Sociologia conflictului.

Conflictul social

Introducere

Societatea umană constituie un organism social complicat, care trăiește și dezvoltă

conform unor legități proprii. Evident, în cadrul ei apar conflicte.

Prin conflict social vom înțelege conflictele în cadrul și dintre cele mai diverse sfere -
economică, politică, sociale și spirituală - în care au loc confruntări de interese, valori, viziuni și
scopuri ale subiecților interacțiunii sociale - națiuni, state, grupuri sociale, partide, coaliții etc.

O sursă permanentă a conflictelor sociale ține de deficitul de resurse, putere, valori,

prestigiu, deficit care există în orice societate. De aceea atâta timp cât există societatea, în ea va
exista și o anumită tensiune, care, periodic, se va transforma în conflicte. Un rol deosebit în lupta
permanentă pentru resursele deficitare îl joacă aspirațiile oamenilor spre putere, de asemenea,
prestigiul.

Deși conflictele există în orice societate rolul lor în societățile nedemocratice, în special,
totalitariste, diferă de societățile democratice. În primul caz sunt caracteristice conflictele
destructive, în cel de-al doilea, deși se declanșează multe conflicte, acestea sunt soluționate în
mod constructiv

Funcțiile negative ale conflictului social:

--înrăutățirea climatului social,
--reducerea productivității muncii,
--șomajul,
--migrația,
--percepția reciprocă neadecvată a părților conflictuale,
--diminuarea colaborării între ele,
--cheltuieli materiale și emoționale pentru soluționarea conflictului.

Funcțiile pozitive ale conflictului:

--conflictul este cauza schimbării și dezvoltării sistemului social,
--sursă a inovațiilor,
--permite crearea ierarhiei în cadrul grupelor sociale,
--crearea organizațiilor,
--consolidarea colectivelor,
--stimulează dezvoltarea personalităților,
--educă sentimentul de demnitate, respectul față de sine, bărbăția, calitățile de lider,
--soluționarea conflictelor contribuie la descătușare interioară, la lichidarea stării de tensionare,
e un prilej de slobozire a energiei.

Viața fără conflicte este o utopie, conflictul este un element necesar al structurii sociale.

Unii cercetători evidențiază 8 tipuri ale conflictului social (exemple):

1. Conflictul psihologic
2. Conflictul moral.
3. Conflictul administrativ.
4. Conflictul religios: de obicei, biserica - sectele, la noi și alte aspecte.
5. Conflictul economic: economia de piață.
6. Conflictul estetic.
7. Conflictul ideologic.
8. Conflictul politic.
9. Conflictul armat.

„Statutul social” și „rolul social”--

Statutul social constituie situația individului în societate, care are anumite drepturi și obligații.

Organizația e un sistem de statuturi interdependente și specializate. Fiecare statut are

funcția sa în organizație, de exemplu, funcția de conducător constă în conducerea cu subalternii,
funcția profesorului e de a învăța copiii, funcția muncitorului e de a îndeplini anumite operații
etc.

Fiecare om ocupă mai multe statuturi, concomitent. De exemplu, de muncitor, soț,

sportiv, prieten, student, poet, pasager etc.

Există statuturi:
-- de la naștere - naționalitatea, genul, rasa;
--dobândit - președintele țării, academician, general.
Rolul social e comportamentul pe care mediul îl așteaptă de la omul care ocupă un anumit statut.

Clasificarea rolurilor sociale

--unele roluri necesită reținere emoțională, de exemplu, rolul de judecător, chirurg, altele,
dimpotrivă, exprimarea deschisă a sentimentelor actorul, văduva la înmormântare;
--roluri prescrise - copilul, să se joace; dobândite - conducător, academician;
--roluri care prevăd comunicarea conform unor reguli formale, în stil „birocratic” - funcționarul,
polițistul, altele - presupun relații neformale - fratele, sora;
--unele roluri sunt limitate de anumite reglementări, de exemplu, statutul școlii pentru pedagog,
altele fără limite, de exemplu părinții care pot controla întreaga viață a micuțului;
--diferite roluri țin de diferite motive, de exemplu, întreprinzătorul tinde spre profit maxim,
funcționarul - să facă carieră, savantul - să descopere.

Conflictul de rol apare atunci când individul este nevoit să joace concomitent mai multe roluri.
De exemplu:
--părinții te obligă să vii acasă la ora 23, iar prietenii te cheamă la discotecă;
--pe timp de calamitate, polițistul e în dilemă - pe cine trebuie să salveze în primul rând -
cetățenii sau propria familie;
--la trecerea de la o categorie socială la alta - subaltern - conducător.

Cum soluționăm conflictul de rol?

Alegem rolul prioritar în fiecare caz concret, celelalte le considerăm secundare.

5.1. Conflictele din sfera economică

Conflictele economice apar între subiecții interacțiunii sociale în baza confruntării

intereselor economice. Este vorba despre lupta dintre diferite forțe sociale pentru influența în
sfera economică: lupta pentru resursele economice, piețele de desfacere, prioritatea în producerea
mărfurilor etc.

Factorul principal, care determină conflictele economice ține de raportul proprietății,

care, într-o formă sau alta, capătă întruchipare în subiecții interacțiunii sociale.

Principalii subiecți ai conflictelor economice sunt: statul, uniunile economice, mari

asociații financiare, monopolurile etc.
 Conflictele economice se pot manifesta la nivel macroeconomic și microeconomic,
implicând partide politice, state, milioane de oameni.

Conflictele economice pot avea următoarele forme: concurența, blocada economică,

embargo-ul, greva etc.

Dirijarea conflictelor economice presupun activitățile ce țin de pronosticarea, prevenirea

și soluționarea conflictelor. În dependență de caracterul conflictului acest proces se poate
înfăptui la diferite niveluri: inter-statal, statal, regional, local. Un loc important în dirijarea
conflictelor îl are statul, de asemenea diverse organizații economice internaționale.

Conflictele economice apar între subiecții interacțiunii sociale în baza ciocnirii intereselor
economice dictate de poziția și rolul acestora în sistemul relațiilor sociale (relații privind
proprietatea, puterea, dreptul etc.

Conflictul economic nu înseamnă altceva decât confruntarea diferitor forțe sociale pentru
influență în sfera economică: pentru resurse economice, surse de desfacere, prioritate în
producerea și realizarea mărfurilor etc.

Subiecții de bază ai conflictelor economice sunt statul, uniunile economice, marile

asociații financiare-bancare, monopolurile etc.

Conflictele economice au loc atât la nivelul macroeconomic, cât și microeconomic,

implicând sute de mii, milioane de oameni, partide, state.

Conflictele economice se deosebesc și după forma lor de manifestare, cum ar fi:

concurența, blocada economică, embargo-ul, greva etc.

Dirijarea conflictelor economice presupun activitățile ce țin de pronosticarea, prevenirea

și soluționarea conflictelor. În dependență de caracterul conflictului acest proces se poate
înfăptui la diferite niveluri: inter-statal, statal, regional, local. Un loc important în dirijarea
conflictelor îl are statul, de asemenea diverse organizații economice internaționale.

Subiecți ai conflictelor economice pot fi atât persoane juridice, cât și fizice, care
desfășoară activități economice.

Printre cauzele conflictelor economice pot fi:

--lipsa resurselor financiare, materiale, umane, inclusiv intelectuale;

--încălcarea regulilor activității economice - eticii business-ului;

--modificarea situației politice și economice, schimbarea normelor de drept în domeniul
economic.

Conflictele economice sunt strâns legate cu cele din sfera socială. Problemele țin atât de
sfera producției, cât și sfera repartiției echitabile. Conflictele apar între:

--angajatori și angajați,

--antreprenori și structurile de stat care reglementează activitatea de antreprenoriat,

--între stat și grupurile sociale, finanțate din bugetul statului (studenți, pensionari, persoanele cu
dizabilități),

--între diferite categorii profesionale de cetățeni, condiționate de dorința de a li se repartiza

resursele în favoarea lor;

-- între structurile centrale-regionale-locale;

--între state, în cadrul intereselor economice.

5.2. Conflictele politice

Premisele obiective ale apariției conflictelor politice se află în sfera relațiilor politice.

Conflictele politice o constituie contrapunerea subiecților interacțiunii națiunilor, statelor,

claselor, partidelor și organizațiilor politice etc. în baza intereselor, valorilor, viziunilor și
scopurilor contrarii, condiționate de situația și rolul în sistemul puterii.

Noțiunea de conflict politic nu înseamnă altceva decât lupta diferitor forțe sociale pentru
influență în institutele puterii statale - guvern, parlament, orgasnele administrației naționale și
locale etc. Altfel zis, obiectul principal al conflictelor politice îl constituie puterea statală,
deoarece anume puterea statală poate realiza diferite interese ale forțelor sociale nu numai în
politică, dar și în alte sfere ale vieții sociale.

Principalii subiecți ai conflictelor politice sunt: statele, uniunile politice internaționale,

partidele și organizațiile politice etc.

O particularitate esențială a conflictelor politice este faptul că în ele se manifestă toate

interesele sociale - economice, politice, sociale, ideologice, spirituale. Anume din acest
considerent conflictele politice sunt cele mi acute și de mare amploare, incluzând uneori
milioane de oameni.
 Forme ale conflictelor politice: mitinguri și demonstrații, revoluții și lovituri de stat, crize
politice etc. O formă aparte o constituie conflictele armate, care în viziunea unor istorici sunt o
„continuare a politicii prin forme violente”.

Politica este institutul social, prin intermediul căruia sunt realizate relațiile de putere în
societate, este înfăptuit controlul social, se desfășoară mobilizarea acțiunilor colective pentru
atingerea unor scopuri comune și decizii privind dirijarea țării sau a mișcării/mișcărilor social-
politice.

Conflictul politic constituie manifestarea și rezultatul interacțiunii concurențiale a două

sau mai multe părți, care pretind la repartiția și menținerea resurselor puterii, bunurilor și
împuternicirilor.

Obiectul conflictului politic este puterea politică. Fiecare societate se împart în categoria
dominantă și categoriile subordonate. Interesele lor sunt opuse. Grupurile aflate la putere se
străduiesc să-și mențină și să-și consolideze pozițiile dominante, iar o parte a societății, cea mai
mare,, este nevoită să se supună, fiind interesată de re-repartizarea puterii și acapararea ei.

De aceea grupurile respective intră în conflict.

În sfera politică există următoarele contradicții:

--între puterea publică de stat și auto-dirijarea publică;între stat și societate;

--interesele diferite din cauza birocratizării aparatului de stat, orientarea organelor de stat la
satisfacerea intereselor proprii, dar nu a necesităților poporului.
--între componentele sistemului politic;
--între subiecții puterii de stat;
--între partidele politice;
--între stat și organizațiile obștești;
--între diferite forțe politice din cadrul statului.

Cauze ale conflictelor politice:

--relațiile existente în societate dominație-subordonare;

--viziuni, idealuri, valori, scopuri politice al grupelor și indivizilor, care nu coincid;
--diferențele în înțelegerea de către cetățeni a locului lor în structura socială și politică, legate de
conștientizarea de către ei a apartenenței la comunitățile naționale, religioase, politice și sociale.
Funcțiile negative ale conflictelor politice:

--slăbesc sistemul politic, în care au loc ciocnirile politice;

--pot conduce la distrugerea sistemului politic;
--în rezultatul conflictului politic pot ajunge la putere grupări extremiste, acțiunile cărora pot
avea consecințe negative.

Funcții pozitive ale conflictelor politice:

--semnalează societății și organelor puterii despre contradicțiile apărute;

--îndeplinesc rolul de catalizator al transformărilor social-politice;
--contribuie la stabilirea unor poziții clare ale părților;

Atenție! Prevenirea și reglementarea conflictelor politice se află în custodia structurilor, care

dețin puterea și finanțele.

Mijloace de prevenire a conflictelor politice:

--nivelul înalt al dezvoltării social-politice și al culturii politice în societate în ansamblu;

--încrederea în putere și în supremația legii;
--abilități în arta manevrării politice.

O garanție importantă a prevenirii conflictelor politice o constituie existența unui asemenea

sistem politic, care transformă diferite interese ale componentelor societății într-un proces politic
normal – schimbarea componenței parlamentului, alegerea unui nou președinte în loc de
revoluții, tulburări populare.

Forme ale conflictului politic se remarcă prin varietate și dinamism. Sunt forme legitime și
nelegitime, care e caracterizează prin transformări reciproce. Cele mai răspândite forme:
--mitinguri, demonstrații, pichetări;
--revoluții, insurecții, lovituri de stat;
--crize și dezbateri politice,
--conflictele militare (războiul constituie o continuare a politicii prin metode violente).
 Sursa principală a conflictelor politice o constituie aceeași satisfacere a necesităților de
bază ale indivizilor și griurilor sociale cu coordonarea cărora se ocupă structurile de stat.

De remarcat tendința permanentă de a deține puterea, caracteristică pentru partide,

guvernări, dar și pentru politicieni aparte - setea de putere (scopul boxerului care iese pe ring e
de a învinge, la fel și politicienii.

De obicei, subiecți ai conflictelor politice sunt grupurile sociale și/sau institutele politice
care le reprezintă (parlament, guvern, instanțele de judecată).

Particularități ale conflictelor politice:

1. Caracterul deschis al ciocnirii intereselor. Scopul politicii este de a slăbi tensiunea

suprasolicitării emoționale din cadrul competiției politice. De aici - tendința spre efectele
exterioare, o anumită teatralizare a vieții politice.

2. Neapărat - caracterul public - astăzi politica este una profesionalizată și este înfăptuiră de
grupuri de persoane care nu coincid cu masele largi, dar care apelează mereu la public, îl
mobilizează pentru susținerea unei sau altei părți.

3. Intensitatea conflictelor politice, și în plan calitativ, și cantitativ.

4. Caracterul general. Oricare ar fi conflictul - particular sau local, de regulă, el se încheie cu

adoptarea unor decizii la nivel statal și devine obligatorie pentru întreaga societate. Astfel,
aproape orice conflict politic, volens-nolens, ne poate afecta pe fiecare dintre noi.

5. Principiul „dominare-subordonare”. Deoarece conflictele politice au loc în spațiul social, în

care domină structura statală, e și firesc ca ea să tindă spre instaurarea dominației politice ale
celei mai puternice părți.

6. Posibilitatea utilizării resurselor de forță ca mijloc de soluționare a conflictelor, adeseori pe

cale absolut legală. Astfel, conflictele politice portă în sine un potențial mai mare de consecințe
periculoase, destructive și de multe ori imprevizibile.
Tipurile de conflicte politice:

--conform sferei de răspândire - interne și externe (interstatale);

--conform tipului sistemului politic - totalitare și democratice;
--conflicte de interese, de statut-de rol, conflicte de valori.

Evident, acestea nu au un caracter pur, ci pot întruni particularitățile tuturor tipurilor

enumerate mai sus. De exemplu, un conflict interstatal poate fi concomitent expresia unor
sisteme politice incompatibile democratic-totalitar și de asemenea, ciocnirea unor interese și
valori caracteristice acestor sisteme.

Conflictele interstatale și interesele naționale.

Pentru conflictele interstatale sunt caracteristice concurența reciprocă, ce adeseori capătă

forme acute (violența armată). Totodată statele au în vizor intersele naționale ce țin de realizarea
unor necesități - securitate, controlul și utilizarea resurselor naturale, păstrarea integrității
teritoriale și culturale.

Tendința actuală a politicii internaționale: integrarea.

Esența conflictelor politice este dictată în mare măsură de caracterul sistemelor politice -
regimurilor politice. Distingem următoarele regimuri:

--Regimurile totalitare/autoritare - puternic ideologizate, cine nu e cu noi, e împotriva noastră,

conflictele reale adeseori sunt camuflate; hipertrofia sferei politice ridică la rang de conflicte
politice și conflicte care, de fapt, sunt departe de sfera politică (nerealizare planurilor de către
întreprindere, divorțul, lectura literaturii „interzise”); mule conflicte poartă un caracter artificial,
inventat; tendința de a internaționaliza conflictele politice:

--Regimurile democratice - sistemele democratice nu sunt mai puțin conflictuale, doar că ele au
cu totul un alt caracter:
--sunt deschise, evidente, recunoscute de către societate și stat drept un fenomen normal și care
provin din caracterul concurențial al relațiilor reciproce din majoritatea domeniilor vieții sociale;
--conflictele politice sunt localizate în sfera vieții politice - nu afectează viața privată a
cetățenilor, nu subordonează politicului sfera economică, nu stabilesc regulile de funcționare a
sferei spirituale;
--conflictele nu poartă un caracter atât e tensionat ca și în sistemul totalitarist, e mai neînsemnat
pericolul conflictelor violente;
--conflictele politice sunt mai puțin ideologizate, democrația este bazată pe pluralismul de opinii
și convingeri, există un șir de forme și metode de soluționare rațională a conflictelor.

Evident, aceasta nu înseamnă că democrația constituie un instrument perfect de

soluționare a conflictelor politice. Există și aici numeroase probleme.

Conflictele dintre ramurile puterii (legislativă, executivă, judecătorească - esența constă

în separarea acestora, evitarea concentrării puterii în unul dintre aceste organe, în controlul
reciproc. Conflicte specifice - în republica parlamentară - prezidențială.

Conflictele sistemului partinic - confruntarea fracțiunilor, guvernare-opoziție, efectele

negative în sfera economică-socială și în rezultatul repartizării cadrelor pe principii partinice, de
loialitate.

În ansamblu - foarte important: consensul în procesul de prevenire și soluționare a

conflictelor.

5.3. Conflictele sociale (din sfera socială)

Baza obiectivă a apariției conflictelor sociale o constituie contradicțiile din sfera socială
și anume:

--complexul condițiilor de muncă, trai și odihnă;

--nivelul de accesibilitate a bunurilor și serviciilor culturale (educație, informație, literatură, artă

etc.);

--garanțiile vitale și de securitate, incluzând sănătatea, asigurarea socială, angajarea în câmpul

muncii, apărarea drepturilor omului;

--posibilitate autodeterminării sociale - alegerea profesiei, locului de trai etc.

 Conflictele sociale sunt strâns legate cu economia și politica statului și apar ca rezultat al
încălcării drepturilor și garanțiilor cetățenilor, care aparțin unor sau altor grupuri sociale, de
asemenea, ca rezultat al afectării intereselor acestora.

Forma principală de manifestare a conflictelor sociale este nemulțumirea cetățenilor,

protestul acestora față de o situație creată în afara voinței lor, nemulțumirea care poate conduce
la violențe de diferite intensități și cu impact uneori imprevizibil.

Astfel, conflictele sociale constituie o formă a contradicției dintre cetățeni și putere,

condiționată de lezarea intereselor cetățenilor, de asemenea de încălcarea drepturilor și
garanțiilor lor din sfera socială.

Dirijarea conflictelor sociale este un proces complicat și contradictoriu. Sarcina

principală constă în pronosticarea și prevenirea unor asemenea conflicte. Altfel zis, este vorba de
o politică socială echilibrată, în interesul tuturor cetățenilor.

Conflictele sociale constituie contradicția dintre subiecții interacțiunii sociale în baza

intereselor și viziunilor contradictorii în procesul de producere, repartizare și consum al valorilor
spirituale; constituie o formă aparte a confruntării cetățenilor cu structurile puterii, condiționate
de restrângerea intereselor cetățenilor, de asemenea fiind cauzate de încălcarea drepturilor și
garanțiilor în sfera socială.

Firma principală a conflictelor din sfera socială o constituie nemulțumirea cetățenilor,

protestul acestora împotriva situației nefavorabile, create contrar voinței lor. Nemulțumirile pot
declanșa explozii sociale. Prevenirea și soluționarea conflictelor din sfera socială este un proces
complicat și anevoios, în cadrul căruia un rol însemnat îl are prognozarea, prevenirea
conflictelor.

Conflictele sin sfera socială sunt strâns legate de conflictele politice și cele din sfera
economică.

5.4. Conflictele în domeniul dirijării

Relațiile din domeniul dirijării sunt considerate drept una dintre cele mai complicate sfere
ale relațiilor sociale. Acestea apar în procesul de înfăptuire a funcțiilor de conducere în diferite
sfere ale realității sociale - economie, politică, sfera socială, în viața spirituală. Relațiile de
dirijare există în orice grup social sau organizație. Anume în sistemul de conducere apar multiple
probleme și contradicții, care creează premise pentru declanșarea conflictelor în această sferă.
 Dirijarea constituie un proces complicat care include planificarea, organizarea, motivarea
și controlul activității subiecților sociali. De multe ori interesele subiecților în procesul activității
colective nu corespund, în rezultat apar conflictele.

Astfel, conflictele din sfera dirijării sunt conflictele care apar în sistemul interacțiunii dinte
subiecții și obiectele dirijării.

Sursele conflictului, ca și la orice tip de conflicte, țin de contradicțiile, care la o anumită etapă
evoluează în conflict. La rândul său, contradicțiile sunt condiționate de structura și conținutul
interacțiunii sociale, specificul său și condițiile în care au loc.

Contradicțiile din sfera relațiilor de dirijare sunt numeroase și sunt determinate de anumite
particularități ale acestor relații. Iar din multitudinea acestor contradicții este important s-o
evidențiem pe una principală, care, la rândul său, condiționează alte contradicții.

Este vorba de contradicția dintre sistemul de norme și reguli, stabilit în cadrul sistemului de
dirijare, pe de o parte, și necesitatea tuturor subiecților dirijării de a avea statuturi mai înalte și de
a îndeplini asemenea roluri, care să le asigure acestora libertatea activității și posibilitatea reală la
auto-exprimare, afirmare, pe de altă parte.

Alte contradicții: contradicția carierei, contradicția selectării și repartizării cadrelor,

contradicția delegării împuternicirilor etc.

Clasificarea conflictelor din sfera dirijării:

1. Conflictul dintre subiecții și obiectele dirijării (conflicte de grup) Cauze: încălcarea

principiilor dirijării, comunicarea defectuoasă, nivelul profesional scăzut etc.

2. Conflictele dintre conducători și subalterni (conflicte interpersonale). Cauze: aceleași care

caracterizează conflictele interpersonale.

3. Conflictele structurale; inovaționale; poziționale; conflictele de valori.

4. Conflictele legate de planificare. Cauze: încălcarea principiilor planificării, erori tactice și

strategice, subiectivismul și voluntarismul în conducere.

5. Conflictele organizaționale. Cauze: consecințe ale planificării nesatisfăcătoare, încălcarea

principiilor organizatorice, relații reciproce afectate dintre toate subunitățile structurii.

6. Conflictul motivațional. Cauze: încălcarea principiilor motivației; erori în selectarea și

repartizarea cadrelor.
 7. Conflictul controlului. Cauze: încălcarea principiilor și normelor controlului; Inexactitatea
criteriilor controlului; stilul neadecvat al controlului în condiții și situații concrete.

Forme ale conflictului: nemulțumirile, dezorganizarea, tensiunea, confruntarea.

Prevenirea și soluționarea conflictelor - aceasta e prerogativa conducătorilor de toate

rangurile. (Mai întâi, conducătorul subdiviziunii respective unde „se coace” colectivul, mai apoi
superiorul). Esențialul e de a stabiliza legătura reciprocă dinte subdiviziunile. A doua condiție a
prevenirii conflictelor în sfera dirijării e corectarea permanentă a stilurilor, formelor, mijloacelor
și metodelor dirijării, ținându-se mereu cont de condițiile concrete.

5. 5. Conflictele din sfera administrativă-de stat

1. Conflictele dintre subiecții din sfera politică și cea administrativă-de stat.

2. Conflictele dintre structurile administrative-de stat și organizațiile de stat și cele din

sectorul privat.

3. Conflictele dintre agențiile, serviciile statale, ministere și alte subdiviziuni organizaționale

ale conducerii.

4. Conflictele dintre organele de conducere centrale, regionale și locale.

5. Conflictele funcționale-de rol (verticale și orizontale) în cadrul instituțiilor și organizațiilor

de stat.

6. Conflictele neformale dintre instituțiile de stat.

5.6. Conflictele din sfera spirituală

Conflictele din sfera spirituală apar în baza contradicțiilor care se formează în procesul
de producție, repartizare și utilizarea a valorificare a valorilor spirituale. Aceste conflicte acoperă
sfera conștiinței sociale, știința, religia, arta literatura, de asemenea instituțiile care dirijează
aceste fenomene.

Cele mai răspândite și mai acute sunt conflictele religioase, conflictele din domeniul
literaturii și artelor, de asemenea, conflictele ideologice. Se evidențiază asemenea forme cum ar
fi dezbaterile, critica, persecutarea disidenților. În procesul de dirijare a conflictelor din sfera
spirituală este necesar de a se ține cont de faptul că asemenea conflicte țin de cultura, tradițiile și
obiceiurile popoarelor, ceea ce le impregnează un caracter acut și cronic.

5.7. Conflictele în familie

 Conflictele în familie constituie cea mai răspândită formă a conflictelor. Conform datelor
specialiștilor, în circa 80-85 la sută din familii au loc conflicte, iar în celelalte 15-20 la sută au
loc certuri din diferite motive.

Particularități:

1. Conflictele în familie au un specific aparte ce ține de unicitatea acestora. Conținutul lor se

referă atât la relațiile interpersonale (dragoste, rubedenie), cât și la angajamentele morale și
juridice, legate de realizare funcțiilor reproductive, educative, economice-de gospodărire,
recreative (ajutor reciproc, menținerea sănătății, organizarea odihnei și timpului liber),
comunicative.

2. Conflictele în familie se deosebesc și prin cauzele care le condiționează:

--limitarea libertății de activitate, a acțiunilor, a auto-exprimării membrilor familiei;

--comportamentul deviant al unuia sau mai mulți membri ai familiei (alcoolism, droguri);

--interese, tendințe viziuni contradictorii;

--posibilități limitate pentru satisfacerea necesităților unuia sau mai multor membri ai familiei
(în opinia acestora);

--tipul dur, autoritar al relațiilor stabilit în familiei;

--probleme acute, foarte dificile de a fi rezolvate;

--imixtiunea autoritară în relațiile dintre soți din partea rudelor;

--lipsa armoniei în relațiile sexuale dintre soți etc.

3. Influența factorilor sociali ai mcro- și macro-mediului:

--starea materială nesatisfăcătoare a familiei;

--regimul încărcat la serviciu;

--șomajul;

--lipsa spațiului locativ sau condițiile de trai defectuoase;

--dificultăți de aranjare a copiilor la grădiniță etc.

4. Dinamica conflictelor în familie, formele de evoluare a acestora.

 În ansamblu, dinamica conflictelor în familie este caracterizată de aceleași etape clasice:
apariția situației conflictuale, conștientizarea situației conflictuale, contrapunerea reciprocă
deschisă, soluționarea conflictului și trăirea emoțională a acestuia.

Totodată, aceste conflicte se evidențiază printr-un grad înalt de emotivitate - reproșuri, insulte,
certuri, scandaluri, încetarea comunicării - de asemenea, prin metodele de soluționare -
împăcarea, acordul, ajustarea relațiilor în baza cedărilor reciproce, divorțul.

5. O particularitate esențială a conflictelor în familie o constituie faptul că ele pot avea

consecințe sociale grave. Uneori ele se pot încheia în mod tragic, deseori generează boli ale
membrilor familiei, acestea se mai răsfrâng în mod serios asupra copiilor.

Clasificarea conflictelor în familie

1. Conform subiecților conflictului

1.1. Conflictele între soți

Cauze - întregul spectru al cauzelor conflictelor în familie.

1.2. Conflictul părinți - copii

Cauze:

--erori de educație;

--rigiditatea relațiilor în familie;

--factorul personal.

1.3. Conflictul între rude

Cauză: imixtiunea autoritară a rudelor.

2. Conform surselor conflictului

2.1. Conflictele de valoare

Cauză: interese, valori contrare.

2.2. Conflictele poziționale.

Cauze:

--lupta pentru a fi lider în familie;

 --nesatisfacerea necesităților unuia/mai multor membri ai familiei în ceea ce privește
importanța recunoașterii Eu-lui.

2.3. Conflictele sexuale

Cauza: incompatibilitatea sexuală a soților.

2.4. Conflictele emoționale

Cauza: lipsa emoțiilor pozitive - lipsa gingășiei, atitudinii grijulii, atenției, înțelegerii din
partea unui/mai multor membri ai familiei.

2.5. Conflictele economice-de gospodărire

Cauze:

--viziuni contrare ale soților privind gospodărirea și participarea fiecăruia dintre ei, de
asemenea a fiecărui membru al familiei;

--situația materială precară a familiei.

3. Conform comportamentului părților conflictuale

3.1. Conflicte deschise - discuții deschise într-o formă accentuată corectă; insulte reciproce;
spargerea veselei.

Cauze:

--particularitățile psihologice-individuale ale membrilor familiei;

--nivelul educației;

--conținutul cauzei conflictului.

3.2. Conflictele ascunse - tăcerea demonstrativă, gesturi rapide, priviri ce exprimă dezacordul.

Cauze: aceleași ca și în cazul precedent.

Perioadele de criză în dezvoltarea familiei:

1. Primul an de căsătorie. Are loc adaptarea soților unui față de altul. Probabilitatea
divorțurilor - 30 la sută.

2. Apariția copiilor. Este o încercare importantă pentru ambii. Apar noi angajamente privind
întreținerea, educația. Devin mai limitate posibilitățile legate de cariera profesională, pentru
realizarea intereselor, de organizare a odihnei. Sunt posibile ciocniri cu părinții privind sistemul
de educație a copiilor. Oboseala soției se poate răsfrânge asupra relațiilor sexuale.

3. Perioada de 10-15 ani de căsătorie, care se caracterizează printr-un deficit sentimental.

Probleme cu copii la vârsta adolescenței.

4. Perioada de după 18-24 ani de convețuire. Griji ale soției privind posibilul adulter din
partea soțului. Probleme legate de studiile copiilor, angajarea în câmpul muncii, crearea
tinerelor familii.

5.8. Analiza conflictelor sociale

Prima etapă a analizei conflictului se consideră evoluția acestuia sin momentul declanșării până
în momentul urmăririi lui. Este important de a analiza următoarele probleme:

--obiectul conflictului,
--componența participanților,
--rădăcinile istorice,
--motivele nemijlocite,
--nivelul tensiunii în relațiile dintre participanți șa etapa inițială a conflictului.

Analiza obiectului conflictului

Prin această noțiune este demonstrată percepția obișnuită a principalei contradicții în conflict.

Astfel, prin obiectul conflictului se înțelege problema existentă în mod obiectiv sau imaginar,
care, de fapt, e și cauza confruntării între părți. Aceasta poate fi problema puterii, problema
deținerii unor valori, problema întâietății sau a incompatibilității.

Căutarea căilor de rezolvare a conflictului trebuie începută de la stabilirea obiectului conflictului,

iar aceasta deseori nu este atât de ușor. Vorbe e că în cazul conflictelor complicate obiectul poate
să nu aibă hotare exacte, clare.

Analiza participanților la conflict

Este important să stabilim:

--participanții nemijlociți, aliații lor și pe cei care sunt interesați indirect în susținerea
participanților la conflict;
--nivelul de implicare a acestora în conflict.

Rădăcinile istorice ale conflictului și analiza lor

În acest caz sunt evidențiate litigiile teritoriale, contradicțiile naționale, confruntările religioase,
divergențele economice, altele.

Motivul nemijlocit al conflictului - e vorba de descrierea unor evenimente concrete, care au creat
circumstanțele respective pentru conflict. De exemplu: elaborarea unui act administrativ,
restricționarea drepturilor unui grup, o provocație organizată, adoptarea unor restricții vamale
etc.

Nivelul tensiunii (sau rezistenței) conflictului în relațiile dintre părți în punctul inițial al
conflictului. Aceasta se poate observa prin nivelul de satisfacere a intereselor diferitor grupuri
sociale de către guvernare; nivelul de organizare a grupurilor sociale și capacitatea acestora de a
aplica presiuni asupra politicii guvernării.

Tensionarea socială constituie indicatorul caracterului conflictual, al stării psihologice a unor

grupuri sociale importante, de asemenea a emoțiilor de grup.

Etapa a doua a analizei conflictului - analiza desfășurării conflictului, de asemenea, a

evenimentelor care impregnează aspecte principial noi în dezvoltarea conflictului - mitinguri,
greve, decizii ale organelor neformale etc. Anume aceste evenimente duc conflictul pe o nouă
treaptă a escaladării.

De menționat că o dificultate deosebită la analiza desfășurării conflictului o constituie trecerea

acestuia în faza de criză. Astfel, criza este acutizarea bruscă a conflictului și care necesită decizii
operative.

Etapa a treia a analizei conflictului prevede repartizarea acestuia pe intervale de timp. În acest
caz este analizat orice eveniment în contextul temporal în cadrul escaladării conflictului.
Etapa a patra a analizei - prognozarea conflictului. Esența prognozei e de a obține răspuns la
întrebarea: ce se va întâmpla în cazul în care va avea loc evenimentul cutare sau cutare.

Etapa a cincea a analizei - soluționarea conflictului. Acesta este procesul de soluționare a

problemei. Scopul: de a rezolva conflictul în esența sa, ajungând până la cauzele principale reale.

Este procesul de investigare a necesităților și valorilor, cum ar fi: frica pentru propria securitate,
mânia oamenilor din cauza că sunt ignorați etc. De obicei, acestea, dar nu numai interesele
materiale, fac parte din categoria celor mai dificile conflicte de rezolvat.