I Comert International 1.

Definirea conceptului de comert international si componentele acestuia Comertul international reprezinta totalitatea schimburilor prin vanzare cumparare si cooperare ce au loc intre statele lumii(agentii economici ai acestora), este deci legatura ce se face intre pietele nationale in cadrul diviziunii internationale a muncii si reflecteaza direct interdependentele ce exista intre tari, popoare, regiuni si continente. Componentele principale: -schimbul de marfuri sau produse; -schimbul de servicii, legate sau nu de cel de marfuri; -schimbul de licente, brevete, marci, tehnologii de fabricatie, proiecte, programe de calculator etc; -schimbul de opera de arta si de creatii musicale; -schimbul ce are loc in cadrul actiunilor de cooperare pentru constituirea de obiective industriale, agricole si social-culturale; -schimburile , in special achizitiile ce au loc in cadrul ajutoarelor economice pentru dezvoltare, al investitiilor straine directe, imprumuturile pentru investitii etc; -schimburile ce au loc intre si in cadrul societatilor transnationale. 2. Factorii care au condus la cresterea si diversificarea comertului international in secolul XX -repartitia inegala a factorilor de productie pe tari si regiuni ceea ce a determinat necesitatea schimbului; -conditiile pedo-climatice diferite care au permis numai anumite productii si au impus nevoi de consum diverse, ceea ce au facut necesare relatii de schimb intre tari si regiuni; -revolutia tehnico-stiintifica cu realizarile ei fara precedent in tehnologia de fabricatie, realizarea de produse noi, informatica si telecomunicatiile care au adus internetul si comertul electronic, transporturile rapide si din ce in ce mai ieftine, dezvoltarea contactelor interumane etc; -boom-ul economic(cresterea si diversificarea productiei) ce a urmat celor 2 razboaie mondiale; -diversificarea formelor si mecanismelor operatiunilor de comert exterior; -castigurile incomparabil mai mari ce se obtin din activitatea comerciala decat din cea productiva; -internationalizarea productiei si a desfacerii acesteia prin activitatea societatilor transnationale; -extinderea fara precedent a investitiilor straine directe; -efectul pozitiv jucat de procesul de liberalizare si reglementare desfasurat in cadrul OMC; -dezvoltarea si liberalizarea pietei internationale de capital; -cresterea puternica a concurentei internationale care a sporit inovatia si eficienta; etc. 3. Importanta comertului international avantaje si dezavantaje Avantaje: -cresterea veniturilor individuale si nationale prin valuta ce se poate incasa din exporturi; -cresterea numarului de locuri de munca intrucat piata fiind mai mare si numarul de angajati poate creste; -reducerea subdezvoltarii si a saraciei in tot mai multe zone si tari ale lumi; -raspandirea tehnologiilor si imbunatatirea canalelor de comunicatii intre tari; -diversificarea ofertei si cresterea libertatii de alegere a consumatorilor; -cresterea interesului pentru colaborarea regionala si subregionala, pentru tehnici de comercializare si cooperare mai eficiente; -stimularea celorlalte fluxuri ale circuitului economic mondial; etc. Dezavantaje: -schimurile comerciale nu sunt reciproc avantajoase, dovada cresterea decalajelor dintre cei ce exporta produse cu valoare adaugata ridicata(tari dezvoltate) si cei ce exporta produse insuficient prelucrate (tari in dezvoltare si in tranzitie: materii prime, semifabricate, produse finite realizate pe baza de tehnologii simple sau care incorporeaza multa forta de munca). Confirmarea acestui dezavantaj o constituie deteriorarea raportului de schimb dintre cele doua categorii de tari; -exploatarea irationala a unor resurse naturale cu efecte nefavorabile asupra mediului. Avem in vedere defrisarea padurilor tropicale si mai recent a celor din zonele temperate; -efectul nefavorabil asupra mediului(incalzirea climei si reducerea stratului de ozon), la care a condus industrializarea in vederea cresterii exportului, prin poluarea atmosferei si a apei; -lupta pentru piete poate conduce la cunoscutele razboaie comerciale care pot genera conflicte militare. Asadar, dintr-un factor de stabilitate si pace comertul mondial poate deveni si o cauza a instabilitatii etc. 4. Doctrina Mercantilista A reprezentat filozofia economica a secolului al 16 lea, desi s-a manifestat de la mijlocul secolului al 15 lea pana la mijlocul secolului al 18 lea. Conform teoriei mercantiliste, obiectivul principal al unei tari trebuie sa vizeze cresterea rezervelor de aur si argint(metale pretioase) iar metoda de realizare a acestui scop este obtinerea si sporirea excedentului balantei comerciale, prin promovarea exporturilor si restrictionarea importurilor. 1

Mercantilismul a fost prima incercare de analiza si cercetare, din punct de vedere teoretic si practic, a economiei de schimb, mercantilisti fiind cei care au initiat studierea proceselor economice si au enuntat: teoria cantitativa a banilor, termenul de balanta comerciala, conceptul de politica protectionista; Mercantilismul a fost primul curent de gandire economica moderna, care s-a intemeiat pe 3 idei fundamentale: 1. Forma ideala sau esentiala a bogatiei sunt banii, respectiv metalele pretioase din care erau confectionati acestia; 2. Scopul oricarei activitati lucrative, inclusiv comertul, este profitul; 3. Comertul exterior este cea mai profitabila sfera de activitate. In dezvoltarea lui istorica, mercantilismul a parcurs doua faze sau etape, cunoscand anumite particularitati nationale: I Mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar a pus accent pe sporirea rezervei de metale pretioase si pe o politica economica externa protectionista dura si rigida, admitand chiar jaful din bogatia altor tari; II Mercantilismul dezvoltat sau sistemul balantei comerciale a permis circulatia marfurilor si a banilor in ambele directii (din si inspre tara respectiva), cu conditia ca soldul comertului exterior sa fie activ, adica exportul sa fie mai mare decat importul. Limitele gandiriii economice mercantiliste constau in exagerarea rolului banilor, in cercetarea cu precadere a sferei circulatiei marfurilor, ignorand rolul esential al productiei si folosindu-se cu precadere de metoda descriptiva, in iluzia lor ca profitul cel mai mare ar fi creat in comert. Slabiciuni majore ale teoriei mercantiliste: -nu cantitatea de aur ofera imaginea bogatiei unei natiuni, ci cantitatea de bunuri si servicii ce pot fi cumparate cu acesti bani; -prin acumularea aurului peste limitele cererii in interiorul tarii, pretul acestuia va scadea in raport cu cel al bunurilor cerute la export. 5. Teoria avantajului absolut In anul 1776, Adam Smith a adus o critica majora mercantilismului, prin demonstrarea posibilitatii de castig pentru tori partenerii implicati in comert. In opinia sa, comertul international nu este un joc cu suma nula, si este guvernat de legea valorii bazata pe munca. Schimburile de marfuri, atat pe piata interna, cat si pe cea mondiala, au la baza regula determinarii valorii marfurilor prin munca incorporata pentru producerea lor. Bogatia consta in totalitatea bunurilor materiale de care dispune natiunea la un moment dat industria , agricultura, comertul. Adam Smith a demonstrat ca toate acestea sunt posibile datorita diviziunii muncii si pornind de la avantajele acesteia, mai cu seama de la importanta cresterii productivitatii muncii nationale, ca urmare a specializarii producatorilor, a recunoscut utilitatea comertului exterior pentru fiecare economie, apreciind ca la baza tranzactiilor comerciale dintre tari sta principiul avantajului absolut. Fiecare tara trebuie sa urmareasca prin specializare obtinerea produselor la costurile cele mai scazute, urmand ca prin prin exportul acestora sa importe marfuri ale caror costuri ar fi fost mai ridicate daca erau produse in tara respectiva. Asa dar, in conceptia lui Adam Smith, avantajul absolut in comertul exterior este in diferenta de cost, respectiv de pret, pentru aceeasi marfa produsa in tari diferite, inzestrate cu conditii diferite de productie sau care au dobandit o pricepere mai mare in combinarea, utilizarea si valorificarea acestor factori. Exemplificarea avantajului absolut, a fost facuta de Adam Smith pe doua tari Portugalia si Anglia, care produc o cantitate egala de marfuri cu un volum inegal de munca. Rezultatul a fost ca Portugalia se va specializa in producerea vinului, iar Anglia in fabricarea postavului, ca urmare a avantajului absolut detinut de fiecare, pe produsele respective. Surplusul de marfuri obtinut in urma specializarii va fi repartizat intre ambele tari, stabilind relatii echitabile intre ele bogatia unei tari depinzand in mare masura, de bagatia tarilor vecine. Specializarea internationala va fi, asa dar, benefica daca se bazeaza pe liberul schimb, masurile protectioniste putand fi utilizate pentru apararea intereselor nationale sau ca raspuns la restrictiile vamale din partea altor state. 6. Teoria costurilor comparative de productie sau a avantajului relativ Teoria avantajului relativ a fost dezvoltata de David Ricardo, care a plecat de la convingerea ca Teoria avantajului absolut are mai degraba o dimensiune intuitiva decat una practica. David Ricardo a folosit notiunile de cost comparativ, valoare relativa, pret relativ si avantaj relativ pentru a fundamenta o noua teorie a comertului international denumita teoria costului comparativ sau a avantajului relativ. Potrivit acesteia, o tara trebuie sa produca si sa exporte acele bunuri sau servicii 2

la care este relativ mai productiva decat alte tari si sa importe marfurile la care alte tari sunt relativ productive. Ideea avantajului relativ este o extindere a conceptului de cost de oportunitate. Daca teoria avantajului absolut se concentreaza pe diferentele absolute inregistrate de productivitatile nationale, teoria avantajului relativ se concentreaza pe diferentele relative de productivitate. Desi, cele doua teorii se aseamana, diferenta consta in faptul ca, teoria avantajului relativ se bazeaza pe calcule concrete cost de oportunitate, ceea ce Adam Smith nu a calculat. Costul comparativ, este cantitatea de munca incorporata in produsul analizat, cuantificata insa, nu direct, ci prin intermediul cantitatii de munca incorporata in produsul care este folosita ca mijloc de masurare. De fapt, criteriul esential al dezvoltarii diviziunii internationale a muncii este nivelul productivitatii muncii. Conform teoriei dezvoltate de Ricardo, toate tarile lumii, indiferent de nivelul dezvoltarii lor, se pot specializa intr-un anumit domeniu pentru a produce si exporta marfuri pe care le fabrica cu cheltuieli relativ mai mici si va importa marfurile pe care le produce cu cheltuieli relativ mai mari. In concluzie, avantajul relativ se concretizeaza in castigul realizat de catre o natiune care exporta bunuri obtinute cu costuri de productie mai mici relativ cu alte bunuri nationale si importa produse a caror fabricare interna ar fi mai putin avantajoasa. 7. Teoria factorilor de productie sau modelul H-O-S Teoria factorilor de productie a fost elaborata pe parcursul a peste trei decenii (1919-1948) pe baza modelului H-O-S (Heckscher Ohlin Samuelson) si prezinta importanta inzestrarii naturale cu factori de productie, diferentele existente intre tari privind alocarea acestora pentru determinarea structurilor diverse de costuri de oportunitate, dar si optimizarea alocarii lor, in functie de alegerea cea mai buna dintre toate alternativele posibile. Modelul H-O-S a combinat notiunea de abundenta a factorilor de productie cu ideea ca diferite bunuri, pentru a fi produse presupun intensificari diferite a factorilor de productie. O tara va avea avantajul comparativ in producerea acelui bun pentru care se cere folosirea intensiva a factorului care se gaseste din abundenta. Cu cat este mai mare diferenta dintre parteneri in ceea ce priveste inzestrarea fiecaruia cu factori de productie, in principal cu factori naturali, cu atat mai mari sunt sansele sau perspectivele de dezvoltare a comertului international. Analaiza H-O-S are la baza urmatoarele costatari: - dotarea cu factori de productie difera de la o tara la alta; - bunurile sunt diferite in functie de factorii de productie utilizati pentru obtinerea lor, dar si de proportia in care se combina acestia. Teoria proportiei factorilor de productie a extins problematica de cercetare a comertului international, punand accent pe importanta, rolul si combinarea rationala a factorilor de productie in dezvoltarea economica a tarilor. Modelul H-O-S a fost testat de Wassily Leontieff, care a folosit analiza input output , o tehnica matematica conceputa sa permita evaluarea corelatilor intre sectoarele unei economii, pornind de la ideea predominanta atunci in SUA, cum ca, aceasta este intensiv dotata in capital si deficitara in munca. Leontieff ajunge la o concluzie diametral opusa concluziei formulate de adeptii modelului H-O-S, si anume, SUA exporta prioritar produse intensive in munca si importa produse intensive in capital, aceasta situatie poarta denumirea de Paradoxul lui Leontieff. Prin urmare, fara bariere in sfera comertului exterior, fiecare tara se va specializa si va exporta acel produs care necesita utilizarea intensiva a factorului de productie ce se gaseste din abundenta in interiorul ei. 8. Teoria lui Mihail Manoilescu despre comertul international Doctrina economica a lui M. Manoilescu s-a situat la granita economica dintre liberalism si nationalism, acesta fiind cunoscut ca aparator al intereselor elitelor nationale, deoarece recunostea burghezia industriala ca forta cea mai importanta a progresului economic. In opinia sa, economia politica trebuia sa studieze economia nationala cu accent pe fortele nationale productive(munca, pamantul si capitalul) si nu pe comportamentul agentilor economici individuali. Manoilescu a fost convins de superioritatea industriei fata de agricultura, iar punctul de plecare al noii teorii a schimbului international si a protectionismului, elaborata de el, este analiza decalajului existent intre productivitatea muncii industriale si cea a muncii agricole. Discrepanta dintre cele doua grupe de tari din punct de vedere al nivelului si dinamicii productivitatii muncii este cunoscuta sub denumirea de constanta Manoilescu. Pornind de la calcule concrete, Manoilescu demonstreaza ca productivitatea muncii pe cap de locuitor in industrie este cu mult mai mare decat in agricultura, 3

exemplificand ca produsul muncii unui muncitor industrial face cat produsul muncii a 10 muncitori agricoli. In cazul schimburilor interne, aceasta inegalitate nu are o prea mare importanta deoarece valoarea creata ramane in tara, dar cand este vorba de comert international, un astfel de schimb inseamna exploatare. Manoilescu a facut propuneri clare cu privire la depasirea situatiei de exploatare a unor tari de catre altele: tarile agrare trebuie sa se industrializeze, promovand in aceasta perioada o politica protectionista. In opinia sa, va avea loc o deplasare de capital si de forta de munca dinspre ramurile cu o productivitate a muncii mai mica, cum ar fi agricultura, spre ramurile cu o productivitate mai mare, in speta industria, iar rezultatul urmand a fi ca toata economia are de castigat, obtinand un spor de venit egal cu diferenta de productivitate dintre cele doua ramuri. 9. Clauza Natiunii celei mai favorizate CNCMF Este stabilita prin tratate si acorduri comerciale si consta in aceea ca partile semnatare se obliga sasi acorde reciproc toate privilegiile pe care le-au acordat, le acorda sau le vor acorda in viitor tarilor terte in domeniul relatiilor ecinomice, in principal in relatiiile comerciale. Aceasta clauza este garantia reciprocitatii si nediscriminarii tarilor in relatiile comerciale internationale. Avantajele care intra sub incidenta clauzei pot viza: taxele vamale, eliberarea licentelor de import-export, tranzitul de marfuri,navigatia maritima si fluviala, situatia juridica a agentiilor si reprezentantelor comericale, etc. Clauza natiunii celei mai favorizate nu se aplica in situatiile: - Fiecare din tarile contractante a acordat sau va acorda avantaje comerciale tarilor vecine in scopul facilitarii comertului de frontiera; - Fiecare dintre partile semnatare a acordat sau va acorda privilegii comerciale ca urmare a participarii la zonele de comert liber, uniuni vamale sau alte acorduri economice regionale. Clauza natiunii celei mai favorizate se gaseste sub doua forme : 1.Forma neconditionata sau Principiul egalitatii de tratament, unde Privilegiile pe care unul dintre statele semnatare le-a acordat sau le va acorda unor terte state se extind, in mod automat si gratuit, asupra celuilalt stat partener, in aceleeasi conditii. Aceasta forma poate avea mai multe formulari: Forma negativa Privilegiile pe care tarile contractante se obliga sa si le acorde nu vor fi mai mici decat cele acordate sau cele ce vor fi acordate in viitor unor tari terte. Forma Pozitiva - Toate privilegiile care au fost acordate sau vor fi acordate in viitor de catre una din partile contractante oricarei tari terte trebuie sa fie extinse imediat si neconditionat asupra celorlalte parti contractante.; 2. Forma conditionata sau principiul compensatiei, unde Privilegiile pe care unul dintre statele semnatare le-a acordat sau le va acorda unor terte state, contra unor compensatii, se extind si asupra celuilalt stat semnatar numai daca acesta acorda, la randul sau avantajele si privilegiile corespunzatoare. 10. Clauza Regimului National si Clauza Compensatiei Clauza regimului national, este acea prevedere din tratatele si acodurile economice, corespunzator careia, partile se obliga sa acorde persoanelor fizice sau juridice ale unui stat semnatar, care exercita fapte de comert sau alte activitati economice pe teritoriul celuilalt stat semnatar, drepturi si obligatii, in materie economica, egale cu ale nationalilor. De obicei, drepturile egale pot fi: cumparari si vanzari de terenuri si constructii; investitiile de capital; arondarile de terenuri si cladiri; angajari de personal, la libera alegere, in scopuri comerciale, industriale, financiare si stiintifice; tratament fiscal; conditiile de folosire a mijloacelor in transport etc. Clauza compensatiei , conform acesteia, un stat acorda sau va acorda altui stat anumite avantaje comerciale pe baza de reciprocitate, adica in schimbul avantajelor pe care acesta i le-a acordat sau i le va acorda la randul sau. Avantajele pot fi de aceeasi natura sau de natura diferita si fara mijlocirea banilor. Clearingul si barterul sunt exemple din practica relatiilor economice internationale, in care tranzactiile se deruleaza pe principiul clauzei compensatiei. 11. Sistemul generalizat de preferinte vamale nereciproce si nediscriminatorii in favoarea tarilor in curs de dezvoltare SGP Ideea crearii acestui sistem a fost lansat in cadrul UNCTAD la prima conferinta a natiunilor unite pentru comert si dezvoltare desfasurata la Geneva in 1964. Iar adoptarea acestui acord a avut loc in 1971 dupa mai multe runde de negocieri si a reprezentat un mare succes al UNCTAD. SGP este format din doua categorii de tari: 1.Tari donatoare de preferinte vamale, cum ar fi: SUA, UE, Canada, Rusia, Japonia sau Australia; 2.Tari beneficiare de preferinte vamale, cum ar fi: majoritatea 4

tarilor din grupul celor 77, alte tari care s-au declarat in curs de dezvoltare, precum si cea mai mare parte a tarilor si teritorilor dependente. Obiectivul de baza al acestui sistem a fost si continua sa fie: facilitarea diversificarii productiei in tarile in curs de dezvoltare, intensificarea procesului de industrializare si sporirea incasarilor din exporturi. SGP comporta din partea tarilor donatoare, scutire integrala sau partiala de taxe vamale la importul de produse manufacturate provenind din tarile beneficiare de preferinte, aceste preferinte sunt unilaterale si deci nu constiuie obiectul negocierilor intre tari. SGP este: -general sau generalizat, deoarece trebuie sa se aplice de catre toate tarile dezvoltate la importul de produse manufacturate provenite din tarile in curs de dezvoltare; este nediscriminatoriu, deoarece ar trebui sa se aplice de catre tarile donatoare in relatiile lor cu toate tarile in curs de dezvoltare; -este nereciproc, intrucat tarile beneficiare de preferinte nu sunt obligate sa acorde concesii echivalente tarilor donatoare, adica nu sunt obligate la reciprocitate. Toate tarile donatoare au inclus in cadrul schemelor de preferinte clauze de salvgardare pentru a pastra un control asupra comertului cu tarile beneficiare. 12. Sistemul global de preferinte comerciale SGPC Procesul de pregatire a negocierilor in vederea adoptarii SGPC a fost declansata in reuniunea ministeriala a grupului celor 77, care a avut loc in new york, in 1982, unde a fost adoptata declaratia cu privire la instituirea unui sistem global de preferinte comerciale intre tarile in curs de dezvoltare. Acordul privind SGPC, potrivit prevederilor sale, a intrat in vigoare in aprilie 1989, urmarind urmatoarele obiective: -Sa contribuie la impulsionarea comertului si cooperarii economice intre tarile in curs dezvoltare; -Sa faciliteze punerea in valoare a potentialului tarilor in curs de dezvoltare si sa contribuie la transformarea relatiilor economice dintre ele intr-un factor puternic al cresterii economice; -Sa constituie o contributie majora la promovarea cooperarii economice multilaterale intre statele membre. Caracteristici ale SGPC: -membrii sistemului sunt tarile in dezvoltare care alcatuiesc grupul celor 77; -SGPC se bazeaza pe principiul reciprocitatii; -sub incidenta acestui sistem intra toate categoriile de marfuri care fac obiectul schimburilor comerciale dintre statele semnatare; -SGPC nu trebuie sa inlocuiasca, ori sa completeze si sa intareasca gruparile economice integrationiste formate intre tarile membre; -sistemul trebuie sa tina seama de nevoile speciale ale tarilor mai putin avansate in privinta exporturilor. Acestea nu trebuie sa acorde concesii echivalente tarilor donatoare de preferinte. 13. Acordul general pentru tarife si comert - GATT, formare, obiective, principii, runde de negocieri Organizatia natiunilor unite, prin intermediul consiliului economic si social ECOSOC, a initiat in anul 1945 demersurile in vederea crearii unei organizatii mondiale a comertului. Paralel cu intocmirea Cartei de functionare a viitoarei organizatii, statele membre ale comisiei pregatitoare au initiat in 1947, primele negocieri cu privire la reducerea taxelor vamale si a altor restrictii comerciale, iar rezultatele au fost consemnate intr-un text juridic numit Acordul general pentru tarife si comert GATT. Chiar daca GATT ar fi trebuit sa fie o anexa a OMC, in practica a exercitat atributiile unui organism international asigurand cadrul desfasurarii negocierilor comerciale si structura organizatorica in scopul legalizarii rezultatelor rundelor de negocieri. GATT a fost un text juridic incheiat ad-hoc, semnat in 1947 si a intrat in vigoare in 1948, care a functionat pana in decembrie 1994. De la 1 ianuarie 1995 s-a transformat in OMC, moment in care s-a concretizat proiectul prezentat in urma cu 50 de ani. Din 1947 de la semnarea acordului si pana la transformarea in OMC in 1994 numarul statelor participante a crescut de la 23 la 140, din care 128 au fost parti contractante si 12 tari de facto(tari foste colonii care puteau sa devina parti contractante numai dupa castigarea independentei politice). Obiectivul principal al GATT a fost crearea de conditii favorabile pentru desfasurarea schimburilor comerciale dintre tarile contractante. Principiile fundamentale ale GATT sunt : a)partile contractante trebuind sa-si acorde reciproc clauza natiunii celei ma favorizate in forma ei neconditionata si tratamentul national in materie impozite si reglementari interne; b)interzicerea restrictiilor cantitative sau a altor masuricu efecte similare la importul si exportul de marfuri; c)aplicarea nediscriminatorie a restrictilor cantitative(sau a altor masuri cu efecte similare), in masura in care, in anumite situatii, acestea unt admise ca derogari de 5

la principiul b; d)eliminarea sau limitarea subventiilor la export; e)protejarea economiilor nationale de concurenta straina, in principiu, numai cu ajutorul tarifelor vamale, care nu trebuie sa fie insa prohibitive; f)folosirea consultarilor ca metoda fundamentala pentru evitarea prejudicierii intereselor comerciale ale partilor; g)adoptarea deciziilor prin consens general. In perioada 1947-1994, au avut loc 8 runde de negocieri comerciale multilaterale in cadrul GATT, care s-au finalizat cu rezultate importante pentru crearea conditiilor favorabile dezvoltarii comertului international. Rundele au fost : Runda 1. Geneva Elvetia 1947, (elaborarea si semnarea GATT, 45000 de concesii tarifare, vizand peste 50% din comertul mondial) ; Runda 2. Annecy Franta,(aderarea a 11 tari; 5000 concesii tarifare); Runda 3. Torquay Anglia,(aderarea RF Germania 8700 concesii negocieri dificile); Runda 4. Geneva Elvetia(rezultate modeste 4300 concesii tarifare); Runda 5. Dillon Geneva(4400 concesii); Runda 6. Kennedy Geneva(reducerea in medie a 35% a taxelor vamale in timp de 5 ani la 6300 de pozitii si subpozitii tarifare); Runda 7. Tokio Geneva(reduceri in medie cu 33% a taxelor vamale in timp de 8 ani. Au fost negociate 6 acorduri in domeniul netarifar); Runda 8. Uruguay (trasformarea GATT in OMC rezultate importante in domeniul tarifar si netarifar). 14. Organizatia mondiala a comertului OMC, formare, structura, obiective si principii Organizatia mondiala de comert(OMC) inlocuieste din 1995, din punct de vedere juridic si administrativ, acordul general pentru tarife si comert (GATT). Obiectivul imperativ al organizatiei este de a crea un sistem comercial nediscriminatoriu, mai liber, mai competitiv, previzibil si mai avantajos pentru tarile in dezvoltare. OMC este : -o organizatie ce reglementeaza, la nivel global, comertul intre state; -un sistem de reguli comerciale; -un forum de negocieri multilaterale ale scordurilor comerciale intre guverne; -un loc unde se discuta, pentru a rezolva , diferentele comerciale. Principiile si obiectivele fundamentale ale OMC sunt: 1. Nediscriminarea, pe baza aplicari clauzei natiunii celei mai favorizate, in relatiile comerciale dintre tarile membre; 2. Reciprocitate in asumarea angajamentelor si acordarea de concesii tarifare si/sau netarifare; 3. Aplicarea unui tratament mai favorabil tarilor in curs de dezvoltare; 4. Aplicarea angajamentelor asumate, sunt cuprinse in listele nationale de concesii, in acorduri sectoriale sau coduri de conduita multilaterala; 5. Folosirea tarifului vamal ca principal instrument de politica comerciala si interzicerea, in principiu, a restrictiilor cantitative; 6. Eliminarea progresiva a obstacolelor din calea comertului prin negocieri comerciale multilaterale; 7. Previzibilitatea regimului de import; 8. Valoarea la care se aplica taxele vamale sa fie o valoare reala; 9. Adoptarea deciziilor sa se faca prin consens; 10. Salvgardarea, contracararea concurentei neloiale prin masuri antidumping, taxe compensatorii, limitarea si eliminarea subventiilor la export; 11. Transparenta masurilor de politica comerciala prin publicarea si notificarea lor la OMC; 12. Folosirea de catre tarile membre a consultarilor ca metoda fundamentala de rezolvare a diferentelor comerciale. Structura OMC este urmatoare: -Conferinta Ministeriala(organ suprem de decizie si raspunde de indeplinirea obiectivelor si functiilor); -Consiliul General(este organul responsabil de indeplinirea functiilor OMC, in perioada dintre Conferintele Ministeriale); -Secretariatul OMC(este constituit in scopul de a asigura suport tehnic si logistic membrilor OMC). 15. Diferente intre GATT si OMC OMC are o sfera mai larga de cuprindere decat GATT, intre cele doua exista mai multe diferente iar acestea sunt: -GATT a avut un caracter ad-hoc si provizoriu; -GATT nu a fost niciodata ratificat de parlamentele tarilor membre; -OMC si acordurile pe care le administreaza sunt permanente; -OMC a fost creata pe o baza juridica solida, acordul de creare fiind ratificat de parlamentele tarilor membre; -GATT-ul a fost oficial un text juridic si nu o organizatie, deoarece nu a avut membrii ci parti contractante; -OMC-ul este conceputa ca o organizatie independenta, in afara sistemului ONU, fiind formata din membrii; - GATT-ul s-a ocupat numai de comertul cu marfuri, in timp ce OMC se ocupa si de comertul cu servicii si cu aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuala; -OMC are un sistem de reglementare a diferendelor mult mai rapid si cu actiune autoritara spre deosebire de sistemul GATT, iar deciziile sale nu pot fi blocate. 16. Runda Doha OMC A patra conferinta Ministeriala a OMC de la Doha(Qatar) din noiembrie 2001 a avut ca rezultat 6

decizii vizionare pentru dezvoltarea sistemului multilateral de comert: -Lansarea unei noi runde de negocieri globale numita Agenda de Dezvoltare Doha (DDA) care sa cuprinda, pe de o parte o liberalizare a comertului, iar pe de alta parte conceperea unor reguli noi confirmate de angajamentele de intensificare substantiala a ajutorului acordat tarilor in curs de dezvoltare, pentru implementarea acordurilor OMC; - Interpretarea Acordului privind Aspectele comerciale privind drepturile de proprietate intelectuala(TRIPS), astfel incat sa asigure membrilor dreptul de a actiona pentru protejarea sanatatii publice. Declaratia ministeriala de lansare a rundei Doha scoate in evidenta agenda cuprinzatoare, dar si accentul pus pe dezvoltare si mandateaza negocierile privind: agricultura(reducerea subventilor), produsele indusriale(reducerea taxelor vamale), serviciile(liberalizarea comertului cu servicii), proprietate intelectualatemele de la Singapore(investitii, concurenta, transparenta in achizitiile guvernamentale si facilitarea comertului), imbunatatirea regulilor OMC(antidumping, subventionarea si masuri compensatorii, acordurile regionale de comert, salvgardarea etc), comertul si mediul(inclusiv reglementarea comertului cu materii prime). In derularea negocierilor comerciale din cadrul rundei Doha au fost abordate trei tipuri de probleme: -accesul pe piata; -subventiile din agricultura; - alte probleme: masurile sanitare si fitosanitare, indicatiile geografice. Desi aceasta runda trebuia sa te incheie in 2005, pe fondul conflictelor de interese ale anumitor state si mai ales datorita neintelegerilor comerciale dintre SUA si UE termenul a fost amanat in 2007, apoi in 2009, apoi in 2011. Esecul continuu al negocierilor in directia obtinerii unui acord pe probleme centrale cu privire la bunurile industriale, servicii si agricultura reprezinta sursa unei serioase preocupari. Mai mult, finalizarea a rundei Doha va fi un prim pas pentru reguli mai bune in comertul dintre state si va contribui la o mai buna valorificare a resurselor naturale in comertul international. Sectorul resurselor face parte dintre prioritatile momentului, deoarece OMC nu are incheiat vreun acord care sa fie legiferat comertul cu materii prime(care vizeaza rezolvarea diferentelor de interese si opinii existente intre tari), derularea lui se realizeaza in baza unor norme ce evidentiaza caracteristicile specifice acestui sector. In prezent, 3 dintre cele mai importante teme de negocieri din cadrul rundei Doha vizeaza: liberalizarea tranzitului-este crucial in facilitarea comertului international cu materii prime; exploatarea durabila a materiilor prime-deschiderea pietelor de energie regenerabila si produse energetice eficiente care vor ajuta la reducerea presiunii asupra materilor prime; reducerea tarifelor vamale constituie un impact, mai ales asupra tarilor cu o baza de export slab diversificata(tarife mai mari la produsele cu o valoare adaugata mai mare). Runda Doha este primul ciclu de negocieri globale pe care il gazduieste OMC, iar finalizarea sa cu succes ar fi putut conduce conform estimarilor Bancii Mondiale la o sporire a venitului global cu peste 500 miliarde de $ anual pana in 2015, unde peste 60% din venituri ar putea merge la tarile sarace. In contextul crizei economice actuale, este prefigurata necesitatea promovarii unei linii comune de actiune, pentru definitivarea rundei Doha si a limitarii protectionismului care doar stabileste bariere intre tari. 17. Conferinta natiunilor unite pentru comert si dezvoltare UNCTAD, formare, functii, atributii, activitati, structura UNCTAD a fost infiintat in anul 1964, la insistenta tarilor in curs de dezvoltare si a celor socialiste, ca organ al adunarii generale a ONU, conferinta natiunilor unite pentru comert si dezvoltare promoveaza dezvoltarea si integrarea tarilor membre in economia mondiala si in comertul international. De asemenea, pune accent pe sprijinirea reciproca a politicilor interne si internationale in vederea dezvoltarii durabile. UNCTAD are sediul la Geneva, este compus din 193 de tari membre. Indeplineste 3 functii principale: -Forum pentru deliberarile interguvernamentale in vederea construirii consensului; - Forum de cercetare, analize strategice si colectare de date; -Acorda asistenta tehnica tarilor in curs de dezvoltare, cu accent marit pe nevoile tarilor cel mai putin dezvoltate si al tarilor in tranzitie; UNCTAD are urmatoare structura : -Conferinta Ministeriala numita si Sesiunea(este organ plenar, care organizeaza sesiuni odata la 4 ani); -Consiliul pentru comert si dezvoltare(este organul permanent, care exercita competentele Conferintei in perioada dintre doua conferinte ministeriale si pregateste lucrarile acesteia); -Secretariatul UNCTAD(asigura buna functionare a consiliului pentru comert si dezvoltare si a 7

conferintei). Principalele atributii ale UNCTAD sunt: -sa initieze masuri care sa favorizeze expansiunea comertului mondial in scopul impulsionarii dezvoltarii economice a tuturor tarilor, in special a celor in curs de dezvoltare; -sa initieze masuri care sa favorizeze dezvoltarea comertului intre tari cu nivele economice diferite; -sa elaboreze principii si politici privind comertul international si problemele conexe ale dezvoltari economice; -sa ia masuri impreuna cu organele competente ale ONU, in vederea negocierii si adoptarii de instrumente juridice multilaterale in domeniul comertului international; -sa contribuie la armonizarea politicilor guvernelor in materie de comert si dezvoltare. Principalele activitati ale UNCTAD vizeaza: -promovarea si diversificara structurilor de productie si de comert in tarile in curs de dezvoltare; -evaluarea impactului politicilor de mediu in dezvoltarea comertului tarilor in curs de dezvoltare; -politica de investitii, promovarea spiritului antreprenorial si dezvoltarea comitetului negocierilor comerciale; -politicile macroeconomice, datoriile si finantarea dezvoltarii; -promovarea tehnologiei si a logisticii; -Sprijinirea tarilor cel mai putin dezvoltate , a celor fara iesire la mare, a statelor insulare si a tarilor africane. II Politici Comerciale 1. Definirea si clasificarea tarifelor vamale Tariful vamal reprezinta un catalog in care sunt trecute taxele vamale detaliate pe nivele corespunzatoare grupelor de marfuri si marfurilor clasificate si codificate in functie de un panel de criterii. Tarifele vamale se mai pote defini conform GATT ca fiind un instrument unic de protejare a economiilor nationale fata de concurenta straina cu conditia ca acestea sa nu fie prohibitive. Coloanele oricarui tarif vamal cuprind, de regula: -pozitia tarifara exprimata in mai multe cifre in functie de gradul de detaliere a clasificarii tarifare; -denumirea marfii; -coloanele cu taxe vamale in expresia lor nominala. Tarifele vamale pot fii prezentate in 2 categorii: -tarife vamale simple, contin o singura coloana de taxe vamale pentru toate marfurile, aplicate indiferent de tarile de provenienta a importurilor; -tarife vamale compuse, cu doua sau mai multe coloane de taxe vamale structurate pe categorii de tari in functie de regimurile vamale specifice aplicabile marfurilor din catalog(de exemplu se prevad pe coloane separate taxe autonome, taxe conventionale, taxe preferentiale). Clasificarea marfurilor in tarifele vamale se face in functie de anumite criterii: in ordine alfabetica; dupa originea marfurilor(minerala, vegetala, animala); dupa gradul de prelucrare(materii prime, semifabricate, produse finite). 2. Functiile si efectele taxelor vamale Taxele vamale pot indeplini succesiv sau selectiv mai multe funcitii: -contribuie la sporirea veniturilor bugetare; -provoaca redistribuirea veniturilor intre diferitele categorii de participanti la activitatea economica(producatori, comercianti, consumatori, stat); -influenteaza raportul de schimb ca indicator al eficientei macroeconomice a comertului exterior; -influenteaza competitivitatea produselor importate si, indirect, pe a celor indigene; -au consecinte asupra balantei de plati externe. Efectele taxele vamale pot fi identificate in cadrul unei economii nationale (pe plan intern) si in cadrul economiei mondiale(pe plan international). In cadrul unei economii nationale, taxa vamala are efect cantitativ prin protejarea producatorilor autohtoni fata de firmele externe care isi vad diminuate exporturile pe piata tarii respective, ca urmare a cresterii preturilor interne de consum. Un alt efect este efectul pret, in sensul ca majorarea preturilor de import inseamna pierderi pentru consumatori, care vor plati mai mult, si scaderi ale competitivitatii produselor din import. Intre cele doua efecte conexiunile sunt evidente. In cadrul economiei mondiale, efectele se refera la impactul taxelor vamale asupra preturilor pe piata internationala, care depinde de ponderea tarii importatoare in volumul importurilor la nivel global. In concluzie, politica are efect asupra distribuirii veniturilor intre diferite natiuni, unele fiind in castig altele in pierdere. Totoadata impunerea vamala provoaca redistribuirea venitului national in cadrul diferitelor tari, deoarece cresterea pretului intern al unui produs prin calcularea si adaugarea taxei vamale genereaza redistribuirea venitului national in avantajul proprietarilor factorilor de productie folosit intensiv si obtinerea acelui produs si in dezavantajul proprietarilor celorlalti factori. 8

3.Teritoriul vamal: forme de extindere si de restrangere Teritoriul vamal semnifica teritoriul in care este in vigoare legislatia vamala a unui stat, unde frontierele vamale delimiteaza teritoriul vamal. Principalele forme de extindere a teritoriului vamal dincolo de granitele nationale ale unui stat sunt : zona de liber schimb si uniunea vamala. 1.Zona de liber schimb reprezinta o grupare a mai multor tari care convin sa desfinteze obstacolele tarifare si netarifare in comertul cu toate produsele sau numai cu anumite produse intre tarile participante, cu pastrarea competentelor nationale privind politica comerciala fata de tarile nemembre. Este forma cea mai simpla de integrare interstatala; 2.Uniunea Vamala, forma specifica de integrare economica, presupune desfintarea barierelor tarifare si netarifare in comertul reciproc dintre statele membre si instituirea tarifului vamal comun si a unei politici comerciale unice fata de tarile terte. Uniunea vamala reprezinta expresie a amplificarii interdependentelor economice dintre state, combina libera circulatie a marfurilor in interiorul uniunii vamale cu o politica protectionista colectiva fata de terti. Principala forma de restrangere a teritoriului vamal este reprezentata de zonele libere cu forma lor speciala antrepozitul vamal. 1. Zona libera desemneaza teritoriul stabilit de lege care este exceptat de la aplicarea legislatiei vamale a unui stat in semnul ca marfurile introduse sau scoase din zona libera sunt exceptate de la plata taxelor vamale. Zonele libere sunt de mai multe tipuri: zone libere comerciale, zone de promovare a investitilor, zone libere industriale de export, zone de tranzit, porturi libere, aeroportui libere, zone economice speciale.; 2. O forma speciala a zonelor libere o constituie antrepozitele vamale. Antrepozitul vamal reprezinta denumirea generica a cladirilor amenajate in mod special pentru depozitarea marfurilor importate pe o perioada determinata de timp, cu suspendarea platii taxelor vamale de import(utilizatori achita taxe de antrepozit). Antrepozitele vamale sunt amplasate de obicei in porturi sau in puncte cu un trafic intens de transport. 4. Definirea si clasificarea taxelor vamale dupa modul de percepere Taxele vamale sunt impozite indirecte pe care le percepe un stat asupra marfurilor, atunci cand acestea trec granitele vamale ale tarii respective. Ele sunt instrumente de politica vamala de natura fiscala, deoarece sunt sursa de venituri la bugetul statului. Taxele vamale dupa modul de percepere pot fi: 1.taxe vamale ad valorem, se percep asupra valorii in vama a marfurilor importate sau exportate. Se stabilesc sub forma unor cote procentuale care se raporteaza la valoarea vamala a produselor. Taxele vamale ad valorem prezinta anumite incoveniente, ce decurg din situatii de conjuctura cu privire la oscilatiile preturilor; 2.taxe vamale specifice se percep de catre stat pe unitatea de masura fizica a marfurilor importate sau exportate si se stabilesc sub forma unei sume absolute exprimata in moneda tarii respective. Dezavantajul pentru acest gen de taxe vamale este ca nu au o raspandire mare pe plan international.; 3.taxe vamale mixte se percep atunci cand taxele vamale ad valorem nu sunt destul de eficace ca mijloc de protectie; pe langa aceasta taxa se mai percepe, temporar, si o taxa vamala specifica atunci cand preturile inregistreaza importante scaderi. 5. Definirea si clasificarea taxelor vamale in fucntie de obiectul impunerii Taxele vamale sunt impozite indirecte pe care le percepe un stat asupra marfurilor, atunci cand acestea trec granitele vamale ale tarii respective. Ele sunt instrumente de politica vamala de natura fiscala, deoarece sunt sursa de venituri la bugetul statului. Dupa obiectul impunerii sunt: -taxe vamale de import, se percep asupra marfurilor importate, atunci cand trec granitele vamale ale tarii importatoare. Ele sunt un mijloc important de protejare a produselor nationale fata de concurenta straina si contribuie direct la ridicarea pretului marfurilor importate, facundu-le mai putin comparative in raport cu produsele indigene. Acest tip de taxe au cea mai mare raspandire pe plan international, se aplica asupra celui mai larg nomenclator de produse supuse impunerii vamale; taxe vamale de export, se percep de stat asupra marfurilor indigene, atunci cand sunt exportate. Prin intermediul lor se pot urmari, alaturi de obiectivul fiscal si alte doua obiective: fie cresterea preturilor produselor respective pe piata internationala, cu conditia ca statul respectiv sa fie un important furnizor si exportator al produselor vizate; fie limitarea unor exporturi, de regula, la produsele de baza(materii prime industriale si agricole), in scopul de a determina prelucrarea acestor produse in tara respectiva in cantitati mai mari, pentru ca apoi sa fie exportate ca produse manufacturate, in vederea sprijinirii unor ramuri care prelucreaza materia indigena respectiva. 9

6. Definirea si clasificarea taxelor vamale dupa modul de fixare de catre stat Taxele vamale sunt impozite indirecte pe care le percepe un stat asupra marfurilor, atunci cand acestea trec granitele vamale ale tarii respective. Ele sunt instrumente de politica vamala de natura fiscala, deoarece sunt sursa de venituri la bugetul statului. Dupa modul de fixare de catre stat taxele vamale se impart in 4 categorii: 1. taxe vamale autonome(se stabilesc de catre stat si se aplica in regimul clauzei natiunii celei favorizate deci, nu fac obiectul negocierilor si constituie o puternica bariera in calea schimburilor comerciale dintre state); 2. taxe vamale conventionale(se stabilesc de catre stat prin intelegere cu alte state, se aplica in regimul clauzei natiunii celei favorizate; sunt mult mai reduse decat cele autonome si fac obiectul negocierilor tarifare in cadrul GATT); 3. taxe vamale preferentiale(sunt taxe foarte reduse ca nivel si se aplica tuturor sau numai anumitor marfuri importate din anumite tari si nu se extind asupra marfurilor provenind din alte tari); 4. taxe vamale de retrosiune(se aplica de catre stat ca represalii si ca raspuns la politica comerciala neloiala a altor state. Acestea imbraca doua forme si anume: taxe anti-dumping si taxe compensatorii. Aceste taxe au un nivel prestabilit iin sensul ca nu pot depasi un anumit nivel, respectiv taxele anti-dumping nu pot depasi marja de dumping, iar cele compensatorii nu pot depasi nivelul subventiei de export). 7. Definirea si caracteristicile barierelor netarifare Barierele netarifare se definesc ca masuri publice sau private adoptate de catre autoritati sau grupuri de interese care impiedica sau limiteaza schimburile internationale de bunuri in scopul protejarii economiei nationale fata de concurenta externa si/sau echilibrarii balantei de plati si a balantei comerciale. Barierele netarifare au urmatoarele caracteristici: -barierele netarifare se prezinta sub o mare diversitate de instrumente care actioneaza in diverse stadii ale productiei si circulatiei marfurilor; -au un caracter discriminatoriu fata de diversi parteneri comerciali; -impactul mai mare al barierelor netarifare la importurile de produse agricole in comparatie cu cele industriale; -caracterul netransparent, ocult al obstacolelor netarifare, genereaza dificultati pentru partenerii comerciali in luarea de masuri de combatere sau de depasire a acestora. 8. Definirea si clasificarea restrictiilor cantitative la import Acest tip de bariere, ce implica limitarea cantitativa directa a importurilor, sunt negociate prin acorduri internationale intre statele participante. Se pot include in aceasta categorie: a) interdictiile la import: sunt mijlocul cel mai radical de protectie, cand se interzice total sau partial, pe timp limitat sau nelimitat, importul unor produse sau grupe de produse. Motivele sunt politice sau economice si se materializeaza prin refuzul organelor de stat de a elibera licenta de import la acele produse si acu ca scop protejarea unor ramuri sau sectoare economice fata de concurenta firmelor straine sau asigurarea securitatii si sanatatii populatiei.; b)contigentele de import reprezinta volumul maximal, cantitativ sau valoric, permis la importul anumitor grupe de produse sau produse pe o perioada determinata de timp(de obicei un an). Contigentele la import pot fi: -globale, fara a repartiza importul pe tari de provenienta; -bilaterale, cand se precizeaza tara de provenienta(se pot conveni ca anexa la acordul comercial bilateral).; c)licentele de import, sunt autorizatii acordate de stat firmelor importatoare pentru o grupa de produse si pentru o anumita perioada de timp. Dupa modul de eliberare si formalitatile cerute, licentele pot fi: -licente automate de import, cand cererea de import se accepta in mod automat intr-un termen stabilit, pentru orice produs liberalizat la import; -licente de administrare a restrictilor cantitative la import, care se acorda selectiv pe produse, tari si numai in limita plafoanelor maxime prevazute la importul acelor produse neliberalizate la import.; d)limitarile voluntare la export, sunt intelegeri oficiale sau semioficiale dintre tari, in baza carora tara exportatoare se obliga, la cererea tarii importatoare, sa reduca la un volum convenit exportul unui produs sau grupe de produse, sub amenintarea ca, in caz contrar, tara importatoare va introduce ea insasi contingente de import mai restrictive si pe un timp mai indelungat.; e)acordurile privind comercializarea ordonata a produselor, sunt o restrictie cantitativa apropiata de limitarile voluntare, dar bazata pe negocieri bilaterale/multilaterale intre state, obligatoriu la nivel de guvern, aceste acorduri includ alaturi de limitarea voluntara la export si prevederi suplimentare vizand preturile si alte aspecte similare. 9. Definirea si clasificarea restrictiilor prin mecanismul preturilor Restrictiile prin mecanismul preturilor limiteaza indirect importurile si se practica sub forma: 1

a)prelevarile variabile la import, se aplica ca masura de protectie la frontiera la nivelul UE, se doreste aducerea pretului de import franco-frontiera tarii importatoare la nivelul preturilor de pe piata comunitara, pentru a proteja agricultura tarilor membre; b)preturile minime si maxime la import, constituie un obstacol netarifar comparabil cu prelevarile variabile la import, dar sunt practicate de majoritatea tarilor dezvoltate si nu numai de cele din UE.; c) ajustarile fiscale la frontiera, constituie un regim fiscal potrivit caruia marfurile exportate se scutesc de impozite indirecte iar marfurile importate se supun acelorasi impozite ca si cele indigene, pentru a respecta acest principiu, tarile negociaza conventii privind evitarea dublei impuneri. Sub incidenta ajustarilor fiscale la frontiera intra: TVA; Taxa de cascada; accizele pentru produse de lux, tutun, bauturi alcoolice etc; alte categorii de taxe: taxe portuare, taxe statistice, taxe sanitare, taxe consulare.; d)taxele antidumping si compensatorii, teoretic se pot folosi impotriva practicilor neloiale ale unor state(export la pret de dumping +subventii si prime la export), iar tara importatoare trebuie sa dovedeasca prejudiciul cauzat ca fiind real.; e)depunerile prealabile al import, in unele tari dezvoltate, importatorul este obligat sa depuna la organele vamale o cota parte din valuta necesara viitorului import(cu 6 luni de zile inainte, fara dobanda), fapt de natura a descuraja importul pe acel flux comercial. 10. Definirea si clasificarea barierelor necantitative Barierele necantitative au o eficienta sporita, care se regaseste mai putin in magnitudinea impactului asupra importurilor, cat in caracterul lor subtil, in disimularea scopului protectionist. Barierele necantitative au un caracter netransparent, sunt dificil de cunoscut si combatut de catre exportatori, reprezentand pentru acestia adevarate capcane. Se pot gasi in urmatoarele forme: a)formalitatile vamale ale marfurilor importate si masurile administrative legate de impunerea vamala a acestora; b)obstacolele rezultate din participarea statului la activitatii comerciale(achizitii guvernamentale, monopolul statului asupra anumitor importuri, comertul de stat). Interventiile statului in activitatile economice favorizeaza de obicei intreprinderile nationale in detrimentul firmelor externe; c)Obstacolele tehnice ce includ standarde tehnice si de calitate aplicate produselor importate in mod diferentiat fata de produsele autohtone. Barierele tehnice au un caracter eterogen, diversificat, se refera la compozitia chimica si conditiile tehnologice de fabricatie(cele sanitare si fito-sanitare), vizeaza ambalarea si marcarea produselor sau impun anumite exigente privind manipularea si exploatarea masinilor si instalatiilor(norme de securitate). 11. Politica comerciala de promovare a exportului de marfuri Politica comerciala de promovare a exporturilor , componenta a politicii comerciale generale a unui stat, cuprinde masurile destinate a face cunoscut potentialul de export al economiei si al firmelor nationale si a convinge clientii externi sa ia decizii de cumparare, imediat sau in perspectiva. Principalele masuri cu caracter promotional care se iau la nivel macroeconomic sunt : a)organizarea aparatului de reprezentare economica si comerciala in strainatate cu atributii privind: -difuzarea de informatii in randul posibililor clienti straini asupra potentialului economiei nationale si a ofertei de export a tarii de origine; -acordarea de asistenta exportatorilor, respectiv delegatilor acestora in tarile unde isi au sediul reprezentantele sub forma de informatii si consultanta privind mediul intern de afaceri; b)participarea la targuri si expozitii internationale cu scopul promovarii schimburilor comerciale si deschiderii de noi perspective pentru expansiunea exporturilor; c)crearea si dezvoltarea cadrului juridic multilateral extern de politica comerciala prin incheierea de tratate de comert si navigatie acorduri comerciale si de plati, acorduri de cooperare economica internationala, obtinerea statutului de stat membru sau asociat la gupari economice integrationiste, activarea in structuri institutionale in domeniul comertului international. 12. Politica comerciala de stimulare a exportului de marfuri Politica comerciala de stimulare a exporturilor cuprinde masuri care au drept scop sporirea competitivitatii marfurilor destinate exportului si cresterea gradului de cointeresare a producatorilor si exportatorilor in vederea incurajarii exportului. In scopul stimularii exportului, statul poate utiliza masuri fiscale, bugetare, financiare, valutare, comerciale, logistice etc. a)stimulentele cu caracter fiscal se prezinta sub urmatoarele forme: -Scutirea sau reducerea impozitului pe profit obtinut din activitatile de export.; -scutirea sau reducerea impozitelor pe circulatia produselor exportate(ex: 1

scutirea de la tva a produselor ce se exporta); -instituirea regimului de drawback, care inseamna restituirea taxelor vamale si a altor drepturi de import aferente produselor importate incorporate in produsele finite care sunt exportate.; b) Masurile stimulative de natura bugetara sunt destinate acoperirii diferentelor intre costurile de productie ale intreprinderilor nationale si preturile mai scazute de pe piata internationala sau au ca scop recompensarea exportatorilor care realizeaza un volum important de desfaceri la export. Aceste masuri sunt: -subventiile de export sunt sume de bani acordete direct sau indirect(credite cu dobanzi preferentiale, subventionarea dobanzii la credite pentru productia de export sau operatiuni de export), care rentabilizeaza activitatea de export a agentilor economici autohtoni; c)Stimulentele de natura financiara sunt reprezentate de creditele de export(creditele cumparator, creditele furnizor, liniile de credit) si asigurarea si garantarea acestora.; d) Stimularea exporturilor prin masuri de politica valutara presupune utilizarea ca principale parghii: -deprecierea sau devalorizarea monedei nationale(este un stimulent pentru exportator deoarece ii permite acestuia practicarea de preturi reduse de export pe piata externa, fapt care are drept consecinta sporirea volumului livrarilor la export); -stabilirea de cursuri de schimb diferentiate pe produse de export(presupune instituirea de catre stat de cursuri valutare majorate in raport cu cursul oficial pentru exportul de produse cu un grad ridicat de prelucrare. Diferentele de curs sunt platite bancilor comerciale de catre stat). 13. Prezentati principalele caracteristici ale comertului european Principalele caracteristici ale comertului european: -anul de varf cand europa a detinut mai bine de jumatate din comertul mondial a fost 1973, datorita impactului produs de explozia pretului petrolului.Acesta a condus la cresterea preturilor produselor manufacturate care detin ponderea principala in comertul european; contributia cea mai importanta la atingerea performantiei mai sus mentionata au avut-o tarile occidentale. Incepand cu ultima decada a secolului trecut ponderea acestuia a fost in descrestere, tendinta ce va continua si in viitor.; -tarile din europa de est (foste socialiste inclusiv cele din URSS) au atins apogeul cu o decada inainte celor occidentale in 1963. Declinul economic al acestora si-a pus amprenta si asupra comertului exterior(in special asupra exporturilor), cand caderea comunismului le-a provocat o criza economica exprimata cu o pondere foarte scazuta din comertul international. Situatia acestora este insa in curs de ameliorare, dovedita prin ponderea in crestere a comertului international. 14. Orientarea geografica a comertului international pe continente si regiuni -Europa, continua sa detina cea mai mare pondere din comertul international, contribuind, in 2009 circa 41,2% din acesta. In perioada postbelica a avut unul dintre cele mai ridicate ritmuri de crestere, insa in ultima decada a secolului trecut acest ritm a scazut si ponderea ei s-a redus in favoarea Asiei. In cadrul continentului european, cirac 90% din comert este detinut de tarile membre ale UE, dintre care economiile vestice isi aduc cel mai important aport. Tarile foste socialiste sub impactul tranzitiei, si-au redus ponderea in ultima decada. -Asia, a inregistrat o crestere spectaculoasa in perioada postbelica cu o crestere a ponderei de la 26,2% la 29% din comertul international, datorita in special Japoniei, si celor 5 tigri(coreea de sud, taiwan, malaiezia, singapore si thailanda), iar in ultimii ani china, india si coreea de sud. -Africa, continua sa fie zona cea mai defavorizata a comertului mondial si in cadrul acesteua tarile din asa zisa Africa neagra. In ultimii ani, se observa o usoara schimbare in sens pozitiv, ca urmare a cresterii exporturilor de produse de baza, inclusiv petrolul; -America de nord, si America de sud, si-au redus ponderea in cadrul schimburilor comerciale mondiale. Criza economica actuala, declansata in SUA inca din anul 2007, a generat efecte negative, greu de imaginat, in sfera fluxurilor comerciale cu repercusiunii, in timp asupra dezvoltarii economice a tarilor din aceste regiuni, in principal asupra SUA; Dupa ponderile ce le detin regiunile prezentate la export si respectiv la import, se poate aprecia ca au un comert cu balante deficitare: America de nord, tarile in tranzitie, cele din africa si America latina; 15. Prezentati structura si tendinta actuala a grupelor de produse de baza si manufacturale Dintre produsele de baza cele care si-au redus din importanta au fost produsele alimentare si materiile prime, in schimb a crescut ponderea combustibililor, datorita consumului tot mai mare si mai ales a cresterii preturilor din ani 70, 80 si 2000. La produsele manufacturate, cresterea cea mai 1

spectaculoasa au inregistrat-o masinile, utilajele si mijloacele de transport, in schimb ponderea produselor chimice si a celorlalte produse s-a stabilizat dupa ani 70. Trebuie remarcat faptul ca in ultima decada a secolului s-a mentinut tendinta de reducere a ponderii produselor de baza si de crestere a ponderii produselor manufacturate, care in 2000 totalizau 75% din export. In cadrul acestei ultime grupe evolutiile difera, unele produse amrindu-si ponderea, cazul masinilor, utilajelor si mijloacelor de transport, iar altele reducandu-si ponderea, cazul produselor siderurgice al textilelor si semifabricatelor. La acestea contribuind, printre altele: revolutia tehnico-stiintifica, militarizarea, cucerirea spatiului cosmic, preocuparile pentru mediu etc. 16. Principalii exportatori si importatori din comertul international schimbari de pozitii in ierarhia mondiala La nivelul anului 2009 principalii 10 exportatori mondiali au fost : 1. China 9.6% din totalul exporturilor mondiale; 2. Germania 9%; 3. Sua 8,5%; 4. Japonia 4,7%; 5. Olanda; 6. Franta; 7. Italia; 8. Belgia; 9. Coreea de sud; 10. Marea Britanie. Iar principalii 10 importatori mondiali au fost: 1. SUA 12.8%; 2.China 7,9%; 3.Germania 7,4%; 4. Franta 4,5%; 5. Japonia; 6. Marea britanie; 7. Olanda; 8. Italia; 9. Hong-Kong si 10. Belgia. In 2008 din cele 200 de state ale lumii, 50 detineau cca. 95% din exportul mondial si 94% din importul mondial de marfuri. In anul 2004 China a surclasat Japonia si a trecut pe locul 3 in anul 2007 a devenit al 2 lea exportator mondial depasind SUA iar in 2009 trece pe primul loc depasind Germania si se poate observa o crestere spectaculoasa a exporturilor chinezesti si dinamica dezvoltarii economice a acesteia. In anul 2008 Franta iese din topul principalilor 5 exportatori mondiali, fiind depasita de Olanda. In cea ce priveste importurile la nivelul anului 2008, s-a putut observa tendinta de mentinere a tarilor pe aceleasi pozitii ca si in 2007 dar in 2009 China depaseste Germania si devine a 2 tara al import dupa SUA. Evolutia pe tari a exporturilor si a importurilor din perioada 1980 -2008 releva faptul ca in 1980 topul comertului mondial diferea de cel actual, astfel la export se aflau pe primele locuri: SUA, Germania, Japonia,Franta,Arabia saudita, marea britanie, italia, urss etc. Iar la import: Sua, germania, japonia, franta, marea britanie, italia, olanda, belgia si urss. 17. Evolutii si tendinte in comertul international cu servicii. In perioada postbelica, in special dupa 1970, a crescut ca importanta comertul cu servicii, legat sau nu de comertul cu bunuri, ponderea acestuia fiind in jur de 20% din comertul mondial. In perioada 2000-2009 a evoluat astfel: -In 2009 exportul de servicii s-a ridicat de la 3350 mld $, fata de 1528 in 2000. Ponderea principala o detin serviciile comerciale cu 53,1% in 09 fata de 44,5% in 2000 urmata de turism cu 26% (32,1)si transporturi 20,9%(23,4). Pe continente si domenii, evolutia exporturilor de servicii in perioada 2000 -2009, a fost urmatoarea: -transporturi Europa 36,7% in 2009 fata de 38,8% in 2000 urmata de Asia 31,6%(29,1), America de nord12,1%(18,4) etc.; -turism: Europa 45,3(46,2%), Asia 22,8(17,5%), America de nord 16,7(24,6%), etc; -comert: Europa 53,2(50,3%), Asia 21,9(20,2%), America de nord 18%(23,4%), etc; Importul de servicii a fost de 3145 mld $ in 2009, fata de 1519 in 2000. Ponderea principala au detinut-o serviciile comerciale 48,3%(41,5% in 2000), transporturile 26,6%(28,7%) si turismul 25,1%(29,8%). 18. Analiza comertului exterior romanesc sub conducerea comunista(1949-1989) Perioada dictaturii comuniste si-a pus pregnant amprenta asupra intregului sistem economic romanesc, iar evolutia relatiilor comerciale externe, a fost puternic marcata de orientarile conducerii centralizate, care contraziceau total tezele, conceptele si legile economice obiective. In perioada 1950-1989, volumul valoric total al comertului exterior romanesc a inregistrat un ritm mediu anual de dezvoltare de 10%, crescand de aproximativ 36 de ori, adica exportul de 42 de ori iar importul de 29 de ori. Daca in anii 70 au adus Roamaniei cea mai dinamica dezvoltare, in ani 80 a urmat declinul economic. In perioada 1950 1980 comertul exterior romanesc ilustreaza o crestere, desi politica a fost de reducere a importurilor si de crestere a exporturilor, acest lucru nu s-a realizat in totalitate, iar balanta comerciala a inregistrat un deficit cronic. Perioada 1981 1989 a fost macat de o perioada mai dificila a comertului exterior romanesc, puternic centrate pe reducerea datoriei externe prin plati anticipate, pe cresterea exporturilor si pe scaderea importurilor. Psihoza achitarii datoriei externe a dus la restrictionarea consumului populatie si la izolarea tarii de mediul international. In prima parte a anului 89, romania a devenit o tara fara datorii externe, cu balanta 1

comerciala excedentara, dar cu o populatie adusa in pragul disperarii. Ponderea tarii noastre in comertul international, de 0,5% la export si de 0,3% la import, exprima, din pacate, vulnerabilitatea fata de mediul concurential extern si pozitia inferioara fata de tari in dezvoltare, cu potential national similar sau chiar mai mic, fata de cel romanesc. 19. Analiza comertului exterior romanesc in perioada de tranzitie(1990-2006) Schimbarile din peisajul politic, din europa centrala si de est, de la sfarsitul deceniului opt al secolului XX, au antrenat schimbari majore si in plan economic. Eliminarea monopolului de stat si liberalizarea accesului pe piata comerciala si financiar valutara internationala, au reprezentat principalele modificari interne, care impreuna cu schimbarile aparute pe plan international(desfintarea CAER, aparitia unor noi organisme zonale si entitati regionale) au atras reorientarea tranzactiilor comerciale, ale acestor tari, catre alte zone de interes. Comertul exterior Romanesc a cunoscut un puternic declin, incepand cu anul 1990, situandu-se in anul 1991, sub 50% din nivelul atins in 1989. Daca exportul reprezenta, in anul 1993, aproximativ 40% din nivelul atins in anul 1989, in anii urmatori, desi s-a inregistrat o oarecare redresare, a fost cu 1,6% mai mic in 1998 fata de anul 1997. Nivelul volumului comertului exterior romanesc din anul 1989 a fost atins in 1995. Daca in 1988 Romania ocupa locul 38 la exportul mondial, in 1999 s-a situat pe locul 60. Asa se poate prezenta pe larg primii ani de tranzitie a Romaniei catre o economie de piata, iar aceste doar exprima imaginea recesiunii economice pe fondul lipsei politicilor guvernamentale coerente si a strategiilor de dezvoltare economica stabile pe perioada de timp mediu si lung. Desi perioada 1993 1996 a fost marcata de o evolutie pozitiva a productiei industriale si de scaderea ratei inflatiei, rezerva Banci nationale s-a situat sub 700 mil $, datoria externa a continuat sa creasca, iar finantarea deficitelor externe(comercial si de cont curent) a devenit dificila. In perioada 2002-2006, structura comertului exterior romanesc a fost dominata de 5 grupe de produse, care au controlat, in medie, 70% din totalul exporturilor si 68% din cel al importurilor. Patru dintre acestea se regasesc in topul celor cinci, atat la export cat si la import, iar doua fac exceptie: grupa incaltaminte, palarii, umbrele si articole similare se regaseste in top 5, doar la export, iar grupa produse chimice, la import. Ambele insa au parasit clasamentul incepand cu anul 2005 si respectiv 2004. Grupa materialelor textile si articole din acestea, a detinut un sfert din exporturile romanesti, iar din 2004 a scazut ca pondere pana in anul 2006 cand a fost depasita de grupa masini si aparate; echipamente electrice, aparate de inregistrat sau de reprodus sunetul si imaginile. 20. Analiza comertului exterior romanesc, inclusiv a serviciilor, dupa aderare In primii 3 ani de la aderare, structura comertului exterior romanesc a fost dominata de 6 grupe de produse, care au controlat, in medie 75,5% din totalul exporturilor si 74,8% din cel al importurilor. Cinci dintre acestea se regasesc, in acest top, atat la export cat si la import, iar exceptia vine din partea grupei materiale plasitce, cauciuc si articole din acestea, care se regaseste doar in top 6 la export si a grupei produse chimice, pentru import. Grupa masini si aparate; echipamente electrice; aparate de inregistrat sau de reprodus sunetul si imaginile, si-a crescut ponderea in totalul exporturilor romanesti, dar si in totalul importurilor mentinandu-se pe prima pozitie in clasament in ambele fluxuri. Orientarea geografica a comertului exterior romanesc, in primii 3 ani de la aderare, a fost intra UE, cu o medie de 72,2% la export si de 71,3 la import, in crestere fata de perioada anterioara aderarii. Romania a avut in 2009 relatii comerciale cu 205 tari, mai mult cu 4 tari fata de 2008 si mai mult cu 12 fata de 2007. Principalii parteneri comerciali ai Romaniei, atat pe exporturi cat si pe importuri, s-au mentinut Italia si Germania. Romania a continuat sa dezvolte comertul intra-UE, cu 20,5% fata de primele opt luni ale anului 2009, exporturile fiind cu 4,6% mai mari decat importurile, iar deficitul balantei comerciale in relatia cu partenerii din UE s-a marit cu 3,6%. Comertul extracomunitar a crescut cu 26,6%, cu o rata mai mare la export fata de import, iar deficitul balantei comerciale extra-UE a scazut cu 0,9%. Comertul exterior romanesc, in perioada 2009-2010, a continuat sa fie orientat pregnant catre Europa, intr-o proportie de 89,1% din totalul exportului si 87,4% din totalul importului. In relatia cu tarile membre UE, atat la exporturi cat si la importuri, principalii parteneri comerciali, fiind in continuare Germania si Italia. Din punctul de vedere al servicilor, in ultimii ani comertul Romaniei cu servicii a crescut ca importanta, reusind, ca in anul 2008 sa detina 15,7% din totalul comertului cu bunuri si servicii. 1

Mai mult in intervalul 2004 -2008 dinamica exporturilor de servicii a fost de peste 2 ori mai mare decat cea a exporturilor de bunuri. Importurile de servicii, de asemenea au crescut mai mult decat importul de bunuri. Ponderea tarii in comertul mondial cu servicii a crescut de la 0,1% in 1995, la 0,3% in anul 2007. Principala grupa a comertului cu servicii este alte servicii, care in 2008 detinea 53,7% din export si 48,1% din import. Din aceasta categorie fac parte: serviciile de telecomunicatii, asigurarile, constructiile, leasingul si drepturile de autor, consultanta, audiovizualul, marketingul etc. Pe a 2 pozitie, atat la export cat si la import se afla transporturile care au inregistrat pe ambele fluxuri un trend descendent. Pe locul 3 se afla turismul cu 15,5% din export in anul 2008 fata de 14% in 2004 si respectiv 18,6% din import fata de 13,9% in 2004. Balanta serviciilor s-a imbunatatit asadar, de la un deficit in 2004 la un excedent in 2008. Cel mai mare aport la acest excedent l-a adus categoria alte servicii, in schimb transporturile au inregistrat deficit. Odata cu depasirea crizei, situatia se va imbunatatii si tinand cont de potentialul national, serviciile vor deveni o componenta tot mai importanta a comertului exterior romanesc.