ECONOMIE SOCIALĂ

2020
LOCURI DE MUNCĂ
• Parlamentul European aprecia în 2009 că, datorită naturii activităților sale, economia socială are un potențial
ridicat de a genera și a menține locuri de muncă stabile și invita Comisia Europeană să promoveze economia
socială în noile sale politici și să apere „abordarea diferită a antreprenoriatului” din cadrul economiei sociale,
al cărei motor principal nu este rentabilitatea financiară, ci rentabilitatea socială, astfel încât caracteristicile
specifice economiei sociale să fie luate în considerare în mod adecvat la elaborarea cadrelor juridice.
• Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop
este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale,
prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea şi
furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări. Economia socială are la bază iniţiativa
privată, voluntară şi solidară, cu un grad ridicat de autonomie şi responsabilitate, precum şi distribuirea
limitată a profitului către asociaţi.
ANTREPRENOR SOCIAL

• Termenul „antreprenor social” a fost scos în evidenţă în mod deosebit de fundaţii şi organizaţii americane,
cum ar fi Ashoka, începând cu mijlocul anilor 1990. Aceste entităţi identifică şi susţin în diferite moduri
persoane care demarează noi activităţi dedicate unei misiuni sociale în timp ce se comportă ca nişte
adevăraţi antreprenori în ceea ce priveşte dinamismul, implicarea personală şi practicile inovatoare.
INTREPRINDERE SOCIALĂ
• În ceea ce priveşte conceptul de „întreprindere socială”, acesta a apărut pentru prima dată în
Europa (cu câţiva ani înainte de a apărea în Statele Unite), mai precis în Italia, unde a fost
promovat de o revistă lansată în 1990 intitulată Impresa sociale. Conceptul a fost introdus în acel
moment pentru a desemna iniţiativele inovatoare pentru care Parlamentul italian a creat forma
juridică de „cooperativă socială” un an mai târziu.
• Întreprinderile sociale sunt organizaţii private non-profit care oferă bunuri sau servicii aflate în
legătură directă cu scopul lor explicit de a aduce beneficii comunităţii. Acestea se bazează pe o
dinamică colectivă care include mai multe tipuri de părţi interesate printre organele de
conducere, pun mare valoare pe autonomia lor şi îşi asumă riscuri economice relaţionate cu
activitatea lor”.

• Au un scop explicit de a aduce beneficii comunităţii. Unul din scopurile principale ale
întreprinderii sociale este acela de a servi comunitatea sau un grup specific de persoane. În
aceeaşi perspectivă, o caracteristică a întreprinderilor sociale este dorinţa acestora de a promova
un sentiment de responsabilitate socială la nivel local.
• Crearea unei întreprinderi sociale trebuie să fie rezultatul unor nevoi existente pe piaţă – ceea ce
înseamnă că întreprinderea ar trebui să producă bunuri şi servicii care pot fi vândute cu uşurinţă
pe anumite pieţe. De aceea, este bine să se identifice câteva nişe de piaţă (de exemplu, o anumită
zonă în care nu există o grădiniţă ieftină, deoarece autorităţile locale sunt foarte active în ceea ce
priveşte atragerea oamenilor în regiune dar nu oferă suficiente servicii de suport).
MISIUNE SOCIALĂ
• Indiferent ce formă ar lua, inițiativele de antreprenoriat social au în vedere o misiune socială. Aceasta se
poate referi la un beneficiu general al unei comunități oarecare, sau poate fi focalizată pe aspecte sociale
problematice pe anumite comunități sau grupuri de persoane considerate defavorizate și necesitând un
sprijin pentru a avea acces la drepturile fundamentale și la o viață demnă alături de ceilalți membri ai
societății. Pentru acest al doilea caz, este necesară precizarea unor concepte importante cum sunt cele de
sărăcie / bunăstare, excluziune socială / incluziune socială, marginalizare/ integrare.
Principiile economiei sociale:
• prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de creşterea profitului;
• solidaritate şi responsabilitate colectivă;
• convergenţa dintre interesele membrilor asociaţi şi interesul general şi/sau interesele unei colectivităţi;
• control democratic al membrilor, exercitat asupra activităţilor desfăşurate;
• caracter voluntar şi liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
• personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune şi independenţă faţă de autorităţile publice;
• alocarea celei mai mari părţi a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes
general, ale unei colectivităţi sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor.
STATUTUL DE ÎNTREPRINDERE SOCIALĂ
Statutul de întreprindere socială se recunoaşte prin acordarea unui atestat de întreprindere socială. Atestatul se
acordă acelor întreprinderi sociale care dispun prin actele de înfiinţare şi funcţionare respectarea următoarelor
criterii:

a) acţionează în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;

b) alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare;
c) se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
d) aplică principiul echităţii sociale faţă de angajaţi, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot
exista diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8.
Legea nr. 219/2015 defineşte şi întreprinderea socială de inserţie. Întreprinderea socială de inserţie este
întreprinderea socială care:
a)are, permanent, cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil, astfel încât timpul de
lucru cumulat al acestor angajaţi să reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor;
b) are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor şi şomajului prin inserţia socioprofesională a
persoanelor defavorizate. Statutul de întreprindere socială de inserţie se certifică prin acordarea mărcii sociale.
OBIECTIVELE ECONOMIEI SOCIALE
Economia socială are următoarele obiective:

a) consolidarea coeziunii economice şi sociale;

b) ocuparea forţei de muncă;
c) Dezvoltarea serviciilor sociale.

Îndeplinirea obiectivelor se realizează, în principal, prin următoarele activităţi de interes general:

a) producerea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări care contribuie la
bunăstarea comunităţii sau a membrilor acesteia;
b) promovarea, cu prioritate, a unor activităţi care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru
încadrarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
c) dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
d) dezvoltarea serviciilor sociale pentru creşterea capacităţii de inserţie pe piaţa muncii a
persoanelor din grupul vulnerabil.
STATUTUL DE ÎNTREPRINDERE SOCIALĂ
Statutul de întreprindere socială se recunoaşte prin acordarea unui atestat de întreprindere socială.
Atestatul se acordă acelor întreprinderi sociale care dispun prin actele de înfiinţare şi funcţionare
respectarea următoarelor criterii:
a) acţionează în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
b) alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare;
c) se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
d) aplică principiul echităţii sociale faţă de angajaţi, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu
pot exista diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8.
Legea nr. 219/2015 defineşte şi întreprinderea socială de inserţie. Întreprinderea socială de inserţie este
întreprinderea socială care:
a)are, permanent, cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil, astfel încât
timpul de lucru cumulat al acestor angajaţi să reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de lucru al
tuturor angajaţilor;
b) are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor şi şomajului prin inserţia socioprofesională a
persoanelor defavorizate. Statutul de întreprindere socială de inserţie se certifică prin acordarea
mărcii sociale.
STATISTICI
Statistica structurilor de economie socială din țara noastră
• Potrivit Registrului Unic de Evidență a Întreprinderilor Sociale (ANOFM), actualizat în octombrie 2018, la nivel
național:
S-a eliberat un număr de 120 de atestate de întreprinderi sociale, dintre care:
30 atestate au fost suspendate;
19 atestate au fost retrase.
S-a eliberat un număr de 12 certificate de întreprinderi sociale de inserție, dintre care:
3 au fost suspendate.
Prin urmare, la sfârșitul anului trecut, sectorul economiei sociale din România cuprindea 80 de structuri active
de economie socială (SES), recunoscute potrivit legii ca întreprinderi sociale și întreprinderi sociale de inserție.
Prin comparație, în Spania funcționează aproximativ 43.000 de întreprinderi sociale care au dus la crearea a
2,2 milioane de locuri de muncă directe și indirecte și la o cifră de afaceri a sectorului economiei sociale care
atinge 10% din PIB-ul național, potrivit unui studiu comandat de Comisia Europeană (EURES, 2019).
De asemenea, aproape 10% din totalul angajaților din Luxemburg lucrează în acest sector, potrivit datelor
Eurostat. Pe următoarele poziții se situează Olanda, Franța și Belgia, unde procentul depășește 9%. Pe ultimele
locuri, cu un procent sub 2%, se poziționează România, Malta, Slovenia, Croația și Lituania.
CLASIFICARE-OBIECT DE ACTIVITATE

• Organizaţii care oferă suport social voluntar, de exemplu adăposturile pentru victimele violenței domestice,
structurile ce oferă sprijin persoanelor în situație de criză (divorț, suicid, boli grave, etc.), sau magazinele
pentru persoane defavorizate legate de anumite comunități religioase.

• Organizaţii care oferă educaţie sau formare la locul de muncă grupurilor vulnerabile de şomeri.

• Proiecte de dezvoltare locală şi regenerare urbană, care stabilesc parteneriate locale între instituții publice,
structuri ale sectorului privat pentru profit şi structuri din sectorul non-profit
FORME DE ORGANIZARE ALE
ÎNTREPRINDERILOR SOCIALE
• COOPERATIVA
Scurt istoric: Cooperativele au apărut o dată cu procesul de industrializare, pentru a răspunde provocărilor
ocupării forţei de muncă şi nevoilor, economice şi sociale ale indivizilor şi grupurilor care erau nemulţumiţi de
noua piaţă a muncii şi alegeau moduri alternative de angajare şi asociere.
În timp ce unele tipuri de cooperative, precum cooperativele agricole, au apărut aproape peste tot, altele
ţineau mai mult de specificul fiecărei ţări, cum sunt cooperativele de consum în Anglia şi cooperativele de
construcţii de locuinţe în Germania, Marea Britanie şi Suedia.
Întreprinderile cooperative sunt definite ca fiind înfiinţate cu dublul scop de a obţine succes economic şi de a
răspunde obiectivelor sociale.
SOCIETĂȚILE MUTUALE
Societăţile mutuale sunt grupări de persoane cu obiective de bunăstare socială şi fără motiv de profit, ale cărui
scop este de a asigura protecţie împotriva consecinţelor diferitelor riscuri sociale pentru membrii lor şi familiile
acestora. Acestea furnizează în general acoperire pentru bunăstarea socială şi acces la servicii sociale finanţate
pe baza solidarităţii, al căror scop este definit în mod democratic de către membri. Societatea mutuală
funcţionează în mod esenţial în conformitate cu principiul administrării autonome, absenţei acţionarilor şi
independenţei de autorităţile publice.
FORME DE ORGANIZARE-ÎNTREPRINDERI
SOCIALE
ORGANIZAȚIILE NON-GUVERNAMENTALE
În România, conform OG Nr. 26/2000, aprobată prin legea Nr 246/
2005, pot exista două forme de organizații neguvernamentale (ONG):
asociațiile și fundațiile. Alte structuri de drept privat non-profit sunt
sindicatele și structurile cu activitate religioasă
• se disting de întreprinderile comerciale prin faptul că nu activează
pentru profit, scopul lor fiind acela de a contribui la interesul general.
• Asociaţiile sunt active în sub-sectorul non-piaţă. Ele includ organizaţii caritabile, organizaţii de uşurare şi
ajutor, sindicate, societăţi profesionale sau academice, asociaţii ale consumatorilor, partide politice, biserici
sau societăţi religioase, aspecte culturale, recreaţionale, educaţionale, cetăţeneşti, sociale şi îngrijirea
sănătăţii, de mediu, cluburi sportive, care reunesc un număr mare de organizaţii cu milioane de membrii
individuali.
ONG-URILE
• FUNDAȚIILE
Fundaţiile se concentrează pe domenii care merg de la mediu, servicii sociale, sănătate şi educaţie, până la
ştiinţă, cercetare, artă şi cultură. Fiecare are o sursă de venit, sigură şi de încredere, care le permite să planifice
şi execute activităţi pe un termen mai lung decât multe alte instituţii cum sunt guvernele sau companiile.31
In România, statistici recente confirmă numărul mare de ONG-uri (62.000 înregistrate în ianuarie 2010, din care
peste 22.000 active). Peste 100.000 de persoane sunt angajate de ONG-uri. Aproximativ 25% dintre
organizaţiile înregistrate oferă servicii sociale. Rolul ONG-urilor în promovarea incluziunii sociale este
recunoscut în Planul Național de Dezvoltare al României (PNDR) pentru 2007-2013, document care afirmă ca o
prioritate creșterea participării organizațiilor neguvernamentale și a altor parteneri sociali în abordarea
problemelor sociale.
• În România, asociațiile și fundațiile pot desfășura conform legii mai multe tipuri de activități cu caracter
economic. În limita a 10% din venituri, cu un plafon de 15.000 Euro, ONG-urile pot desfășura activități
economice, fie direct legate de misunea organizației, fie cu caracter diferit. De asemenea, ONG-urile pot
înființa societăți comerciale în orice domeniu, fie legat de misiunea organizației, fie diferit. Profitul obținut
de aceste societăți va fi ori reinvestit pentru dezvoltarea activității, ori utilizat exclusiv pentru susținerea
financiară a activităților non-profit ale ONG-ului.
ASPECTE IMPORTANTE ÎN ANTREPRENORIATUL SOCIAL
• Stabiliţi-vă programul de producţie şi strategia globală pe baza cunoaşterii mediului local
• Nu subapreciaţi pregătirea planului financiar, care este baza viitoarei sustenabilităţi financiare
• Nu subestimaţi riscurile (de exemplu, chiar dacă aveţi un plan financiar, trebuie să fiţi pregătiţi pentru
evenimente speciale, care necesită existenţa unor rezerve financiare suficiente)
• Nu subestimaţi activităţile de marketing
• Regula de aur a sustenabilităţii – fiecare angajat trebuie să producă o sumă minimă care să-i acopere
salariul. Costurile indirecte pot fi plătite din alte surse de suport. Dar regula este, dacă angajatul nu produce
suficient pentru salariul său, locul de muncă este nesustenabil pe termen lung.
Ce ar trebui să evite antreprenorii sociali care sunt la început de drum?
• Să relaţioneze serviciile sociale şi antreprenoriatul fără să înţeleagă clar cine este utilizatorul serviciilor şi în
ce condiţii sunt furnizate aceste servicii şi cine este angajatul cu un contract de muncă obişnuit, cu o fişă a
postului şi cu drepturi şi responsabilităţi clar definite, etc.
• Şi în ceea ce priveşte antreprenorii sociali cu experienţă – la ce ar trebui să fie atenţi în mod deosebit?
• Atelierele de lucru protejate şi firmele sociale înfiinţate din cele mai caritabile motive şi pe baza nevoilor
grupurilor ţintă funcţionează, de obicei, datorită suportului financiar generos din diferite fonduri. Din
nefericire, existenţa acestor firme depinde prea mult de alte resurse financiare decât cele provenite din
propriile vânzări şi, de aceea, viitorul lor e foarte nesigur. Cu alte cuvinte, un antreprenor ar trebui să evite să
fie dependent de fonduri publice.
MISIUNEA INTREPRINDERII SOCIALE
Cine sunt beneficiarii ?
Care sunt nevoile lor ?
In ce activități vor fi ei implicați ?
Unde sunt localizați ?
Cum vom ajunge la ei ?

DEFINIREA PROBLEMEI PE CARE O REZOLVĂ ÎNTREPRINDEREA SOCIALĂ:

Care e nevoia grupului țintă care trebuie rezolvată ?
Care sunt constrângerile grupului care îl împiedică să rezolve nevoia ?
Problema este de natură comercială sau socială ?(discriminare, etc )
Putem rezolva problema prin această întreprindere ?

DECLARAȚIA DE SCOP
Ce rezultat va avea întreprinderea socială ?

STABILIREA INDICATORILOR
-ce efect va avea asupra beneficiarilor ?
-cum vom măsura efectele ?
-ce rezultate financiare și sociale vom avea ?
EVALUAREA RISCURILOR
-care sunt riscurile legate de scopurile sociale ?
GRUPURI VULNERABILE
GRUPURILE VULNERABILE-LEGEA
Grupul vulnerabil este definit in Legea privind economia sociala astfel: persoane sau familii care sunt in risc de a-si pierde
capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai, in conformitate cu prevederile art. 6 lit. p) din Legea asistentei sociale nr.
292/2011.
In legislatia romaneasca se pot identifica o serie de termeni care vizeaza grupurile vulnerabile, in relatie cu
incluziunea/excluziunea sociala: persoane defavorizate, persoane marginalizate, persoane excluse social sau supuse riscurilor
de excluziune sociala sau persoane vulnerabile.
Iata cateva exemple de definitii explicite sau implicite ale familiei de termeni din documente legislative sau de politica sociala.
In OUG nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, categoria defavorizata este definita ca
fiind „acea categorie de persoane care fie se afla pe o pozitie de inegalitate in raport cu majoritatea cetatenilor din cauza
diferentelor identitare fata de majoritate, fie se confrunta cu un comportament de respingere si marginalizare” (art. 4).
In Legea nr. 116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, persoanele marginalizate sunt definite ca avand
„pozitie sociala periferica, de izolare, cu acces limitat la resursele economice, politice, educationale si comunicationale ale
colectivitatii, manifestata prin absenta unui minimum de conditii sociale de viata” (p. 162, art. 3).
In Programul de implementare a PNAinc pentru perioada 2006-2008, persoanele marginalizate sau excluse social sunt definite
ca fiind cele care se confrunta cu „una sau cu un cumul de privatiuni sociale, cum ar fi: lipsa unui loc de munca, lipsa unei
locuinte sau locuinta inadecvata, lipsa accesului la un sistem de furnizare a apei potabile, a caldurii sau a energiei electrice,
lipsa accesului la educatie sau servicii de sanatate” (cap. 3, pct. 1.c).
In ce priveste grupurile vulnerabile, asa cum sunt identificate in documente oficiale, acestea acopera o diversitate de categorii
sociod emografice si de probleme sociale.
Situatia ocuparii reprezinta unul dintre criteriile cele mai importante in definirea grupurilor vulnerabile. Economia sociala este
adesea privita ca o solutie pentru integrarea pe piata muncii a acestora, idee care va fi dezvoltata in partea a doua a lucrarii.
Potrivit Memorandumului comun in domeniul incluziunii sociale, MMFPS, 2005, sectiunea 2.6, grupurile vulnerabile sunt:

- copilul in situatie de risc ridicat (saracie, vulnerabilitate la procesele de dezagregare sociala, delincventa juvenila)
- tinerii de peste 18 ani care nu mai sunt cuprinsi in sistemul de ocrotire a copiilor fara familie
- persoanele cu handicap
- persoanele de etnie roma aflate in situatii de risc ridicat
- varstnicii in situatie de risc ridicat
- persoanele fara adapost
GRUPURILE VULNERABILE
Legea nr. 129/1998, art. 2, alin. 1, pct. C stabileste ca grupuri dezavantajate sunt:

- varstnici saraci, fara sprijin familial

- anumite categorii de bolnavi
- persoane lipsite de locuinte sau adapost
- femei victime ale violentei domestice
- femei sarace
- parinti saraci cu copii in intretinere
- copiii strazii
- adolescente sarace gravide
- alte categorii
GRUPURI VULNERABILE
• Prin hotararea de Guvern HG nr. 829/2002, anexa, sectiunea I, cap. II, Principiile PNAinc, criterii pentru
stabilirea corecta a principiilor, pct. 8, se stabileste ca grupuri de risc sunt:

- someri
- copii
- varstnici dependenti
- tineri
- locuitori din mediul rural
- romi
- persoane cu handicap
GRUPURI VULNERABILE
Conform OUG nr. 68/2003, art. 1, alin. 1, art. 23 si 25, persoane si familii aflate in dificultate sau risc
sunt:

- copii
- persoane varstnice
- persoane cu handicap
- persoane dependente de consumul de droguri, alcool sau alte substante toxice
- persoane care au parasit penitenciarele
- familii monoparentale
- persoane afectate de violenta in familie
- victime ale traficului de fiinte umane
- persoane fara venituri sau cu venituri mici
- imigranti
- persoane fara adapost
- persoane infectate sau bolnave de HIV/SIDA
- bolnavi cronici
- persoane care sufera de boli incurabile
- alte persoane aflate in situatii de nevoie sociala
GRUPURI VULNERABILE 2019
GRUPURI VULNERABILE
Incepând cu anul 2000, populaţia vârstnică a întrecut numeric populaţia tânără, iar la 1 ianuarie 2017
ponderea populaţiei de 65 ani şi peste era mai mare decât ponderea populaţiei de 0-14 ani (17,8%
faţă de 15,6%), situaţie care explică identificarea persoanelor vârstnice ca unul din principalele
grupuri vulnerabile.
Pe medii rezidenţiale situaţia este asemănătoare, dar cu mici diferenţe (persoanele în risc de sărăcie -
38,1% în urban şi 34,6% în rural; persoanele vârstnice – 25,9% în urban şi 35,1% în rural; Copii în
familie, copii separaţi sau în risc de separare de părinţi – 19,4% în urban şi 15,4% în rural; persoane
adulte cu dizabilităţi -5% în urban şi 2% în rural; mamă şi copil – 1,9% în urban şi 1,3% în rural.
GRUPURI VULNERABILE
GRUPURI VULNERABILE
GRUPURI VULNERABILE
GRUPURI VULNERABILE
• Astfel, regiunile cu cel mai mare număr de servicii sociale necesare sunt Nord-Est (19% din totalul
naţional) şi Sud-Muntenia (17%), urmate de Nord-Vest şi Sud-Est (13% fiecare), Centru şi Sud-Vest
(12% fiecare), Vest (11%) şi Bucureşti-Ilfov (3%).
GRUPURI VULNERABILE
Categoriile de grupuri vulnerabile cu gradul cel mai mic de acoperire cu servicii sociale sunt:

• persoanele fără adăpost,

• tinerii în dificultate şi
• persoanele în situaţie de dependenţă.
GRUPURI VULNERABILE
Grupuri vulnerabile in documente oficiale
• Grupuri vulnerabile:
• copilul în situație de risc ridicat (sărăcie, vulnerabilitate la procesele de dezagregare socială, delincvență juvenilă)
• tinerii de peste 18 ani care nu mai sunt cuprinşi în sistemul de ocrotire a copiilor fără familie
• persoanele cu handicap
• persoanele de etnie romă aflate în situații de risc ridicat
• vârstnicii în situație de risc ridicat şi
• persoanele fără adăpost
• populația de etnie romă - persoanele cu dizabilități
• tinerii peste 18 ani care părăsesc sistemul de stat de protecție a copilului şi alte categorii menționate în JIM
• femeile
• familiile cu mai mult de doi copii
• familiile monoparentale
• copiii în situații de risc
GRUPURI VULNERABILE
• infractorii şi foştii delincvenți
• persoanele dependente de droguri şi alcool
• persoanele fără adăpost
• victimele violenței domestice
• persoanele infectate cu HIV/SIDA
• persoanele afectate de boli profesionale
• refugiații, azilanții
GRUPURI DEZAVANTAJATE
Grupuri dezavantajate:

• vârstnici săraci, fără sprijin familial

• anumite categorii de bolnavi
• persoane lipsite de locuințe sau adăpost
• femei victime ale violenței domestice
• femei sărace
• părinți săraci cu copii în întreținere
• copiii străzii
• adolescente sărace gravide
GRUPURI DE RISC
Grupuri de risc:

• şomeri
• copii
• vârstnici dependenți
• tineri
• locuitori din mediul rural
• romi
• persoane cu handicap
CATEGORII PRIORITARE
Categorii prioritare în prevenirea/absorbția sărăciei şi excluziunii sociale:

• Copiii în situație de risc (abandonați, victime ale neglijenței, ale violenței domestice, ale exploatării sexuale,
confruntați cu sărăcia extremă)
• femeia confruntată cu riscul violenței domestice, al exploatării sexuale
• populația săracă de romi, lipsită cronic de oportunități şi, nu de puține ori, victimă a discriminării
GRUPURI SOCIALE IN SITUAȚII DE DIFICULTATE
Persoane şi familii aflate în dificultate sau risc Grupuri sociale în situații de dificultate sau risc, generatoare de marginalizare
sau excluziune socială :
• copii
• persoane vârstnice
• persoane cu handicap
• persoane dependente de consumul de droguri, alcool sau alte substanțe toxice
• persoane care au părăsit penitenciarele
• familii monoparentale
• persoane afectate de violența în familie
• victime ale traficului de ființe umane
• persoane fără venituri sau cu venituri mici
• imigranți
• persoane fără adăpost
• persoane infectate sau bolnave de HIV/SIDA
• bolnavi cronici
• persoane care suferă de boli incurabile
• alte persoane aflate în situații de nevoie socială
FAMILII VULNERABILE/CU COPII
• Familii cu copii, cu vulnerabilitate ridicată:
• familii cu mulți copii
• familii monoparentale
• familii cu probleme de dezorganizare socială
• familii sărace de romi
• familii care trăiesc în condiții inumane/ precare
GRUPURI DE RISC DE MARGINALIZARE
Grupuri vulnerabile, grupuri sociale care sunt supuse riscului de marginalizare socială:

• copiii aflați în sistemul de stat de protecție a copilului

• tinerii de peste 18 ani care părăsesc sistemul de stat de protecție a copilului
• familiile cu mai mult de doi copii şi cele monoparentale
• populația romă
• persoanele cu dizabilități
• persoanele eliberate din detenție
GRUPURI DEFAVORIZATE PE PIAȚA MUNCII
Persoane dezavantajate pe piața forței de muncă:
• romi
• persoane cu handicap
• femei
• tineri post instituționalizați
• persoane de peste 45 de ani
• părinți unici susținători ai familiilor monoparentale
• şomeri de lungă durată persoane în vârstă aflate în căutarea unui loc de muncă
• persoane eliberate din detenție
• persoane condamnate la măsuri neprivative de libertate
SISTEMUL DE PROTECȚIE SOCIALĂ
Rolul sistemului de protecţie socială constă, în primul rând, în prevenirea sărăciei, prin asigurarea unor venituri
de înlocuire (pensii, indemnizaţii de şomaj şi indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă) şi prin
susţinerea veniturilor familiilor cu copii persoanelor cu handicap şi altor persoane aparţinând grupruilor
vulnerabile şi asigurarea măsurilor de suport pentru populaţia aflată sub pragul de sărăcie, la un nivel suficient
de înalt, în condiţiile date de disponibilitatea resurselor.
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea pentru realizarea strategiilor şi
politicilor elaborate în vederea protecţiei persoanelor expuse riscului de şomaj are ca obiectiv asigurarea unui
nivel ridicat de ocupare şi adaptare a forţei de muncă la cerinţele pieţei muncii. Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Fortei de Muncă dezvoltă servicii gratuite, finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în
domeniul informării şi consilierii profesionale, al medierii muncii şi al formării profesionale.
Indemnizaţia de şomaj -beneficiază persoanele care au fost angajate legal, care au absolvit o formă de
şcolarizare sau care au terminat stagiul militar, nivelul indemnizaţiei fiind fixat la 75% din salariul minim
pentru persoanele care au contribuit la fondul de asigurări.
A fost avută în vedere plasarea valorii indemnizaţiei de şomaj sensibil sub nivelul salariului minim pentru
a nu descuraja persoanele angajate în număr mare cu salarii în jurul acestui prag, dar, totodată, pentru a
asigura un nivel minim de trai.
Indemnizaţia de şomaj se acordă pe o perioadă de maxim 12 luni, diferenţiat în funcţie de durata
contribuţiei la fondul asigurărilor de şomaj.
FACILITĂȚI PENTRU CATEGORII VULNERABILE
Sunt subvenţionate locurile de muncă în care sunt încadrate persoanele cu handicap, absolvenţii de
învăţământ, şomerii în vârsta de peste 45 de ani, şomerii unici întreţinători de familie. Se acordă credite
studenţilor în vârstă de până la 30 de ani, care doresc să înfiinţeze şi să dezvolte întreprinderi mici şi mijlocii,
sau care doresc să desfăşoare în mod independent o activitate economică, în calitate de persoană fizică
autorizată.
 INOVAREA SOCIALĂ ȘI
DEZVOLTARE DURABILĂ
DEFINIȚIE
Definim inovațiile sociale ca noi abordări pentru a răspunde nevoilor sociale. Ele sunt sociale în
mijloacele lor și în scopurile lor. Ele se angajează și mobilizează beneficiarii și contribuie la
transformarea relațiilor sociale prin îmbunătățirea accesului beneficiarilor la putere și resurse. O
inovație socială poate fi caracterizată în următorii termeni :
INVENȚIE-INOVAȚIE
Inovațiile sociale au fost puse în practică. Invențiile sociale sunt idei noi care nu au fost implementate.
Caracteristica important este că beneficiarii sunt implicați în dezvoltarea inovației sociale sau în guvernanța
acesteia. Acest lucru este realizat fie direct, fie prin intermediari sau alți actori care au contact direct cu
beneficiarii. Ar putea avea loc și prin actori care sprijină direct beneficiarii sau au cunoștințe legitime cu
privire la nevoile lor. Acest angajament contribuie adesea la asigurarea faptului că inovarea socială servește
unor scopuri legitime și implică membrii grupului țintă în a-și aborda și deține propriile probleme. Acest
lucru poate, la rândul său, să conducă la soluții mai bune și mai inovatoare, precum și să-și sporească
gradul de conștientizare, competențe și chiar demnitatea și stima de sine.
Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) definește inovația socială ca fiind distinctă
de inovația economică. Acest lucru se datorează faptului că inovarea socială „nu vizează introducerea de
noi tipuri de producție sau exploatarea de noi piețe în scopul exploatării acestora, ci este vorba de
satisfacerea noilor nevoi care nu sunt tentante pentru piață (chiar dacă intervin mai târziu piețele) Proiect
cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014- 2020 sau crearea
unor noi modalități mai satisfăcătoare de inserție în ceea ce privește oferirea unui loc și a unui rol în
producție.
ETAPELE INOVĂRII SOCIALE
Etapele inovării sociale
Inovarea socială este un proces gradual care se desfăşoară într-un timp mai lung sau mai scurt.
Etapele inovării sociale sunt:
1. Generarea de idei prin înțelegerea nevoilor și identificarea soluțiilor potențiale;
2. Dezvoltarea şi realizarea prototipului;
3. Evaluarea, dezvoltarea pe scară largă şi difuzarea;
4. Învățarea și evoluția.
Punctul de plecare al inovării este conștientizarea unei necesități care nu este satisfăcută și o idee
despre cum ar putea fi îndeplinită. Uneori, nevoile sunt evident clare - cum ar fi foamea, lipsa de
adăpost sau boala. Dar, uneori, nevoile sunt mai puțin evidente sau nerecunoscute - cum ar fi nevoia
de protecție împotriva violenței domestice sau rasismului, și este nevoie de campanii și mișcări
pentru a le numi și a le defini. Unele dintre cele mai bune nevoi sunt identificate de inovatori la fața
locului, nevoi care nu sunt satisfăcute în mod adecvat de către piață sau de stat.
ETAPELE INOVĂRII
Dezvoltarea şi realizarea prototipului.
SOCIALE
A doua fază a oricărui proces de inovare presupune adoptarea unei idei promițătoare și testarea acesteia în
practică. Puține planuri supraviețuiesc primei lor întâlniri cu realitatea, în întregime intacte, dar prin acțiuni ele
evoluează și se îmbunătățesc.
Inovațiile sociale pot fi ajutate de o cercetare formală a pieței sau de o analiză de birou, însă progresul este
adesea realizat mai rapid prin transformarea ideii într-un prototip sau produs-pilot și apoi prin galvanizarea
entuziasmului. Inovațiile social
Evaluarea, dezvoltarea pe scară largă şi difuzarea. A treia etapă a procesului de inovare socială vine atunci când o
idee se dovedește a fi practică și apoi poate fi cultivată, potențial prin creștere organică, replicare, adaptare sau
franciză. De obicei, inovațiile se răspândesc într-o „curbă S”, cu o fază timpurie de creștere lentă între un mic
grup de susținători comuni, apoi o fază de decolare rapidă și apoi o încetinire în etapa de saturația și maturitatea
e sunt adesea implementate devreme.
Întreprinderile își dezvoltă ideile printr-o gamă bine stabilită de metode, dintre care unele devin din ce în ce mai
frecvent utilizate în sectorul social. Printre acestea se numără creșterea organică a unei organizații originare,
francizarea și acordarea de licențe; și preluarea unor organizații similare, dar mai puțin eficiente. Cu toate
acestea, adesea creșterea este inhibată - atât prin absența unei cereri efective, cât și printr-o capacitate sub-
dimensionată. În organizațiile de caritate și întreprinderi sociale, fondatorii care au susţinut organizația în cursul
primilor ani ai săi sunt puțin probabil să aibă mixul corect de abilități și atitudini pentru o perioadă de creștere și
consolidare. Prin comparație, în afaceri, fazele timpurii ale întreprinderilor cu creștere rapidă implică de multe
ori o rotire nemiloasă a managerilor și a directorilor. Creșterea în toate sectoarele implică aproape întotdeauna
înlăturarea sau trecerea în planul secund a fondatorilor.
ETAPELE INOVĂRII SOCIALE
Învățarea și evoluția
Inovațiile continuă să se schimbe într-o a patra etapă: învățarea și adaptarea transformă ideile în
forme care pot fi foarte diferite de așteptările pionierilor. Experiența poate avea consecințe nedorite
sau aplicații neașteptate. În profesii, pe piețele competitive și în sectorul public, există o înțelegere
din ce în ce mai sofisticată a modului în care are loc procesul de învățare. Noi modele cum ar fi
colaborările în domeniul sănătății și grupurile de cercetare închise (utilizate de mai multe orașe mari
pentru a analiza strategiile locale de transport) au contribuit la încorporarea inovației și îmbunătățirea
în profesii destul de conservatoare.
INOVAREA SOCIALĂ-SECTORUL NON-PROFIT
Inovarea socială nu este caracteristică doar pentru un sector al economiei, ea se poate întâlni în toate
sectoare în care pot fi identificate beneficii sociale. Prin urmare inovarea socială poate să aibă loc în
următoarele sectoare:
- sectorul non-profit;
- - sector public;
- - sectorul privat;
- - sectorul informal
Sectorul non-profit Sectorul fără scop lucrativ este sursa multor abordări de pionierat în abordarea
nevoilor sociale, prin campanii, advocacy și furnizarea de servicii. Sectorul acoperă o mare varietate
de probleme și abordează nevoile neglijate de stat și de piață.
Această diversitate înseamnă că majoritatea organizațiilor sunt mici și limitate în ceea ce privește
abilitatea lor de a se adapta la scară. Sectorul suferă, de asemenea, de fragmentare - lipsa unor rețele
care să faciliteze comunicarea între organizațiile care se ocupă de aceleași probleme înseamnă că
poate fi ineficienţe de utilizare a resurselor mai degrabă decât o abordare strategică.
INOVARE SOCIALĂ-SECTORUL PUBLIC
Sector public
Multe dintre inovațiile dezvoltate de sectorul public sunt atât de încorporate încât nu le mai gândim la
ele ca la inovații. La un moment dat, un serviciu național de sănătate gratuit la punctul de utilizare și
educația școlară pentru cei cu vârste între 5 și 18 ani au reprezentat propuneri radicale. Sectorul
public, cu acces la bugete mari, resurse uriașe de organizare și capacitate, pârghii de politică și de
reglementare pentru schimbare și rețele pentru implementare, dispune de instrumentele necesare
pentru a crea cea mai sistemică schimbare. Cu toate acestea, structura sectorului public nu este în
multe privințe potrivită pentru inovare. Elementele structurale ale guvernului tind să inhibe luarea de
riscuri și inovația, în loc să o promoveze. Barierele includ procesele departamentale, auditul și
responsabilitatea. Există, de asemenea, o lipsă de condiții favorabile, cum ar fi bugetele dedicate,
echipele și procesele de inovare. Inovarea în sectorul public este, de asemenea, extrem de
centralizată și, din moment ce este condusă de manifestări și angajamente politice, tinde să aibă un
caracter episodic. O altă provocare cheie este toleranța scăzută la eșec atunci când vine vorba de
livrarea de servicii la frontieră, ceea ce limitează semnificativ oportunitățile de experimentare.
Sectorul public este în mod inevitabil și cel mai complex dintre cele patru sectoare, ceea ce face
dificilă funcționarea și contribuția directă la inovare. Trebuie să răspundă adesea cerințelor
contradictorii și multidimensionale, să facă compromisuri politice și să răspundă rapid provocărilor
societale, satisfăcând în același timp cerințele de transparență și responsabilitate care nu sunt impuse
celorlalte sectoare. În plus, trebuie să ofere, de asemenea, cadrele necesare pentru stabilitate și
continuitate pe care celelalte sectoare le au nevoie pentru a funcționa bine.
INOVARE SOCIALĂ-SECTORUL PRIVAT
Sectorul privat Sectorul privat este un factor din ce în ce mai important în domeniul inovării sociale.
Importanța crescândă a industriilor sociale - sănătatea, educația și îngrijirea - înseamnă că
întreprinderile privesc tot mai mult provocările sociale ca oportunități de afaceri.
Aceste companii se concentrează asupra obiectivelor sociale și fac un profit. Cu toate acestea, aceste
profituri sunt de obicei reinvestite, integral sau parțial, în companie. Sectorul întreprinderilor sociale a
înregistrat o creștere semnificativă în ultimul deceniu. Principalele provocări pentru întreprinderile
sociale includ: menținerea poziției lor comerciale pe piață, rămânând loiali obiectivelor sociale,
realizând economii de scară și accesând finanțarea adecvată.
Sectorul informal Folosim termenul "sector informal" pentru a descrie activitatea întreprinsă de
indivizi, familii și comunități care nu este capturată de sectorul privat, public și non-profit. Această
activitate poate fi fizică, de exemplu, îngrijire la domiciliu sau voluntariat pentru o organizaţie locală.
Aceasta include, de asemenea, toată activitatea online care are legătură cu conectarea, distribuirea și
colaborarea. În ceea ce privește inovația socială, acest sector include activitățile indivizilor, familiilor și
comunităților care lucrează pentru satisfacerea nevoilor sociale, inclusiv activitățile nemonetizate
întreprinse de grupurile civice, religioase și alte comunități. Acestea includ forme de sprijin reciproc și
îngrijire, voluntariat, apartenența la grupuri și asociații informale (cum ar fi grădinăritul urban),
acțiuni colective și mișcări sociale. De asemenea, aceasta include activitățile online întreprinse de
indivizi, familii și comunități - aceasta include câteva direcții de activitate în ceea ce se numește
"economia partajată", proiectele open source și alte forme de colaborare în masă, rețelele peer-to-
peer, etc.
INOVAREA SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA
În ţara noastră inovarea socială este un stadiu incipient. Au apărut o serie de iniţiative notabile dar
mai sunt multe lucruri de pus la punct. Remarcabil este faptul că s-a promulgat o legea privind
economia socială – legea din Legea nr. 219/2015. Legea nr. 219/2015 defineşte economia socială ca
fiind „ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să
servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale,
prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea şi
furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări”.
Principiile care stau la baza economiei sociale sunt:
a) prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de creşterea profitului;
b) solidaritate şi responsabilitate colectivă;
c) convergenţa dintre interesele membrilor asociaţi şi interesul general şi/sau interesele unei
colectivităţi;
d) control democratic al membrilor, exercitat asupra activităţilor desfăşurate;
e) caracter voluntar şi liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei
sociale;
f) personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune şi independenţă faţă de autorităţile publice;
g) alocarea celei mai mari părţi a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de
interes general, ale unei colectivăți sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor
EXEMPLE DE BUNE PRACTICI
a) Hotel Skovgård (Danemarca) Modelul Skovgård este format din trei întreprinderi sociale: Købmandsgården, Hotel
Skovgård și Råd & Dåd, care se află în fostele case comerciale din zonele rurale din Danemarca. Scopul modelului este
următorul. - Oferă oportunități de dezvoltare a resurselor pentru persoanele cu dizabilități și altele grupuri vulnerabile. -
Furnizarea de produse și servicii utile pentru comunitățile locale din zonă.
Modelul este un exemplu al modului în care colectivitatea locală poate prelua iniţiativa de la instituțiile private și să instituie
întreprinderi socio-economice în care contribuie și persoanele cu dizabilități, contribuind astfel la dezvoltarea locală durabilă.
Hotelul Skovgård a fost înființat ca un hotel deținut de 75 de cetățeni în 1992. Este un hotel și un loc de întâlnire pentru
evenimente culturale și oferă, de asemenea, spații de lucru pentru persoanele cu probleme speciale.
În prezent, Hotelul Skovgård are o largă cooperare cu asociațiile locale care folosesc facilități pentru întâlniri etc. Una dintre
acestea este Brovst Music Association, care organizează numeroase concerte folosind hotelul Skovgård ca loc de întâlnire. În
general, există numeroși vizitatori din satele și orașele din municipalitățile vecine. Uneori, grupuri mai mari vin să viziteze, să
audă despre dezvoltarea modelului Skovgård și să câștige experiență în legătură cu cele trei întreprinderi sociale. Angajații din
hotelul Skovgård, precum și alți membri din întreprinderile sociale sunt, de asemenea, frecvent invitați la conferințe sau
dezbateri profesionale pentru a le împărtăși experienta practica. Hotelul Skovgård a luat inițiativa de a organiza o cină în zilele
de vineri, inclusiv un spectacol Disney și floricele pentru copii. Din cauză că studiile au arătat că cetățenii preferau să stea
vinerea acasă, hotelul Skovgård și-a schimbat conceptul de vineri seara pe unul bazat pe meniuri pentru acasă, ceea ce a
reprezentat o alternativă la ieșirea la pizza și grătar. A fost un succes imens și exemplul demonstrează importanța identificării
nevoilor și a menținerii dialogului cu oamenii din comunitate. Un rezultat important al întreprinderilor sociale este contribuția
lor la o comunitate locală mai dinamică. În timpul verii, hotelul găzduiește cinci concerte și pe parcursul întregului an servește
ca loc de petreceri private, conferințe și întâlniri, sărbători sezoniere, teatru de amatori, precum și multe alte activități culturale
și sociale.
EXEMPLE DE BUNE PRACTICI
Soluţii inovatoare privind livrarea de alimente pentru persoanele în vârstă din Ramsjö (Suedia) Pe baza
cercetărilor anterioare, masa pentru persoanele în vârstă care locuiesc singure a fost aleasă ca zonă focală a
proiectului. Malnutriția și singurătatea au fost identificate ca factori cheie care afectează calitatea vieții în rândul
populației vârstnice din Suedia. Proiectul s-a axat pe găsirea de soluții inovatoare care să îmbunătățească situația
mesei, astfel încât vârstnicii să mănânce mai mult pe parcursul zilei, să se simtă mai bine și să experimenteze o
calitate superioară a vieții. Noul serviciu de masă a fost dezvoltat în satul Ramsjö în colaborare cu personalul de
îngrijire socială, autoritățile municipale și antreprenorul local Ramsjö Camping Havermans pentru gătitul
meselor de serviciu public din Ramsjö. Mesele sunt apoi distribuite prin serviciul de îngrijire la domiciliu
(Hemtjänst). Astfel, toate mesele de serviciu public consumate în Ramsjö (ambele mese școlare și cele pentru
bătrâni) sunt gătite local și distribuite către utilizatorii finali, zilnic. Anterior, mesele de serviciu public erau
preparate la bucătăria centrală din municipiul Ljusdal și erau livrate persoanelor în vârstă din satul Ramsjö, care
este la 60 km distanță, o dată pe săptămână. Noua soluție presupune prepararea meselor de serviciu public la
școală și la Camping Havermans. Persoanele în vârstă au posibilitatea de a alege între o cutie de prânz și o altă
opțiune. Persoanele în vârstă pot, de asemenea, să aleagă să își mănânce prânzul direct la Camping Havermans,
ceea ce are implicații pozitive asupra bunăstării acestora prin interacțiunea socială sporită. În prezent,
persoanele în vârstă sunt mult mai mulțumite de mese, cu privire la gust, calitate, prospețime și varietate
sporită. Un contact sporit cu personalul datorită frecvenței crescute a livrărilor de mâncare și înțelegerii nevoilor
individuale ale persoanelor în vârstă, de exemplu în ceea ce privește dimensiunea porțiilor și preferințele
alimentare, a permis mai multor persoane să se simtă în siguranță și relaxate. Mai mulți oameni sunt, de
asemenea, mai dispuși să se implice în experiența de a mânca împreună. Acest lucru contribuie la o calitate
superioară a vieții de către vârstnici. Producția alimentară locală face, de asemenea, posibilitatea de a răspunde
mai ușor nevoilor individuale ale persoanelor în vârstă
EXEMPLE DE BUNE PRACTICI
The Life Cycle Café (Finlanda)
The Life Cycle Café este o cafenea de după-amiaza deschisă o dată pe săptămână, care oferă un loc de
întâlnire pentru pensionari și școlari. Pensionarii îi ajută pe elevi să-și facă temele în timp ce copiii învață
pensionarii anumite abilități în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (ICT). Abordarea
răspunde provocărilor legate de îmbătrânire, deoarece oferă activități semnificative pentru persoanele în
vârstă și aduce bătrânii și copiii împreună pentru a învăța unii de la alții.
Pentru faza de dezvoltare, inițiatorii au primit finanțare de la un proiect susținut de către orașul
Hämeenlinna. Acum că proiectul este finalizat, nu există nici o finanțare externă. În schimb, timpul și
entuziasmul pensionarilor care conduc cafeneaua este cea mai importantă resursă. Posibilitatea de a
folosi centrul de tineret al municipiului pentru cafenea este, de asemenea, o resursă centrală. The Life
Cycle Café este un exemplu al unei inițiative dezvoltate de comunitatea locală, dar a făcut parte dintr-
un proiect al autorităților municipale. Este posibil ca această iniţiativă să nu se fi concretizat fără
susţinere din partea autorităţilor orașului Hämeenlinna, care a adus împreună diverși actori și a
încurajat și a susținut noi idei. Importanța conducerii municipale este o altă lecție centrală învățată
din acest exemplu. Dezvoltarea de noi modalități de testare și pilotare a proiectelor într-o manieră
deschisă necesită lideri care pot convinge factorii de decizie cu privire la ideile lor și care încurajează
învățarea și gândirea deschisă în rândul angajaților municipali. Mai mult, s-a considerat util ca o
persoană să funcționeze ca o legătură între locuitori și asociații și autoritățile municipale, deoarece
birocrația municipală este adesea dificilă de înțeles pentru locuitori. Rezidentul recrutat de
autoritățile municipale pentru a îndeplini această funcție a fost capabil să ajute și să susțină locuitorii
astfel încât să fie comunicate nevoile comunității autorităților.
EXEMPLE DE BUNE PRACTICI IN INOVAREA SOCIALĂ
Asociația CARITAS Câmpulung a înființat o serie de întreprinderi sociale de inserție de success, într-un oraș de
dimensiuni medii din România (Câmpulung - 30.000 locuitori), cu o rețea limitată de servicii sociale. Activitățile sale
sunt destinate femeilor - femei tinere victime ale traficului de ființe umane, mame singure și fete orfane care provin din
instituțiile de îngrijire a copiilor. Asociația Caritas Câmpulung a dorit să susțină tinerele din zona orașului Câmpulung,
care ieșeau din orfelinat la vârsta de 18 ani, precum și femeile care erau mame tinere și singure. Caritas Câmpulung a
demarat activitatea de integrare socio-profesională în 2000 și până în prezent a creat zeci de locuri de muncă și
oportunități de formare pentru 200 de femei tinere din familii sărace sau din mediu instituționalizat. Activitatea cu
caracter social este axată pe patru domenii:
• Magazin de confecții pentru femei și copii
• Restaurant
• Fermă și o mini-fabrică de produse lactate
• Atelier de croitorie (în sistem lohn)
Unul dintre cele mai importante avantaje competitive ale întreprinderilor sociale gestionate de Caritas
Câmpulung sunt produsele de înaltă calitate pe care le oferă, fie atunci când vine vorba de atelierul de
croitorie, fie de restaurant, fie de magazin. Restaurantul oferă doar produse proaspete, cele mai multe
dintre materiile prime (50% din legume, 80% din carne - pui, porc etc. și 100% din produsele lactate) fiind
produse în ferma Asociației Caritas. De asemenea, este singurul restaurant tradițional din oraș, și astfel
accesează o cotă din piața neocupată înainte. Magazinul are un mare avantaj, deoarece vinde produse
unice, greu reproductibile, același produs fiind de cele mai multe ori îmbunătățit de la o producție la alta.
Întreprinderile sociale administrate de Asociația Caritas Câmpulung sunt mereu în schimbare, pentru a fi în
măsură să îndeplinească atât nevoile în schimbare ale beneficiarilor organizației cât și cerințele și
necesitățile pieței. De la început, pe când erau doar ateliere, activitățile economice s-au schimbat până
când au ajuns la punctul lor cel mai eficient. Punctele forte ale celor patru întreprinderi sociale sunt
flexibilitatea și profesionalismul oamenilor care gestionează dezvoltarea lor. Atunci când vine momentul,
schimbările în afaceri și în activitate nu sunt privite ca o criză, ci mai degrabă ca o modalitate de
îmbunătățire și evoluție.
DEZVOLTAREA DURABILĂ
De ce ne preocupă dezvoltarea durabilă?
Pentru că generațiile actuale trebuie să-și poată acoperi nevoile fără să compromită capacitatea
generațiilor viitoare de a-și acoperi propriile nevoi. Conceptul de dezvoltare durabilă înglobează
considerente economice, sociale și de mediu care pot evolua în interdependență, susținându-se
reciproc.
Cadrul global
Agenda 2030 a ONU, adoptată de liderii mondiali în 2015, reprezintă noul cadru global de dezvoltare
durabilă și stabilește 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD). Ea constituie un angajament de a
eradica sărăcia și de a asigura dezvoltarea durabilă peste tot în lume, până în 2030.
ODD își propun să echilibreze cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – cea economică, cea
socială și componenta de mediu – prin acțiuni concrete prevăzute pentru următorii 15 ani, axate,
printre altele, pe:
demnitate umană
stabilitate regională și globală
o planetă sănătoasă
societăți reziliente și echitabile
economii prospere.
Obiectivele contribuie la sporirea convergenței între țările UE, în cadrul societăților și în restul lumii.
DEZVOLTARE DURABILĂ-OBIECTIVE
În 2015, la Adunarea Generală a ONU de la New York, a fost adoptat un document istoric - Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă. Acest document își
propune, prin cele 17 obiective ale sale, un viitor mai bun, nu doar pentru noi, dar și pentru copiii noștri. Structurată pe cei trei piloni ai dezvoltării durabile -
economic, social și de mediu - Agenda 2030 a fost adoptată și de România, și de Uniunea Europeană. Această strategie reprezintă contextualizarea Agendei
la specifi cul românesc.
OBIECTIVUL 1: FĂRĂ SĂRĂCIE
OBIECTIVUL 2: FOAMETE ZERO
OBIECTIVUL 3: SĂNĂTATE ȘI BUNĂSTARE
OBIECTIVUL 4: EDUCAȚIE DE CALITATE
OBIECTIVUL 5: EGALITATE DE GEN
OBIECTIVUL 6: APĂ CURATĂ ȘI SANITAȚIE
OBIECTIVUL 7: ENERGIE CURATĂ ȘI LA PREȚURI ACCESIBILE
OBIECTIVUL 8: MUNCĂ DECENTĂ ȘI CREȘTERE ECONOMICĂ
OBIECTIVUL 9: INDUSTRIE, INOVAȚIE ȘI INFRASTRUCTURĂ
OBIECTIVUL 10: INEGALITĂȚI REDUSE
OBIECTIVUL 11: ORAȘE ȘI COMUNITĂȚI DURABILE
OBIECTIVUL 12: CONSUM ȘI PRODUCȚIE RESPONSABILE
OBIECTIVUL 13: ACȚIUNE ÎN DOMENIUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
OBIECTIVUL 14: VIAȚĂ ACVATICĂ
OBIECTIVUL 15: VIAȚA TERESTRĂ
OBIECTIVUL 16: PACE, JUSTIȚIE ȘI INSTITUȚII EFICIENTE
OBIECTIVUL 17: PARTENERIATE PENTRU REALIZAREA OBIECTIVELOR