Citomegalovirus - CMV

Generalitati
Sus
Vezi galerie foto
Citomegalovirusul (CMV) este un virus ce poate fi
transmis fatului in plina dezvoltare inainte de nastere. Infectia
citomegalovirusului este de obicei nevatamatoare si rareori
cauzeaza boli.

Pentru majoritatea persoanelor sanatoase ce iau acest virus dupa nastere, exista cateva simptome
si nu exista consecinte medicale pe termen lung. Odata ce o persoana este infectata, virusul
ramane activ, dar de obicei latent de-a lungul vietii respectivei persoane.
Exista diferite tipuri de infectii:
- citomegalovirus primar
- citomegalovirus recurent.

Infectia primara poate cauza mai multe probleme in sarcina decat cea recurenta. In orice caz,
daca sistemul imunitar al unei persoane este slabit, atunci el poate deveni activ si poate cauza
boala citomegalovirus. Pentru majoritatea persoanelor cu citomegalovirus, nu vor exista
probleme reale.
Cuprins articol
1. Generalitati
2. Simptome
3. Caracteristicile citomegalovirusului
4. Frecventa citomegalovirusului
5. Diagnostic
6. Tratament
7. Prevenirea
8. Citomegalovirusul in timpul sarcinii
Simptome
Sus
Majoritatea copiilor si adultilor infectati cu citomegalovirus nu prezinta simptome, pe cand altii
prezinta urmatoarele simptome, la un interval de 3-12 saptamani de la expunere:
- febra
- inflamarea glandelor
- oboseala, epuizare.
Caracteristicile citomegalovirusului
Sus
Citomegalovirusul face parte din grupul de virusi ai herpesului, caracterizat prin proprietatea de a
ramane latent in organism pe o perioada lunga de timp. Infectia poate exista in lichidele corpului
precum:
- urina
- saliva
- sange
- lacrimi
- laptele matern.
Citomegalovirusul se poate afla in aceste lichide fara a putea fi detectate semnele si simptomele
acestuia.
Frecventa citomegalovirusului
Sus
- infectii la 50%-85% din adultii trecuti de varsta de 40 de ani
- este mai comun in tarile mai dezvoltate
- riscul este crescut in cazul fatului aflat in uter, persoanelor ce lucreaza cu copii, persoane
afectate de HIV.
Cum este transmis citomegalovirusul?

Transmiterea citomegalovirusului se face de la persoana la persoana, neavand legatura cu apa,
mancarea sau animalele. Acesta nu are o rata mare de transmitere insa s-a observat faptul ca este
mai transmisibil in cadrul centrelor pentru copii.Transmiterea se face prin contactul apropiat de
persoana infestata, prin urina, saliva, laptele mamar sau alte fluide ale corpului.
Diagnostic
Sus
Majoritatea citomegalovirusurilor sunt rar diagnosticate deoarece persoanele infestate prezinta
putine simptome. Pentru a determina existenta sau nu a virusului, se fac analize de sange
sau culturi de urina, din gat sau prelevare de tesut. Testele de laborator pentru a cultiva virusul
sunt scumpe si nu sunt la indemana oricarei tari.
In cazul in care o femeie insarcinata este diagnosticata cu citomegalovirus, exista doua variante
in care fatul poate fi examinat pentru existenta sau nu a acestuia, precum amniocenteza, prin care
se pot lua probe de sange. Simptomele ce pot aparea sunt nivele scazute de lichid amniotic,
limitarea dezvoltarii intrauterine si marirea tesutului in creier. In momentul in care copilul s-a
nascut se pot lua probe de sange, urina si saliva.
Tratament
Sus
In cazul unei infectii cu citomegalovirus in timpul sarcinii, se poate trata cu unul din cele doua
medicamente, ce sunt folosite doar in forme severe. Nu exista tratamente pentru terapia prenatala
si postnatala a infectiei, insa se fac cercetari pentru obtinerii unor vaccinuri.
Prevenirea
Sus
De cele mai multe ori, transmiterea citomegalovirusului poate fi prevenita deoarece acesta se
face prin intermediul fluidelor corpului, ce vin in contact cu mainile si pot fi absorbite prin nas
sau gura.
Persoanele care lucreaza cu copiii trebuie sa utilizeze metode igienice, incluzand spalarea pe
maini si folosirea manusilor in momentul schimbarii scutecelor. Daca va spalati mainile cu sapun
bun, puteti impiedica imprastierea citomegalovirusului.
Citomegalovirusul in timpul sarcinii
Sus
Femeile insarcinate sanatoase nu sunt expuse unui risc mare de infectare cu acest virus. De fapt,
incidenta de infectare cu citomegalovirusul primar variaza intre 0,7-4%. Femeile insarcinate ce
au citomegalovirusul nu prezinta sau prezinta foarte putine simptome, insa copilul este expus
unui risc destul de mare de a fi afectat. Rata de transmitere la fat este de 24-75% cu o rata medie
de 40%.
Acestea sunt potentialele probleme ce pot aparea la copil in cazul in care acesta a fost afectat in
timpul sarcinii:
-o marire moderata a splinei si a ficatului
- 80-90% din copii prezinta complicatii in primii ani de viata precum: caderea parului, probleme
cu vederea, grade diferite de retardare
- 5-10% nu vor prezenta simptome la nastere, insa cu timpul vor aparea probleme mintale si cu
vederea.
Recomandari femeilor insarcinate:
- aveti grija de igiena personala,
- faceti un test pentru detectarea existentei sau nu a citomegalovirusului.
- nu folositi in comun mancarea si nici ustensilele pentru a manca sau paharul cu care beti



Tratamentul profilactic urmareste:
-respectarea masurilor de igiena, atat de gravide, cat si de personalul medical
-vaccinarea anti-citomegalovirus
-controlul sangelui si pentru citomegalovirus
Pentru imbunatatirea tratamentul curativ s-au efectuat studii cu numerosi agenti antivirali, insa
rezultatele au fost descurajante.
In prezent, se pot administra ganciclovir,cidofovir sau foscarnet la copilul cu infectie
intrauterina simptomatica. Se va avea insa in vedere ca aceste medicamente prezinta efecte
secundare toxice de la moderate la severe.

Infectia cu citomegalovirus
Caracteristicile afectiunii
Ultima actualizare: 23 : 01 : 2011
In acest articol:
1. Caracteristicile afectiunii
2. Care sunt simptomele?
3. Cand este momentul sa vedeti un doctor?
4. Care sunt cauzele?
5. Care sunt factorii de risc ?
6. Ce complicatii pot aparea?
7. Cum va pregatiti pentru consultatie?
8. Ce teste si diagnostice exista ?
9. Ce tratamente si medicamente sunt disponibile?
10. Informatii de prevenire
Odata ce ati fost infectat cu CMV, virusul este in organismul dumneavoastra pe viata.
CMV se raspandeste prin fluidele corpului, cum ar fi sangele, saliva, urina, sperma si
laptele matern.

Persoanele cu sisteme imunitare slabite prezinta un risc mai mare de a manifesta
simptome de citomegalovirus. Daca sunteti insarcinata si nu ati fost niciodata expusa la
virus, dar dezvoltati o infectie activa, virusul poate genera un handicap fetusului.

Nu exista vreun tratament pentru citomegalovirus, dar medicamentele ii pot ajuta sa
gestioneze mai bine afectiunea pe cei cu un sistem imunitar slabit si pe nou nascuti.

Majoritatea persoanelor infectate cu CMV, dar care sunt sanatoase in rest nu manifesta
in general simptome. De fapt, multi oameni nu stiu ca au virusul. Tipul si gravitatea
unei infectii cu CMV depind de starea generala de sanatate.

In cazul primei infectii (CMV primar), unii adulti pot avea simptome similare cu
mononucleoza. Semnele si simptomele de CMV primar includ:


Oboseala
Slabiciune
Transpiratii pe timp de noapte.
Febra prelungita
Umflarea ganglionilor, durere in gat.
Pierderea apetitului, pierdea in greutate sau amandoua.
Dureri musculare, dureri articulare sau rigiditate.
Senzatie generala de rau, disconfort sau neliniste.
In cazul in care cauza a acestor simptome este de CMV, tot nu puteti sti sigur ca aveti
acest virus pentru ca simptomele de obicei sunt usoare, de scurta durata si, de
asemenea, sunt comune si in cazul altor boli.

Citomegalovirusul este in aceeasi familie de virusuri cu cele care provoaca varicela,
herpes simplex si mononucleoza. Similar cu alte virusuri din aceasta familie, aceasta
poate trece prin perioade de stagnare si de reactivare. Daca sunteti infectat, corpul
pastreaza virusul in fluidele sale atunci cand virusul se reactiveaza. Acest lucru se
intampla in cazul in care virusul este transmisibil unei persoane neinfectata.

Fluidele infectate ale organismului care pot raspandi CMV sunt sangele, urina, saliva,
laptele matern, lacrimile, sperma si fluidele vaginale. Daca ati avut CMV (CMV pozitiv),
de obicei virusul nu se transmite prin aceste fluide cu exceptia cazului in care va
confruntati cu o reactivare a acestuia. Transmiterea virusului are loc, la fel ca si la HIV
si hepatita B, prin expunerea la aceste fluidele corporale, si nu prin contact obisnuit.


Virusul se poate transmite in mai multe moduri:

Atingerea ochilor, nasului sau gurii dupa ce ati intrat in contact cu fluidele corporale
ale unei persoane infectate. Acesta este cel mai comun mod in care CMV este
raspandit deoarece este absorbit prin membranele mucoase.
Prin contact sexual cu o persoana infectata.
Prin laptele matern al unei mame infectate.
Prin transfuzii de sange sau transplant de organe.
Daca va infectati chiar in timpul nasterii, fie pentru prima data fie cu infectii recurente
CMV caz in care virusul este transmis prin sangele mamei la fat, prin placenta sau in
timpul nasterii.


In cazurile rare in care citomegalovirusul izbucneste in cazul unie persoane cu un sistem
imunitar peuternic, acest virus poate provoca:

Mononucleoza CMV. Acest sindrom se aseamana cu mononucleoza infectioasa.
Infectioasa, sau normala, mononucleoza este cauzata de un virus diferit numit virusul
Epstein-Barr (EBV). Daca aveti simptome care seamana cu mononucleoza - o durere in
gat, glandele umflate, amigdalele umflate, oboseala si greata medicul va va face
niste teste pentru a vedea cum lupta anticoprpii cu virusul EBV. Daca corpul nu lupta
este foarte probabil ca CMV sa fie cauza simptomelor.
Complicatii intestinale. Infectia cu CMV la nivelul intestinelor poate duce la diaree,
febra si dureri abdominale, inflamatii ale colonului si sange in scaun.
Complicatii hepatice. CMV poate cauza functionarea anormala a ficatului si o febra
inexplicabila.
Complicatii ale sistemului nervos. O varietate de complicatii neurologice au fost
raportate ca urmare a infectiei cu CMV in sistemul nervos. Acestea pot include
inflamarea creierului (encefalita).
Probleme la plamani. CMV poate provoca inflamarea tesutului pulmonar (pneumonie).


Nu exista niciun tratament pentru CMV, si tratament pentru acest virus in
general, nu este necesar sau recomandat pentru copii si adulti sanatosi.
Nou-nascutii si persoanele cu sistemul imunitar compromis au nevoie de
tratament atunci cand se confrunta cu simptome de infectie. Tipul de
tratament depinde de severitatea simptomelor.
Daca tratamentul este necesar, este cel mai adesea se admisitreaza sub
forma de medicamente antivirale. Medicamentele antivirale incetinesc virusul
si il impieidca sa se dezvolte dar si sa-l dati altor persoane. Cu toate
acestea, aceste medicamente nu vindeca CMV.
Tratamentul se poate adresa anumitor simptome specifice infectiei cu
citomegalovirus. La nou nascuti semnle de CMV care pot fi tratate sunt:
Pierderea auzului
Pneumonie
Retinina, o inflamatie a ochilor.
Cercetatorii studiaza noi medicamente si vaccinuri pentru a trata si preveni
CMV.


Mie mi-a iesit pozitiv CMV,la amandoua sarcinile,dar numai IgG.IgG inseamna ca ai
avut aceasta infectie cu ceva timp in urma,iar IgM arata ca infectia este prezenta la
momentul efectuarii analizei.
Nu era nicio problema daca imi iesea IgG pozitiv, asta insemna ca am avut in trecut
acest virus si acum am anticorpi, insa IgM pozitiv semnifica faptul ca acest virus s-a
reactivat

Alte boli virale hepatice


Pe langa virusurile hepatice- virusul hepatitic A, B, C, D, E si altele- care au tropism
pentru ficat (actioneaza mai ales asupra acestui organ), se poate intampla, in anumite
conditii, ca si alte virusuri sa determine si diferite grade de afectare la acest nivel.
Ne vom referi in cele ce urmeaza la problemele hepatice cauzate de virusul Epstein-
Barr si de citomegalovirus.

Infectia cu virusul Epstein-Barr este relativ frecventa la copii, dar poate afecta si
adultii, simptomele variind de la nimic pana la febra, umflarea ganglionilor (adenopatii)
si faringita. Majoritatea pacientilor cu mononucleoza infectioasa prezinta si afectare
hepatica, cel mai frecvent subclinica (adica nu apar simptome specifice, doar
transaminazele si eventual bilirubina sunt moderat crescute - mai scazute decat in
hepatita acuta A sau B).In aproximativ 1 luna, analizele revin la normal.Daca infectia
apare la adult, atat simptomele mononucleozei cat si afectarea hepatica tind sa fie mai
severe, uneori putandu-se ajunge chiar la insuficienta hepatica fulminanta (in special la
cei cu imunitatea sever compromisa).
Majoritatea infectiilor sunt acute, foarte rar virusul persista, ducand la hepatita cronica
tip granulomatos.

Diagnosticul afectarii hepatice in mononucleoza infectioasa se bazeaza pe:
- simptomele pacientului
- leucocitele crescute cu cresterea limfocitelor si monocitelor pe formula leucocitara (unii
pot dezvolta trombocitopenie)
- determinarea anticorpilor antivirus Epstein-Barr (imunoglobulina M, ce apare in
infectiile acute , persista mai multe luni, apoi apare Ig G, ce certifica infectia cronica)
- transaminaze moderat crescute, uneori bilirubina si enzimele de colestaza (GGT mai
ales) discret marite
- excluderea altor infecti virale hepatice (VHA, VHB, VHC, VHD)
- aspecul ecografic nu poate pune diagnosticul specific (ficatul poate fi usor marit, la fel
ca si splina, prezenta adenopatiilor in hilul hepatic)
- rar, este necesara chiar punctia biopsie hepatica pentru diagnosticul de certitudine

Tratamentul:
- nu exista tratament specific (Acyclovirul nu are efect asupra afectarii hepatice) doar
trebuie tinut un regim si se pot adauga medicamente hepatoprotectoare tip Silimarina
sau Essentiale
- in insuficienta hepatica fulminanta se indica transplantul hepatic


Infectia cu citomegalovirus persista mult timp dupa infectarea initiala, in stare latenta,
cu reactivari provocate de scaderea statusului imun,de obicei.

In cazul infectiei congenitale cu citomegalovirus apare hepatita neonatala (a nou-
nascutului) cu icter, hepatosplenomegalie (marirea ficatului si splinei), adenopatii,
purpura trombocitopenica (leziuni ca niste vanatai pe piele produse prin scaderea
numarului de trombocite) si afectare neurologica severa.

In cazul copiilor si adultilor fara probleme de imunitate, infectia poate sa nu fie
observata, neaparand simptome sau se poate dezvolta cu simptomele mononucleozei
infectioase. Afectarea hepatica apare in majoritatea cazurilor, dar este usoara, cu
cresteri moderate ale transaminazelor, foarte rar evoluand la hepatita colestatica
granulomatoasa.

In cazul celor imunocompromisi din diferite motive (boli hematologice, cancere,
transplantatii de ficat sau rinichi, tratament cu imunosupresoare, infectie HIV), infectia
afecteaza toate organele, ducand la hepatita severa sau chiar afectarea arborelui biliar
intrahepatic asemanator leziunilor din colangita sclerozanta primitiva (vezi capitolul
respectiv).

Diagnosticul se bazeaza pe:
- deetrminarea anticorpilor antiCMV sau chiar a viremiei in caz de reactivare a infectiei
latente
- punctia biopsie hepatica in cazurile neclare (se evidentiaza celule specifice "in ochi de
bufnita"
- excluderea cauzelor frecvente de afectare hepatica virala

Tratamentul nu este necesar la hepatita blanda. Terapia antivirala specifica
(Gancyclovir) este indicata pentru imunodeprimati.


LTT-Citomegalovirus (CMV)
550 Lei


Informatii generale si recomandari pentru efectuarea testului
LTT evidentiaza limfocitele T cu memorie antigen-specifice din sange. In cazul
infectiilor se folosesc lizate sau parti componente ale agentilor patogeni.
Un LTT pozitiv arata ca pacientul este sensibilizat fata de agentul patogen
respectiv ca urmare a infectiei naturale sau vaccinarii.
Pe de alta parte, un LTT negativ, in cazul infectiei acute clinice sau dovedite prin
izolarea agentului patogen, indica un defect specific al apararii imune fata de
agentul respectiv. Aceasta situatie poate fi constitutionala (de exemplu, reactie
negativa la Candida albicans in cazul candidiazei cutaneo-mucoase cronice) sau
dobandita in cursul unei terapii imunosupresoare, precum si in
chimio/radioterapia antitumorala.
Foarte important este LTT specific in cazul infectiilor latente (de exemplu, cele
induse de CMV, EBV sau virusurile herpetice 1 si 2) deoarece anticorpii de regula
sunt pozitivi toata viata si adesea nu se poate diferentia din punct de vedere
serologic o infectie latenta de o infectie activa.
Dupa o infectie primara cu agentul patogen respectiv, LTT devine pozitiv.
Intensitatea reactiei ne ofera indicii asupra expunerii actuale a sistemului imun
(reactivare).
O alta indicatie importanta pentru LTT specific sunt infectiile potential
persistente, ca de exemplu cele induse de Chlamydia trachomatis,Yersinia sau
Borrelia burgdorferi
1
.
LTT-Borrelia
Borrelioza Lyme este o afectiune multisistemica ce poate determina un spectru
larg de manifestari clinice. Doar eritemul migrator care apare la locul muscaturii
de capusa este patognomonic pentru infectie insa si acesta se dezvolta doar la
60% dintre pacienti. Toate celelalte manifestari extracutanate pot fi intalnite
intr-o varietate mare de afectiuni, diagnosticul fiind astfel problematic.
Testarea de rutina in laborator se bazeaza pe detectarea raspunsului imun
umoral fata de antigenele specifice Borreliei si include de obicei doua etape:
-screening-ul printr-o metoda imunoenzimatica;
-confirmarea rezultatelor pozitive si echivoce prin metoda Western blot.
Desi testele serologice confirma infectia, acestea nu pot stabili daca infectia
este activa si deci necesita tratament. Mai mult, rezultatele serogice sunt
negative in faza precoce a infectiei, anticorpii pot persista o perioada
indelungata in ciuda tratamentului eficient si, nu in ultimul rand, rezultatele
interlaboratoare pot fi discordante. Pe de alta parte metodele bazate pe
cultura cat si cele de biologie moleculara, desi au o specificitate inalta, prezinta
o sensibilitate limitata.
In ultimile doua decenii mai multe grupuri de cercetatori au incercat sa
imbunatateasca diagnosticul borreliozei prin evaluarea raspunsului imun celular
specific fata de Borrelia burgdorferi cu ajutorul mai multor variante de LTT.
Testul efectuat in laboratorul nostru utilizeaza 3 antigene endogene (Borrelia
burgdorferi sensu stricto, Borrelia afzelii si Borrelia garinii) provenite din lizate
bacteriene impreuna cu antigenul recombinat OspC. Validarea testului a fost
realizata pe un numar de 180 subiecti:
- 100 persoane sanatoase seronegative;
- 36 persoane sanatoase seropozitive;
- 44 pacienti seropozitivi cu manifestari clinice de boala.
Sensibilitatea testului LTT in borrelioza clinic manifesta, inaintea administrarii
tratmentului antibiotic, a fost de 91%, alaturi de o specificitate de 94%. In aceste
cazuri un test LTT pozitiv indica expunerea actuala a sistemului imun la patogen
si prin aceasta o infectie activa.
Intr-un alt studiu pe 820 pacienti cu suspiciune clinica de borrelioza rezultatele
obtinute la testele serologice si la LTT au fost concordante in 77.3% din cazuri.
Un numar de 165 pacienti (20.1%) au prezentat serologie pozitiva si LTT negativ;
in majoritatea cazurilor acesti pacienti urmasera tratament antibiotic pentru
borrelioza. 21 pacienti cu serologie negativa (2.6%) au obtinut un rezultat LTT
pozitiv; 7 dintre acestia au manifestat eritem migrator. Dupa tratamentul
antibiotic LTT s-a negativat sau a devenit echivoc la pacientii cu borrelioza in
stadiu precoce, in timp ce la pacientii aflati intr-un stadiu tardiv al bolii LTT s-a
mentinut pozitiv, insa cu o regresie a indexului de stimulare SI. Monitorizarea
pe o perioada de un an de zile a 6 pacienti tratati in stadiu precoce a depistat
un singur caz de reactivare a infectiei in comparatie cu 8 din 10 pacienti tratati
intr-un stadiu avansat de boala care au prezentat reactivari frecvente, respectiv
un LTT persistent pozitiv.
Pe baza acestor date se pot formula indicatii ale testului LTT-Borrelia:
suspiciune clinica de borrelioza la pacienti cu serologie neconcludenta,
pentru a face diferenta intre o infectie activa si o cicatrice serologica si a
stabili astfel necesitatea tratamentului;
monitorizarea raspunsului terapeutic dupa 6-8 saptamani;
suspiciune de reactivare a infectiei
2
.
Specimen recoltat - sange venos
1
.
Recipient de recoltare - vacutainer cu heparinat de litiu; vacutainer fara
anticoagulant cu gel activator
2
.
Volum proba - 20 mL sange heparinat si 5 mL ser
1
.
Stabilitate proba - sangele trebuie sa ajunga in maxim 24 ore la laboratorul la
care se efectueaza testul si in aceasta perioada se pastreaza la temperatura
camerei; este contraindicata refrigerarea probei
1
.
Cauze de respingere a probei specimene care au depasit intervalul de
stabilitate, probe refrigerate sau congelate
1
.
Metoda - incorporarea unui nucleozid radioactiv (timidina) in ADN-ul celular
1
.
Dupa standardizare si validare putem oferi in prezent urmatoarele LTT
specifice:
LTT Candida in caz de suspiciune a unui defect imun (rezultat LTT negativ) sau
a unei infectii cronice active (rezultat LTT pozitiv cu valori mari ale SI)
Pentru infectii latente
LTT- Virus herpetic 1 (HSV 1, herpes labialis)
LTT- Virus herpetic 2 (HSV 2, herpes genitalis)
LTT- Epstein-Barr (EBV)
LTT- Citomegalovirus (CMV)
LTT- Virus varicelo-zosterian (VZV)
Pentru infectii potential persistente
LTT- Borrelia
LTT- Chlamydia trachomatis
LTT- Yersinia
LTT- Giardia lamblia
Interpretarea rezultatelor
Intensitatea reactiei LTT este data de indexul de stimulare (valoarea SI):
SI <2 = lipsa de reactivitate, lipsa sensibilizarii
SI intre 2 si 3 = reactie incerta, nu este sigura sensibilizarea
SI intre 5 si 10 = reactie clar pozitiva, sensibilizare medie
SI intre 10 si 20 = reactie intens pozitiva, sensibilizare clara, posibila expunere
actuala la patogen
SI peste 20 = reactie puternic pozitiva, foarte probabil este vorba de o
expunere actuala a sistemului imun la agentul patogen (infectie acuta).
Un rezultat neconcludent apare in situatia in care nu s-au obtinut criteriile de
validare fie a controlului pozitiv (lipsa de activare policlonala a limfocitelor), fie
a controlului negativ (proliferare spontana crescuta). In conditiile in care
recoltarea si transportul probei s-au efectuat in conditii adecvate, lipsa de
validare a testului se poate datora:
- tratamentului prelungit cu imunosupresoare;
- proliferarii spontane crescute ca urmare a unei hiperactivitati a sistemului
imun
1
.


Limite i interferene
n stadiile precoce ale infeciei acute cu virusul citomegalic se poate obine
un rezultat negativ pentru anticorpii IgG.
La pacienii imunodeprimai rezultatele obinute trebuie interpretate cu
pruden. Pentru diagnosticul infeciei reactivate la imunodeprimai sunt
utile tehnicile moleculare (PCR)5;6.
Probele care conin anticorpi antinucleari sau alte tipuri de anticorpi anti-
tisulari pot da rezultate pozitive nespecifice.
O cretere a nivelului de anticorpi anti-Citomegalovirus IgG i IgM a fost
constatat i la pacienii infectai cu virusul rujeolic, herpetic sau varicelo-
zosterian, datorit unei reactiviti ncruciate n cadrul familiei
herpesvirusurilor. De asemenea pacienii avnd infecie acut cu virusul
Epstein-Barr sunt susceptibili de a prezenta o reacie ncruciat cu virusul
citomegalic2;4;5.