DREPT FINANCIAR FISCAL

· Precizează pe scurt categoriile de impozite indirecte.

Impozitele indirecte sunt aşezate asupra vanzărilor de mărfuri şi prestărilor de servicii, ceea ce
conferă acestora caracterul de impozit pe cheltuieli sau de impozit pe consum. Această ultimă
formulare decurge din faptul că suportatorul impozitelor indirecte este consumatorul final. Toţi ceilalţi
agenţi economici, inclusiv investitorii, care folosesc un bun sau serviciu include cheltuielile de
achiziţie a acestora in costul produsului/serviciului pe care ei il fabrică şi il oferă spre vanzare pe piaţă.
Ei transferă impozitul indirect (inclus in preţul de achiziţie) asupra preţului de vanzare a propriului
produs/serviciu, astfel incat nu mai suportă acest impozit. Impozitele indirecte, fiind incluse in preţul
de achiziţie a unui bun/serviciu, nu pot fi aşezate, in general, ţinand seama de situaţia personală a
contribuabilului de facto, adică a cumpărătorului/consumatorului.
Dacă raportăm acest lucru la veniturile consumatorilor, extrem de variate, rezultă că impozitele
indirecte au caracter regresiv şi răspund in mică măsură cerinţelor principiilor de echitate fiscală.
Dintr-o experienţă de peste 20 de ani in practica fiscală a unuia din cele mai răspandite impozite
indirecte, am numit taxa pe valoare adăugată, au rezultat unele posibilităţi de a lua in considerare
elemente de echitate fiscală, mai ales prin diversificarea cotei de taxare pentru produsele de strictă
necesitate.
O sursă importantă de venituri la bugetul statului este constituită de impozitele indirecte.
Impozitele indirecte reprezintã impozitele percepute cu prilejul vânzãrii unor bunuri, prestãrii
unor servicii, importurilor sau exporturilor. În cadrul impozitelor indirecte amintim: taxele de
conumaţie (accizele şi taxa pe valoarea adăugată), monopolurile fiscale şi taxele vamale.
Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte care se includ în preţul de vânzare al mãrfurilor
fabricate sau importate şi comercializate în interiorul ţãrii în care se percepe impozitul.
Accizele (taxele speciale de consumaţie) reprezintã taxe de consumaţie pe produs. În cadrul
accizelor se prezintă o mare varietate de moduri prin care se determină cuantumul acestora, în funcţie
de tipul produsului care este supus accizelor.
Taxele generale pe vânzãri sunt impozitele care se aplicã asupra volumului total al vânzãrilor.

ACCIZELE ȘI ALTE TAXE SPECIALE

Noțiunea de accize. Accizele sunt considerate în doctrină ca fiind taxe speciale de consumație
care se datorează bugetului de stat pentru anumite produse din ţara sau de import. Într-o altă
interpretare, mai plastică, accizele au fost denumite „impozite indirecte pe lux și pe viciu” datorită
naturii produselor care cad sub incidenţa lor.
Ca natura juridică, accizele sunt impozite indirecte, iar nu taxe cum mai sunt calificate în
doctrină, deoarece în schimbul sumei încasate, statul nu prestează niciun serviciu plătitorului, ele flind
contribuţii pecuniare obligatorii cu titlu nerambursabil fără un echivalent direct și imediat în folosul
plătitorului.
Accizele sunt cote fixe sau procentuale prestabilite de lege, care se adauga și cuprind în
preţurile de vânzare sau de livrare ale unor bunuri și care, precedând taxa pe valoarea adăugată, se
includ în baza de impozitare a acesteia.
În conformitate cu reglementarea actuală, accizele sunt clasificate în două categorii:
- accizele armonizate, definite ca fiind taxe speciale percepute direct sau indirect asupra
consumului următoarelor produse:
a) alcool și băuturi alcoolice;
b) tutun prelucrat;
c) produse energetice și electricitate;
- accizele la alte produse, enumerate în art. 207 din Codul fiscal, după cum urmează:
a) cafea verde;
b) cafea prăjită, inclusiv cafea cu înlocuitori;
c) cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă.
Subiecții impunerii. Plătitorii accizelor sunt, în principiu, următoarele categorii de persoane:
agenţii economici, asociaţiile familiale sau persoanele fizice autorizate ce produc sau importa produse
din categoria celor accizate; agenţii economici intermediari, sau prestatori, pentru toate cantităţile de
bunuri și/sau servicii din categoria celor supuse accizelor: agenţii economici, pentru cantităţile de
produse supuse accizelor acordate ca dividende sau ca plata în natura a acţionarilor, asociaţilor ori,
după caz, persoanelor fizice.
Conform prevederilor legale aflate în vigoare, pentru alcoolul etilic alimentar și derivatele sale,
accizele se datorează și se calculează o singură dată de către agentul economic producător sau
importator și sunt stabilite în cote fixe (forfetare) exprimate în EURO pe unitate de măsură; pentru
produsele din tutun, accizele se datorează de către persoanele fizice sau juridice care le produc sau
importa, pentru produsele petroliere se datorează accize ce se stabilesc în EURO pe tonă de produs
finit de către agenţii economici producători sau importatori; pentru cafea, accizele se calculează prin
aplicarea sumelor fixe stabilite în EURO pe unitate de măsură, asupra cantităţilor produse sau
importate și se plătesc de către producători sau importatori.
Accizele armonizate au fost definite în literatura de specialitate ca fiind accizele al căror regim
juridic a fost pus, în principiu, în acord cu normele comunitare adoptate în materie de fiscalitate,
datorându-se pentru cele trei mari categorii de produse accizabile reglementate în Uniunea Europeană:
băuturi alcoolice, produse energetice și electricitate, tutun prelucrat.
Faptul generator al impozitului este reprezentat de producerea mărfurilor în România sau de
importul lor în ţară.
 În cazul importului unui produs accizabil care nu este plasat într-un regim suspensiv, momentul
platii accizelor este momentul înregistrării declaraţiei vamale de port.
Regimul impozitării altor produse accizabile. Impozitarea produselor enumerate la art. 207 din
Codul fiscal se face diferenţiat, pe categorii de mărfuri, fie prin instituirea unor sume fixe pe unitatea
de produs (bucată, tonă, hectolitru etc.), fie prin indicarea unor cote procentuale proporţionate.
O categorie distinctă de produse, asupra căreia a fost instituit un impozit indirect asemănător
accizelor, o reprezintă ţiţeiul din producția internă, pentru care agenţii economici autorizaţi datorează
bugetului de stat un impozit diferenţiat într-o cotă forfetara de 4 euro/tonă. Impozitul datorat se
calculează prin aplicarea sumei fixe asupra cantităţilor livrate, momentul exigibilităţii impozitului
intervenind la plata efectuării livrării.
Sunt scutite de plata acestor impozite cantităţile de ţiţei exportate direct de agenţii economici
producători.
Contribuabilii debitori ai acestui impozit au obligaţia de a depune la autoritatea fiscală
competenta declaraţii de impozit pentru fiecare lună, indiferent dacă se datorează sau nu impozit
pentru perioada respectivă.
TAXELE VAMALE
Politica vamală. O componentă importantă a politicii comerciale, politica vamală reprezintă
totalitatea reglementarilor și normelor emise de stat prin instituţii abilitate care vizează intrarea sau
ieșirea în și din ţară a mărfurilor.
Politica vamală dispune de o serie de mijloace specifice care se grupează în două mari
categorii: mijloace economico-financiare și mijloace de tehnică și procedura vamală caracterizându-se
prin interdependenta și subordonarea ei faţă de politică economică a statutului, contribuind la
realizarea obiectivelor principale ale acestora: dezvoltare potenţialului economic și integrarea
României în relaţiile comerciale internaţionale.
Principiul libertăţii comerţului consacrat constituţional din 1991 este un principiu fundamental
al politicii vamale, din el decurgând principiul liberalizării importurilor și exporturilor, precum și
recunoașterea capacităţii persoanelor fizice și juridice române de a fi subiecte ale dreptului comerţului
internaţional.
Conceptul de taxa vamală. Taxele vamale reprezintă prelevări băneşti percepute de către stat în
momentul în care lucrurile trec graniţele ţării, respectiv, în vederea importului, exportului sau
tranzitului.
Taxele vamale, instrumente cu ajutorul cărora este conturat regimul vamal, asigura folosirea
avantajelor participării României, ca membră a Uniunii Europene, la diviziunea internaţională a muncii
pe baze reciproc avantajoase a schimburilor economice și tehnico-știintifice cu alte ţări.
În doctrină, însă, nu există un punct de vedere unitar în ceea ce privește natura juridică a taxelor
vamale. Astfel, o parte a doctrinei considera că aceste prelevări au o latură juridică de impozite
indirecte ce intra în categoria mai largă a taxelor speciale de consumaţie, în timp ce o altă parte a
doctrinei apreciază că, după cum reiese din denominaţia lor, aceste prelevări sunt taxe, aducând în
acest sens următoarele argumente:
-taxele vamale reprezintă o plată neechivalenta pentru servicii sau lucrări ectuate de diverse
organe sau instituţii publice;
-taxele vamale au rolul de a acoperi cheltuielile necesare serviciilor solicitate;
-subiectul taxabil este precis determinat din momentul când solicita efectuarea activităţii de
către organul sau instituţia de stat.
Taxele vamale au două funcţii speciale, și anume: funcţia de instrument fiscal și funcţia de
instrument de politică comercială.
Ca instrument fiscal, taxa vamala este abordata în special în calitatea sa de impozit perceput
asupra tranzacţiilor cu bunuri care trec frontiera comunitară, calitate în care perceperea acesteia aduce
statului sume importante la bugetul de stat.
Reglementarea impozitelor și taxelor
În funcţie de momentul perceperii lor, taxele vamale se clasifica în: taxe vamale de import, de
export și de tranzit.
Taxele vamale de import sunt cele mai răspândite și au randamentul fiscal cel mai ridicat, ele
percepându-se asupra valorii mărfurilor importate, în momentul trecerii frontierei Uniunii Europene.
Principala funcţie a taxelor vamale de import este egalizarea valorii bunurilor importate cu
valoarea bunurilor comunitare. Uneori prin aplicarea taxelor vamale de import se urmăreşte ridicarea
prețului bunurilor importate peste cel al produselor comunitare, caz în care taxele vamale au o
importantă funcţie de disciplinare fiscală a comerţului, cu efect restrictiv pentru importator.
Taxele vamale de export se percep cu ocazia scoaterii bunurilor de pe teritoriul vamal
comunitar și au o frecvenţă mai scăzută deoarece orice stat este interesat de stimularea fluxurilor
valutare, ori acest lucru se realizează cel mai bine prin stimularea exporturilor. Taxele vamale de
export se percep însă destul de frecvent atunci când este vorba despre exportul de materii prime sau a
altor bunuri și resurse pe care statul le definește în cantităţi limitate.
Taxele vamale de tranzit au caracter excepţional în prezent, ele instituindu-se asupra mărfurilor
care fac obiectul comerţului exterior cu ocazia trecerii acestora peste teritoriul unor ţări terţe. Aceste
taxe erau foarte des uzitate în trecut, însă în prezent statele sunt interesate să scutească de taxe vamale
tranzitul de mărfuri, incurajandu-1 pe această cale, pentru a încasa alte taxe derivate, cum ar fi: taxele
pentru utilizarea drumuriior sau căilor ferate etc.
În funcţie de forma lor de exprimare, taxele vamale se clasifica în taxe vamale ad-valorem,
specifice și compuse.
Taxele vamale ad-valorem se exprimă ca procent din valoarea în vamă a bunurilor importate.
 Taxele vamale specifice se stabilesc sub formă de suma fixa pe unitatea fizică din marfa
importată.
Taxele vamale compuse sau mixte reprezintă combinaţia intre taxele specifice și ad-valorem.
În raport de nivelul lor, taxele vamale de import se pot împărţi în taxe vamale sub condiţia
clauzei naţiunii celei mai favorizate, taxe vamale autonome și taxe vamale preferenţiale.
Taxele vamale în condiția clauzei națiunii celei mai favorizate sunt aplicabile în ţările membre
ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care a fost fondată și continuă politica instituită prin Acordul
General pentru Tarife și Comerţ (GATT), la importul mărfurilor pe care o ţară membră îl efectuează
din ţările membre ale aceluiași organism sau din alte ţări cu care acesta are stabilite acorduri bilaterale
pe baza cărora își acorcd reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate.
Taxele vamale în condiţiile clauzei naţiunii celei mai favorizate pot avea un nivel consolidat
când sunt stabilite în cadrul unor acorduri comerciale multilaterale sau un nivel neconsolidat, când este
vorba despre produse care nu fac obiectul unor negocieri comerciale multilaterale.
Taxele vamale autonome sau generate sunt stabilite de stat în mod autonom, ele percepându-se
asupra mărfurilor care provin din state cu care statul importator nu are încheiate convenţii și nu se
aplică clauza naţiunii celei mai favorizate.
Taxele vamale preferențiale se percep asupra unor produse provenite din ţări cu care statul
importator are relaţii comerciale preferenţiale, de obicei membre ale unei uniuni vamale închise, ele
având un nivel mai redus decât cele aplicabile în regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate.
În funcţie de scopul urmărit de către stat, taxele vamale se clasifica în taxe vamale fiscale și
taxe vamale protecţioniste.
Taxele vamale fiscale, după cum le spune și numele, au ca scop procurarea de venituri
bugetare.
Taxele vamale protecționiste (prohibitive) au ca scop principal crearea unor restricţii pentru
mărfurile din import în vederea eliminării concurenţei străine de pe piaţa respectivă.
Tariful vamal. Totalitatea taxelor vamale practicate la nivelul unei ţări formează tariful vamal
al statului. Astfel, tariful vamal se prezintă sub forma unui tabel în care sunt specificate taxele vamale
aplicabile pentru fiecare produs sau categorie de produse supuse vămuirii.
Privind din punctul de vedere al modului de stabilire, tariful vamal poate fi: general,
convenţional și diferenfial sau preferenţial.
Tariful vamal general este ansamblul taxelor vamale (ad-valorem și specifice) care aplica
operaţiunilor de import și export efectuate între state care nu au încheiat convenţii sau acorduri privind
tariful vamal
Tariful vamal convenţional este stabilit prin convenţii de tarif vamal ori prin unele cauze ale
acordurilor comerciale care privesc fie toate operaţiunile de import sau export, fie numai unele vânzări
de mărfuri care se realizează frecvent intre statele semnatare. De obicei, din raţiuni tehnico-juridice,
statele inserează în acordurile comerciale clauza naţiunii celei mai favorizate care stipulează că „dacă
unul dintre cele două state contractante va acorda ulterior, unui al treilea stat, condiţii de tarif vamal
mai avantajoase, aceste condiţii noi să se aplice de drept și schimburilor sau vânzărilor de mărfuri ce
vor interveni după această dată între primii contractanţi.
Tariful vamal diferenfial se stabilește în scopul asigurării unei protecţii deosebite a intereselor
economiei naţionale, în mod special pentru vânzările de mărfuri în relaţiile cu anumite state. În regulă
generală, acest tarif este superior celui general.
Tarifele vamale preferenţiale se practică în relaţii comerciale devenite tradiţionale, ce se
caracterizează printr-o durată mare și printr-o anumită constantă, el conţinând taxe mai mici decât
celelalte tarife în scopul menţinerii relaţiilor comerciale respective.
Practica comerţului internaţional a consacrat tariful vamal ca principal instrument pentru
reglementarea schimburilor comerciale externe, potrivit intereselor economice naţionale ale statelor.
Sintetic privind lucrurile, tariful vamal de import este principalul mijloc de protecție și
influenţare a importului de produse sau de mărfuri; se aplică la mărfurile ce fac obiectul importurilor;
este principalul instrument de politică comercială.
Datoria vamală reprezintă „obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import
sau de export”.
Debitorul datoriei vamale este considerat a fi titularul declaraţiei vamale acceptat și înregistrat.
Debitor solidar cu titularul declaraţiei vamale poate fi persoana care, din culpă, a furnizat date nereale
care, înscrise în declaraţia vamală, a determinat stabilirea în mod greșit a datoriei vamale.
Datoria vamală se naște în toate situaţiile care, potrivit legii, generează dreptul de import sau
dreptul de export. Astfel, datoria se poate naște la momente diferite:
a) în momentul înregistrării declaraţiei vamale;
b) în momentul sustragerii mărfurilor de la supravegherea sau controlul vamal;
c) în momentul introducerii în ţară a mărfurilor fără respectarea prevederil legale.
Când nu se poate stabili cu certitudine momentul nașterii datoriei vamale, se considera că acest
moment ar fi momentul când autoritatea vamală constata că unele mărfuri se afla într-o situaţie care
este de natură a determina nașterea datoriei vamale. Când nu poate determina locul în care a luat
naștere datoria vamală, se consideră că acesta este locul în care autoritatea vamală constats că
mărfurile se găsesc în situaţia de a genera datoria vamală.
Plata datoriei vamale se face, de principiu, anterior acordării liberului de vamă, însă debitorul
poate achita oricând anticipativ suma reprezentând datoria vamală. Neachitarea datoriei vamale în
termen atrage calcularea majorărilor de întârziere.
Datoria vamală se stinge, de regulă, prin plata sumei corespunzătoare, însă există și alte
modalităţi de stingere a acesteia legalmente prevăzute:
a) renunţarea la încasarea datoriei vamale, când se constată că nu este legal atorata;
 b) anularea datoriei vamale;
c) împlinirea termenului de prescripţie extinctivă;
d) insolvabilitatea debitorului constatată pe cale judecătorească;
e) confiscarea definitivă a mărfurilor;
f) distrugerea mărfurilor sau abandonarea acestora în favoarea statului;
g) distrugerea sau pierderea mărfurilor datorită forţei majore sau cazului fortuit;
h) scăderea cantitativă a mărfurilor datorită unor factori naturali.

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ (T.V.A.)

Principiile generate unanim acceptate în materia taxei pe valoarea adăugată au fost sintetizate
de către doctrina astfel:
- principiul aplicării unui impozit general necumulativ pe consum, perceput de
toate stadiile producţiei și distribuţiei bunurilor și serviciilor;
- principiul aplicării unui tratament fiscal egal pentru tranzacţiile interne și
externe (importuri);
- principiul neutralităţii, în conformitate cu care impozitul aplicat bunurilor
serviciilor este direct proporţional cu preţul, indiferent de numărul tranzacţiilor care are loc
în procesul producţiei și distribuţiei anterior momentului în care impozitul este perceput de
la consumatorul final.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, avându-se în vedere faptul că taxa pe
valoarea adăugată este, în prezent, „un impozit european", Titlui VI din Cod fiscal a transpus în dreptul
intern Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii-Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul
comun al taxei pe valoarea adăugată.
Nofiuni generate. Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului,
dar art. 1 din O.U.G. nr. 17/2000 dă o definite mai amplă acestui impozit indirect central, stipulând ca
taxa pe valoare adăugată reprezintă venit al bugetului de stat, în categoria impozitelor indirecte, care se
aplică asupra operaţiunilor privind livrările de bunuri mobile, transferat proprietăţii bunurilor imobile,
importul de bunuri, prestările de srvicii, precum și operaţiunile asimilate acestora.
T.V.A. este considerată a fi în prezent cel mai evoluat procedeu de impunere indirectă, utilizat
și verificat ca atare la nivelul întregii Uniuni Europene și nu numai, procedeul T.V.A. cunoscând până
în prezent o extindere la nivelul întregului continent european.
Economic, valoarea adăugată se calculează că diferenţa între valoarea producţiei și
consumurilor intermediare, după formula:
V.A. = P - C.I., unde V.A. este valoarea adăugată, P - valoarea producţiei, iar C.I. consumul
intermediar, adică suma valorii materiilor prime, a materialelor, a semifabricatelor achiziţionate, a
serviciilor exterioare prestate de furnizori etc.
 Taxa pe valoarea adăugată este definită în literatura de specialitate ca fiind acel impozit indirect
care se aplică pe fiecare stadiu al circuitului economic (ciclu de fabricate distribuţie) al unui produs
finit, asupra valorii adăugate obţinute în fiecare etapă de toţi cei care contribuie la producerea și
desfacerea acelui produs, până când el ajunge la consumatorul final.
Ca natura juridică, taxa pe valoare adăugată este considerată a fi un impozit indirect, adică un
impozit general pe consum care se stabilește asupra operaţiunilor privind transferal bunurilor și
prestărilor de servicii cu plată sau asimilate acesteia. Are, deci, un caracter universal deoarece se aplică
asupra tuturor bunurilor și serviciilor din economie, rezultate atât din activitatea curentă de exploatare,
cât și din activitatea financiară de fructificare a capitalurilor disponibile. Doctrina este unanimă în a
considera că T.V.A. este un impozit indirect, care dă naștere unui raport indirect intre administraţia
fiscală, că gestionara a bugetului public, și suportatorul acesteia.
Taxa pe valoarea adăugată este, de asemenea, un impozit indirect pe consum realizându-se la
vânzarea diferitelor mărfuri sau la prestarea diferitelor servicii nestabilindu-se direct și nominativ
asupra contribuabilului. T.V.A. este, totodată, un impozit neutru, eliminând inegalităţile fiscale intre
circuitele de desfacere a mărfurilor transparent, asigurând fiecărui subiect impozabil posibilitatea de a
cunoaște exact care este mărimea impozitului și unic, dar cu plata fracționata, având o cotă fixă, stabilă
asupra valorii adăugate în fiecare stadiu al circuitului economic.
Subiecţii impunerii. Codul fiscal uzitează noţiunea de „persoana impozabilă pentru a denumi
generic contribuabilul în materia taxei pe valoarea adăugată. Astfel, art. 127 alin. (1) din Codul fiscal
prevede că este considerat persoana impozabilă ori persoana care desfăşoară, de o manieră
independenta și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar
fi scopul său rezultatul acestei activităţi.
în conformitate cu prevederile alin. 2 al aceluiași articol, activităţile economice cuprind
activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive,
agricole și activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate
economică exploatarea bunurilor corporale și necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de
continuitate.
Nu acţionează de o manieră independenta angajaţii sau oricare alte persoane legate de angajator
printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrument juridic care creează un raport
angajator/angajat în ceea ce privește condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale
angajatorului.
Instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile pe care le desfăşoară în
calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestei activităţi se percep cotizaţii,
onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăti, cu excepţia acelor activităţi care ar produce distorsiuni
concurențiale dacă instituţiile publice ar fi tratate persoane neimpozabile.
 Instituţiile publice sunt considerate, însă, persoane impozabile pentru activităţi desfăşurate în
calitate de autorităţi publice, dar care sunt scutite de taxa, conform art. 1 din Codul fiscal. Instituţiile
publice sunt, de asemenea, persoane impozabile petru următoarele activităţi:
a) telecomunicații;
b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific altele de aceeași
natură;
c) transport de bunuri și de persoane;
d) servicii prestate în porturi și aeroporturi;
e) livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;
f) activitatea târgurilor și expoziţiilor comerciale;
g) depozitarea;
h) activităţile organismelor de publicitate comercială;
i) activităţile agenţiilor de călătorie;
j) activităţile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante și alte localuri semănătoare;
k) operaţiunile posturilor publice de radio și televiziune.
Având în vedere natura juridică de impozit indirect, în sfera subiectelor T.V.A. nu exista
identitate intre suportatorul și plătitorul acestui venit cu caracter fiscal. Astfel, pe lângă plătitorul
(debitorul) T.V.A., mai există și suportatorul acesteia, noţiuni care circumscriu categoria subiectelor
impozabile. Așa cum reiese din mecanismul impunerii, suportatorul T.V.A. este consumatorul final,
care poate fi cumpărătorul unor bunuri sau beneficiarul unor servicii ce intra în sfera de cuprindere a
obiectului impozabil, acesta plătind acest impozit o dată cu plata preţului bunului său a tarifului
serviciului, în care este inclusă T.V.A., aceasta fiind însă individualizata în mod separat și fiind
reţinută spre plata de către debitorul ei.
Obiectul impozabil. În dreptul fiscal românesc, în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată,
se consideră operaţiuni impozabile în România, cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) operaţiunile care constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau prestare de servicii,
în sfera taxei, efectuate cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi România;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, acţionând
ca atare;
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţi economice
prevăzute la art. 121 alin. (2) din Codul fiscal;
Este, de asemenea, operaţiune impozabilă și importul de bunuri efectuate în România de orice
persoană, dacă locul importului este în România.
În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun,
fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului.
 Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate
dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoană către care se efectuează
livrarea ori de altă persoană în contul acestora. Este asimilat cu livrarea intracomunitară cu plata
transferul de către o persoană impozabilă de bunuri aparţinând activităţii sale economice din România
într-un alt stat membru.
O persoană impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, ca
intermediar în prestarea de servicii, se considera că a primit și a prestat ea însăși aceste servicii, în
condiţiile stabilite prin norme.
În cazul în care mai multe persoane impozabile, care acţionează în nume propriu intervin prin
tranzacţii succesive în cadrul unei prestări de servicii, se consideră că fiecare persoană a primit și a
prestat în nume propriu serviciul respectiv. Fiecare tranzacţie se consideră o prestare separată și se
impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.
Schimbul de bunuri sau servicii. În cazul unei operaţiuni care implică o livrare de bunuri și/sau
o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri și/sau prestări de servicii, fiecare persoană
impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri și/sau o prestare de servicii cu plată.
Achizițiile intracomunitare de bunuri sunt definite ca fiind ,,obţinerea dreptului de a dispune, ca
și un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de
cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizorului său
al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a
bunurilor”.
Scutiri de la plata T. V.A. Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxa:
a) spitalizarea, îngrijirile medicate și operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi
autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de formă de organizare;
b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiuniilor de către stomatologi și tehnicieni
dentari, precum și livrarea de proteze dentare efectuate de stomatologi și de tehnicieni dentari;
c) prestările de îngrijire și supraveghere efectuate de personal medical și paramedical, conform
prevederilor legale aplicabile în materie;
d) transportul bolnavilor și al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest
scop, de către entităţi autorizate în acest sens;
e) livrările de organe, sânge și lapte, de provenienţa umană;
f) activitatea de învăţământ, formarea profesională a adulţilor, precum și prestările de servicii și
livrările de bunuri strâns legate de aceste activităţi, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi
autorizate;
g) livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate de căminele și cantinele organizate pe
lângă instituţiile publice și entităţile autorizate prevăzute la lit. f), în folosul exclusiv al persoanelor
direct implicate în activităţile scutite conform lit. f);
 h) meditaţiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învăţământului școlar,
preuniversitar și universitar;
i) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenta și/sau protecţia
socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;
j) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor și tinerilor,
efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;
k) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în
schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial care au obiective
de natură politică, sindicala, religioasă, patriotică, filozofică, filantropica, patronala, profesională sau
civică, precum și obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această
scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;
1) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de
organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practica sportul sau educaţia fizică;
m) prestările de servicii culturale și/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea efectuate de
instituţiile publice sau de alte organisme culturale fară scop patrimonial recunoscute ca atare de către
Ministerul Culturii și Cultelor;
n) activităţile specifice posturilor publice de radio și televiziune, altele decât activităţile de
natura comercială;
р) serviciile publice poștale, precum și livrarea de bunuri aferente acestora.
Baza de impozitare. Codul fiscal reglementează în mod diferit componenta bazei de impozitare
în funcţie de categoria de operaţiuni impozabile.
Astfel, baza de impozitare pentru livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate în interiorul
taxării este constituită din:
- tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori
prestator din partea cumpărătorului, beneficiaruiui sau a unui terț, incluşi subvenţiile direct legate de
preţul acestor operaţiuni;
- preţul de cumpărare al bunurilor sau al unor bunuri similare ori, în absenţa unor astfel de
preţuri de cumpărare, preţul de cost, stabilit la data livrării;
- suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru realizarea prestării de servicii;
Baza de impozitare cuprinde: impozitele și taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu
excepţia taxei pe valoarea adăugată, precum și cheltuielile accesorii, cum sunt comisioanele,
cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau
beneficiarului. Cheltuielile facturate de furnizor de bunuri sau de prestatorul de servicii
cumpărătorului, care fac obiectul unui contract separat și care sunt legate de livrările de bunuri sau de
prestările de servicii în cauză, se considera cheltuieli accesorii.
 Baza de impozitare pentru achizițiile intracomunitare se stabilește pe baza acelor elemente
utilizate pentru determinarea bazei de impozitare în cazul livrării acelorași bunuri în interiorul ţării.
Baza de impozitare cuprinde și accizele plătite sau datorate în alt stat membru decât România
de persoană care efectuează achiziţia intracomunitara, pentru bunuri achiziţionate. Prin excepţie, în
cazul în care accizele sunt rambursate persoanei că efectuează achiziţia intracomunitara, valoarea
achiziţiei intracomunitare efectuate România se reduce corespunzător.
Baza de impozitare pentru import este valoarea în vamă a bunurilor, stabilit conform legislaţiei
vamale în vigoare, la care se adauga orice taxe, impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara
României, precum și cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepţia taxei pe
valoarea adăugată care urmează a fi percepute.
Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele și cheltuielile de
ambalare, transport și asigurare, care intervin până la primul loc de destinaţie a bunurilor în România,
în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare.
Dacă elementele folosite la stabilirea bazei de impozitare a unui import de bunuri se exprimă în
valută, cursul de schimb valutar se stabilește conform prevederilor comunitare care reglementează
calculul valorii în vamă.
Cotele de impozitare. Taxa pe valoarea adăugată se calculează prin aplicarea ratei stabilite de
lege asupra bazei de impozitare.
În România se aplică doua cote de impozitare:
- cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 24%, care se aplică operaţiunilor
impozabile, cu excepţia celor scutite de taxa pe valoarea adăugată;
- cota redusă de 9%
În conformitate cu dispozițiile alin. 21 al art. 140, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de
impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt
construite. Terenul pe care este construită locuinţa include și amprentă la sol a locuinţei.
Faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoare adăugată. Faptul generat și exigibilitatea
T.V.A. sunt două elemente deosebit de importante ale acesteia, în sensul că în funcţie de ele se
determina, pe de o parte, momentul în care ia naștere obligația agentului economic de a plăti taxa, iar,
pe de altă parte, dreptul organului de a pretinde, o anumită dată, plata taxei datorată bugetului statului.
Spre deosebire de impozitul circulaţia mărfurilor, care se datora bugetului de stat într-un termen
stabilit în funcţie data încasării facturilor emise, T.V.A. se datorează bugetului de stat într-un termen
stabilit în funcţie de data livrării bunurilor sau prestării serviciilor.
Faptul generator este faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru
exigibilitatea taxei, el determinând regimul juridic aplicabil, mai ales în caz de modificării legislative,
fiind astfel foarte important pentru determinarea aplicabilităţii în timp a normei juridice. FăptuI
generator reprezintă elementul a cărui existenta da naștere obligației de plată a T.V.A.
 Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată reprezintă dată sau momentul la care ia naștere
obligaţia de plată a taxei, fiind strict legată de faptul generator al acesteia. Taxa pe valoarea adăugată
devine exigibila atunci când organul fiscal este îndreptăţit să solicite plătitorilor de taxa pe valoarea
adăugată plata taxei datorate bugetului de stat.
Exigibilitatea ia naștere, de regulă, la data efectuării livrării bunurilor mobile, transferului
proprietăţii bunurilor imobile sau prestării serviciilor. Prin derogare, Codul Fiscal prevede ca
exigibilitatea poate fi anticipată sau ulterioară faptului generator.
Regimul juridic al deducerilor. Taxa pe valoare adăugată datorată bugetului de stat de către
fiecare plătitor se stabilește că diferenţa între valoarea taxei facturate pentru bunuri livrate sau servicii
prestate și valoarea taxei aferente bunurilor și serviciilor achiziţionate sau executate în unităţile proprii
destinate realizării operaţiunilor impozabile.
Dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilităţii taxei, orice persoană impozabilă având
dreptul să deducă taxa aferenta achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor
operaţiuni:
a) operaţiuni taxabile;
b) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se considera
că fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibila, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în
România;
c) operaţiuni scutite de taxa;
d) operațiunile de transfer al tuturor activelor sau de transfer al unei părţi a activelor, dacă taxa
s-ar fi aplicat transferului respectiv.
Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TV A are dreptul să scadă din valoarea
totală a taxei colectate pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeași perioadă,
a luat naștere și poate fi exercitat dreptul de deducere. În situafia în care nu sunt îndeplinite condițiile
și formalităţile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală cu declarare sau în cazul în
care nu s-au primit documentele de justificare a taxei, persoana impozabilă îşi poate exercita dreptul de
deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiţii și formalităţi sau printr-
un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului
care urmează celui în care a luat naștere dreptul de deducere.
Obligafiile plătitorului de T.V.A. Codul fiscal reglementează obligaţiile pe care le au
persoanele fizice sau juridice plătitoare de taxa pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile au, astfel,
o serie de obligaţii cu privire la înregistrarea la organele fiscale, cu privire la întocmirea documentelor,
la evidenta operaţiunilor și la plata taxei.
A. Plătitorii de T.V.A. au cu privire la înregistrarea la organele fiscale următoarele obligaţii
legale:
 a) să depună sub semnătură persoanelor autorizate, la organul fiscal competent, o declaraţie de
înregistrare fiscală, conform modelului aprobat de Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 15 zile
de la data eliberării certificatului de înmatriculare, autorizaţiei de funcționare sau a actului legal de
constituire, după caz.
b) să solicite organului fiscal scoaterea din evidenţă că plătitor de taxa în cazul în care îşi
încetează activitatea, în termen de 15 zile de la data actului legal în care se consemnează situaţia
respectivă.
B. Obligaţii cu privire la întocmirea documentelor:
a) să consemneze livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în
documente legal aprobate și să completeze toate datele prevăzute de acestea;
b) să întocmească și să depună la organul fiscal decontul de taxa pe valoarea adăugată, potrivit
modelului stabilit de Ministerul Finanţelor Publice.
Decontul reprezintă o sinteză a operaţiunilor realizate de către un agent economic pe o perioadă
determinate (de o lună, un trimestru, un semestru), care cuprinde patru părţi, și anume:
- partea I - perioada pentru care se întocmeşte decontul;
- partea a ÎI -a - detalii privind operaţiunile realizate. Agenţii economici trebuie să acorde o
deosebită importanța informaţiilor raportate în această parte deoarece pe baza lor se determinș poziția
acestora fată de bugetul de stat, respectiv de debitori sau de creditori;
- partea a Ill-a - date referitoare la calcularea sumei de plate la bugetul de stat sau de rambursat;
- partea a IV-a - elemente de identificare a persoanelor corespunzătoare de corectă întocmire a
decontului și de confirmarea încasării sumelor, semnăturile și ștampilele care angajează legal agentul
economic respectiv.
Printre obligaţiile ce incumbă agenţilor economici înregistraţi ca plătitori de taxe pe valoarea
adeugata este și obligaţia de plată a acesteia. Orice persoană trebuie se achite taxa organelor fiscale
pană la data la care are obligaţia depunerii unuia dintre deconturile declarabile prevăzute de lege.
Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepţia importurilor scutite de taxe, se plăteşte la organul
vamal, în conformitate cu reglementerile în vigoare privind plata drepturilor de import.

TAXELE DE TIMBRU
Noțiuni generale. Noţiunea de timbru, de origine franceză, este definită ca un imprimat de
valoare, de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituţie special autorizată și servind la plata unui
impozit sau a unei taxe, reprezentată de valoarea lui.
Denominaţiunea de taxe de timbru îşi trage originea din împrejurarea că, de regulă cele mai
multe astfel de taxe, având un cuantum de regulă mic și legalmente stabilit, se plătesc prin aplicarea și
anularea (prin aplicarea sigiliului) de timbre fiscale pe înscrisuri care confirmă actul juridic sau pe
documentul pentru obţinerea căruia se pretinde plata une taxe.
 În literatura de specialitate noţiunea de taxa de timbru are două accepţiuni:
a) în sens restrâns, prin taxa de timbru se înţeleg toate plăţile efectuate prin timbre fiscale;
b) în sens larg, prin taxa de timbru se înţeleg toate plăţile privitoare la timbru efectuate pentru
soluţionarea unor interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice sau pentru anumite servicii
prestate de organele de stat.
Potrivit reglementarilor în vigoare, taxele de timbru se clasifica în mai mult categorii: taxele
judiciare de timbru, timbru judiciar, taxele de timbru pentru activitate notarială și taxele de timbru
extrajudiciare.
Taxele judiciare de timbru se percep cu ocazia introducerii unor cereri sau acţiuni la instanţele
judecătoreşti, adresate Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și
Justiţie.
Taxele judiciare de timbru sunt stabilite în mod diferenfiat de lege după cum obiectul cererii
sau acţiunii este sau nu evaluabil în bani.
Astfel, pentru cererile sau acțiunile care au un obiect cu conţinut patrimonial, taxele de timbru
se calculează pe baza unui tarif de impunere alcătuit din îmbinarea unor cote fixe și procentuale aflate
în creștere progresivă pe măsură creșterii valorii obiectulu cererii (acţiunii). Taxa se calculează raportat
la valoarea declarată în acfiune.
În cazul cailor de atac, taxa judiciara de timbru se calculează la jumătatea valorii taxei plătite
pentru acţiunea introductivă, indiferent dacă obiectul cererii este evaluabil în bani sau nepatrimonial.
La fel se procedează și în cazul cererilor de repunere pe rol a unei pricini atunci când suspendarea
judecăţii este imputabila părţilor în litigiu.
Timbrul judiciar. Plata acestuia a fost abrogat prin Ordonanța de Guvern nr. 80/2013.
Taxele de timbru extrajudiciare sunt reglementate de Legea nr. 117/1999 privind taxele
extrajudiciare de timbru și se datorează pentru eliberarea certificatelor de orice fel, eliberarea sau
preschimbarea actelor de identitate, eliberarea permiselor de vânătoare și pescuit, examinarea
conducătorilor de autovehicule în vederea obţinerii permisului de conducere, înmatricularea
autovehiculelor și a remorcilor, precum și pentru alte servicii prestate de unele instituții publice.
Taxele extrajudiciare de timbru se stabilesc în sume fixe, diferenţiat pe tipuri de servicii
prestate și se datorează bugetului de stat sau bugetelor locale, după caz, de către toți contribuabilii care
solicita prestarea unor servicii din categoria celor impuse.
Taxele extrajudiciare de timbru se plătesc anticipat, în principiu în cuantumurile stabilite prin
lege. Cele care se cuvin bugetelor locale pot fi majorate cu până la 40% prin hotărârea consiliului local
al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei raza teritorială se afla sediul prestatorului de servicii.
Taxele extrajudiciare de timbru se plătesc în numerar, prin ordin de plată sau prin aplicarea și
anularea de timbre fiscale mobile și pot fi încasate și direct de către instituțiile care primesc,
întocmesc sau eliberează acte ori prestează servicii din categoria celor impuse.
 Sunt scutite de plata taxelor extrajudiciare de timbru următoarele persoane, acte sau activităţi:
- eliberarea certificatelor medico-legale prin care se atestă decesul unei persoane;
- eliberarea certificatelor, adeverințelor și a oricăror alte înscrisuri medicale, cu excepţia celor
folosite în justițiee;
- eliberarea certificatelor originale de stare civilă;
- atestările în legătură cu primirea unor sume de bani;
- eliberarea unei noi carți de identitate, în cazul schimbării denumirii localităţii și/sau străzii;
- înmatricularea autovehiculelor aparţinând persoanelor cu handicap fizic sau misiunilor
diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora;
- eliberarea unui certificat care atestă un fapt sau o situaţie decurgând din raporturi de muncă,
eliberarea certificatelor destinate obţinerii unor drepturi privind asistența socială, asigurările sociale și
protecţia socială, unicatele certificatelor eliberat de instituţiile de învăţământ, certificatele eliberate
spre a servi în armată, școli, grădiniţe sa în alte asemenea instituții ș.a.
Răspunderea juridică pentru primirea ori eliberarea de acte sau prestarea servicii din categoria
celor impuse fără încasarea/plata taxelor extrajudiciare de timbru revin primordial, prestatorilor de
servicii, însă și contribuabililor, în mod subsecvent, care nu se vor putea bucura de efectele actelor
netimbrate corespunzător, care, în conformitate cu legea, sunt nule de drept.