1.

Consideratii generale considerand costurile de mediu

Cel mai mare neajuns al politicii economice din trecut dar și din prezent a fost și este
incapacitatea acesteia de a lua în calcul sau de a stabili valoarea costurilor pagubelor externe ale
unei unități economice sau sociale impuse asupra mediului.Cu multă vreme în urmă ecosistemul
Pământului a fost considerat ca o sursă inepuizabilă de materii prime, energie, apă, primitoare de
deșeuri,etc.

Bunăstarea societății s-a considerat că depinde doar de resursele de muncă și de capital. Nu cu

mult timp în urmă ecologiștii, economiștii, alți oameni de știință au constatat că în prezent și în
viitor, producția susținută de bunuri și servicii depinde nu numai de disponibilitățile de capital
și de forță de muncă ci și de resursele și factorii de mediu.

Lipsa luării în calcul a costurilor și a aprecierii factorilor de mediu și a politicilor de mediu

poate duce la insuficiența întelegerii bunăstării societății, a veniturilor sale și a potențialului său
de dezvoltare reală și durabilă.

Politicile îndreptate spre promovarea dezvoltării economice, care nu include problemele

protejării și corectării factorilor de mediu, ca o componentă integral sunt sortite eșecului.
Schimbările climatice, acidifierea, deșertificarea, inundațiile, deșeurile toxice și poluarea care
cauzează nenumărate probleme în prezent se datorează și acțiunilor îndreptate spre eficientizarea
scopurilor economice, fără să țină cont de costurile pentru mediu pe termen mediu și lung. Așa
cum orice unitate economică caută să-și îmbunătățească calitatea serviciilor pentru a-și
consolida producția pe termen lung, tot așa ecosistemul Pământ cere anumite tipuri de
“investiții” pentru a se menține ca un ecosistem sănătos și pentru a putea asigura oamenilor
durabilitatea pe termen lung și o dezvoltare economic durabilă.

Neefectuarea de investiții în timp util va afecta grav regiunile planetei și civilizația umană
însăși.

Costul și beneficiul de mediu sunt măsurate în termeni de bunăstare pentru fiecare locuitor al
planetei. Pentru acest fapt și pentru menținerea și creșterea bunăstării, oamenii ar trebui ca să
înțeleagă că pentru orice produs adus pe piață trebuie să aibă consimțământul fiecărui om, de a
plăti și costul mediu care trebuie să fie inclus în acel produs.

Consumatorii, respectiv oamenii, trebuie să plătească pentru un beneficiu de mediu, sau pentru a
evita o pagubă de mediu, aceasta reprezentând de fapt legătura dintre consimțământul de a plăti
pentru mediu și bunăstarea individual.

În sistemul analizei cost - beneficiu folosit în mod curent în procesele de producție și în multe
proiecte de evaluare a mediului, este înlocuită doar o “anexă de profit și pierderi”.

Atât timp cât nu este întocmit “bilanțul evaluării”, degradarea mediului rămâne necontabilizată,
generând o supraestimare a viabilității economice a activitaților economice și a proiectelor de
evaluare.
Includerea evaluării deteriorării capitalului natural în proiectele de evaluare a devenit obligatoriu
în cel de-al V-lea Plan de Acțiune pentru Mediu al Uniunii Europene, plan care impune
pregătirea calculelor naționale ale tuturor acțiunilor economice și sociale în care să se țină
seama de costurile de mediu.
În zonele mai extinse unde costurile economice nu pot fi calculate trebuie să se facă estimări
(exemplu determinarea prețurilor de restaurare), deoarece acestea, oricum sunt mai mari decât nu
s-ar putea estima nimic.
Planul de acțiune al U.E , cere folosirea unor rate de scont corespunzătoare care apără drepturile
generațiilor viitoare luând în calcul riscurile.

Există multe dificultăți în evaluarea costurilor pentru mediu și determinarea lor cum ar fi:

- lipsa sau insuficiența informațiilor privind starea fizică a mediului;

- costurile pagubelor de mediu sau beneficiile refacerii mediului sunt greu de evaluat prin
tehnici practice, chiar de la apariția lor;

- valoarea mediului pentru generațiile viitoare impune alegerea unei rate de scont adecvate,
care este o problemă controversată;
- costurile de mediu sunt greu de calculat, deoarece îmbunătățirea unei componente de
mediu, poate înrăutăți o altă componentă. Aceasta, deoarece unele lucruri care amenință mediul
pot dăuna și sănătății umane, iar elementele de mediu se intercondiționează și deci este necesară
o abordare integrată ( cuprinzătoare – holistică).
De asemenea trebuie să se cunoască că anumite aspect de mediu sunt sau pot fi “fără preț” și nu
pot fi supuse unor mecanisme economice obișnuite de evaluare a costului, cum ar fi: analiza cost
– beneficiu sau fluctuația forțelor de piață, exemplu: un nivel adecvat al calității apei potabile.

Deci se poate concluziona că o evaluare a mediului trebuie să includă o analiză cost – beneficiu
care să țină cont de costurile externe. Analiza cost – beneficiu la nivel național este o metodă
standard de apreciere folosită la studiile de fezabilitate pentru proiectele cu finanțare
internațională. Datele de intrare necesare constau în fluxul cuantificat al costurilor și a
profiturilor atât în termini fizici cât și valorici. Se folosesc de obicei prețurile pieței mondiale
sau prețurile limită excluse de orice fel de taxe sau subvenții.

O estimare relativă a costurilor reprezintă o mai bună exprimare a situației reale, decât de a pune
aceste costuri egale cu zero, respectiv de a ignora costurile de menținere sau de corectare a
factorilor de mediu .

CLASIFICAREA COSTURILOR DE MEDIU

Costurile de mediu sunt acele cheltuieli legate de refacerea degradărilor efective sau prevenirea
celor potențiale a activelor naturale datorate activităților economice și umane.

Costurile de mediu pot fi privite și clasificate din mai multe unghiuri și anume:
a) costuri generate;
b) costuri suportate;
c) costuri impuse sau efective, care la rândul lor se împart în: costuri de epuizare și costuri de
degradare;
d) costuri externe.
Costuri generate sunt acele costuri asociate unităților economice care provoacă efectiv sau pot
cauza degradări ale mediului ca urmare a activităților pe care le desfășoară. Ele sunt determinate
aplicând conceptul de evaluare a costurilor de conservare care sunt cerute pentru a împiedica sau
a diminua degradarea mediului înconjurător natural.
Costurile suportate sunt acele costuri de mediu înregistrate de unitățile economice care au ca
cauze degradarea mediului.
Aceste două categorii de costuri privesc incidența activităților economice asupra mediului.
Analiza lor trebuie să fie axată pe de o parte pe implicațiile imediate ale activităților economice
asupra mediului dintr-o anumită zonă pe o perioadă determinată fără să intereseze în ce zonă și
în ce moment va avea loc o degradare a mediului, iar pe de altă parte de starea mediului
înconjurător pe efectele sale, fără să intereseze activitățile economice care au dus la degradarea
mediului și momentul în care a intervenit degradarea.

Este însă dificil de măsurat și analizat relațiile între activitățile economice care provoacă o
degradare a mediului și repercursiunile sale asupra populației și a activităților sale.

Implicațiile activităților economice asupra mediului înconjurător nu respectă granițele

administrative și degradarea poate deveni evidentă după mai mult timp de la producere
(exemplu: schimbarea de climă și micșorarea stratului de ozon).

Descrierea implicațiilor imediate asupra mediului înconjurător dintr-o anumită zonă pentru o
perioadă stabilă nu permite cunoașterea tuturor riscurilor pentru mediu și populația acelei zone
și a celor din jur. Stabilirea unei legături între costurile de mediu și activitățile economice care
provoacă degradarea mediului trebuie să devină o acțiune prioritară a guvernelor tuturor țărilor.

În ceea ce privește determinarea costurilor suportate se aplică metoda de evaluare care permite
determinarea valorilor acordate incidențelor asupra mediului de către agenții economici. Sunt
luate în considerare doar costurile care sunt deja integrate în creșterile economice naționale
clasice.
Costurile de mediu generate și suportate sunt completate prin contabilizarea cheltuielilor
corespunzând activităților de punere în funcțiune a obiectivelor efectiv realizate. Aceste
activități urmăresc ameliorarea mediului natural și restabilirea în parte sau totală a consecințelor
incidențelor asupra mediului în urma activităților economice.

Costurile impuse sau costurile efective. Costurile suportate și cele generate impun intervenția
costurilor efective și imputate. Acestea sunt evidențiate în sistemul de contabilitate națională
dar, nu sunt întotdeauna indicate expres. De aceea costurile imputate sau efective constitue
indicatori de costuri suplimentari în sistemul de contabilitate economică și de mediu.

Costurile de mediu efective și imputate se clasifică în funcție de disfuncționalitățile de utilizare

a mediului înconjurător natural, în:
• Costuri de epuizare care corespund reducerii cantitative a resurselor naturale, care sunt
activele biologice ale solului, apei, etc. ca urmare a activității economice. Resursele naturale
epuizabile sunt utilizate ca materie primă în producție și consum;

• Costuri de degradare reflectă deteriorarea calitativă a mediului înconjurător natural ca

urmare a activităților economice. Implicațiile asupra mediului înconjurător natural pot cuprinde
degradarea peisajului sau a ecosistemelor ca urmare a utilizării resurselor economice sau a
deversării de reziduuri provenite din activitățile economice în mediul înconjurător.

Costurile de degradare pot acoperi costurile generate de activitățile economice sau cele legate de
efectele pe care le produce un mediu natural degradat asupra ramurilor de activitate comercială
sau asupra populației.

Costurile efective de punere în funcțiune, care ameliorează calitatea mediului înconjurător pot
diminua costurile de degradare actuale sau trecute . Ele pot fi considerate ca fiind cheltuieli care
reduc costurile generate actuale (impuse) sau costuri suportate.
O imagine de ansamblu a diferitelor tipuri de costuri de mediu luate în considerare de sistemul de
contabilitate economică și de mediu este prezentată în tabelul următor:

Tabel nr.1 Clasificarea costurilor de mediu impuse și efective ale activităților economice
cuprinse în Sistemul de contabilitate și economia mediului

Costuri
Generate Suportate De repercursiune
Costuri de epuizare X X -
Costuri de degradare X X -
Costuri de prevenire X X -
Utilizare a pământului X X -
Deversarea reziduurilor X X -
Activități curente X X -
Folosirea activelor productive X X -
Costuri de punere în funcțiune X - X
Activități ale producătorilor - - X
Alte activități economice - - X
Sursa V. Rojanschi – Economia și protecția mediului, Editura Tribuna Economică,
1997/prelucrare

Costuri externe
Venitul societății (P.I.B) depinde nu numai de disponibilitatea de capital și de forța de muncă
cât mai calificată, ci și de resursele de mediu.

Lipsa unui calcul al costurilor și a aprecierii mediului și politicii de mediu poate duce la
insuficienta înțelegere a bunăstării societații, a veniturilor sale și a potențialului său de
dezvoltare reală și durabilă.

Cu toate dificultățile întâmpinate la stabilirea costurilor se impune o abordare amplă și

echilibrată pentru elaborarea și alegerea priorităților de mediu pe baza evaluării posibile și
complete a tuturor costurilor și beneficiilor și atingerea obiectivelor de mediu stabilite cu
costurile minime. În acest sens calcularea costurilor trebuie să includă o administrare a costurilor
resurselor de către sectorul public și evaluarea economică a dinamicii stocului de resurse
naturale precum și acordul asupra costurilor ce revin agenților economici și gospodăriilor
populației.

Nevoia de evaluare eficientă a costurilor a făcut necesară includerea în cel de-al V-lea Plan de
Acțiune pentru Mediu în politica Uniunii Europene, pentru a se depăși dificultățile amintite și a
stabili un mecanism adecvat de evaluare eficientă a costurilor printr-un program care să satisfacă
o dublă cerintă, și anume: protecția mediului și dezvoltarea durabilă.

○ O primă prioritate trebuie să fie aceea de punere la dispoziție informații optime asupra stării
mediului, indicatorii corespunzători ai capacității de toleranță, în vederea unei mai bune stabiliri
a parametrilor de dezvoltare durabilă.
○ Eforturile de cercetare intense pentru evaluarea mediului, coordonarea internațională și
împărțirea sarcinilor atunci când se impune sau este posibil. Sunt necesare rate de scont
corespunzătoare apărării drepturilor generațiilor viitoare luând în calcul și riscurile.

○ Elaborarea unei metodologii cost – beneficiu care să poată fi aplicată tuturor proiectelor și
politicilor care cuprind componente de mediu.
○ Politicile de mediu și proiectele care au componente de mediu să fie evaluate cât mai amplu
și in concordanță cu costurile și beneficiile ce trebuie să se realizeze.

○ La nivelul fiecărei țari trebuie să existe determinări ale costurilor interne alocate mediului,
respectiv trebuie să se aibă in vedere stocul de resurse naturale de aer, apă, sol, peisaj, edificiile
moștenite, etc.

3. ANALIZA COST-BENEFICIU ÎN EVALUARILE DE MEDIU

Analiza cost – beneficiu se realizează în scopul unor politici de mediu care să aducă corectări
unor factori de mediu afectați de activitățile economice și umane. Cu toate că tehnicile de
analiză cost – beneficiu nu sunt perfecte, ele au la bază metodologii solide și oferă un mijloc
prețios de evaluare a politicilor de mediu. Analiza necesită o judecată analitică, care dacă nu se
realizează corespunzător poate pune în umbră unele elemente sau să ofere prilejuri de dezbateri
politice necorespunzătoare.
Analiza cost – beneficiu trebuie să arate și să convingă pe cei care contribuie cu fonduri că
beneficiile pentru comunitate vor depăși costurile proiectelor și lucrărilor, iar contribuția lor
financiară are efecte pozitive pentru atingerea normelor de mediu și stoparea degradării
factorilor de mediu în viitor pe plan local și regional.

Ideea de baza a abordării analizei cost – beneficiu (efort financiar - câștig colectivitate) este
aceea de a alege varianta care aduce cele mai mari câștiguri nete. Analiza definește și beneficiile
în mod particular și urmărește legătura între efort financiar și satisfacerea nevoilor sau
preferințelor oamenilor dintr-o comunitate sau zonă.

În mod generic, efortul care duce la creșterea bunăstării oamenilor reprezintă un beneficiu, iar
ceea ce conduce la scăderea bunăstării reprezintă un cost.
La determinarea costurilor și beneficiilor în analiza unui fenomen de mediu se parcurg mai
multe etape distincte.
Prima etapă este definirea unei linii de bază, care indică ce se va întâmpla dacă nu se schimbă
politica de mediu și compararea alternativelor propuse. Linia de bază trebuie să ia în considerare
impactele schimbării condițiilor de piață și alte reglementări curente și nerezolvate. De
exemplu, baza pentru evaluarea măsurilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon trebuie să
ia în considerare creșterea cererii de energie și impactul unor standarde mai strânse pentru
poluanții convenționali.

A doua etapă o reprezintă identificarea alternativelor politicii de mediu în care se include

standarde diferite, metode de reglementare diferite (cum ar fi cele bazate pe stimulente și taxe de
poluare și permisele comercializabile, în locul standardelor pe tehnologie) și alternative pentru
reglementarea în ansamblu (cum sunt campaniile de informare publică)
În a treaia etapă se identifică schimbările posibile a rezultatelor și riscurile care vor fi
determinate de modificările în politica de mediu. Această etapă generează și informații despre
alte măsuri de performanță, importante pentru deținătorii de interese. Spre exemplu: un studiu
epidemiologic, poate indica faptul că expunerea la un anumit poluant afectează funcțiile
plămânilor, dar nu arată câte zile de muncă vor fi pierdute sau cât ajutor medical se acordă din
respectiva cauză. În plus, evaluările la adresa sănătății publice sunt de multe ori realizate în mod
inconsecvent față de metodele analizei economice. Analizele și calculele economice urmăresc
beneficiile și costurile marginale (sau de creștere) care rezultă din îmbunătățirea calității
mediului. Din acest motiv, specialiștii își concentrează atenția pe rata schimbării efectelor
asupra sănătății prin schimbările intervenite în condițiile de mediu.

În schimb studiile de sănătate publică se axează de obicei pe un singur prag de risc acceptabil,
bazat pe judecăți de valoare implicite sau explicite cu privire la gradul de risc sau cel mai
potrivit. Se pot da exemple bazate pe pragurile nivelurilor de expunere pentru cele mai sensibile
grupuri de populație (sau scenarii pentru cele mai grave expuneri) și utilizarea riscului unui grup
ca etalon pentru un altul care poate fi diferit.
A patra etapă a procesului este estimarea costurilor și beneficiilor economice. Îmbunătățirile
aduse stării mediului oferă oamenilor o varietate de beneficii: îmbunătățirea sănătății și
reducerea riscului de mortalitate; creșterea posibilităților recreative și a condițiilor estetice,
creșterea randamentelor agricole, daune materiale reduse, creșterea diversității genetice în
lumea plantelor și animalelor. Toate acestea cauzează în același timp și anumite costuri.
Valorile pe care specialiștii din economie le atribuie acestor beneficii și costuri au proprietăți
distincte de care trebuie să se țină seama în analiză din mai multe motivații:

a) în primul rând – aceste valori reprezintă schimbări crescătoare fată de o situatie luată drept
bază. Specialiștii din economie nu încearcă să măsoare valoarea totală a resurselor ecologice
sau de mediu, întrucât aceasta este posibil să nu fie cunoscută (sau poate fi infinită) și este
posibil ca abordarea “totul sau nimic” să fie irelevantă pentru deciziile politice practice. Ceea
ce este relevant este reprezentant de sumele date de beneficiile și costurile suplimentare care
rezultă în urma îmbunătățirii mediului.

b) în al doilea rând, valorile atribuite beneficiilor reflectă disponibilitatea de a plăti a oamenilor

pentru îmbunătățirile aduse mediului – adică sumele pe care ei le-ar cheltui în fapt pentru
ameliorări, în loc să le cheltuiască pe alte bunuri pe care le apreciază.
c) în al treilea rând, cifrele includ costurile de oportunitate ale ameliorărilor cunoscute, atât
curente cât și viitoare. Costurile de oportunitate includ nu numai cheltuielile directe pentru
ameliorările mediului, ci și efectele indirecte cum ar fi performanța redusă a produselor.

În estimarea beneficiilor pot apărea controverse. Din aceste considerente evaluarea

beneficiilor obținute în urma îmbunătățirii calității mediului trebuie determinate din dovezi
indirecte, deoarece acestea nu se pot comercializa pe piață în mod empiric, unul din cele mai
importante beneficii pare să fie reducerea riscului morții premature a oamenilor, dar scopul
specialiștilor în economie nu este să estimeze valoarea vieții unui om, ci să determine cât sunt
dispuși oamenii să plătească pentru a reduce probabilitatea unei morți premature. De obicei
oamenii analizeză o soluție de compromis între beneficii și costuri (conștient sau inconștient)
atunci când iau o decizie care le afectează viața. De exemplu atunci când o persoană decide să
cumpere un autovehicul mai sigur, dar mai scump, el este în cumpănă dacă trebuie să-și asigure
un drept la ajutorul medical preventiv, și dacă trebuie să meargă să lucreze într-un loc mai bine
plătit, dar mai periculos.
În ultima etapă a analizei cost – beneficiu se efectuează calcularea beneficiilor nete ale
deferitelor_alternative. Această etapă implică agregarea beneficiilor și costurilor între oameni,
atribuind fiecăruia o pondere egală. Analiștii trebuie să realizeze combinarea acestor costuri și
beneficii în timp, aceasta însemnând actualizarea beneficiilor și costurilor viitoare față de cele
actuale.
Pe lângă calcularea beneficiului net, o estimare completă trebuie să includă și o analiză
de_sensibilitate, care să determine cât de mari și de bune sunt rezultatele din punct de vedere al
diferitelor presupuneri inițiale și a gradelor de incertitudine, informații calitative asupra
beneficiilor și costurilor nemonetare și, pe cât posibil, incidența costurilor și beneficiile în
spațiu și timp, adică cine are de câștigat, cine are de pierdut și când. Asemenea informații
suplimentare sunt esențiale pentru luarea de decizii politice bine informate și defensive.

Cu toate că analiza cost – beneficiu are limite practice și metodologice, rămâne un instrument de
decizie indispensabil. Ea impune o anumită ordine în dezbaterile pe marginea politicilor de
mediu determinând pe participanții la analiză să acorde o atenție mai mare (în condițiile de
resurse limitate) la ceea ce este de câștigat și ce se poate pierde în cazul adoptării unei anumite
politici.
Dacă analiza cost – beneficiu este bine efectuată, le va scoate în evidență incertitudinile și poate
oferi analize sensibile, care le vor ilustra importanța. Mai mult, prin asigurarea măsurilor,
beneficiile și costurile care pot fi monetizate, analiza cost – beneficiu oferă o bază mai solidă
pentru efectuarea de judecăți privind importanța celor care nu pot fi monetizate dar pot să
contrabalanseze un rezultat într-o anumită direcție.

În scopul realizării unei analize cost – beneficiu eficiente trebuie să se țină seama de următoarele
recomandări:
- formularea clară a problemelor la care se referă reglementarea;
- identificare unei game de alternative posibile, care să elimine pe una preferată sau obligatorie;
- să se măsoare factorii determinanți reali ai beneficiilor și costurilor în unități naturale ( de
exemplu tone de poluanți emiși, număr de cazuri de îmbolnăvire evitate, etc.)

- pe cât posibil, să se monetizeze beneficiile și costurile directe și indirecte, folosind metode

adecvate;
- să se identifice incidența și implicațiile echității atât pentru beneficii, cât și pentru costuri;

- să se evalueze datele folosite pentru a realiza credibilitatea analizei;

- să se estimeze incertutudinile potențiale și preferințele apărute în analize;

- să se aplice actualizarea în mod logic și consecvent;

rezultatele să fie prezentate într-un format standardizat care să fie cât mai clar posibil redactat
respectiv să se includă într-un tabel care să rezume categoriile de beneficii și costurile și
valorile lor monetare, dar și sub formă de grafice din care să rezulte vizual rezultatele, cum ar
fi optimalitatea efortului și durabilitatea bunăstării umane și supraviețuirii în urma investițiilor
de mediu.
Optimalitatea este o cale de dezvoltare care maximizează valoarea prezentă a câștigurilor
viitoare în bunăstarea oamenilor.
Durabilitatea este bunăstarea umană care crește, sau măcar nu scade în timp.

Supraviețuirea este o modalitate de dezvoltare care se află deasupra unui nivel minim de
bunăstare.
Fig. 5.1 Prezentarea căilor de acțiune pentru analiza optimității, durabilității și
supraviețuirii

U U
 Umin Umin

O T(t) O T(t)
Calea ar putea fi optimă, dar nu este durabilă Calea ar putea fi optimă, dar nu este
și nici nu asigură supraviețuirea deși este peste limita de supraviețuire

Umin

O T(t)
Calea nu este neapărat optimă, dar este durabilă și asigură supraviețuirea
A
N
A
L
I
Z
A cost – beneficiu este împărțită în mai multe componente după cum se poate observa din
Analiza
tabelul următor:

C
O - Consultanță și proiectare
S
T Costuri - Costul pământului și creșterea rentei lui

- Infrastructură și tehnologie

B
E - Pierderi de producție din agricultură,
N turism și industrie
E Costu Preț de
F piață - Costuri de sănătate
I
C - Costuri de prevenire
I
U
 - Zgomot și poluare aer (preț de confort)

Preț - Descrierea valorii proprietății

suplimenta
- Pierderi de locuri istorice, culturale, de
recreere

a) Beneficii financiare (venituri din vânzări de

bunuri și servicii
Benefici
b) Beneficii economice:

- Legături între trecut și viitor

- Economii de resurse folosite în producție

- Creșterea locurilor de muncă, îmbunătățiri

- Beneficii de sănătate

Benef Preț de - Creșteri de producție (agricolă, industrială,

turism, etc.)

- Creșterea valorii proprietății

- Descreșterea zgomotului poluării aerului

Preț
suplimenta - Disponibilitatea serviciilor publice

- Creșterea în confort

- Conservarea locurilor istorice, culturale și

Indicatorii din tabel dau o imagine despre tipurile de costuri și beneficii ce pot apărea ca urmare
a introducerii proiectelor și ce metode de evaluare pot fi folosite pentru a evalua consecințele
asupra mediului. Apoi, atât costurile, cât și beneficiile pentru mediu, sunt împărțite în trei
componente cuantificate și una adițională care nu este prezentată în figura de mai sus, respectiv:

- costuri și beneficii directe;

- evaluarea externalităților bazate pe prețuri și piață;

Cea de-a patra componentă – descrierea calitativă – se adresează externalităților care nu pot fi
cuantificate în termeni monetari, dar are un impact semnificativ asupra bunăstării societății. Ea
se adaugă la analiza cost - beneficiu și întregește tabloul efectelor proiectelor asupra societății.
Unii oameni se pot gândi la folosirea aerului curat în scopuri de recreere și la utilitatea lui pentru
creșterea beneficiilor vizuale și psihice datorate unui mediu curat. De asemenea, nu pot fi
cuantificate beneficiile datorate faptului că se reduce suferința ca urmare a reducerii cazurile de
morbiditate în familiile care trăiesc într-un mediu mai curat. La fel și beneficiile nete care pot fi
generate de noi industrii ce pot deveni viabile dacă se folosesc apele și pământul cât mai curate.

Costul și beneficiile sunt măsurate în termeni de bunăstare pentru membrii unei comunități sau a
societății. Pentru a determina regula de alegere a deciziei sociale de acceptare a schimbării
situației, trebuie cunoscut ce anume preferă fiecare membru al societății. Dacă toți sau
majoritatea preferă schimbarea unei situații de mediu problemele se rezolvă mai simplu. Datele
problemei se schimbă când există o parte suficient de mare din oameni care nu dorește
schimbarea. Pentru a se putea decide dacă comunitatea (societatea), ca întreg, preferă
schimbarea, trebuie să se compare câștigurile și pierderile indivizilor din societate, adică să se
realizeze relația:

(B – C) > 0
în care: B – beneficiu adus după investiție;

C – costul pentru a ajunge la o nouă situație;

Analizându-se ceea ce o comunitate (o societate) este dispusă să plătescă pentru un beneficiu de

mediu, sau este dispusă să plătească pentru a evita o pagubă, se poate determina măsura
preferinței, ceea ce reprezintă un consimțamânt de a plăti și bunăstarea individuală a
oamenilor.
Grafic măsura preferinței se poate prezenta ca in figura următoare:

Fig. nr. 2 Prețul beneficiului pentru mediu

Prețul câștigului

C
A
E

Beneficiul comunității
O D

Presupunând că prețul câștigului populației din zonă este AC, iar beneficiul acestora este OD
curba cererii și a consimțământului de plăți a populației și administrației din zonă indică
volumul contribuțiilor pentru o unitate suplimentară de beneficiu. Mărimea sumei pe care
oamenii și administrația sunt dispuși să plătescă pentru beneficiu OD este aria patrulaterului
OACD.
Există situații când se acceptă o plată mai mare pentru o acțiune (produs) OB, ca urmare prețul
începe să scadă până la DC, pentru ultima acțiune (produs) onținut. În acest caz suma plătită este
mai mare de cât în cazul anterior cu aria ABC. Această suprafață reprezintă surplusul
beneficiarilor care exprimă satisfacția suplimentară pe care achizițiile (investițiile) succesive
dintr-un bun, din zonă, o aduc la un preț efectiv dat.

Aria hașurată din figura OBCD reprezintă consintământul de a plăti brut, iar aria ABC reprezintă
consimțământul de a plăti net ( a măsura câștigul net al beneficiarului care plătește pentru a
obține un beneficiu).

Regula de bază în analiza cost – beneficiu este:

∑ (Bi – Ci) > 0
Beneficiile unor proiecte de prevenire a dezastrelor ecologice pot să apară peste 50 – 100 de ani,
iar actualizarea lor va aduce la valori mai mici în prezent. Creșterea ratelor de actualizare la
costuri împovărătoare pentru generațiile viitoare, iar scăderea acestora determină reducerea
nivelului de investiții și a dezvoltării economice.

3.1. Analiza prețurilor pentru acoperirea costurilor de investiție pentru mediu

Multe resurse naturale folosite la investiții au un preț stabilit mai mic decât costul privat
marginal. Efectele acestui preț mic poate fi urmărit în figura următoare:

Figura 3. Influența controlului asupra prețurilor D

Preț CMS
CMP
F
Ps
B

Pp

C
Pc
Cererea
O Qs Qp Qc Cantitatea

Legenda:
C.M.S. – costul marginal social;
C.M.P. – costul marginal privat;
Pp - prețul privat;

Ps - prețul social;

Pc - prețul controlat;

Qs - cantitatea dezirabilă;
Qp – cantitatea optimă cu prețul marginal privat;

Qc – cantitatea optimă cu prețul controlat;

C.M.P. este curba ajustată a costului marginal privat, iar C.M.S. este curba ajustată a costului
social marginal. Prețul și cantitatea din punct de vedere social sunt Ps, Qs unde P = C.M.S.
optimul privat este dat de Pp, Qp.
Deoarece prețul controlat este stabilit sub costul marginal, resursa pentru investiții de mediu este
cerută în cantități mai mari față de stabilirea prețului ținând cont de costul marginal. Efectul
care modifică cantitatea poate fi măsurat prin segmentul Qc, Qp.
Distanța Qc, Qp măsoară dimensiunea eșecului pieței datorate practicilor de control al prețurilor.

Controlul prețurilor este des întâlnit și se datorează resurselor reduse și nevoii subvenționării
acestora de către guvern.
Costul atingerii acestor obiective poate fi foarte ridicat din moment ce resursele sun utilizate
pentru subvenționarea activităților ce produc bunuri benefice mediului a căror preț este
controlat. Subvențiile reprezintă deseori o scurgere a banilor guvernului (publici) și de aceea
trebuie controlați. Efectele asupra mediului pe care îl are mărimea rezultatelor obținute de la Qs
sau Qp la Qc este de a crește cererea potențială pentru calitatea mediului. În mod frecvent,
subvențiile se aplică unor lucrări care sunt benefice mediului.

O măsură a bunăstării pierdute ca rezultat al regimului prețurilor controlate prezentate poate fi

interpretată astfel: ariile de sub curbele ajustate costului marginal reprezintă costurile totale.
Ariile sub curbele ajustate de cerere sun măsurile disponibilității totale de plată, sau beneficiul
total. La Pp, Qp câștigurile private nete sunt maximizate în triunghiul OAB rezultat din diferența
patrulaterului OABQp. și triunghiul OBQp.

OABQp - OBQp = OAB

La Pc,Qc beneficiul total este mărit cu QpBCQc, dar și costul total este mărit cu QpBCQc care
este o pierdere pentru societate în general (aria hașurată BCD) datorată controlului prețului.

INSTRUMENTE ECONOMICE PENTRU FORMAREA FONDULUI DE MEDIU

Instrumentele economice sunt definite în literatura de specialitate ca “orice măsură necoercitivă
care urmărește să aducă o schimbare în comportamentul agenților economici prin internalizarea
costurilor de mediu sau de epuizare a resurselor naturale prin intermediul unor schimbări în
structura de stimulente cu care se confruntă acești agenți”.

Dintre instrumentele economice din domeniul protecției mediului se numără: taxele de utilizare,
taxele de produse, permisele (negociabile/transferabile), licențe sau cote, sistemele de depozit -
garanție, taxele și amenzile de neconformitate, plăți obligatorii, subvențiile, impozitele etc.

Limitele pentru emisii (standardele) sunt folosite pentru a impune utilizarea unei anumite
tehnologii sau ca instrument de atingere a unui nivel dorit da calitate a mediului în afara
agentului economic în cauză.
Taxele de emisie reprezintă plăți directe care se stabilesc în urma cunatificării sau estimării
cantității poluanților.

Taxele de poluare pot fi folosite în reducerea emisiilor de la întreprinderile industruiale mari și

mijlocii care pot fi monitorizate la un cost rezonabil. Astfel de taxe se pot aplica la poluanți ai
aerului cum sunt pulberile sedimentale, bioxidu de sulf, oxizii azotului etc.
Permisele (negociabile/transferabile) de emisie, licențele, cotele se bazează pe principiul că
orice creștere a emisiei sau gradului de utilizare a resurselor naturale trebuie să fie însoțită de o
reducere echivalentă sau uneori mai mare a cantității.

În prezent sunt utilizate două tipuri de sisteme de permise negociabile și anume:

• Un tip care se bazează pe credite pentru reducerea emisiilor;

• Cel de-al doilea tip se bazează pe alocări ex-ante (“cap and trade”).
Permisele au un avantaj fața de taxele de poluare deoarece oferă o relativă certitudine asupra
nivelului total al emisiilor.
Plățile obligatorii sunt stabilite în conformitate cu prevederile legii și sunt efectuate pentru a
compensa pagubele produse prin poluare. Plățile obligatorii pot fi destinate direct “perdanților
(victimelor)” sau organelor statului și pot opera în contextul unor reguli specifice sau prin
fonduri de compensare finanțate prin contribuția potențialilor poluatori.

Subvenții, granturi, împrumuturi cu donândă scăzută reprezintă orice formă de asistență

financiară explicită asigurată poluatorilor sau utilizatorilor de resurse naturale pentru cumpărarea
și instalarea sau îmbunătățirea echipamentului de control al poluării.

Fondul de mediu este un instrument economico – financiar destinat susținerii și realizării cu

prioritate a proiectelor de acțiune pentru protecția mediului.

În România, Fondul pentru Mediu, în conformitate cu legislația în vigoare (Legea nr. 73/2000 cu
modificările ulterioare) se constituie din:
• O cotă de 20℅ din valoarea încasată pentru exportul de fier vechi;
• O cotă de 30℅ din valoarea încasată pentru exportul de deșeuri de metale neferoase;
• O cotă de 30℅ din valoarea încasată pentru exportul de bușteni;

• O cotă de 5℅ din valoarea de import a deșeurilor de hârtie;

• O cotă de 10℅ din valoarea încasată la comercializarea pe piața internă a substanțelor

periculoase și a produselor cu potențial toxicologic ridicat asupra sănătăți oamenilor, indiferent
de proveniența acestora;

• Alocații de la bugetul de stat, vărsăminte, donații, sponsorizări, asistență financiară din partea
persoanelor fizice sau juridice române sau străine;
• Sumele încasate din restituirea creditelor acordate, dobânzi, alte operațiuni financiare derulate
din resursele financiare ale Fondului de Mediu;
• Asistență financiară din partea unor organisme internaționale;
• Sumele încasate de la manifestări organizate în beneficiul Fondului de Mediu;
Taxele și cotele pentru Fondul de Mediu pot fi mărite în procentaj diferit în funcție de gradul de
poluare și prin acceptabilități politice a sistemelor propuse.

Cea mai mare parte a țărilor dezvoltate aplică instrumente economice pentru controlul poluării.
Dacă taxele de mediu se regăsesc în majoritatea țărilor, permisele negociabile se regăsesc însă,
doar, în Australia, Canada, Danemarca, Franța, Polonia și S.U.A. În aceste țări și în țările din
OECD politica de protecție a mediului se bazează pe acordări de tipul “impune și controlează”,
iar tendința de viitor este de creștere a gradului de utilizare a impozitelor legate de mediu.
Veniturile din impozitele pentru mediu în statele menționate reprezentau la nivelul anului 2000
2,5℅ din PIB și cca 7℅ din veniturile din impozite.

Domeniile prioritare pentru folosirea Fondului de Mediu sunt:

• Controlul și reducerea poluării aerului, apei, solului, inclusiv intoducerea tehnologiilor curate;

• Protecția resurselor naturale;

• Gestionarea deșeurilor sau reciclarea deșeurilor;

• Tratarea și/sau eliminarea deșeurilor periculoase;

• Protecția și conservarea biodiversității;

• Educarea și conștientizarea populației privind protecția mediului.

Pentru România, existența și administrarea Fondului de Mediu este benefică, dar trebuie însoțită
de introducerea altor instrumente economice, întărirea cadrului instituțional de inspecție și
monitorizare, căi și mijloace de educare a populației.