ABORDĂRI CONTABILE ALTERNATIVE PENTRU

RESURSELE NATURALE ŞI DE MEDIU

INTRODUCERE

Sistemul naţional de conturi înregistrează fluxurile de servicii, materiale şi

produse care caracterizează activitatea economică a unui stat. Sistemul contabil
înregistrează aceste fluxuri sub formă de tranzacţii monetare. Economiştii au demonstrat
limitările acestei forme de înregistrare, din perspectiva bunăstării sociale. Totodată,
sistemul naţional de conturi – şi în special unii indicatori ce derivă din acesta, precum
produsul naţional brut – a câştigat în popularitate, ca şi set de indicatori cheie ai
performanţelor economice şi sociale ale unei naţiuni.
Membrii comunităţii ecologiste au aderat la punctul de vedere al economiştilor
care contestă calitatea nou dobândită de sistemul naţional de conturi. Ecologiştii susţin că
acest sistem actual nu reuşeşte să reflecte poluarea şi efectele ei asupra mediului. Mai
mult, deoarece sistemul contabil naţional convenţional ignoră deteriorarea mediului
natural şi a bazei de resurse naturale ale unei naţiuni, acesta va oferi o imagine falsă a
potenţialului de creştere economică sustenabilă a acelui stat.
Aceste aspecte legate de mediu, în legătură cu sistemul naţional de conturi, atrag
tot mai mulţi adepţi de partea comunităţii ecologiste, fapt demonstrat şi de amploarea
atenţiei acordate încălzirii globale şi efectelor transnaţionale ale polilor acide. Dar înainte
de a putea adopta măsuri efective de remediere a acestor deficienţe, este necesară
înţelegerea clară a modului în care aceste conturi reacţionează la schimbările resurselor
naturale şi de mediu; cum pot fi ajustate aceste conturi pentru a reflecta corect aceste
modificări; şi care sunt implementările practice aferente.

DEFICIENŢE ALE SISTEMULUI CONVENŢIONAL DE CONTURI

NAŢIONALE

Pot fi identificate trei deficienţe majore ale sistemului naţional economic standard
de conturi cu privire la tratamentul contabil al resurselor naturale şi de mediu. Conturile
convenţionale sunt un instrument deficitar de măsurare a performanţelor sociale şi
economice, care tratează necorespunzător diferite forme ale bunăstării economice
naţionale şi ignoră variabile importante aferente activităţii economice.

Inadvertenţe în măsurarea performanţei ecologice

Una din criticile des formulate la adresa conturilor convenţionale naţionale este
reacţia necorespunzătoare (unii ar numi-o chiar “perversă”) la schimbările condiţiilor de
mediu. Poluarea, aglomeraţia şi epuizarea resurselor naturale sunt de multe ori efectele
nefericite ale creşterii economice. În aceste condiţii, devine supărător pentru locuitorii
unui stat ca analizele economice să indice o evoluţie pozitivă a contextului naţional. În
plus, indicatorii economici convenţionali nu reflectă corespunzător eforturile despuse în
scopul prevenirii efectelor nefavorabile asupra mediului; de exemplu, creşterea costurilor
cu serviciile medicale, costurile ridicate cu serviciile de salubritate ca urmare a creşterii
poluării determină creşterea PNB în aşa fel încât aceste eforturi vor deturna o parte din
resursele alocate producţiei tradiţionale.

Tratamentul contabil inadecvat al veniturilor şi bunăstării

Sistemul convenţional de conturi nu reuşeşte să trateze corespunzător anumite

forme de bunăstare, chiar dacă acestea contribuie la realizarea veniturilor şi bunăstării.
Principala inadvertenţă constă în modul în care definim “veniturile”.
Convenţional venitul este definit ca suma cheltuielilor de consum plus investiţiile.
Definiţia clasică face distincţia între investiţia brută şi investiţia fără depreciere,
cunoscută şi ca investiţie netă. De asemenea, face diferenţa şi între venit brut şi venit net,
unde cel din urmă este definit ca fiind egal cu suma dintre consum şi investiţia netă.
Mulţi economişti au aderat la curentul promovat de J. R. Hicks, conform căruia
venitul net este cel mai relevant indicator al bunăstării economice a societăţii, deoarece
reflectă cel mai corect suma disponibilă pentru consum la nivelul societăţii, după ce s-a
alocat necesarul producţiei de resurse care să menţină constant capitalul societăţii. În
schimb, venitul brut nu este sustenabil deoarece nivelul său este menţinut prin
diminuarea capitalului. Drept urmare, un element esenţial îl constituie “deprecierea”, care
permite translatarea venitului brut (sau produsului brut) în venit net (sau produs net).
Sistemul naţional convenţional de conturi nu reflectă în mod corespunzător
deprecierea anumitor forme de capital; dacă amortizarea unor active precum fabricile şi
utilajele este înregistrată corect, deprecierea altor forme de capital, cum ar fi resursele
naturale şi bunăstarea, este ignorată. Deoarece resursele naturale şi de mediu sunt
esenţiale în procesul de producţie a bunurilor şi serviciilor, ignorarea valorii lor de
epuizare demonstrează supraevaluarea venitului net sustenabil.

Neglijarea unor factori importanţi ai activităţii economice

O funcţie importantă a sistemului naţional de conturi constă în asigurarea unui

sistem informaţional care determină şi defineşte activitatea economică a unei naţiuni.
Conturile economice reflectă “funcţia de producţie” a economiei: un instantaneu al
transformării factorilor de producţie în produse finite şi servicii. Ignorarea resurselor
naturale şi de mediu deformează imaginea producţiei în două moduri: este neglijată
producerea unor rezultate nedorite (de exemplu, poluarea) şi omite o serie de factori
importanţi de producţie, atât cu efecte favorabile, cât şi nefavorabile asupra rezultatelor
finale.
Dorinţa de a înţelege mai bine legătura dintre activitatea de mediu şi cea
economică este echivalentă cu încercarea de a înţelege corect funcţia de producţie a unei
naţiuni.

METODE POSIBILE DE AMELIORARE A SISTEMULUI DE CONTURI

NAŢIONALE

Majoritatea metodelor propuse presupune extinderea conturilor convenţionale fie

prin modificarea directă a acestora, fie prin crearea unor conturi “satelit” distincte. Există
o multitudine de alternative pentru dezvoltarea unui sistem de conturi de mediu. Acestea
vor fi discutate pe scurt în cele ce urmează.

Identificarea cheltuielilor de mediu

Atât cheltuielile de eliminare a efectelor poluării, cât şi cele de “prevenire” a

efectelor nocive asupra mediului sunt deja incluse în conturile convenţionale, dar în unele
cazuri nu sunt identificate ca atare. De exemplu, achiziţiile industriale de echipament de
control al poluării, cum ar fi filtrele, precum şi forţa de muncă şi materialele necesare
operării acestui echipament, sunt înregistrate în contabilitate împreună cu alte achiziţii
industriale aferente activităţii de bază a companiei. Cheltuielile cu poluarea sunt de
asemenea greu de identificat deoarece multe produse şi materiale care ajută la reducerea
nivelului poluării nu sunt rezultatul exclusiv al unei domeniu al “controlului gradului de
poluare”. Situaţia se ameliorează sensibil atunci când este vorba de activităţi
guvernamentale, non-militare de control al nivelui de poluare. Tratarea apei din sistemul
de canalizare, de exemplu, este de obicei un sector distinct în multe sisteme naţionale de
conturi.
Sistemul standard de conturi nu permite identificarea cheltuielilor de prevenire a
poluării. Deşi aceste costuri sunt înregistrate în contabilitate (în cadrul cheltuielilor totale
de consum), ele nu sunt prezentate distinct de celelalte costuri de consum. De exemplu,
deşi o parte a cheltuielilor totale cu aerul condiţionat vizează “protejarea” împotriva
aerului poluat, se ia în considerare doar obiectivul principal de răcire a aerului. Conturile
nu oferă nici un fel de informaţii care să permită identificarea acestor ponderi.
Simpla colectare a datelor de identificare a cheltuielilor privind acţiunile de
prevenire şi control al poluării nu necesită nici o modificare a sistemului convenţional de
conturi. Germania şi SUA au intensificat eforturile în această direcţie. De mai bine de 15
ani, Biroul de Analiză Economică al SUA (BEA) publică informaţii cu privire la
cheltuielile aferente procesului de control al poluării. Aceste date sunt folosite în analiza
efectelor politicilor de mediu la nivel macroeconomic în SUA. Analize similare au fost
realizate şi în Germania.

Resursele fizice şi sistemele contabile de mediu

O propunere frecventă şi practică de remediere a deficienţelor prezente în

sistemul contabil economic convenţional constă în crearea unor conturi distincte,
denumite şi conturi “satelit” care refclectă fluxurile de resurse, materiale (inclusiv factori
poluanţi) şi energie care stau la baza oricărei activităţi economice. Aceste conturi prezintă
balanţe de intrări şi ieşiri, precum şi soldurile iniţiale ale unei resurse, diminuarea
acesteia pe măsura utilizării sau degradării, creşterea cantităţii disponibile prin
identificarea unor zăcăminte noi, sau prin creştere naturală în cazul resurselor
regenerabile, şi, în fine, soldurile finale la finalul perioadei de raportare. Astfel, aceste
conturi vor reflecta epuizarea stocurilor de resurse naturale, dar şi transformarea lor în
bunuri şi materiale, unele dintre acestea regăsindu-se în mediul înconjurător sub formă de
factori poluanţi. Conturile de materialele sau energie pot fi corelate cu conturile
convenţionale economice prin folosirea unor raporturi (sau coeficienţi de intrare-ieşire)
care exprimă unităţile de energie sau material per unitate de producţie sau vânzări.
 La un nivel guvernamental mai mult sau mai puţin oficial, această abordare a fost
aplicată în Franţa şi Norvegia, în al doilea caz existând o serie de tabele contabile de
resurse, publicate în mod regulat.

Deprecierea resurselor naturale comercializate

O altă metodă de modificare a conturilor economice standard constă în

concentrarea asupra imposibilităţii acestora de a reflecta deprecierea resurselor naturale şi
a activelor de mediu. Această strategie a fost susţinută de lucrarea lui Robert Repetto,
realizată pentru World Resource Institute în 1989. Concentrarea pe problema deprecierii
este importantă îndeosebi pentru statele în dezvoltare, cu o economie bazată pe extracţia
anumitor resurse naturale, unde aspectul cantitativ al resursei este mai important decât cel
calitativ al mediului. Ajustările propuse de Repetto au fost implementate în Indonesia,
alte locaţii în care urmează a fi testate fiind Filipine, Costa Rica şi China.
Calculele deprecierii depind de estimări ale modificărilor stocurilor fizice ale
resursei naturale şi de valorile de piaţă ale mărfurilor produse pe baza acestei resurse.
Astfel, valoarea deprecierii unei păduri se calculează în funcţie de pierderea capacităţii
pădurii de a genera un produs comercializat precum cheresteaua. Nu au fost încă
determinate estimări ale deprecierii pe baza pierderii capacităţii pădurii de a genera
servicii de mediu “necomercializate” (cum ar fi protejarea unor specii, asigurarea
diversităţii speciilor, servicii estetice, absorbirea emisiilor de dioxid de carbo, etc.). Chiar
dacă aceste calcule nu sunt definitivate, este clar că venitul net este supraevaluat în
economiile bazate pe extracţia unor resurse naturale. De exemplu, Repetto estimează că
rata de creştere anuală a venitului în Indonesia în perioada 1971 – 1984 ar trebui redusă
cu aproximativ 3% dacă se iau în calcul efectele epuizării resurselor naturale.

Sistemul complet de conturi ale resurselor naturale şi de mediu

Cea mai ambiţioasă metodă constă în includerea tuturor elementelor de

contabilizare a resurselor fizice şi a calculelor privind deprecierea resurselor naturale,
urmată de alocarea unor valori monetare tuturor intrărilor fizice. Pe lângă datele necesare
în cazul abordărilor descrise anterior, această metodă necesită informaţii suplimentare
importante, pentru evaluare. Un exemplu recent al acestei abordări este sistemul extins
SNA dezvoltat de Bartelmus (1989). O versiune mai puţin formală a sistemului complet a
fost propusă de Hueting (1980). De asemenea, există şi contextul “neoclasic” al lui
Peskin.

MODELUL CONTABIL NEOCLASIC DE MEDIU

Dacă toate abordările descrise anterior prezintă o anumită corelare între

contabilitatea pură de mediu şi contabilitatea economică convenţională, ele consideră că
procesul decizional economic convenţional are loc oarecum independent de procesul
decizional care afectează direct calitatea şi cantitatea resurselor naturale şi calitatea
mediului. Spre deosebire de acestea, corelaţia din modelul lui Peskin presupune că
factorii de decizie ţin cont de faptul că serviciile aferente activelor de mediu sunt
substituibile în producţie şi consum cu serviciile altor forme de bunăstare reproductibilă.
 În principiu, modelul consideră mediul ca un generator de servicii pentru
acoperirea cererii din sectoarele de producţie şi consum. Aşa cum amintea Hueting
(1980), aceste servicii pot intra în concurenţă. Astfel, serviciul de depozitare a deşeurilor
produse de o fabrică pe care îl oferă un lac poate concura cu capacitatea acetui lac de a
furniza servicii de agrement. Modelul consideră această pierdere ca un rezultat negativ.
Valoarea serviciilor este măsurată în teorie prin suma pe care utilizatorii sunt dispuşi să o
plătească pentru a beneficia de ele. În practică, aceste valori sunt calculate apelând la o
serie de tehnici bazate pe analiza cost-beneficiu.
Una din caracteristicile care diferenţiază acest model de cele prezentate anterior
este modul în care tratează costurile de control al mediului. Teoria spune că utilizatorii
unui activ de mediu se pot confrunta cu două tipuri de costuri. Primul, există costuri pe
care utilizatorii se poate să le fi suportat deja dacă au fost nevoiţi să adopte măsuri pentru
a proteja resursa. Al doilea, sunt costurile suportate de utilizatori sub forma unor beneficii
pierdute ca urmare a interzicerii accesului la acea resursă. Prima categorie de costuri este
deja reflectată în contabilitatea economică convenţională. A doua categorie nu este
reflectată în contabilitate, dar estimarea acestora este importantă deoarece oferă o
imagine a serviciilor generate de mediu.
Distincţia între costurile deja suportate şi costurile de oportunitate aferente
interzicerii accesului la resursa de mediu sunt descrise schematic in figura 1. MB
reprezintă beneficiul marginal al utilizatorului serviciului activului de mediu, iar MD este
este dezavantajul marginal rezultat.

MB, MD

Beneficii marginale ale utilizatorului serviciilor activului de mediu

f

Daune marginale datorate utilizării serviciilor activului de mediu

h

d z r

e x

a w u

0 B X V A A0
Serviciile activului de mediu

Figura 1. Beneficiile marginale şi daunele marginale aferente serviciilor activului

de mediu
 Să presupunem că un utilizator al unei resurse, datorită reglementărilor de mediu,
poate consuma activul de mediu numai până la nivelul V, în timp ce nivelul A
corespunde consumului în lipsa oricărei constrângeri. Costurile actuale ale utilizatorului
este egal cu aria triunghiului VwA. Aceste costuri de control sunt deja evidenţiate în
sistemul naţional de conturi; identificarea lor individuală este obiectivul programului
dezvoltat de Biroul de Analiză Economică al SUA.
Ceea ce nu este luat în calcul este valoarea asociată accesului utilizatorului la
resursa urmărită, până la nivelul V. această valoare este exprimată grafic de suprafaţa
Ovwf. Această valoare poate fi interpretată şi ca un “cost” – în acest caz, costul potenţial
pe care îl suportă utilizatorul dacă i se interzice utilizarea activului de mediu. Acest tip de
cost nu a fost inclus în contabilitatea convenţională. O contabilizare completă a tuturor
susrselor economice de venit trebuie să includă astfel de costuri deoarece ele măsoară
valoarea unui factor de intrare necomercializat, dar foarte important (serviciul activului
de mediu), aşa cum statul de plată reflectă valoarea unui factor de intrare comercializat
(forţa de muncă).
Atât metoda Peskin, cât şi cea Hueting încearcă să măsoare acest cost potenţial
prin estimarea costului implicat de reducerea poluării la un nivel redus prestabilit. În
Olanda, modelul presupune definirea unui standard în concordanţă cu un nivel sustenabil
al poluării.
Diagrama de mai sus poate fi folosită şi pentru a ilustra o caracteristică a
modelului Peskin. Pe măsură ce activele de mediu sunt folosite, are loc “producerea”
unui dezavantaj datorită poluării generate şi a interzicerii accesului la resursă pentru alţi
potenţiali utilizatori. Acest rezultat negativ este de asemenea neglijat în sistemele
contabile convenţionale. Pentru un nivel de consum V al activului de mediu, valoarea
totală a dezavantajului este egală cu suprafaţa BzV.
Se observă că suprafeţele triunghiulare reprezentând benficii şi dezavantaje nu
sunt egale. Altfel spus, nu există nici un motiv pentru a considera că valoarea costurilor
de control al poluării, fie ele actuale sau potenţiale, este o măsură a daunelor provocate de
poluare. Totuşi, o serie de abordări propuse urmează exact această cale (vezi Hueting
1980 şi Bartelmus 1989).
Există totuşi o situaţie în care costurile sunt egale cu daunele evaluate. Pentru
aceasta este necesară îndeplinirea a două condiţii. Prima, în locul folosirii suprafeţelor
triunghiulare, valorile sunt calculate ca produs dintre valoarea unităţii marginale a
poluării şi cantitatea poluării. A doua, nivelurile curente ale poluării trebuie să fie optime
Pareto, stabilite la nivelul X în loc de V. în acest caz, costurile potenţiale şi daunele vor fi
egale cu suprafaţa OXxe. Astfel, o modalitate de a interpreta aceste sisteme care măsoară
daunele provocate de poluare prin intermediul costurilor aferente diminuării acestor
daune constă în a presupune o politică de mediu perfectă – cel puţin din punct al
criteriilor de eficienţă economică. Bineînţeles, un sistem bazat pe astfel de premise nu
poate fi utilizat în generarea datelor necesare analizei eficienţei economice a politicii de
mediu – aspect pe care se concentrează eforturile US EPA.
Se pot trage două concluzii în legătură cu evaluarea serviciilor oferite de resursele
naturale şi de mediu:
- În general există atât valori pozitive (beneficii), cât şi valori negative
(dezavantaje) asociate utilizării serviciilor resurselor naturale şi de mediu. De
regulă, acestea nu sunt egale.
 - Valoarea globală a serviciilor resurselor naturale şi de mediu depinde de
valorile pe care toate părţile implicate le asociază serviciilor furnizate.
Aceste două caracteristici teoretice sunt importante deoarece evidenţiază
inadvertenţele contabilizării valorii unui anumit serviciu şi a valorii activului de mediu
rezultat, fără a lua în considerare utilizările alternative ale acelui activ. De exemplu,
valoarea unei păduri poate fi determinată prin identificarea simultană a tuturor utilizărilor
posibile, fie actuale, fie potenţiale. Unul din beneficiile structurii conturilor naţionale este
că, în principiu, poate reflecta aceste destinaţii concurente.
Acest cadru teoretic descrie fluxurile de servicii generate de activele de mediu şi
de evaluarea lor; în continuare vom discuta tratamentul deteriorării acestor active. Pentru
a le înregistra în contabilitate în acelaşi mod ca şi activele comercializate, este necesară
amortizarea lor.
Unul din motivele necesităţii amortizării este diminuarea în timp a capacităţii
fizice a capitalului de a produce servicii utilizabile. Această depreciere fizică poate
conduce şi la o pierdere de valoare a capitalului – deprecierea valorică. Dar deprecierea
valorică poate fi determinată şi de alte cauze. De exemplu, valoarea capitalului poate să
scadă datorită unei schimbări a gusturilor consumatorilor sau ca urmare a modificării
ratei dobânzii. Astfel, un activ care rămâne fizic intact (sau chiar sporeşte) se poate
“deprecia” valoric.
Capitalul de mediu are valoare deoarece generează fluxuri de bunuri şi servicii.
Dacă V0 reprezintă valoarea la începutul anului, iar Q1, Q2, etc. reprezintă serviciile
generate (adică “venitul brut de mediu”) la începutul fiecărei perioade viitoare. Astfel, Q 1
este venitul brut de mediu în anul 1.
Teoria investiţională corelează V0 cu valorile Q astfel:

, (1)

unde i este rata dobânzii. Deoarece V1, valoarea lui V0 la sfârşitul anului 1, este

ecuaţia (1) poate fi scrisă:

, (2)

de unde

. (3)

Termenul (V0 – V1), reprezentând pierderea de valoare a capitalului iniţial, este

prin definiţie deprecierea valorică din primul an, sau D 1. Relaţia dintre venit şi depreciere
a fost dezvoltată fără a face referinţă la distrugerea fizică a capitalului. Este adevărat că
pe măsură ce capitalul se deteriorează fizic, valorii vitoare ale Q vor scădea, explicând
astfel de ce V0 este mai mare decât V1. Cu toate acestea, valorile viitoare ale Q pot scădea
şi din alte motive, cum ar fi reducerea cererii pentru serviciile capitalului. Ele pot scădea
şi datorită incapacităţii de a folosi capitalul la potenţial maxim. Astfel, dacă, capitalul este
complementar forţei de muncă, o reducere a forţei de muncă va determina şi o diminuare
a viitoarelor valori ale Q.
Mai mult (spre deosebire de deprecierea fizică), deprecierea valorică, V 0 - V1, nu
trebuie să fie întotdeauna pozitivă (poate avea loc o creştere a capitalului). Deprecierea
valorică poate fi descompusă în două componente: partea din diferenţa V 0 - V1 datorată
deprecierii fizice, şi partea datorată altor cauze. Cea d-ea doua, dacă este pozitivă, este
denumită “câştig de capital”, iar dacă este negativă, “pierdere de capital”. Astfel, dacă
deprecierea fizică este Dp, iar câştigul (sau pierderea) de capital este G, avem:

(4)

sau

Bineînţeles, deprecierea fizică trebuie evaluată pentru a face posibil acest calcul.
Modul de calcul al numărului de unităţi fizice pierdute – folosind preţul original al
capitalului, preţul său curent sau un alt preţ – este subiect de controverse. Cu toate
acestea, dacă atenţia este orientată spre deprecierea valorică, această dispută poate fi
ocolită prin estimarea valorii deprecierii prin aplicarea succesivă a ecuaţiei (1) de la un an
la altul, în locul ecuaţiei (5).
Importanţa acestei formulări a deprecierii constă în faptul că, precum în cazul
oricărui activ de capital, deprecierea valorică a unui activ de mediu, cum ar fi o pădure
sau orice altă resursă naturală, se datorează atât deprecierii fizice, cât şi câştigului (sau
pierderii) de capital.

STRUCTURA CONTURILOR

Discuţia precedentă sugerează atât necesitatea unui cadru specific pentru

introducerea serviciilor şi activelor de mediu în contabilitatea convenţională, precum şi
principiile de evaluare a acestor servicii. În esenţă, cadrul presupune că aceste servicii pot
fi considerate intrări neplătite fie pentru producţie, fie pentru consum. Efectul negativ al
consumului acestor servicii, fie datorită poluării, fie datorită interzicerii accesului altor
utilizatori la această resursă, poate fi considerat o ieşire negativă sau o daună. Pentru a
asigura egalitatea între soldurile intrărilor şi cele ale ieşirilor, este necesar un factor de
echilibrare.
Acest cadru presupune un set de conturi similar cu structura intrări-ieşiri întâlnită
în contabilitatea convenţională a majorităţii statelor, precum Sistemul Naţional de
Conturi al Naţiunilor Unite. Pe lângă cele trei grupuri sectoriale convenţionale –
Industrie, Guverne şi Familii – am mai adăugat al patrulea: mediul (Natura). Natura este
considerată ca fiind sursa primară a serviciilor activelor de mediu şi ca “utilizator” final
al daunelor provocate mediului. Natura trebuie inclusă şi din motive practice deoarece
generează o parte susbtanţială a daunelor asupra mediului. De exemplu, o mare parte din
substanţele solide dizolvate şi din sedimentele depuse în apă sunt naturale, natura
generând factori poluanţi, precum particule şi oxizi de azot (alţii decât NO 2), într-o
proporţie mai mare decât o face omul. Daunele estimate datorate poluatorilor aerului şi
apei nu fac distincţia între sursa acestor daune. În tabelul de mai jos (Tabelul 1) este
descris contul Natural.

Intrare Ieşire
1. Daune asupra mediului (inclusiv cele 2. Servicii de mediu
generate de natură)
a. Aer 3. Beneficii nete de mediu
b. Apă
c. Sol
INTRĂRI SECTOR NATURAL IEŞIRI SECTOR NATURAL

Tabelul 1 – Contul Natural

Sistemul contabil “alocă”, în calitate de intrări, toate daunele sectoului Natural,

chiar dacă o parte din acestea sunt generate de industrie, gospodării sau guverne. Ieşirile
acestui sector sunt diversele servicii de mediu, de care beneficiază industria, gospodăriile
sau guvernele. Termenul “Beneficiu net de mediu” reprezintă diferenţa dintre daune şi
servicii, trebuind să asigure echilibrul între intrări şi ieşiri.
Principalele caracteristici ale acestui cadru contabil sunt descrise în tabelul 2, prin
conturile consolidate ale produsului brut. Toate fluxurile intrasectoriale au fost eliminate.
Mai mult, gospodăriile şi natura nu sunt incluse în această consolidare. Apelând la
practica contabilă convenţională, nici un sector nu este considerat ca desfăşurând
activităţi de producţie.
Intrările neconvenţionale de mediu sunt prezentate în aşa fel încât să respecte
intrările aferente conturilor convenţionale, permitând ignorarea lor de către cei
neinteresaţi de acest aspect. Astfel, de exemplu, în timp ce conturile modificate prezintă
deprecierea mediului ca ajustare negativă a Produsului Naţional Net (PNN), ea este
adăugată înapoi pentru a menţine neschimbat Produsul Naţional Brut (PNB)
convenţional.
Examinarea conturilor consolidate modificate demonstrează faptul că PNB
modificat este egal cu PNB convenţional minus daunele produse mediului. Folosind
următoarele notaţii:
VA: Sarcini asupra PNB convenţional sau valoare adaăugata
PNB: PNB convenţional
PNBi: PNB modificate, i = 1, 2, 3 şi 4
SM: Servicii de mediu
BNM: Beneficiu net de mediu
DM: Daune provocate mediului
următoarele definiţii ale “PNB” corespund structurii de conturi:
PNB1 = PNB – DM
 PNB2 = PNB + SM
PNB3 = PNB + BNM
şi
PNB4 = PNB.

Tabelul 2. Contul Venitului şi Produsului Naţional consolidat

Intrări Ieşiri
Compensarea angajaţilor şi proprietarilor Consum individual
(inlusiv venitul din chirii)
Profitul după evaluarea stocurilor şi Investiţii private interne brute
ajustarea consumului de capital
Exporturi
Importuri (-)
Bunuri şi servicii guvernamentale
Dobânda netă

VENIT NAŢIONAL
Transferuri (plăţi)
Taxe indirecte
Subvenţii (-)
Discrepanţe statistice

PRODUS NAŢIONAL NET

Deprecierea mediului (-)

PRODUS NAŢIONAL NET MODIFICAT

Consum de capital
Deprecierea mediului (+)

SARCINI ASUPRA PRODUSULUI PRODUS NAŢIONAL BRUT

NAŢIONAL BRUT
Servicii de mediu (-) Daune provocate mediului (-)
a. Aer a. Aer
b. Apă b. Apă
c. Sol c. Sol
Beneficiul net de mediu

SARCINI ASUPRA PRODUSULUI PRODUS NAŢIONAL BRUT

NAŢIONAL BRUT MODIFICAT MODIFICAT

Fiecare din aceste definiţii are propria interpretare din perspectiva bunăstării,
putând servi independet anumitor obiective ale politcii de mediu. Ceea ce este important
este faptul că toate definiţiile corespund aceluiaşi model contabil.
 Acest model “neoclasic” a fost parţial implementat în SUA în 1972 şi 1978
(Peskin 1989). Datele generate de aceste implementări au fost folosite de US EPA şi de
Departamentul de Agricultură al SUA pentru studiul unor politici guvernamentale.
Câteva caracteristici ale sistemului explică utilitatea sa ca sistem de date pentru
fundamentarea politicilor de mediu : cuprinderea completă a tuturor activităţilor
economice, faptul că se bazează pe informaţii ce permit agregări geografice detaliate,
precum şi faptul că permite comparaţiile cost-beneficiu, prin evaluarea intrărilor sub
forma serviciilor de mediu şi a ieşirilor sub forma daunelor provocate mediului.
Datorită acestor caracteristici, EPA a decis utilizarea acestui model în dezvoltarea
conturilor de resurse şi de mediu în regiunea Chesapeake Bay.

ASPECTE PROBLEMATICE ALE MODELULUI ANTERIOR

Deşi sistemul descris anterior serveşte scopurile SUA, nu este în mod necesar
superior altor metode dezvoltate de alte state. În primul rând, unicitatea necesarului de
poolitici de mediu şi disponibilitatea diferită a datelor sugerează nevoia mai multor
modele care să faciliteze procesele decizionale din diferite state ale lumii. Mai mult,
există o serie de probleme constatate în modelul Peskin, pe care le vom analiza pe scurt
în cele ce urmează.

Unităţi de măsură adecvate

Sistemul presupune că toate entităţile – valorile serviciilor de mediu şi ale

deprecierii – vor fi măsurate în termeni monetari. Această abordare a fost criticată ca
fiind nerealistă şi arbitrară, de către cei care pun sub semnul întrebării validitatea
tehnicilor de evaluare cost-beneficiu şi capacitatea de a implementa aceste tehnici în
statele care nu dispun de o bază de date bine pusă la punct. În schimb, ei recomandă ca
toate entităţile de mediu să fie exprimate în unităţi fizice, fiind recunoscut faptul că
integrarea completă cu sistemul de conturi economice nu este posibil.
Cu toate acestea, adoptarea unui sistem contabil fizic implică costuri ridicate. În
primul rând, este imposibilă obţinerea unei măsuri obiective a importanţei serviciilor de
mediu, în raport cu bunurile şi serviciile comercializate. Astfel, analiza şi compararea
unor politici care presupun înlocuirea unor proiecte ce implică capital comercial cu unele
care folosesc capital de mediu devin foarte dificile. În al doiela rând, lipsa unei măsuri
monetare comune face imposibilă ajustarea PNB convenţional pentru degradarea calităţii
mediului.
În al treilea rând, atunci când se pune problema practică a măsurării fizice a
serviciilor şi activelor de mediu, nu se ajunge la un consens privind care este această
unitate de măsură comună. Deoarece majoritatea activelor de mediu generează servicii
variate, nici o unitate de măsură fizică nu pare adecvată pentru toate acestea. Dacă
numărul de hectare oferă o descrierea a unei păduri, acesta nu furnizează nici un detaliu
privind capacitatea pădurii de a produce cherestea sau de a proteja specii pe cale de
dispariţie.

Dezacorduri privind oportunitatea actualizării

 O metodă de măsurare a valorii monetare (şi a deprecierii) unui activ de mediu
constă în estimarea valorii monetare a fluxului “viitor” de venituri generate de acel activ,
urmată de actualizarea acesteia folosind o rată a dobânzii corespunzătoare. Nu este însă
clar care este această rată “corespunzătoare”.
Există o multitudine de dezbateri pe această temă, majoritatea lor fiind prezentate
în lucrarea lui Robert Lind (1982). Un aspect esenţial nu este alegerea ratei de
actualizare, ci procesul de actualizare în sine. O caracteristică a modelului economic
neoclasic este că valorile activelor de mediu sunt determinate pe baza preferinţelor
generaţiei actuale şi nu a celor viitoare. Aşa cum arăta Page (1977), există posibilitatea ca
societatea să aleagă în prezent o alocare “optimă” a capitalului, care, în anumite condiţii,
să conducă la oprirea creşterii economice în viitor. Altfel spus, creşterea economică
“optimă”, din perspectiva generaţiei actuale, poate fi nesustenabilă. Dar apariţia acestei
consecinţe depinde de factori precum gradul de substituibilitate a capitalului şi tehnicile
de producţie. De aceea, actualizarea nu este neapărat necorespunzătoare în toate cazurile.

Supradependenţa faţă de modelul economic clasic

Structura teoretică şi modelul contabil descrise în această lucrare corespund

modelului economic neoclasic predat în majoritatea universităţilor occidentale. Dar acest
model nu este acceptabil sau relevant pentru toate societăţile.
De exemplu, aspectul individualistic al teoriei ridică suspiciuni. Sistemul
consideră situaţia utilizatorilor concurenţiali ai activelor de mediu şi modul în care
valoarea serviciilor acestor active depinde de valoarea percpeută de către utilizatori.
Sistemul nu analizează valoarea independentă posibilă pe care societatea ar putea-o
asocia aceluiaşi activ, de vreme ce în modelul occidental evaluarea societăţii reprezintă
consolidarea evaluărilor individuale ale membrilor ei.
Aceste concepte economice occidentale, care stau la baza tehnicilor cost-beneficiu
recomandate în obţinerea valorilor monetare, pot fi inaplicabile în alte state având tradiţii
culturale diferite. În caest caz este necesară identificarea altor modele de evaluare şi
contabilitate.

Solicitări nerealiste cu privire la disponibilitatea datelor şi aptitudinilor

În final, implementarea modelului teoretic şi contabil prezentat anterior poate

genera solicitări nerealiste referitoare la datele disponibile. Trebuie subliniat faptul că
necesarul de date şi aptitudini adecvate sunt în cele din urmă chestiuni empirice. Potrivit
lui Peskin (1988), acest aspect poate fi rezolvat doar prin studii de caz experimentale.
Toate cele patru aspecte problematice identificate mai sus pot fi soluţionate doar în cadrul
unui program de cerectare şi experimentare.

SUMAR

Această lucrare a identificat câteva probleme legate de contabilitatea economică

convenţională şi propune o abordare care oferă o mai bună corelare cu activitatea de
mediu. Au fost realizate unele comparaţii cu alte metode, deşi o discuţie pe această temă
ar necesita mult mai multe pagini.
 Un studiu recent al acestor alternative (Peskin, 1990) a convins autorul că nici
unul din aceste sisteme nu eva satisface criticii sistemului de conturi economice
convenţionale. În plus, nu există “cel mai bun” sistem, deoarece fiecare din sisteme
reflectă necesităţile şi disponibilul de informaţii caracteristice unei anumite ţări. Cu toate
acestea, autorul susţine că majoritatea necesarului de date este comun tuturor acestor
sisteme. Drept urmare, nu este nevoie să susţinem un anumir model înainte de a iniţia un
program de contabilitate de mediu. De asemenea, autorul propune, în baza experienţei
acumulate, metoda “învăţării din mers” ca fiind cea mai indicată alternativă de creare a
unui sistem de date.
Studiul a evidenţiat şi o slabă dorinţă de a “aboli” sistemul contabil naţional
convenţional. Mai curând, se încearcă modificarea sau suplimentarea sistemului
convenţional cu conturi “satelit”. Deşi această tendinţă poate reflecta realitatea politică
sau dorinţa de a păstra tradiţia, ea reflectă totodată şi opinia potrivit căreia evaluările
economice sunt importante în măsurarea bunăstării unei societăţi.
Este de înţeles frustrarea manifestată ca urmare a incapacităţii modelului
convenţional, neoclasic de a reflecta probleme importante de mediu. Din acest motiv s-a
propus înlocuirea evaluărilor economice cu alte metode de evaluare. Cu toate acestea, se
poate trece uşor cu vederea o caracteristică fundamentală a modelului economic. În
pieţele funcţionale, evaluările economice reflectă suveranitatea consumatorului – nu
suveranitatea guvernului,a instituţiilor de cult sau a persoanelor bine intenţionate. În
căutarea unei relaţii compatibile între sistemul economic şi sistemul ecologic, nu trebuie
să uităm această caracteristică democratică a sistemului economic. Provocarea constă în
dezvoltarea unor metode care să conserve caracteristica democratică reprezentată de
conceptul suveranităţii consumatorului şi totodată să se adreseze aspectelor de mediu
neglijate de modelul economic.