Tema 6.

Probe şi proceduri de audit

1. Probele de audit reprezintă:
a) informaţia furnizată de auditorul predecesor;
b) informaţia obţinută de la clienţii entităţii;
c) informaţia utilizată de auditor pentru formarea concluziilor pe care se bazează opinia de audit;
d) datele obţinute prin intermediul solicitării informaţiei de la alte persoane terţe.
2. Probele de audit includ:
a) informaţiile cuprinse în înregistrările contabile, cât şi în alte informaţii;
b) informaţiile cuprinse în înregistrările contabile;
c) informaţiile furnizate de sursele interne;
d) informaţiile cuprinse în confirmările obţinute de la părţile terţe.
3. Care sunt cerinţele de bază înaintate probelor de audit:
a) adecvarea;
b) suficienţa şi relevanţa;
c) suficienţa şi credibilitatea;
d) adecvarea şi suficienţa.
4. Adecvarea probelor de audit reprezintă:
a) caracteristica cantitativă a probelor de audit;
b) legătura cu aspectele calitative ale situaţiilor financiare;
c) caracteristica calitativă a probelor de audit;
d) caracteristica cantitativă şi calitativă a probelor de audit.
5. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte:
a) cu cât calitatea probelor este mai înaltă, cu atât vor fi solicitate mai puţine probe de audit;
b) cu cât calitatea probelor este mai înaltă, cu atât vor fi solicitate mai multe probe de audit;
c) cu cât calitatea probelor este mai redusă, cu atât vor fi solicitate mai puţine probe de audit;
d) obţinerea de mai multe probe, poate compensa calitatea slabă a acestora.
6. Care din următorii factori auditorul nu-i va lua în considerare la aprecierea suficienţei şi
adecvării probelor de audit:
a) experienţa acumulată în procesul auditelor precedente;
b) sursa şi credibilitatea informaţiei disponibile;
c) rezultatele procedurilor de audit;
d) afirmaţiile conducerii clientului vizînd competenţa înaltă a colaboratorilor contabilităţii.
7. Credibilitatea probelor de audit nu depinde de:
a) independenţa sursei;
b) caracterul lor:
c) numărul auditorilor implicaţi în verificare;
d) calitatea sistemului de control intern.
8. Care din următoarele afirmaţii nu sunt corecte:
a) probele sunt mai credibile dacă sunt obţinute din surse independente de entitatea auditată:
b) informaţiile sunt mai obiective dacă sunt personal obţinute de auditor;
c) confirmările de la terţi sunt mai puţin credibile decât informaţia furnizată de client;
d) probele cu caracter documentar sunt mai credibile decât cele cu caracter verbal.
9. De a evalua probele de audit din punct de vedere al calităţii lor:
a) confirmarea scrisă, obţinută din partea conducătorului entităţii;
b) analiza cheltuielilor efective, pregătită de lucrătorii entităţii;
c) documentele privind evaluarea pământului şi clădirilor, pregătite de specialişti în evaluare;
d) analiza în dinamică a creanţelor entităţii după datele Cărţii mari efectuată de către auditorul
intern.
10. Probele considerate de către auditor ca fiind cele mai credibile sunt cel mai bine
descrise ca:
a) documente interne, cum ar fi copiile facturilor de vânzare emise în condiţiile unui control
intern eficient;
b) cunoaşterea personală directă prin inventariere şi recalculare matematică;
c) afirmaţiile scrise făcute de conducătorul entităţii;
d) dovezi documentare obţinute de la surse externe independente.
11. De a evalua următoarele probe de audit din punct de vedere al siguranţei lor:
a) confirmări obţinute de la părţile terţe;
b) documente, prezentate de către client în baza datelor externe;
c) documente, prezentate de către client în baza datelor interne;
d) dovadă documentară, primită de însuşi auditorul în baza înregistrărilor
contabile ale entităţii.
12. De a determina care din probele de audit enumerate mai jos sunt cele mai sigure:
a) probe privind volumul producţiei în curs de execuţie, obţinute de la lucrătorii entităţii în urma
examinării efective;
b) probe, privind exactitatea evidenţei stocurilor, obţinute în rezultatul prezenţei la inventarierea
efectuată în cadrul entităţii;
c) probe privind legalitatea creanţei, obţinute prin intermediul confirmaţiei telefonice;
d) probe privind achitarea creanţei, obţinute de la conducătorul secţiei vânzări.
13. Auditorul apreciază suficienţa probelor de audit în baza:
a) totalului bilanţului al entităţii auditate;
b) experienţei acumulate în procesul auditului precedent;
c) competenţei şi sincerităţii conducerii entităţii economice;
d) volumul vânzărilor în perioada raportată.
14. Care din următoarele afirmaţii sunt incorecte:
a) cel mai sigur procedeu de verificare a existenţei activelor este inventarierea;
b) la obţinerea probelor de audit auditorul trebuie să ţină cont de aspectele calitative ale
situaţiilor financiare;
c) direcţia de verificare a existenţei activelor este de la existenţa fizică a obiectului spre situaţiile
financiare;
d) auditorul pe parcursul verificării activelor şi datoriilor trebuie să se convingă că acestea există
la un moment dat.
15. Care din următoarele afirmaţii sunt incorecte:
a) pentru a verifica corectitudinea evaluării auditorul selectează cele mai mari intrări de active şi
verifică valoarea iniţială a acesrora;
b) auditorul tinde să se convingă că toate elementele din situaţiile financiare au fost evaluate
conform cerinţelor actelor normative în vigoare;
c) pentru a determina plenitudinea activelor auditorul trebuie să se asigure că ele aparţin
clientului;
d) probele de audit trebuie să fie obţinute pentru fiecare aspect calitativ al situaţiilor financiare.
16. Pentru a verifica aspectul calitativ al situaţiilor financiare “Plenitudinea” auditorul
trebuie:
a) să verifice dacă informaţiile dezvăluite în notele explicative ale situaţiilor financiare coincid
cu cele cerute de standarde;
b) să se asigure că activele aparţin clientului;
c) să confirme că toate activele au fost contabilizate;
d) să se convingă că activele există la un moment dat.
17. De determinat care din următoarele afirmaţii sunt false:
a) în procesul examinării auditorul încearcă să obţină probe de tip diferit şi din diferite surse;
b) probele de audit sunt mai convingătoare dacă nu se contrazic;
c) verificarea sumelor creanţelor pot oferi probe ce ţin atât de existenţa, cât şi de evaluarea
acestora;
d) dacă auditorul a stabilit existenţa fizică a activelor la client, acest fapt este suficient pentru
confirmarea evaluării acestora.
18. Procedurile de audit reprezintă:
a) informaţia obţinută de auditor pentru a-şi exprima opinia;
b) metodele de obţinere a probelor de audit;
c) examinarea înregistrărilor şi a documentelor;
d) examinarea fizică a unui activ.
19. Clasificarea procedurilor de audit după volumul acestora include:
a) proceduri aplicate la etapa planificării;
b) proceduri de verificare selectivă;
c) proceduri de fond;
d) proceduri de evaluare a riscului.
20. Procedura de inspecţie constă în:
a) verificarea înregistrării corecte în conturi a tututror operaţiilor;
b) verificarea corectitudinii perfectării formularelor;
c) examinarea abaterilor;
d) examinarea înregistrărilor, documentelor sau o examinare fizică a unui activ.
21. Examinarea documentelor interne şi externe de către auditor fac parte din:
a) inspecţie;
b) confirmarea externă;
c) proceduri analitice;
d) reefectuare.
22. Verificarea logică:
a) permite identificarea erorilor şi fraudelor comise la contabilizarea tranzacţiilor neordinare;
b) constă în studierea devierilor de la prevederile actelor legislative şi normative;
c) se efectuează prin compararea datelor din tranzacţia documentată cu informaţia vizând
împrejurările în care a fost efectuată;
d) este orientată spre descoperirea falsificării intelectuale.
23. Care din următoarele afirmaţii sunt incorecte:
a) inspecţia activelor nu furnizează probe suficiente că un activ este înscris în situaţiile
financiare;
b) inspecţia activelor permite colectarea probelor de audit cu privire la existenţa imobilizărilor
necorporale;
c) inspecţia activelor furnizează probe privind proprietatea entităţii asupra acestora;
d) inspecţia activelor nu furnizează probe privind evaluarea corectă a acestora.
24. Observarea constă în:
a) urmărirea procesului tehnologic;
b) verificarea corecpunderii înscrierilor din registrele contabile cu cele din registrele justificative;
c) expedierea scrisorilor de confirmare clienţilor;
d) executarea de către auditor a procedurilor care au fost efectuate iniţial ca parte a controlului
intern al entităţii.
25. Care din următoarele afirmaţii sunt incorecte:
a) interogarea constă în căutarea de informaţii la persoanele din interiorul sau exteriorul entităţii;
b) procedurile de observare nu includ urmărirea acţiunilor efectuate de persoana cu răspundere
materială;
c) scrisorile de confirmare sunt positive şi negative;
d) interogarea presupune şi confirmare prin răspunsurile obţinute.
26. Procedurile analitice reprezintă:
a) utilizarea procedeelor care să nu admită lipsă în înregistrări;
b) evaluări ale informaţiilor financiare prin analiza relaţiilor dintre datele financiare şi
nefinanciare;
c) examinarea interconexiunilor;
d) verificarea corectitudinii matematice a documentelor sau înregistrărilor.
27. Procedurile analitice nu includ:
a) aplicarea procesului logic;
b) compararea imformaţiei financiare a clientului;
c) stabilirea dacă operaţiunile economice înregistrate au avut loc;
d) examinarea interconexiunilor.
28. La planificarea auditului procedurile analitice se aplică pentru:
a) formularea concluziilor rezonabile pe care să-şi bazeze opinia auditorul;
b) utilizarea în combinare cu alte proceduri de fond;
c) înţelegerea entităţii şi a mediului său;
d) identificarea domeniilor, care necesită proceduri de audit suplimentare.
29. De determinat, care din procedeele prezentate vor oferi cele mai exacte date privind
reducerea preţului mărfurilor:
a) verificarea corectitudinii evidenţei mărfurilor învechite;
b) verificarea reflectării în contul „Mărfuri” a mărfurilor la păstrare în alt loc;
c) compararea datelor evidenţei analitice la contul „Mărfuri” şi listei de inventariere (o atenţie
deosebită se acordă mărfurilor scumpe);
d) verificarea corectitudinii codificării stocurilor în baza listei de inventariere şi evidenţei
curente.
30. Care din următoarele nu pot fi considerate ca procedură de audit pentru obţinerea
probelor:
a) aplicarea eşantionării de audit la selectarea creanţelor;
b) creanţele există şi sunt evaluate corect;
c) primirea unei confirmări scrise asupra soldului în cont a clientului;
d) examinarea sumei diferenţei indicate de client în răspunsul la solicitare.
31. Obiectivul efectuării procedurilor analitice la etapa planificării auditului constă
în identificarea:
a) operaţiilor economice şi a fenomenelor neordinare;
b) acţiunilor ilegale, care n-au fost depistate din cauza ineficienţei sistemului controlului intern;
c) operaţiilor economice cu părţile legate;
d) operaţiilor înregistrate, dar neconfirmate în mod corespunzător.
32. Varianta optimă pentru evaluarea prejudiciului material cauzat constă în:
a) evaluarea stării depozitelor;
b) antrenarea experţilor independenţi;
c) analiza rapoartelor gestionarilor,
d) verificarea existenţei efective a valorilor materiale la depozit.
33. Care din următoarele afirmaţii vor fi determinate ca eroare:
a) însuşirea ilegală a activelor în favoarea conducerii;
b) interpretarea greşită de către conducere a faptelor existente la momentul întocmirii situaţiilor
financiare;
c) pregătirea înregistrărilor de către angajaţi pentru a se asigura împotriva cârdăşiei;
d) omiterea intenţionată a înregistrării unei operaţiuni economice în favoarea unei terţe părţi.
34. În general, frauda comisă de către care persoană de mai jos este considerată cea mai
dificilă de descoperit:
a) şeful depozitului central;
b) operatorul-culegător;
c) casier;
d) contabil-şef.
35. Un auditor, care constată că clientul a comis o acţiune ilegală, se va retrage din
angajament când:
a) acţiunea ilegală afectează capacitatea auditorului de a se baza pe afirmaţiile conducerii;
b) acţiunea ilegală are importanţă semnificativă pentru situaţiile financiare;
c) acţiunea ilegală este cunoscută proprietarului entităţii;
d) auditorul nu poate real să evaluieze efectul acţiunii ilegale asupra situaţiilor financiare.
36. Care din următoarele circumstanţe cel mai mult vor provoca un auditor să considere
existenţa erorilor semnificative în situaţiile financiare:
a) informaţiile cerute de auditor nu întotdeauna sunt oferite la timp;
b) erorile depistate pe parcursul auditului precedent nu au fost corectate;
c) erorile comise de funcţionari sunt înregistrate într-un raport special computerizat;
d) sunt depistate diferenţe pe parcursul inventarierii anuale.
37. Deoarece conducerea nu a întreprins nici o acţiune în vederea înlăturării neajunsurilor,
auditorul urmează să:
a) raporteze organelor puterii de stat;
b) să anunţe consiliul director;
c) să expună o opinie cu rezerve sau o opinie contrară;
d) examineze retragerea din angajament sau alte relaţii în viitor cu entitatea.
38. Cea mai probabilă explicaţie la faptul de ce examinarea auditorului nu poate pretinde
să dezvăluie toate acţiunile ilegale comise de client este că:
a) acţiunile ilegale sunt comise de către conducere evitând momentele de control intern;
b) acţiunile ilegale comise de către client se referă la aspectele de funcţionare decât la aspectele
contabilităţii;
c) structura controlului intern a clientului e destul de efectivă încât auditorul înfăptuieşte
verificări detaliate minimale;
d) acţiunile ilegale pot fi comise numai de o persoană din entitate cu acces la patrimoniu şi
înregistrări contabile.
39. Sub care din următoarele circumstanţe auditorii sunt obligaţi să raporteze cunoaşterea
faptului existenţei fraudei şi acţiunilor ilegale:
a) sunt descoperite acţiuni ilegale comise de conducere şi este clar că ele sunt nesemnificative;
b) instanţa judecătorească emite o citaţie pentru depunerea unei mărturii în judecată;
c) frauda este descoperită şi este clar că ea este nesemnificativă;
d) banca are nevoie de informaţie în vederea acordării unui credit.
40. Frauda reprezintă:
a) o acţiune neintenţionată a unei sau mai multor persoane din componenţa personalului entităţii
economice;
b) greşeli aritmetice la calcularea soldului contului decontărilor cu bugetul;
c) calcularea incorectă a diferenţelor de curs valutar;
d) înregistrarea operaţiunilor neefectuate.
41. Manipularea înregistrărilor înseamnă:
a) falsificarea documentelor;
b) utilizarea intenţionată a formulelor contabile incorecte;
c) aplicarea incorectă a politiciilor contabile;
d) determinarea incorectă a duratei de utilizare a imobilizărilor.
42. Operaţiuni neordinare reprezintă:
a) entitatea economică este dependentă într-o mare măsură de unul sau câţiva clienţi;
b) schimbări frecvente a consultanţilor jurişti sau auditorilor;
c) lipsa importantă şi îndelungată de personal din serviciul contabil;
d) plata excesivă pentru servicii.
43. Denaturările depistate la verificarea de audit urmează a fi reflectate în:
a) raportul auditorului;
b) documentele finisării fiecărui compartiment de audit;
c) scrisoarea adresată conducerii;
d) scrisoarea de misiune.
44. Care din următoarele operaţiuni sunt cele mai puţin supuse delapidărilor:
a) operaţiuni de casă;
b) operaţiuni legate de stocuri;
c) operaţiuni cu mijloace fixe;
d) operaţiuni cu numerar din contul curent în valută naţională.