=______AENT

FONDUL SOCIAL EURO PEAN

Investeştein
OAMENI
PROGRAM OPERATIONAL SEC TORIAL
DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE 2007-2013
ADAPTABILITATE SI FLEXIBILITATE ÎN REGIUNEA NORD-EST

PROFESIONAIĂ PENTRUREDUCEREA
‘OLUĂR[J MEDIUL UI ÎNCONJURĂTOR”

sj~j~ DEtN ~O~M1~ŞI1$ JUJE

NIVEL I

TEMA TICA III

RECICLAREA ŞI VALORIFICAREA DEŞEURILOR DI

CONSTRUCŢI I

Furnizor de formare profesíonală:

S.C. F.E.D. C NSULT S.R.L. Lector:
Email: fedconsulLnt@yahoo. corn Ing. PUIU MA TEl
Tel: 0233! 234 325 ; 0233! 231 000

PIATRA - NEAMT
Septembrĺe 2009
—

AMPOSDRU
A: Sti~ Plevnei nr 46-48. Sector 1, Buuure~ti, Rumania
T: +40-21-3150209
ľ’: +40-21-315 0206
E: iisername@fseromania.ro
 - -

O~~1\~i :ÂGRUP~
—

‘:‘ ~I~)~’ : ~ íR~: ~JCEk~\ ~OŁi~

i ~

~ O©~Mĺ~ ~

~1w~ Ii

TEMATICA a III a

RECICLAREA ŞI VALORIFICAREA DEŞEURILOR DIN

CONSTRUCŢII

CUPRINS TEMATICĂ

CAPITOLUL 1
1.1. Generalităţi definiţii
—

1.2. Relaţia de bază în fluxul materie primă eliminare

-

1.3. Soluţii moderne propuneri

-

CAPITOLUL 2
2.1. Materiale din reciclări —betonul
2.2. Tendinţe actuale şi de perspectivă în recuperarea
agregatelor din demolări
2.3. Recuperarea şi valorificarea deşeurilor din demolări

‘( )~-, 1331 l l
 ~ÁA —

~IVIŁ~i’4I
oII~tŢ1 Ci’PITOUJL 1 —AGRUP

1.1.Generalităţi — definiţii

Reamintind căteva deflniţii din tematica a II a a prezentului curs, defîniţii

generale cu care se poate trasa o idee de bază în practica reciclării materialelor de
construcţiil şi a celor din industria materialelor de construcţie:
Reciclarea, este definită ca acţiunea de a prelucra anumite deşeuri în vederea
refolosirii br.
Reciclarea directă (internă) constă în reintroducerea deşeurilor industriale
recuperate în acelaşi tip de flux tehnologic care le-a produs.
Reciclarea externă sau reutilizarea este activitatea industrială de
reintroducere a deşeului recuperat într-un flux tehnologic total diferit de cel care 1-a
produs.
Valorificarea se deflneşte ca fund, în sensul temei, folosirea în procesul de
producţie a anumitor materii prime cu valoare mică de întrebuinţare, care înglobate
cu alte materiale duc la realizarea unor produse de valoare mai mare.
Deşeul ultim admisibil în locuri autorizate de stocare, rezultă direct dintr
,

un proces industrial sau după un tratament de neutralizare (denocivizare) şi nu mai

poate fi tratat în condiţiile tehnico-economice de moment pentru extragerea părţii
valorificabile sau pentru reducerea caracterului poluant şi/sau periculos.
Deşeurile ultime sunt de natură minerală, iar potenţialul poluant este dat de
conţinutul în metale grele sub formă de compuşi greu solubili.
Aceste deflniţii se regăsesc în procesul de producţie (de producere a
materialelor de construcţii), de construire şi de realizare a constructiilor, legându-se
organic cu alte noţiuni care definesc în general elementele componente ale uni flux
( ciclu) general care în fond, defínesc o relaţie fundamentală în natură şi anume,
relaţia MATERIE PRIMA sau RESURSE DEŞEU. -

Ca o explicaţie succintă a acestui flux, care se poate spune că face trecerea de

la materiile prime la deşeurile nevalorificabile (deşeurile de tip ultim).
Această trecere (flux) se face prin procesele de producţie şi utitizare, din care
rezultă produsele finite şi deşeuri refolosibile. Deşeurile refolosibile prin continuarea
fluxului a circuitului natural şi antropic RESURSE DEŞEU ajung prin procesele
—

de recuperare şi reciclare înapoi în procesul de producţie, care după finalizarea

acestuia rezulta o a doua grupă de tipuri de deşeuri cum ar fi:

- Deşeurile reciclabile care se introduc iar în circuitul de productie;

- Deşeurile nerecuperabile care sunt trimise pentru a fi eliminare.

5511’OSJflkiJ

,.. . .ţ0-:’ I—S I n I

-~ -3(1- 7 I .3 I S 070”
 :~ENT~
Ii Î AGRUP
OAMENI
1.2.Relaţia de bază în fluxul materie primă — eliminare

Schema generală a ciclului (fluxului) între materii prime şi eliminare este sub forma:

Ľ~surse

5~lizareH

Reciclare A _______________

1 Recuperare

Fig. 1.1. Schema generala Flux materie primă — eliminare

În general, firmele mari consumatoare de resurse sau care produc mari cantităţi
de deşeuri, inevitabile procesului productiv, sunt implicate în diferite relaţii bilaterale
de reciclare, rezultând astfel structuri de reciclare întâlnite în literatura de specialitate
şi sub denumirea de (celule de reciclare).
O structură de reciclare este rezultatul corelaţiilor de natură tehnică,
informaţională şi comercială între utilizatorii/producătorii de deşeuri cu alte societăţi
industriale. Dezvoltarea structurii de reciclare este un proces evolutiv, şi relativ de
lungă durată, pe baza coperării pe termen lung între producători şi furnizori. In aceste
structuri, un loc central îl ocupă firmele cu mari consumuri de materii prime şi
combustibili primari, ca şi cele care realizează cantităţi importante de deşeuri.
In acest context baza o constituie unităţile sau companiile, care definesc structura de
reciclare şi pentru care oferta (furnizarea) constantă de deşeuri reciclabile care devin
astfel materii prime are importanţă mare în menţinerea funcţionării relţiei structurale.
De exemplu, fabricile de ciment din Austria s-au confruntat cu presiuni severe
privind preţurile, ca urmare a competitivităţii impuse pentru pătrunderea pe pieţe noi
(în special în Europa de Est), Acest aspect a constituit una din cauzele deciziile
manageriale de utilizare ca materii prime şi combustibili de substituţie a unor deşeuri
cum ar fi (sulfoghips, anvelope uzate, uleiuri uzate şi solvenţi reziduali) care a condus
în timp scurt la îmbunătăţirea structura costurilor.

—,.

—
 iĺ~ ~ t ~ ~1
AGRUP
OAMEN I —

Firmele integrate în diferite sisteme de relaţii de furnizare-recuperare reciclare

a deşeurilor se confruntă, inevitabil, cu probleme privind relaţiile bilaterale şi cu
modul de utilizare şi menţinere al întregii reţele (a structurii totale de reciclare).
In fîgura de mai jos este prezentată o structură de reciclare în jurul unei
companii din industria siderurgică. Este relevant că principalii utilizatori de deşeuri
sunt din domeniul construcţiilor şi al materialelor de construcţii.

Fig. 1.2. Structura de reciclare

Legenda culori:
/ Ą Ii’ I ~j I ~ I~í I ~Íĺŕ I :! i i/I Ĺ~1 PR~~F COLECTA T reprezintă deşeurile
-

recuperate ş’i reciclahile

CONSTRUCrU reprezintă sectorul de acticitate unde se recicleaza sau se refolosesc
-

deşeurile rezultate din altă activitate sau sector industrial

1.3.Soluţii moderne propuneri
-

În ultimii ani se cauta imbunătăţirea structurilor de recirculare şi se tinde către

o diversiEcare şi dezvoltare a acestora ajungând la dezvoltarea unor reţele de
recirculare a deşeurilor, cu precădere a celor din construcţii, tendinţa ĺăind aceea de
dezvoltare aşa numitelor structuri integrate de reciclare a deşeurilor.
Aceasta tendinţă de formare a structurilor integrate de reciclare a
deşeurilor are la bază caracteristicile generale ale reţelelor de reciclare, care sunt:
- Diversitatea dată de numărul mare de organizaţii participante, cu programe
diferite de dezvoltare şi producţie;
- Centralizarea concretizată prin adoptarea de catre o organizaţie sau agent
economic, a funcţiilor de coordonare a activităţii integrate de reciclare;
- Complexitatea dată de numărul, tipul şi diversitatea conexiunilor între
organizaţii şi companii

] ] O?Ofl
 ~ÁA __

~u îi

OAMENI
CAPITOLUL 2

2.1. Materiale din reciclări —betonul

În urma celui de-al doi-le razboi mondial toate ţările Europei de Vest au
sesizat necesitatea reciclării în beton a agregatelor recuperate provenind din
dărâmăturile şi demolările construcţiilor de apărare militară şi civilă, De aceea s-a
trecut la măsuri practice pentru realizarea unor soluţii şi metode care au condus la
obţinerea unor elemente de construcţii din beton cu agregate reciclate cumm ar fi:
- blocuri de zidărie pentru pereţi interiori;
- planşee;
- coşuri de fum;
- tencuieli de protecţie antifoc ă structurilor metalice
Pe fondul realizării acestor materiale s-a constatat că betonul realizat cu astfel
de agregate reciclate din demolări de zidărie ceramică are proprietăţi de izolaţie
termică şi rezistenţă la foc mai bune decât a betonului realizat cu agregate naturale.
Astfel,în unele ţări ale Europei de Vest s-au emis normative, instrucţiuni şi
norme tehnice care descriu proceduri de reciclare a agregatelor din betoane şi
ceramica din zidărie provenite din dărâmături. Astfel, betonul compact obţinut din
agregatele concasate din demolări este utilizabil la lucrări de fundaţii,, la structuri
armate, cu excepţia lucrărilor hidrotehnice, iar betonul macroporos este utilizzbil la
pereţi neportanţi.
In unele ţări (Belgia) betoanele uşoare obţinute prin concasarea spărturilor din
deşeurile din demolări care au dimensiunea agregatului concasat de max= 50mm sunt
utilizabile la mai toate elementele neportante. Agregatele ceramice provenite din
demolări se spală înainte de utilizare pentru îndepărtarea calcarului şi a ipsosului
provenit din mortarele de la tencuieli. Normativele prevăd şi restricţiade a nu fi
folosite în noile materiale agregatele ceramice provenite de la demolarea coşurilor de
fum.

2.2. Tendinţe actuale şi de perspectivă în recuperarea agregatelor din demolări

Deşeurile din demolări constituie o parte însemnată din deşeuńle industriale şi

constituie una din problemele majore ale gestionării deşeurilor.
Demolările au un rol perturbator asupra mediului, prin zgomot, praf, enorme
cantităţi de materia~Ie eterogene, de mari dimensiuni, care trebuie îndepărtate pentru
desfăşurarea lucrării de construcţie.
Realizarea betonului şi a lucrărilor de stabilizare a pământurilor cu agregate
reciclate din demolări este determinată de potenţialul economic, corelat cu o legislaţie
riguroasă privind impactul asupra mediului. Ca premise mai importante se
menţionează situaţia zonală a rezervelor de agregate naturale, criza spaţiilor de
depozitare şi costurile din ce în ce mai mari ale depozitării deşeurilor din demolări.

~: ~ .
 -ÁA —

Considerând durata medie a unei construcţii de 80-100 ani, este foarte

probabil ca în următorii ani marile oraşe să se confrunte cu lucrări masive de
demolări. Se apreciază că în C.E.E., la nivelul anilor ‘90, se produceau anual 50
milioane tone de deşeuri din demolări, în Japonia 12 milioane tone, iar în S.U.A. 60
milioane tone, cantităţi care se vor dubla spre anul 2000 şi se vor tripla către anul
2020.
Comisia Europeană s-a pronunţat (în 1992) pentru considerarea recuperării
deşeurilor din demolări, ca o prioritate în strategia gestionării deşeurilor. In acest
context s-a stabilit, începând cu anul 1996, o strategie comună la nivelul C.E.E., pe
termen mediu, de recuperare şi reciclare a deşeurilor din demolări, dată fiind oferta
redusă de teren construibil în zonele intens populate.
Reciclarea sistematică a deşeurilor din demolări a început la nivelul anilor ‘80,
iar cu zece ani mai târziu procesul s-a dezvoltat, prioritar, în ţările europene cu deficit
de agregate (cum sunt Olanda, Belgia, Danemarca, Anglia), proces favorizat de
legislaţia severă din domeniul construcţiilor şi al mediului înconjurător. Incepând cu
anul 1984, preocupările instituţiilor germane de cercetare şi gestionare a deşeurilor
industriale (între care şi cele din demolări) se concretizează în programele de
cercetare care cuprind investigaţii asupra eficienţei tratamentului de recuperare,
asupra proprietăţilor tehnice a agregatelor reciclabile şi asupra compatibilităţii cu
mediul a tehnologiilor de recuperare şi reciclare în construcţii, Această direcţie de
gestionare este consecinţa faptului că, în Germania, la nivelul anilor ‘80, s-a estimat o
cantitate acumulată de peste 141,2 milioane tone de deşeuri provenite din demolările
de clădiri şi rutiere, din care s-au reciclat 53% pentru lucrări de umplutură şi 2%
pentru betoane.
Olanda, la nivelul anului 1990, deţinea peste 12,2 milioańe tone de deşeuri din
demolări, din care s-au reciclat 67%, iar în Belgia se produc anual 1000 kg deşeuri
din demolări, la un locuitor (41% beton armat, 40% elemente de zidărie, 12%
îmbrăcăminţi rutiere, 7% ceramice, ş.a.). Aceste ţări dispun de programe .

guvernamentale de reciclare, bazate pe reglementări standard, preluate la nivel CEN.

Anglia, care produce anual o cantitate de 11 milioane tone de deşeuri din
demolări, dispune, de asemenea, de un program tehnic privind aplicaţiile în lucrări de
construcţii ale agregatelor reciclate.
Producţia de agregate recuperate din demolări constituie o activitate de
reciclare dezvoltată recent în Franţa, cauzele fiind micşorarea resurselor aluvionare
tradiţionale şi creşterea cheltuielilor de transport a agregatelor naturale. În regiunea
pariziană se produc 1 40Ktĺan materiale de demolare din beton armat şi din construcţii
demolabile, la care se adaugă 950 Kt/an de mine (dărâmături) exploatabile şi
11 OKt/an nisip de turnătorie. Cantitatea totală de materiale de demolare este evaluată
la 2 Mt/an, cu o rată globală de 0,5/2 kg/loc/zi, Această cantitate de materiale din
demolări (de 2 Mt/an), revalorificată, concură la acoperirea deficitului regional de
agregat (de ordinul a 6Mt/an), protejând astfel cariera de agregat natural. În zona

Ni i ~( iS i ) 1k ii
Ą; SCn it~y) 1$ i-.;~~1 IX S<~a’>. i . ii”’W~~ .t*. 1)
 ~J~t~tĹ W

OAMENI
pariziană există cinci centrale de prelucrare a deşeurilor din demolări, totalizând o
capacitate de 600 Kt/an, Una din ele, mai puţin selectivă, tratează toate materialele de
demolări: deşeuri rutiere, beton armat, cărămizi, pavele şi borduri, produse
bituminoase, lemn şi diverse reziduuri de demolare.
Sunt cunoscute aplicaţii interesante din beton reciclat, Acesta poate f~ utilizat
sub formă de îmbrăcăminţi rutiere, piste pentru biciclete şi taxiuri în aeroporturi (în
special în S.U.A., Danemarca şi Ţările de Jos).
Ecluza Berendrecht din portul Anvers reprezintă cel mai important exemplu de
reciclare a betonului în Belgia. Betonul ciclopian (diguri) s-a relizat cu agregate
grosiere provenind din dinamitarea digurilor avariate. S-a obţinut un beton cu agregat
reciclat, având rezistenţa la compresiune de maximum 40 N/mm2. Trebuie precizat că
agregatele reciclate au provenit, în totalitate, de la o singură sursă (şantier de
demolare a clădirilor), iar calitatea lor a fost constantă şi controlabilă.
In Ţările de Jos s-a realizat, încă din 1985, un set de proiecte privind
substituirea parţială a agregatelor naturale cu agregate reciclate din beton, în special
în lucrări de drumuri, de exemplu pasaj ele sub căile ferate. Din cantitatea totală de
agregat reciclat, numai 1 % se foloseşte în beton, restul se utilizează în lucrări de
terasament (aproape 20%) şi straturi neliate în construcţii rutiere (‘79%).
Municipalitatea din Rotterdam impune ca în lucrările de construcţii pe care le
fînantează să se substituie parţial agregatele naturale (în lucrări adecvate) cu cele
obţinute prin concasarea betonului din demolări. In mod incontestabil, construcţiile
rutiere oferă agregatelor reciclate (peste 2 milioane tone/an în Belgia) cel mai
important debuşeu. Agregatul reciclat (recuperat prin tehnologii adecvate) se
utilizează ca material de fundare neliat, Lucrările de terasamente absorb cantităţi
importante de agregate mixte (amestecuri de beton şi elemente de zidărie reciclate),
atât sub formă de nisip de concasare, cât şi de agregat grosier.
In consecinţă, factorii de mediu şi economici încurajează dezvoltarea reciclării
deşeurilor din demolări. Se tinde să se mărească ponderea agregatelor recuperate din
demolări, mai ales în lucrări rutiere şi în domeniul geotehnicii, la parametrii tehnico
economici stabiliţi pe baza potenţialului poluant şi a limitelor tehnice impuse de
reglementări (instrucţiuni de utilizare, standarde, etc.).
Actual demolarea construcţiilor se efectuează prin procedee care nu permit o
selectare riguroasă a materialelor, decât în măsura valorifícării imediate a
oportunităţilor comerciale pentru produse întregi, pentru a face operaţia rentabilă
economic, Alte materiale recuperate sunt pregătite (selectate, curăţate) doar în măsura
în care sunt utile pentru diferite lucrări de şantier.
Desigur, este mult mai uşor de valorificat un deşeu omogen, ceea ce ar face
convenabilă selectarea la sursă, Aceasta presupune prevenirea amestecării diverselor
componente ale materialului de demolare, aspect care este caracteristic unei activităţi
de şantier performante, prin tehnologie şi organizare (expediere, transport, depozitare
pe categorii de materiale), Nu toate materialele pot fî reciclate cu aceeaşi efîcienţă şi

m . i o 3 - o 3 t”-’ o~ ‘ “ ‘ ‚‘‘‘““‘“‘ l, 0,, ,,. o

 NT
~~GRUP

cu riscuri cât mai reduse de poluare; de aceea sunt necesare cercetări şi studii de
fezabilitate pentru aprecierea compatibilităţii cu mediul şi a rentabilităţii.
Ponderea materialelor din demolări (peste 80%) o deţin betonul de structură şi
elementele de zidărie, Ca surse importante de deşeuri de beton (estimări cantitative)
pentru ţările UE se menţionează: şantiere de construcţii noi 8%; renovări 12%;
— —

demolări 46% (din care 1/10 locuinţe) şi lucrări rutiere 46%. Diferenţa este
— —

constituită din msteriale diverse cum ar fi metal, materiale izolante, lemn, plastic, etc.
Un prim obiectiv al tehnologiilor de demolare şi recuperare îl constituie
evaluarea macro structurii deşeurilor şi a potenţialului poluant, determinat de
solubilizarea şi migrarea în ape şi sol a substanţelor poluante (metale grele, compuşi
organici). Atunci când sunt aplicate tehnologii ineficiente de demolare, rezultă un
material eterogen, greu de controlat ulterior în vederea reciclării, Acesta este construit
atât din materiale de construcţii silicatice, de tipul betonului, mortarului şi ceramicii,
cât şi din materiale metalice, din polimeri sau din lemn. O separare prin procedee
corespunzătoare, aplicată în mod constant, capătă din ce în ce mai multă importanţă.
Pe de altă parte, compoziţia acestor materiale din demolări reflectă gradul de
industrializare al comunităţii într-un anumit interval de timp. Actual, sunt
preponderent valorifîcate deşeuri din demolări ale clădirilor construite în urmă cu
peste 50 de ani, în zonele industrializate.
Industria construcţiilor s-a transformat structural enorm, începând cu deceniul
şase, prin diversificarea materialelor de construcţii. A crescut ponderea betonului
armat şi recomprimat (cu aditivi de sinteză, cu adaosuri minerale, inclusiv puzzolane
industriale), în detrimentul ceramicii de zidărie tradiţională. S-a dezvoltat o adevărată
industrie de materiale compozite uşoare, de structură şi de izolaţie, materiale de
fînisaj, precum şi o clasă de substanţe chimice, referitoare la aditivi cu funcţionalităţi
din ce în ce mai specializate şi la materiale peliculogene şi adezive, cu o utilizare
excesivă în construcţii. Aceaste substanţe sunt, într-adevăr, în cantitate
nesemnificativă, dar apare important criteriul calitatitv, datorat potenţialului poluant
de solubilizare a materialelor grele şi a compuşilor organici toxici, cu risc crescut
asupra mediului.
Procesul de ,,chimizare” a construcţiilor afectează compatibilitatea cu mediul,
acum şi, mai mult, în viitor. De aceea, este necesară o strategie de valorificare care să
pornească de la tehnici selective de demolare, pentru evitarea poluării mediului.
Procesul de contaminare a solului şi apei, prin solubilizarea poluanţilor, este
susceptibil, mai ales dacă deşeurile netratate din demolări sunt utilizate în lucrări de
fundaţii, pentru drumuri şi de stabilizare a pământurilor f~ră stabilizare în matrice
hidraulică.
2.3. Recuperarea şi valorificarea deşeurilor din demolări

Cele două procedee de reciclare a deşeurilor din demolare procedeul umed şi

procedeul uscat sunt pe cale să se perfecţioneze, având tendinţa creşterii
,
 fw t~t~ ______

OAMENI P
randamentelor de recuperare şi refolosire mai intense a materielului obţinut la
ieşirea de pe fluxul de recuperare.
Sistemele mobile se caracterizează printr-un flux tehnologic cu operaţiile
principale: concasare primară, clasare preliminară pentru eliminarea părţii fine,
concasare secundară, separare magnetică şi clasare finală.
Sistemele staţionare efectuează tratarea pe cale uscată sau umedă a deşeurilor
de demolare (pe principiul proceselor de preparare a nisipului şi pietrişului din
balastiere).
Apa de spălare primară este recirculată şi se foloseşte pentru aproape 50% din
materialul supus tratamentului. Rezultă 65-70% agregat utilizabil, 25-35% nisip (0-8
mm) şi 3% reziduu sub formă de suspensie apoasă.
Agregatul obţinut prin unul din cele două procedee este constituit din beton,
ceramică şi asfalt. In general, prelucrarea deşeurilor de beton, rezultate din demolări,
se efectuează în centre sau unităţi care lucrează după cele două procedee (umed sau
uscat).
Etapele tehnologice generale sunt:
a) Prelucrarea primară, (sortare şi concasare);
b) Pelucrarea secundară, prin concasare şi sortare secundară, cu obţinerea
de agregat reciclat;
c) Curăţarea finală constă în operaţii de separare manuală a impurităţilor
grosiere, deferizare, separare hidraulică (spălare) a părţii fine,
 ~ÁA __

i t~t~ i
AGRUP
OAMENI
—

DEşEuRI DIN DEMOLARE

F ST0cARE
~

ţ PRESORTARE

CONCASARE PRIMARĂ

~ DEFERIZARE

SEPARARE (LEMN,PLAsTIC,HÂRTIE)

SORTARE PRIMARĂ. AGREGAT 0-56MM

DEFERIZARE

C0NcAsARE SECUNDARĂ

S0RTARE SECUNDARĂ

SPĂLARE NIsIP 0-4MM

AGREGAT 4-28MM

Fig. 2.1. Flux tehnologic de recuperare a agregatelor din demolări

Un centru industrial de tratare uscată se caracterizează prin trei unităţi

( instalaţiiprincipale) care efectuează: clasarea (sortarea) preliminară; concasarea
într-o singură treaptă; casarea în curent de aer. In acest centru materialul este sortat pe
cinci fracţiuni, înainte de separarea fracţiunilor granulometrice, în curent de aer,
datorită interferenţei între mineralele grele şi cele uşoare. Fracţia f~nă (0-0,2mm) se
elimnă şi urmează clasarea, în curent de aer, a fracţiunii 0,2-45mm. Materialul
rezidual nefolosibil conţine şi praful colectat la separatorul pneumatic. Agregatul
utilizabil obţinut reprezintă aproape 65% din cantitatea totală de deşeu ratat.
Centrele de reciclare a betonului din demolări îşi găsesc justifîcarea economică
într-un sistem de piaţă deschis, care include, pe cât posibil, intervenţiile publice,
subvenţiile sau constrângerile în activităţile de vânzare/cumpărare a deşeurilor. Deşi
costurile de prelucrare ale deşeurilor din demolări sunt cu aproximativ 30% mai mari
decât cele pentru prelucrarea agregatelor naturale, costul ridicat pentru transportul

ľ’r’4 J’( 1%
 —

I~ ~ —

OAM ~J J
r’~Í
‚~ __

acestora (la distanţe peste 100km) oferă avantaje agregatului reciclat pentru
valorifîcare în plan local (cu puţine resurse naturale).
În vederea utilizării în betoane se impune verif~care, în conformitate cu
normele tehnice existente, a calităţii agregatelor reciclate.
În general, agregatele obţinute prin recuperarea deşeurilor de beton şi ceramică
din demolări se pot utiliza în construcţii de drumuri (cu trafk redus şi mediu),
umpluturi, betoane simple pentru elemente de zidărie, pavimente, etc.
Substituirea agregatelor naturale cu agregate reciclate, bazată pe criterii
economice şi ecologice, presupune găsirea soluţiilor tehnice pentru acele domenii
care îndeplinesc proprietăţile tehnice standard ale lucrărilor de construcţii (Fig. l).

Beton Ramblee
1% 20%

Fundatii neliate Ia
drumuri
79%

Fig. 2.2.. Domenii de utilizare a agregatelor reciclate în Ţările de Jos

În acest context, deşi nu se pune problema utilizării agregatelor reciclate pentru

betoane precomprimate, betoane rutiere sau betoane decorative, există o experienţă
pozitivă obţinută în realizarea betoanelor pentru fundaţii, pereţi, elemente de zidărie.
Domenii de utilizare a agregatelor reciclate sunt totuşi destul de limitate, pentru că
intervin factori limitativi cum sunt:
-insufîcienta cunoaştere a aplicaţiilor betonului reciclat de către partenerii
relizării construcţiei: proiectanţi, arhitecţi, antreprenori;
-neîncrederea celor care, deşi au cunoştinţă de posibilităţile de aplicare ale
betonului reciclat, îl consideră incert din punct de vedere calitativ;
-aspectele economico-financiare esenţiale, restrictive prin costurile ridicate ale
recuperării agregatelor de demolare, la parametrii de calitate standard.
In ceea ce priveşte evitarea primelor două aspecte limitative, se propune:
- realizarea de prescripţii pentru betoane obţinute cu agregate reciclate,
acceptate de toţi factorii interesaţi;
-deschiderea unor şantiere, cu rol demonstrativ, de lucrări cu beton reciclat,
care să permită lansarea unei campanii de informare şi sensibilizare, suficient de
convingătoare.

s
 —

Biblografie

Maria Gheorghe. VaIorif~carea deşeurilor şi subproduselor industriale în construcţii,

Bucureşti, Ed. Matrix Rom, 2006;
Ioan Păunescu, Alexei Atudorei. Gestiunea Deşeurilor urbane, Bucureşti, Ed.Matrix
Rom,2002;
~ Legea 27/2007 ( Legea 426/2001 / OUG 78/2000) privind regimul deşeurilor;
—

HG 349/2005 privind depozitarea deşeurilor;

—

~ HG 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi aprobarea listei

—

cuprinzând deşeurile, incusiv deşeurile periculoase;

‘~ OMMGA 1230/2005 ( OMMGA 757/2004) — privind aprobarea normelor
tehnice privind depozitarea deşeurilor;
****HG 1872/2006 ( HG 621/2005) privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor
-

din ambalaje;
HG 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate;
-

* * * * HG 1057/2001 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor ce conţin substanţe

—

periculoase;
**** HG 124/2003 — privind prevenirea şi reducerea şi controlul poluării mediului cu
azbest
 FONDUL SOCIAL EUID) PEAN

Investeşteîn
-A
______
ENT
OAMENI ______

PROGRAM OPERATIONAL SECTORIAL

DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE 2007-20 13
ADAPTABILITATE SI FLEXIBILITATE IN REGIUNEA NORD-EST

‘TORMARE PR .FESIONAIĂ PENTR U REDU EREA

POL UĂRJI MEDIUL UI INCONJURĂ TOR”

MtĂ1I~J MIREII IN TkŁRE

NIVEL I

TEMA TICA I
LEGISLAŢIA DE MEDIU ÎN ROMÂNIA

Furnizor de formare profesională:

S.C. F.E.D. CONSULT S.R.L. Lector:
(..- Email: fedconsuI~nt~yahoo.com Ing, PUIU MATEI
Tel: 0233! 234 325 ; 0233! 231 000

PIATRA - NEAMT
lulie — 2009

AMPOSDRU
A: Str Plevnei nr 46-48, Sector 1, I3ucure,ti Romania
T: +40-21-3150209
F: +40-21-3150206
~ ~ E: usernarne@f~eroman Li. ro
 investeşte în
-ÁA
_AÁEN ___

OAMENI ÂGRUP
CUPRINS TEMATICĂ

CAPITOLUL 1
1.1. Noţiuni generale despre mediu inconjurator
1.2. Mediul natural Mediul antropic
-

1.3. Surse de poluare

CAPITOLUL 2
2.1. Legislaţie generalităţi
—

2.2. Regimul si calitatea construcţiilor

2.3. Legea protecţiei mediului lege cadru
—

2.4. Principii fundamentale de mediu

CAPITOLUL 3
3.1. Deşeuri generalitaţi
—

3.2. Aspecte specifice legate de deşeurile din construcţii

3.3. Legislaţie privind regimul deşeurilor

... . . ~ ~

______ ~
 investeşte în
-ÂA
~A Á~T___

OAMENI ÁGRUP
CAPITOLUL l

1.1. Notiuni 2enerale despre mediu inconjurator

În general, sub aspect teoretic şi practic, noţiunea de mediu, în totalitatea

activităţilor desfaşurate în natură precum şi a celora care sunt provocate de fiinţa umană,
este extrem de vastă şi complexă. Se ştie că starea mediului înconjurător depinde numai
şi numai de fiecare dintre noi, de modul cum ne comportăm faţă de elementele
componente ale mediului înconjurător, care o dată degradat, depreciat,(cu alte cuvinte -

poluat) ne afectează în mod direct viaţa şi sănătatea noastră.

Această temă “Un mediu curat o viaţă sănătoasă ar trebui să fie o deviză
— “,

pentru întreaga populaţie a globului, Este nevoie de mai mułtă atenţie şi de mai multă
responsabilitate din partea fiecărui dintre noi pentru a trăi într-un mediu curat şi sănătos,
pentru a respira aer curat, pentru a bea apă curată şi pentru a putea să ne bucurăm şi să
folosirn conditiile naturale de viată pe care ni le oferă natura
Insă, se pare că oamenii tratează cu neglijenţă şi de ce nu, putem spune că ignoră
acest aspect important al vieţii br, ceea ce duce la extinderea cu viteză mărită a
procesului de poluare, distrugerea mediului natural şi implicit la distrugerea sănătăţii
fiecăruia dintre noi.

Mediul înconjurător definiţie în conformitate cu legislaţia de protecţiea

—

mediului în vigoare
Este definit ca fiind ansamblul de condiţii şi elemente maturale ale Terei:
aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate
straturile atmosferice, toate materiile organice si anorgan ice, precum şi
Jiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele
enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea
vieţii şi condiţiile care pot injluenţa bunăstarea şi sănătatea omului.

Acest ansamblu complex şi aflat într-o perpetuă interacţiune, este în permanenţă

agresat, deteriorat, unele elemente sunt chiar distruse fără să se cunoască faptul dacă se
mai pot regenera sau nu, Până în prezent puţine au fost ocaziile când omul, prin
activităţile lui a putut să confere naturii soluţii viabile de regenerare.
Starea mediului se face printr-un sistem de supraveghere, prognozare, avertizare şi
intervenţie în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicibor
calitative ale elementebor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi ă
semnificaţiei ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiibor sociale ale schimbărilor
produse, urmate de măsurile care se impun denumit sistem de monitorizare.
—

. .~ ~ ..~ ~
.. .~. , . .

nfl_I ros I, ~ti

 1.2. Mediul natural Mediul antropic
-

OAMENI Mediul natural este constituit la nivel

ÁGRUP—
planetar din mai multe invelişuri care interacţionează între ele, din această interacţiune
rezultând susţinerea şi menţinerea condiţiilor de viaţă pentru toate vieţuitoarele Planetei
Pământ, inclusiv a fiinţei umane. Aceste învelişuri sunt:
Criosfera Înveliş al suprafeţei terestre situat în zona de interferenţă a
-

atmosferei, hidrosferei şi litosferei, caracterizat prin prezenţa gheţii sau a posibilităţilor

de formare a acesteia.
Hidrosfera Învelişul de apă al globului terestru, alcătuit din oceane, mări,
-

lacuri, gheţari, ape curgătoare, ape subterane, zăpezi şi gheţuri.

Litosfera. - Înveliş extern solid de pe suprafaţa globului pământesc; scoarţa
terestră, alcătuita din formaţiuni de relief specifice zonelor de formare a acestuia. Este
invelişul pe care fiinţa umană âşi desfaşoară activităţile economico-sociale.
Biosfera Înveliş al Pământului, în care se dezvoltă viaţa, altfel spus totalitatea
-

plantelor şi animalelor care trăiesc pe pământ, în aer şi în apă.

Atmosfera Înveliş gazos care înconjură Pământul, format dintr-un amestec de
-

gaze care îl respiră vietăţile aerobice, inclusiv omul,cunoscut si sub denumirile de aer,
cer, văzduh.
Mediul antropic, este definit în literatura de specialitate ca fiind o consecinţă sau
un fenomen determinat de acţiunea sau acţiunile complexe a fiinţei umane, acţiuni care
conduc la modificări importante asupra reliefului, vegetaţiei, faunei şi cel mai grav efect
sunt influienţele asupra climei la nivel planetar. Se cunoaşte faptul că toate colectivităţile
umane de-a lungul istoriei au acţionat pe două căi principale în modificarea mediului
înconjurător astfel:
4 Prin activităţi biologice, activităţile legate de viaţa propriu-zisă a oamenilor cum ar
fi consumul de hrană, respiraţie, eliminare de deşeuri;
4 Prin activităţi legate de acţiuni de extracţie şi prelucrare resurse naturale,
transporturi, locuinţe, consum de materii prime şi energie.
Aceste activităţi cu influenţe negative asupra mediului natural sunt direct
proporţionale cu numărul populaţiei şi deensitatea acesteia.

1.3. Surse de poluare

Poluant orice substanţă, preparat, sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau
-

sub formă de vapori ori de energie radiaţie electromagnetică, ionizantă, terrnică, fonică
sau vibraţii care introdusă în mediu, modifică echilibrul constituienţilor acestuia a
organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale.
Poluare introducerea directăsau indirectă a unui poluant care poate
-

aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, daună bunurilor

materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare ă utilizării mediului în
scop recreativ sau în alte scopuri legitime
Definiţii conforme cu Legea nr.265/2006 Legea protecţiei mediului
—

~ -~~=— —~;—— -—~~.--

 Irivesteşteîn Sursă - Locul unde se produce, sau de _AÁENT
OAM E N I unde se propagă ceva; sediul originea sau obârşia AGRUP—
unui lucru. In cazul nostru locul de unde pleacă
poluantul.
Clasificarea surselor de poluare după origine

- erodare eoliană climatică -particule ~ e

- descornpunere de reziduuri de origine anirnală -oxizi de siliciu
-gaze (C02; H2S; etc)
Surse sau vegetala (cadavre, dejecţii)
naturale Plante - producerea şi eliberarea de particule -particule de polen
-spori de mucegaiuri
şi ciuperci

Vulcani - erupţii, ernanaţii Particule gaze vapori

Radiaţii - radioactivitatea cosmică şi terestră Radionuclizi emişi

cosmice de roci
Industria - transport, depozitare, preparare şi ardere de - pulberi de minereu
energetică combustibili, îndeosebi cei cu impurităţi şi fîer.
Industria - cornbustibili, transport, depozitare, topire şi - gaze, fenoli,
siderurgică rafînare de rninereu şi metale, combinarea în hidrocarburi
aliaje cu alte metale policiclice.
Intreprinderi - preparare, topire şi rafînare de minereuri şi - pulberi
de metale metale neferoase - gaze
neferoase cornbinare de aliaje, topire şi turnare
-

Fabrici de transport, prepararea rnateriilor prime

- - pulberi de materii
Surse cirnent arderea şi măcinarea clincherului
- prime, ciment cu
conţinut de 5i02
artificiale - încărcarea şi transportuł cimentului
sau Fabrici de - transport, măcinare, prelucrare şi ardere - pulberi netoxice
antropice niateriale de ĺîbrogene
azbest
constľucţii -

Uzine -obţinere de acizi (clorliidric, fosforic, -eliberare de gaze

chimice de azotic, sulfuric) (s02,s03,a2)
produse -obţinere de clor -eliberare de vapori
şi particule
anorganice -îngrăşăminte naturale, fibre de vâscoză
Uzine -rafînarea petro]ului - hidrocarburi,
chimice de -depozitări, transport de coloranţi şi solvenţi, esteri,
produse medicamente, mase plastice, pesticide, alcooli, fenoli,
mercaptani şi negru
organice detergenţi, cauciuc de fum
Uzine de - transport şi măcinare produse de pastă -pulberi, S02, Cl,
celuloză şi înălb ire mercaptani
hârtie
Industria -transport, depozitare, prelucrare materii -pulberi
alimentară prime, intermediare şi finite -substanţe odorante
Arderi Crematorii de -transport, clcpoziwe, uscare, ardere -particule, substanţe
reziduale bloc şi oraş odorante
Transporturi Autovehicule - tanc, carburator, eşapamcnt -fum, particule
Locomotive - ardere incomptetă, combustibili -fum, hidrocarburi
Nave - ardere incompletă, combustibili -fum, hidrocarburi

~1 ĺ~C)S~)Itt~
 Invcsteşte în
-ÁA
_AÁENT ___

OAMENI _____ AGRUP

Avioane - cornbustii de diferiţi combustibili -vapori, oxizi de
superiori azot, hidrocarburi
Casnice Sisteme de -combustii de diferit combustibili -cenuşă, fum, CO,
încălzire C02, S02
Tutun Ţigări, pipă - fumat -fum, nicotină, CO

[ÇAPITOLUL 2

2.1. Le2islatie — 2eneralităti

La nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) s-a constatat în urma analizelor la

nivel mondial că modului rapid şi cu risc mare de degradare a mediului nu îi corespunde
un cadru juridic pentru abordarea problemelor de mediu, De aceea s-a dezvoltat ideea de
a aborda unitar şi în contextul local al fiecărui stat legislaţie specializată în protecţia
mediului, Această tendinţă a fost evidenţiată în Conferinţa ONU de la Stockholm din
anul 1972 şi a devenit clară la stabilirea principiilor pentru mediu şi viaţă o dată cu
stabilirea şi ratificarea acestora în Dclaraţia de la Rio 1992. —

Iată două dintre aceste declaraţii:

•~ PACEA, DEZVOLTAREA Ş1 PROTECŢIA MEDIULUI SUNT INTERDEPENDENTE

ŞI INTlVIZIBILE

+ STATELE AU, ÎN CONCORDANŢĂ CU CARTEA NATIUNILOR UNITE SI CU

PRINCIPIILE REGLEMENTĂR1LOR INTERBEŢIONALE, DREPTUL SUVERAN DE
Ă EXPLOATA PROPR1ILE RESURSE, URMĂRINI~ PROPRIA LOR POLITICĂ
PRIVIND MEDIUL ÎNCONJURĂiOR Şl 1)~ZVOLTAREA

Încontextul european şi mondial România s-a aliniat şi a elaborat legi care să

poată fi funcţionale în contextul lcgislaţiei curopene şi mondiale.

2.2. Re2imul Si calitatea constriictiilor

Industria construcţiilor arc o importanţ~ mąioră asupra volumului şi diversităţii

materialelor de construcţii fob. ito ‘a produs’ sau subproduse în toate activităţile de
construcţii. Tinând cont de contextul dinamic în care s-a dezvoltat în ultimii ani industria
construcţiilor şi legislaţia în donicniii r-a adaptr~, s-a revizuit şi s-a actualizat.
Legea nr.50/1 991 privind aut~rizarea cxecuEirii lucrărilor de construcţii revizuită
—

şi actualizata prevede la art.6 , în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice

şi ale reglementărilor în aferente acestora ori ale planurilor de amenaj are a teritoriului,
după caz, avizate şi aprobate potrivit cgii, fac cunoscute solicitantului elementele privind
regimul juridic, economic şi tHnic tercnurlor ş~ construcţiilor la data solicitării şi

. I~ LI ‚aaaaa,amoztr~

~- L—~—~;~-~
 Inve~t~şwí~I~ stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie :~~ENT
OAM E N I îndeplinite în functie de
ampłasamntułui, precum şi lista cuprinzând
specificul ÁGRUP—
avizele si acordurile legale, necesare în vederea autorizării.” In cuprinsul acestor avize
sunt menţionate condiţiile de mediu în care se va realiza construcţia respectivă. După
finalizarea documentaţiilor de avizare, conform art. 7 din aceeasi lege, care prevede:
,, Autorizaţia de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii,
pe baza documentaţiei depuse la autoritîţile prevăzute la art.4, care va cuprinde:
a) Certificat de urbanism;
b) Dovada titlului asupra terenului şi/sau construcţiilor;
c) Proiectul pentru autorizarea execuţiei lucrărilor de construcţii
d) Avizele şi acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism;
e) Dovada privind achitarea taxelor legale”

În Legea nr.ĺ0/1 995 privind calitatea în construcţii actualizată la art.5 prevede:

,,Pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare sunt obligatorii
realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor, ă
următoarelor cerinţe esenţiale:
a) rezistenţă mecanică şi stabilitate;
b) securitate la incendiu;
c) igienă, sănătate şi mediu;
d) siguranţă în exploatare;
e) protecţie împotriva zgomotului;
f) economie de energie şi izolare termică.”

Cerinţele enumerate în legislaţia din construcţii sunt în concordanţă cu

cerinţele integrării activităţilor din industria construcţiilor în legislaţia de mediu
naţională, europeană şi mondială. Aceste cerinţe, după cum se observă, sunt în
concordanţă cu legislaţia de mediu în vigoare şi se armonizează cu łegile naturii în
vederea dezvoltării şi protejării fiinţei umane.

2.3. Legea protectiei mediului — 1e~e cadru

Principii şi dispoziţii generale

In LEGEA nr. 265 din 2006 Legea protecţiei mediului este definită noţiunea de
-~

mediu după cum urmează:

Art.ĺ
(2) Mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei:
aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile
atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele
naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori
materiale si spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi
sănătatea omului.
Având în vedere necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de ţara noastră
în procesul de integrare europeană, este imperios necesară adoptarea, în regirn de
 urgenţă, a prezentului act normativ, în baza căruia :~~ENT~~
OAM E N I să poată fi adoptată legislaţia subsecventă în
domeniul protecţiei mediului şi ţinând cont de
ÁGRUP—
necesitatea creării cadrului unitar prin care se statuează principiile care guvemează
întreaga activitate de protecţie a mediului şi care trasează direcţiile de reglementare a
activităţilor economice în vederea atingerii obiectivełor dezvoltării durabile, elemente
care vizează interesul public şi care constituie situaţii de urgenţă extraordinare.

2.4, Principii fundamentale de mediu

Principiile şi elementele strategice ce stau la baza legii protecţiei mediului:

a) principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale;

b) principiul precauţiei în luarea deciziei;
c) principiul acţiunii preventive;
d) principiul reţinerii poluanţilor la sursă;
e) principiul ,,poluatorul p1ăte~te”;
f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului
biogeografic natural;
g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;
h) informarea ş~ participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul
la justiţie în probleme de mediu;
i) dezvołtarea colaborării intemaţionale pentru protecţia mediului.

Legea protecţiei mediului ca lege cadru, prevede implementarea principiilor de

bază enumerate mai sus precum şi modalităţile de implementarea strategiilor pentru
dezvoltarea durabilă a vieţii economice şi sociale în ţara noastră, armonizată cu legislaţia
europeană.

Astfel ART. 4 din Legea protecţiei mediului prevede:

Modalităţile de implementare a principiilor şi a elementelor strategice:

a) prevenirea şi controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune

tehnici disponibile pentru activităţile cu impact semnificativ asupra mediului;
b) adoptarea programelor de dezvoltare, cu respectarea cerinţełor połiticii de
mediu;
c) corelarea planificării de amenaj are a teritoriului şi urbanism cu cea de mediu;
d) efectuarea evaluării de mediu înaintea aprobării planurilor şi programelor care
pot avea efect semnificativ asupra mediului;
e) evaluarea impactului asupra mediului în faza iniţială a proiectelor cu impact
semnificativ asupra mediului;
f) introducerea şi utilizarea pârghiilor si instrumentelor economice stimulative
sau coercitive;
g) rezolvarea, pe niveluri de competenţă, a problemelor de mediu, în funcţie de
 amploarea acestora; ~
OAM E N I h) promovarea de acte normative
armonizate cu reglementările europene şi
ÁGRUP~
~

internaţionale în domeniu;
i) stabilirea şi urmărirea realizării programelor pentru conformare;
j) crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului;
k) recunoaşterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin acordarea
etichetei ecologice;
1) menţinerea şi ameliorarea caluităţii mediului;
m) reabilitarea zonelor afectate de poluare;
n) încurajarea implementării sistemelor de management şi audit de mediu;
o) promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei
mediului;
p) educarea şi conştientizarea publicului, precum şi participarea acestuia în
procesul de elaborare şi aplicare a deciziilor privind mediul;
q) dezvoltarea reţelei naţionale de arii protej ate pentru menţinerea stării
favorabile de conservare a habitatelor naturale, a speciilor de fłoră şi faună salbatică ca
‘ parte integrantă a retelei ecologice europene Natura 2000,
—

r) aplicarea sistemelor de asigurare a trasabilităţii şi etichetării organismelor

modificate genetic;
s) înlăturarea cu prioritate a poluanţiłor care periclitează nemijiocit şi grav
sănătatea oamenilor.

Principiile şi strategiile abordate în diverse perioade de timp capată un aspect

deosebit de important în problematica relaţiei rnediu~urbanisrn.

Această relaţie a fost şi este menţinută de dezvoltarea economică care caută să

aplice şi să dezvolte noi procedee, tehnologii, metode şi tehnici în vederea păstrării
echiłobrului ecologic, asigurând în acelaşi timp o politică de investiţii şi de dezvoltare
socio-economică corespunzătoare resurselor naturale şi umane existente la nivelul
statului.

Concretizarea soluţiilor unor probleme existente în mod obişnuit la nivelul unui

oraş, stabilirea de obiective şi priorităţi, deduse din relaţia mediu-urbanism, este uşurată
de apariţia în ultimii ani a unor metode şi tehnici moderne de cercetare şi de analiză
dezvoltate de ramurile aplicative ă matematicilor modeme.

În acest sens, se observă că se poate realiza o ierarhizare a obiectivelor stabilite, a

măsurilor propuse şi a modului de organizare ă activităţilor necesare, pe diferite paliere,
fapt care uşurează urmărirea în timp, raportarea şi informarea organelor de control şi
decizie în vederea evaluării periodice a stadiului de realizare ă obiectivelor stabilite.

Relaţia mediu-urbanism a devenit în ultima perioadă un obiect al cercetării

ştiinţifice ca urmare a succesiunii tot mai rapide a schimbărilor condiţiilor climaterice şi
 Inv~s ~ a celor macro-economice care în final conduc la o : A 4ENT~
OA M E N I interacţiune de cele mai multe ori negativă în
relaţia mediu-urbanism.
‘~—~ÁGRUP

ICAPITOLUL 3

3.L Deşeuri — ~enera1itaţi

O definiţie general acceptată şi preluată de iegislaţia de mediu în vigoare, respectiv

Legea nr.265!2006 Legea protecţiei mediului este următoarea:
—

Deşeu orice substanţă, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de
—

legislaţia specifică privind regimul deşeurilor, pe care deţinătorui îl aruncă, are intenţia
sau are obłigaţia de a-i arunca.
De aici derivă alte doua noţiuni (definiţii) pentru două mari categorii de deşeuri:
Deşeu reciclabil deşeu care poate constirui materie primă într-un proces de
—

producţie pentru obţinerea produsului iniţial sau pentru alte scopuri.

Deşeu periculos încadrare generică, conform legislaţiei specifice privind
—

regimul deşeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi care au cel puţin un
constituient sau o proprietate care face ac acestea să fie periculoase.

După natura şi locul lor de producere deşeurile se clasifică astfel:

cu acestea
Deşeuri stradale Deşeuri specifice căilor de circułaţie pubłică,
activităţi cotidiene ale populaţiei, depuneri de
materii în suspensii
Deşeuri asimilabile cu deşeurile menajere Deşeuri provenite de la sector administrativ,
sector public, mica sau marea industie
Deşeuri voluminoase Deşeuri de diferite provenienţe cre nu pot fi
preluate de sistemele obişnuite, date fiind
dimensiunile acestora
Deşeuri din construcţii De~euri provenite din construire sau demolarea
diverse lor construcţi i
Deşeuri periculoase Deşeuri toxice, inflamabile, explozive,
infecţioase, care introduse în mediu natural pot
dăuna plantelor, animalelor omułui.
Deşeuri agricole Deşeuri provenite din activităşile desfăşurate în
agronomie, zootehnie şi/sau ferme mixte
Deşeuri industriale Deşeuri provenite din activităţi industriale,
Deşeuri spitaliceşti Deşeuri provenite din unităţi spitaliceşti
 3.2. Aspecte specifice le2ate de deşeurile din :~~ENT
OAM E N I constructii ÁGRUP~
În general, deşeurile din construcţii se caracterizează din punct de vedere calitativ
după următorii indicatori:

greutate volumetrică
compoziţie după granulaţie
compoziţie după sortimente
conţinut de umiditate
conţinut de substanţe organice
putere calorică

Deşeurile din construcţii fac parte din deşeurile industriale, care în funcţie de
potenţialul de valorificare se pot clasiiăca astfel:

~ :)~ ~ U~i ni~ieri i płifli S’LU ~onihiisĹibi Ii

Deşeuri
( din
constr ‘ľ O~’k~ 1~ ‘~u ineite
~\I(~[()’,j(~-~
cţii fuxice j~ ii ĺb1o ilL d iij~~ int-’i’ţizaie

3,3, Le~is1atie privind re~imu1 deşeurilor

Câteva din actele legislative privind regimul deşeurilor din România

Legea 27/2007 ( Legea 426/2001 / OUG 78/2000) privind regimul deşeurilor;

—

HG 349/2005 privind depozitarea deşeurilor;

—

HG 856/2002 —privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi aprobarea listei cuprinzând

deşeurile, incusiv deşeurile periculoase;
OMMGA 1230/2005 ( OMMGA 757/2004) privind aprobarea normelor tehnice privind
—

depozitarea deşeurilor;
HG 1872/2006 ( HG 621/2005) privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor din
-

ambalaj e;
HG 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate;
-

HG 1057/2001 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor ce conţin substanţe

—

periculoase;
HG 124/2003 privind prevenirea şi reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest.
—

~
FONOUL SOCIAL EURO PEAR

lnvesteşte în
-A
_______
ENT
OA ENI ______

PROGRAM OPERATIONAL SECTORIAL

DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE 2007-2013
ADAPTABILITATE SI FLEXIBILITATE ÎN REGIUNEA NORD-EST

‘T$RMARE PR OFESIONMĂ PENTR U REDUCEREA

POL UĂRI[ MEDIUL UI INCONJURĂTOR”

NIVEL I

r c
T RMINOLOGIE ŞI CLASIFICAREA DEŞ URILOR I DUST IALE

Furnizor de formare profesională:

S~C. F.E.D, c s S.R.L. Lector:
Email: fedconsuItnt~yahoo.com Ing, PUIU MATEI
Tel: 0233! 234 325; 0233! 231 000

PIATRA - NEAMT
lulie —2009

AMPOSDRU
A: S[r Plevnei nr 46-48, Sector 1, Bucuresti, Rornania
______ T: +40-21-315 0209
______ F: +40-21-315 0206
E: usernarne@fserornaniii.ro
FORMARE PR• FESIONALĂ PENTRU RE UCEREA PS LUĂRII
EDIULUI ~NCONJURĂTOR

TEMATICA a II a

TERMINOLOGIE ş c ASIFICAREA DEŞEURILOR

IND STRIAL

CUPRINS TEMATICĂ

CAPITOLUL 1
1.1. Terminologie
1.2. Deşeuri industriale
1.3. Deşeuri din construcţii

CAPITOLUL 2
2.1. Necesitatea valoriłicării deşeurilor
2.2. Deşeuri din construcţii şi demolări
2.3. Tehnologii de recuperare a deşeurilor din demolări
2.4. Procedee de recuperare a deşeurilor din demolări
 :~ENT
ivteşt~ ÁGRUP
OAMENI
CAPITOLUL i

1.1.Termino1o~ie

În contextul legislativ actual nu pare a fi stabilită exact distinţia

terminologică între ,,materie primă secundară de recuperare” şi ,,deşeu”. Sunt
necesare clarificări în ceea ce priveşte terminologia cuvintelor cheie care descriu
activitatea în domeniul gestionării deşeurilor.
Recuperarea definită ca acţiunea de a recupera şi rezultatul ei. Operaţia
prin care e folosită o cantitate de material sau de energie care în mod obişnuit se
pierde. Recuperarea include activităţile de colectare, transport, stocare, selecţionare şi
prelucrare (condiţionare) a anumitor deşeuri şi/sau componenţi ai acestora. Deşeul
recuperat poate fi reintrodusîntr-un flux tehnologic prin reciclare intemă şi/sau
externă.
Reciclarea, în DEX este definită ca acţiunea de a prelucra anumite deşeuri
în vederea refolosirii br.
Reciclarea directă (internă) constă în reintroducerea deşeurilor
industriale recuperate în acelaşi tip de flux tehnologic care le-a produs.
Reciclarea externă sau reutilizarea este activitatea industrială de
reintroducere a deşeului recuperat într-un flux tehnologic total diferit de cel care l-a
produs.
Deşeul industrial, provenit din industria minerală, poate fi descris ca un
material solid sau lichid, cu o compoziţie complexă, care îl face impropriu pentru
utilizarea iniţială. Deşeul are valoare economică nulă sau negativă pentru producător
(deţinător) la un moment şi un loc dat. Pentru a evacua deşeul deţinătorul trebuie să
( plătească Dacă dimpotnvă, pentru un deşeu rezultat dint-un proces industrial, se
plăteşte achiziţionarea lui de către un utilizator, atunci denumirea corectă este de
materie primă secunclară. Pentru producător, deşeurile destinate recuperării şi
comercializării devin subproduse industriale sau produse secundare.
Deşeuł, ca material rezidual dintr-un proces industrial sau ca produs industrial
epuizat într-o etapă de utilizare, devine subprodus industrial dacă dobândeşte, cu sau
fără tratament specific, un otenţial de utilizare. Delimitarea noţiunilor de deşeu şi
materie primă secundară va fi mereu fluctuantă, în funcţie de performanţele
tehnologice şi interesele economice.
Deşeurile industriale înglobează substanţe, materiale, produse, reziduuri
generate de activitatea industrială a căror eliminare din ciclul productiv se asigură
printr-o gestionare adecvată şi anume:
-recuperare (condiţionare) şi/sau depozitare, în vederea reciclării;
-eliminare, prin stabilizare/solidz~ficare (în vederea stocării ca deşeu ultim)
sau prin incinerare.

2
 =ÁAENŢ
lnvesteşte în A ÁÁGRUP
OAMENI .

Scopul economiei în flux închis îl constituie echivalarea noţiunii de deşeu

industrial cu cea de subprodus industrial, ca materie primă secundară sau
combustibil secundar (de substituţie). De aitfel, importanţa economică şi
ecologică a valoriflcări unor subproduse industriale cum sunt zgurile de furnal şi
cenuşile volante de termocentrală, constituie argumente indubitabile în confirmare
caracterului de subproduse industriale sau de materii prime secundare. Acelaşi
caracter îl conflrmă din ce în ce mai multe deşeuri industriale care constituie
alternative ale resurselor naturale epuizate sau în curs de epuizare, în procese
tehnologice din industria materialelor de construcţii sau în lucrări de construcţii.
Tehnologiile din construcţii care sunt compatibile cu procesarea şi reciclarea,
prin care deşeurile industriale se transformă în materii prime sau combustibili de
substituţie, se bazează pe realizarea unui echilibru între factorul economic (realizabil)
şi cel ecologic (rezonabil).
Deşeul ultim, admisibil în locuri autorizate de stocare, rezultă direct dintr
un proces industrial sau după un tratament de neutralizare (denocivizare) şi nu mai
poate fi tratat în condiţiile tehnico-economice de moment pentru extragerea părţii
valorificabile sau pentru reducerea caracterului poluant şi/sau periculos. Deşeurile
ultime sunt de natură minerală, iar potenţialul poluant este dat de conţinutul în metale
grele sub formă de compuşi greu solubili, Sunt foarte puţin reactive, foarte puţin
evolutive, foarte puţin solubile, 0 metodă de gestionare a deşeurilor ultime este
solidificarealstabilizarea în sisteme de întărire hidraulică, cu grad ridicat de
impermeabilitate, deosebit de stabile fizico-chimic (practic inerte) faţă de substanţele
considerate agresive (02, C02, cloruri, sulfaţi) dizolvate în apă.

1.2.Deşeuri industriale

Conform nomelor europene se disting cinci clase de deşeuri industriale

stocabile:
- Clasa 1: deşeuri industriale periculoase, dar netoxice (ca de exemplu cele de
azbest);
-Clasa 2. deşeuri industriale nepericuloase, netoxice şi asimilate;
-Clasa 3: deşeuri inerte, în care sunt incluse în special:
-deşeurile din construcţii şi din demolările clădirilor (din care se
exciud materialele inflamabile şi putrescibil.e);
-deşeurile solide şi inerte privenind din construcţii rutiere;
-Clasa 4: deşeuri toxice;
- Clasa 5: deşeuri industriale, produse în cantităţi foarte man, ale căror
caracteristici sunt cunoscute şi, în general, stabile, în anumite limite, Intre acestea
sunt cenuşile de termocentrală, zgurile din industria metalurgică, sterilele carbonifere,
deşeurile de carieră, deşeurile din industria extractivă, fosfoghipsul.
Conform Directivei Europene nr. 7745/1994, referitoare la
eliminarea/depozitarea deşeunilor industniale, acestea pot fi clasificate ca periculoase
3
 :ÁAENT
sau inerte, pe baza capacităţii de transfer de substanţă A ÁÁGRUp
OAM E N J prin difuzia şi solubilizarea constituenţilor toxici,
definite ca proprietăţi de lixiviere.
Termenul de lixiviere este nou introdus în literatura de specialitate
românească, preluat din literatura similară europeană şi se referă la capacitatea de
transfer de substanţă(e) componente, prin procesele de d~fuzie şi solubilizare a
materialului considerat deşeu.
O caracteristică importantă a deşeurilor industriale se referă la dificultatea
§xării unui anumit deşeu sau subprodus industrial într-o anumită clasă, pe criteriul
proprietăţilor faţă de mediu:
a) material inert;
b) periculos ;
c) toxic.
Astefi, prin înglobarea deşeului printr-o matrice compatibilă, în proporţie
corespunzătoare unei ,,diluţii” suficiente în funcţie de proprietăţile componenţilor
(matrice-deşeu) şi ale produsului (pământ stabilizat, ciment, beton, ceramică)
potenţialul poluant scade substanţial.
Spre exemplu, haldele de cenuşi volante de termocentrală pot genera, prin
lixiviere în apele naturale, compuşi toxici la un nivel inacceptabil, Pe de altă parte,
betoanele cu 20-25% cenuşi volante sunt acceptate ca având un impact
nesemnificativ asupra mediului.
Prin generalizare, rezultă că din punct de vedere tehnic şi ecologic,
,,exploatarea” compatibilităţii între deşeul industrial şi matricea materialului
convenţional de construcţii, a condus la o nouă clasă de tehnologii în industria
materialelor de construcţii şi în general a construcţiilor, respectiv la o nouă treaptă,
superioară, de gestionare a deşeurilor.

1.3.Deşeuri din constructii

Industria materialelor de construcţii, e prezentată de un număr însemnat de

fabrici (peste 600, în 1993), realizează, în corelaţie cu volumul producţiei şi
perfrmanţele tehnologice, subproduse şi deşeuri, care sunt reciclate preponderent,
direct, Această activitate se adresează prin procedee specifice, până la etapa de
produs finit sau se parcurge numai etapa de preparare (recuperare) ca materie primă
pentru altă tehnologie.
Reutilizarea deşeurilor industriale, ca subiect de mare interes al
dezvoltării, este una din temele principale ale conferinţelor naţionale şi intemaţionale
referitoare la tehnologiile de reciclare în industria construcţiilor, în corelaţie cu
impactul asupra mediului. Potenţialul de utilizare constituie, acum, criteriul esential
în abordarea gestionării deşeurilor, Din acest punct de vedere, capătă sens, tot mai
concret, echivalarea noţiunii de deşeu cu cea de materie primă secundară.
Un volum important de deşeuri provenind din industria materialelor de
construcţii se reciclează în construcţii ca agregate (pentru blocurle de zidărie din
beton uşor, pentru mortarele de zidărie) sau ca f’ilere (pentru şape, tencuieli şi
materiale de fînisaj). De asemenea, deşeurile granulare inerte, provenite din industria
materialelor de construcţii se valorifică în lucrări de geotehnică şi fundaţii (în straturi

4
 =ÁAENT
de egalizare sau umpluturi la clădiri, drumuri cu trafk
OAJ’4 E N I redus) şi ca materiale stabihzate cu lianti hidrauhci,
pentru fundaţii rutiere (pe plan local).
Caracterul inert, prin potenţialul mai redus de poluare a apelor şi solului,
al majorităţii deşeurilor granulare din industria materialelor de construcţii, a încurajat
depozitarea deşeurilor rezultate din construcţii haotic şi total impotriva normelor de
protecţie amediului. S—a constatat, în decursul timpului, că prin acest tip de gestionare
sunt afectaţi factorii de mediu, apele de suprafaţă, subterane şi solul, chiar şi în cazul
materialelor considerate inerte, O metodă competitivă de gestionare este
valorificarea, în corelaţie cu potenţialul economic şi tehnologic al societăţilor
comerciale din industria materialelor de construcţii, corelat cu restricţiile legislaţiei
de mediu. Industria materialelor de construcţii poate § un promotor important al
acestui mod de gestionare prin reutilizarea propriilor deşeuri, cu atât mai mult cu cât
este depozitarea unei game largi de procedee şi tehnologii de valorificare a deşeurilor
din alte industrii.

CAPITOLUL 2

2.1. Necesitatea valorificării deşeurilor

Nevoile crescânde de materiale de construcţii, în ultimele decenii au

condus la diminuarea sau chiar epuizarea unor resurse de materii prime considerate
tradiţionale (lemn). In consecinţă distanţele de transport de la producătorul materiei
prime până la locul de punere în operă (utilizator) au tendinţa de creştere.
Pe lângă nevoia de materiale de construcţii, aceleaşi zone se confruntă cu
o importantă cantitate de deşeuri industriale şi din construcţii, a căror depozitare este,
în majoritatea cazurilor incompatibilă cu mediul înconjurător, Astfel aceste tipuri de
deşeuri, acumulate în zone depozitare (haldare) din ce în ce mai limitată duce la un
impact nefavorabil asupra mediului şi la o crestere rapidă a taxelor de preluare şi
depozitare a acestora. Criza spaţiilor de preluare şi depozitare a deşeurilor din
construcţii se răsfrânge negativ asupra mediului înconjurător, asupra suprafeţelor
agricole, asupra peisagisticii locurilor şi nu în ultimul rând asupra sănătăţii oamenilor,
poate duce la accelerarea dezvoltării activităţilor în domeniul construcţiilor şi
materialelor de construcţie.
In România, numai la nivelul anului 1993 erau ocupate cu deşeuri
industriale şi din construcţii, depozitate total necorespunzător cca, un milion de
hectare de pământ cu potenţial agricol, tendinţa fiind în creştere. In consecinţă, a
devenit necesară abordarea activităţilor de demolare şi reconstrucţie, strâns corelate
cu activităţile de recuperare, reciclare şi valorificare a deşeurilor rezultate.

Valorijicarea se defineşte ca fund, în sensul temei, folosirea în procesul

de producţie a anumitor materii prime cu valoare mică de întrebuinţare, care
înglobate cu alte materiale duc la realizarea unor produse de valoare mai mare.

5
 ~ENT
Ca urmare a crizei de resurse naturale, ÁGRUP~
O‚A14v1 E ř’J I corelată cu creşterea
deşeurilor industriale şi
preturilor de depozitare a
din construcţii, unităţile economice se orientează
şi dezvoltă prin deciziile pe care le adoptă, procesarea şi livrarea deşeurilor proprii
către utilizatori care valorifîcă sau folosesc deşeuri externe tehnologiei proprii, ca
materii prime de sub stituţie.

2.2. Deşeuri din constructii şi demolări

Pe timpul execuţia unei construcţii indiferent de dimensiunile acesteia rezultă

cantităti de deşeuri specifice fazelor de construcţie, un tabel centralizator a deşeurilor
rezultate pe faze de execuţie a construcţiilor este prezentat mai jos.

label 2.1. Deşeuri rezultate pe faze ale unei construcţii

Faza construcţiei Activităţi ce se execută Tip de deşeuri rezultate

Săpătură Excavaţii, săpături manuale Pământ degradat, pământ în
exces
Fundaţii Cofrare, betonare, hidroizolaţii, Lemn, scurgeri betoane,
drenare ape subterane capete sârmă ancoraj e,
ştraifuri tablă, carton
asfaltat, resturi din
materiale plastice folosite la
izolaţii
Structura de Cofrare elemente de rezistenţă, goluri Lemn, sărme, capete de oţel
rezistenţă în diafragme şi pereţi, betonare beton, capete profile
elemente de rezistenţă, fixare laminate, scurgeri de
armături, elemente de trecere mortare şi betoane în timpul
instalaţii. tumării, materile plastice.
Acoperiş Realizare structură acoperiş, Lemn, straifuri table, capete
rigidizare, ancorare acoperiş, montare oţel şi profile laminate,
şi fixare învelitoare, montare uluce şi resturi materile izolatoare,
burlane, cosuri şi aerisiri, luminatoare materile plastice şi
~ polietilena, spume
poliuretanice, sticla, resturi
diverse de învelitoare.
Finisaje Tencuieli, zugraveli, montare de Ambalaje din plastic şi
tâmplarie, montare instalaţii electrice, metalice, scurgeri de
sanitare, elemente decorative interior vopsele si mortare, capete
- exterior de tevi metalice şi PVC de
la instalaţii sanitare şi
electrice, sparturi diverse de
materiale decorative
naturale si sintetice, capete
de pachet din lenin, gresie,
linoleum, hartie, cartoane
de la ambalaje diverse, folii
din mterial plastic.

6
 :ÁAEN~r
Deşeuri care rezultă din procese de prelucrare a A ÁÁGRup —

OA~M E N I resurselor minerale sunt prezentate succint mai jos

Nis,~uri din iazuri de decantare
Producţia de agregate din România include circa 550 de unităţi (în anul 1993)
din care 500 balastiere de râu sau de lac, i O balastiere din Dunăre şi 40 de cariere.
Capacitatea totală a acestora este de aprox. 6 1.000 m3/an, iar producţia (în 1991) de
31 .000m3. Deşeurile rezultate din tehnologiile existente de clasare a agregatelor de
balastieră sunt namolurile din iazurile de decantare, în volume de 100-200 mii m3!an.
In prezent, acestea nu sunt valorificate, într-o măsură seninifîcativă, în construcţii.
Calcar subgabaritic
In carjerele de extragere şi prelucrare a calcarului (pentru industria lianţilor,
industria chimică, industria metalurgică), cât şi a rocilor (pentru obţinerea placajelor
şi a altor produse din piatră decorativă), rezultă cantităţi importante de deşeuri.
Din procesul de concasare în carieră a calcarului pentru fabrici rezultă, în
funcţie de tipul de concasor, o cantitate variabilă dar majoritară de calcar sortul
( subgabaritic (0-40 mm) care se haldează Stocurile haldate ajung în medie pe an la 10
mu. Tone, în funcţie de producţia carierei de calcar.
Sortul de calcar (0-40 mm) conţine majoritatea impurităţilor argiloase din
zăcământ. Calcarul subgabaritic se poate valorifica ca agregat pentru mortare,
betoane simple şi lucrări de pământ, Valorificarea poate fi redată de recuperare
(preparare) prin tebnologii adecvate.
Fabricarea varului din calcar subgabaritic necesită o separare a părţii
fine (0-1 0 mm) prin ciuruire cu spălare concomitentă, pentru a fi adus la calitatea
cerută de SR 5938 pentru producerea varului tip Cl şi C2. Producerea varului se
realizează în cuptoare rotative scurte, prevăzute cu preîncălzitoare pentru calcar şi
răcitore pentru var. In Europa de Est şi în ţara noastră acest procedeu este neutilizat,
datorită consumului relativ mare de combustibil, deşi sunt importante avantaje
tehnologice şi economice relative la:
- valorificarea unei materii prime catalogate ca deşeu pentru a cărui
depozitare se fac cheltuieli din ce în ce mai man;
- adaptarea tehnologiei de ardere la diferite proprietăţi ale calcarului
subgabaritic (compoziţie chimică, granulometrie), precum şi la producţii de 50-125%
din capacitatea proiectată;
- obţinerea de produse pentru tot spectrul de utilizări var nestins, var
—

hidratat pentru construcţii, var industrial.

Prelucrarea ca agregate pentru mortare şi betoane presupune o

corectare a curbei granulometrice, cu fracţiunea 0-3mm, conform experimentărilor
efectuate pentru diverse surse de calcare subgabaritice. Tehnologia de obţinere a
agregatelor este similară cu cea utilizată la prelucrarea agregatelor de balastieră,
Sortarea se face pe un vibrator, cu levigarea impurităţilor argiloase. Calcarul sortat se
aduce pe benzi transportoare şi se depozitează (pe sorturi) în vederea livrănii.
Transportul calcarului subgabaritic la fabricile de ciment nu pare rentabil, dar
sunt avantaj oase variantele locale de valorificare.

7
 ÁAENŢ
~ÁÁGRUp
OAM E N I Deşeuri din carierele de piatra
Deşeurile rezultate din carierele pentru piatră decorativă şi din
prelucrarea pietrei pentru construcţii, se prezintă sub formă de bucăţi man, neregulate
sau ,,mărunt” de canieră, care se valorifîcă în construcţii. Un domeniu important îl
constituie lucrările de lănisaje (tencuieli decorative sau pardoseli), Construcţiile
rutiere au o capacitate foarte mare de absorbţie a ,,măruntului” de carieră, ca material
de umplutură la terasamente, pentru stabilizarea (Cu ciment sau var) a terenurilor de
fundare, ca agregat pentru betoane. De asemenea, ca şi în cazul altor deşeuri, este
avantajoasă valorificarea pe plan local.

2.3. TehnoIo~ii de recuperare a deşeurilor din demolări

Civilizaţia romană oferă un exemplu remarcabil de valorificare a deşeunilor din

demolăni prin încorporarea bucăţilor de cărămidă, ţiglă, în materiale numite
,,Caementum” şi ,,Betunum” hate cu var hidraulic (cimentul roman) sau cu var şi tuf
vulcanic măcinat. Arheolgia oferă constructorilor de astăzi această mare lecţie a
meşterilor romani anonimi, lecţie care se cere continuu amintită şi recreată, la nivelul
performanţelor tehnice actuale şi în favoarea păstrării echilibrului ecologic.
In acest context istoric, atât de necesare implicate în actualitate, sunt şi
activităţile de reciclare a deşeurilor din demolări începute în Europa de Vest, imediat
după cel de-al doilea război mondial.
Se consideră că demolarea unor construcţii este necesară atunci când:
- se scoate din exploatare a construcţii cu avarii profunde de structură care
necesită pentru consohidare cheltuieli mai mari decât pentru demolare şi/sau a celor
care au un nivel al funcţionalităţilor neadecvat cerinţelor;
- sistematizarea unei zone teritoriale în care se găsesc construcţii care nu pot
îndeplini caracteristici funcţionale speciale, pentru domenii socio-economice
prioritare sau cu benefîcii asupra unui segment important al populaţiei.
Molozul format (resturi de piatră, cărămizi, ţigle, beton, pământ, oţel, metale
( neferoase, ipsos, sticlă, lemn, materiale din polimeri, asfalt) se poate recicla parţial pe
şantier, conform cerinţelor pieţei locale de materiale de construcţii.
Cea mai mare parte din moloz se gestionează astfel încât să aibă inhluenţe
minime asupra poluării mediului înconjurător.
Principalele direcţii de gestionare sunt:
-reciclarea, ca agregat recuperat pentru lucrări de construcţii şi betoane;
-reciclarea unor componente (tier vechi, metale neferoase, sticlă, ş.a.) ca
resurse de materii prime, în alte ctivităţi industriale;
-eliminarea (depozitarea, incinerarea) componentelor nereciclabile.
Pentru reciclarea deşeurilor din beton şi ceramică de construcţii din demolări,
se aplică tehnologii de recuperare, care includ operaţii de prelucrare, cu obţinerea de
agregate cu propnietăţi tehnice standard şi cu impact minim asupra mediului.
Agregatele reciclate sunt utilizate, mai ales, în amestec cu agregate naturale, în
lucrări tehnice, pentru umpluturi în construcţii rutiere şi la obţinerea betonului de
fundaţii uşoare.

8
 ÁAENT
Performanţele acestor aplicaţii depind de un A ÁÁGRUp —

OAM E N I complex de factori din care sunt importante

caracteristicile iniţiale fizico-chimice şi mecanice, ale betonului demolat,
precum şi tehnologia de prelucrare (selectarea, tratarea, mărunţirea) deşeurilor.

2.4. Procedee de recuperare a deşeurilor din demolări

Recuperarea agregatelor reciclate din deşeurile de demolare se realizează prin

două procedee procedeul umed şi procedeul uscat.
-

Instalaţiile tehnologice cu care se poate realiza reciclarea deşeurilor din

demolare sunt în general de două tipuri staţionare, mobile şi semimobile.
-

Sistemele mobile se caracterizează printr-un flux tehnologic cu operaţiile

principale: concasare primară, clasare preliminară pentru eliminarea părţii fine,
concasare secundară, separare magnetică şi clasare finală.
Sistemele staţionare efectuează tratarea pe cale uscată sau umedă a deşeurilor
de demolare (pe principiul proceselor de preparare a nisipului şi pietrişului din
balastiere).
In procedeele umede se foloseşte la spalarea în fluxul tehnologic apa, resursă
naturală, care de multe ori nu este valorifîcată corespunzător, în sensul obţinerii unei
eficienţe maxime de folosire a unei resurse naturale.
Apa de spălare pi-imară este recirculată şi se foloseşte pentru aproape 50% din
materialul supus tratamentului. Rezultă 65-70% agregat utilizabil, 25-3 5% nisip (0-8
mm) şi 3% reziduu sub formă de suspensie apoasă.
Agregatul obţinut printr-unul din cele două procedee este în principal constituit
(provenit) din beton, ceramică şi asfalt.
In general, prelucrarea deşeurilor de beton, rezultate din demolări, se
efectuează în centre sau unităţi care lucrează după procedeul umed sau uscat.
Etapele tehnologice generale sunt:
a) Prelucrarea primară, prin concasare şi sortare a agregatului grosier, utilizabil
în lucrări de fundaţii, rambleiere, terasamente;
b) Pelucrarea secundară, prin concasare şi sortare secundară, cu obţinerea de
agregat reciclat pentru stratul de bază, în lucrări de drumuri;
c) Purificarea (mai mult sau mai puţin elaborată, în funcţie de performanţele
impuse agregatului) constă în operaţii de separare manuală a impurităţilor grosiere,
deferizare, separare hidraulică (spălare) a fracţiunii fine, separare prin flotaţie a
fracţiunii uşoare şi foarte fine.
Organizarea unui centru de recuperare a agregatelor din demolări include
operaţiile:
sortarea grosieră, care elimină alte materiale (pământ, tencuieli de ipsos);
concasarea, cu obţinerea de granule cu d< l 00 mm;
trierea, pe bandă transportoare, a materialelor din lemn, mase plastice, cabluri,
etc.;
separarea electromagnetică; concasarea şi sortarea cu obţinerea fracţiunilor
de 0-5 mm; 5-20 mm şi 20-100 mm; îndepărtarea, prin spălare, a fracţiunii levigabile
din sortul 5-20 mm.

9
 -ÁA ___

investeşte în ~A A
OAMENi AGRUP

Le2islatie privind re2imul deşeurilor

Câteva din actele legislative privind regimul deşeurilor din România

Legea 27/2007 ( Legea 426/200 l / OUG 78/2000) privind regimul deşeurilor;

—

HG 349/2005 privind depozitarea deşeurilor;

—

HG 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi aprobarea Iistei cuprinzând

—

deşeurile, incusiv deşeurile periculoase;

OMMGA 1230/2005 ( OMIVIGA 757/2004) privind aprobarea normelor tehnice privind
—

depozitarea deşeurilor;
HG 1872/2006 ( HG 621/2005) privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor din
-

ambalaje,
HG 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate;
-

HG 1057/200 l privind regimul bateriilor şi acumulatorilor ce conţin substanţe

—

periculoase;
HG 124/2003 privind prevenirea şi reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest.
—

. -

--~ —~-