Tema 4.

Planificarea auditului

1. Planificarea auditului conform ISA reprezintă:

a) procesul de colectare a probelor de audit;
b) stabilirea domeniului de aplicare, plasarea în timp a auditului;
c) stabilirea strategiei de audit şi elaborarea unui plan de audit;
d) detalierea strategiei generale de audit.
2. Obiectul principal al etapei de planificarea constă în:
a) determinarea corectitudinii reflectării informaţiei în situaţiile financiare;
b) crearea condiţiilor cât mai eficiente pentru exercitarea unui audit;
c) determinarea problemelor potenţiale;
d) expunerea opiniei asupra situaţiilor financiare.
3. Auditorul poate discuta elementele strategiei generale de audit cu:
a) inspectorul;
b) adunarea generală a acţionarilor;
c) conducerea entităţii economice;
d) conducerea societăţii de audit.
4. După studierea şi înţelegerea naturii entităţii şi a mediului său de către
auditor opinia asupra situaţiilor financiare va fi:
a) influenţată obligator în direcţia expunerii unei opinii de audit pozitive;
b) va fi influenţată favorabil, dar nu obligator în direcţia expunerii unei opinii de
audit pozitive;
c) nu va fi influenţată;
d) nici una din afirmaţiile expuse la punctele de mai sus nu este corectă.
5. Etapa planificării auditului nu include:
a) alcătuirea eşantionului de audit;
b) aprecierea rezultatelor activităţii clientului;
c) evaluarea controlului intern;
d) elaborarea planului de audit.
6. Planificarea lucrărilor de audit contribuie la:
a) alegerea celor mai importante direcţii ale auditului;
b) evitarea neînţelegerilor cu clientul;
c) executarea rapidă a lucrărilor de audit;
d) toate răspunsurile sunt corecte.
7. Forma şi conţinutul strategiei generale de audit nu depinde de:
a) dimensiunea şi complexitatea entităţii economice;
b) experienţa anterioară a auditorului în ramura care activează clientul;
c) numărul angajaţilor entităţii;
d) cunoaşterea controlului intern.
8. Auditorul planifică auditul entităţii. Conducerea anunţă verbal auditorul
că toate cheltuielile pentru anul respectiv au fost înregistrate în conturi.
Afirmaţiile conducerii în acest sens:
a) sunt o probă suficientă pentru auditor pentru a conclude că declaraţiile privind
caracterul complet al cheltuielilor sunt justificate;

1
b) pot permite auditorului să minimalizeze volumul de lucrări pentru justificarea
caracterului complet al cheltuielilor;
c) urmează a fi neglijate deoarece nu sunt în formă scrisă;
d) nu sunt considerate ca o bază suficientă pentru concluderea de către auditor a
faptului că toate cheltuielile au fost înregistrate.
9. Care din următoarele nu reprezintă componente ale planificării auditului:
a) determinarea pragului de semnificaţie;
b) efectuarea testelor detaliate a soldurilor conturilor;
c) evaluarea riscurilor;
d) studierea naturii afacerii clientului.
10. Pentru a aprecia continuitatea afacerii clientului la planificarea auditului,
un auditor va:
a) efectua testări detaliate a operaţiunilor economice şi soldurilor;
b) revizui documentaţia de audit pe anii precedenţi şi documentele pe termen lung
a clientului;
c) citi reviste de ramură specializate;
d) reevalua mediul de control al clientului.
11. Un auditor se familiarizează cu natura afacerii unui client nou şi ramura
sa de activitate pentru:
a) a face propuneri pentru îmbunătăţirea controlului intern al clientului;
b) a evalua dacă totalitatea erorilor cunoscute cauzează denaturarea semnificativă a
situaţiilor financiare;
c) a lua o decizie privind afirmaţiile conducerii aferente situaţiilor financiare;
d) a înţelege evenimentele şi operaţiunile economice care pot avea un efect asupra
situaţiilor financiare ale clientului.
12. În cadrul planificării inițiale auditorul primeşte următoarea informaţie:
a) evaluează necesitatea atragerii specialiştilor suplimentari;
b) efectuează recalcularea datelor;
c) analizează categoriile de clienţi şi furnizori;
d) studiază mediul de control al entităţii economice.
13. Care din următorii factori ce influenţează natura entităţii economice fac
parte din categoria factorilor aferenţi domeniului de activitate:
a) politica valutară de stat;
b) modificări în tehnologia produsului;
c) inflaţia;
d) cadrul general de raportare financiară.
14. Părţile afiliate, ca factor ce influenţează natura entităţii economice, fac
parte din factorii:
a) aferenţi domeniului de activitate;
b) externi;
c) de ramură;
d) de reglementare.
15. De ce sunt necesare auditorului cunoştinţele despre natura entităţii şi a
mediului său:

2
a) pentru a stabili obiectivele entităţii;
b) pentru a cunoaşte riscurile afacerii;
c) pentru stabili şi înţelege faptele, tranzacţiile şi practica existentă;
d) pentru a determina categoriile de clienţi.
16. Controlul intern reprezintă:
a) verificarea plenitudinii reflectării în evidenţă a operaţiunilor economice
efectuate;
b) proces conceput pentru a asigura atingerea obiectivelor entităţii cu privire la
credibilitatea raportării financiare;
c) totalitatea activităţilor de control;
d) procedee, care permit evitarea erorilor la diverse etape ale procesului de
evidenţă.
17. Care din răspunsurile ce urmează este de obicei scopul de bază la
evaluarea de către auditor a controlului intern:
a)pentru a determina dacă controlul intern existent funcţionează
după cum a stabilit conducerea;
b) pentru a determina gradul de încredere pe care auditorul îl poate avea în
controlul intern existent la entitate;
c) pentru a determina dacă toate riscurile au fost reduse sau eliminate de către
controlul intern existent;
d) pentru a determina dacă controlul intern existent poate să ne ofere siguranţa că
obiectivele entităţii pot fi realizate într-un mod eficient.
18. Structura controlului intern include:
a) sistemul contabil, structura organizatorică, procedurile ce ţin de cadre;
b) mediul de control; activităţi de control, monitorizarea controalelor; evaluarea
riscurilor entităţii; sistemul informaţional;
c) activităţi de control, stilul conducerii, aprobarea şi controlul documentelor;
d) verificarea exactităţii aritmetice a înregistrărilor, funcţiile consiliului director;
sistemul contabil.
19. Mediul de control include:
a) structura organizatorică, sistemul contabil, aprobarea rezultatelor verificării
reciproce;
b) atitudinea şi acţiunile conducerii cu privire la controlul intern;
c) sistemul de control al conducerii, aprobarea şi controlul documentelor, sistemul
contabil;
d) compararea şi analiza rezultatelor financiare cu datele bugetelor, compararea
informaţiei interne cu sursele externe de informaţie, procedurile ce ţin de cadre.
20. O procedură de control al clientului reprezintă:
a) o acţiune îndeplinită de auditori pentru a obţine probe;
b) acţiune realizată de personalul clientului în scopul prevenirii, descoperirii şi
corectării erorilor şi fraudei în operaţiunile economice;
c) o metodă de înregistrare, generalizare şi prezentare a informaţiei financiare;
d) funcţionarea consiliului director.

3
21. Care din componentele controlului intern include înregistrarea
informaţiei din registrele de stocare în Cartea mare:
a) monitorizarea controalelor;
b) evaluarea riscurilor entităţii;
c) sistemul informaţional;
d) activităţile de control.
22. Procedurile de prevenire a denaturărilor fac parte din:
a) mediul de control;
b) activităţile de control;
c) sistemul informaţional;
d) procesul de evaluare a riscurilor entităţii.
23. Procedurile de prevenire a denaturărilor includ:
a) compararea informaţiei interne cu cea din surse externe de informaţie;
b) limitarea accesului către active;
c) compararea şi analiza rezultatelor financiare cu datele bugetelor;
d) verificarea exactităţii aritmetice a înregistrărilor.
24. Informaţia se consideră semnificativă în cazul când:
a) denaturarea sau omiterea acesteia nu influenţează asupra deciziilor economice
ale utilizatorilor situaţiilor financiare;
b) denaturarea sau omiterea acesteia influenţează parţial asupra deciziilor
economice ale utilizatorilor situaţiilor financiare;
c) denaturarea sau omiterea acesteia poate influenţa asupra deciziilor economice
ale utilizatorilor situaţiilor financiare;
d) denaturarea sau omiterea acesteia poate influenţa asupra deciziilor economice
ale unor utilizatori ai situaţiilor financiare.
25. La etapa de finisare a auditului pragul de semnificaţie se determină
pentru:
a) a determina natura, momentul şi domeniul de aplicare a procedurilor de audit;
b) expunerea opiniei de audit;
c) stabilirea erorilor, care trebuie corectate de client;
d) determinarea erorii admisibile la nivel de conturi sau grupuri de tranzacţii.
26. În calitate de bază de calcul a pragului de semnificaţie pentru entităţile
nou create poate servi valoarea:
a) veniturilor din vânzări;
b) valutei bilanţului;
c) profitului net al perioadei de investiţii;
d) capitalul propriu.
27. În calitate de bază de calcul a pragului de semnificaţie pentru entităţile
mici poate fi:
a) veniturile din vânzări;
b) profitul până la impozitare;
c) capitalul propriu;
d) cheltuielile perioadei.

4
28. În calitate de bază de calcul a pragului de semnificaţie pentru entităţile în
care profitul oscilează din an în an poate fi:
a) veniturile din vînzări;
b) profitul pînă la impozitare;
c) capitalul propriu;
d) cheltuielile perioadei.
29. Pragul de semnificaţie funcţional reprezintă:
a) suma stabilită de auditor la un nivel mai mare decît pragul de semnificaţie
pentru situaţiile financiare ca întreg;
b) suma stabilită de auditor la un nivel mai scăzut decît pragul de semnificaţie
pentru situaţiile financiare ca întreg;
c) suma stabilită de auditor la acelaşi ca nivel pragul de semnificaţie pentru
situaţiile financiare ca întreg;
d) sumele stabilite de auditor a erorilor, care trebuie corectate de client.
30. Planul de audit este întocmit:
a) de conducerea entităţii economice audiate;
b) planul este prevăzut de I.S.A.;
c) conducătorul companiei de audit care efectuează verificarea;
d) de auditorii care participă la verificare.
31. De care factori nu depinde forma şi conţinutul strategiei generale de audit:
a) complexitatea entității;
b) planul de audit;
c) complexitatea auditului;
d) cerințele entității.
32. Care aspect se conţine în planul de audit spre deosebire de strategia
generală de audit:
a) scopul auditului;
b) natura, plasarea în timp şi amploarea procedurilor de audit;
c) bugetul auditului;
d) ordinea şedinţelor de informare.
33. Documentaţia permanentă include:
a) documente de constituire;
b) informaţia privind planificarea;
c) analiza soldurilor contabile;
d) procedurile analitice.
34. Documentaţia de audit va fi mai puţin voluminoasă în cazul exprimării:
a) opiniei cu rezerve;
b) opiniei fără rezerve;
c) opiniei contrare;
d) imposibilităţii exprimării opiniei.
35. Destinaţia documentaţiei de audit:
a) ajută la calculul onorarului auditorului;
b) servesc ca bază pentru înştiinţarea organelor de control financiar;
c) conţin probe de audit;

5
d) conţinutul lor urmează a fi adus la cunoştinţa conducerii entităţii.
36. La documentaţia permanentă se referă:
a) situaţiile financiare anuale şi anexele la ele;
b) istoria creării entităţii;
c) raportul de audit;
d) documentele întocmite în cadrul auditului imobilizărilor necorporale.
37. La documentaţia furnizată auditorului nu se referă:
a) schema circuitului documentelor;
b) ordinul privind politicile contabile;
c) datele despre programele informatice utilizate;
d) planul de audit.
38. Documentaţia de audit trebuie să asigure:
a) organele fiscale cu informaţie despre fraudele depistate la entiate;
b) clienţii entităţii economice despre preţurile utilizate de către acesta la diferite
tipuri de produse
c) posibilitatea altui auditor, care nu a participat la audit, de a-şi forma o imagine
privind lucrul efectuat;
d) cu date organul statistic pentru generalizări economice.
39. Standardele Internaţionale de Audit menţionează că documentaţia de
audit reprezintă:
a) proprietatea fondatorului entităţii;
b) proprietatea auditorului;
c) proprietatea celui care a iniţiat verificarea de audit;
d) proprietatea persoanelor însărcinate cu guvernanţa.
40. Prezentarea conţinutului şi formelor documentelor de lucru de către
auditor:
a) este obligatorie la prima cerere a conducerii entităţii;
b) este obligatoriu de prezentat în caz de depistare a încălcărilor grave;
c) nu este obligatorie;
d) este obligatorie la cererea băncii care urmează să elibereze credite în sume
mari.
41. Lista formulelor contabile suplimentare întocmite de auditor reprezintă
document:
a) întocmit la etapa finalizării auditului;
b) întocmit la etapa planificării auditului;
c) prezentat de auditor la încheierea contractului de audit;
d) întocmit în cadrul auditului pe compartimentele situaţiilor financiare.

6
7