Aspecte generale privind administraţia publică. Ramura dreptului administrativ.

Raporturile de drept administrativ. Izvoarele dreptului administrativ

II. Ramura dreptului administrativ

Dreptul administrativ1 este acea ramură a dreptului public ce reglementează concret

sau cu valoare de principiu relaţiile sociale din sfera administraţiei publice, precum şi cele de
natură conflictuală dintre autorităţile publice sau structurile private, investite cu autoritate
publică, pe de o parte, şi cei vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative ale acestor
autorităţi, pe de altă parte.

III. Raporturile de drept administrativ şi izvoarele acestei ramuri de drept

Conturarea obiectului dreptului administrativ presupune luarea în considerare atât a

obiectului administraţiei publice, cât şi a raportului cu obiectul altor ramuri de drept, precum
dreptul constituţional. Astfel se poate afirma că obiectul dreptului administrativ are mai multă
stabilitate şi concreteţe, pe când cel al dreptului constituţional este mai des supus
schimbărilor politice.
În prezent, în identificarea2 obiectului dreptului administrativ este luată în considerare
teoria pluralităţii ţinându-se cont de faptul că administraţia publică este o activitate în regim
de putere publică motiv pentru care este firesc ca normele dreptului administrativ să
influenţeze conţinutul şi sfera rezervată reglementării normelor de drept privat, garantând
executarea actelor de drept privat.
Obiectul dreptului administrativ conţine:
1. raporturi sociale din sfera administraţiei publice reglementate de dreptul administrativ
împreună cu alte ramuri de drept public – există trei situaţii:
a) raporturi reglementate de dreptul administrativ subsecvent altei ramuri a dreptului public,
respectiv dreptului constituţional – este situaţia raporturilor cu dublă natură juridică;
b) raporturi reglementate de dreptul administrativ ca drept comun pentru alte ramuri ale
dreptului public, precum este dreptul financiar – creşterea sarcinilor administraţiei publice a
determinat desprinderea unor instituţii de drept administrativ şi crearea şi dezvoltarea unor
noi ramuri de drept;
c) raporturi reglementate de dreptul administrativ în colaborare cu alte ramuri ale dreptului
public, precum este dreptul internaţional public.
2. raporturi sociale din sfera administraţiei publice reglementate de dreptul administrativ
împreună cu alte ramuri de drept privat – şi cazul acestora este vorba tot despre raporturile
cu o dublă natură juridică. În doctrina3 de drept administrativ se afirmă faptul că regimurile

1
de drept privat apar ca regimuri juridice ce întregesc reglementările referitoare la competenţa
organelor administraţiei publice aflându-se, de regulă, în raporturi de subsecvenţă faţă de cele
de drept administrativ, acestea mijlocind, în acelaşi timp, realizarea regimului de putere
publică al dreptului administrativ. De regulă, această dublă reglementare apare în zona
prestării serviciilor publice.
3. raporturi sociale ce fac obiectul activităţii administrative realizate de autorităţi publice
din afara executivului. Normele dreptului administrativ, în limitele prevăzute de lege, pot
reglementa şi relaţiile sociale din sfera faptului administrativ ce mijloceşte realizarea
competenţei altor autorităţi publice, situaţie în care regimul dreptului administrativ este impus
de legiuitor ca mijloc de realizare a dreptului.
Raportul de drept administrativ4 este acea relaţie socială ce a fost reglementată direct
sau indirect, adică prin intervenţia unor fapte juridice, de către normele dreptului
administrativ.
Raporturile de drept administrativ pot fi, în principal:
- raporturi de subordonare – subiectul supraordonat (care este, de regulă, o autoritate a
administraţiei publice) este purtătorul autorităţii publice care dispune cu privire la
comportamentul celuilalt subiect fie în baza autorităţii ierarhice, fie a prerogativelor de
putere.
- raporturi de colaborare – când subiectele se află pe picior de egalitate, chiar dacă în mod
obligatoriu unul dintre acestea este o autoritate a administraţiei publice.
Raporturile dreptului administrativ prezintă următoarele trăsături5:
1. trăsături generale
a) unul dintre subiecte este, în mod obligatoriu, un purtător al autorităţii publice;
b) sunt raporturi de putere care apar în sfera relaţiilor sociale reglementate de normele
dreptului administrativ.
2. trăsături specifice
a) în cazul raporturilor de subordonare:
- subiectul care este purtător al autorităţii publice are o poziţie supraordonată faţă de celălalt
subiect de drept;
- naşterea şi realizarea acestor raporturi sunt definite fie de voinţa legiuitorului, fie de voinţa
subiectului supraordonat, fiind o voinţă unilaterală;
- realizarea acestor raporturi este obligatorie pentru subiectul subordonat.
b) în cazul raporturilor de colaborare:
- subiectul aflat pe o poziţie supraordonată, purtător al autorităţii publice, colaborează de pe o
poziţie egală cu celălalt subiect;
- naşterea şi realizarea acestor raporturi, în concret, este determinată de manifestarea voinţei
ambelor subiecte;
- condiţiile manifestării voinţei ambelor subiecte sunt prevăzute expres de lege.

2
Izvoarele formale ale dreptului administrativ
a. Actul normativ
- are o determinare constituţională, Constituţia fiind chiar principalul izvor al dreptului
administrativ;
- forţa juridică a actelor normative, în funcţie de care se realizează şi o ierarhizare a acestora,
este determinată de conţinutul şi caracterul acestuia, de natura şi poziţia autorităţii publice de
la care emană;
- acestea sunt:
- Constituţia;
- legile;
- decretele-legi;
- ordonanţele Guvernului;
- hotărârile Guvernului;
- actele administraţiei ministeriale şi extraministeriale, indiferent de denumirea lor:
ordine, instrucţiuni, precizări, circulare;
- actele autorităţilor administrative centrale autonome, indiferent de denumirea lor;
- ordinele prefecţilor;
- hotărârile consiliilor judeţene;
- hotărârile consiliilor locale;
- dispoziţiile preşedintelui consiliului judeţean;
- dispoziţiile primarilor;
b. Contractul normativ
- tratatul internaţional, spre exemplu, poate fi considerat izvor al dreptului administrativ dacă:
este de aplicaţie directă şi nemijlocită; este ratificat conform normelor constituţionale;
reglementează relaţii sociale ce fac obiectul dreptului administrativ.
c. Cutuma
- în doctrina elveţiană6 se consideră se consideră că cutuma este izvor de drept administrativ
dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii: practică îndelungată şi formarea convingerii
opiniei publice asupra caracterului obligatoriu al regulii;
- în dreptul nostru nu este considerată a fi izvor de drept.
d. Doctrina
- nu este izvor al dreptului administrativ, dar poate avea o influenţă deosebită asupra
legislaţiei şi jurisprudenţei.
e. Jurisprudenţa (practica judiciară), precedentul judiciar
- nu este izvor al dreptului administrativ, cu două excepţii: deciziile Curţii Constituţionale şi
deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmare a promovării şi soluţionării recursului în
interesul legii, precum și cele prin care este dată dezlegarea unor chestiuni de drept.

3
4