Tema 1.

Bazele organizării contabilităţii comerţului exterior

1. Esența, conținutul și specificul operațiunilor de import și export;
2. Reglementarea activității de comerț exterior;
3. Specificațiile contractului internațional de vânzare-cumpărare INCOTERMS.

1. Esența, conținutul și specificul operațiunilor de import și export

Legislația în vigoare tratează noțiunea de activitate comercială externă ca mijloc esenţial
de realizare a circuitului mondial de valori materiale şi intelectuale, care se concretizează în
ansamblul operaţiunilor şi activităţilor având ca obiect schimbul de mărfuri, lucrări şi servicii la
scară internaţională. Aceste operațiuni includ atât aprovizionarea din afara țării cu bunuri și
servicii, cât și transmiterea acestora peste hotarele țării, efectuându-se astfel un circuit dinamic
de tranzacții pentru saturarea cererii populației la nivel internațional și național. Asemenea
tranzacții sunt deficnite ca import și export de bunuri și servicii.
Noțiunea de import este definită expres în Legea nr.1031 din 08.06.2000 a reglementării de
stat a activității de comerț exterior (în continuare „Legea activității de comerț exterior”) sub
forma „operaţiunilor comerciale prin care în Republica Moldova se introduc mărfuri (produse),
lucrări, servicii, precum şi rezultate ale activităţii intelectuale (obiecte ale proprietăţii
intelectuale)”. Iar noțiunea de export implică „operaţiunile comerciale prin care din Republica
Moldova se scot mărfuri (produse), lucrări, servicii, precum şi rezultate ale activităţii intelectuale
(obiecte ale proprietăţii intelectuale)”. Este important de specificat că faptul importului și
exportului se fixează la momentul trecerii bunurilor și serviciilor „peste frontiera vamală a
Republicii Moldova”.
Sub aspect juridic, noţiunea de comerţ exprimă transferul titlurilor de proprietate asupra
bunurilor sau serviciilor, precum şi prestaţiile de servicii realizate între diferitele etape ale
producţiei sau direct între producător şi consumator care, se consideră că reprezintă acte de
comerţ.
La aspectele prezentate mai sus se mai adaugă faptul că, prin codul comercial care, în
realitate, se aplică la toate activităţile economice organizate în scop lucrativ, sunt definite ca acte
de comerţ actele de producţie industrială, de transport, de curtaj etc. Privită în contextul său
istoric, se remarcă faptul că prezenţa comerţului s-a făcut necesară încă din momentul în care
oamenii au început să comunice între ei. Dacă la început, primii oameni se mulţumeau cu puţine
lucruri şi se străduiau să-şi producă tot ceea ce le era necesar, cu timpul, pe măsura dezvoltării
civilizaţiei, nevoile au crescut şi nu au mai putut fi satisfăcute decît prin schimb, creîndu-se
adevărate curente şi căutări reciproce. Curentele respective au cunoscut o dezvoltare continuă,
ajungînd ca în final să fie soluţionate prin comerţ, produsele excedentare dintr-o familie,
colectivitate sau regiune avînd nevoie de un întreprinzător care să le caute debuşee într-o altă
zonă sau colectivitate, unde ele erau deficitare. Schimburile care se efectuau la început direct -
produs contra produs - constituiau aşa-zisul troc. Într-un asemenea stadiu, pentru a-şi procura
ceea ce avea nevoie, omul ceda din cele ce-i prisoseau altor oameni, care îi dădeau în schimb
ceea ce şi ei aveau ca excedent. Pentru ca acest troc să se poată efectua, era necesar ca cererea
sau dolianțele celor interesaţi să coincidă, iar produsele ce urmau a fi schimbate să fie divizibile
sau să aibă o valoare sensibil egală. Schimbul a fost mult mai simplu cînd s-a trecut la folosirea
unei mărfi intermediare, numită monedă. Trocul s-a descompus atunci în două operaţiuni:
vînzarea şi cumpărarea. Pornind din acest moment, a început adevăratul comerţ.
Comerţul exterior, ca formă de schimb a bunurilor materiale între popoare, a apărut încă în
antichitate, ca urmare a aprofundării diviziunii sociale a muncii şi specializării producţiei.
Treptat, cl a atras in sfera sa de activitate majoritatea absolută a ţărilor lumii şi este definit de
specialişti ca fiind ansamblul exporturilor şi importurilor de mărfuri într-un interval de timp
determinat.
 Studiul comerțului internațional este preocupat de întrebarea în ce anume condiții firmele
decid să servească piețele externe prin exporturi și (sau) să înființeze un afiliat în străinătate.
Concomitent cu extinderea legăturilor comerciale între ţâri, au fost elaborate şi diverse teorii cu
privire la acest gen de activitate. De asemenea acest studiu a oferit economiei un șir de teorii bine
intemeiate, bazate pe numarate studii științifice.
Economia Republicii Moldova poate fi clasificată ca fiind agro-industrială. Agricultura
contribuie cu 16% la formarea Produsului Intern Brut, iar dinamica acestui sector în ultimii ani
arată un curs ascendent al ponderii acesteia în dezvoltarea economică a țării. În sectorul agro-
industrial activează circa 1,3 milioane de angajați. Republica Moldova este o ţară care exportă
produse agroalimentare, iar agricultura generează aproape jumătate din veniturile de export ale
ţării.
Exporturile ţării noastre sunt formate preponderent din: produse vegetale; produse
alimentare; băuturi alcoolice şi nealcoolice; tutun; piei brute, piei tăbăcite, blănuri şi produse din
acestea; materiale textile şi articole din acestea; încălţăminte; articole din piatră, ipsos, ciment,
ceramică, sticlă şi din materiale similare; maşini şi aparate; echipamente electrice; aparate de
înregistrat; mijloace şi materiale de transport; instrumente şi aparate optice; medicochirurgicale
ş.a.
Printre mărfurile exportate, originare din Republica Moldova, întotdeauna au prevalat
bunurile de consum şi materia primă, în timp ce ponderile bunurilor intermediare şi capitale au
fost mult mai mici.
În opinia noastră, performanţa și dezvoltarea comercială a Republicii Molodva rezultă nu
doar din regimul comercial, dar şi de climatul de afaceri şi de investiţii din ţară. În general
regimul comercial în Republica Moldova este destul de eficient pentru participanţii la comerţul
extern şi mediul extern pentru exporturile moldoveneşti .
Prin urmare, componentele de bază ale regimului comercial includ statutul de membru al
Moldovei în organizaţiile comerciale, blocuri şi zone de liber schimb, structura tarifară pentru
importuri, alte impozite pe importuri, aplicarea măsurilor non-tarifare şi diverse componente ale
obstacolelor tehnice în calea comerţului şi reglementarea tehnică.
De asemenea, conform studiului efectuat de Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică,
privind „Analiza competitivităţii naţionale prin prisma indicatorilor de performanţă a
exporturilor”, Moldova, având o economie foarte mică şi cum s-a dovedit pe perioada de
tranziţie, cu modeste rezerve de creştere, pentru a asigura un nivel sustenabil de dezvoltare
trebuie să se orienteze spre un model de dezvoltare bazat pe exporturi şi investiţii. Întreprinderile
naţionale trebuie să se orienteze spre pieţele externe pentru a-şi spori eficienţa procesului de
producţie, să atragă noi tehnologii, să producă bunuri cu o valoare adăugată mai sporită, care
drept urmare vor permite creșterea condițiilor de trai a populaţiei. Astfel, asigurarea şi
menţinerea competitivităţii exporturilor este o cerinţă primordială pentru consolidarea situaţiei
economiei naţionale.

2. Reglementarea activității de comerț exterior

Activitatea comercială externă este reglementată de prevederile Constituţiei Republicii

Moldova și de alte acte normative, precum şi de normele dreptului internaţional şi de tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte conţin prevederi distincte de cele ale prezentei legi şi ale actelor
normative aferente ei, se vor aplica prevederile tratatelor internaţionale.
La categoria reglementărilor interne vom porni de la analiza Constituţiei Republicii
Moldova care, în art. 126, stabilește obligațiile statului în domeniul economiei, care ar trebui să
asigure: b) „libertatea comerțului și activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale,
crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție”. Această obligație are o
legătură directă cu reglementarea tarifară, mai ales pentru că din ea se desprinde principiul
liberalizării importurilor și exporturilor, înțelegând astfel că exportul și importul mărfurilor din și
în Republica Moldova sunt liberalizate.
Art. 129 din Constituție, „Activitatea economică externă”, stabilește că „Parlamentul
aprobă direcțiile principale ale activității economice externe”, iar „Guvernul asigură protejarea
intereselor naţionale în activitatea economică externă, promovează politica liberului schimb sau
politica protecţionistă, pornind de la interesele naţionale.” Aceste prevederi se aplică în cadrul
activității economice externe, prin reglementarea tarifară și netarifară a operațiunilor de import-
export.
Principalul act legislativ care reglementează activitatea de comerț exterior este Legea
reglementării de stat a activității comerciale externe nr.1031 din 08.06.2000. Această lege
stabileşte bazele juridice ale reglementării de stat a activităţii comerciale externe, modul de
antrenare în această activitate a persoanelor fizice şi juridice din Republica Moldova şi din alte
ţări, drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile în acest domeniu ale autorităţilor publice [8].
Deasemenea, această lege prevede restricțiile cantitative la export și import, interdicțiile și
restricțiile la import și export, explică și redă sensul monopolului statului asupra exportului
şi/sau importului unor categorii de mărfuri şi rezultate ale activităţii intelectuale, cerinţele faţă de
mărfurile sau produsele şi rezultatele activităţii intelectuale importate etc.
Legea descrie condițiile de menținere a monopolului statului asupra exportului şi/sau
importului unor categorii de mărfuri (produse) şi rezultate ale activităţii intelectuale (obiecte ale
proprietăţii intelectuale), cerinţele faţă de mărfurile şi rezultatele activităţii intelectuale (obiectele
proprietăţii intelectuale) importate, precum și interdicţiile la importul de mărfuri (produse) şi
rezultate ale activităţii intelectuale (obiecte ale proprietăţii intelectuale).
Capitolul III al legii definește două tipuri de regimuri speciale de practicare a unor genuri
de activități comerciale externe și anume: comerțul de frontieră, care se efectuează exclusiv
pentru satisfacerea necesităţilor locale de bunuri produse în limitele teritoriului respectiv,
precum şi de bunuri destinate consumului pe acest teritoriu și zonele liberei iniţiative.
Activitatea de comerț exterior este susținuță de programe de dezvoltare, fonduri și
asigurare informațională și cercetată statistic pentru evaluarea dinamicii rezultatelor activității
date. Expres se dictează tipul relațiilor interstatale în această activitatea precum și
responsabilitățile și răspunderea părților implicate în asemenea tranzacții.
Conform Legii reglementării de stat a activității comerciale externe, în conformitate cu
legile şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, Guvernul, pornind de la
interesele naţionale, poate stabili interdicţii şi restricţii la exportul şi/sau importul de mărfuri,
lucrări, servicii, precum şi de rezultate ale activităţii intelectuale, vizînd în special:
a) respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri;
b) ocrotirea vieţii şi sănătăţii oamenilor, a florei şi faunei, protecţia mediului înconjurător
în ansamblu;
c) păstrarea moştenirii culturale a entniilor din Republica Moldova;
d) asigurarea securităţii statului;
f) îndeplinirea angajamentelor internaţionale ale Republicii Moldova.
Codul vamal al Republicii Moldova nr.1149-XIV din 20.07.2020 (în continuare Codul
vamal) stabilește cadrul legal de reglementare a politicii vamale și modul de trecere a frontierei
Republicii Moldova a persoanelor fizice și a bunurilor. Respectiv prin acest act se dezvăluie
aspectele importante ce au legătură cu activcitatea de comerț exterior și anume principiile
generale de trecere a mărfurilor și mijloacelor de transport peste frontiera de stat, definindu-se
concomitent toate regimurile vamale, inclusiv regimul de import și export, ale căror aspecte le
vom sublinia în continuare.
Conform Codului vamal, importul este regimul vamal în care mărfurile introduse pe
teritoriul vamal primesc statutul de mărfuri puse în liberă circulaţie numai după ce sînt plătite
drepturile de import şi sînt aplicate măsurile de politică economică. Acest regim este supus unui
tratament tarifar preferențial sau favorabil, cu posibile facilități sau reduceri.
 Exportul este definit de Codul vamal drept un regim vamal în care mărfurile sînt scoase de
pe teritoriul vamal fără obligaţia reintroducerii lor pe acest teritoriu. Exportul se efectuează cu
condiţia onorării drepturilor de export, respectării măsurilor de politică economică şi îndeplinirii
altor condiţii prevăzute de prezentul cod şi de alte acte normative.
În cazul trecerii mărfurilor peste frontiera vamală şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, se
percep, ca drepturi de import şi, respectiv, drepturi de export, următoarele:
a) taxa vamală;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) accizele;
d) taxa pentru proceduri vamale.
Codul vamal descrie nemijlocit calcularea drepturilor de import şi drepturilor de export,
plata lor, procedura vămurii, procedura controlului vamal, precum și contravențiile vamale și
răspunderea pentru săvîrșirea lor.
Codul Fiscal nr. 1163 din 24.04.1997 reglementează principiile generale ale impozitării în
Republica Moldova, statutul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale şi al altor participanţi
la relaţiile reglementate de legislaţia fiscală, principiile de determinare a obiectului impunerii,
răspunderea pentru încălcarea legislaţiei fiscale, precum şi modul de contestare a acţiunilor
organelor fiscale.
Codul fiscal este modificat şi completat anual, în corespundere cu progresele în mediul de
afaceri, diversificarea relaţiilor şi formelor de cooperare, perfecţionarea mecanismelor de
management şi a proceselor tehnologice, dezvoltarea tehnologiilor informaţionale.
Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380 din 20.11.1997 descrie modul de formare și de
aplicare a tarifului vamal la mărfurile introduse sau scoase de pe teritoriul Republicii Moldova,
regulile de supunere a acestora taxelor vamale, precum și metodele de determinare a valorii în
vamă și a țării de origine a mărfurilor.
Alt act legislativ este Hotărârea privind aprobarea Regulamentului privind modul de
declarare a valorii în vamă a mărfurilor nr.974 din 15.05.2016 (în continuare – Regulament),
care stabileşte modul de determinare şi declarare a valorii în vamă a mărfurilor importate,
precum şi procedura de control a corectitudinii determinării valorii în vamă. Organul vamal va
dezvolta o bază de date naţională de determinare a valorii în vamă, utilizată în calitate de
instrument bazat pe conceptul de evaluare şi gestionare a riscului potenţial în ceea ce priveşte
corectitudinea valorii în vamă declarate. Prezentul Regulament prevede dipoziții cu privire la
redevențe și drepturi de licență, dispoziții referitoare la locul de introducere pe teritoriul vamal al
Republicii Moldova, dispoziții referitoare la cheltuielile de transport, dispoziții privind cursul de
schimb, declararea elementelor și documentelor care urmează a fi prezentate, procedurii de
control în vamă, verificarea corectitudinii vămuirii ș.a.
Republica Moldova, ca orice altă ţară, îşi utilizează dreptul său de a solicita conformitatea
produselor importate cu standardele obligatorii pe care aceasta le adoptă pentru protecţia
sănătăţii, siguranţa populaţiei şi prezervarea mediului înconjurător. Evident, standardele
obligatorii nu trebuie să fie aplicate printr-o metodă care să formeze obstacole suplimentare în
exercitarea comerţului exterior. Pentru asigurarea conformităţii cu standardele naţionale,
autorităţile vamale la importul mărfurilor solicită Certificate de conformitate, eliberate de
instituţiile naţionale acreditate în acest domeniu. Nomenclatorul mărfurilor supuse certificării
obligatorii este aprobat de Guvernul Republicii Moldova prin Hotărîrea Guvernului nr.1469 din
30.12.2004 privind aprobarea Nomenclatorului produselor din domeniul reglementat, supuse
certificării conformităţii obligatorii.
Un segment aparte din reglementarea activității economice externe, în privința mărfurilor
strategice, îi revine Legii Republicii Moldova cu privire la controlul exportului, reexportului,
importului şi tranzitului de mărfuri strategice. Legea respectivă are menirea să reglementeze
principiile și procedura de control asupra exportului, reexportului, importului și tranzitului de
mărfuri strategice, să stabilească dispoziţiile generale privind activitatea de acest gen pentru
asigurarea securităţii naţionale a Republicii Moldova, pentru promovarea politicii externe a ţării
şi participarea la eforturile internaţionale privind controlul exportului.
Modul de activitate, drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea agenţilor economici şi a
autorităţilor administraţiei publice în domeniul repatrierii mijloacelor băneşti, mărfurilor şi
serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe este reglementat în Legea cu privire la
repatrierea mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacții economice
externe. Obiectivele principale ale legii sunt protecţia suveranităţii şi asigurarea securităţii
economice a ţării, dezvoltarea economiei naţionale prin intermediul stimulării activităţii
economice externe, asigurarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din
tranzacţiile economice externe.
Ordin nr.346 din 24.12.2009 referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea,
utilizarea și completarea declarației vamale în detaliu descrie instrucțiunile privind imprimarea
formularului declaraţiei vamale în detaliu, instrucţiuni privind utilizarea declaraţiei vamale în
detaliu, instrucţiuni privind completarea declaraţiei vamale în detaliu.
În art.8 al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate, sunt enumerate 49 genuri de
activitate supuse licenţierii. Referindu-ne la activitatea comercială externă, putem menţiona 9
genuri de activitate pentru desfăşurarea cărora este nevoie de licenţă, stipulate în art.8:
- importul alcoolului etilic; importul producţiei alcoolice şi a berii;
- importul tutunului, a tutunului fermentat şi a produselor din tutun;
- importul produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor;
- activitatea legată de importul, exportul, surselor de radiaţii ionizate şi a materialelor
radioactive, inclusiv a deşeurilor radioactive ;
- importul substanţelor şi materialelor chimice toxice, articolelor şi produselor chimice de
menaj; importul,şi/sau exportul, reexportul substanţelor care distrug stratul de ozon,
precum şi al echipamentelor şi produselor ce conţin asemenea substanţe;
- importul şi/sau exportul armamentului şi muniţiilor, armelor de vînătoare, de tir, de
instrucţie, de decoraţie, de colecţie şi de autoapărare;
- importul materialelor explozive;
- importul, exportul mijloacelor criptografice şi tehnice de prorecţie a informaţiei,
dispozitivelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei;
- importul benzinei, motorinei şi gazului lichefiat.
În scopul asigurării unor condiţii optime pentru importul unor produse de importanţă
naţională, sunt aprobate diferite regulamente. La 2.02.1999 Guvernul Republicii Moldova a
aprobat Hotărîrea cu privire la măsurile de reglementare a importului, transportării, stocării şi
comercializării produselor petroliere împreună cu anexa „Regulamentul cu privire la modul de
evidenţă şi controlul asupra importului, transportării, stocării şi comercializării produselor
petroliere, perceperii accizelor şi altor plăţi în buget de cătrea agenţii economici.
Aceste hotărîri, precum Hotărîrea Guvernului „Regulamentul privind condiţiile generale
de import/export şi tranzit al energiei electrice” şi altele similare, scot în evidenţă aspecte
importante legate de operaţiunile de comerţ exterior, ceea ce ar trebui să ofere un anumit grad de
siguranţă agenţilor economici rezidenţi în relaţiile lor cu „restul lumii”. Totodată, actele
normative referitoare le licenţierea operaţiunilor de comerţ exterior conţin articole ce
reglementează situaţiile care necesită suspendarea şi retragerea licenţei.
Legea contabilităţii și raportării financiare nr.287 din 15.12.2017, reprezintă legea ce
stabilește cadrul juridic, cerinţele unice şi mecanismul de reglementare a contabilităţii şi
raportării financiare în Republica Moldova. Prezenta lege redă faptul că totalitatea faptelor
economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare. Documentele
primare se întocmesc în timpul efectuării operaţiunii, iar dacă aceasta este imposibil - nemijlocit
după efectuarea operaţiunii sau după producerea evenimentului. Toate entitățile elaborează
politicile contabile de sine stătător, în baza prezentei legi şi a standardelor de contabilitate.
Planul general de conturi contabile reglementează modul de înregistrare a faptelor
economice în conturi, elaborat în baza Standartelor Naționale de Contabilitate şi altor acte
normative contabile. Înregistrarea faptelor economice în conturi se efectuează în funcţie de
conţinutul economic al acestora, cu respectarea principiilor, normelor şi politicilor contabile ale
entităţii. Planul general de conturi contabile se extinde asupra entităţilor care ţin contabilitatea în
partidă dublă, cu excepţia entităţilor care aplică Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară (IFRS) şi instituţiilor publice.
SNC „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori și evenimente
ulterioare”, prevede că se permite modificarea politicilor contabile pentru o reflectare cît mai
exactă a rezultatelor activităţii entității în situațiile financiare. Prezentul standard prevede că
conducerea entității la dezvăluirea politicilor contabile trebuie sa includă obligatoriu variantele
politicilor contabile referitoare la recunoașterea diferitor tipuri de venituri și cheltuieli, cît şi
metodele de repartizare a veniturilor și cheltuielilor pe sectoare pentru determinarea corectă şi în
corespundere cu standardele de contabilitate a rezultatelor financiare.
Drept bază pentru elaborarea politicilor contabile serveşte sistemul SNC în Republica
Moldova, care admite metode alternative de evaluare şi evidenţă a activelor, capitalului propriu,
datoriilor, veniturilor, cheltuielilor şi a rezultatelor activităţii entităţii. În cazul în care unul dintre
standarde nu stipulează procedeul de ţinere a contabilităţii într-o problemă concretă, entitatea
este în drept să elaboreze, în mod independent, un procedeu corespunzător, în temeiul
prevederilor prezentului standard sau altor SNC.
SNC „Stocuri” se aplică la contabilizarea tuturor stocurilor, cu excepţia producţiei în curs
de execuţie aferente contractelor de construcţie și activelor biologice legate de activitatea
agricolă şi de producţia agricolă în momentul recoltării. Obiectivul prezentului standard constă în
stabilirea modului de contabilizare a stocurilor şi de prezentare a informaţiilor aferente în
situaţiile financiare.
SNC „Venituri” reprezintă standardul de contabilitate al cărui obiectiv constă în stabilirea
modului de contabilizare a veniturilor generate de anumite tipuri de fapte economice şi de
prezentare a informaţiilor aferente în situaţiile financiare. Prezentul standard se aplică la
contabilizarea veniturilor provenite din vînzarea produselor şi mărfurilor, prestarea serviciilor,
utilizarea de către terţi a activelor entităţii care generează dobînzi, redevenţe (royalty) şi
dividende.
SNC „Cheltuieli” reglementează componenţa şi modul general de contabilizare a
cheltuielilor entităţii. Obiectivul prezentului standard constă în stabilirea componenţei şi modului
de contabilizare a cheltuielilor şi de prezentare a informaţiilor aferente în situaţiile financiare.
SNC „Diferenţe de curs valutar şi de sumă” reprezintă standardul de contabilitate al cărui
obiectiv constă în stabilirea modului de contabilizare a diferenţelor de curs valutar şi de sumă şi
de prezentare a informaţiilor aferente în situaţiile financiare. Acest standard se aplică la
contabilizarea diferenţelor de curs valutar şi de sumă.
SNC „Prezentarea situaţiilor financiare” reprezintă standardul de contabilitate care
reglementează modul de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare ale entităţilor care aplică
Standardele Naţionale de Contabilitate. Obiectivul prezentului standard constă în stabilirea
formularelor şi a modului de întocmire a situaţiilor financiare cu scop general.

3. Specificațiile contractului internațional de vânzare-cumpărare INCOTERMS

În esenţă contractul de vânzare internaţională de mărfuri reprezintă acordul de voinţă dintre

doi parteneri, având sediile în state diferite, prin care una din părţi vânzătorul - exportatorul se
obligă să transpună asupra celeilalte părţi (cumpărătorul - importatorul) proprietatea asupra unui
bun al său.
Deci, aşa cum reesă şi din definiţia de mai sus, cele două trăsături fundamentale ale
contractului comercial internaţional sunt:
 comercialitatea,
 internaţionalitatea.
Clauzele contractelor de export-import:
 1) subiectele contractului – pot fi persoane fizice sau juridice, care prin acordul lor de voinţă
au dat naştere la un raport juridic contractual între ele, asumându-şi astfel anumite obligaţii şi
drepturi reciproce determinate de contract. Subiectele contractului (vânzătorul şi cumpărătorul)
cât şi sediul declarat al acestora trebuie să fie indicate cu precizie la încheierea contractului.
2) obiectul contractului – reprezintă conţinutul economic al contractului şi anume condiţiile
în care vânzătorul se obligă să execute mărfurile sau să presteze anumite servicii pentru
satisfacerea cerinţelor cumpărătorilor.
3) cantitatea – pentru stabilirea cantităţii mărfii în contract trebuie să se prevadă:
a) unitatea de măsură,
b) locul şi momentul determinării cantităţii ce se va livra,
c) modul de stabilire a cantităţii (cântărire, măsurare, etc.), dacă operaţiunea se face
integral sau parţial,
d) documentele care atestă cantitatea mărfii expediate:
- la transportul feroviar – scrisoarea de trăsură internaţională,
- la transportul auto - scrisoarea de trăsură internaţională auto,
- la transportul pe apă – pe cale maritimă (conosomentul maritim), pe cale fluvială
(scrisoarea de trăsură fluvială),
- la transportul aerian – scrisoarea de transport aerian,
- la expediţiile poştale – chitanţa poştală.
4) calitatea mărfii – determinarea calităţii mărfii care face obiectul tranzacţiei comerciale
impune înscrierea în contract a unor clauze precise şi ferme privind nivelul de calitate cerut.
Pentru stabilirea nivelului de calitate cerut e necesar să se ţină seama de specificul mărfurilor,
nivelul de calitate existent pe plan internaţional, posibilităţile furnizorului de a satisface cerinţele
beneficiarului, reglamentările existente în ţările partenerului şi pe plan internaţional.
5) garanţia calităţii mărfurilor – după definirea condiţiilor de calitate privind obiectul
contractului, părţile trebuie să prevină şi să prevadă în contract garanţiile pe care le dă vânzătorul
pentru asigurarea calităţii mărfii contractate. Documentele prin care se atestă calitatea mărfii
sunt: certificat de calitate, certificat de garanţie, buletin de analiză, procese-verbale, protocoale,
etc.
6) ambalajul şi marcarea mărfii – ambalajul constituie o componentă importantă a strategiei
comerciale mai ales în exportul bunurilor de consum. Dacă vânzătorul şi cumpărătorul se înţeleg
anticipat asupra ambalajului, vânzătorul e obligat conform normelor să predee marfa
cumpărătorului într-un ambalaj de export. Ambalajele trebuie să fie însoţite de foi de ambalaj
introduse în conţinutul lor din care trebuie să reiese denumirea şi felul produselor. Marcarea se
face în limba ţării vânzătorului cu traducerea într-o limbă de circulaţie internaţională.
7) determinarea preţului – preţul se înscrie în contract pe unitate de produs sau ca o sumă
globală pe întreaga cantitate de marfă care face obiectul contractului. Din punct de vedere al
tehnicii de decontare preţul poate fi:
- preţ determinat – este stabilit de către parteneri în momentul încheierii contractului
şi poate fi stipulat la rândul său în două variante: preţ fix (în operaţiunile pe termen
scurt) şi preţ variabil (în situaţiile în care mărfurile se pot livra în tranşe, iar
parametrii tehnico-calitativi ai produselor diferă de la un lot la altul);
- preţ determinabil – se foloseşte la încheierea contractelor pe termen lung al căror
obiect îl constituie, de regulă, instalaţiile complexe, lucrări de construcţii, montaj,
etc. În acest caz în contract se prevede clauza potrivit căreia preţul de livrare se va
stabili la nivelul preţurilor mondiale, iar uneori se prevăd limitele maxime şi cele
minime între care se va determina acest preţ. Prin negociere trebuie precizate unele
aspecte legate de preţul mărfii, cum ar fi: cantitatea pentru care se calculează preţul,
reducerile de preţ pe care le acordă vânzătorul cumpărătorului.
8) condiţiile de livrare – în comerţul internaţional livrarea este o componentă esenţială a
oricărei vânzări. Ambele părţi angajate în tranzacţia comercială acordă o atenţie deosebită
stabilirii condiţiilor concrete de determinare a locului, momentului livrării. O dată cu momentul
trecerii mărfurilor de la vânzător la cumpărător are loc şi transferarea cheltuielilor şi a riscurilor
pe care le implică livrarea, acestea fiind numite condiţiile de livrare.
Camera de Comerţ Internaţional de la Paris a publicat în 1936 o serie de reguli cu caracter
internaţional, numite INCOTERMS. Aceste norme au fost revăzute în 1953, 1967, 1978, 1980,
1990, 2000. INCOTERMS urmăreşte să ofere o serie de reguli pentru interpretarea clauzelor de
bază utilizate în contractele comerciale internaţionale, pentru a fi folosite de firmele care preferă
siguranţa regulilor internaţionale faţă de nesiguranţa interpretării acestor clauze în diferite ţări.
INCOTERMS – reprezintă reguli, care se referă la interpretarea uniformă a obligaţiilor
Vânzătorului si Cumpărătorului privind derularea contractului de vânzare internaţională referitor
la livrarea mărfurilor, repartiţia cheltuielilor, transferul riscurilor si formalităţile documentare
privind trecerea mărfurilor de la vânzător la cumpărător. În prezent în tranzacţiile de comerţ
extern este utilizată versiunea Incoterms 2010. Cu toate că aplicarea INCOTERMS este
facultativă, majoritatea antreprenorilor le folosește pe larg, deoarece permite interpretarea unitară
a termenilor comerciali. Conform „Regulilor INCOTERMS – 2000” comercianţii din toată
lumea au la dispozitie un numar de 13 variante (incluse în 4 grupe), dintre care sa–şi aleagă una
care sa le convină şi pe care să o scrie în contract, urmând să o respecte intocmai.
9) dispoziţii privind expedierea şi transportul mărfurilor – în contractul comercial
internaţional se prevăd în mod expres instrucţiuni privind expedierea şi avizarea livrărilor. Ele se
stabilesc în funcţie de ruta de transport, mijlocul de transport, condiţia de livrare. De asemenea,
în contract trebuie să se mai prevadă obligaţia contractului de a comunica vânzătorului într-un
anumit termen instrucţiunile de expediere a mărfurilor. Dacă vânzătorul nu va primi la timp
aceste instrucţiuni este necesar să se stipuleze că acesta are dreptul să predea marfa spre păstrare
în contul şi pe riscul cumpărătorului, după expirarea termenului de livrare stabilit de părţi.
10) termenul de livrare – e stipulat în contract şi precizează data la care vânzătorul trebuie să
prevadă predarea mărfii şi cumpărătorul să preia această marfă, care face obiectul tranzacţiei
comerciale. În funcţie de natura şi complexitatea produselor, părţile pot preciza în contract
termenul de livrare în mai multe feluri:
- termene de livrare certe – la o dată fixă,
- termene de livrare orientative – pe luni, trimestre, sezoane,
- termene de livrare determinabile în funcţie de îndeplinirea anumitor condiţii din contract.
11) controlul şi recepţia mărfurilor – se va face în conformitate cu clauzele convenite în
contract şi pot fi efectuate de către vânzător, cumpărător, firme internaţionale specializate.
Sarcina verificării mărfurilor livrate revine în primul rând vânzătorului, care trebuie să
întocmească şi documentele ce dau dovadă respectarea condiţiilor stabilite în contract pentru
fiecare lot. În contractul comercial internaţional trebuie să fie inclusă clauza, potrivit căreia
controlul şi recepţia calitativă şi cantitativă să se efectueze la destinaţie.
12) condiţiile de plată - în cadrul acestei clauze, în contract trebuie să se înscrie menţiuni cu
privire la:
- modul în care urmează să se facă plata, în funcţie de cadrul juridic încheiat cu ţara
respectivă,
- moneda de decontare,
- termenul de plată,
- modalitatea de plată,
- documentele necesare pentru încasarea contravalorii mărfurilor. Aceste documente se
menţionează, de regulă în cadrul modalităţii de plată convenite în contract.
13) forţa majoră - un fenomen natural cu caracter extraordinar imprevizibil şi de nebiruit. În
contract e necesar să se prevadă obligaţiile ce revin părţilor, ca urmare a intervenirii clauzelor de
forţă majoră.
14) reclamaţiile de cantitate şi calitate – în acest scop în contract trebuie să se menţioneze:
- termenul în care pot fi admise reclamaţiile,
- conţinutul minim al reclamaţiei,
- documentele pe care va trebui să se fondeze reclamaţia cumpărătorului,
 - pretenţiile cumpărătorului,
- obligaţiile vânzătorului.
15) penalităţi – reprezintă o evaluare convenţională a pagubelor şi totodată o sancţiune
pentru neexecutarea la termen a obligaţiilor contractuale.
16) daune – în materie de responsabilitate contractuală prin prejudiciu se înţelege paguba sau
dauna care decurge din săvârşirea de către una dintre părţile contractante a unui fapt care
determină obligaţia de reparaţie. Deci, în raporturile cu partenerii externi, partea care a cauzat
daunele trebuie să acopere întreg prejudiciu. Evaluarea daunelor poate fi: evaluare convenţională
- atunci când cuantumul daunelor e determinat de părţile contractuale printr-o clauză introdusă
înainte în contract; evaluarea juridică – care se face prin intermediul justiţiei.
17) rezilierea contractului;
18) rezoluţiunea contractului;
19) clauza de jurisdicţie;
20) dispoziţii finale.