Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Științe Economice

Contabilitatea Întreprinderii
Disciplina Management

Referat
Conceptul de organizație
Abordarea sistemică a managementului
organizației

A efectuat: Bantea Svetlana

Masterat CI200
A verificat: Prisacaru Veronica
Dr.conf.univ.

Chișinau, 2020

1
 Cuprins
1.Organizaţia – obiect al procesului de management 3
2.Abordarea sistemica a managementului organizatiei 6

2.1. Sistem. Notiune. Structura. Functionare 6

2.2. Subsistemele organizatiei 7

2.3. Reglarea sistemului organizatiei 8

Bibliografie 11

2
1. Organizaţia – obiect al procesului de management

Pentru ca un oarecare grup să fie definit drept organizaţie, acesta trebuie să

corespundă câtorva cerinţe:
1. Existenţa a cel puţin doua persoane care se consideră parte a grupului.
2. Existenţa măcar a unui scop comun pentru aceste persoane.
3. Persoanele activează împreună, au un sistem comun de dirijare şi tind spre
atingerea scopului.
În acest mod, Organizaţia poate fi definita drept grup de oameni, activitatea
cărora este coordonată conştient pentru a atinge scopuri comune. Organizaţia este o
noţiune cu caracter general care, la modul practic, presupune colectivităţi
constituite pentru a îndeplini anumite scopuri. Organizaţii sunt: întreprinderile,
institutele, societăţile ştiinţifice, asociaţiile, fundaţiile, şcolile, armata, biserica,
statul, familia etc. Unele organizaţii sunt primare cu relaţii directe între oameni,
altele secundare cu relaţii contractuale.
Scopul constituirii organizaţiei poate fi profitul sau nonprofitul, iar
funcţionarea lor – legală sau ilegală.
Raţiunea apariţiei organizaţiilor:
1. Se pot atinge obiective imposibil de realizat în mod individual. Un om are
puteri limitate, dar prin diviziunea muncii îşi poate dezvolta propriile capacităţi şi
apare efectul sinergic;
2. Se reduce timpul de realizare a unui obiectiv;
3. Organizaţiile permit folosirea experienţei generaţiilor anterioare;
4. Organizaţiile permit desfăşurarea unei vieţi sociale, chiar dacă scopul este
economic, politic, umanitar.
Astfel, o organizaţie reprezintă: un grup delimitat de oameni, ce acţionează
pentru realizarea unui scop şi au relaţii în interiorul grupului, ordonate într-o
structură.
Organizaţiile pot fi delimitate după o serie de criterii, cum ar fi:
1. După scopul propus:
a) comerciale – au drept obiectiv obţinerea profitului,
b) necomerciale – alte obiective decât profitul (culturale, educative,
medicale etc.)
2. Modul de funcţionare:
a) legal,
b) illegal
3. Conform caracterului serviciilor prestate:
a) guvernamentale – instituţii ale statului care prestează servicii cu caracter
statal, de reglementare (guvern, parlament, departament, primărie etc.)
3
 b) neguvernamentale – asocieri formale de persoane care îşi propun drept
obiectiv realizarea anumitor deziderate de ordin nonprofit, activităţi ale societăţii
civile.
4. Gradul de rigiditate:
a) formale – activează în baza unor acte normative, membrii sunt oficial
înregistraţi,
b) informale – grupuri de oameni care sunt formate în baza unor interese
comune de natură personală, activitatea cărora nu este reglementată de nici un act
normativ.
Dacă sunt privite ca sisteme, atunci organizaţiile sunt sisteme deschise.
Organizaţia este un sistem, deoarece este format dintr-o mulţime de elemente
interdependente. Este sistem deschis, întrucât interacţionează cu mediul extern prin
intermediul intrărilor de resurse şi al ieşirilor materializate în bunuri şi servicii.
Trăsăturile organizaţiilor:
- existenţa scopurilor spre care tind membrii.
- delimitarea organizaţiei şi existenţa frontierelor vizibile şi invizibile.
- existenţa legăturilor între elementele componente.
- autoreglarea, existenţa unui centru organizatoric.
- complexitatea, este compusă din mai multe subdiviziuni.
- existenţa unei culturi interne.
Fiecare organizaţie are o anumită structură, care poate fi:
1. Tehnică – ansamblul de obiecte materiale şi procese.
2. Socială – determinată de componenţa personalului şi legăturile dintre ele.
3. Socio-tehnică – sistemul de locuri de muncă ce-i uneşte pe lucrători în
relaţii de serviciu.
Activitatea unei organizaţii se supune unor legi organizaţionale:
a) Legea sinergiei – sistemul ca ceva integru generează ieşiri mai mari.
b) Legea păstrării proporţionalităţii – modificarea unui element din cadrul
organizaţiei impune modificarea proporţională a altora.
c) Legea autoapărării.
d) Legea compoziţiei – toate subdiviziunile sunt subordonate unui scop.
e) Legea entropiei– fiecare organizaţie are ciclul său de viaţă – perioada de
timp cuprinsă între momentul constituirii şi dispariţiei.
Ciclul de viaţă a organizaţiei presupune parcurgerea câtorva faze:
1. Apariţia organizaţiei – faza de constituire.
2. Creşterea rapidă în domeniul creat.
3. Diversificarea pe domenii.
4. Faza de consolidare.
5. Degradarea.
4
 Organizaţiile pot fi simple şi complexe.
Organizaţii simple – organizaţii care au un singur scop.
Organizaţii complexe – organizaţii care au un set de scopuri
interdependente.
Fiecare întreprindere trebuie abordată în calitate de organizaţie complexă,
deoarece ea este formată dintr-o serie de componente structurale, iar fiecare
componenta în parte are scopul sau, încât rezultatul final este în funcţie de
atingerea scopurilor parţiale.
Organizaţiile complexe au următoarele caracteristici comune:
1. Toate organizaţiile utilizează resurse. Natura şi structura resurselor
depinde de specificul de activitate al organizaţiei. Resursele sunt necesare atât
organizaţiilor de producere, cât şi celor prestatoare de servicii sau necomerciale.
2. Dependenţa de mediul exterior atât prin intrări, cât şi prin ieşiri.
Organizaţia nu poate fi analizată separat de mediul extern, care o influenţează atât
prin resurse, cât şi prin beneficiarii rezultatelor ei.
3. Diviziunea orizontală a muncii reprezintă divizarea lucrului pe
componente, proces necesar pentru creşterea productivităţii muncii.
4. Existenţa subdiviziunilor. Diviziunea orizontală a muncii se efectuează în
baza formării subdiviziunilor ce execută sarcini concrete specifice şi sunt formate
pentru atingerea unor obiective specifice. Deci, organizaţia, în ansamblu, este
formată din mai multe „organizaţii mici”.
5. Diviziunea verticală a muncii separă activităţile de coordonare de cele
operaţionale şi presupune necesitatea coordonării activităţii subdiviziunilor, în
scopul asigurării succesului lor. Diviziunea verticală a muncii are drept consecinţă
apariţia proceselor de conducere asupra proceselor de execuţie.

5
 2.Abordarea sistemica a managementului organizatiei

Abordarea sistemica  este utilizata in diferite domenii: tehnica, economie,

biologie s.a. A devenit in prezent o metoda larg acceptata si folosita pentru
investigarea fenomenelor care se desfasoara intr-o organizatie.

2.1. Sistem. Notiune. Structura. Functionare

Datorita numarului mare de sisteme si a unghiului diferit sub care sunt

abordate de diferite discipline, se intalnesc o multime de definitii ale notiunii
de sistem(economic, industrial, social, tehnic, biologic etc.). In acceptiunea
generala,un sistem este o reuniune de elemente care interconditioneaza intre ele si
care functioneaza in scopul realizarii unui obiectiv comun.
Din punct de vedere al functionarii in timp, oricarui sistem ii este
caracteristica capacitatea de modificare a elementelor de intrare, fie printr-o
transformare radicala calitativa, fie prin amplificarea sau diminuarea cantitativa a
acestora. Rezulta, deci, ca suportul material al unui sistem il constituie structura sa
activa de transformare , adica acele elemente si legaturi dintre ele care determina
capacitatea de transformare a elementelor de intrare.
Sistemele dinamice complexe in care se incadreaza toate organizatiile se
caracterizeaza prin faptul ca evolueaza pozitiv, in timp, sub aspectul dezvoltarii
avand anumite caracteristici:
Specificitatea elementelor, in sensul ca fiecarui element ii sunt caracteristice
anumite proprietati calitative care ii permit sa-ti indeplineasca atributiile pe care nu
le pot indeplini alte elemente din sistem.
Integritatea data de legaturile dintre elemente astfel incat functionarea lor
normala devine posibila doar in cazul existentei ansamblului sistemului.
Ierarhizarea prin care se asigura subordonarea intre elemente si subsisteme
pe baza relatiilor de infuziune cu posibilitatea acordarii anumitor prioritati.
Reglarea care reprezinta procesul prin care marimile de iesire sunt mentinute
intr-o anumita dependenta fata de marimile de intrare.
Autoreglarea este procesul prin care elementele de intrare se modifica in
raport cu elementele de iesire.
Dinamismul este proprietatea de a face posibila modificarea in timp a
structurii si a variabilelor sistemului, a numarului si legaturilor din cadrul
sistemului.
Adaptabilitatea si stabilitatea care reprezinta capacitatea sistemului de a se
adapta continuu la influentele mediului inconjurator, mentinandu-si starea de
functionare intre anumite limite.
Functionarea si reglarea sistemului organizatiei in vederea atingerii
obiectivelor trebuie sa se bazeze pe urmatoarele reguli: functiile elementelor
componente ale unui sistem economic sunt subordonate atingerii obiectivului
general ceea ce reprezinta criteriu de eficienta.
Realizarea acestuia se asigura prin urmatoarele:
6
 Functia scop a sistemului si a fiecarei parti componente.
Criterii de eficienta privind dezvoltarea subsistemelor trebuie sa fie
subordonate criteriului de eficienta a intregului sistem.
Sistemul economic are o complexitate deosebita datorita numarului mare de
elemente si faptului ca schimbarile si modificarile in oricare parte componenta
declanseaza modificari in celelalte parti, pentru autoreglarea sa fiind necesare un
numar foarte mare de conexiuni.
Oricat de mare ar fi gradul de automatizare factorul uman trebuie sa ramana
forta motrica principala a sistemului organizatiei. Astfel se complica sistemul
tocmai pentru ca activitatea omului nu poate fi dirijata dupa aceleasi reguli ca ale
calculatorului sau masinilor.
Sistemele economice se dezvolta fara intrerupere in ritmuri tot mai
accelerate, dezvoltarea lor fiind insotita de profunde transformari calitative
determinate de progresul tehnico-stiintific.
Componentele sistemului si factorii de productie sunt interschimbabile adica
un proces sau un serviciu poate fi realizat in conditiile unor raporturi diferite dintre
resursele utilizate dupa cum cu aceleasi resurse se pot obtine produse sau servicii
diferite in cadrul aceluiasi sistem.
Orice sistem poate fi simplificat prin formarea de subsisteme ca urmare a
regruparii elementelor sale componente. Astfel se reduce foarte mult numarul de
legaturi existente intre anumite elemente componente si se reduce, chiar se
simplifica proiectarea si managementul unui sistem economic.

2.2. Subsistemele organizatiei

In cadrul unei organizatii se disting trei subsisteme:
-subsistemul managerial conducator;
-subsistemul de legatura sau informational;
-subsistemul condus sau operational.
Rolurile acestora sunt urmatoarele:
-subsistemul managerial executa functia de management a activitatii de
baza;
-subsistemul condus prin elementele sale realizeaza integral procesul de
productie;
-subsistemul de legatura asigura transmiterea deciziilor catre proces pentru
reglare ceea ce se cheama feed-forward si a informatiilor de control catre
management pentru autoreglare, transmiterea fiind feed-back.
Subsistemul managerial se defineste ca fiind ansamblul elementelor cu
caracter decizional, organizatoric, informational, motivational etc. din cadrul
organizatiei prin intermediul caruia se exercita ansamblul proceselor si relatiilor de
management in vederea obtinerii unei eficiente si eficacitati cat mai mari. Rezulta
ca sistemul de management este format din urmatoarele componente

7
 a)sistemul organizatoric;
b)subsistemul informational;
c)subsistemul decizional;
d)subsistemul metode si tehnici de management si alte elemente specifice de
management.
Subsistemul condus are ca functie principala realizarea procesului de
productie. Principalele sale componente sunt:
-subsistemul tehnic;
-subsistemul tehnologic;
-subsistemul organizarii productiei;
-subsistemul de resurse umane;
-subsistemul economic.
Subsistemul tehnic este constituit din totalitatea calculatoarelor, masinilor,
utilajelor, instalatiilor, sculelor, dispozitivelor, verificatoarelor si aparatelor cu care
sunt dotate, palete pentru depozitare si transport si mijloace de comunicatii.
Subsistemul tehnologic se refera la documentatiile de executie a
programelor, produselor si e format din normative; instructiuni;
procese tehnologice; retelele de fabricatie etc.
Subsistemul de organizare a productiei asigura realizarea procesului de
productie in conditiile unor metode si tehnici de organizare eficiente in vederea
utilizarii rationale a mijloacelor de productie si a fortei de munca.
Subsistemul de resurse umane are functia de a organiza proportiile
cantitative si calitative in ce priveste forta de munca, cele mai corespunzatoare
legaturi intre diferite categorii de personal si cele mai corespunzatoare forme de
cointeresare materiala si morala.
Subsistemul economic este dat de unitatea proceselor de productie si de
legaturile economice dintre diferitele faze si laturi ale acestora.
Subsistemele coexista intr-o stransa interdependenta astfel incat o anumita
tehnologie nu poate fi realizata fara un anumit sistem tehnic, iar unui anumit nivel
de inzestrare tehnica trebuie sa-i corespunda atat subsistemul tehnologic cat si
subsistemul de organizare si cel de resurse umane.

2.3. Reglarea sistemului organizatiei

Reglarea sistemului organizatie reprezinta ansamblul actiunilor intreprinse
de catre managerii organizatiei in vederea mentinerii stabilitatii sistemului si a
capacitatii acestuia de a-si atinge obiectivele stabilite. Sarcina reglarii este aceea de
a mentine si perfectiona starea de organizare a sistemului organizatie in ansamblu,
precum si a sistemului condus, conducator si a celui de legatura intre ele.

8
 Problema fundamentala a reglarii este de a gasi si aplica acele actiuni de
interventie care sa asigure echilibrul dinamic al sistemului. Ruperea acestui
echilibru conduce la degradarea sistemului organizatie cu consecinte a caror
gravitate se amplifica in timp.
Principalele caracteristici ale sistemelor dinamice complexe sunt: capacitatea
de reglare si de autoreglare a sistemelor.
Reglarea propriu-zisa este procesul prin care marimile de iesire se mentin
intr-o oarecare dependenta fata de marimile de intrare si fata de obiectivele
organizatiei prin intermediul conexiunii directe. Reglarea este executata de
manageri prin actiuni asupra si impreuna cu angajatii din organizatie prin
antrenarea lor in activitate. Astfel presupune antrenarea angajatilor la executarea
activitatilor de o maniera eficace si eficienta care se realizeaza prin asigurarea
conditiilor care sa stimuleze motivatia.
Autoreglarea este procesul prin care elementele de intrare se modifica in
raport cu elementele de iesire si cu obiectivele urmarite prin intermediul conexiunii
inverse.
Tendinta de dezorganizare a unui sistem se numeste entropie.
Procesul de reglare este continuu si rezulta din aceea ca o serie de factori
contribuie la degradarea entropica a sistemelor organizatiei.
Pentru asigurarea echilibrului dinamic a sistemului organizatie, sistemului
conducator ii revin sarcinile sa asigure urmatoarele:
-limitarea influentelor din exterior care produc modificari in sistemul
intrarilor pana la limita care asigura echilibrul dinamic al organizatiei
-adaptarea organizatiei la influentele din exterior care nu trebuie sa fie
limitate sau contracarate;
-autoreglarea sistemului pentru inlaturarea dezechilibrului datorat anumitor
cauze interne.
Sistemul organizatie se pastreaza in stare de echilibru prin actiuni si decizii
ale sistemului conducator care fac ca resursele si elementele subsistemului condus
sa fie astfel structurate si armonizate incat sa asigure realizarea nivelului planificat
al obiectivelor organizatiei.
Autoreglarea presupune controlul si evaluarea elementelor de iesire,
compararea lor cu nivelul planificat al acestora, dar si identificarea cauzelor si
actiunilor de intreprins pentru modificarea starii sistemului in vederea remedierii
abaterilor si deficientelor. Executarea autoreglarii se efectueaza prin activitati
specifice de antrenare si anume directionarea sau leader-ship-ul; motivarea;
comunicarea.
In afara sistemului managerial si a sistemului condus in procesul de reglare,
mai participa si subsistemul informational prin blocul de filtrare si prelucrare a
9
informatiilor, blocul de comparare a rezultatelor cu obiectivele si blocul de
autoreglare.
Reglarea e cunoscuta sub patru forme: prereglarea; postreglarea; reglarea
prin alerta; reglarea combinata.
Rolul de reglare a sistemului organizatie il detin managerii organizatiei care
urmaresc sa mentina echilibrul dinamic al acesteia.
Organizatiile sunt influentate pozitiv sau negativ de mediul in care se
desfasoara activitatea.
Mediul ambiant include toate elementele exogene organizatiei de natura
economica, tehnica, politica, demografica, culturala, stiintifica, organizatorica,
juridica, psiho-sociologica, educationala si ecologica ce marcheaza stabilirea
obiectivelor acesteia, obtinerea resurselor necesare, adoptarea si aplicarea
deciziilor de realizare a lor.
Mediul ambiant este privit ca un factor global in care sunt luati in
considerare toti factorii care influenteaza organizatia indiferent de natura lor. Este
compus din mai multe categorii de factori in functie de criteriile folosite
a)dupa natura factorilor mediului ambiant sunt grupati in factori
economici; factori tehnici si tehnologici; factori de management; factori politici si
juridici; factori socio-culturali; factori ecologici.
b) dupa provenienta lor factori naturali; factori artificiali (tot ceea ce a creat
societatea umana pe parcursul existentei in scopul desfasurarii vietii economico-
sociale si biologice).
Factorii economici sunt: piata interna si internationala, ritmul de dezvoltare
al economiei, puterea de cumparare, potentialul financiar, resursele umane si
infrastructura.
Factorii tehnici si tehnologici cuprind nivelul tehnic al masinilor, utilajelor,
tipologia si calitatea tehnologiilor disponibile, calitatea licentelor si brevetelor,
calitatea activitatii de cercetare etc.
Factorii politici si juridici se refera la sistemul politic existent, natura
activitatii partidelor, mijloace de realizare a politicilor.
Factorii socio-culturali se refera la structura sociala a populatiei, sistemul de
ocrotire a sanatatii, stiinta, cultura si mentalitate.
Factorii ecologici cuprind resurse naturale, conditii de sol, subsol, atmosfera,
clima etc. 
Importanta tuturor factorilor intrevazuta ca o dezvoltare rezida in realizarea
unei cresteri economice corelata cu mediul ambiant organizatiei.

10
 Bibliografie

1. Moga T., Voicu V., Radulescu C. Management, Bucureşti, Editura

ASE, 2003

2. Nicolescu O., Verboncu I. Management. – Economica, Bucureşti,

1997.

3. Nicolescu O., Verboncu I. Fundamentele Managementului

organizaţiei, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002.

4. Zorlenţean T., Birdiş E., Căprărescu G. Managementul

organizaţiei. – Economica, Bucureşti 1998.

11