ȘCOALA CLASICĂ II

THOMAS ROBERT MALTHUS (1766-1834)

• Unul dintre primii adepți ai lui Smith/bun prieten cu David Ricardo
• Eseu asupra principiului populației (1798)
• Aproape toți scriitorii sau economiștii au susținut că o populație numeroasă
constituie un semn al prosperității și progresului (cu excepția lui Botero, în sec. al
XVI-lea)
• Smith a considerat că oamenii tind să se înmulțească până la nivelul la care salariile
scad la nivelul de subzistență
• În același timp, el a considerat că ”semnul cel mai clar al prosperității oricărei țări
este creșterea numărului locuitorilor ei”
• Conform concepției lui Malthus, orice ameliorare a nivelului de trai este inutilă,
deoarece creează o presiune asupra creșterii populației în raport cu mijloacele de
subzistență
THOMAS ROBERT MALTHUS (1766-1834)
• ”sărăcia și mizeria care domnesc în clasele de jos ale societății sunt absolut
iremediabile”
• ”tendința, constantă la toate viețuitoarele, de a se înmulți mai mult decât îngăduie
cantitatea de hrană la dispoziția lor”
• ”atunci când nu este oprită de nici un obstacol, populația se dublează la fiecare
douăzeci de ani sau crește în proporție geometrică”
• ”Obstacolul fundamental împotriva creșterii populației este lipsa de hrană care
rezultă din diferența dintre ratele cu care cresc populația și hrana”
• ”Obstacolele pozitive”: ocupațiile nesănătoase, muncile aspre și expuse schimbărilor
vremii, sărăcia extremă, proasta hrănire a copiilor, marile orașe, excesele de tot felul,
”întregul cortegiu de boli obișnuite și epidemice”, războaiele, ciuma, foametea
THOMAS ROBERT MALTHUS (1766-1834)
• Acestea pot fi reduse la reținerea morală, vicii și mizerie
• ”Obstacolele preventive”: reținerea de la căsătorie, viciu, relațiile
sexuale promiscue, pasiunile nefirești, adulterul și practicile necinstite
THOMAS ROBERT MALTHUS (1766-1834)
• Legea creșterii populației menține populația exact până la nivelul
mijloacelor de subzistență
• ”obiceiul dăunător de a importa mari cantități de cereale pentru a
distribui gratuit oamenilor a dat agriculturii o lovitură din care nu și-a
revenit niciodată” – vorbind despre Roma antică
• Sugerează că există peste tot în lume un soi de autocontrol al
populației
• ”securitatea proprietății și tovarășa sa obișnuită, hărnicia”
• Pe o piață restrânsă, cultivatorii sunt întotdeauna mai săraci
THOMAS ROBERT MALTHUS (1766-1834)
• ”singurul criteriu al unei creșteri reale și permanente a populației din
orice țară este creșterea mijloacelor de subzistență” p. 225
• ”meschinul principiu al egoismului”
• ”înnăscuta indolență a omului”
• Ajutoarele acordate săracilor reduc în aceeași măsură efortul acestora
de a își procura bunuri
• Legile de ajutoare a săracilor înrăutățesc starea generală a
săracilor/propune desființarea treptată a legilor privind ocrotirea
săracilor
THOMAS ROBERT MALTHUS (1766-1834)
• Sursele prosperității: eliberarea de relele sistemului feudal, renunțarea
la sclavie, economisirea, acumularea capitalului și plasarea lui sigură,
protecția acordată de guvern proprietății
• ”statele puternice și înfloritoare erau întotdeauna dens populate” p.
320
• Totuși, refuză să creadă că o sporire a populației este un mare câștig
pozitiv în sine
DAVID RICARDO (1772-1823)
• Pesimism economic și abstracție teoretică
• Ricardo a deschis calea economiei abstracte și a analizei moderne
• Sistemul său teoretic constituie o aprofundare și o extindere a concepțiilor
fiziocraților și ale lui Smith
• Principalele sale teorii: teoria rentei diferențiale, teoria valorii-muncă, teoria
scăderii profitului și a stării staționare, teoria costurilor comparative.
• Ideea dominantă – creșterea nu poate fi eternă
• Principiile economiei politice și ale impunerii (1817)
• Principala misiune a economiei politice – a determina legile care
reglementează distribuția produsului total între diferitele clase
DAVID RICARDO (1772-1823)
• Se concentrează asupra problemei distribuției bogăției
• Analiza sa este holistă, în termeni de clase presupuse a fi omogene
• Ecuația distribuției ricardiene: Producția totală (venitul total) = renta
+ profiturile + salariile; producția totală este dată
• Terenurile mai fertile și productive permit încasarea unei rente mai
ridicate
• Salariile se află întotdeauna la nivelul de subzistență
• Teoria valorii sau a costului bazată pe cantitatea de muncă
• Prețul determinat de cost
DAVID RICARDO (1772-1823)
• Populația crește continuu trebuie cultivate terenuri din ce în ce mai
puțin fertile costul producției de cereale crește (cantitatea de ore de
muncă necesare pentru producerea lor); deoarece prețul este determinat de
cost, prețul cerealelor crește; însă cum salariile reale sunt fixate la nivelul
costului de subzistență, salariile monetare trebuie să crească în mod
permantent (în timp ce muncitorii continuă să se afle la nivelul de
subzistență); în consecință, există o tendință de scădere a profiturilor
• Teoria valorii (sau a prețului) – a renunțat definitiv la ideea că utilitatea
determină valoarea; prețurile sunt determinate de costuri, adică de numărul
de ore de muncă încorporate în ele
• Valoarea este un dat – profitul și salariile se află în raport invers
• Salariul nu poate crește absolut decât exact cu aceeași mărime cu cât scade
profitul
DAVID RICARDO (1772-1823)
• Salariile urcă odată cu majorarea prețului produselor agricole; tendința naturală de scădere a
profitului
• Având în vedere că venitul total este fix, creșterea venitului unei clase sociale se face în detrimentul
celeilalte
• Sistemul ricardian este pesimist și implică un presupus conflict de clasă inerent pe piața liberă
• Legea avantajului comparativ
• ”Într-un sistem de perfectă libertate a comerțului, fiecare țară își consacră în mod natural capitalul
și munca acelor genuri de activități care îi sunt cele mai avantajoase. Această urmărire a
avantajului individual este admirabil legată de binele universal al tuturor. Stimulând activitatea,
recompensând talentul și folosind în modul cel mai eficace forțele speciale oferite de natură, acest
sistem distribuie munca în mod cât mai folositor și mai economicos, în timp ce, prin sporirea masei
generale a produselor, el răspândește avantajul general și leagă printr-o țesătură comună de
interese și relațiuni societatea universală a națiunilor, de la un capăt la altul al lumii civilizate”
DAVID RICARDO (1772-1823)
• Aderă la teoria cantitativă a banilor
• ”Experiența ne arată că nici un stat și nicio bancă nu a avut vreodată putere
nelimitată de a emite bani fără să abuzeze de această putere; de aceea, în toate
statele, emisiunea de bani de hârtie trebuie să fie supusă unei anumite limite și unui
anumit control; și, în acest scop, nimic nu pare mai eficace decât a supune emitenții
de bani de hârtie obligației de a converti biletele lor, fie în monede din aur, fie în
lingou”
• ”Circulația bănească este în stare cea mai perfectă atunci când constă în întregime
din bani de hârtie de o valoare egală cu aurul pe care îl reprezintă”
• ”mașinile și munca sunt în permanentă concurență”
• ”Cererea de muncă va continua să crească cu creșterea capitalului, dar nu în
proporția creșterii acestuia; proporția va fi în mod inevitabil în descreștere”
JEAN-BAPTISTE SAY (1767-1832)
• Traité d'économie politique ou simple exposition de la manière dont se
forment, se distribuent et se composent les richesses (1803)
• Economia politică este știința bogăției, a producerii sale, a distribuției și
consumului
• Fenomenele lumii morale ”nu fac obiectul calculului aritmetic exact”
• A reintrodus analiza scolastică bazată pe utilitate; doar utilitatea este cea
care stă la originea valorii de schimb; a rezolvat ”paradoxul valorii”
• Valoarea depinde de preferințele consumatorilor
• A fost pe punctul de a descoperi conceptul de utilitate marginală
• Valorizările relative ale bunurilor depind de ”gradele de valorizare din
mintea celui care face valorizarea”
JEAN-BAPTISTE SAY (1767-1832)
• Deoarece nu a ajuns la conceptul de utilitate marginală, nu a reușit să
rezolve complet paradoxul valorii
• Neînțelegând în mod adecvat problema utilității, nu a înțeles faptul că un
individ schimbă un lucru pe alt lucru deoarece atribuie o utilitate mai mare
bunului sau serviciului pe care îl primește decât celui la care renunță; astfel,
nu reușește să înțeleagă faptul că schimbul este reciproc avantajos
• Spre deosebire de Smith, consideră că orice muncă este ”productivă”, nu
doar cea încorporată în obiecte materiale
• Omul nu poate crea materie, ci o poate transforma în diferite forme, pentru
a-și satisface mai bine propriile necesități; producția reprezintă procesul de
transformare a materiei
JEAN-BAPTISTE SAY (1767-1832)
• Factorii de producție dobândesc valoare în funcție de ”capacitatea de creare a utilității”
• Ricardo considera că valoarea unui produs depinde de valorea factorilor de producție sau de costul
de producție; în schimb, Say consideră că ”valoarea factorilor de producție are la bază valoarea
unei infinități de produse comparate între ele”; așadar, valoarea factorilor de producție depinde de
valoarea produselor finale, care depinde de valorizările, estimările, preferințele, cererile
consumatorilor
• Realizează o excelentă analiză a capitalului: bunurile de capital sunt cruciale pentru producție și
pentru creșterea gradului de prosperitate economică
• O cantitate mai mare de bunuri de capital permite obținerea unei cantități mai mari de bunuri de
consum; un stoc mai mare de capital majorează productivitatea muncii și determină scăderea
costului de producție
• La fel ca Smith, consideră că diviziunea muncii este limitată de dimensiunea pieței
• Pe termen lung, capitalul va avea același randament în toate ramurile de producție
• A sesizat că dobânda include o primă de risc, încât debitorii ce prezintă riscuri mai ridicate plătesc
o dobândă mai ridicată
JEAN-BAPTISTE SAY (1767-1832)
• dobânda este la fel de justificată precum celelalte venituri ale factorilor de producție (renta și
salariile)
• A demonstrat că o creștere sau o scădere a cantității de bani nu duce la scăderea sau creșterea ratei
dobânzii
• Actorul principal al activităților economice este întreprinzătorul: el își asumă responsabilitatea și
riscul creării, administrării propriei întreprinderi; de regulă, este proprietar al unei părți a
capitalului ei, este capitalist
• Întreprinzătorul își asumă riscul de a obține profituri sau de a înregistra pierderi
• El acționează ca un intermediar între vânzători și cumpărători, utilizând factorii de producție în
funcție de cererea pentru bunurile finale; compară continuu prețurile de vânzare ale produselor cu
costurile lor de producție
• Întreprinzătorul trebuie să estimeze importanța produsului, cererea și disponibilitatea factorilor
• Antreprenoriatul constituie forța directoare în distribuirea resurselor și în ajustările pieței
• Concepția sa despre antreprenoriat continuă tradiția Cantillon-Turgot
JEAN-BAPTISTE SAY (1767-1832)
• Legea debușeelor sau a piețelor – o replică dată concepțiilor care pun crizele
economice pe seama ”supraproducției” (producție mai mare decât consumul,
bunurile nu pot fi vândute pe piață)
• Say – necesitățile umane sunt nelimitate și întotdeauna vor fi
• Pe piață, produsele se schimbă contra produse, prin intermediul banilor;
producătorii utilizează banii obținuți pentru a cumpăra produsele altor producători;
de aceea, oferta unui produs constituie cererea pentru alte produse
• Cererea de consum reprezintă doar expresia ofertei pentru alte produse, ale căror
proprietari încearcă să achiziționeze produsele în cauză
• Cererea ar trebui să provină din oferta altor produse; ea nu ar trebui să aibă la bază
intervenția guvernului, care stimulează cererea consumatorului, în absența unei
producții aferente
JEAN-BAPTISTE SAY (1767-1832)
• Cheltuielile guvernamentale nu pot stimula cu adevărat cererea
• Pe o piață liberă, niciodată nu există o problemă de ”supraproducție” sau ”subconsum”,
deoarece prețurile scad până în punctul în care piețele se compensează (adică, în termeni
de prețuri, producțiile diferitelor piețe se compensează)
• Așadar, atunci când apar ”supraproducții”, guvernul nu trebuie să stimuleze consumul,
ci trebuie să lase prețurile să scadă până când aceste excedente relative sunt absorbite
• Say a fost partizan al laissez-faire-ului, al drepturilor de proprietate privată
• Manifestă ostilitate față de impozite, care distorsionează producția
• Respinge ideea conform căreia cheltuielile publice duc la prosperitate: ”cel mai bun plan
financiar al guvernului constă în a cheltui cât mai puțin; cel mai bun impozit este mereu
cel mai mic”
• Nu folosește expresia ”cele mai bune impozite”, ci ”cele mai puțin rele impozite”
JOHN STUART MILL (1806-1873)
• Principles of Political Economy (1848)
• A introdus conceptul de ”homo oeconomicus”
• Separarea între ”producție” și ”distribuție” - Procesele de producție se supun legilor de fier ale economiei
politice; însă distribuția este liberă și se supune voinței umane și directivelor trasate de indivizi
• Așadar, distribuție poate fi modificată după bunul plac, prin intermediul impozitării, subvențiilor, al planurilor
guvernamentale
• Valoarea își are originea în muncă; depinde de costul de producție
• Profiturile depind de salarii, între ele existând o relație de inversă proporționalitate
• Apără legea debușeelor a lui Say
• A sesizat că în perioada de boom a ciclurilor economice, există tendința de a investi în mod neinspirat în
capitalul fix
• A adoptat concepția greșită conform căreia banii joacă un rol pasiv sau nesemnificativ în perioadele de
expansiune și depresiune
• A continuat tradiția ricardiană care manifesta o opoziție feroce față de banii de hârtie neconvertibili