REFERAT

CONFLICTUL

CUPRINS:

I. ACTUALITATEA TEMEI…………….............................................................3

II. CONFLICTUL…………………….………………………………………..4-5

2.1. Conflictologia………………………………………………..…………….5-9

2.2. Etapele conflictului…………………….…………………………………...10

2.3. Cauzele izbucnirii unui conflict………..………………...………………..11
2.4. Strategii de abordare a conflictelor……………………….………..…..12-13

2.5. Principalele cauze ale conflictuluila nivel de clasă…………...……….13-14

2.6. Strategii de abordare a conflictelor………………………………….…15-16

III. CONCLUZII……………………………………………………………..….17
IV. BIBLIOGRAFIE……………………………………………………..….17
 I.ACTUALITATEA TEMEI

Conflictul poate fi văzut ca un dar de energie, în care nici una din părţi nu

pierde şi în care ia naştere un nou dans.
  (Thomas Crum)

O societate fără conflicte are fi o societate perfectă, utopică. Însă în viaţa

cotidiană, conflictele sunt omniprezente, bineînţeles de magnitudini şi de tipuri
diferite, unele dintre ele având şi rol reglator şi aducând beneficii părţilor
implicate. Probabil că vă întrebaţi, ce beneficii poate avea un conflict?
Înainte de a ajunge la beneficiile pe care le poate avea o persoană care gestionează
adecvat un conflict este important să îl definim. În definiţia clasică,
conflictul reprezintă o opoziţie deschisă, o luptă între indivizi, grupuri, clase
sociale, partide, comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice,
rasiale etc., divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra interacţiunii
sociale. În „Dicţionarul de Psihologie” de N. Sillamy, conflictul este definit ca
„luptă de tendinţe, de interese; situaţie în care se găseşte un individ supus unor
forţe vectorial opuse şi de puteri aproape egale”.
Unii autori, precum C. Rogers, G. Allport, E. Erikson, consideră conflictul ca fiind
o caracteristică normală a psihismului, condiţie a dezvoltării şi autodepăşirii, pe
de altă parte, alţi autori îl consideră ca o urmare negativă a perturbărilor
personalităţii (W. Stern, P. Janet, A. Maslow, K. Lewin, L. Festinger).
Există numeroase clasificări ale conflictelor, în funcţie de diverse criterii, dintre
care amintim cele mai importante: localizarea (conflicte
intrapersonale/intrapsihice şi extrapersonale/sociale), vizibilitate (manifeste şi
nemanifeste), natura (biologice, psihologice, socioculturale), părţile
implicate (endogene-exogene, simetrice-asimetrice), scopul (centrate pe problemă
sau pe structură), nivelul (disconfort, incident, neînţelegere, tensiune, criza) etc.
Conflictele pot avea mai multe cauze, ca de exemplu incompatibilitatea dintre
persoane, dintre credinţele lor, multitudinea nevoilor care se cer a fi satisfăcute şi,
care, poate la un anumit moment nu sunt concordante cu ale celorlalţi,
comunicarea absentă sau defectuoasă, comportamente neadecvate, agresivitatea,
conflictul de norme, competenţe sociale dezvoltate nesatisfăcător.
Rezultatele conflictelor intrapsihice pot fi: constructive (se instalează o armonizare
a vieţii personale, în sensul că persoana îşi formează noi atitudini, noi trăiri, îşi
dezvoltă conştiinţa de sine, învaţă să se autoaprecieze adecvat, devine mai
2
coerentă, mai stabilă în comportamente, decizii etc.) şi distructive (personalitate
dizarmonică – apar sentimente de depreciere în ceea ce priveşte propria persoană,
de neîncredere în forţele proprii, eficienţa la locul de muncă scade, relaţiile
interpersonale se depreciază, tulburări nevrotice).

II. CONFLICTUL
În prezent, principala cauza a izbucnirii unui război sunt conflictele întemeiate
pentru accesul la resurse. Însă alte cauze pot fi problemele de gestionare ale
tranziției și schimbării rapide sau accentuarea inegalităților socio-economice.
Conflictele din ziua de azi sunt cauzate și de exploatarea diferențelor etnice și
religioase. Iar în alte cazuri poate fi însăși moștenirea violenței. Acest
comportament determină apariţia frustrărilor în grupul de oponenţi. În forma sa
clasică, conflictul implică atitudini şi comportamente antagonice. În ce priveşte
atitudinile, părţile în conflict cultivă antipatia reciprocă se consideră reciproc
nerezolvabile, dezvoltă stereotipuri negative despre oponenţi. Comportamentele
antagonice includ porecle insultătoare, sabotaje, sau chiar agresiuni fizice. În unele
grupuri conflictul este stăpânit printr-o atitudine de colaborare care ţine conflictul
la nivel minim, în altele, conflictul este ascuns sau reprimat şi nu este chiar atât de
evident. În urma unui sondaj, mai mulţi manageri au recunoscut că 20 de procente
din timpul afectat problemelor specifice s-a consumat cu activităţi legate de diferite
conflicte (identificare, studiu, negociere) iar abilitatea de abordare constructivă a
conflictelor este din ce în ce mai importantă. Astăzi trebuie să se accepte existenţa
conflictului şi să se realizeze că încercarea de a elimina conflictele este o greșeală.
Conform definiției clasice, conflictul reprezintă o opoziție deschisă, o luptă între
indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunități, state cu
interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale, etc. cu efecte incompatibile,
distructive asupra interacțiunii sociale. În schimb definiția modernă relatează că
conflictele există atunci când două părți (persoane sau organizații) aflate în
3
interdependență sunt aparent incompatibile din cauza percepției diferite a
scopurilor, valorilor, a resurselor sau a nevoilor.
În viziunea lui Daniel Sapiro, conflictul înseamnă ciocnire materială sau morală
violentă, situație controversată, stare de dușmănie (onflict armat, social, psihologic,
politic, economoc). El asociază conflictul cu un arbore, iar fiecare parte a lui
reprezintă o parte componentă a conflictului:
 Solul- mediul social în care izbucnește conflictul (familia, colectivul,
societatea);
 Rădăcina- cauzele multiple ale conflictului;
 Tulpina- (diferite părți)- părțile implicate în conflict;
 Scorbura- problema clar definite a conflictului;
 Florile- emoțiile proprii pozitive și negative ale celor implicate în conflict;
 Frunzele- acțiunile concrete ale persoanelor implicate;
 Fructul- soluția rezolvării conflictului.

Daniel Sapiro atenționează că orice măr care nu este mâncat la timp, cade, și
din semințele lui ia naștere un pom nou- așa și orice conflict care nu este rezolvat
la timp servește premise pentru nașterea unui conflict.
2.1 CONFLICTOLOGIA

Conflictologia este disciplina care vizează analize având un caracter

fragmentar și dispersat, permite să ne formăm o viziune inchegată, unitară asupra
naturii, cauzelor, formelor și rolului conflictului relevând permanența și importanța
fenomenului, certifică necesitatea disciplinei distincte care se ocupă în mod expres
și sistematic cu studiul conflictului. Cum conflictul este un caz particular al
interacțiunilor si relatiilor umane la diferitele paliere și în diferitele forme de
organizare a vieții sociale, conflictologia devine o disciplină de convergență și
interacțiune între mai multe științe socio-umane cu sfera de cuprindere mai largă,
precum: istoria, economia politica, sociologia, politologia, psihologia generală și
psihologia socială. Abordarea și analiza conflictului se realizează pe baza
conceptelor și coordonatelor metodologice oferite de aceste discipline și în
4
contextele relațiilor specifice ale grupurilor și activităților umane. Așa cum pe
bună dreptate menționa S. Moscovici (1984)- “orice situație de opoziție, si cu atât
mai mult una de tip conflictual, se derulează nu între indivizi izolați, ci între
purtătorii de credințe, reprezentări și atitudini structurate istoricește în cadrul
unor structuri economice, culturale, educaționale, politice, religioase concentrice
și diferențiate”.

Conflictele au existat mereu, există în prezent și din păcate probabil vor exista
mereu.

Pe parcursul carierei didactice observi că în școala conflictele sunt de mai

multe tipuri : elev-elev, profesor-elev, profesor-părinți, profesor-profesor, profesor-
director.

Conflictele dintre elev-elev și cele dintre profesor-elev sunt cele mai

numeroase și care cer o soluționare cât mai rapidă și eficientă pentru a nu periclita
procesul instructiv educativ.

Conflictele dintre elevi apar din cauze concrete, care pot fi :
-atmosfera competitivă-elevii sunt obișnuiți să lucreze individual pe baza
de competiție, lipsindu-le deprinderile de a munci în grup, încrederea în colegi și
profesori. Ei nu doresc decât Victoria asupra celorlalți și dacă nu o obțin își pierd
stima de sine.

-atmosfera de intoleranță- în clasă se formează grupuri de interese

diferite, iar lipsa sprijinului între colegi duce de mai multe ori la singurătate și
izolare. Apar resentimente față de capacitățile și realizările celorlalti, neâncrederea
și lipsa prieteniei.

-comunicarea slabă -aceasta reprezintă solul cel mai fertil pentru conflict.
Cele mai multe conflicte pot fi atribuite neânțelegerii sau percepției greșite a
intențiilor, sentimentelor, nevoilor și acțiunilor. Elevii nu știu să îșsi exprime în
mod pozitiv nevoile și dorințele sau le este frică să facă acest lucru. Ei nu pot să îi
asculte pe ceilalți.
5
 Între elevi conflictele izbucnesc în cea mai mare măsură din cauza notelor,
elevii considerându-se nedreptăţiţi, din cauză că nu pot învăţa la toate materiile la
fel de mult, căci programul lor este prea încărcat. Lipsa de comunicare este iar un
motiv care naşte conflicte, dar şi tupeul unor elevi; obrăznicia constituie un motiv
de conflict, precum şi lipsa de respect faţă de anumiţi profesori care nu găsesc cea
mai bună modalitate de a-şi câştiga respectul elevilor.

Elevii reacţionează în funcţie de profesor, astfel că sunt profesori cu care nu

au conflicte: cei care sunt mai comunicativi, care le acordă mai multă atenţie,
înţelegere, care sunt mai corecţi cu ei, faţă de care le este jenă să reacţioneze
obraznic. Dar au şi conflicte puternice cu cei care ei consideră că nu îşi fac meseria
de profesor, care îi pedepsesc nejustificat, care îi tratează discriminatoriu şi, în
consecinţă, acordă note preferenţial sau cu superficialitate.
De altfel, abilitatea de a comunica presupune şi abilitatea de a rezolva
conflictele de comunicare. Conflictul nu presupune în mod obligatoriu aspecte
negative (tensiune, ceartă), deci comunicarea eficientă nu înseamnă camuflarea
conflictului. Aceasta trebuie acceptat ca o parte firească a procesului de
comunicare. Studiile de evaluare a programelor de dezvoltare a abilităţiilor de
comunicare şi de management al conflictelor au identificat o serie de convingeri
eronate despre conflicte în rândul participanţilor care scad eficienţa seminariilor de
comunicare dacă nu sunt dezvoltate mesaje alternative. Cele mai frecvente
convingeri eronate sau mituri despre conflicte sunt : conflictul are numai efecte
negative, conflictul se rezolvă de la sine, a avea un conflict este un semn de
vulnerabilitate.
Manifestările conflictuale dintre elevi reprezintă deci cea mai răspândită
formă de violenţă şcolară, dar acest tip de violenţă se poate manifesta în orice grup
de copii şi tineret. Cele mai frecvente forme ţin de domeniul violenţei verbale
(certuri, conflicte, injurii, ţipete) şi sunt considerate situaţii tolerabile şi obişnuite
în orice scoală, în contextul actual. În acelaşi domeniu au fost menţionate şi

6
jignirile cu privire la trăsăturile fizice sau psihice. S-ar mai putea adăuga
agresivitatea fizică manifestată de elevi atât în timpul activităţilor cât şi în pauze.
Există și conflictele elevilor faţă de profesor care se manifestă astfel:
absenteism şcolar, indisciplina în clasă sau în recreaţii, ignorarea mesajelor
transmise de cadrele didactic e refuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare, atitudinile
ironice sau sarcastice, zgomote în timpul activităţilor didactice.
Ca profesor puteţi accentua sau diminua factorii mai sus menţionaţi. De
asemenea, poţi contribui la apariţia şi escaladarea conflictelor prin aşteptări
exagerat de înalte faţă de elevi, conducând clasa prin reguli inflexibile, bazându-vă
pe utilizarea autorităţii, instaurând o atmosferă de teamă şi neînţelegere.
Conflictele din partea părinţilor asupra cadrelor didactice se manifestă destul
de frecvent chiar dacă aceştia nu sunt premanent la şcoală. Astfel de manifestări
sunt cele verbale (ironii, discuţii aprinse, ţipete.), iar uneori chiar agresiuni fizice
faţă de profesori sau faţă de alţi elevi ce sunt în conflict cu fiica sau fiul lor şi chiar
faţă de propriul lor copil.

Problemele copiilor încep în familie şi pot fi rezolvate tot în familie. Când o

persoană răneşte sufletul, ea se manifestă prin comportamente, cum sunt:
rezistenţa, resentimentele, respingerea şi revolta. În efortul de transformare, de
asimilare a naturii potrivit aspiraţiilor şi trebuinţelor societăţii se ivesc numeroase
conflicte şi contradicţii. Conflictul dintre părinţi şi copii este greu de controlat.
Când copiii deţin controlul, ei scapă de sub cel al părinţilor. Dacă este înţeles, dacă
se vorbeşte cu el, dacă i se explică anumite lucruri, fără a fi mereu cosiderat „mic”,
copiii învaţă să fie cooperanţi, acceptă îndrumarea părinţilor. Atât părinţii cât şi
şcoala trebuie să folosească metode adecvate, educative care să îndepărteze cât mai
mult aceste conflicte.

Conflictele profesor-elev izbucnesc și în urma impunerii de către educator a

unor reguli de acțiune și comportare fără a li se cere elevilor opinia. Deoarece cele
mai bune și mai respectate reguli sunt cele pe care indivizii le formulează personal,
cadrele didactice pot să provoace momente de cooperare și negociere pentru
7
elaborarea unor norme de conviețuire socială. Pentru a duce la îndeplinire această
idee trebuie să urmam un plan, astfel :
-stabiliți reguli cu ajutorul clasei;
-prezentați lista de reguli clasei și explicați rațiunea fiecărei reguli;
-decideți împreună consecințele pentru încălcarea regulilor;
-afișați regulile și sancțiunile și verificați dacă toata lumea le știe;
-nu faceți rabat de la respectarea regulilor –trebuie să existe și sancțiuni mai puțin
grave pentru a putea fi aplicate, există circumstanțe atenuante;
-sancțiunile vor fi destul de severe dar nu exagerate pentru a nu crea resentimente
care împiedică schimbarea comportamentului;
-asigurați-vă că elevul înțelege de ce a fost sancționat;
-nu umiliti! sancțiunea trebuie să schimbe, nu să stârnească dorința de răzbunare.
Monica Reu menționează că între oricare două persoane există, la un
moment dat, conflicte, pentru că nu putem privi lumea în același fel și pentru ca
fiecare ființă are un alt mod de a face lucrurile. Conflictele aici apar, la nivelulul
strategiilor pe care le alegem, fie că e vorba de familie sau locul de muncă.
Conflictele nu sunt neaparăt un lucru rău, pentru că deși putem folosi un
conflict pentru a ne face viața mai nefericită, tot așa putem folosi un conflict în a
ne apropia mai mult. Pare utopic, însă este posibil; conflictele apar, însă este foarte
important felul în care le gestionăm.

De multe ori, deși conflictele pornesc de la lucruri banale, se ajunge la

situații în are partenerii de cuplu se jignesc, se șantajează, se ajunge la despărțire
iar copiii sunt, de cele mai multe ori, victimele acestor conflicte între părinți.
Despărțirile urâte au un efect foarte dureros asupra copilului, care în vâltoarea
acestei lupte între părinți, de cele mai multe ori este ignorat; ambii părinți sunt atât
de implicati în conflictul dintre ei încât copilul de multe ori nu este luat în seamă.
De foarte multe ori copiii sunt tentați să creadă că orice conflict dintre
părinți este din vina lor și își doresc să poată face ceva pentru a evita certurile, iar
sentimentul acesta de neputință este copleșitor pentru un copil. Chiar dacă nu

8
ințeleg cuvintele, copiii percep energia cu care se poartă o discuție, înțeleg intenția
fiecăruia dintre părinții lor, iar asta îl afectează. Bineînțeles că pe masura ce copilul
crește, crește și capacitatea lui de a înțelege, este important că părinții să poarte un
dialog cu copilul dacă acesta îi vede certându-se, pentru a afla imediat ce anume se
intâmplă în sufetul lui în acel moment. Este esențial ca un copil aflat într-o astfel
de situație să-i fie ascultate toate temerile, și să fie înțeles, pentru a putea trece, la
rândul lui, peste conflict sau peste despărțire, dacă se ajunge aici, și pentru a fi
împăcat cu situația, atât cât se poate.
Operele scriitorilor la fel creionează diferite tipuri de conflicte.
Ion Druță îl prezintă pe Horia din “Clopotnița” încadrat în o luptă mare. Avea în
față două duzine de boturi de humă, și de dânsul depindea ce se va alege până la
urmă din huma ceea. Vor fi oamenii demni de acest pământ ori niște lași; vor privi
lumea cinstit, cu fruntea sus,ori o vor fura hoțește, cu coada ochiului; vor apăra
ceea ce este măreț și sfânt ori vor trăda totul, căutând să le fie lor cât mai bine.
Conflictul, aici ia proporțiile unei lupte ireconciliabile, de vreme ce Nicolai Baltă
obține să se acopere cu scânduri ușile și ferestrele Clopotniței, un biet Simionel
oferindu-se să bată în cuie Clopotnița pentru cinci ruble pe oră, iar un grup de
colhoznici tăind scândura trebuitoare, de parcă Clopotnița n-ar fi fost și pentru ei
un lucru sfânt. Abia când se află că noaptea nu se știe cine a smuls scândurile de pe
Clopotniță și le-a aruncat cât ți-i dealul cela de mare, Horia se liniștește întrucâtva:
cineva se trezise, pe cineva îl durea inima după importantul monument de istorie.
Dar n-avea temei liniștea lui: același Simionel smulgea scândurile, noaptea, pentru
ca a doua zi să mai câștige cinci ruble pe oră. Lupta fiind inegală, Balta bucurându-
se de susținerea tacită a autorităților, oamenii având teama de a ieși deschis
împotriva lui (de fapt, un profesor, Haret Vasilievici, a avut pana la urmă curajul
de a-l înfrunta categoric, energic, demn), mai apoi directorul lănsând în ședinta
consiliului pedagogic însinuarea că Horia Holban îl urăște pentru ca el, Balta, ar fi
avut un roman de dragoste cu Jeannette, inimosul profesor de istorie nimerește în
spital la Chișinău. Este prețul pe care i l-a cerut tenacitatea de luptător, de ocrotitor

9
în fapte al monumentelor de istorie, de educator al unor cetățeni care să prețuiască
și ei valorile autentice ale trecutului.
.

2.2 ETAPELE CONFLICTULUI

 dezacordul- este neânțelegerea care apare ca urmare a diferențelor asupra
unor valori sintetizate în cultură precum și ca urmare a lipsei de informații
corecte asupra partenerilor de interacțiune, dar și din interese economice,
politice, sociale diferite ale celor care intră în contact;
 confruntarea apare pe fondul unei ideologii care motivează actorii din
confruntare în a susține o anumită idee contrară cu a celorlalți.
Caracteristica principală acestei etape este tensiunea crescută a
interacțiunilor. Efectul degenerării opiniilor contrare permite apariția
violenței ca mijloc de rezolvare a diferendelor. Sociologii insistă pe această
etapă deoarece în acest moment apare nevoia unei soluții raționale. Modul
de gestionare a acestei etape își pune amprenta în evoluția interacțiunii.
Escaladarea conflictului sau rezolvarea conflictului, se hotărăște în această
etapă.
 escaladarea- în acest moment tensiunea dintre părțile care se confruntă este
maximă. Posibilitatea apariției conflictului violent este mare. Un motiv
principal al escaladării conflictului este agresivitatea argumentelor, indivizii
tind să-și suspende discursul și acțiunea rațională înlocuindu-le cu acțiuni
iraționale chiar violente.
 de-escaladarea și rezolvarea conflictului sunt două etape convergente,
ambele au ca scop obținerea unei situații de calm și cooperare intermediate
de soluțiile raționale imaginate.

2.3 CAUZELE IZBUCNIRII UNUI CONFLICT

10
 Cauze posibile, manifeste latent ale conflictelor interumane:

- nevoile fundamentale: acele lucruri de care avem nevoie ca sa supravietuim:

hrana, apa, aerul, adăpostul, energia;
- valorile diferite, atunci când oamenii împărtășesc credințe diferite (religii
sau etnii diferite);
- percepții diferite- când oamenii văd sau gândesc diferit despre un anumit
lucru;
- interesele diferite, preocupări, opțiuni  diferite;
- resursele limitate, cantitatea redusă  în care se găsesc anumite lucruri
necesare;
- nevoile psihologice de a ne simți capabili, de a fi acceptați, importanți,
sănătoși, iubiți;
- inegalități individuale și discriminări sociale;
- incapacitatea părților de a ajunge la  un compromis reciproc acceptat;
- acces competițional la oportunități crescute (angajare, promovare
profesională);
- dorința de dominare, de putere, de prestigiu social;
- dorința de manipulare și tehnici de culise;
- lipsa de comunicare sau disfuncția acesteia;
- lipsa de transparență în acțiuni, favorizarea minciunii;

2.4 STRATEGII DE ABORDARE A CONFLICTELOR

Un conflict are șanse mai mari de amplificare (escaladare) dacă:

- se mărește emoția manifestată (furie, frustrare);

- crește amenințarea percepută;
- se implică mai multe persoane, care se asociază părților;
- copiii (elevii) nu au fost prieteni înainte de conflict;
- copiii implicați au puține cunoștințe și abilități de obținere a păcii.

Un conflict are șanse mai mari de reducere dacă:

11
 - atenția se va concentra pe problemă, nu pe atenție, nu pe participant;
- scade emoția manifestată;
- copiii din conflict erau prieteni înainte;
- copiii știu cum să cadă la pace sau au pe cineva care să-i ajute în acest sens.

Unele tehnici în rezolvarea de conflicte:

- calmarea, liniștirea (de moment) :

- retragerea în anumite spații, separate;
- respiră adânc și numară până la 10;
- așezarea pentru câteva minute;
- medierea (aplicabilă la cele mai multe conflicte);
- ascultarea reflexivă (activă);
- povestirea (potrivită pentru rezolvări publice);
- jocul de rol;
- cooperarea- elevii învaţă să lucreze împreună, să aibă încredere unii în alţii
şi să-şi împărtăşească preocupările;
- comunicarea- elevii învaţă să observe atent, să comunice cu acurateţe ceea
ce au de spus, să-i asculte atent pe ceilalţi;
- toleranţa- elevii învaţă să respecte şi să valorizeze pozitiv diferenţele între
oameni, să înţeleagă propriile prejudecăţi şi modul în care acestea
acţionează;
- expresie emoţională pozitivă- elevii învaţă să-şi exprime sentimentele, în
special supărarea sau nemulţumirea, în modalităţi neagresive şi
nedistructive: ei învaţă auto-controlul;
- cunoaşterea cauzelor care pot provoca conflictul reprezintă una dintre
precondiţiile managementului eficient al acestuia.

2.5 PRINCIPALELE CAUZE ALE CONFLICTULUI LA

NIVEL DE CLASĂ

12
 - atmosferă competitivă- elevii au fost obişnuiţi să lucreze individual pe bază
de competiţie. Elevilor le lipseşte deprinderea de a munci în grup, încrederea
în colegi şi profesori. Ei nu doresc decât victoria asupra celorlalţi şi dacă nu
o obţin îşi pierd stima de sine. Competiţia apare în toate momentele, chiar în
cele în care ea este neproductivă.
- atmosfera de intoleranţă- în clasă se formează clici. Lipsa sprijinului între
colegi duce de multe ori la singurătate şi izolare. Apar resentimente faţă de
capacităţile şi realizările celorlalţi, neîncrederea şi lipsa prieteniei;
- comunicare slabă- ceasta reprezintă solul cel mai fertil pentru conflict. Cele
mai multe conflicte pot fi atribuite neînţelegerii sau percepţiei greşite a
intenţiilor, sentimentelor, nevoilor şi acţiunilor celorlalţi. Elevii nu ştiu să-şi
exprime în mod pozitiv nevoile şi dorinţele sau le este frică să facă asta. Ei
nu pot să-i asculte pe ceilalţi. Nu există contextul sau climatul necesar
pentru aceasta.
- exprimarea nepotrivită a emoţiilor- orice conflict are o componentă
afectivă. Conflictele se vor accentua atunci când elevii au sentimente
deplasate, nu ştiu să-şi exprime supărarea sau nemulţumirea într-un mod
neagresiv, îşi suprimă emoţiile, sunt lipsiţi de auto-control.
- absenţa priceperilor de rezolvare a conflictelor- elevii şi profesorii nu ştiu
să răspundă în mod creativ conflictelor. Ei preţuiesc şi utilizează modalităţi
violente de soluţionare a acestora, urmând adesea modele furnizate de
filmele de consum.

Între agresiune şi inacţiune există o gamă foarte largă de răspunsuri. A

câştiga sau a pierde, ca individ, nu sunt singurele ieşiri posibile dintr-un conflict.
Cea mai bună soluţie este cea în care ambele părţi câştigă. Pentru a se ajunge la
soluţia câştig- câştig, profesorul poate utiliza o serie de tehnici de rezolvare a
conflictelor, cum ar fi:

- potolirea unei bătăi;

- medierea;
13
 - ignorarea;
- povestirea;
- răgazul
- formular de descriere a conflictului;
- strategia celor 3R.

Se spune că “în lume sunt mai multe conflicte decât fire de nisip” şi poate că
este adevărat, tot atât de adevărat pe cât este şi faptul că însăşi societatea ne
influenţează sistemul de valori, principii şi credinţe, comportamentul şi punctele de
vedere asupra conflictelor. Proverbele-mesaj ca ”dinte pentru dinte, ochi pentru
ochi”, “cine scoate sabia, de sabie va pieri”, nu pot să nu ne marcheze. O privire
ofensivă, o replică depreciativă sunt capabile să determine un conflic.

2.6 STRATEGII DE ABORDARE A CONFLICTELOR

Oricine poate şi trebuie să trateze situaţiile conflictuale astfel încât
comportamentul atacatorului să nu se accentueze şi respectul faţă de propria
persoană să nu fie lezat.
Negocierea este un proces de rezolvare a unui conflict apărut între părți, în
care părțile își modifică pretențiile pentru a ajunge la un compromis acceptabil.
Acest proces a dat roade în elaborarea unor norme de conviețuire acceptate și
respectate de către elevi.

Pe lânga negociere există și alte strategii de abordare a conflictelor :

-strategii de prevenire- prin crearea unui climat care să îi stimuleze pe oameni să

caute soluții de tip “câștig-câștig” sau cel puțin un anumit compromis.
-strategii de ignorare: -în cazul în care conflictele nu sunt prea serioase
-strategii de tolerare: -dacă conflictul este constructiv, banal, temporar.
-strategii de reducere/limitare:
pe termen lung:
-separarea
-medierea
14
 -apelul
-confruntarea
-pe termen scurt:
-arbitrarea
-persuasiunea
-constrângerea
-cumpătarea
-strategii de soluționare:
-se aplică pe termen lung și urmăresc să identifice soluții pentru conflictul

Un sentiment ridicat al valorii proprii poate ajuta la prevenirea escaladării

conflictelor, deoarece oamenii cu un astfel de sentiment cad mai greu pradă
prejudecăților față de alții. De asemenea, cei cu un sentiment sănătos al propriei lor
valori sunt mai puțin susceptabili să aibă prejudecăți față de alții și sunt mai apți să
înțeleagă perspectiva celeilalte personae în cazul unui conflict.
Comunicarea eficientă este esențială în arta de a face față conflictelor. Totuși
când ne aflăm în situații conflictuale, comunicarea devine adeseori complicată și
delicată. Se poate întâmpla să ne fie greu să ne exprimăm adevăratele noastre
sentimente; se poate întâmpla, de asemenea, să ne simțim frustrate pentru că
ceilalți nu înțeleg exact ceea ce simțim noi.
Un element important al comunicării eficiente este de a ne păstra mintea
deschisă și de a-i asculta pe ceilalți. Conflictele apar deseori când credem că știm
care este pozoția altor personae; în lipsa unei comunicări eficiente, s-ar putea să nu
fim în stare să înțelegem că supozițiile noastre nu sunt corecte. De exemplu,
tăcereaa poate fi interpretată în mai multe feluri: ca semn de furie, de oboseală, de
resentiment, de confuzie sau chiar ca semn al durerii de gât. Uneori, cercul vicios
al conflictului devine tot mai distrugător, din fericire, suntem în stare să ne formăm
cu toții anumite competenții care să ne ajute să prevenim chiar și apariția acestui
cerc vicios al conflictelor.
Conflictele sunt alimentate adeseori de modurile diferite în care percepem
lucrurile și de comunicarea insuficientă. Suntem mai bine pregătiți să facem față
15
eficient conflictelor cînd suntem în stare să înțelegem punctele de vedere ale altora
și când suntem echipați cu competențe de comunicare.
Mulți oameni reacționează ca și cum conflictele ar fi bătălii între puncte de
vedere diferite, între idei, necesități sau valori. În mod normal, în perioada când nu
există nici un conflict, oamenii se supun regulilor, normelor și legilor societății lor.

Nu putem trăi în conflict cu noi înşine.

Legea tăcerii - ocolirea oricărui conflict.

Sunt un adevar care încă nu se acceptă pe sine ca lege, o existență plină de

conflicte.

III. CONCLUZII

1. Conflictul este un fenomen social care apare când doi sau mai mulți actori aflați
în interacțiune urmăresc scopuri incompatibile sau au intenții ori valori
incompatibile.

2. Conflictologia este disciplina care vizează analize având un caracter fragmentar

și dispersat, permite să ne formăm o viziune inchegată, unitară asupra naturii,
cauzelor, formelor și rolului conflictului relevând permanența și importanța
fenomenului, certifică necesitatea disciplinei distincte care se ocupă în mod expres
și sistematic cu studiul conflictului.

3. Comunicarea eficientă este esențială în arta de a face față conflictelor. Totuși

când ne aflăm în situații conflictuale, comunicarea devine adeseori complicată și
delicată. Se poate întâmpla să ne fie greu să ne exprimăm adevăratele noastre
sentimente; se poate întâmpla, de asemenea, să ne simțim frustrate pentru că
ceilalți nu înțeleg exact ceea ce simțim noi.

IV.BIBLIOGRAFIE

16
1. E.Dragomir, M., Breaz, M., Breaz, D., Pleşa, A. (2001) Mic dicţionar
demanagement educaţional , Editura Hiperborea, TurdaDumitriu, Gheorghe,
(2003);
2. Psihopedagogie, E.D.P.-R.A., BucureştiIucu, Romiţă, (2006);
3. Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, IaşiJoiţa, Elena, (2000);
4. Managementul educaţional , Editura Polirom, IaşiStan, Emil, (2002);
5. Managementul clasei de elevi, Editura Teora, Bucureşti;
6. Coordonator Corina Leca, Evaluarea competentelor civice ale elevilor, Ed.
Fildner, Bucuresti, 2004;

17