Următoarelor criterii de bază: actorii conflictelor (conflicte între indivizi sau între state); numărul

actorilor (conflicte bilaterale, multilaterale); cauzele apariţiei (etnice, religioase, ideologice, politice);
caracterul şi formele desfăşurării conflictelor (conflicte latente, deschise, armate); obiectul
conflictului (teritoriu, resurse, sfere de influenţă).

Una din cele mai răspîndite clasificări de bază a conflictelor internaţionale este divizarea pe
subiecţi sau părţi a conflictului. Din acest punct de vedere conflictele se împart: intrapersonale,
între persoane, între persoană şi grup, între grupe, între state (sau coaliţii).

Purtătorul conflictului intrapersonal este însăţi persoana. Conţinutul acestui tip de conflict se
exprimă prin emoţii negative a personalităţii. Potrivit psihanalizei, conflictul intrapersonal apare în
rezultatul contradicţiei dintre „Eu” şi „Supra Eu”. Acest tip de conflict după natura şi conţinutul lui
este, în mare măsură, psihologic, care este cauzat de contradicţii, motive, interese şi însoţit de
încordare emoţională şi e moţii negative a situaţiei respective. Acest tip de conflict poate avea un
caracter distructiv, dar şi unul constructiv, cu urmări atît negative, cît şi pozitive pentru personalitate.

Conflictul între persoane este situaţia de conflict între anumiţi indivizi în procesul lor de
interacţiune socială şi psihologică. Conflictele de acest tip sînt foarte des întîlnite. Un rol important îl
are calitatea de personalitate a fiecărui individ şi caracteristicile psihologice şi social-psihologice.

Conflictul între personalitate şi grup are mult în comun cu conflictele dintre persoane, doar că
conflictele între persoane şi grup este un conflict cu mai multe planuri. Grupa include în conţinutul
său întregul sistem de relaţii, este organizată, într-un mod, în componenţa ei există lideri formali sau
neformali şi dispune de o structură de coordonare şi subordonare. Conflictul poate fi constructiv şi
distructiv. În primul caz, conflictul duce la întărirea relaţiilor între persoane şi grup, la formarea
personalităţii şi a identificării grupei şi a identităţii ei. În al doilea caz, se petrece ne-identificarea
personalităţii şi integritatea grupului dispare.

Conflictul între grupe se exprimă în cazul contradicţiilor de interese între diferite grupe. Acest tip
de conflicte este caracteristic ca conflict între grupe sociale de diferite dimensiuni: mici, medii sau
mari. De menţionat că marii cercetători în acest domeniu numeau anume acest conflict între grupuri
sociale mari ca conflict social în sensul direct al cuvîntului. În particular de aceeaşi părere era şi K.
Marx care considera conflictul social o luptă între clase sociale. Relaţiile claselor sociale: naţionale,
rasiale, etnice în sumă formează componentele de bază ale conflictului social. După cum arată
statistica mondială, astăzi în lume conflictele poartă, de regulă, un caracter între grupuri. Este vorba
de aceleaşi grupuri care se deosebesc după anumiţi indici cum ar fi: etnicii rasiali, de religie sau
culturali.
 Ca părţi ale conflictului interstatal se prezintă anumite state sau grupuri de state (coaliţii). Cauzele
acestui tip de conflict sînt de diferită natură: economice, politice, ideologice, teritoriale, etc. La baza
conflictului interstatal stau, mai întîi de toate, contradicţiile intereselor statelor. Una din deosebirile
acestui tip de conflicte în condiţiile actuale este pericolul uciderii în masă a oamenilor în cazul unui
conflict armat dintre state.

Este de menţionat faptul că tipurile de conflicte enunţate mai sus sînt într-o strînsă legătură şi se
influenţează reciproc. Conflictul internaţional, deseori, poate influenţa conflictul intern dintr-un stat.
Spre exemplu, războiul cu alt stat poate aduce la o consolidare (sau dimpotrivă la o confruntare) a
puterii politice în cadrul ţării. Analizînd tipologia conflictelor după subiecţi care sînt cei mai
importanţi, întru-cît anume subiecţii conflictului au fost cei care au intrat într-o situaţie de conflict, în
cea mai mare măsură determină caracterul conflictului, conţinutul şi dinamica lui.

Clasificarea conflictelor în bilaterale şi multilaterale (doi şi mai mulţi actori) este foarte
convenabilă pentru analiza distribuţiei voturilor în procesul de discutare a problemelor
controversate, însă nu reflectă esenţa problemelor, care au cauzat conflictul, nici particularităţile
specifice ale actorilor. La categoria conflicte politice interne sunt atribuite conflictele care se
desfăşoară în limitele hotarelor unui stat. Printre asemenea conflicte se numără cele cauzate de lupta
pretendenţilor pentru un post în conducere, rivalitatea partidelor politice sau a liderilor politici
pentru o funcţie de conducere în partid, ciocnirea mişcărilor obşteşti dintr-o anumită ţară care
înaintează diverse cerinţe politice. Din categoria conflictelor internaţionale fac parte conflictele
politice desfăşurate pe arena internaţională, adică în afara hotarelor de stat. Printre aceste conflicte
se numără conflictele între diverse state şi alianţe de state, organizaţii internaţionale, formaţiuni
obşteşti şi politice, care activează în diverse ţări. Trebuie să menţionăm aici că nu toate conflictele
internaţionale sunt politice.

Atît conflictele politice interne, cît şi conflictele politice externe se împart în conflicte armate şi
conflicte nearmate. Conflictul armat, sau lărgind puţin această noţiune – războiul, în conflictologia
militară contemporană este un conflict cu următoarele caracteristici: în luptă sunt antrenate două
sau mai multe părţi înarmate; acţiunile militare sunt desfăşurate sub controlul unei conduceri
centralizate; acţiunile armate sun desfăşurate cu o anumită permanenţă, şi nu iau forma unor acţiuni
spontane ale părţilor participante la conflict.

Printre multitudinea de parametri în baza cărora sunt clasificate conflictele, sub aspectul
soluţionării este importantă corelaţia între interesele părţilor. Deosebim în acest sens două tipuri de
conflict: conflict cu suma nulă şi conflict cu suma nenulă. Dacă interesele părţilor conflictante sunt
diametral opuse, adică satisfacerea intereselor unei părţi implicate semnifică nesatisfacerea
intereselor părţii opuse, astfel de conflicte sunt considerate conflicte cu sumă nulă. În asemenea
conflicte „cîştigul” unei părţi este identic cu „pierderea” părţii opuse, în final suma cîştigurilor este
nulă. În cazul conflictelor sociale, politice, internaţionale majore, unii cercetătorii înclină să considere
că războaiele civile sunt situaţiile cu suma nulă sau aproape nulă. În războaiele civile, de regulă,
participanţii fie obţin victorie, fie pierd definitiv. Similar acestor conflicte, sunt conflictele referitoare
la disputele teritoriale sau disputele cu privire la determinarea statutului unui teritoriu. În general,
însă, conflictele cu sumă nulă sunt foarte greu soluţionate, pentru că fiecare din părţile implicate se
orientează doar spre victorie. Există, de asemenea, conflicte cu sumă negativă, în care nu există nici
victorii, nici pierderi.

Marea majoritate a conflictelor politice, etnice şi internaţionale sunt conflicte cu sumă nenulă.
Chiar dacă scopurile şi interesele sunt contradictorii, ele nu sunt diametral opuse, adică după
realizarea lor suma nu va fi egală cu zero. Asemenea conflicte mai sunt numite şi conflicte cu interese
mixte.

În baza altor criterii, conflictele pot fi divizate după:

direcţionarea influenţei şi a repartizării împuternicirilor: conflicte „verticale” şi conflicte

„orizontale”;

Se mai disting şi alte criterii de clasificare a conflictelor. Conform lor, conflictele pot fi: vitale,
latente, constructive, distructive, locale, regionale, internaţionale, temporale, permanente, reale şi
ne-reale.

Esenţa şi dinamica conflictelor internaţionale, Radj Cărbune,

https://radjcarbune.wordpress.com/2011/03/15/esenta-si-dinamica-conflictelor-internationale/

Фельдман Д.М. Политология конфликта. – М., 1997.

Вебер М. Смысл „свободы от оценки” в социологической и экономической науке. – М., 1990.

Гурков И.Б. Проблемы теории конфликта в современной научной литературе. // Известия

Aкадемии наук СССР. Серия экономическая. – M., 1991. – № 1.

Дарендорф Р. Элементы теории социального конфликта // Социс. – M., 1994. – № 5.

Основы конфликтологии / под ред. В.Н. Кудрявцева. – М.: Юристъ, 1997.

Колобов О.А. Процесс принятия внешнеполитических решений: исторический опыт США,

государства Израиль и стран Западной Европы. – Нижний Новгород, 1992.

Шлезингер А. Циклы американской истории. – М., 1992.

Здравомыслов А.Г. Социология конфликта. – М.: Аспект-пресс, 1996.

Лебедева М.М. Политическое урегулирование конфликтов: Подходы, решения, технологии:

Учеб. пособие. – 2-е изд. – М.: Аспект-Пресс, 1999.

http://sorincurpan.ro/wp-content/uploads/2013/06/Relatii-Internationale.pdf
Conflictele internaționale moderne se caracterizează printr-o importanță sporită a componentei
naționale-etnice. Astăzi, argumentele despre conflictele internaționale contemporane sunt
imposibile fără a le lega de situația etnopolitice din lume. Potrivit etnologilor, în lume există până la 5
mii grupuri etnice care sunt potențial gata să-și declare drepturile lor la autodeterminare și formare
de stat. Majoritatea acestor mișcări apar într-o formă latentă și non-violentă.

În prezent, conflictele interne interne au devenit principala problemă a comunității mondiale. Astăzi
există 160 de zone de tensiune etnopolitice, dintre care 80 sunt inerente în toate atributele
conflictelor nerezolvate. Această circumstanță ne-a permis să introducem în știința politică termenul
"epoca revoluțiilor naționale". Nici ONU, nici alte organizații internaționale, state individuale nu se
pot lăuda cu succese semnificative în prevenirea și soluționarea conflictelor. Adesea, menținerea
păcii se transformă într-o confruntare ascunsă între statele care încearcă să utilizeze situația de criză
pentru a-și câștiga sau consolida pozițiile geopolitice. Prin această abordare, se pune problema
dependenței soluționării conflictului de interesul restului lumii în acest sens. Mai mult, procesul de
globalizare în creștere a transformat problema conflictelor locale în problema asigurării securității
internaționale.

Analiza unor conflicte internaționale din epoca noastră arată multistratul acestui fenomen social. În
cele mai multe cazuri, colorarea național-religioasă ușor de recunoscut a unei ciocniri de interese
este, de fapt, doar un derivat al cauzei fundamentale. Factorii etnici și religioși sunt folosiți ca sursă
de conflict datorită celei mai dificile reglementări a unor astfel de dezacorduri.

Modul cel mai aplicabil pentru rezolvarea conflictului până în prezent este acțiunile directe și
indirecte ale violenței. Preocuparea pentru securitatea omenirii și securitatea universală permite
astăzi să încalce principiul suveranității statului, cu ajutorul operațiunilor militare pentru a asigura
"ordinea". Aceasta, în cele din urmă, nu contribuie la căutarea unui compromis, ci își stabilește
securitatea proprie, politică și economică verificată. Stabilitatea comunității mondiale, ca o
caracteristică a securității internaționale, cauzează în acest caz scepticism legitim.

Problema conflictelor internaționale este îngrijorată de aproape toate instituțiile și organizațiile

internaționale, deoarece războaiele regionale și ciocnirile sunt aduse pe arena internațională,
implicând noi participanți, creând o amenințare la adresa securității internaționale. Securitatea unui
singur stat este determinată prin interdependența și securitatea vecinilor săi, adică realizarea
securității într-o țară este imposibilă fără a asigura securitatea întregii structuri a comunității
mondiale. Cu toate acestea, după cum arată practica, pornind de la analiza conflictelor, o eroare este
larg răspândită, esența căreia este identificarea noțiunii de "securitate internațională" cu existența
fără conflicte
Dorința unui număr de state de a crea mecanisme fiabile pentru asigurarea securității europene și
globale sa manifestat în formarea unor foruri internaționale: ONU, Conferința privind securitatea și
cooperarea în Europa și crearea unui număr de organizații militare și politice regionale. Trebuie
remarcat faptul că formarea de noi surse de conflict nu este însoțită de consolidarea instrumentelor
pentru soluționarea lor. În schimb, există o criză a instituțiilor de securitate. ONU și OSCE nu dispun
de mecanisme eficiente de soluționare a crizelor militare din cauza lipsei mijloacelor proprii de a
acționa prompt asupra fenomenelor de tensiune socială și politică însoțite de lupte armate.

Trebuie trase o serie de concluzii care caracterizează conflictele din ordinea modernă a lumii:

- Creșterea conflictului din sistemul modern al lumii a avut loc datorită încețoșării frontierelor politicii
externe și interne, creșterii interdependenței dintre state, extinderii conflictelor regionale și locale;

- Majoritatea conflictelor de astăzi sunt justificate, legitimate de principiul autodeterminării

naționale.

- fenomenul extremismului național, adică aderarea la opinii extreme, idei și măsuri care vizează
atingerea scopurilor sale pentru instituții sociale orientate radical, precum și pentru grupuri mici, au
dobândit o semnificație deosebită;

- în conflictul mondial, a apărut un nou termen, cum ar fi "terorismul etnic (sau național)";

- datorită faptului că conflictele noii generații se bazează pe contradicții ireconciliabile, ca regulă de

natură religioasă, acestea sunt conflicte de tip "bătălie", unde consensul este imposibil. Trebuie să
existe un câștigător. Prin urmare, teoria rezolvării conflictelor nu se justifică întotdeauna, instituțiile
și legislația reale nu mai răspund în totalitate provocărilor din epoca noastră;

- conflictul mondial nu dispune de metode suficiente pentru a prevedea conflicte și modalități

eficiente de a le preveni.

Особенности международных конфликтов современности

http://uchebnik-online.com/131/1182.html

1. Caracteristicile generale ale conflictului internațional în noul secol

Evenimentele politicii internaționale la începutul secolului XXI. nu dau naștere la îndoială că
conflictele internaționale rămân elemente importante ale cooperării internaționale. Începutul anilor
1990 a dat speranța fragilă pentru o reducere generală a nivelului de tensiune internațională datorită
sfârșitul confruntării bipolare și procesul relativ de succes de rezolvare a conflictelor de lungă durată
ale războiului rece. Cu toate acestea, deja la mijlocul anilor 1990 - începutul anilor 2000 a devenit
evident că aceste vise nu s-ar fi împlinit. Dezintegrarea ordinului Yalta-Potsdam a provocat o
schimbare destul de severă a echilibrului forțelor de pe arena mondială. A distrus multe obstacole
politice în lume și a accelerat procesul de globalizare. În același timp, a început să aibă loc o nouă
polarizare și descentralizare în sistemul internațional.

Cel mai dezvoltat și puternic grup de state, conștient de superioritatea lor în sferele politice,
economice și militare, a început să se îndrepte spre o politică mai activă și ofensivă. În mai multe
cazuri, politica sa a izbucnit în a doua jumătate a secolului al XX-lea. structura relațiilor. Noi centre de
instabilitate au început să apară în statele dens populate ale Africii, Asia Americii Latine. În cele din
urmă, a devenit vizibilă influența noilor actori nestatali în comunicarea internațională (rețelele
teroriste, organizațiile criminale internaționale ale traficanților de droguri, comercianții de arme și
materialele fisionabile). Lumea se afla într-o perioadă de schimbări politice noi și, uneori, destul de
deranjante.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Uppsala (Suedia), publicând revizuiri analitice anuale ale
conflictelor armate, lumea din 2008 se afla într-o fază activă de 36 de conflicte armate în 26 de părți
ale lumii. Aceasta este cu șapte mai multe decât în 2003, când cel mai mic număr de conflicte armate
au fost observate de la mijlocul anilor '70.

În total, de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, 240 conflicte armate au fost înregistrate la
151 de puncte ale lumii. În 2008, au fost înregistrate cinci războaie - conflicte armate, în care mai
mult de 1.000 de persoane au murit ca urmare a ostilităților. Deși, în comparație cu 2007, războaiele
au fost fixate cu încă unul, este totuși destul de scăzută. Anul cu cel mai mic număr de războaie din
secolul XX. este considerat 1957, când erau doar trei. În funcție de numărul victimelor ostilităților din
2008, cel mai înalt rang al clasamentului mondial este ocupat de conflictul din Sri Lanka. Este urmată
de conflicte din Afganistan, Pakistan, Irak și Somalia.

În 2008, un conflict reînnoit între Djibouti și Eritreea a rupt perioada de patru ani (2003 - 2007),
atunci când nu au existat conflicte armate între state, care a determinat pe unii cercetători la baza
tezei prezentate, se pare prematur, la sfârșitul clasice războaiele inter-statale. În plus, potrivit
experților de la Universitatea Uppsala, în 2008 au fost internaționalizate cinci conflicte, care, în
înțelegerea lor, implică asistența forțelor armate ale unui terț față de unul dintre participanții la
conflict. Un exemplu de internaționalizare este evenimentele din august 2008, când Rusia a
intervenit în conflictul georgian-osetian din partea Osetiei de Sud.
Conflictele secolului nou au păstrat multe dintre trăsăturile de bază ale conflictelor de la sfârșitul
secolului al XIX-lea, care au fost discutate în mod repetat. Printre aceste caracteristici:

Ø fenomenul de internaționalizare a conflictelor intra-statale,

Ø Creșterea "conflictelor de identitate"

Ø Creșterea numărului de conflicte care implică actori nestatali.

În legătură cu ultima caracteristică, sa înregistrat o scădere semnificativă a gestionabilității

conflictelor, complicația procesului de soluționare a acestora. Conflictele regionale și chiar locale au
devenit mai frecvente în obținerea dimensiunilor globale.

Tipuri de conflicte internaționale contemporane de nivel transregional și global

Conflictele politice internaționale contemporane la nivel global pot fi împărțite în mod condiționat în
două mari categorii:

1) Conflictele legate de transformarea ordinii mondiale, și redistribuirea de influență în sistemul

mondial (inclusiv situațiile care implică acțiuni ale țărilor nesigure, pe care Statele Unite aparține „axa
răului“);

2) „non-sistemice“ conflictele legate de amenințările din partea actorilor nestatali ale relațiilor
internaționale (inclusiv lupta internațională împotriva noilor amenințări la adresa securității
internaționale, cum ar fi terorismul transnațional, criminalității internaționale și a traficului de
droguri).

Una dintre trăsăturile conflictelor internaționale poate fi considerată "economizarea" lor. Cu toate
acestea, pentru detectarea și urmărirea studiul componentei economice a conflictelor internaționale
trebuie să obțină mai întâi dovezi concludente atât prezența ei și capacitatea de a exercita o influență
dominantă asupra îmbătrânirii situației de conflict.
În primul rând, deoarece este aproape întotdeauna prezent în diferite conflicte internaționale.

În al doilea rând, deoarece tema componentei economice a conflictelor internaționale contemporane

este dincolo de studiul conflictelor.

Chiar și paradigma marxist-leninistă, singura teorie a școlii relațiilor internaționale este considerată
baza pentru relațiile dintre economia internațională, oferă o versiune foarte simplificate ale
determinismul economic al conflictelor. Acest lucru nu înseamnă că factorii economici nu joacă un rol
de formare a conflictelor astăzi.

În cadrul abordării funcționaliste a fost formulată dihotomia politicii înalte și joase. Conform
principalelor sale compromisuri promițătoare în domenii prioritare mai mici de „low politics“, inclusiv
economice, realizate mai ușor decât în sfera „high politics“ atunci când vine vorba de prestigiul
statului și prioritățile sale geopolitice.

Astăzi, problemele economice pot conține mai multe potențiale de conflict decât cele politice. În
cazul în care concluziile „Economisirea“ politică poate fi considerată oarecum prematură, faptul de
„politizarea“ a economiei ca o sursă suplimentară de conflict internațional este greu de negat.

În "politizarea" economiei, "securitatea energetică" are o importanță deosebită. Nu există nici o țară
care să fie complet independentă de energie. Chiar și principalele țări - furnizori de materii prime
energetice - Arabia Saudită, Rusia Norvegia, Emiratele Arabe Unite și Nigeria - importate de energie
sub formă de ulei, energie electrică, gaze naturale sau cărbune. Din cauza dependenței ridicate a
economiilor moderne ale țărilor dezvoltate pe problema aprovizionării asigurării securității
energetice a numeroase țări energetice a pus în partea de sus a listei priorităților sale naționale.
Chiar și blocul militar-politic al NATO, care nu sa implicat niciodată în probleme economice,
explorează posibilitatea participării sale la asigurarea securității energetice internaționale.

Conflictele din sfera energiei pot fi împărțite în două categorii.

În primul rând, acestea sunt conflicte legate de furnizarea actuală de resurse energetice. Pentru
Rusia, este în primul rând o chestiune de dispute cu statele de tranzit, cum ar fi Ucraina, a reduce în
mod repetat tranzitul gazelor naturale rusești către UE prin teritoriul său, din diverse motive - în
primul rând financiare. Conflictele energetice pot avea un fundal pur politic. Că considerații politice
au condus în februarie 2008, Presedintele venezuelean Hugo Chavez să renunțe pentru un timp
pentru aprovizionarea cu petrol în Statele Unite. Motivul politic a fost amenințarea conducerii
iraniene de a bloca Golful Persic în ianuarie 2006, de fapt, blocând aprovizionarea cu petrol din
Orientul Mijlociu.

În al doilea rând, acestea sunt "amânate" conflicte legate de furnizarea viitoare a lumii cu resurse
energetice, inclusiv discrepanțe legate de căile de transport. Aceste tipuri de conflicte sunt
contradicții în ceea ce privește dezvoltarea sistemelor de conducte de petrol și gaze din Rusia și Asia
Centrală, modificarea structurii consumului de energie din lume de explorare pe platforma
continentală, noile surse alternative de energie.

O altă direcție a conflictelor internaționale în sfera economică este legată de ratele de dezvoltare
economică și de siguranța mediului. Dezvoltarea economică pe scară largă în detrimentul mediului
ecologic și-a stabilit sarcina de a susține dezvoltarea lumii, înțeleasă ca dezvoltarea, consolidarea
potențialului actuale și viitoare pentru a satisface nevoile umane. În acest sens, cel mai probabil
scenariu este confruntarea dintre țările dezvoltate, cu posibilitatea de a combina dezvoltarea
economică cu asigurarea unui nivel ridicat de siguranță a mediului, precum și în curs de dezvoltare
țări care doneaza ecologie pentru a atinge rate mai mari de dezvoltare a economiilor lor.

6. Ideologia în conflictele moderne și particularitatea fluxului lor

Pentru a înțelege procesele internaționale actuale, este necesar să se abordeze trăsăturile

conflictelor internaționale contemporane. După cum sa menționat, unele dintre ele continuă de la
sfârșitul secolului XX, altele au apărut la începutul noului secol. În primul rând, este important să
înțelegem că actualul conflict se dezvoltă pe fondul "ideologiei inverse" a relațiilor internaționale.
Începând cu anii 1990, numărul conflictelor care au avut loc sub auspiciile protecției drepturilor
omului și răspândirea democrației prin metode de forță a crescut.

În anii 2000, unitatea republicană a Statelor Unite a format un fel de platformă politică și filosofică
pentru a justifica intervențiile militare în afara Statelor Unite. Aceasta a constat din trei concepte
complementare reciproce: "schimbarea regimului", "democratizarea" și "acțiunea preventivă". De
fapt, ei au format un singur set de reprezentări teoretice ale administrației SUA pe linia optimă de
politică externă a comportamentului SUA.

Primele două concepte au fost date politic, iar a treia - justificarea militară a politicii acțiunilor
unilaterale în numele asigurării securității naționale a Statelor Unite.
Noile concepte au fost construite pe trei idei.

Primul a fost direct legat de așa-numitele "state necinstite", care, în opinia Statelor Unite, reprezintă
o amenințare pentru întreaga comunitate mondială și, prin urmare, ar trebui înlocuite de un
Washington mai prietenos.

A doua idee a fost că, în urma schimbării regimului cu participarea Statelor Unite, în aceste țări ar
trebui creat un sistem politic care să corespundă ideilor americane despre democrație.

A treia idee a fost un set de teze care să justifice intervenția în forță din SUA sub pretextul prevenirii
unui pericol, care, potrivit oficialilor americani, sau chiar vine doar poate veni din partea statului față
de care este conceput intervenția.

Caracteristici ale collflictelor moderne.

1) O caracteristică nouă importantă a conflictelor moderne este asimetria lor mai pronunțată decât
înainte. Din ce în ce mai des actori devin sau țările, inegale (asimetrice) din punct de vedere al
resurselor (marile puteri și puterile mici sau mijlocii), sau statele și formațiuni statale (mișcările
rebele, rețelele criminale paramilitare sau pur și simplu neregulate).

2) O altă caracteristică a conflictului este o scădere bruscă a prețurilor de risc a războaielor regionale
pentru țările avansate tehnologic și creșterea semnificativă a militarizării acestora. Numărul de
militari uciși ai țărilor avansate tehnologic în conflictele regionale s-au redus continuu în comparație
cu pierderile, care, de exemplu, efectuate de americani în timpul războiului din Vietnam sau forțele
armate ale URSS în timpul primului război din Afganistan (1979-1989).

3) În același timp - o altă trăsătură a conflictelor - majoritatea victimelor conflictelor regionale sunt
civili ale căror pierderi sunt disproporționat de mari în raport cu pierderile în rândul armatei.
Utilizarea copiilor combatanți este, de asemenea, o practică comună în țările în curs de dezvoltare.

4) Internaționalizarea conflictelor interne este următoarea caracteristică, moștenită parțial din

conflictele din secolul XX. Internaționalizarea are loc "automat", de regulă, datorită numărului mare
de refugiați care caută refugiu în țările vecine în zona de conflict. Problema refugiaților se transformă
adesea într-o catastrofă umanitară, pentru a preveni sau a limita amploarea intervenției
internaționale. Internaționalizarea poate fi pur și simplu un instrument de întărire a pozițiilor politice
ale uneia dintre părțile implicate în conflict, dacă are motive să creadă că va găsi aliați sau patroni
străini influenți. În cele din urmă, în cele mai multe cazuri de internaționalizare este un fel de
întreprindere rentabilă, deoarece poate furniza una sau ambele părți ale conflictului, afluxul de
ajutor internațional este adesea folosit de către elitele locale, nu de scopul propus. Afirmația că orice
conflict intrastat poate dobândi un sunet internațional nu pare exagerat.

Există, de asemenea, o largă intervenție internațională în soluționarea conflictelor. Aceasta include

intervențiile țărilor individuale, organizațiilor interguvernamentale, organizațiilor umanitare
internaționale, organizațiilor internaționale pentru drepturile omului și chiar cetățenilor individuali.
De la sfârșitul războiului rece, peste 300 de actori diferiți au fost implicați în conflicte, dintre care
doar 80 de state.

5) O trăsătură caracteristică a conflictelor contemporane este extinderea spectrului participanților

săi. Împreună cu trupele regulate în lupta armată a început să se implice o varietate de unități de
poliție, formând organizații partizane, religioase sau bazate pe credință grupări criminale, insurgente
sau teroriste, bandele criminale, grupuri organizate de grupuri etnice, partide etnice, mercenari. Un
număr mare de participanți și imposibilitatea unui număr de cazuri de a evalua motivele
comportamentului lor reduc capacitatea de gestionare a conflictului și îngreunează procesul de
reglementare.

Extinderea spectrului participanților nestatali la conflicte reflectă concurența care a apărut în anii
2000 între state și actorii nestatali, în special în lumea a treia, pentru dreptul de a folosi forța.
Guvernele slabe își pierd monopolul în ceea ce privește utilizarea forței pe teritoriul lor, iar
autoritățile încep de fapt să intre în mâinile grupurilor politice locale. Aceasta este situația, de
exemplu, în Afganistanul modern, precum și în mai multe țări din Africa.

6) O trăsătură importantă a dezvoltării conflictelor internaționale este legată de participarea activă a

mass-mediei în acestea. Rolul informațiilor în apariția, dezvoltarea și soluționarea conflictelor este
extrem de mare și ambiguu. Pe de o parte, jurnaliștii atrag atenția publică asupra problemei
conflictelor, evocă sentimente de compasiune și participare la victimele conflictelor. Pe de altă parte,
mass-media transformă adesea afișarea acțiunilor militare, a conflictelor, a deceselor și a crimelor
într-un fel de "reality show", un fel de afacere de știri puternică și profitabilă. Spectatorii sunt
obișnuiți cu violența, sunt interesați de aceasta, contribuind la eroziunea barierelor psihologice
împotriva crimei și violenței.

Exemplele cele mai izbitoare ale impactului ambiguu al mass-media la un show de audiență în masă
au fost scene de televiziune live din bombardarea de către orașe forțele NATO și satele Iugoslaviei în
sfârșitul anilor 1990, și fazele inițiale ale atacurilor americane cu privire la Afganistan și Irak, în 2001
și 2003. Cadrele operațiunilor militare nu au provocat dezgust, dar păreau o viziune distractivă.

Международные конфликты в глобальной политике

http://nicbar.ru/politology/study/kurs-rossiya-v-globalnoj-politike/137-lektsiya-8-mezhdunarodnye-
konflikty-v-globalnoj-politike

Conflictele moderne pe o bază intercivilizată au o serie de particularități.

Primul - în conflictele acerbe datorate opoziției formate de secole de diferite sisteme de valori și
moduri de viață.

Al doilea este să susțină participanții din zonele gigantice civilizatoare din spatele lor. resurse practic
nelimitate de civilizație se simt Pakistan și India - în disputa asupra Kashmirului și Punjab, palestinienii
- pas din Orientul Mijlociu, creștinii și musulmanii - în fosta Iugoslavie. Susținerea islamului de către
separatismul cecen stimulează conflictul etnopolitice din Caucazul de Nord.

Al treilea - în imposibilitatea reală de a obține victorie în ele. Civilizatoare membri afilierea coliziune,
garantând solidaritatea lor la scară globală, stimulează determinarea, și, uneori, sacrifică participanții
în lupta.

Al patrulea - factorul civilizator poate fi combinat cu esența geopolitică națională-teritorială. Deci,

participanții conflictului sârbo-croat-Musulmani din Iugoslavia a schimbat frecvent aliați, în funcție de
schimbările survenite în situația: croații catolici au aliat cu musulmanii împotriva sârbilor ortodocși,
sârbii au devenit aliați ai musulmanilor împotriva croaților. Germania a sprijinit Croații, Marea
Britanie și Franța, simpatizând cu sârbii și cu Statele Unite cu musulmanii bosniaci. Implicarea
diferitelor state în conflict contravine liniei dintre conflictele interne și internaționale.

Al cincilea este imposibilitatea practică a unei definiții clare a agresorului și a victimei sale. Atunci
când astfel de dezastre civilizatoare ca prăbușirea Iugoslaviei, care sunt afectate de țesut a trei
civilizații - slav-ortodox, de Vest și islamice, judecăți de caractere cu privire la cauzele crizei și
inițiatorii acesteia depinde de poziția analistului.

Conflictele dintr-o civilizație tind să fie mai puțin intense și nu au o tendință atât de pronunțată de a
escalada. Apartenența la o civilizație reduce probabilitatea formelor violente de comportament
conflictual.

Astfel, sfârșitul Războiului Rece era sfârșitul unei benzi explozive din istoria omenirii și începutul unor
noi ciocniri. Prăbușirea lumii bipolare a cauzat nici o aspirație a oamenilor de a accepta valoarea Vest
post-industriale, mai ales din cauza conducerii sale curente, și dorința pentru propria sa identitate pe
baza civilizației.

http://www.webarhimed.ru/page-545.html

Международные конфликты