Definirea conceptului de economie socială

“În 1980 reprezentanţii sectoarelor cooperatist, mutual şi asociativ au adoptat în Franţa

Carta Economiei Sociale , document actualizat în 1995. Carta Economiei Sociale reiterează
valorile şi modalitatea de organizare a economiei sociale prin evidenţierea principiilor ce stau
la baza acestui sector:
 Solidaritate,
 Responsabilitate,
 Libertate,
 Şanse egale pentru toţi membrii organizaţiei,
 Respect reciproc (toti asociaţii fiind şi proprietari).

Un al doilea document, Carta principiilor Economiei Sociale, a fost propus în 2002 de

reţeaua CEP – CMAF – Conferinţa Europeană Permanentă a Cooperativelor, Mutualităţilor,
Asociaţiilor şi Fundaţiilor – şi include principiile fundamentale ale economiei sociale:
 Prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale şi nu capitalului;
 Structuri private;
 Asociere voluntară şi deschisă;
 Control democratic al membrilor;
 Îmbinarea intereselor membrilor/utilizatorilor şi/sau a interesului general;
 Apărarea şi aplicarea principiului solidarităţii şi responsabilităţii;
 Gestiunea autonomă şi independentă faţă de autorităţile publice;
 Majoritatea excedentelor să fie folosite pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare
durabilă şi prestarea unor servicii de interes pentru membri sau de interes general.
Conform Cartei principiilor Economiei Sociale, economia socială cuprinde două sub-
sectoare: cel comercial (de afaceri) şi cel necomercial, iar obiectivele sunt:
 Ocuparea forţei de muncă,
 Dezvoltarea serviciilor sociale,
 Consolidarea coeziunii sociale.

La nivel european nu există o definiţie oficială a economiei sociale. De-a lungul timpului,
economia socială a fost definită fie prin formele specifice, fie prin principiile promovate.
Conform CEP-CMAF - Organizaţiile Economiei Sociale sunt actori economici şi sociali activi
în toate sectoarele care se caracterizează în principal prin scopurile şi prin forma lor
specifică de antreprenoriat. Economia socială include organizaţii cum sunt cooperativele,
mutualele, asociaţiile şi fundaţiile. Aceste întreprinderi sunt deosebit de active în anumite
domenii cum ar fi protecţia socială, serviciile sociale, sănătatea, producţia agricolă, educaţie
şi formare, cultură, sport şi activităţi recreative.
Una dintre cele mai robuste definiţii ale economiei sociale este considerată cea a Consiliului
Valon de Economie Socială din Belgia (1990) conform căreia economia socială se compune
din activităţile economice desfăşurate de societăţi, mai ales cooperative, asociaţii mutuale şi
alte asociaţii în care etica este în concordanţă cu următoarele principii: scopul final este mai
degrabă în serviciul membrilor sau al colectivităţii decât al profitului, autonomia gestiunii,
procesul de decizie democratică, prioritatea acordată, în procesul de distribuţie a veniturilor,
persoanelor şi muncii faţă de capital.”

Evoluţia istorică a Economiei Sociale

Economia socială s-a dezvoltat în strânsă legătură cu legiferarea treptată a libertăţii

de asociere. Dreptul la libera asociere a fost recunoscut în secolul al XIX-lea în Regatul Unit
al Marii Britanii, Germania, Olanda, Franţa şi Belgia.
De la sfârşitul anilor 1980, Uniunea Europeană a recunoscut progresiv rolul şi importanţa
economiei sociale. Franţa a fost prima ţară care a legiferat economia socială în 1981.
Iniţiativa a fost urmată în 1990 de Consiliul Valon pentru Economie Socială din Belgia prin
definirea şi reglementarea sectorului economiei sociale. În 1991, o lege din Italia a
reglementat statutul special al întreprinderilor sociale faţă de mişcarea cooperatistă.
Reglementări juridice privind economia socială au mai fost adoptate în:
 Belgia (“compania cu scop social” legiferată în 1995),
 Portugalia (“cooperative sociale cu răspundere limitată”),
 Spania (legea cooperativelor din 1999 a inclus “cooperativele de servicii sociale”),
 Franţa (adoptarea “societăţilor cooperative de interes colectiv”),
 Regatul Unit al Marii Britanii (discuţiile legate de “compania de interes comunitar”).

Regimurile comuniste cu economii planificate centralizat au erodat dezvoltarea

economiei sociale. Impactul negativ asupra economiei sociale a constat în deformarea
principiilor tradiţionale de funcţionare a economiei sociale (munca voluntară, punere în
comun, organizare democratică, într-ajutoare, filantropie etc.), reducerea formelor economiei
sociale, naţionalizarea şi încorporarea organizaţiilor societăţii civile în structurile statului,
neimplicarea cetăţenilor şi politizarea formelor economiei sociale.
Asistăm după 2000 la o aşa-numită re-socializare a formelor de economie socială
prin reconsiderarea parteneriatului public-privat şi a dezvoltării abordării locale. Renaşterea
iniţiativelor de a dezvolta proiecte de economie socială este reflectată de propuneri
legislative. Revigorarea formelor de economie socială după 1989 nu a fost determinată doar
de democratizare şi descentralizare, ci şi de sprijinul financiar internaţional primit în special
pentru fundaţii şi asociaţii.
După 1989, majoritatea ţărilor din fostul bloc comunist au recunoscut principiile
economiei sociale (libertatea de exprimare şi de asociere) şi formele de organizare specifice
economiei sociale. În contextul unor directive europene comune de promovare a incluziunii
sociale, au fost adoptate reglementări cu impact asupra economiei sociale, şi s-a creat un
mediu favorabil dezvoltării economiei sociale (adoptarea legislaţiei privind asistenţa socială
şi furnizarea de servicii sociale, descentralizarea administraţiei publice, promovarea
parteneriatelor public-privat, accesul la finanţarea publică, măsuri pro-active de răspuns la
nevoile grupurilor vulnerabile).
Unul din principalii factori care au influenţat dezvoltarea ES în România este
industrializarea din perioada comunistă. Masiva urbanizare forţată a dus la destructurarea
relaţiilor sociale din mediul rural cu impact asupra capitalului social. Schimbările socio-
economice de după revoluţie şi dezindustrializarea în contextul trecerii de la economia
planificată la economia de piaţă au condus la scăderea locurilor de muncă şi implicit
creşterea şomajului. Neadecvarea măsurilor de protecţie socială la problemele sociale
imediate a expus aceste grupuri vulnerabile la sărăcie.
În legislaţia românească, noţiunea de economie socială apare pentru prima oară în
HG 829/2002 privind aprobarea Planului naţional anti-saracie şi promovare a incluziunii
sociale fiind menţionată ca unul dintre principiile ce vizează construirea unei societăţi
incluzive.
Economia socială are trăsături care diferă mult de la ţară la ţară, în funcţie de tipul de
activitate, modele culturale, tipul de legislaţie în vigoare, cadrul juridic, tradiţiile asociative şi
formele organizaţionale predominante, dar şi în conformitate cu nevoile care se manifestă în
fiecare context social şi cu caracteristicile acestor nevoi.

Bibliografie:

Extras din “Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectiva europeană
comparată”, Bucureşti, 2010

Raport de cercetare “Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi”, Bucureşti, 2011