CURS 2

1. Prezentati pe scurt principalele repere din evolutia auditului finanicar.

- până în secolul XVIII a existat o formă rudimentară a auditului financiar,

obiectivul său fiind prevenirea și descoperirea fraudelor și pedepsirea autorilor.

- în secolul XIX, auditorii financiari sunt profesioniști recunoscuți

- în prima parte a secolului XIX, în Marea Britanie, odată cu apariția primelor

cabinete de audit financiar, controlorii sau revizorii au primit titulatura de
auditori financiari. În acea perioadă, misiunea cabinetelor de audit consta, în
principal, în administrarea bunurilor unei entități aflate în pragul falimentului.

- profesia de auditor financiar a dobândit valențe noi în anul1933, când Bursa

de la New York a impus companiilor importante să-și prezinte situațiile
financiare certificate de către un contabil independent și să anexeze raportul de
audit. Cu alte cuvinte, raportul de audit a devenit un element obligatoriu al
situațiilor financiare pentru companiile cotate la Bursă. În secolul XX,
dezvoltarea auditului a fost condiționată, în principal, de nevoia de a tempera
conflictul de interese dintre producătorii de informație contabilă și utilizatori:
investitori, parteneri de afaceri, instituții financiare, stat, salariați, public.

- astăzi, obiectivul principal al activității auditorilor este acela de a restabili

încrederea rezonabilă între producătorii și utilizatorii informației contabile. Nu
în ultimul rând, auditorii au un rol decisiv în protecția împotriva fraudelor,
naționale și internaționale.

2. Care este tara considerata a fi patria auditului financiar? (Marea Britanie)

- în prima parte a secolului XIX, în Marea Britanie, odată cu apariția primelor

cabinete de audit financiar, controlorii sau revizorii au primit titulatura de
auditori financiari. În acea perioadă, misiunea cabinetelor de audit consta, în
principal, în administrarea bunurilor unei entități aflate în pragul falimentului.

3. Cine sunt utilizatorii informatiilor contabile (informatii financiare)?

- Investitorii, potentialii investitori, bancile, creditorii, salariatii, publicul larg,

statul
4. Definiti auditul financiar.

Etimologia cuvântului audit provine din latinescul audire, care înseamnă a

asculta. Englezii au atribuit acestui concept semnificația de verificare, revizie
contabilă.

În general, prin audit se înțelege examinarea profesională a unei informații, în vederea

exprimării unei opinii responsabile și independente, prin raportare la un criteriu de
calitate. Conceptul de audit este larg utilizat, inițial având semnificația de audit
financiar, care desemnează procedura de verificare a situațiilor financiare, a proceselor
și tranzacțiilor unei entități.

În România, prin O.U.G. nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată
și modificată prin Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare
anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate, auditul financiar este definit
astfel: auditul financiar reprezintă activitatea efectuată de către auditorii financiari în
vederea exprimării unei opinii asupra situațiilor financiare sau a unor componente ale
acestora, exercitarea altor misiuni de asigurare și servicii profesionale potrivit
reglementărilor legale în domeniu. Auditul financiar cuprinde și auditul statutar.

5. Definiti auditul financiar conform Legii 162/2017

În România, prin O.U.G. nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar,

republicată și modificată prin Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor
financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate, auditul financiar este
definit astfel: auditul financiar reprezintă activitatea efectuată de către auditorii
financiari în vederea exprimării unei opinii asupra situațiilor financiare sau a unor
componente ale acestora, exercitarea altor misiuni de asigurare și servicii profesionale
potrivit reglementărilor legale în domeniu. Auditul financiar cuprinde și auditul
statutar.

6. Definiti auditul statutar.

Conform Legii nr. 162/2017, auditul statutar reprezintă auditul situaţiilor

financiare anuale individuale sau al situaţiilor financiare anuale consolidate, efectuat
în conformitate cu standardele internaționale de audit, în măsura în care:

a) este obligatoriu în temeiul dreptului Uniunii Europene sau al dreptului

intern;

b) este efectuat în mod voluntar la entitățile mici, iar situațiile financiare

auditate sunt publicate, împreună cu raportul de audit statutar, potrivit legii.
7. Care este rolul auditului financiar?

Rolul auditului financiar se poate sintetiza pe două direcții, după cum urmează:
a)de a oferi utilizatorilor de informație contabilă garanţia respectării
principiilor generale de raportare financiară şi a procedurilor interne stabilite de
către conducerea entității;
b)de a oferi utilizatorilor de informație contabilă garanţia reflectării în situațiile
financiare a imaginii fidele, clare şi complete a poziției financiare şi a
performanțelor financiare ale entității.

8. Care sunt formele auditului in functie de obiectivele urmarite de entitati?

În funcție de obiectivele urmărite de entități, există două forme de audit:

• audit intern
• audit extern.

Potrivit Legii nr. 162/2017, entitățile ale căror situații financiare anuale sunt
supuse, potrivit legii, auditului statutar sunt obligate să organizeze și să asigure
exercitarea activității de audit intern, potrivit legii. Standardele de audit intern
aplicabile acestor entități sunt standardele internaționale de audit intern emise de
Institutul Auditorilor Interni din Statele Unite ale Americii și adoptate de Camera
Auditorilor Financiari din România (CAFR).

Auditul extern este realizat fie de către un auditor financiar autorizat, în condițiile
legii, și desemnat de către AGA, fie de către un auditor financiar, în baza unui contract
încheiat cu entitatea.

9. Care sunt standardele de audit intern care se aplica companiilor din Ro obligate sa isi
auditeze situatiile financiare anuale?

Standardele de audit intern aplicabile acestor entități sunt standardele

internaționale de audit intern emise de Institutul Auditorilor Interni din Statele Unite
ale Americii și adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR).

10. Ce cuprinde auditul financiar?

Auditul financiar cuprinde o misiune de bază și misiuni conexe. Misiunea de

bază a auditului financiar constă în examinarea situațiilor financiare și în realizarea
unor verificări specifice, prevăzute de lege.

11. Care sunt organismele de reglementare a activitatii de audit fin in Ro?

În România, organismul care reglementează și gestionează profesia de auditor

financiar este Camera Auditorilor Financiari din România (C.A.F.R.). Prin Legea nr.
162/2017, responsabilitățile C.A.F.R. au fost preluate de Autoritatea pentru
Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar (ASPAAS).
12. Care sunt cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana fizica pt a dobandi
calitatea de auditor financiar?

Conform prevederilor legii, o persoană fizică devine auditor financiar dacă

îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este licenţiată a unei instituții de învățământ superior;

b) a promovat testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-

contabil pentru accesul la stagiu;

c) a respectat, pe parcursul stagiului, cerinţele Codului Etic al Profesioniștilor

Contabili;

d) a efectuat un stagiu practic de 3 ani în activitatea de audit financiar sub

îndrumarea unui auditor financiar activ;

e) a promovat examenul de competențe profesionale, potrivit legii.

CURS 3
1. Prezentati particularitatile auditului statutar.

Particularitățile auditului statutar (legal) față de auditul contractual se referă la:

a) Numirea auditorului financiar autorizat este asigurată de către adunarea

generală a acționarilor sau asociaților. Altfel spus, auditorul financiar autorizat
se află în serviciul acționarilor cărora le oferă o securitate relativă asupra
situaţiilor financiare ale companiei pe care o dețin;

b) Orice auditor financiar autorizat este mandatat, de regulă, pentru o perioadă

de 5-7 ani; prin urmare, misiunea de audit statutar este plurianuală, ceea ce
permite auditorului financiar să progreseze în cunoașterea entității și să
abordeze în mod privilegiat anumite aspecte specifice;

c) Auditorul financiar întocmește un raport de audit care are un conţinut

reglementat;

d) Auditorului financiar îi este specifică o anumită conduită deontologică, clar

stabilită prin Codul Etic al Profesioniștilor Contabili adoptat de IFAC (Federația
Internațională a Contabililor);

e) Misiunea de audit statutar are caracter permanent, ceea ce înseamnă că

auditorul financiar poate iniția controale în entitate în orice moment al exercițiului
financiar; în realitate, auditorul financiar se rezumă la două sau trei intervenții
principale, din rațiuni de buget și pentru a nu perturba activitatea entității, după cum
urmează: intervenții pentru analiza şi evaluarea controlului intern, pentru inspecția
fizică (inventariere) și pentru examinarea situațiilor financiare anuale; pentru
societățile cotate există și o intervenție asupra situațiilor financiare semestriale;

f) Auditul statutar se realizează numai prin sondaj, altfel spus, nu are loc o
validare exhaustivă a tratamentului contabil al tranzacțiilor și al fluxurilor exercițiului
financiar;

g) Auditorul statutar nu poate interveni în gestiunea entității, păstrează o

anumită distanţă şi nu poate efectua lucrări care presupun substituirea conducătorilor
entității-client.

2. Prezentati criteriile pe care le are in vedere auditorul financiar pentru a se pronunta

cu privire la imaginea fidela reflectata prin situatiile financiare.

Exhaustivitatea şi integralitatea înregistrărilor: toate operaţiunile derulate de

entitate au fost înregistrate corespunzător în contabilitate, fără omisiuni sau
redundanțe;

Realitatea înregistrărilor presupune că toate elementele materiale înscrise în

documente corespund cu cele identificabile fizic prin inventariere sau prin alte
proceduri (confirmări primite de la terți, analize de laborator, etc.). Mai mult,
auditorul financiar trebuie să se asigure că toate elementele de active, datorii,
capitaluri proprii, venituri și cheltuieli reflectă valori reale şi nicidecum fictive sau
care nu privesc entitatea auditată. Aceste elemente trebuie să fie justificabile şi
verificabile;

Corecta înregistrare în contabilitate şi prezentarea corectă în situațiile financiare

– acest criteriu are mai multe obiective:
- stabilirea corectă a perioadei;
- evaluarea corectă a modificărilor;
- imputarea corectă;
- întocmirea corectă a situațiilor financiare.

• Perioada corectă în care sunt evidențiate elementele de active, datorii,

capitaluri proprii, venituri și cheltuieli presupune aplicarea contabilității
deangajamente şi folosirea conturilor de regularizare.
• Evaluarea corectă presupune ca elementele de active, datorii, capitaluri proprii,
venituri și cheltuieli să fie evaluate conform prevederilor Legii contabilității nr.
82/1991, republicată, și cu respectarea OMFP nr. 1802/2014, Reglementări
contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare
anuale consolidate. Auditorul financiar trebuie să se asigure de aplicarea
principiului continuității activității, altfel evaluarea se va realiza la valoarea de
lichidare.
 • Imputarea corectă – toate tranzacțiile și evenimentele economico-financiare
trebuie reflectate în conturi astfel încât să fie respectată corespondența
conturilor, stabilită prin normele de aplicare a Planului de Conturi General
• Întocmirea corectă a situațiilor financiare – auditorul financiar urmărește
concordanța care trebuie să existe între datele înregistrate în contabilitatea
sintetică și balanța de verificare întocmită după operațiunea de inventariere,
care constituie baza de referință pentru întocmirea situațiilor financiare.

Există două tipuri de corelații care trebuie verificate:

• totalul rulajelor din evidența cronologică, asigurată de Registrul Jurnal, trebuie

să corespundă cu totalul rulajelor din evidența sistematică – Cartea Mare;
• corelația dintre conturile analitice și conturile sintetice, care se realizează prin
balanța de verificare analitică deschisă pentru fiecare cont sintetic de gradul I
sau II, dezvoltat în analitic.

3. Enumerati criteriile pe care le are in vedere auditorul financiar pentru a se

pronunta cu privire la imaginea fidela reflectata prin situatiile financiare.

• Exhaustivitatea şi integralitatea înregistrărilor

• Realitatea înregistrărilor
• Corecta înregistrare în contabilitate şi prezentarea corectă în situațiile
financiare

CURS 4
1. Care sunt normele de referință în auditul financiar?

• conceptele de bază ale auditului financiar;

• principiile fundamentale ale auditorilor financiari.

2. Care sunt conceptele de bază ale auditului financiar?

• normele contabile
• normele specifice auditului

3. Care sunt normele contabile în România?

• Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, OMFP nr. 1802/2014,

Reglementări contabile privind situațiile financiare anuale individuale și
situațiile financiare anuale consolidate
• referențialul contabil IFRS (Standarde Internaționale de Raportare Financiară)
adoptat prin OMFP nr. 2844/2016, Reglementări contabile conforme cu IFRS
4. Care sunt normele specifice ale auditului în România?

• OUG nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată;

• Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor
Financiari din România;
• Standardele internaționale de audit intern;
• Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare
anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate

5. Care sunt obiectivele profesiei de auditor financiar conform Codului Etic IFAC?

• credibilitatea
• profesionalismul
• calitatea serviciilor
• încrederea

6. Care sunt principiile fundamentale ale auditorilor financiari?

• integritatea
• obiectivitatea
• competența profesională și atenția cuvenită
• confidențialitatea
• comportamentul profesional

7. Prezentați principiile fundamentale ale auditorilor financiari.

• Integritatea: presupune ca serviciile profesionale de audit să fie realizate în mod

direct şi onest.
• Obiectivitatea: auditorul financiar profesionist are obligaţia de a fi corect şi de
a-și păstra obiectivitatea nealterată de prejudecăți, conflicte de interese sau
influențe externe.
• Competența profesională și atenția cuvenită: acest principiu se referă la necesitatea
desfășurării serviciilor profesionale cu atenția cuvenită, competență şi
conștiinciozitate, precum şi la obligația auditorului financiar de a-și dezvolta
constant cunoștințele şi aptitudinile profesionale la un standard ridicat de
profesionalism, corespunzător cerințelor clienților.
• Confidențialitatea: informațiile dobândite pe parcursul derulării serviciilor
profesionale sunt confidențiale şi nu pot fi dezvăluite fără o autorizare
specifică, cu excepția situațiilor în care o obligație legală sau profesională
impune acest lucru.
• Comportamentul profesional: un auditor financiar profesionist trebuie să
acţioneze față de public conform reputaţiei sale şi să evite orice comportament
care ar putea discredita profesia. Trebuie luate în considerare responsabilitățile
auditorilor față de public: clienți, terțe părți, alți membri ai profesiei de auditor
financiar, personal, angajatori.
CURS 5
1. Care sunt factorii care pot afecta independența auditorului financiar?

• Legătura financiară cu clienții sau afacerile lor

• Funcțiile pe care auditorii financiari le dețin sau le-au deținut în cadrul entității
auditate
• Alte servicii aduse clienților de audit
• Relațiile personale și de familie
• Onorarii și/sau onorarii contingente
• Litigiile în desfășurare sau în curs de desfășurare
• Asocierea pe termen lung a personalului cu experiență cu clienții de audit

2. Prezentați pe scurt factorii care pot afecta independența auditorilor financiari.

• Legătura financiară cu clienții sau afacerile lor: auditorii financiari trebuie să

evite următoarele situații:
o deținerea unui interes financiar direct sau indirect în activitatea
clientului
o deținerea unui interes financiar în asociație cu un client sau cu salariații
clientului
• Funcțiile pe care auditorii financiari le dețin sau le-au deținut în cadrul entității
auditate: este interzis ca auditorul financiar să fie sau să fi fost în timpul
auditării sau imediat anterior acestei activități, membru al Consiliului de
Administrație, funcționar, angajat al clientului sau asociat al unui membru al
conducerii. Dacă auditorul se află într-una dintre situațiile de mai sus, nu îi este
permis să accepte angajamentul de audit dacă nu au trecut cel puțin doi ani.
• Alte servicii aduse clienților de audit: Serviciile profesionale necesită aptitudini
contabile, care implică activități conexe auditului financiar, care includ:
contabilitate, audit, consultanță fiscală şi managerială și servicii de
management financiar. Auditorul financiar poate executa astfel de servicii, cu
condiția respectării unor cerințe pentru a nu fi afectată integritatea şi
independența
• Relațiile personale și de familie: auditorul financiar profesionist nu trebuie să
accepte un mandat de audit de la un client, care are în conducere rude ale
auditorului până la gradul IV.
• Onorarii și/sau onorarii contingente: Onorariile profesionale trebuie să
reflecte în mod corect valoarea serviciilor profesionale prestate clientului,
luând în considerare următoarele aspecte:
o îndemânarea și cunoștințele necesare
o nivelul necesar de pregătire și experiență al persoanelor angajate
o timpul necesar pentru derularea serviciilor profesionale.
 În mod normal, onorariile sunt calculate pe baza unui tarif/oră sau zi, adecvat
derulării serviciilor profesionale şi sunt în responsabilitatea fiecărui auditor să le
determine. Onorariile încasate în cote procentuale reprezintă onorarii contingente.
Excepție fac onorariile fixate de o instanţă judecătorească sau o autoritate publică.
Acceptarea bunurilor și serviciilor oferite de către un client și chiar a ospitalității
exagerate de care ar beneficia auditorii financiari, soții sau copiii aflați în întreținerea
lor, reprezintă o amenințare asupra independenței. Excepție fac bunurile și serviciile
oferite publicului larg.

• Litigiile în desfășurare sau în curs de desfășurare: orice litigiu iminent sau în

desfășurare în care sunt implicați auditorii financiari și un client reprezintă un
obstacol la adresa independenței auditorului financiar.
• Asocierea pe termen lung a personalului cu experiență cu clienții de audit: o
soluție este rotaţia regulată a personalului cu experiență pe durata unei anumite
misiuni de audit.

4. Care sunt etapele misiunii de bază a auditului financiar care au loc în faza inițială?

• Acceptarea angajamentului și contractarea lucrărilor de audit

• Orientarea și planificarea lucrărilor de audit

5 Care sunt etapele misiunii de bază a auditului financiar care au loc în faza executării?

• Aprecierea controlului intern

• Controlul conturilor
• Examinarea situațiilor financiare anuale.

CURS 6
1. Care sunt acțiunile/ activitățile care au loc în etapa de acceptare a angajamentului și
contractarea lucrărilor de audit?

• Culegerea și analiza informațiilor despre entitate

• Completarea unei foi de acceptare a angajamentului de audit
• Încheierea contractului de audit financiar

2. La ce se referă informațiile obținute de auditorul financiar în activitatea de culegere

și analiză a informațiilor despre entitate?

• cunoașterea entității, a specificului activității, a sectorului de activitate, a

mărimii entității dar şi a modului de organizare;
• stabilirea riscurilor pe care auditorul financiar şi le va asuma dacă va accepta
mandatul de audit;
 • analiza respectării regulilor referitoare la independența şi compatibilitatea
auditorului financiar.

3. Enumerați 6 tipuri de riscuri pe care și le poate asuma auditorul financiar în cadrul

activității de culegere și analiză a informațiilor despre entitate.

• lipsa de experiență a auditorului în domeniul respectiv

• controlul intern insuficient sau cu lipsuri importante
• atitudinea negativă a conducerii entității față de departamentul financiar-contabil
• existența riscurilor fiscale și juridice
• situațiile conflictuale între conducători, acționari
• onorarii insuficiente

4. Care sunt deciziile pe care le adoptă auditorul financiar după analiza factorilor de risc?

• acceptarea angajamentului de audit fără riscuri aparente

• acceptarea angajamentului însă asumarea unei mai mari supravegheri și a unor măsuri
particulare
• refuzarea angajamentului de audit

5. Care sunt obiectivele foii de acceptare a mandatului de audit?

• colectarea şi sistematizarea informațiilor de bază pentru identificarea entității, a

conducerii acesteia, a obiectului de activitate şi a dimensiunii acesteia;
• consemnarea lucrărilor efectuate înainte de acceptarea angajamentului:
o analiza situației financiare a entității și a riscurilor
o vizitarea entității şi discuții cu conducerea
o contractele cu auditorul financiar precedent şi examinarea documentelor
întocmite de acesta.
• consemnarea unor riscuri constatate în această etapă preliminară a auditului,
pentru a se putea reveni asupra lor în etapele următoare:
o contabilitatea neținută regulat;
o controlul intern insuficient sau absent;
o fluctuația mare a personalului în domeniul financiar-contabil;
o implicarea entității în activități riscante sau speculative, etc.;
• estimarea bugetului de timp şi fixarea onorariilor cuvenite;
• asigurarea îndeplinirii obligațiilor profesionale care decurg din acceptarea
angajamentului de audit:
o scrisoare către conducerea entității
o scrisoare către auditorul financiar precedent;
o scrisoare de intenție de a prelua angajamentul în vederea semnării
contractului de audit

6. Cum se finalizează acceptarea misiunii de audit?

Acceptarea misiunii de audit se finalizează printr-un contract de audit, care se încheie,

de regulă, pe o perioadă de trei ani, existând posibilitatea reînnoirii.
7. Care sunt elementele pe care trebuie să le cuprindă contractul de audit?

• referiri la normele legale şi profesionale, pe care se bazează auditul;

• calendarul intervențiilor auditorului şi programarea lor pe zile; sunt vizate:
o cunoașterea generală a firmei;
o aprecierea procedurilor de control intern;
o controlul documentelor justificative;
o controlul registrelor contabile
o asistența la inventariere
o examinarea situațiilor financiare
• definirea obligațiilor entității supuse auditului, în ceea ce privește organizarea
contabilității, întocmirea situațiilor financiare şi punerea lor la dispoziția
auditorului;
• obligația auditorului de a respecta principiile deontologice ale profesiei și, în
special, confidențialitatea informațiilor contabile;
• durata contractului şi căile de modificare
• condițiile financiare şi de plată a onorariilor;
• componențaechipeideauditori;
• termenul de depunere a raportului de audit şi obiectivele pe care ar trebui să le
cuprindă.

CURS 7
1. Care este standardul internațional de audit care abordează orientarea și planificarea
auditului?

Standardul de audit (ISA) nr. 300, Planificarea activității de audit abordează

constituirea unei strategii generale detaliate cu privire la natura, durata și gradul de
cuprindere ale auditului.

2. Care este componenta semnificativă a planificării misiunii de audit?

Cunoașterea generală a activității clientului reprezintă o componentă semnificativă a

planificării misiunii de audit. Cunoștințele auditorului cu privire la activitatea
clientului contribuie la identificarea domeniilor și a sistemelor semnificative ale
tranzacțiilor și evenimentelor economico-financiare, care pot avea o influență
semnificativă asupra situațiilor financiare.

3. Care sunt documentele care se întocmesc la sfârșitul etapei de orientare și

planificare a auditului?

În funcție de mărimea entității, complexitatea auditului și metodologia specifică,

auditorul trebuie să elaboreze un plan general de audit, prin care să se descrie sfera
de cuprindere și desfășurarea auditului. Planul general de audit este urmat de
programul de audit. Auditorul financiar trebuie să stabilească natura, durata și
întinderea procedurilor de audit planificate pe care le solicită planul general de audit.
Programul de audit cuprinde un set de instrucțiuni utilizate de asistenții implicați în
audit cu scopul de a controla desfășurarea activității.

4. Care sunt activitățile care au loc în etapa de orientare și planificare a auditului?

• delimitarea caracteristicilor proprii ale entității

• identificarea domeniilor semnificative, a sistemelor semnificative și stabilirea
riscurilor de audit și importanța lor relativă
• determinarea pragului de semnificație
• planul general de audit și programul de audit

5. Care sunt principalele caracteristici proprii ale entității?

• sectorul de activitate
• organizarea și structura entității
• politica generală a entității
• perspectivele de dezvoltare ale entității
• organizarea administrativă și contabilă
• politicile și principiile de raportare financiară utilizate

6. Care sunt palierele informaționale care asigură cunoașterea clientului / activității

clientului?

• caracteristicile generale ale entității

• prezentarea entității
• lista documentelor care trebuie obținute de la client

7. Care sunt caracteristicile generale ale entității?

• denumirea entității
• forma capitalului
• capitalul social și deținătorii de capital
• data constituirii entității
• nr de înreg la Oficiul Registrului Comerțului
• codul fiscal, sediul social, sedii secundare
• cifra de afaceri pe sectoare de activitate
• contractul colectiv de muncă
• nr de salariați
• conducerea entității
• consultanți externi și cenzori
8. Enumerați 5 documente care sunt obținute de auditori și examinate în legătură cu
activitatea clientului

• contractul de societate și actele adiționale

• statutul entității
• garanții de la administratori și cenzori
• certificat de înmatriculare și cod fiscal
• procesele-verbale ale controalelor financiare

9. Definiții domeniile semnificative

Domeniile semnificative se referă la: vânzări, cumpărări, personal, producție,

trezorerie, imobilizări. Fiecare dintre aceste domenii trebuie analizate în funcție de
caracteristicile proprii ale entității pentru că aceste domenii nu sunt semnificative în
fiecare companie.

10. Definiți sistemele semnificative

Identificarea sistemelor semnificative permite auditorului financiar stabilirea

operațiunilor contabile și a instrumentării tehnice, care fac obiectul aprecierii
controlului intern. Pentru o înțelegere cât mai exactă a sistemelor semnificative,
auditorul va analiza:

• locul în care se întocmesc documentele și se produc evenimentele și

tranzacțiile economice
• sursele de date și circuitul documentelor
• prelucrarea datelor și instrumentarea contabilă
• identificarea zonelor de risc și a posibilităților de apariție a erorilor
semnificative în situațiile financiare

CURS 8
1. Cum sunt clasificate riscurile dpdv al probabilității de realizare?

• Riscuri potențiale
• Riscuri posibile

2. Definiți riscurile potențiale și riscurile posibile.

Riscurile potenţiale se regăsesc la nivelul tuturor entităților și sunt cele mai

susceptibile de a se produce. De aceea, se impune un control eficient, care să le
prevină, descopere şi corecteze.
Riscurile posibile constituie partea riscurilor potenţiale, pentru care managementul nu
a întreprins măsuri eficiente cu scopul de a le limita și, de aceea, există o mai mare
probabilitate ca erorile să se producă fără să fie detectate și corectate.
3. Care sunt cele mai răspândite riscuri?

• riscurile legate de specificul entității auditate

• riscurile legate de natura operațiunilor efectuate
• riscurile legate de funcționarea sistemelor
• riscurile legate de procedurile de audit

4. Definiți riscurile legate de specificul entității auditate

Acest tip de riscuri rezultă din caracteristicile proprii ale entității, sectorul în care își
desfășoară activitatea, structura și modul de organizare. Aceste riscuri reprezintă
caracteristicile proprii ale entității auditate, care o diferențiază de alte entități.
Estimarea riscurilor specifice entității impune ca auditorul să analizeze:

• acitivitatea entității și sectorul din care face parte

• obiectul de activitate și organigrama
• politicile generale ale entității și strategia de dezvoltare

5. Definiți riscurile legate de natura operațiunilor efectuate.

Operațiunile înregistrate în contabilitate pot fi:

• repetitive, rezultate din activitatea obișnuită a entității (cumpărări, vânzări,

producție, etc.), caz în care riscurile de înregistrare a erorilor sunt determinate
de calitatea şi fiabilitatea sistemului contabil;
• nerepetitive, complementare celor repetitive și care se înregistrează la anumite
intervale de timp, mai mult sau mai puțin regulate, de exemplu, informațiile
referitoare la amortizări, provizioane, etc.. În acest caz, apar riscuri dacă în
colectarea, prelucrarea și prezentarea informațiilor din evidența contabilă nu se
respectă principiile generale de raportare financiară;
• excepţionale, rezultă din operaţiuni sau decizii, care nu pot fi incluse în
activitatea curentă a entității: reevaluări, fuziuni, restructurări ale firmei, etc.
Riscul de a se produce erori sau riscul de nedetectare a acestor erori este mai
mare dacă entitatea nu dispune de personal experimentat pentru aceste
operațiuni şi nu are criterii precise stabilite din timp.

6. Care sunt sistemele din cadrul entității evaluate de auditorii financiari?

• Sistemul de control intern

• Sistemul de contabilitate

7. Definiți riscul de audit

Potrivit Standardelor Internaționale de Audit, riscul de audit este riscul pe care

auditorul și-l asumă prin exprimarea unei opinii neadecvate atunci când situațiile
financiare conțin informații semnificativ eronate. Auditorii acceptă un anumit grad de
risc și incertitudine în ceea ce privește eficacitatea controlului intern și prezentarea
unei imagini fidele în situațiile financiare.

8. Care este modelul de risc utilizat în planificarea angajamentului de audit?

Modelul de risc utilizat în planificarea angajamentului de audit, esențial în adoptarea

deciziei privind cantitatea de probe de audit de colectat din cadrul fiecărui ciclu
contabil (vânzări-încasări, cumpărări-plăți, atragere-rambursare de capital), se prezintă
astfel:

RAA = RI x RC x RN, unde:

RAA – riscul de audit acceptabil;

RI – riscul inerent;
RC – riscul de control;
RN – riscul de nedetectare.

Din modelul prezentat mai sus, rezultă cele patru tipuri de riscuri specifice auditului
financiar.

Riscul inerent și riscul de control se referă la riscul ca situațiile financiare să conțină

erori, fiind riscuri asociate entității auditate și, prin urmare, aceste tipuri de risc nu se
află sub controlul auditorului financiar.

Riscul de nedetectare este riscul ca auditorul financiar să nu identifice erorile și acest

tip de risc, spre deosebire de riscul inerent și riscul de control, se află sub controlul
auditorului.

CURS 9
1. Definiți riscul de audit acceptabil.

Riscul de audit acceptabil reprezintă o măsură a gradului în care auditorul financiar

profesionist acceptă faptul că situațiile financiare conțin erori, care ar putea fi
semnificative după transmiterea raportului de audit.

2. Definiți riscul inerent

Riscul inerent presupune, în primul rând, insuficiența controlului intern. De exemplu,

la încasările în numerar, în absența unui control intern, există următoarele situații
posibile:

• neînregistrarea încasării unor tranzacții cu scopul însușirii banilor în mod

ilegal;
• înregistrarea eronată a tranzacției;
• posibilitatea ascunderii unei fraude sau a intenției de fraudă.
Evaluarea riscului inerent se realizează prin chestionar pe baza discuțiilor purtate cu
managerii pe domenii: management, contabilitate, afaceri, audit, etc. Dacă riscul
inerent este evaluat la valori mari, are drept consecințe:

• creșterea cantității probelor de audit;

• utilizarea auditorilor financiari cu experiență.

În general, auditorii fixează un risc inerent de peste 50%, uneori 100%, atunci când
probabilitatea erorilor este semnificativă.

3. Definiți riscul de control

Riscul de control este măsura aprecierii auditorului privind probabilitatea ca erorile

semnificative să nu fie detectate prin mecanisme de control intern. De asemenea,
reprezintă o apreciere a eficienței controlului intern al entității auditate în prevenirea și
detectarea fraudelor.

4. Definiți riscul de nedetectare

Conform Standardelor Internaționale de Audit, riscul de nedetectare este riscul ca o

procedură de fond a auditorului să nu detecteze o informație eronată semnificativ, în
mod individual sau cumulată cu o altă informație. Riscul de nedetectare este legat
direct de procedurile de fond utilizate de auditor și nu poate fi eliminat în totalitate,
indiferent de tehnicile utilizate. Este singurul tip de risc care poate fi controlat de către
auditor.

5. Definiți importanța relativă a riscurilor de erori

Un factor important care permite auditorilor financiari să aprecieze amploarea

riscurilor este importanța relativă, care se definește în raport cu valoarea sau cu natura
unei inexactități sau omisiuni, care singură sau adăugată altora, poate avea drept
consecință influențarea raționamentului sau a deciziei utilizatorilor de informație
contabilă.

6. Care este ISA care definește pragul de semnificație?

Conform Standardului Internațional de Audit nr. 320, Pragul de semnificație în audit,

pragul de semnificație reprezintă nivelul, mărimea unei sume, peste care auditorul
financiar consideră că o eroare, inexactitate sau omisiune pot afecta atât regularitatea
şi sinceritatea situațiilor financiare, cât şi imaginea fidelă a rezultatului, a poziției
financiare şi a performanțelor entității.

7. Definiți pragul de semnificație.

Pragul de semnificație reprezintă nivelul, mărimea unei sume, peste care auditorul
financiar consideră că o eroare, inexactitate sau omisiune pot afecta atât regularitatea
şi sinceritatea situațiilor financiare, cât şi imaginea fidelă a rezultatului, a poziției
financiare şi a performanțelor entității.

8. Când se estimează pragul de semnificație în audit?

La începutul misiunii, auditorul financiar determină un prag global de semnificație

(prag de semnificație preliminar), în funcție de care se stabilesc domeniile şi sistemele
semnificative.

9. Care este rolul pragului de semnificație la sfârșitul misiunii de audit?

La sfârșitul misiunii de audit, pragul de semnificație global permite să se aprecieze

dacă erorile trebuie corectate sau trebuie să facă obiectul unei mențiuni speciale în
raportul de audit, în situația în care clientul refuză să le corecteze.

10. Care este relația dintre pragul de semnificație și riscul de audit?

Potrivit Standardului Internațional de Audit nr. 320, Pragul de semnificație în audit,

relația dintre pragul de semnificație și riscul de audit este invers proporțională. Cu cât
nivelul pragului de semnificație este mai ridicat, cu atât este mai scăzut riscul de audit
și invers. Această relație este invers proporțională atunci când auditorul financiar
determină natura, durata și întinderea procedurilor de audit.

CURS 10
1. Ce presupune întocmirea planului general de audit?

Presupune:

• alegerea membrilor echipei de audit

• repartizarea lucrărilor de audit pe oameni, în timp și spațiu
• stabilirea modului în care auditul se poate sprijini pe controlul intern
• colaborarea cu auditorii interni și externi
• colaborarea cu specialiști din domeniul informaticii, juridic, fiscal, tehnic
• stabilirea modului de utilizare a registrelor de ședință ale AGA și ale
Consiliului de Administrație

2. Care este conținutul planului de audit?

Cuprinde informații cu privire la:

• prezentarea entității
• informații contabile
• definirea misiunii de audit
• sisteme și domenii semnificative
 • orientarea programului de audit
• echipa și bugetul
• planificarea lucrărilor, repartizarea lucrărilor, datele intervențiilor

3. Ce reprezintă programul de audit?

Programul de audit conține informații cu privire la lucrările executate de audit, la

data și succesiunea acestora, la rapoartele întocmite de auditor și relațiile sale cu
auditorii precedenți și cu alți specialiști, la mijloacele necesare auditorului pentru
finalizarea misiunii sale, precum și menționarea costului total al misiunii.

4. Definiți controlul intern

Controlul intern se referă la ansamblul măsurilor adoptate de entitate pentru a asigura:

• integritatea patrimoniului
• creșterea eficienței operațiunilor și limitarea celor neeconomice și ineficiente
• respectarea normelor legale și a dispozițiilor conducerii
• fidelitatea și exactitatea informațiilor contabile

5. Ce trebuie să urmărească auditorul financiar cu ocazia aprecierii controlului

intern?

• dacă în entitate s-au adoptat măsuri organizatorice corespunzătoare:

o sarcinile de serviciu au fost precis definite și delimitate pe
compartimente și pe salariați
o limitele de competență și responsabilitățile au fost riguros stabilite
o să existe circuite informaționale precis elaborate
• dacă entitatea deține personal integru și competent: auditorul financiar
analizează măsura în care entitatea auditată exercită un control asupra
personalului, care se poate reliza prin: controale ierarhice sau controale
reciproce.

6. Care sunt etapele aprecierii controlului intern?

I. Descrierea procedurilor (care pot fi descriptive, grafice)

II. Testele de conformitate
III. Evaluarea preliminară
IV. Testele de permanență
V. Evaluarea definitivă și documentul de sinteză

7. Cum se finalizează etapa de apreciere a controlului intern?

Rezultatul aprecierii controlului intern este formulat prin ‘Raportul asupra

controlului intern’. Acest raport are următoarea structură:
CURS 11
1. Ce întocmește auditorul financiar în etapa de control a conturilor?

În această etapă, auditorul financiar întocmește programul de control al conturilor.

Între eficiența controlului intern dintr-o entitate și mărimea efortului depus de către
auditor cu ocazia controlului conturilor există o relație invers proporțională. De aceea,
programele de control al conturilor pot să varieze între o limită minimă şi o limită
maximă.

2. Ce presupun programele minime de control al conturilor? Dar programele extinse

de control al conturilor?

Programele minime sau restrânse se elaborează atunci când, în urma aprecierii

controlului intern, se ajunge la concluzia că există un grad rezonabil de asigurare
asupra fiabilității înregistrărilor contabile. În acest caz, sondajele de audit se pot limita
numai la soldul conturilor, pentru că funcționarea controlului intern asupra rulajelor a
fost urmărită în etapa precedentă a auditului.

Programele extinse de control al conturilor se elaborează în situația în care, în urma

parcurgerii etapelor precedente se ajunge la concluzia că, auditul nu se poate sprijini
pe controlul intern implementat în entitate. În acest caz, volumul sondajelor de audit
este mai mare pentru că se cuprind în procesul de verificare, atât soldurile conturilor,
cât şi rulajele.

3. Care sunt procedurile utilizate pt obținerea probelor de audit în etapa de control al

conturilor?

• inspecția
• observația
• investigația
• confirmarea
• calculul
• proceduri analitice

4. Prezentați procedurile utilizate pt obținerea probelor de audit în etapa de control al

conturilor

• inspecția: are ca obiectiv validarea înregistrărilor contabile pe baza

documentelor.
• observația: constă în examinarea unor proceduri efectuate de către personalul
entității auditate: inventarierea activelor fixe și circulante, modul de evidențiere
și de control asupra corespondenței conturilor, etc.
 • investigația: are ca obiectiv obținerea de informații în scris din interiorul
entității sau din exterior cu privire la existența unor achiziții, conținutul
înregistrărilor, evaluarea acestora, etc.
• confirmarea: constă în răspunsul primit la o investigație pentru a compara
informațiile conținute în înregistrările contabile, de exemplu, confirmarea
creanțelor prin colaborarea cu debitorii.
• calculul: are ca obiectiv verificarea acurateței matematice a documentelor
primare, a înregistrărilor contabile, precum și a unor calcule extracontabile,
care urmează să se regăsească în conturi.
• procedurile analitice: se referă la analiza indicatorilor bilanțului, a ratelor de
structură activ-capitaluri, analiza fluxurilor nete, etc.

5. Care sunt cele mai frecvente tehnici utilizate pt controlul conturilor?

Cele mai frecvente tehnici utilizate pentru controlul conturilor sunt: tehnica
sondajului, tehnica observării fizice și tehnica examinării analitice, iar procedura cea
mai des folosită este cea a confirmărilor directe.

6. Definiți tehnica sondajului

Datorită numărului mare de operațiuni efectuate de o entitate, auditorul financiar nu

poate verifica integral rulajele sau soldurile conturilor. Auditorul financiar caută
elemente probante pe un eșantion adecvat utilizând tehnica sondajului.

Sondajul este tehnica prin care se asigură selectarea unui anumit număr sau a unor
părți dintr-o mulțime, cărora li se aplică tehnici de obținere a elementelor probante şi,
în final, se asigură extrapolarea rezultatelor obținute asupra întregii mase sau mulțimi.

Auditorul financiar poate folosi două tipuri de sondaje, de natură diferită: sondajul
statistic şi sondajul nestatistic, care este fundamentat exclusiv pe experiența sa
profesională. Sondajul nestatistic nu permite o extrapolare riguroasă a rezultatelor
obținute la nivelul eșantionului la întreaga masă/mulțime.

7. Definiți tehnica observării fizice

Observarea fizică reprezintă cel mai eficient mijloc de verificare a existenței unui
activ. Prin această tehnică nu se obţin însă toate elementele probante necesare
auditorului, ci doar confirmarea existenței bunului respectiv. Celelalte elemente
necesare, cum ar fi: proprietatea asupra bunului, valoarea atribuită, etc., trebuie
verificate prin alte tehnici. Această tehnică se aplică, de regulă, la controlul stocurilor.

8. Definiți procedura confirmării directe

Această procedură solicită unui terţ, cu care entitatea auditată are legături, să confirme
direct auditorului financiar informaţiile referitoare la existența operaţiunilor, a
soldurilor, etc. Entitatea trebuie să-și exprime acordul pentru utilizarea acestei tehnici.
9. Definiți examinarea analitică

Examinarea analitică este o tehnică comună controlului conturilor şi controlului

situațiilor financiare anuale și presupune:

• determinarea unor rate specifice analizei economico-financiare

• comparații cu date din exercițiile anterioare și cu cele previzionate
• comparații între rulajele și soldurile diferitelor conturi din contabilitatea
curentă
• analiza fluctuațiilor și a tendințelor (rulaje și solduri exagerate)

CURS 12
1. Care sunt obiectivele principale ale examinării de ansamblu a situațiilor financiare?

Constau în verificarea dacă elementele componente:

• sunt coerente, ținând cont de cunoașterea generală a entității, sectorul de

activitate și mediul social-economic în care acționează
• sunt respectate toate principiile generale de raportare financiară și
reglementările în vigoare
• țin cont de evenimentele posterioare datei de închidere a exercițiului financiar
• prezintă o imagine fidelă, clară și completă a poziției financiare și a
performanțelor entității auditate

2. Ce trebuie să urmărească auditorul financiar pt constatarea asigurării imaginii fidele

a poziției financiare?

• ținerea corectă și la zi a contabilității

• efectuarea inventarierii elementelor de active, datorii și capitaluri proprii, a
corectei verificări și cuprinderii rezultatului în bilanț
• preluarea corectă în balanța de verificare a datelor din conturile sintetice și
concordanța dintre acestea și conturile analitice
• contabilizarea corectă a operațiilor de modificare a capitalului social
• evaluarea corectă a elementelor de active, datorii și capitaluri proprii, conform
reglementărilor în vigoare
• întocmirea situațiilor financiare pe baza balanței de verificare a conturilor
sintetice
• corelarea datelor din notele explicative cu cele din bilanț

3. Care sunt tehnicile de examinare analitică a situațiilor financiare?

Tehnicile de examinare analitică a situațiilor financiare se bazează pe:

 • stabilirea unor rate sau indicatori de analiză financiară și compararea lor cu
datele din exercițiile precedente și din sectorul de activitate al entității
• comparații între informațiile din situațiile financiare și datele anterioare,
posterioare și previzionate ale entității sau ale altor companii similare
• comparații procentuale ale cifrei de afaceri și ale diferitelor posturi din contul
de profit și pierdere

4. Ce trebuie să urmărească auditorul financiar în cadrul activității de verificare a

situațiilor financiare?

În cadrul activității de verificare a situațiilor financiare, auditorul financiar trebuie să

urmărească respectarea anumitor reguli generale şi reguli particulare.

5. Ce presupun regulile generale de examinare a situațiilor financiare?

Auditorul financiar trebuie să se asigure de respectarea anumitor cerințe, care se referă

la:

o respectarea principiului prudenței şi a principiului continuității

activității; în situația încetării totale sau parțiale a activității, auditorul va
ține cont de incidențele previzibile la închiderea exercițiului financiar;
o aplicarea principiului contabilității de angajamente, ocazie cu care se
verifică dacă cheltuielile şi veniturile exerciţiului financiar au fost
înregistrate corect;
o întocmirea sub formă comparativă a bilanțului şi menținerea metodelor
de evaluare şi prezentare. Modificările trebuie să fie înscrise şi
justificate în notele explicative;
o evaluarea separată a activelor şi datoriilor, fără compensări;
o concordanța bilanțului de deschidere cu cel de închidere a exercițiului
financiar;
o verificarea fiecărui cont şi a credibilităţii componentelor sale şi a
soldului final;
o compararea valorilor contabile cu cele de inventar şi aprecierea
credibilității lor.

CURS 13
1. Care este ISA care problematizează întocmirea raportului de audit?

Potrivit Standardului Internațional de Audit nr. 700, Raportul de audit, raportul

întocmit de către auditorii financiari la finalizarea misiunii de audit trebuie să conțină,
în scris, o exprimare clară a opiniei asupra situațiilor financiare, abordate ca un tot
unitar.

2. Care este structura raportului de audit?

 • titlul raportului de audit
• paragraful introductiv și paragraful privind întinderea și natura lucrărilor de
audit
• paragraful referitor la opinii
• data raportului de audit
• adresa auditorului
• semnătura auditorului

3. Care sunt tipurile de opinii care pot fi exprimate în raportul de audit?

• opinia fără rezerve

• opinia cu rezerve
• opinia contrară
• imposibilitatea de a expima o opinie de audit

4. Prezentați tipurile de opinii expimate de către auditorii financiari în raportul de

audit.

• Opinia fără rezerve: Este exprimată atunci când auditorul financiar a obținut o
asigurare rezonabilă asupra faptului că toate informațiile semnificative incluse
în posturile din situațiile financiare au fost obținute şi sistematizate după o
metodă acceptabilă şi permanentă, conform normelor legale.
• Opinia cu rezerve: Este formulată atunci când misiunea de audit nu poate
conduce la exprimarea unei opinii fără rezerve, dar limitele existente cu privire
la întinderea misiunii şi neconcordanțele cu conducerea entității nu impun o
opinie defavorabilă. Auditorul financiar poate constata abateri sau nereguli, de
forma:
o provizioane insuficiente
o supraevaluarea sau subevaluarea unor posturi din bilanț
o nerespectarea principiului prudenței
o aprecierea eronată a riscurilor
• Opinia contrară: se exprimă atunci când neînțelegerile cu conducerea entității
sunt semnificative şi au o incidență importantă asupra situațiilor financiare,
care sunt incomplete, nesincere și înșelătoare.
• Imposibilitatea de a exprima o opinie de audit: Această situație apare atunci când
limitarea întinderii lucrărilor de audit sau incertitudinile sunt de așa natură încât
auditorul financiar nu poate formula o opinie asuprasituațiilorfinanciare.

5. Care sunt circumstanțele care pot conduce la o altă opinie decât opnia fără rezerve?

• limitarea întinderii lucrărilor de audit

• dezacordul cu conducerea entității
• incertitudinile asupra estimărilor contabile

6. Care sunt formele raportului de audit?

• modelul simplificat, care e destinat utilizatorilor externi
• modelul în formă largă/ dezvoltată, care e destinat conducerii entității