Capitolul I.

Consideraţii privind actele administrative

1.1.Trăsăturile caracteristice ale actelor administrative

O paletă largă a definiţiilor actelor administrative, sau actelor de drept administrativ,

ambele formule fiind folosite o găsim în doctrină şi în legislaţie.
Potrivit art. 2, al.c din Legea nr. 554/20041 cu modificări ulterioare actul administrativ
este definit ca fiind– actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate
publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în
concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor
administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca
obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes
public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte
categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios
administrativ.
Profesorul Tudor Drăganu definea actele administrative ca fiind acte juirdice, adică
manifestări de voinţă făcute în exercitarea funcţiei executive a statului, în scopul de a produce
anumite efecte juridice, a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a recurge la forţa
de constrângere a statului în condiţiile prevăzute de normele juridice în vigoare.2

Din definiţiile prezentate mai sus putem desprinde trăsăturile caracteristice ale actelor
administrative, care pe lângă trăsăturile generale ale actelor juridice ( prezenta unei manifestări
de voinţă, care să provină de la un subiect de drept civil (persoană fizică ori juridică);
manifestarea de voinţă trebuie exprimată cu intenţia de a produce efecte juridice civile; aceasta
trăsătură diferenţiaza actul juridic civil de faptul juridic civil (savârşit fără intenţia de a produce
efecte juridice, efecte care se produc, însă, în puterea legii); efectele juridice urmărite, la

1
Legea 554/2004
2
A se vedea în acest sens Tudor Drăganu, Actele de drept administrativ, Editura ştiinţifică Bucureşti,
1959 , preluat din Drept administrativ II. Lucian Chiriac, 2010
manifestarea voinţei, pot consta în a da naştere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil
concret) au şi trăsăturile propriia acestor categorii de acte:
- actele administrative sunt acte juridice
Sunt considerate acte administrative manifestările de voinţă, care sunt date cu scopul de a
produce anumite efecte juridice, adică creează, modifică sau sting un raport juridic. În caz de
nevoie pentru îndeplinirea, realizarea efectelor juridice ale actelor administrative, în scopul
cărora au fost date aceste manifestări de voinţă, se asigură forţa de constrângere a statului.
Manifestarea de voinţă, adică actul administrativ spre a produce efectele dorite trebuie să fie
exprimată oral sau scris, sau cuprins într-un înscris. Practica judiciară însă impune de cele mai
multe ori regula ca actele administrative să fie exprimate în scris.
- actele administrative sunt manifestări unilaterale de voinţă
Actele administrative sunt acte emise de către autorităţi ale administraţiei publice, fie
independent sau în comun de două sau mai multe autorităţi, însă aceste acte trebuie să reflecte
manifestarea de voinţă comună a autorităţilor emitente, astfel fiind îndeplinit una din trăsăturile
speciale ale actului administrativ.
- actele administrative sunt emise în temeiul şi pentru realizarea puterii publice
Manifestarea de voinţă aparţine unui subiect de drept care în limitele atribuţiilor ce i-au fost
conferite, poate emite sau revoca un act administrativ, având autoritatea puterii publice. În
consecinţă, în virtutea acestei puteri publice cu care este învestită, autoritatea administrativă prin
efectele juridice recunoscute de lege, dă naştere, stinge sau modifică drepturi şi obligaţii, cărora
li se aplică ca atare un regim de putere publică.3
- actele administrative sunt obligatorii
Nimeni nu se poate sustrage de la efectele juridice pe care le produc, iar în caz contrar intervine
forţa de constrângere a statului. Actul administrativ este obligatoriu pentru toate subiectele de
drept a căror activitate este în legătură cu obiectul cuprins în acel act, pentru autorităţile publice
emitente şi pentru autorităţile publice superioare celor emitente.

- actele administrative sunt emise în baza legii şi prin ele se organizează executarea
şi se execută în concret prevederile legii şi ale celorlalte acte normative

3
Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009
Chiar dacă legea nu reglemeantează expres, din doctrină putem desprinde că ori de câte ori legea
nu reglementează expres un raport social, acesta poate fi reglementat primar de către organele
administraţiei publice prin norme juridice de drept administrativ, în limitele competenţei şi a
scopului urmărit de lege.
- actele administrative sunt executorii
Sunt executorii prin ele însele, se execută din oficiu, fără a mai fi necesară învestirea lor potrivit
Codului de procedură civilă, art. 269.
Actul administrativ individual este executoriu din momentul comunicării lor, sau la data arătată
expres în conţinutul său. Actul administrativ normativ este executoriu prin el însăşi, adică din
momentul intrării lui în vigoare, adică la data publicării, sau la trei zile de la publicare, sau la o
dată ulterioară prevăzută expres în textul actului administrativ normativ.

1.2. Condiţiile de valabilitate ale actelor administrative

Pentru a produce efectele juridice dorite, actele administrative trebuie elaborate, emise şi puse în
executare cu îndeplinirea unor condiţii care să asigure valabilitatea lor. Aceste condiţii de
valabilitate sunt:
- actul administrativ să fie emis de autoritatea publică compenetntă şi în limitele
competenţei sale
- actul administrativ să fie elaborat şi emis în forma şi procedura prevăzută de lege
- actul administrativ în conţinutul lui trebuie să fie conform cu Constituţia, legile şi
celelalte acte administrative normative în vigoare
- actul administrativ să fie oportun, în conformitate cu interesul public.
Prin următoarele voi prezenta pe scurt condiţiile de valabilitate înşirate mai sus.
- Actul administrativ să fie emis de autoritatea publică competentă şi în limitele
competenţei sale
Competenţa poate fi definită ca fiind suma atribuţiilor cu care este învestită autoritatea publică
prin lege sau prin alt act normativ, putând emite acte cu sau fără semnificaţie juridică.
Competenţa autorităţilor poate îmbrăca mai multe forme: competenţa materială, teritorială,
personală, temporară, generală sau specială.
- Actul administrativ să fie elaborat şi emis în formă şi procedură prevăzută de lege
Forma actului administrativ este cea scrisă, care asigură cunoaşterea manifestării de voinţă a
autorităţii administrative, posibilitatea verificării respectării temeiurilor legale în baza cărora a
fost emis actul administrativ, excluderea confuziilor cu privire la efectele juridice produse.
Procedura elaborării actului administrativ este o procedură complexă, impune respectarea unor
forme procedurale prealabile emiterii actului administrativ, forme procedurale concomitente
emiterii actului administrativ, şi posterioare emiterii actului administrativ necesare intrării în
vigoare.
- Actul administrativ în conţinutul lui trebuie să fie conform cu Constituţia, legile şi
celelalte acte administrative normative în vigoare
Această condiţia derivă din supremaţia Constituţiei şi a legilor Constituţionale, precum şi din
obligativitatea respectării legilor în vigoare.
- Actul administrativ să fie oportun, în conformitate cu interesul public
Actul administrativ trebuie să fie emis în vederea realizării interesului general sau a interesului
public pe care îl are în vedere legea.4
Prin urmare autoritatea publică emitentă are obligaţia de a verifica necesitatea intervenţiei lor în
reglementarea unor situaţii sociale, economice, organizatorice cât şi condiţiile concrete de
aplicare.

Cap II.
Actele administrative jurisdicţionale

2.1. Noţiuni introductive - definiţia. Trăsăturile actului administrativ jurisdicţional

4
Rodica Narcisa Petrescu, op. cit
 În doctrina juridică română s-a susţinut că, actele adoptate sau emise de organele
administraţiei publice se împart în: a) acte administrative propriu-zise; b) acte administrative cu
carcter jurisdicţional şi c) acte administrative pregătitoare.5
Terminologia folosită, în doctrina juridică română şi cea străină, nu este unanimă în a
desemna aceste acte. Astfel, Prof. A. Teodorescu le-a denumit acte jurisdicţionale, tot astfel le-a
denumit şi Prof. P. Negulescu, alţii le-au denumit acte administrative jurisdicţionale în sfârşit,
acestor acte li s-a mai spus şi acte administrative cu caracter jurisdicţional6.
În literatura de specialitate această categorie de acte se întâlneşte şi sub denumirea de acte
jurisdicţionale, sau acte administrative cu caracter jurisdicţional.7
Actul administrativ jurisdicţional este actul juridic prin care un organ al administarţiei de
stat soluţionează după o anumită procedură şi şi cu putere de adevăr legal un conflict juridic cu
care a fost sesizat. Actele administrative jurisdicţionale pot fi caracterizate sub aspectul obiectuli,
a procedurii de elaborare, a formei lor şi sub aspectul căilor de atac8.
Putem defini actul administrativ jurisdicţional ca fiind acel act juridic emis de o autoritate
adminstrativă, cu atribuţii jurisdicţionale, care funcţionează în mod autonom, sau pe lângă o
autoritate a administraţiei publice, în scopul rezolvării pe baza, unei proceduri speciale stabilită
de lege, a unor litigii expres prevăzute de lege, în care una dintre părţi este o autoritate a
administraţiei publice, ori un serviciu public administrativ. 9
Legislaţia de cadru defineşte  actele administrativ-jurisdicţionale, ca fiind – actul emis
de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuţii de jurisdicţie
administrativă specială.10
Actele jurisdicţionale nu creează ci doar constată, ele sunt declarative nu translative de
drepturi.11
Pentru unele ţări, cum este Franţa, care au organizare tribunalele administrative, în paralel
cu instanţele judecătoreşti, aşa cum am avut şi în România pentru o scurtă perioadă (1939-1948)
5
Valentin I. Prisăcaru, Actele şi faptele de drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001,
p. 256
6
Valentin I. Prisăcaru, Tratat de drept administrativ român, Ediţia a III-a, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2002, p.483
7
Mircea Preda, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 203
8
Ioan Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Risoprint , Cluj Napoca, 2004,
p.159
9
Mircea Preda, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 204
10
Art.2, lit.d Legea 554/2004
11
Mihai T. Oroveanu, Tratat de drept administrativ, Editura Cerma, Bucureşti, 1998, p.121
10 curţi administrative şi Curtea Superioară Administrativă, noţiunea de act administrative
jurisdicţional cuprinde atât natura organului- curtea administrativă, cât şi caracterul actului
pronunţat de acesta- jurisdicţional; în organizarea actuală, în ţara noastră, a jurisdicţiilor care
funcţionează în cadrul unor organe ale administrăţii publice sau autorităţii administrative
autonome, considerăm că actele juridice pe care aceste organe le pronunţă în finalizarea
activităţii jurisdicţionale pe care o desfăşoară sunt acte administrative cu character
jurisdicţional.12
Cea ce caracterizează acest act sunt următoarele trăsături13:
- este un act emis numai de autorităţi ale administraţiei publice anume
abilitate de lege cu această competenţă;
- este emis numai în situaţii expres prevăzute de lege;
- are ca scop soluţionarea unor litigii în care una din părţi este un serviciu
public administrativ;
- emiterea lui se face pe baza unei procedure speciale care include şi
principiile independenţei autorităţii care îl emite faţă de părţile aflate în conflict, precum şi cel al
contradictorialităţii;
- este exceptat de la principiul revocabilităţii actelor administrative;
- poate fi atacat în contenciosul administrativ general, dar numai după
epuizarea căilor administrative-jurisdicţionale prevăzute de lege.
Din definiţiile date putem desprinde trăsăturile caracteristice ale actelor administrative
jurisdicţionale, astfel pot fi caracterizate sub aspectul obiectului, a procedurii de elaborare, a
formei lor, a puterii sau a stabilităţii lor şi sub aspectul căilor de atac.

- Actele administrative jurisdicţionale au ca obiect14 soluţionarea unor litigii, adică a

unor situaţii în care un subiect susţine în contradictoriu cu altul că legea sau un drept subiectiv
au fost încălcate. Organul investit cu competenţa de a soluţiona litigii poate fi un organ de
administraţie activă, care are în subsidiar şi atribuţii de natură jurisdicţională, sau un organ
administrativ specializat în exclusivitate în soluţionarea litigiilor numit şi organ de jurisdicţie
12
Valentin I. Prisăcaru, Tratat de drept administrativ român, Ediţia a III-a, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2002, p.484
13
Mircea Preda, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 204
14
Ioan Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Risoprint , Cluj Napoca, 2004,
p.159
specială. Organele administrative de jurisdicţie nu pot soluţiona orice litigiu dedus în faţa lor,
întrucât nu dispun de o competenţă materială generală, similară cu cea a judecătoriilor, iar pentru
a putea soluţiona un litigiu ele trebuie să fie investite în mod expres cu o asemenea competenţă.
- Actele administrative jurisdicţionale sunt elaborate şi emise cu respectarea unor
procedurri specifice, bazate pe contradictorialitate şi motivarea actului.
Principalele elemente a acestei trăsături sunt: sesizarea organului competent, contradictorialitatea
părţilor, motivarea actului administrativ jurisdicţional.
- Stabilitatea actelor administrative jurisdicţionale este o altă trăsătură a acestora, deşi ea
nu îmbracă întotdeauna forma lucrului judecat sau a autorităţii judecate ca şi în cazul hotărârii
judecătoreşti. Stabilitatea le deosebeşte de actele de administraţie activă care sunt, în principiu,
revocabile, în sensul că organul emitent nu mai are posibilitatea de a reveni asupra soluţiei
pronunţate, iar partea, de regulă, nu poate exercita o cale de atac împotriva soluţiei date.
Stabilitatea acestor acte nu rezultă, aşa cum s-a susţinut, ca urmare a condiţiilor procedurale
(sesizare, motivare) şi a independenţei organului de jurisdicţie. Ea derivă din specificul întregii
activităţi jurisdicţionale, din interpretarea legii şi din faptul că organul nu-şi mai poate revoca,
modifica sau suspenda actul emis într-o anumită cauză.15
- Căile de atac împotriva actelor administrative jurisdicţionale au un caracter cu totul
excepţional şi se exercită numai când legea le instituie în mod expres. De regulă, împotriva
acestor acte nu există căi ordinare sau obişnuite de atac, ci căii cu caracter special sau
extraordinar, ca, de exemplu, în cazul hotărârilor Comisiilor judeţene de Pensii.
În alte cazuri calea de atac se exercită în mod cu totul excepţional la anumite organe şi în
anumite termene ca, de exemplu, în cazul recursului împotriva hotărârii de respingere a cererii de
brevet pronunţată de Comisia de reexaminare pentru soluţionarea contestaţiilor privind
invenţiile, când calea de atac se exercită la Tribunalul municipiului Bucureşti în termen de trei
luni de la comunicare.16
Potrivit art. 6 din Legea nr. 554/2004 actele administrative susceptibile, potrivit legii
organice, să facă obiectul unei jurisdicţii speciale administrative pot fi atacate la instanţa de
contencios administrativ, cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) (Înainte de a se adresa
instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un
15
Ioan Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Risoprint , Cluj Napoca, 2004, p.
162
16
Idem
drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite
autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de
30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia), dacă partea
înţelege să nu exercite procedura administrativ-jurisdicţională. Actul administrativ-jurisdicţional
pentru care, prin lege organică specială, se prevede o cale de atac în faţa unei alte jurisdicţii
administrative speciale poate fi atacat direct la instanţa de contencios administrativ, în termen de
15 zile de la comunicare, dacă partea înţelege să renunţe la calea administrativ-jurisdicţională de
atac.
Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială sau pentru calea de atac
la un alt organ administrativ-jurisdicţional înţelege să renunţe la aceasta în timpul soluţionării
litigiului, este obligată să notifice decizia de renunţare organului administrativ-jurisdicţional în
cauză. Partea sesizează instanţa de contencios administrativ în termen de 15 zile de la notificare,
În această situaţie, procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7  nu se mai efectuează.

2.2. Clasificarea actelor administrative jurisdicţionale17

În literatura de specialitate s-a propus clasificarea actelor administrative jurisdicţionale

după caracterul mai mult sau mai puţin pronunţat al litigiului pe care îl rezolvă şi al procedurii
lui de rezolvare. Se distingeau, astfel, acte administrative jurisdicţionale prin care se soluţionează
litigii incipiente sau slab conturate, acte prin care se soluţionează litigii oarecum conturate şi acte
ce soluţionează litigii conturate în mod corespunzător. Acest criteriu de clasificare nu are
elemente precis determinate deoarece nu se cunosc componentele care să contureze exact
caracterul incipient sau format al unui litigiu faţă de altul.
O altă clasificare a actelor administrative jurisdicţionale se poate realiza după obiectul
acestora.
a) O primă categorie o reprezintă actele administrative jurisdicţionale care au un obiect
patrimonial
b) O a doua grupă reprezintă actele administrative jurisdicţionale având ca obiect litigii
izvorând din raporturile de muncă, de servicii şi asigurări sociale în categoria cărora intră, de
pildă:
17
Ibidem, p-164-165
1) Hotărârile comisiilor de jurisdicţie18 constituite în cadrul organelor Ministerului Apărării
Naţionale şi Ministerului de Interne prin care se soluţionează plângerile introduse împotriva
hotărârilor de respingere totală sau parţială a contestaţiilor împotriva ordinelor de zi de
imputare emise de comandantul (şeful) unităţii militare al cărui organ a efectuat cercetarea ;
2) Deciziile comisiilor judeţene de pensii prin care se rezolvă contestaţiile introduse împotriva
hotărârilor comisiilor de pensii şi asigurări sociale din unităţi şi a comisiilor de expertiză şi de
recuperare a capacităţii de muncă, ca şi deciziile Comisiei Centrale de Pensii care rezolvă
apelurile introduse împotriva deciziilor comisiilor judeţene de pensii (în a căror competenţă
intră, printre altele, un judecător, iar în componenţa Comisiei Centrale şi un reprezentant al
Ministerului de Justiţie);
c) O a treia grupă o reprezintă actele care rezolvă litigii ce au ca obiect unele drepturi şi
interese cu caracter special şi anume:
1) Hotărârile Comisiei de reexaminare pentru soluţionarea litigiilor generate de contestaţiile în
legătură cu hotărârea de acordare sau de respingere a cererii de acordare a brevetului de
invenţie19
2) Dispoziţiile primarilor prin care se rezolvă întâmpinările împotriva omisiunilor, înscrisurilor
greşite şi a erorilor din listele de alegători.
d) O altă grupă o formează actele de soluţionare a plângerilor împotriva proceselor-
verbale în materie contravenţională, acte emise de organele administrative.

2.3. Legislaţia privind actele administrative jurisdicţionale

Potrivit art. 21. alin. 4 din Constituţia coroborat cu art. 6. al. 1 din Legea nr. 554/2004
jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi gratuite. În cazurile în care există o
jurisdicţie administrativă stabilită de lege, ea este obligatorie.
Prin următoarele voi prezenta pe scurt legislaţii relevante privind activitatea
administrativ jurisdicţională:

18
Ordonanţa Guvernului nr. 121/ 28 august 1998 privind răspunderea materială a militarului, publicat
în MO nr. 34/1999
19
Lega nr. 64/1991 privind berevetele de invenţie, Publicată în MO nr. 212/21 octombrie 1991,
republicată în 2002
 - Legea 554/2004 legea contenciosului administrativ, prin art.1 lit d defineşte actele
administrative jurisdicţionale, urmând ca în art. 6 leguitorul să descrie aceste tipuri de acte.
Astfel jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi gratuite.
Actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicţii
speciale administrative pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, cu respectarea
dispoziţiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înţelege să nu exercite procedura administrativ-
jurisdicţională. Actul administrativ-jurisdicţional pentru care, prin lege organică specială, se
prevede o cale de atac în faţa unei alte jurisdicţii administrative speciale poate fi atacat direct la
instanţa de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea înţelege
să renunţe la calea administrativ-jurisdicţională de atac.
 Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială sau pentru calea de
atac la un alt organ administrativ-jurisdicţional înţelege să renunţe la aceasta în timpul
soluţionării litigiului, este obligată să notifice decizia de renunţare organului administrativ-
jurisdicţional în cauză. Partea sesizează instanţa de contencios administrativ în termen de 15 zile
de la notificare, În această situaţie, procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 nu se
mai efectuează.
- Se consideră a fi organism cu activitate administrativ-jurisdicţional 20, Consiliul Naţional
de Soluţionare a Contestaţiilor, care funcţionează pe lângă Autoritatea Naţională pentru
Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.
Art 256 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a
contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu
modificări ulterioare prevede , ca în vederea soluţionării contestaţiilor pe cale administrativ-
jurisdicţională, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Naţional
de Soluţionare a Contestaţiilor.
- Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi ( republicată
prin Lega nr. 263/2010, act aplicabil din 01.01.2011)
Potrivit acestei Legi, Curtea de Conturi exercita atribuţii jurisdicţionale în condiţiile legi
prin Secţia jurisdicţională, Colegiul Jurisdicţional al Curţii de Conturi 21 şi Camerele de conturi
judeţene şi a municipiului Bucureşti.

20
OUG 34/2006, publicat în MO 418/2006, cu modificări ulterioare
21
Valentin I. Prisăcaru, Actele şi faptele de drept administrativ, Editura Lumina Lex, 2010,p.264
 Împotriva hotărârilor pronunţate în ultimă instanţă22 de Secţia jurisdicţională a Curţii de
Conturi se putea face recurs la Secţia de Contencios Administrativ a Curţii Supreme de Justiţie,
tot aşa cum puteau fi atacate cu recurs la aceeaşi secţie a instanţei supreme şi hotărârile
pronunţate de Curtea de Conturi în complet de 5 consilieri de conturi. Curtea Supremă de Justiţie
soluţionând recursurile le putea admite sau respinge, iar în cazul admiterii Secţia de Contencios
administrativ putea reţine cauza pentru judecarea în fond sau o putea trimite pentru soluţionare,
instanţei de jurisdicţie din sistemul Curţii de Conturi, care a pronunţat hotărârea casată.
Prin legea de revizuire a Cosntituţiei nr. 429/2003 Curtea de Conturi şi-a pierdut
componenţa jurisdicţională, care a fost preluată de instanţele judecătoreşti.23
- Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor
Aceste acte administrative jurisdicţionale sunt incluse în categoria actelor administrative
jurisdicţionale având ca obiect litigii izvorând din raporturile de muncă, de servicii şi asigurări
sociale.
Potrivit acestui act normativ militarii răspund material, indiferent, dacă după producerea
pagubei, mai au sau nu calitate de militar. Răspunderea materială se stabileşte în baza unei
cercetări administrative dispusă de comandantul sau şeful unităţii. Obligarea la plată se face prin
decizie de imputare. Hotărâreile comandantului sau şefului unităţii militare şi a comisiei de
jurisdicţie a imputaţiilor sunt acte administrative jurisdicţionale, ce se soluţionează după o
procedură administrativă stabilită prin lege.
- Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie24
Dreptul de brevet de invenţie aparţine inventatirului sau succesorului său în drepturi. 25 Orice
persoană interesată poate face în scris şi motivat contestaţie în termen de 3 luni de la
comunicarea hotărârii, respectiv cererea de revocare în 6 luni de la publicarea hotărâri, la Oficiul
de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Hotărârea comisiei de reexaminare se comunică părţilor în
termen de 15 zile de la pronunţare şi poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Municipiului
Bucureşti, în termen de 3 luni de la comunicare.

22
Lucian Chiriac, Drept administrativ II., Targu Mureş, 2010, p. 140
23
OUG 117/2003 privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de
Conturi de către instanţele judecătoreşti, MO. 752/2003
24
Legea nr. 64/1991, Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 28/2007 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 64/1991privind brevetele de invenţie, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2007şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 351 din 23 mai 2007, dându-se textelor o nouă numerotare.
25
Art. 3 Ibidem
 - Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală26
Potr. Art 169 Codul de Procedură fiscală împotriva actelor administrative fiscale se poate
formula contestaţie, de către partea care se consideră lezată sau vătămată într-un drept al său, în
termen de 30 de zile, şi introdusă la autoritatea emitentă a actului, sau la autoritatea ierarhic
superioară. Contestaţia se soluţionează prin decizie motivată, care poate fi atacată la instanţa de
contencios administrativ de la Tribunal.

2.4. Asemănări şi deosebiri între actul administrativ jurisdicţional şi actele

administrative nejurisdicţionale; alte acte administrative, precum şi hotărârile
judecătoreşti

Deosebiri între actele administrativ jurisdicţionale şi actele administrativ nejurisdicţionale27.

Între cele două categorii de acte mai sus menţionate există următoarele deosebiri esenţiale:
1. Obiectul actului administrativ de jurisdicţie constă întotdeauna în
rezolvarea unui litigiu izvorât fie din încălcarea legii, fie din lezarea unui drept subiectiv, în timp
ce actul nejurisdicţional nu rezolvă un conflict, chiar dacă prin el se poate dispune şi sancţionarea
încălcării legii.
2. Organul emitent al actului de drept administrativ este un organ de
administraţie activă, în timp ce actul administrativ jurisdicţional provine fie de la un organ
administrative de jurisdicţie, fie de la un organ de administraţie activă care desfăşoară în
subsidiar şi activitate jurisdicţională.
3. Procedura de elaborare a actelor jurisdicţionale are o serie de trăsături
specific care izvorăsc din necesitatea garantării asigurării legalităţii în soluţionarea litigiului,
fiind reglementată detailat, comparative cu procedura actelor nejurisdicţionale.
4. Actul jurisdicţional este individual, motivat, stabil şi susceptibil de atac în
cazurile expres reglementate, în timp ce actul nejurisdicţional poate fi normativ sau individual,

26
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată prin Ordonanţa nr. 47/2007 – privind reglementarea
unor măsuri financiar- fiscale
27
Ioan Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Risoprint , Cluj Napoca, 2004,
p.163
este în principiu, nemotivat, este revocabil şi susceptibil de exercitare în mod nelimitat atât a
recursului ierarhic cât şi a celui neierarhic.
Precizarea trăsăturilor distinctive dintre actele administrativ de jurisdicţie şi cele
nejurisdicţionale are următoarea consecinţă practică: actele administrative cu caracter
jurisdicţional, actele organelor administrative cu atribuţii jurisdicţionale ca şi actele
administrative pentru controlul legalităţii cărora este indicată de lege o cale de control
jurisdicţional, nu sunt supuse controlului judecătoresc general în baza legii nr.29/1990.

Actul administrativ jurisdicţional se deosebeşte de actul administrativ de autoritate prin

următoarele28:
- actul administrativ jurisdicţional este, în toate cazurile, un act cu
caracter individual, în timp ce actul administrative de autoritate poate avea şi caracter
normative;
- actul administrativ jurisdicţional este emis numai în baza cererii părţii
interesate, în timp ce actele administrative de autoritate pot fi adoptate sau emise şi din oficiu;
- fiecare dintre cele două categorii de acte sunt emise pe baza unei
proceduri proprii, stabilite de lege;
- actul administrativ jurisdicţional nu poate fi revocat de cel care l-a emis,
în timp ce actul administrativ de autoritate poate fi retractant de emitent;
- actul administrativ jurisdicţional nu creează ci numai constată drepturi,
fiind declarativ nu translativ de drepturi, în timp ce actul administrativ de autoritate naşte,
modifică ori stinge drepturi şi obligaţii ori transfer drepturi şi obligaţii.

În raport cu actul adiminstrativ de gestiune, deşi ambele sunt acte cu caracter individual
şi irevocabile, sunt multe elemente care le deosebesc, astfel29:
- actul administrativ jurisdicţional se pronunţă într-un conflict juridic, în
timp ce actul administrativ de gestiune este rezultatul aderării de bunăvoie a “particularului” la
propunerile formulate de serviciul public, deci exprimă un consens al părţilor între care se

28
Mircea Preda, Tratat elementar de drept administrativ român, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996,
p.129
29
Mircea Preda, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.205
încheie;
- actul administrativ jurisdicţional este un act unilateral, în timp ce actul
administrative de gestiune este un act bilateral;
- actul administrativ jurisdicţional se pronunţă la cererea părţii interesate,
în timp ce actul administrativ de gestiune este rezultattul unor voinţe concordante ale celor care îl
încheie;
- împotriva actul administrativ jurisdicţional se pot folosi căile de atac
prevăzute de lege la organelle competente din acelaşi sistem, în timp ce nemulţumirile rezultate
din executarea actului administrative de gestiune se rezolvă de instanţele judecătoreşti.

Actele administrative cu caracter jurisdicţional se aseamănă şi se deosebesc şi cu/de

hotărârile judecătoreşti30:
- o primă asemănare între actul administrativ cu caracter jurisdicţional şi
hotărârile judecătoreşti constă în aceea că prin ambele se soluţionează, cu putere de adevăr legal,
un conflict juridic;
- o a doua asemănare ar fi acea că ambele se pronunţă în urma sesizării
de către persoana interesată sau de organul competent;
- o a treia asemănare ar fi acea că ambele se emit după o anumită
procedură bazată pe contradictorilaitate.
Deosebirile dintre actele administrative cu caracter jurisdicţional şi hotărârile
judecătoreşti sunt următoarele:
a. în timp ce actul administrativ cu caracter jurisdicţional este emis de un
organ ce funcţioneză în cadrul unui organ al administraţiei publice ori al unei autorităţi
administrative autonome, hotărârile judecătoreşti sunt pronunţate de un organ ce funcţionează în
cadrul sistemului instanţelor judecătoreşti;
b. spre deosebire de organul ce a emis actul administrative cu caracter
jurisdicţional care nu este independent faţă de părţile în conflict, pentru că el funcţionează în
cadrul organului administraţii publice ori al unei autorităţi administrative autonome care este în
conflict cu particularul, instanţele judecătoreşti, sunt independente faţă de părţile în conflict;
c. în timp ce actul administrative cu caracter jurisdicţional se emite după o
30
Valentin I. Prisăcaru, Tratat de drept administrativ român, Ediţia a III-a, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2002, p.487
procedură sumar reglementată de lege şi numai în măsură în care acesta nu dispune, ea se
completează cu normele de procedură ale procesului civil, hotărârile judecătoreşti –sentinţe şi
decizii- sunt pronunţate după norme de procedură précis determinate atât de Codul de procedură
civilă, cât şi în Codul de procedură penală, după caz.

Capitolul III.
Jurisprudenţa privind actele administrative jurisdicţionale

În următoarele voi transpune două speţe, preluate de pe internet, în scopul de a amplifica

importanţa actelor administrative jurisdicţionale.

1. În prima speţă se poate observa o încadrare eronată a unui act administrativ, astfel
consider important de subliniat principalele trăsături ale actului administrativ jurisdicţional,
incluse şi în definiţie găsită în doctrină: ca fiind acel act juridic emis de o autoritate
adminstrativă, cu atribuţii jurisdicţionale, care funcţionează în mod autonom, sau pe lângă o
autoritate a administraţiei publice, în scopul rezolvării pe baza, unei proceduri speciale stabilită
de lege, a unor litigii expres prevăzute de lege, în care una dintre părţi este o autoritate a
administraţiei publice, ori un serviciu public administrativ.

Anulare act administrativ jurisdictional Hotarare C.N.C.D.31

Prin acţiunea înregistrată sub numărul 1244/2/2009 reclamanta M T a solicitat instanţei Curţii de
Apel Bucureşti anularea Hotărârii C.N.C.D. pe motiv de nelegalitate/netemeinice.
   Circumstanţele cauzei: la data de 29.02.2008 A.T a fost internat in Spitalul de Urgenţă
Floreasca cu diagnosticul de H.I.V. pozitiv limfadenopatie generalizata cu scopul de a efectua o
biopsie ganglionara procedura medicala specifica. La biroul de tiraj pacienţi a fost generata foaia
de observaţii in care a fost trecut cu marker de culoare rosie H.I.V pozitiv. Ulterior acestui
demers A.T s-a prezentat pe Secţia de Chirurgie din cadrul aceluiaşi spital, recepţia fiind facută
de asistenţa M.T cu care A.T. a avut o discuţie conflictuală ce a avut ca rezultat măsuri de
intimidare pentru A.T., discuţia purtându-se pe holul spitalului, parte din discuţie fiind şi
precizarea diagnosticului lui A.T de faţă cu alte persoane. In urma acestui incident A.T a fost
31
www.jurisprudenţăcedo.com
totuşi operat, intervenţie chirurgicală efectuată fără acordul prealabil al pacientului, A.T a
solicitat C.N.C.D-ului cercetarea sub acuzaţia de discriminare a asistenţei M.T iar in urma
probatoriului susţinut în cauza şi pe baza unui principiu de contradictorialitate şi aparare
Consiliul a decis sancţionarea asistenţei cu amenda.MT a criticat hotărârea consiliului ca
nelegală şi netemeinică în prima fază chiar în faţa  autoritaţii (recurs administrativ) cât şi ulterior
prin cererea de chemare în judecata solutionata de Curtea de Apel Bucureşti.
   Susţinerile asistenţei M.T: reclamanta a criticat hotărârea C.N.C.D ca fiind nelegală şi abuzivă
având în vedere ca discuţia de care se prevaleaza A.T  a avut caracter confidenţial şi ca oricum
domnia sa a procedat corect având în vedere şi un act normativ emis de Ministerul sanataţii
publice. Susţine asistenţa ca decizia autorităţii este criticabilă şi sub aspectul sancţionării aratând
ca in clasificarea sancţiunilor nu este prevazut avertismentul, si ca decizia a fost luata folosind
termeni generici şi raportându-se mai mult pe o jurisprudenţa decât pe situaţia de fapt.
   Susţinerile C.N.C.D: consiliul apreciază că se impune respingere acţiunii asistenţei sub
aspectul tarivitatii acţiunii în sensul că termenul de atac prevăzut de lege pentru o hotărâre a
autoritatii este un termen imperativ de 15 zile. A solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre bazată
pe jurisprudenţa constanta a Curţii de Apel Bucureşti şi a Inaltei Curti de Casaţie si Justiţie a
României, să aibă în vedere ca actul dedus judecăţii este un act administrativ şi ca reclamanta se
află in afara termenului de recurs.
   Susţinerile lui A.T:  prin întampinare pârâtul a ridicat excepţia tardivitatii recursului faţă de
prevederile legale şi lipsa calităţii procesuale pasive. A arătat că hotărâre presupusă a fii
anulabilă este conform cu realitatea, sub aspectul legalităţii Curtea Constituţionala s-a pronunţat
iar argumentele de fapt ale reclamantei sunt simple afirmaţii nesusţinute.A mai solicitat judecarea
cauzei în şedinţa nepublică protejându-se astfel aratând că din cauza bolii este vulnerabil.
    Aprecierile Curţii: In sedinţa publică preşedintele completului de judecata Paun Luiza Maria a
retinut cauza spre solutionare, ulterior pronunta sentinta civila prin care a sfidat insasi legea si
intreaga practica si jurisprudenta in materie a Curtii de Apel Bucuresti si a Inaltei Curti de Castie
si Justitie, instanta suprema din Romania.Pentru a hotari astfel judecatoarea a inlaturat apararile
C.N.C.D si ale lui A.T, a respins cererea lui A.T  de judecare in sedintanepublica.
   Solutia judecatorul de fond incalca grav principiile uniformitatii in actul juridic,durabilitatii
actului juridic si al recunoasterii solutiilor judecatoresti definitive.
   Argumentatia judecatoarei a fost una incorectă asimiland actul  administrativ unilateral cu actul
administrativ-jurisdictional.

2. Speţa de mai jos (chiar fiind una mai veche) constată tardivitatea introducerii contestaţiei în
cazul actelor administrativ jurisdicţionale, Legea contenciosului administrativ stabileşte că actele
administrativ-jurisdicţionale pot fi atacate cu recurs, după epuizarea căilor administrativ-
jurisdicţionale, în termen de 15 zile de la comunicare, prevedere cuprinsă în art. 6 din Legea nr.
554/2004. (în art. 4 din Legea nr. 29/1990, fiind ulterior abrogat prin Legea nr. 554/ 2004)

S.C. „LC” S.R.L. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 77 din 3 martie 2003 emisă de
Comisia Consiliului Concurenţei prin care a fost individualizată sancţiunea, fiindu-i aplicată o
amendă de 20.000.000 lei, la Preşedintele Consiliului Concurenţei.32
În urma analizei contestaţiei, Preşedintele Consiliului Concurenţei a decis prin Decizia nr.
169 din 24 martie 2003 respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei nr. 77/2003.
Împotriva acestei decizii cu nr. 169 din 24 martie 2003, reclamanta S.C. „LC” S.R.L. a declarat
recurs, criticând soluţia Preşedintelui Consiliului Concurenţei ca fiind dată cu interpretarea şi
aplicarea greşită a legii. În acest sens, a precizat că recurenta nu a determinat eliminarea sau
denaturarea concurenţei, nu a obligat clienţii la semnarea unor angajamente, iar aplicarea
sancţiunii este prescrisă în raport de dispoziţiile art. 13 pct. 1 din O.G. nr. 2/2002.
Curtea, în prealabil analizei motivelor de casare, constată că recursul este tardiv declarat.
Aşa cum rezultă din actele de la dosar, decizia nr. 169/din 24 martie 2003 emisă de Preşedintele
Consiliului Concurenţei a fost comunicată recurentei la 5 mai 2003 cu reclamaţia nr. 2132/5 mai
2003.
Potrivit prevederilor art. 60 alin. 5 din Legea nr. 21/1996 a concurenţei, Deciziile Preşedintelui
Consiliului Concurenţei pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios
administrativ în termen de 15 zile de la comunicare, ori recursul s-a depus la 19 iunie 2003 direct
la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind supus prevederilor art. 302 C. proc. civ., dar restituit
recurentei care a înaintat recursul instanţei a cărei hotărâre o critică la 30 iunie 2003 – fila 11.
Analiza acestor acte demonstrează că la 1 iunie 2003 când a redactat şi datat recursul,
recurenta primise comunicarea Deciziei 169/2003, iar declararea acestuia şi depunerea la

32
www.scj.ro
Consiliul Concurenţei s-a făcut la 30 iunie 2003, fiind înregistrat la nr. RG 1926 din 7 iulie 2003,
deci cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.
Este de precizat că activitatea de control cu caracter contencios realizată de Preşedintele
Consiliului Concurenţei se finalizează prin emiterea unui act cu caracter jurisdicţional, iar Legea
29/1990 consacră regula atacării în faţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, mai
exact cu recurs la secţia de contencios administrativ şi a actelor administrativ-jurisdicţionale,
după epuizarea căilor prevăzute de lege.
În acest sens este şi prevederea din art. 60 alin. 5 din Legea 21/1996 care stipulează că Decizia
Preşedintelui Consiliului Concurenţei poate fi atacată în faţa secţiei de contencios administrativ a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în termen de 15 zile de la comunicare.
Şi Legea contenciosului administrativ stabileşte că actele administrativ-jurisdicţionale pot fi
atacate cu recurs, după epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale, în termen de 15 zile de la
comunicare, prevedere cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 29/1990.
În raport de considerentele expuse, Curtea constată că recurenta a primit comunicarea la 5
mai 2003, iar recursul a fost depus la instanţa a cărei hotărâre se critică la 30 iunie 2003, astfel că
recursul este tardiv declarat. Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul în care recurenta ar pretinde că
a depus recursul din eroare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 19 iunie 2003,
termenul de 15 zile fiind depăşit şi în această teză. Recursul a fost respins ca tardiv.