Capitolul 1 Organizaţia: noţiune, condiţiile existenţei, trăsături

caracteristice şi clasificare

Conţinutul capitolului:
1.1. Noţiunea de organizaţie
1.2. Trăsăturile caracteristice ale organizaţiilor
1.3. Condiţiile existenţei unei organizaţii
1.4. Clasificarea organizaţiilor

Obiective:
În urma studierii acestui capitol veţi putea:
- înţelege conceptul de organizaţie;
- cunoaşte condiţiile necesare existenţei unei organizaţii;
- cunoaşte diferite tipuri de organizaţii.

1.1 Noţiunea de organizaţie

Organizaţia reprezintă spaţiul în care populaţia ocupată îşi petrece cea mai mare
parte a vieţii active, primind o răsplată materială şi morală, proporţional, în general,
cu calităţile pe care le posedă.
Fiecare dintre noi suntem, pentru o parte din viaţa noastră, membrii unei organizaţii,
care poate fi şcoala, un grup artistic, armata sau întreprinderea.
A. Tofler spunea: “ Omul, trăind, în cadrul societăţii ca membru al acesteia,
trebuie să intre în relaţia cu semenii. Deci, organizaţia este o componentă a societăţii
care creează sau mijloceşte crearea bunurilor şi serviciilor necesare existenţei noastre.
Organizaţia influenţează viaţa atât a individului cât şi a societăţii în ansamblul ei.
Referitor la definirea conceptului de organizaţie se poate spune că există un
număr foarte mare de definiţii, evolutive, adesea contradictorii, ceea ce face să nu
existe un concept acceptat de toţi specialiştii.
W.R. Scoot, într-o lucrare de teoria organizaţiei 1, inventaria trei definiţii: “o
colectivitate axată pe urmărirea unor obiective relativ specifice şi care manifestă o
structură socială înalt structurată”, “o colectivitate care împărtăşeşte un interes de
supravieţuire a sistemului organizaţional şi care se angajează în activităţi comune”, “o
coaliţie de grupuri de interese variabile care formulează obiective prin negociere”.
În teoria managementului prin organizaţie se înţelege un grup de persoane care
interacţionează una cu alta cu ajutorul condiţiilor materiale, economice, juridice şi de
altă natură în vederea rezolvării unor probleme cu care se confruntă şi atingerii unor
obiective comune.

1.2 Trăsăturile caracteristice ale organizaţiilor

În ciuda acestei diversităţi de definiţii ale noţiunii de organizaţie, cele mai
răspândite concepţii converg în a caracteriza organizaţia printr-un număr de trăsături:
- un număr de indivizi, de persoane;
- un acord mai mult sau mai puţin solid privind obiectivele;
- o coordonare care asigură coerenţa diferitelor activităţi;
- o alocare a unor resurse financiare, materiale, umane;

1
Scott W.R. – “Organisations: rational, natural and open systems”, Englewood Cliffs, N-J, Prentince
Hall, 1987, pag. 31.

1
 - o repartizare a sarcinilor, pe plan vertical sau orizontal privind activităţi ce
urmăresc o anumită finalitate, scopuri şi obiective;
- o ierarhie sau, în orice caz, printr-o putere exercitată de unul sau mai mulţi
membrii – organizare formală sau spontană (lideriat);
- reguli sau referiri acceptate privind conduita;
- o anumită permanenţă într-un context dat.
Organizaţia este la baza acţiunii colective. Din momentul în care o activitate
depăşeşte capacitatea unui individ, organizaţia reprezintă un răspuns pertinent.

1.3 Condiţiile existenţei unei organizaţii

Pentru a putea spune că avem de a face cu o organizaţie este necesar să fie
reunite mai multe elemente, şi anume2:
a) un obiectiv sau mai multe obiective;
b) membrii: o organizaţie întruneşte membrii care să se afle la baza
înfiinţării – fondatorii – sau care, ca urmare, să o integreze pentru a-i asigura
buna funcţionare (participanţii);
c) diviziunea muncii: pentru ca o organizaţie să poată funcţiona, funcţiile
şi responsabilităţile trebuie să fie repartizate între persoanele angajate în
acţiunea colectivă;
d) coordonarea salariaţilor: este necesar ca eforturile fiecărui membru
al colectivului să permită, cu o anumită coerenţă, să atingă obiectivele
asumate de către organizator;
e) o anumită stabilitate: nevoia de a stabili explicit reguli, de a repartiza
munca şi de a stabili cooperarea în cadrul unui colectiv – adică de a organiza
– nu se face resimţită decât din momentul când se vede că grupul se bucură
de o anumită perenitate. Stabilitatea, chiar relativă, este o condiţie a
construirii unei organizaţii.

1.4 Clasificarea organizaţiilor

Există multiple modalităţi de a clasifica organizaţiile şi de a stabili tipologia
lor. Clasificările care urmează ilustrează diversitatea modurilor de abordare şi
criteriile pe baza cărora este posibilă clasificarea.

1.4.1. Clasificarea pe baza funcţiilor îndeplinite de organizaţii

Natura oricărei organizaţii îşi găseşte explicaţie în contribuţia pe care aceasta
o aduce la funcţionarea societăţii, organizaţiile fiind sisteme deschise care primesc
resurse şi reacţionează la problemele ce provin din alte sisteme.
Potrivit acestei abordări - funcţia îndeplinită –, T. Parsons distinge patru
tipuri de organizaţii3:
a) organizaţii de producţie: în principal întreprinderile care au sarcinile
de a produce şi distribui bunuri sau servicii;
b) organizaţii politice: acele a căror funcţie este de a mări capacitatea
societăţii sau a unor membrii ai acesteia de a atinge obiective dorite
asigurând alocarea resurselor în acest sens. Este vorba , în principal de
organizaţii de stat care creează societăţii, sisteme de apărare, financiar, de
servicii publice;
2
M.G. Filleau, C. Marques-Ripacell – „Les théories de l’organisation et de l’entreprise”, Ellipses
Éditions Marketing, Paris, 1999, pag. 10-11.
3
T. Parsons – „Structure and Process in Modern Societies”, Free Press, 1960, pag. 28.

2
 c) organizaţii de integrare: sunt organizaţiile care concură la
funcţionarea eficientă a societăţii prin eliminarea sau reducerea surselor
de perturbaţii – organizaţiile de poliţie, justiţie, agenţiile sociale, etc.;
d) organizaţii de menţinere: acele organizaţii care contribuie la
menţinerea sau la dezvoltarea societăţii, a culturii acesteia – instituţii de
învăţământ, culturale, artistice, religioase, de cercetări ştiinţifice, etc.
H. Mintzberg, focalizându-se pe problema puterii, propune o tipologie a
organizaţiilor mai complexă decât cea a lui T. Parson. El consideră organizaţiile drept
coaliţii în care diferiţi jucători, numiţi deţinători de influenţă încearcă să controleze
deciziile şi acţiunile acesteia şi consideră că această coaliţie este formată din două
părţi:
a) coaliţia externă compusă din patru grupuri deţinători de influenţă:
- proprietarii organizaţiei;
- asociaţii care au de a face cu organizaţia, de exemplu, în cazul unei
întreprinderi, furnizorii, clienţii, firmele concurente, în general,
partenerii comerciali;
- asociaţiile care reprezintă salariaţii organizaţiei;
- publicul larg – grupurile care reprezintă interesele generale sau
particulare (organele ale puterii publice, mişcările ecologice etc.)
b) coaliţia internă formată din cinci grupuri:
- direcţia generală a organizaţiei;
- cadrele intermediare situate la diferite niveluri ierarhice;
- operatorii;
- membrii tehnostructurii – proiectanţii etc.;
- aparatul funcţional.
Între aceste două coaliţii se situează consiliul de administraţie.
Coaliţia internă este văzută ca:
- personalizată când dominantă este puterea direcţiei generale;
- birocratice când autoritatea este menţinută în principal, prin normalizarea
proceselor de muncă;
- ideologică, adică sistemul de valori şi de credinţe care cimentează
organizaţia;
- profesională, când puterea este acţionată de cei care au cunoştinţe tehnice;
- politizată dacă puterea nu este legată de nici una din cele patru surse
legitime precedente, ci de politică ca atare.
Combinarea acestor forme diferite de coaliţii permite imaginarea teoretică a
unui număr mare – 15 – de configuraţii sau tipuri de organizaţii.

3
 Cuvinte cheie:
- organizaţie
- întreprindere
- mediu ambiant extern
- entitate
- colectivitate
- diviziune a muncii

Întrebări:
1. Definiţi noţiunea de organizaţie?
2. Care sunt trăsăturile comune unei organizaţii?
3. Care sunt condiţiile existenţei unei organizaţii?

Bibliografie

1. Filleauj M.G., Marques-Ripoull C. –“Les theories de l’organisation et de

l’entreprises”, Ellipses Editions Marketing, Paris, 1999, pag. 10-11.

2. Nicolescu O., Burduş E., Zorlentan T., Căprărescu G., Verboncu I., Coclună I.
–“Management”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992.

3. Robins S.R. – “Organisation Theory”, Englewood Cliffs, N-Y, Prentince

Hall, 2nd Edition, 1987, pag. 28.

4. Scoot W.R. – “Organisations: rational, natural, and open sistems”,

Englewood Cliffs, N-Y, Prentince Hall, 1987, pag. 31.

5. Zorlentan T., Burduş E., Căprărescu Gheorghiţă – “Managementul

organizaţiei”, Ed. Economică, Bucureşti, 1998.