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor
autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;
f) calitatea de comerciant persoană fizică;
g) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

3
Prin funcţii publice de autoritate, incompatibile cu calitatea de deputat sau de senator, înţelegem funcţiile din
administraţia publică asimilate celor de ministru, funcţiile de secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile
asimilate celor de secretar de stat şi subsecretar de stat din cadrul organelor de specialitate din subordinea
Guvernului sau a ministerelor, funcţiile din Administraţia Prezidenţială, din aparatul de lucru al Parlamentului
şi al Guvernului, funcţiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorităţi şi instituţii publice, funcţiile
de consilieri locali şi consilieri judeţeni, de prefecţi şi subprefecţi şi celelalte funcţii de conducere din aparatul
propriu al prefecturilor, funcţiile de primar, viceprimar şi secretar ai unităţilor administrativ-teritoriale, funcţiile
de conducere şi execuţie din serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe din unităţile
administrativ-teritoriale şi din aparatul propriu şi serviciile publice ale consiliilor judeţene şi consiliilor locale,
precum şi funcţiile care, potrivit legii, nu permit persoanelor care le deţin să candideze în alegeri.
 h) o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în
acordurile şi convenţiile la care România este parte.
În mod excepţional, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului, la
propunerea Guvernului şi cu avizul comisiilor juridice, poate aproba participarea deputatului
sau a senatorului ca reprezentant al statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membru
în consiliul de administraţie al regiilor autonome, companiilor sau societăţilor naţionale,
instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit,
societăţile de asigurare şi cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes
public impune aceasta.
• Deputaţii şi senatorii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al
cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.

3.1.1.2. Organizarea internă a Parlamentului

Organizarea celor două Camere ale Parlamentului cuprinde, după modelul principalelor
parlamente democratice:
a) organe de conducere colegiale – Birourile permanente, ai căror membri, cu
excepţia preşedinţilor, sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni;
b) grupuri parlamentare constituite pe baza afinităţilor politice;
c) comisii, ca organe de lucru ale celor două Camere.

În comun, cele două Camere mai pot constitui:

- Delegaţii ale Parlamentului României la organizaţii parlamen-tare
internaţionale;
- Grupuri parlamentare de prietenie cu parlamentele altor state.

a) Biroul permanent este alcătuit dintr-un preşedinte, patru vicepreşedinţi, patru

secretari şi chestori (2 la Senat şi 4 la Camera Deputaţilor). Preşedintele, este ales la începutul
legislaturii, pe întreaga durată a mandatului Camerelor, iar ceilalţi membri ai Biroului
permanent sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni parlamentare.
Componenţa Biroului permanent se stabileşte prin negocieri între reprezentanţii
grupurilor parlamentare, potrivit configuraţiei politice a Senatului/ Camerei Deputaţilor rezultate
din alegeri.
Biroul permanent are importante prerogative, în special în ceea ce priveşte:
– organizarea lucrărilor Senatului/Camerei Deputaţilor;
– stabilirea proiectului ordinii de zi;
– organizarea relaţiilor cu parlamentele altor state;
– controlul serviciilor specifice fiecărei Camere.

Preşedintele Senatului/Camerei Deputaţilor4, ales prin vot secret, pe toată durata


legislaturii, este şi preşedintele Biroului permanent. El este cel care:
4
Preşedintele Biroului permanent este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise numele şi
prenumele tuturor candidaţilor propuşi de către grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o
singură propunere. Este declarat ales ca preşedinte candidatul care a întrunit la primul tur de scrutin votul
majorităţii senatorilor/deputaţilor. Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul de voturi necesar, se organizează
un al doilea tur de scrutin, la care participă primii doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi
 – convoacă Senatul/Camera Deputaţilor în sesiune ordinară şi extraordinară;
– conduce lucrările Senatului/Camerei Deputaţilor şi ale Biroului permanent;
– acordă cuvântul, moderează discuţiile, sintetizează problemele supuse dezbaterii,
stabileşte ordinea votării, anunţă rezultatul acesteia şi proclamă rezultatul votului;
– asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea regulamentului;
– asigură legătura Senatului/Camerei Deputaţilor cu preşedintele României sau cu
Guvernul;
– reprezintă Senatul/Camera Deputaţilor în relaţiile interne şi externe.
În plus, preşedintele Senatului asigură interimatul funcţiei de preşedinte al României.

Vicepreşedinţii Senatului/Camerei Deputaţilor, în ordinea stabilită de Biroul

permanent, îndeplinesc atribuţiile preşedintelui, la solicitarea sau în lipsa acestuia.

 Secretarii îndeplinesc următoarele atribuţii, stabilite de Biroul permanent sau de către

Senat/Camera Deputaţilor:
a) participă la conducerea operativă a şedinţelor în plen, alături de preşedintele
Senatului/Camerei Deputaţilor şi întocmesc lista înscrierilor la cuvânt în ordinea în
care au fost făcute; prezintă preşedintelui propunerile, amendamentele şi orice alte
comunicări adresate Senatului/Camerei Deputaţilor; ţin evidenţa prezenţei
senatorilor/deputaţilor la lucrări; verifică cvorumul de şedinţă şi efectuează apelul
nominal din dispoziţia preşedintelui de şedinţă; prezintă Senatului/Camerei
Deputaţilor rezultatul votului atunci când acest lucru se impune;
b) răspund de evidenţa hotărârilor adoptate;
c) supraveghează întocmirea stenogramelor şi verifică transmiterea lor spre publicare
în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a;
d) ţin evidenţa situaţiei proiectelor de legi şi a propunerilor legislative înregistrate la
Senat/Camera Deputaţilor;
e) ţin evidenţa avizelor necesare pentru propunerile legislative;
f) ţin evidenţa proiectelor şi a propunerilor legislative retransmise de către Camera
Deputaţilor/Senat, pentru care Senatul/Camera Deputaţilor decide în mod definitiv.

 Chestorii verifică modul de gestionare a patrimoniului Senatului/ Camerei Deputaţilor,

exercită controlul financiar asupra cheltuielilor efectuate, prezintă Senatului/Camerei
Deputaţilor proiectul de buget şi încheierea exerciţiului bugetar anual, asigură menţinerea
ordinii în sediul Senatului/ Camerei Deputaţilor. De asemenea, la sfârşitul fiecărei sesiuni,
chestorii prezintă Camerei din care fac parte un raport cu privire la rezultatele controalelor
efectuate.

b) Grupurile parlamentare. Potrivit Constituţiei şi Regulamentului celor două

Camere, parlamentarii se pot organiza în grupuri parlamentare care să cuprindă minimum 7
senatori5/10 deputaţi. Parlamentarii aleşi pe listele aceluiaşi partid sau ale aceleiaşi formaţiuni
politice nu pot constitui decât un singur grup parlamentar.

sau, după caz, primul clasat şi candidaţii care s-au clasat pe locul al doilea cu un număr egal de voturi. Va fi
declarat preşedinte al Senatului/Camerei Deputaţilor candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi din
totalul voturilor exprimate.
5
Grupurile parlamentare ale Senatului îşi aleg un lider, unul sau doi vicelideri şi un secretar.
 Senatorii/deputaţii aleşi ca independenţi sau deveniţi independenţi prin părăsirea
grupurilor parlamentare nu se pot asocia între ei pentru constituirea unui grup parlamentar.
Grupurile parlamentare au un rol foarte important în activitatea celor două Camere
atât în ceea ce priveşte constituirea organelor de lucru şi de conducere ale Camerelor, cât şi în
ceea ce priveşte definirea poziţiei politice a senatorilor/deputaţilor faţă de principalele acte
legislative supuse dezbaterii Camerelor şi în soluţionarea problemelor curente. Totodată, prin
preşedinţii lor, ele sunt chemate să aprobe ordinea de zi a şedinţelor plenului Senatului/Camerei
Deputaţilor.

c) Comisiile parlamentare reprezintă organe de lucru ale celor două Camere,

înfiinţate cu scopul de a îndeplini însărcinările ce le-au fost încredinţate în vederea pregătirii
lucrărilor Senatului/Camerei Deputaţilor. Componenţa comisiilor se stabileşte potrivit
configuraţiei politice a celor două Camere, rezultată din alegeri sau prin negocieri între
reprezentanţii grupurilor parlamentare.

Comisiile îşi aleg biroul, preşedintele şi vicepreşedinţii, ca organe de conducere,

precum şi secretarii comisiilor. Ele adoptă, de asemenea, propriul regulament de funcţionare.

În cadrul celor două Camere funcţionează:

• comisii permanente6, constituite pe domenii specifice, alese pe toată durata
mandatului. Comisiile permanente dezbat proiectele de lege şi propunerile legislative, precum
şi amendamentele propuse de senatori/deputaţi şi întocmesc, în final, rapoarte ce se supun
plenului Senatului/Camerei Deputaţilor;
• comisii speciale, constituite pentru avizarea unor proiecte de lege complexe, pentru
elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri indicate în hotărârea de înfiinţare
a comisiei;
• în cazuri deosebite, la cererea unei treimi din membrii Senatului/Camerei Deputaţilor
se poate hotărî înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru examinarea unor probleme deosebite,
iar raportul acesteia se dezbate în plenul celor două Camere;
• comisii comune.

3.1.1.3.Desfăşurarea lucrărilor celor două Camere ale Parlamentului

a) Sesiunile
 Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima
sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe
în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
 Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea
preşedintelui României, a Biroului permanent al uneia dintre Camere ori a cel puţin o treime
din numărul deputaţilor sau al senatorilor.
Convocarea Camerelor se face de către preşedinţii acestora.

6
Comisiile permanente ale Senatului, Camerei Deputaţilor, precum şi comisiile permanente comune ale celor două
Camere ale Parlamentului sunt prezentate în Anexa 1.
 b) Actele juridice. Senatul şi Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărâri şi moţiuni simple.
De asemenea, cele două Camere pot adopta mesaje, declaraţii, rezoluţii şi alte acte cu caracter
politic, prin hotărâre.

c) Ordinea de zi. Proiectul ordinii de zi a şedinţelor Senatului sau Camerei Deputaţilor

se întocmeşte de către Biroul permanent al fiecărei Camere.
Ordinea de zi se aprobă de către Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, acesta
fiind alcătuit din liderii grupurilor parlamentare sau din locţiitorii acestora.
Preşedinţii Camerelor pot invita un reprezentant al Guvernului la şedinţele de stabilire
a proiectului ordinii de zi.
Proiectele de legi şi propunerile legislative se înscriu în proiectul ordinii de zi în termen
de cel mult 5 zile de la primirea de către Biroul permanent a raportului comisiei sesizate în fond,
în cazul în care Senatul/Camera Deputaţilor este sesizată ca primă Cameră şi în cel mult 10 zile
pentru cele în care Senatul/Camera Deputaţilor este Cameră decizională.
Proiectul ordinii de zi cuprinde proiecte de legi, propuneri legislative, rapoarte, informări,
precum şi întrebări, interpelări, declaraţii sau alte probleme propuse de către Guvern, de Biroul
permanent ori de senatori sau deputaţi.
Proiectul ordinii de zi pentru următoarea săptămână este supus spre aprobare Senatului
sau Camerei Deputaţilor, se adoptă cu votul majorităţii senatorilor sau deputaţilor prezenţi, se
distribuie acestora şi se afişează la sediul Senatului sau al Camerei Deputaţilor.
Ordinea de zi poate fi modificată la propunerea Biroului permanent, la solicitarea unui
grup parlamentar sau a unei comisii a Senatului/Camerei Deputaţilor, precum şi la cererea
Guvernului.

3.1.1.4. Desfăşurarea şedinţelor celor două Camere

Şedinţele celor două Camere sunt publice, în afara cazurilor în care, la cererea
preşedintelui sau a unui grup parlamentar, se hotărăşte, cu votul majorităţii senatorilor sau
deputaţilor prezenţi, ca acestea să fie secrete.
La şedinţele publice pot asista diplomaţi, reprezentanţi ai presei, radioului şi
televiziunii, precum şi alţi invitaţi, pe baza acreditării sau invitaţiei emise de secretarul general
al aparatului Senatului sau Camerei Deputaţilor.

În timpul sesiunilor parlamentarii îşi desfăşoară activitatea în plen, în comisii şi în

grupuri parlamentare, precum şi în circumscripţiile electorale sau îndeplinesc alte
activităţi dispuse de către Camere.
În afara sesiunilor, parlamentarii îşi desfăşoară activitatea, din dispoziţia sau cu
aprobarea Biroului permanent, în comisii permanente sau speciale, în grupuri
parlamentare, în circumscripţiile electorale sau îndeplinesc alte sarcini dispuse de
Camere.

Cele două Camere lucrează legal în prezenţa majorităţii senatorilor sau

deputaţilor. Prezenţa este urmărită de un secretar al Biroului permanent al fiecărei Camere.
Parlamentarul care nu poate lua parte la şedinţă, din motive independente de voinţa sa, va anunţa
Biroul permanent, menţionând cauzele care îl împiedică să participe.
 Şedinţa fiecărei Camere este deschisă de preşedinte sau de vicepreşedintele care îl
înlocuieşte. El conduce dezbaterile, veghează la respectarea regulamentului şi la menţinerea
ordinii în sala de şedinţe.
Preşedintele este asistat de doi secretari.
Înainte de începerea dezbaterilor generale, secretarii întocmesc lista cu senatorii sau
deputaţii care se înscriu la cuvânt. Aceştia iau cuvântul în ordinea de pe listă, cu încuviinţarea
preşedintelui Senatului sau al Camerei Deputaţilor.
De regulă, cele două Camere ale Parlamentului lucrează în şedinţe separate, dar ele se
reunesc şi în şedinţe comune7 pentru:
a) primirea mesajului preşedintelui României;
b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) declararea mobilizării generale sau parţiale;
d) declararea stării de război;
e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;
f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;
g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
h) numirea, la propunerea preşedintelui României, a directorilor serviciilor de
informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii;
i) numirea Avocatului Poporului;
j) stabilirea statului deputaţilor şi senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte
drepturi ale acestora;
k) recunoaşterea circulaţiei şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii
Europene;
l) înnoirea cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament;
m) aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene;
n) aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord;
o) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită
în şedinţă comună.

Dezbaterile din şedinţele celor două Camere se înregistrează pe bandă magnetică, se

stenografiază şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, cu excepţia celor
privitoare la şedinţele secrete.

3.1.1.5. Procedura legislativă şi procedura de urgenţă

 Etapele procedurii legislative

Etapele principale ale procedurii legislative sunt:
1. iniţiativa legislativă;
2. obţinerea avizelor;
3. dezbaterea în comisiile parlamentare;
4. dezbaterea în plenul primei Camere sesizate;
7
Potrivit unui Regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
 5. votul la prima Cameră sesizată;
6. transmiterea inițiativei legislative / proiectului de lege la Camera decizională și
derularea procedurii legislative la Camera decizională (se reiau etapele 3,4,5)
7. controlul constituţionalităţii legilor;
8. promulgarea acestora de către preşedintele României;
9. publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intrarea în vigoare
a legii.

În figura nr. 1.1 am prezentat schema procesului legislativ.

1. În România, potrivit Constituţiei, iniţiativa legislativă aparţine Guvernului,

senatorilor, deputaţilor, precum şi unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.
Aceştia trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării8.

Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu

caracter internaţional, amnistia şi graţierea.

În exercitarea dreptului de iniţiativă legislativă, Guvernul înaintează Camerei

competente să le adopte proiecte de legi, iar senatorii, deputaţii şi cetăţenii, propuneri
legislative. Acestea trebuie să fie însoţite de o expunere de motive şi trebuie redactate în forma
proprie unui act normativ, pe articole şi, după caz, pe capitole şi secţiuni.

 Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră

sesizată:
a) proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor
acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor
tratate sau acorduri;
b) proiectele legilor organice prevăzute în Constituţie, referitoare la:
• dreptul la informaţie;
• dreptul de asociere;
• apărarea ţării;
• numirea şi rolul Avocatului Poporului;
• categorii de legi:
- organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
- contenciosul administrativ;
- organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a
instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
- organizarea generală a învăţământului;
- organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul
general privind autonomia locală;
• Consiliul Legislativ;
• rolul, structura şi incompatibilităţile Guvernului;
• înfiinţarea de autorităţi administrative autonome;

8
În fiecare dintre aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături
în sprijinul acestei iniţiative.
 • sistemul de apărare;
• administraţia publică locală – principii de bază;
• prefectul;
• statutul judecătorilor;
• instanţele judecătoreşti;
• folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie;
• Curtea de Conturi;
• structura Curţii Constituţionale.
 Potrivit articolului 75 din Constituţie, se supun spre dezbatere şi adoptare
Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată:
a) toate proiectele de legi şi propunerile legislative de nivelul legilor ordinare;
b) proiectele de legi organice prevăzute în Constituţie la:
• teritoriu;
• cetăţenie;
• simboluri naţionale;
• egalitatea în drepturi;
• dreptul de proprietate privată;
• dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică;
• apărarea ţării – încorporarea;
• categorii de legi:
- sistemul electoral, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale
Permanente;
- organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
- organizarea şi desfăşurarea referendumului;
- regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării
de război;
- regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
- infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
- acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
- statutul funcţionarilor publici;
- regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
- regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi
protecţia socială;
- statutul minorităţilor naţionale din România;
- regimul general al cultelor;
• prelungirea mandatului Preşedintelui României;
• proprietatea;
• Consiliul Economic şi Social.

2) Obţinerea avizelor
 Proiectele de lege şi propunerile legislative se înaintează Biroului permanent al fiecărei
Camere, care va solicita avizul Consiliului Legislativ, al Consiliului Economic şi Social9 sau
al altor instituţii sau organisme care, potrivit legii, au competenţa de avizare. În cazul
propunerilor legislative iniţiate de către cetăţeni, se va solicita avizul Curţii Constituţionale
pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor constituţionale pentru exercitarea iniţiativei
legislative.

3) Dezbaterea în comisii parlamentare

Biroul permanent al fiecărei Camere dispune repartizarea proiectelor de lege şi a
propunerilor legislative comisiilor permanente ţinând cont de specializarea lor.
După examinarea proiectului de lege sau a propunerii legislative, comisia permanentă
sesizată în fond întocmeşte un raport care va cuprinde propuneri cu privire la adoptarea,
adoptarea cu modificări sau respingerea proiectului sau a propunerii legislative examinate.
Senatorii/deputaţii, grupurile parlamentare sau Guvernul au dreptul de a prezenta
amendamente la comisia sesizată în fond, până la împlinirea unui termen de 5 zile înainte de
data stabilită pentru depunerea raportului. În cazul procedurii de urgenţă termenul este de 3 zile.

4) Dezbaterea în plen
Dezbaterea proiectelor de lege şi a propunerilor legislative are loc în conformitate cu
ordinea de zi stabilită de către Biroul permanent. Dezbaterea în plen începe cu o analiză
generală asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative, în cadrul căreia grupurile
parlamentare se pronunţă asupra fondului reglementării. Ea este urmată de dezbaterea şi votarea
fiecărui articol în parte, în final având loc votarea legii în ansamblu.

• Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile de la data prezentării

la Biroul permanent. Fac excepţie codurile şi legile de complexitate deosebită, asupra cărora
se pronunţă în termen de 60 de zile, precum şi ordonanţele de urgenţă, pentru care termenul
este de 30 de zile de la data depunerii acestora. În cazul depăşirii acestor termene se consideră
că proiectul de lege sau propunerea legislativă a fost adoptată.
• După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau
propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
• În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care intră în
competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua
Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce
la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă.
• În cazul adoptării unei noi legi constituţionale se va apela, în caz de divergenţă,
la procedura de mediere10.

9
Consiliul Economic şi Social este organul consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de
specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare .

10
Prevederile privind medierea se aplică numai în cazul legilor constituţionale. Dacă una din Camere adoptă
un proiect de lege sau o propunere legislativă într-o redactare diferită de cea aprobată de cealaltă Cameră,
preşedinţii Camerelor vor iniţia, prin intermediul unei comisii paritare, procedura de mediere. Comisia de
mediere este alcătuită din şapte senatori şi şapte deputaţi, reprezentând, de regulă, toate grupurile parlamentare.
Hotărârile comisiei se adoptă cu acordul majorităţii membrilor acesteia, în caz de egalitate fiind decisiv votul
preşedintelui care conduce şedinţa. Comisia de mediere încearcă eliminarea textelor aflate în divergenţă
 5) Votul senatorului sau al deputatului este personal. El poate fi:
• deschis - se exprimă public prin ridicarea mâinii, apel nominal, ridicare în picioare
sau prin vot electronic;
• secret - poate fi exprimat prin buletine de vot, pentru alegerea sau numirea în unele
funcţii, prin bile sau electronic, în cazul votării legilor, hotărârilor sau moţiunilor.
Constituţia României prevede modalităţi de vot diferite pentru adoptarea legilor, în raport
cu caracterul lor – constituţional, organic sau ordinar. Cvorumul necesar pentru adoptarea
legilor, hotărârilor şi moţiunilor este următorul:
a) două treimi din numărul senatorilor sau deputaţilor, pentru legile
constituţionale11;
b) majoritatea membrilor fiecărei Camere, pentru legi organice12 şi hotărâri privind
regulamentele Camerelor;
c) majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Cameră, pentru legi ordinare, hotărâri
şi moţiuni.

6) Controlul constituţionalităţii legilor

Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de

promulgarea acestora, la sesizarea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două
Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cel puţin 50 de deputaţi sau cel
puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei.

prin redactarea unei reglementări unitare a celor două Camere. Propunerile comisiei de mediere se înscriu
într-un raport care este supus dezbaterii şi adoptării în cele două Camere, în şedinţe separate.
În cazul în care Camerele îşi însuşesc raportul Comisiei de mediere, legea se trimite spre promulgare.
În cazul în care comisia de mediere nu ajunge la un acord sau dacă una dintre Camere nu aprobă, în tot sau în
parte, raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenţă se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor şi
Senatului, reunite în şedinţă comună, adoptându-se textul definitiv cu votul majorităţii solicitate de
Constituţie.
11
Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
12
Legile organice reglementează domenii fundamentale, precum:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a
Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;
q) statutul minorităţilor naţionale din România;
r) regimul general al cultelor;
s) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.
 În cazurile de neconstituţionalitate, Senatul/Camera Deputaţilor dezbate, pe baza
raportului Comisiei juridice, obiecţia de neconstituţionalitate.
Raportul acestei comisii va cuprinde propuneri pentru eliminarea sau modificarea
prevederilor declarate neconstituţionale prin decizia Curţii. Re-examinarea textelor declarate
neconstituţionale se face mai întâi de prima Cameră sesizată. În urma dezbaterii, legea se supune
unui singur vot, dacă aceasta a fost declarată în întregime neconstituţională. În celelalte cazuri,
se supun votului numai prevederile declarate neconstituţionale.
În cazurile de neconstituţionalitate constatate, dispoziţiile declarate neconstituţionale
din legi, regulamente şi ordonanţe îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea
deciziei Curţii, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord
prevederile declarate neconstituţionale cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen,
aceste dispoziţii sunt suspendate de drept.
În cazul sesizării neconstituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale depuse
la Parlament pentru ratificare, procedura parlamentară se întrerupe şi se reia după publicarea
deciziei Curţii Constituţionale.

7) Promulgarea legilor
Promulgarea legilor se face de către preşedintele României, în termen de 20 de zile de
la primire. Înainte de promulgare, el poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea
legii. În situaţia în care preşedintele a cerut reexaminarea legii, dacă ambele Camere resping
obiecţiile preşedintelui, în urma reexaminării, acesta este obligat sa procedeze la promulgare,
în termen de 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la trei zile de la
data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.

 Procedura de urgenţă

La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, cele două Camere pot adopta proiecte
de lege sau propuneri legislative prin procedura de urgenţă.
Procedura de urgenţă se foloseşte în legătură cu:
• proiectele de lege referitoare la armonizarea legislaţiei României cu cea a Uniunii
Europene şi a Consiliului Europei;
• ordonanţele de urgenţă emise de către Guvern;
• o prevedere din proiectul de lege care intră în competenţa decizională a primei
Camere sesizate, neînsuşită de cealaltă Cameră şi retrimisă pentru o nouă
dezbatere;
• o prevedere dintr-un proiect de lege adoptată de către Camera decizională care
intră în competenţa primei Camere.

Cererile Guvernului şi propunerile Birourilor permanente, ale grupurilor parlamentare

sau ale comisiilor permanente se supun aprobării Senatului/Camerei Deputaţilor în ziua în care
au fost înregistrate sau, dacă senatorii/deputaţii nu se află în plen, în prima şedinţă ce urmează
zilei de înregistrare a acestora. Aprobarea procedurii de urgenţă se face cu votul majorităţii
senatorilor/deputaţilor prezenţi.
 3.1.2. Relaţiile Parlamentului cu Guvernul

Potrivit Constituţiei, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia

de prim-ministru, în urma consultării partidului care deţine majoritatea absolută în Parlament.
Programul şi lista Guvernului se dezbat în şedinţă comună de către Camera Deputaţilor şi Senat,
iar încrederea Guvernului se acordă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
- Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate
şi numai Camera Deputaţilor, Senatul şi preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea
penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
- Parlamentul exercită controlul activităţii Guvernului şi a celorlalte organe ale
administraţiei publice care sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de
Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare.
- Tot în cadrul controlului parlamentar, Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt
obligaţi să răspundă la întrebările sau interpelările formulate de către deputaţi şi senatori. Atât
Camera Deputaţilor, cât şi Senatul pot adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia
cu privire la problema ce a făcut obiectul interpelării.
- Încrederea acordată Guvernului poate fi retrasă de către Parlament în şedinţă comună
prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al
parlamentarilor şi adoptată cu votul majorităţii acestora.
- Guvernul îşi mai poate angaja răspunderea în faţa celor două Camere ale
Parlamentului şi asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect
de lege, putând fi demis dacă o moţiune de cenzură depusă în termen de trei zile de la
prezentarea programului sau a declaraţiei de politică generală ori a proiectului de lege a fost
votată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor.
- La toate şedinţele Camerei Deputaţilor sau Senatului, prezenţa a cel puţin unui
reprezentant al Guvernului este obligatorie.

3.1.2.1 Controlul parlamentar

Regulamentele celor două Camere cuprind prevederi importante legate de exercitarea

controlului parlamentar, una dintre cele mai importante funcţii ale parlamentelor în toate
statele democratice. În cuprinsul regulamentelor este reglementată pe larg procedura moţiunilor,
întrebărilor, a interpelărilor, informarea celor două Camere, informarea parlamentarilor şi
adresarea unor petiţii.
 În ceea ce priveşte cererea de informare, ea este solicitată de către preşedinţii celor
două Camere sau de către preşedinţii comisiilor, fiind adresată Guvernului sau celorlalte
organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar asupra activităţii
acestora. Senatorii/deputaţii adresează o petiţie preşedintelui Senatului/Camerei Deputaţilor,
care este transmisă Guvernului, prin care solicită orice acte sau dosare, precum şi alte informaţii
utile pentru activitatea parlamentară.
 Întrebarea constă în solicitarea de a răspunde dacă un fapt este adevărat ori o
informaţie este exactă, dacă Guvernul înţelege să comunice Senatului/Camerei Deputaţilor
documentele sau informaţiile solicitate de către un senator/deputat sau dacă are intenţia de
a adopta o hotărâre într-o problemă determinată. Trebuie spus că orice parlamentar sau grup
parlamentar poate adresa întrebări orale sau scrise Guvernului, membrilor acestuia sau
conducerii autorităţilor administrative autonome.
 Interpelarea constă într-o cerere scrisă, adresată de un senator/ deputat sau grup
parlamentar Guvernului sau unui membru al acestuia, prin care se solicită explicaţii asupra
politicii Guvernului în problemele activităţii sale interne sau externe.
 Moţiunile simple exprimă poziţia fiecărei Camere într-o anumită problemă politică
internă sau externă sau, după caz, cu privire la o problemă care a făcut obiectul unei
interpelări. Ele sunt iniţiate de cel puţin o pătrime din numărul senatorilor sau de cel puţin 50
de deputaţi.

 Oricine are dreptul de a adresa petiţii Camerelor Parlamentului. Petiţiile vor fi

prezentate în scris şi semnate, precizându-se domiciliul petiţionarului sau al unuia dintre
petiţionari.
Petiţiile se înregistrează şi se repartizează, spre soluţionare, de către unul dintre
vicepreşedinţii Senatului sau ai Camerei Deputaţilor, desemnat de preşedinte, Comisiei pentru
cercetarea abuzurilor şi petiţii sau altei comisii permanente competente, potrivit obiectului
petiţiei, ori senatorilor sau deputaţilor cărora le-au fost personal adresate.

3.1.2.2 Delegarea legislativă

Delegarea legislativă semnifică împuternicirea, pe timp limitat, a unei alte

autorităţi decât cea legiuitoare să exercite prerogative legislative. Ea reprezintă cea mai
evidentă formă de colaborare şi conlucrare dintre legislativ şi executiv. Ea semnifică
împuternicirea, pe timp limitat, a unei alte autorităţi decât cea legiuitoare să exercite
prerogativele legislative.
În România, instituţia delegării legislative se materializează prin adoptarea
ordonanţelor guvernamentale. Acestea pot fi:
• simple – sunt ordonanţele emise de către Guvern în temeiul unei legi de abilitare dată
de către Parlament;
• de urgenţă – sunt ordonanţele emise în situaţii excepţionale.

Potrivit Curţii Constituţionale, delegarea legislativă constituie o procedură

excepţională de substituire a Guvernului în prerogativele legislative ale Parlamentului,
astfel încât, printr-o ordonanţă, Guvernul poate să reglementeze, să modifice sau să abroge actul
existent.

Delegarea legislativă poate fi de ordin legal sau constituţional.

a) Delegarea legislativă legală se concretizează în emiterea de către Parlament a legii
de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, lege care trebuie să conţină, în mod
obligatoriu, următoarele elemente:
 • domeniul în care Guvernul poate emite ordonanţe. În Constituţie, se menţionează
interdicţia expresă a emiterii de ordonanţe în domeniul legilor organice.
• data până la care se pot emite ordonanţe. Pornind de la acest ultim element,
ordonanţele simple se împart în:
- ordonanţe simple pentru care legea de abilitare nu solicită supunerea lor spre
aprobare Parlamentului. Ele vor rămâne în vigoare şi după împlinirea
termenului de delegare legislativă, până ce vor fi abrogate sau modificate printr-o
lege ordinară.
- ordonanţe simple pentru care legea de abilitare solicită supunerea lor spre
aprobare Parlamentului până la împlinirea termenului de abilitare. În cazul
în care Parlamentul aprobă ordonanţa, atunci ea dobândeşte statut de lege şi va
produce efecte juridice fără întrerupere. Potrivit opiniei lui Antonie Iorgovan, o
dată cu aprobarea ordonanţei de către Parlament, aceasta trece din sfera
executivului în sfera actelor legislativului. Prin urmare, Parlamentul, cu ocazia
discutării ordonanţei, are posibilitatea să-i modifice conţinutul întrucât, prin
aprobare, îşi însuşeşte şi nu acceptă conţinutul acesteia.
b) Delegarea legislativă de natură constituţională vizează emiterea ordonanţelor de
urgenţă. În acest caz, delegarea legislativă este acordată direct de către Constituţie.
Măsura adoptată pe calea unei ordonanţe de urgenţă se poate fundamenta numai pe
necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale,
impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului
public.
Putem vorbi de patru aspecte în ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă:
• sunt emise în absenţa unei legi de abilitare;
• pot interveni în domeniul legilor organice (Decizia nr. 34/1998 a Curţii
Constituţionale);
• intră în vigoare numai după depunerea lor spre dezbatere în procedură de
urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea lor în
Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă
în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în
termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra
ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care
decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţele de urgenţă cuprinzând
norme de natura legilor organice se aprobă cu majoritatea membrilor fiecărei
Camere;
• nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul
instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle
prevăzute de către Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de
trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică.
 CELELALTE ORGANE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
CENTRALE DE SPECIALITATE
Organele subordonate
Guvernului sau ministerelor
➢ Guvernul și ministerele, cu avizul Curții de Conturi, pot înființa
organe de specialitate în subordinea lor, numai dacă legea le
recunoaște această competență.
➢ Aceste organe ale administrației centrale de specialitate poartă
diverse denumiri: agenții, instituții, comisii, oficii, secretariate,
birouri, departamente, comitete, administrații, autorități.
➢ Conducătorii acestor organe sunt secretari de stat și au diverse
titulaturi: președinți, directori generali, șefi de oficiu. Aceștia nu sunt
membri ai Guvernului, ei sunt numiți și eliberați din aceste funcții
prin decizia primului-ministru. Ei au competența de a emite ordine
și instrucțiuni.
➢ Statutul juridic al acestor conducători este asemănător cu cel al
conducătorilor compartimentelor din aparatul propriu al
Guvernului: nu răspund juridic și politic ca miniștri, dar sunt supuși
fluctuațiilor politice, schimbărilor și remanierilor guvernamentale.
➢ Atribuțiile, organizarea și funcționarea acestor autorități sunt
stabilite prin hotărâri ale Guvernului.
Autoritățile administrative autonome
❑ Prin natura lor juridică și a activităților pe care le desfășoară,
aceste autorități nu se pot subordona Guvernului, ministerelor
sau altor organe centrale. Ele se înființează prin lege organică:
Consiliul Național al Cinematografiei, Consiliul Național al
Audiovizualului, Banca Națională, Consiliul Național de Studiere
a Arhivelor Securității Statului, Comisia Națională a Valorilor
Mobiliare etc.
❑ Conducătorii acestor autorități publice autonome poartă numele
de președinți. În exercitarea atribuțiilor ce le revin, ei pot emite
ordine sau instrucțiuni.
❑ Este vorba despre un ansamblu eterogen de organizații, care
dispun de o anumită neutralitate respectată de sfera politică și
de partide, pentru a-și putea îndeplini misiunile care le-au fost
atribuite de o manieră independentă.
❑ Independența lor le este recunoscută prin legi organice, care le
definesc și le garantează autonomia.
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
1. Parlamentul
2. Consiliul Suprem de Apărare a
Țării
3. Curtea de Conturi
4. Consiliul Economic și Social
5. Consiliul Superior al
Magistraturii
6. Avocatul Poporului
7. Consiliul Legislativ
8. Curtea Constituțională
9. Ministerul Public
PRECIZĂRI TERMINOLOGICE:
✓Sintagma „administrație de susținere (de
sprijin)” a unor organe constituționale se referă,
în esență, la acele servicii administrative aflate
„în slujba” unor organe / instituții / autorități a
căror existență este stabilită prin Constituție.
✓Aceste servicii administrative au o anumită
neutralitate mai mică sau mai mare față de
Administrația Statului, dar nu dispun de o
adevărată neutralitate politică.
✓Cu alte cuvinte, cele 9 organe constituționale
care vor fi prezentate în continuare sunt
înființate prin însuși textul Constituției și,
pentru a-și îndeplini rolul și atribuțiile stabilite
de Constituție, au la dispoziție un aparat
tehnico-administrativ, alcătuit din personal
contractual și/sau din funcționari publici.
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
➢ Art.61 din Constituție: Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și
unica autoritate legiuitoare a ţării. Parlamentul României este alcătuit din Camera
Deputaților și Senat.

Parlamentul adoptă legi. Ca legiuitor Cele două Camere sunt alese prin vot
delegat, Guvernul emite ordonanțe. universal, egal, direct, secret și liber exprimat

➢ Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de
drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.

➢ Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la
expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Parlamentul nou ales se întruneşte,
la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri. Mandatul Camerelor
se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi
revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
➢ Art.69 din Constituție: În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul
poporului şi orice mandat imperativ este nul.

mandat reprezentativ
➢ Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care
fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte
prin lege organică. Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a
Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de
incompatibilitate ori de deces.
➢ Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte în raport cu populaţia ţării, prin legea
electorală (Legea nr.208/2015). Norma de reprezentare este de un deputat la 73.000 de
locuitori și de un senator la 168.000 de locuitori.
➢ Pentru organizarea alegerilor se constituie circumscripţii electorale la nivelul celor 41 de
judeţe, o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi o circumscripţie pentru cetăţenii români
cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. Numărul total al circumscripţiilor electorale = 43.
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
➢ Deputaţii şi senatorii se bucură de imunitate parlamentară.

Imunitatea nu se referă la nepedepsirea pentru

săvârşirea unei infracţiuni. Deputaţii şi senatorii pot fi
deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi
la răspundere juridică pentru
voturile sau pentru opiniile
politice exprimate în exercitarea
mandatului
urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care
nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice
exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi
percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea
Camerei din care fac parte, după ascultarea lor.
Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face
numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În caz de infracţiune
flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi
supuşi percheziţiei.
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
➢ Incompatibilitatea calității de deputat / senator = imposibilitatea de a îndeplini concomitent
funcţia de parlamentar şi o altă funcţie (publică sau privată)

DOUĂ EXCEPȚII

funcţiile ori activităţile din domeniul

didactic, al cercetării ştiinţifice şi al calitatea de membru al
creaţiei literar – artistice (de exemplu, Guvernului
cadrele didactice universitare:
asistenți, lectori, conferențiari și
profesori universitari)
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Organizarea internă a Parlamentului cuprinde

organe de conducere colegiale comisii în comun,

grupuri
(Birourile permanente – câte (organe de lucru ale cele două Camere
parlamentare
unul la fiecare Cameră) Parlamentului) mai pot constitui

Delegaţii ale Parlamentului

Grupuri parlamentare de prietenie
României la organizaţii
cu parlamentele altor state
parlamentare internaţionale
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Biroul permanent
2 la Senat
președinte 4 vicepreședinți 4 secretari chestori
este
4 la C.Dep.
și președintele Camerei
din care face parte
sunt aleși la începutul fiecărei sesiuni parlamentare (ordinare)

este ales, la începutul legislaturii, pe întreaga sunt stabilite de Constituție

durată a mandatului Camerelor (4 ani)
prima: începe în feb. și nu poate a doua: începe în sept. și nu
depăși sfârșitul lunii iunie poate depăși sfârșitul lunii dec.
în lunile ian., respectiv iul. și aug., se pot organiza sesiuni parlamentare extraordinare
➢ Componența Biroului permanent se stabilește prin negocieri între liderii (reprezentanții)
grupurilor parlamentare, potrivit configurației politice a Camerei Deputaților / Senatului.
➢ Prerogativele Biroului permanent: organizează lucrările Camerei respective; stabilește
proiectul ordinii de zi; organizează relațiile cu parlamentele altor state; controlează serviciile
specifice fiecărei Camere.
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
➢ Atribuțiile membrilor Biroului permanent (enumerare exemplificativă):
❑ președintele convoacă Camera în sesiune ordinară și extraordinară; conduce lucrările
Camerei respective și ale Biroului permanent; acordă cuvântul, moderează discuțiile sintetizează
problemele supuse dezbaterii, stabilește ordinea votării, anunță rezultatul acesteia și proclamă
rezultatul votului etc.
❑ vicepreședinții îndeplinesc atribuțiile președintelui, la solicitarea sau în lipsa acestuia
❑ secretarii participă la conducerea operativă a ședințelor de plen, alături de președintele
Camerei respective și întocmesc lista înscrierilor la cuvânt, pe baza solicitărilor, în ordinea în
care acestea au fost făcute; prezintă propunerile, amendamentele şi orice alte comunicări
adresate plenului Camerei respective, efectuează apelul nominal, numără voturile exprimate
prin ridicarea mâinii, consemnează rezultatul votului, țin evidența hotărârilor adoptate,
veghează la întocmirea stenogramelor şedințelor plenului Camerei Deputaților
❑ chestorii verifică modul de gestionare a patrimoniului Senatului/Camerei Deputaților,
exercită controlul financiar asupra cheltuielilor efectuate, prezintă proiectul de buget şi contul
de încheiere a exercițiului bugetar anual, asigură menținerea ordinii în sediul Senatului/Camerei
Deputaților şi îndeplinesc alte atribuții, în conformitate cu dispozițiile preşedintelui Camerei
respective sau ale Biroului permanent
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Grupurile parlamentare
constituirea organelor de
sunt constituite la nivelul fiecărei lucru (comisiile parlamentare)
rol
Camere, din deputații / senatorii
foarte important
aleși pe listele aceleiași formațiuni
constituirea organelor de
politice reprezentate în Parlament
conducere (Birourile permanente)

Grupul parlamentar al minoritățile naționale

PSD/PNL/USR/PMP etc. definirea poziției politice a
Art.62 alin.(2) din Constituție: organizaţiile deputaților / senatorilor
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, față de principalele acte
care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi legislative supuse
pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la dezbaterii Camerelor și în
câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale, soluționarea problemelor
iar cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi curente
reprezentaţi numai de o singură organizaţie

Grupul parlamentar al
Grupul parlamentar al UDMR
minorităților naționale (doar la C.Dep.)
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Comisiile parlamentare
comisii permanente
(constituite pe domenii specifice,
reprezintă organe de lucru ale celor 2 Camere,
alese pe toată durata mandatului)
înființate cu scopul de a îndeplini însărcinările pot fi
ce le-au fost încredințate în vederea pregătirii comisii speciale
lucrărilor Camerei Deputaților / Senatului (constituite pentru avizarea unor
proiecte de lege complexe, pentru
elaborarea unor propuneri legislative
rapoarte sau pentru alte scopuri indicate în
hotărârea de înființare a comisiei)
comisii de anchetă
(pentru examinarea unor
comisii comune probleme deosebite)

comisii comisii
permanente comisii
de anchetă
speciale
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
➢ Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în 2 sesiuni ordinare, precum şi în sesiuni
extraordinare (la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere
ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor).
➢ Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.
➢ Ordinea de zi: se întocmește de către Biroul permanent al fiecărei Camere și se aprobă de
Comitetul liderilor grupurilor parlamentare.
➢ Actele juridice ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților adoptă legi, hotărâri și
moțiuni simple. De asemenea, cele 2 Camere pot adopta mesaje, declarații, rezoluții și alte
acte cu caracter politic, prin hotărâre.
➢ Şedinţele celor două Camere sunt publice. Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete.
➢ În timpul sesiunilor, parlamentarii își desfășoară activitatea în plen, în comisii și în grupuri
parlamentare, precum și în circumscripțiile electorale sau îndeplinesc alte activități dispuse
de către Camere.
➢ În afara sesiunilor, parlamentarii își desfășoară activitatea în comisii permanente sau
speciale, în grupuri parlamentare, în circumscripțiile electorale sau îndeplinesc alte sarcini
dispuse de Camere.
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
➢ Procedura legislativă ordinară (obișnuită):
1. inițiativa legislativă
2. obținerea avizelor
3. dezbaterea în comisiile parlamentare
4. dezbaterea în plen
5. votul
6. transmiterea proiectului de lege la Camera
decizională și derularea procedurii legislative la
Camera decizională (se reiau etapele 3, 4 și 5)
7. controlul constituționalității legilor
8. promulgarea legii de către Președintele
României
9. publicarea legii în Monitorul Oficial al
României, Partea I, și intrarea în vigoare a legii.
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
1. Inițiativa legislativă
✓ Au drept de inițiativă legislativă (pot sesiza Parlamentul cu o propunere legislativă sau cu un
proiect de lege): Guvernul, senatorii, deputații, cetățenii cu drept de vot
inițiativă legislativă cetățenească
cel puțin 100.000 dispersia teritorială: cel puțin în fiecare județ și în Municipiul
un sfert din județele țării București să se fi înregistrat cel
NU puțin 5.000 de semnături în
favoarea inițiativei legislative

probleme fiscale probleme cu caracter interațional amnistia și grațierea

✓ Inițiativa legislativă poartă denumirea de proiect de lege (dacă vine din partea Guvernului)
sau propunere legislativă (dacă este promovată de deputați, senatori ori cetățeni). Acestea
trebuie însoțite de un studiu de impact / o expunere de motive .
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
✓ Constituția prevede o anumită ordine de sesizare a Senatului și a Camerei Deputaților, în
funcție de obiectul de reglementare al inițiativelor legislative, astfel încât, în cadrul
procedurii legislative, vom avea o primă Cameră sesizată și o Cameră decizională.
✓ Numai după ce ambele Camere se pronunță asupra inițiativei legislative putem vorbi despre o
lege adoptată de Parlament.
se adoptă cu o majoritate de cel
legi constituționale
puţin două treimi din numărul
(cele de revizuire a Constituţiei)
membrilor fiecărei Camere
categorii legi organice
de legi (în domenii prevăzute expres se adoptă cu votul majorităţii
și limitativ de Constituție) membrilor fiecărei Camere

legi ordinare se adoptă cu votul

(care nu sunt constituționale majorităţii membrilor
sau organice) prezenţi din fiecare Cameră
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
2. Obținerea avizelor
✓ După înregistrarea inițiativelor legislative la prima Cameră sesizată și înainte de începerea
procedurii legislative propriu-zise, acestea trebuie transmise anumitor instituții, cu
competențe de avizare, pe domenii de activitate
❑ Consiliul Legislativ
❑ Consiliul Economic și Social
❑ Consiliul Superior al Magistraturii
❑ Curtea Constituțională

3. Dezbaterea în comisiile parlamentare

✓ Dezbaterea se finalizează cu adoptarea unui raport prin care comisia propune plenului
adoptarea, adoptarea cu modificări și/sau completări ori respingerea inițiativei legislative.
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
4. Dezbaterea în plen
✓ Are loc în conformitate cu ordinea de zi stabilita de Biroul permanent și aprobată de
Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, pe baza rapoartelor comisiilor parlamentare.
✓ Începe cu o dezbatere generală a proiectului de lege sau a propunerii legislative respective.
✓ Este urmată de dezbaterea pe articole și votarea fiecărui articol în parte, în final având loc
votarea proiectului de lege / a legii în ansamblu.

5. Votul
✓ Votul parlamentarului este personal.
✓ Votul deschis se exprimă prin mijloace electronice, ridicarea mâinii sau prin apel nominal.
✓ Votul secret se exprimă prin buletine de vot, prin bile sau prin mijloace electronice.
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
6. Transmiterea proiectului de lege la Camera decizională și derularea procedurii
legislative la Camera decizională (se reiau etapele 3, 4 și 5)
✓ După vot, proiectul de lege adoptat de prima Cameră sesizată se transmite la Camera
decizională pentru ca și aceasta să se pronunțe cu privire la inițiativa legislativă.
✓ La Camera decizională se reiau etapele 3-5 ale procedurii legislative.

7. Controlul constituționalității legilor

✓ Presupune sesizarea Curții Constituționale cu privire la o eventuală neconformitate a legii
adoptate de Parlament (în tot sau în parte) cu prevederile Constituției.
✓ Sesizarea se poate face de Președintele României, unul dintre președinții celor 2 Camere,
Guvern, Înalta Curte de Casație și Justiție, Avocatul Poporului, un număr de cel puțin 50 de
deputați sau 25 de senatori.
✓ Este o etapă facultativă.
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
8. Promulgarea legii de către Președintele României
✓ Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
✓ Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea
legii.
✓ Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii
ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare
sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat
constituţionalitatea.

9. Publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intrarea în vigoare a legii

✓ Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data
publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
➢ Procedura legislativă de urgență:
❑ Se utilizează privind anumite acte normative stabilite prin Regulamentul de
funcționare al fiecărei Camere (de exemplu, adoptarea legilor de aprobare a
ordonanțelor de urgență, adoptarea proiectelor de lege referitoare la armonizarea
legislației României cu cea a Uniunii Europene).
❑ Presupune derularea cu celeritate a procedurii legislative.

➢ Relațiile Parlamentului cu Guvernul

❑ Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului
❑ urmărirea penală prezentarea de
informații și documente
❑ controlul parlamentar cereri de informare
întrebări
❑ petiții interpelări
moțiuni simple
❑ moțiune de cenzură
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
➢ Delegarea legislativă
semnifică
împuternicirea unei alte autorități decât cea legiuitoare să exercite prerogative legislative
o procedură excepțională de substituire a Guvernului în prerogativele legislative ale Parlamentului

delegare legislativă legală delegare legislativă constituțională

emiterea de ordonanțe emiterea de ordonanțe de

simple, în temeiul unei legi de urgență conform art.115
abilitare adoptate în prealabil alin.(4)-(6) din Constituție
de Parlament
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
2. Consiliul Suprem de Apărare a Țării
➢ Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care
privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii
internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de
menţinere sau de restabilire a păcii.
➢ Reglementare: art.119 din Constituție; Legea nr.415/2002 privind organizarea şi
funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu modificările și completările
ulterioare
➢ Preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării. Primul-ministru al Guvernului României îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
➢ Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul
de interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul industriei şi resurselor,
ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul
Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial
pentru securitate naţională.
➢ Secretariatul CSAT este structura de lucru permanentă destinată asigurării îndeplinirii
sarcinilor ce revin CSAT
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
3. Curtea de Conturi
➢ Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii
organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele
judecătoreşti specializate.
➢ Reglementare: art.140 din Constituție; Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii de Conturi, republicată, cu modificările și compleările ulterioare
➢ Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi
prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului
lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de
lege pentru judecători. Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi
numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Parlament, în cazurile şi condiţiile
prevăzute de lege.
➢ Plenul Curții de Conturi se compune din 18 membri, numiți de Parlament, care sunt consilieri
de conturi. Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, Curtea de Conturi dispune de un Secretariat
General, care asigură activitatea de logistică a acesteia.
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
4. Consiliul Economic și Social
➢ Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în
domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi
funcţionare.
➢ Reglementare: art.141 din Constituție; Legea nr.248/2013 privind organizarea şi funcţionarea
Consiliului Economic şi Social, republicată, cu modificările și completările ulterioare
➢ Domeniile de specialitate ale Consiliului Economic şi Social sunt: politicile economice;
politicile financiare şi fiscale; relaţiile de muncă, protecţia socială, politicile salariale şi
egalitatea de şanse şi de tratament; agricultură, dezvoltare rurală, protecţia mediului şi
dezvoltare durabilă; protecţia consumatorului şi concurenţă loială; cooperaţie, profesii
liberale şi activităţi independente; drepturi şi libertăţi cetăţeneşti; politicile în domeniul
sănătăţii; politicile în domeniul educaţiei, tineretului, cercetării, culturii şi sportului.
➢ Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă,
constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile
patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor
neguvernamentale ai societăţii civile.
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
Consiliul Economic și Social
➢ Funcţionarea Consiliului Economic şi Social este asigurată de: plen; biroul executiv;
preşedinte şi vicepreşedinţi; comisiile de specialitate permanente; secretariat tehnic.
➢ Plenul Consiliului Economic şi Social este constituit dintr-un număr de 45 de membri,
incluzând preşedintele şi vicepreşedinţii. Desemnarea membrilor Plenului Consiliului
Economic şi Social se face după cum urmează: 15 membri numiţi de confederaţiile patronale
reprezentative la nivel naţional, constituind partea patronală; 15 membri numiţi de
confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, constituind partea sindicală;
15 membri reprezentând societatea civilă, constituind partea societăţii civile.
➢ Mandatul de membru al Plenului Consiliului Economic şi Social este de 4 ani şi poate fi
reînnoit.
➢ În structura Consiliului Economic şi Social funcţionează un secretariat tehnic, care este
aparatul de lucru de specialitate şi tehnico-administrativ. În cadrul secretariatului tehnic se
pot constitui departamente şi alte structuri funcţionale, conform structurii organizatorice
aprobate de Plenul Consiliului Economic şi Social. Secretariatul tehnic al Consiliului
Economic şi Social este condus de un secretar general.
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
5. Consiliul Superior al Magistraturii
➢ Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
➢ Reglementare: art.133-134 din Constituție; Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
➢ Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
❑ 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac
parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este
compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
❑ 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de
înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la
lucrările în plen;
❑ ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
➢ Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
Consiliul Superior al Magistraturii
➢ Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a
judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.
➢ Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile
sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit
procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
➢ Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie.
➢ Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa
organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei (de exemplu, avizează
actele normative din domeniul justiției).
➢ Consiliul Superior al Magistraturii are la dispoziția sa un aparat tehnico-administrativ,
condus de un secretar general.
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
6. Avocatul Poporului
➢ Instituția Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor
fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice.
➢ Reglementare: art.58-60 din Constituție; Legea nr.35/1997 privind organizarea şi
funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată.
➢ Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor
persoanelor fizice. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate.
➢ Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu
îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucțiunilor sau dispozițiilor sale.
➢ Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nicio altă funcţie publică sau privată, cu
excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Organizarea şi funcţionarea instituţiei
Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică.
➢ Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în
drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de lege.
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
Avocatul Poporului
➢ Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la
cererea acestora. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă
natură, pentru ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.
➢ Avocatul Poporului este asistat de adjuncți, specializați pe următoarele domenii de activitate:
drepturile omului, egalitate de șanse între bărbați și femei, culte religioase și minorități
naționale; drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap; apărarea,
protecția și promovarea drepturilor copilului; armată, justiție, poliție, penitenciare;
proprietate, muncă, protecție socială, impozite și taxe; prevenirea torturii și a altor pedepse
ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenție, prin Mecanismul
Național de Prevenire.
➢ În vederea realizării atribuțiilor ce îi revin, Instituția Avocatul Poporului organizează birouri
teritoriale în: Alba Iulia, Pitești, Bacău, Oradea, Suceava, Brașov, Slobozia, Cluj-Napoca,
Constanța, Craiova, Galați, Iași, Târgu Mureș, Ploiești și Timișoara. Sediul instituției Avocatul
Poporului este în municipiul București.
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
7. Consiliul Legislativ
➢ Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează
proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii
legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României.
➢ Reglementare: art.79 din Constituție; Legea nr.73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată.
➢ Consiliul Legislativ este alcătuit din Secţia de drept public, Secţia de drept privat şi Secţia de
evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare. Fiecare secţie are în componenţa sa un număr
de sectoare. În structura organizatorică a Consiliului Legislativ se cuprind, de asemenea,
Departamentul pentru armonizarea legislaţiei cu reglementările Uniunii Europene,
Departamentul de informatică legislativă şi Secretariatul Consiliului Legislativ (condus de un
secretar general).
➢ Consiliul Legislativ este condus de preşedintele Consiliului, iar fiecare secţie, de un
preşedinte de secţie. Fiecare sector din cadrul unei secţii este condus de unul dintre
consilieri.
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
Consiliul Legislativ
➢ Proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare
Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ.
➢ Proiectele de legi şi propunerile legislative se supun dezbaterii Parlamentului cu avizul
Consiliului Legislativ. Avizul este consultativ şi are ca obiect:
❑ concordanţa reglementării propuse cu Constituţia, cu legile-cadru în domeniu, cu
reglementările Uniunii Europene şi cu actele internaţionale la care România este
parte, iar în cazul proiectelor de lege şi a propunerilor legislative, natura legii şi care
este prima Cameră ce urmează a fi sesizată;
❑ asigurarea corectitudinii şi clarităţii exprimării juridice, înlăturarea contradicţiilor
sau necorelărilor din cuprinsul proiectului de act normativ, asigurarea caracterului
complet al prevederilor sale, respectarea normelor de tehnică legislativă, precum şi a
limbajului normativ;
❑ prezentarea implicaţiilor noii reglementări asupra legislaţiei în vigoare, prin
identificarea dispoziţiilor legale care, având acelaşi obiect de reglementare, urmează
să fie abrogate, modificate sau unificate, precum şi prin evitarea reglementării unor
aspecte identice în acte normative diferite.
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
8. Curtea Constituțională
➢ Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. Curtea Constituţională este
unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România. Curtea Constituţională este
independentă faţă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei şi legii sale
de organizare și funcționare.
➢ Reglementare: art.142-147 din Constituție; Legea nr.47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările și completările ulterioare
➢ Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani,
care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei
de Senat şi trei de Preşedintele României. Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot
secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani. Curtea Constituţională se înnoieşte
cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
➢ Personalul Curţii Constituţionale este constituit din corpul magistraţilor-asistenţi şi din
personalul Secretariatului General, care este condus de un secretar general.
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE

Curtea Constituțională
➢ Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
❑ se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la
sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a
Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de
cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra
iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
❑ se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la
sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de
deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
❑ se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia
dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel
puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
❑ hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele,
ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de
neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
Curtea Constituțională
❑ soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la
cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-
ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
❑ veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă
rezultatele sufragiului;
❑ constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de
Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;
❑ dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui
României;
❑ veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi
confirmă rezultatele acestuia;
❑ verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;
❑ hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.
➢ Curtea Constituțională îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.
 UNELE ORGANE CONSTITUȚIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIILE LOR DE SUSȚINERE
9. Ministerul Public
➢ În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără
ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
➢ Reglementare: art.131-132 din Constituție; Legea nr.304/2004 privind activitatea judiciară,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
➢ Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile
legii. Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată (judecătorii, tribunale, curți de
apel, Înalta Curte de Casație și Justiție), conduc şi supraveghează activitatea de cercetare
penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.
➢ Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al
controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Funcţia de procuror este
incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul superior.
➢ Ministerul Public este condus de un Procuror General.